Pentru azi, nu pot să scriu mai mult. A fost o zi… fantastică, un amestec de emoţii si speranţă, de limbă engleză vorbită corect şi de un cuplu care se iubeşte ca niste adolescenţi, cu 2 fete adorabile şi atât de normale.

Pentru mai multe poze, aici. E greu de cuprins tot ce a fost azi într-un click de declanşator, dar se apropie de adevăr.

Totuşi, redau aici partea din discurs care mi s-a părut cea mai iscusită oratoric (în traducere proprie):

“Către acei lideri de pe tot întinsul globului care caută să creeze conflicte, sau să motiveze părţile rele ale propriei naţiuni aruncând vina pe Vest – realizaţi că cetăţenii voştri vă vor judeca pe baza a ceea ce construiţi, nu pentru ceea ce distrugeţi. Către aceia care se agaţă de putere prin corupţie şi minciuni şi amuţirea disidenţei, realizaţi că sunteţi de partea greşită a istoriei; dar noi vă vom întinde mâna dacă sunteţi dispuşi să vă descleştaţi pumnul.”

Parcă e altceva decât “Childrens do learn!”

Happy America din nou!

… ca să nu mă prindă 2009 cu rufe murdare sau lucruri vechi nerezolvate.

Nu scriu acum prea mult, o să revin în zilele următoare cu câteva posturi despre ce a fost 2008: politic, criza financiară, ce am mai prestat, vacanţa în RO şi altele asemenea.

La Mulţi Ani! Un 2009 mai liniştit şi mai fericit, dacă s-o putea.

S-auzim de bine!

E deja notorie povestea cu laptele praf şi lichid chinezesc îndoit cu melamină. Oare o fi bun pentru a lustrui mobila de bucătărie, acoperă zgârieturile?

Dacă mă simt cu sânge’n coaie, mâine îl întreb pe colegul de laborator chinez cum e treaba. Tipul e foarte naţionalist, deci show total! Îmi povesteau ceilalţi colegi mai vechi ce nebunie a ieşit când au glumit cu el pe tema pastei de dinţi compromise.

Acum mă uit la înregistrarea NBC din acea dimineaţă. Nimeni nu a prins live primul avion intrând în turn, dar al doilea… a fost pe viu.  În toţi aceşti ani am avut reale dificultăţi de a vedea imagini din acea zi… mă uit acum, ştiu când ar trebui să apară şi al doilea avion, dar… parcă aş vrea să nu vină.

Mda… la 9:03 al doilea turn este lovit…

Şi senzaţia de pumn în plex e la fel de puternică.

Uite atâta e Large Hadron Collider. Deja primesc mesaje alarmiste pe messenger cum că o să ne mănânce găurile negre pe toţi. Vorba lui Ştefan, cred că o dorm de apocalipsa asta.

Eu, unul, mă bucur că l-au făcut şi că îl vor folosi pentru cercetare. Dacă aş fi rămas centrat pe fizică, cred că CERN ar fi fost idealul meu ca loc de muncă. Mi-aş dori să pot vizita odată complexul respectiv. Raza cercului e 4.3 kilometri, deci circumferinţa… cum era, 2Pi*R? Oare au metrou propriu în jurul instalaţiei?

Hai, găuri negre la toată lumea şi să ne vedem sănătoşi!

UPDATE: Dom’ne, sunt în trend. Uitaţi-vă mai jos care sunt cele mai populare postări din wordpress-ul românesc.

Deci sunt în tendinţe. Sau era te’n dinţi?

Nu de tot, ci aşa, un pic:

Pentru că e weekend lung, luni fiind Labor Day (Ziua muncii), am zis să încerc să ajung duminică la plajă la ocean. Cea mai apropiată destinaţie de mine e Cocoa Beach. Din cauza lui Gustav, cerul a fost foarte înnorat; n-am văzut soarele deloc duminica asta. Bine că săptămâna asta, când trebuie să merg la lucru, se anunţă soare.

Aşa că am alimentat cu benzină (care a revenit la preţuri mai rezonabile, deşi tot scumpă e, la $3.549 pentru un galon) şi am pornit. Drumul bun, deloc aglomerat, a durat cam 50 de minute. După cum se poate vedea pe hartă, am drum destul de direct, “drept” cum ar veni, aproape de unde sunt eu până aproape de buza oceanului.

Mă uitasem înainte pe hartă după ceva locuri de parcare, pentru că mă aşteptam la aglomeraţie, fiind Labor Day. Dar… spre disperarea comercianţilor, aglomeraţie şi nu prea. Am găsit liniştit un loc de parcare la un McDonalds, la 500 de metri de plajă. Dacă mai mergeam, găseam şi mai aproape, dar a fost ok şi acolo; plus că am avut şi un mini-şoc – veţi vedea mai încolo de ce.

Aşa, am ajuns la plajă. Care arată cam aşa:

Plajă lungă cât vezi cu ochii, oceanul zdrobitor, atât la propriu, datorită valurilor, cât şi la figurat, lume destulă pentru vremea total înnorată şi nepropice plajei. Probabil or fi dat bani buni pe hotel, transport etc. şi atunci profită de orice moment fără ploaie.

Pentru că văzusem prognoza, nu mi-am luat gogoşarii pentru a intra în apă, aşa că am intrat doar cu picioarele, stând mult timp pe mal, să mă bată apa. Se putea simţi şi de acolo curentul puternic; apa caldă şi foarte plăcută, cu o culoare cenuşiu-galbenă (probabil din cauza curentului de fund) şi înspumată. Ca să vă faceţi o idee despre cum arată, am încercat să şi filmez un pic:

Cât am stat jos, pe prosop, vreo 20 de minute, am primit 2 mostre gratuite (un suc la pungă de aluminiu, gen Tropicana pe vremuri şi 2 cutiuţe de cereale) şi am văzut salvamarul alergând să scoată o ameţită din apă (a supravieţuit). Am mai făcut ceva poze, m-am zgâit la femei (slabă recolta!) şi am plecat, că vroiam să mai ajung şi în altă parte.

Pe strada pe unde am ajuns la plajă este un magazin Ron Jon, aici in Cocoa Beach fiind unul dintre cele mai mari din ţară (de altfel, şi foarte bine poziţionat):

Am intrat, măcar de curiozitate. Ei, bine, e imens:

Am mai multe imagini aici.

Găsiţi de toate aici pentru a fi o beach-girl sau surfer-dude perfecţi. De la nimicuri, suveniruri, amintiri, până la haine de plajă şi echipament de surf, produse mii şi mii! Am şi încercat nişte tricouri şi pantaloni scurţi, cumpărându-mi o pereche de pantaloni până la genunchi, aşa, de vară-toamnă-iarnă-primăvară, cum e aici. Preţuri OK, pentru o staţiune, destulă lume la cumpărături. Un magazin superb, pe 2 etaje, cu cascadă interioară şi lift de sticlă.

Pentru a ajunge la Cocoa Beach, treci peste 2 poduri. De pe unul din ele se vede în depărtare Port Canaveral, locul de unde pleacă o serie de nave de croazieră. Aşa că dacă tot eram în zonă, am zis să mă duc şi până acolo, să văd ce se vede.

M-am întors la McDonalds să îmi iau maşina. După ce am intrat înăuntru să mă spăl un pic, când am ieşit…

Şoc! Care e a mea?

Alături de mine parcase cineva, care tocmai ieşea când făceam eu poza. A văzut şi el ce pozez şi a început să râdă. Ah, a mea e cea din dreapta.

De unde eram eu am ajuns în cam 10 minute la unul din terminale, chiar când ditai nava pleca:

De aici, se puteau vedea alte 2 nave:

Aşa că m-am dus către ele. Zona e foarte bine marcată, parcări de medie durată din belşug, companii de renume în domeniu reprezentate (Disney, Royal Carribean, Norwegian, Carnival; nu dau linkuri, că nu m-au plătit). Am intrat eu într-una din parcările astea, după ce l-am rugat pe nenea de la gheretă să deschidă bariera. Am zis să mă plimb un pic pe acolo, să fac câteva poze şi să plec.

Ei, aş! Nu apuc să fac 2 poze că vine o maşină de poliţie în viteză, cu idiotul de poliţai ţipând la mine prin megafon că nu am voie să fac poze. OK… am dat să mă plimb câţiva paşi, uitându-mă la nava din apropiere (Disney) şi ascultând animatorii încălzind pasagerii înainte de plecare. Idiotul de poliţist accelerează, ajunge la prima intersecţie, întoarce şi se opreşte cu scrâşnet de frâne lângă mine. Cu o faţă de cercopitec, mă întreabă de unde vin. Îi spun că vin din Cocoa Beach şi am venit să văd şi eu navele. El, foarte filosofic: “Deci eşti din Cocoa!”. Nu, sunt din Orlando. La care el “deci îţi cer să pleci!”. OK, prostane, mă duc; nu mai detonez bomba ascunsă în chiloţi!

Dar tot am făcut nişte poze din parcare şi de pe drum. Dacă tot nu era nimeni pe şosea…

Dacă o să îmi permit să merg într-o croazieră, acum ştiu de unde să iau vaporul. Mai e port şi la Fort Lauderdale, Miami şi parcă Tampa Bay.

Pe drumul de întoarcere, am ascultat de sfatul lui nea Gică (care a comentat aici) şi m-am oprit la restaurantul european din Meritt Island Mall:

Pe lângă restaurant, unde am fost îmbiat cu sarmale (au greşit ţinta) şi mici (hmm, abia venit din ţară, nu prea aveam poftă), au un mic magazin (mic în sensul că e un colţ de cameră), unde au ceva produse culinare, conserve, ciocolată, apă minerală (n-am luat Borsec, că încerc să beau neacidulată) şi alcoolice. Ce mi-am luat?

Hehe, nu cred că în ţară am băut vreodată Azuga! Deja e consumată acum. Bună, oricum mult mai bună decât apăraia de Bud Light sau Coors. Vinul rămâne pentru altă ocazie.

Aşadar, o duminică interesantă, în care mi-am înmuiat picioarele în ocean, m-am umplut de nisip (care e fin şi de cam aceeaşi culoare cu cel de la Mangalia; mai închis decât cel de la Clearwater, de care am vorbit într-un post mai vechi), am “gustat” din cultura comerciala a surferilor, am văzut nave imense şi m-am convins că poliţaii sunt la fel de idioţi peste tot. Sper să mai prind zile cu soare luna asta, ca să apuc să mă bag cu totul în apă şi să mai prind ceva plajă.

Maşina mea a împlinit un an de când o posed(ez). Are cam 4500 de mile, ceea ce e foarte puţin pentru cum şi cât se circulă aici. Despre cum am cumpărat-o, puteţi citi aici.

Sunt pe zi ce trece mai convins că am făcut o alegere bună. Consumul e OK pentru un motor de 2 litri şi stilul meu de condus. În fiecare moment zâmbesc (atât intern, cât şi extern) pentru că instalaţia audio (radio CD cu 6 boxe, absolut standard pentru acest model) e muuuult superioară multor altor pachete audio pe care le-am auzit pe maşini cu aere. Cuplând noul meu telefon Nokia N95 la sistem, am şi un player MP3, aşa că… pe aici mi-e drumul.

Am început să mai văd câteva pe străzi. Treaba e că concurenta directă pe clasa ei e celebra si omniprezenta Toyota Corolla, mai ieftină la preţ, dar şi cu dotări inferioare. Am călătorit şi condus o Corolla şi sunt încă o dată mulţumit că am ales Nissan. La clasa inferioară, am văzut cel puţin tot atâtea Nissan Versa ca şi Toyota Yaris (nu vă mai dau linkuri aici, le aveţi în postul iniţial despre maşină). La clasa imediat superioară, la fel, aproape egalitate “din ochi” între Nissan Altima şi Toyota Camry. Aici se adaugă şi Accord-ul celor de la Honda (care tot nu îmi place).

De la un demaraj bun la o turaţie foarte mică pentru viteze rezonabile (2100 turaţii pe minut pentru 75 mile pe ora), cuplat cu o cutie automată excelentă (nu simţi trecerile de la o treaptă la alta), de la spaţiul interior foarte bine distribuit şi tapiseria foarte rezistentă, de la tabla foarte bună la vopseaua care nu şi-a pierdut deloc strălucirea, deşi stă sub soarele si ploaia floridiană, într-un cuvânt – foarte bună!

Am avut doar 2 schimburi de ulei pana acum, unul făcut la termen (2 luni), altul la limita de mile (3750) şi au decurs foarte bine şi uşor. Din păcate, pentru că nu merg mult cu ea, nu pot beneficia de cecul pe care mi-l trimite Castrol, ca să plătesc mai puţin următorul schimb. Care următorul schimb de ulei e la 7500 de mile, deci întrebaţi-mă prin iunie anul următor cum mai e treaba.

Cât am fost în ţară, am lăsat-o în parcare, acoperită cu prelată. M-am întors şi m-am dus ţintă la ea. Mă aştepta în toată nissanitatea ei şi a pornit, evident, la prima cheie. Mi s-a dus piciorul de câteva ori ca pentru ambreiaj, dar mi-a trecut rapid.

Sper să mă ţină cât mai mult! Aştept să mă liniştesc cu începutul de semestru şi, dacă mai scade benzina, să mai hălăduiesc şi eu prin Florida asta.

Ori madam Fay asta vrea să meargă la Disney, ori nu mai are bani de benzină, că văd că s-a oprit a dracului lângă coasta de est a Floridei. Acolo e irisul ochiului furtunii, dar albul ochiului, ăla cu xantelasmă, e exact peste Orlando. Plouă aici de 2 zile continuu, de aseară a început şi vântul – o plăcere şi-o bucurie! În Melbourne, orăşel la vreo 40 de mile de Orlando, au fost inundaţii istorice, oameni evacuaţi. Păi de asta am plecat eu din RO, ca să dau de alte inundaţii?

Deja stă uşor apa în zonele unde e gazon, aşa că dacă mă vedeţi într-o barcă la TV, să îmi faceţi cu mâna!

Eu şed (fără să cujet tot timpul) în zona U.C.F.

Să auzim de uscat!

Citesc zâmbind un articol de pe Hotnews. Pe lângă replicile spumoase ale ţiganilor intervievaţi, mortal e numele preşedintelui arhitecţilor clujeni. Citiţi şi veţi înţelege.

Eu n-am ajuns în Strehaia, dar am trecut prin Ciurea (Iaşi), aşa că ştiu cu ce se mănâncă. Pe de altă parte, am trecut vara asta şi prin Râşnov, unde, la periferie, cum vii dinspre Predeal-Pârâul Rece, e ditai cartier de case ţigăneşti. Treaba e că alea de acolo nu sunt cu turnuleţe, din contra, arată chiar săsesc. Aşa că locul şi obiceiul!

Acum înţeleg de ce presiunea medaliei a fost aşa mare pentru Drăgulescu…

“Gimnastul s-a împrumutat cu 40.000 de euro de la antrenori pentru a-şi opera fetiţa hipoacuzică la Viena, promiţând că va restitui banii din prima de la Beijing.” Cotidianul

Oare Becali l-a refuzat pentru că e legitimat la Clubul Dinamo? Sau nu avea la el hartii de 50.000 de dolari?

Sunt curios ce va face COR în cazul ăsta, după căruţa de medalii adusă de Drăgulescu în toţi anii ăştia. Dacă tot se strâng cele 17 meleoane pentru Mutu, poate rămâne un rest şi pentru omul ăsta care s-a jucat cu paralizia pentru copil.

Se pare că furtuna asta e foarte neserioasă: nu respectă traseul dat iniţial de meteorologi. După ce trebuia să treacă pe la vreo sută de mile de Orlando (centrul furtunii, cel puţin), acum se pare că vine încoace; undeva pe la ora 2 dimineaţa miercuri îmi bate la uşă.

Deocamdată, traseul updatat arată aşa:

Cei de la universitate ne-au dat liber mâine. Dacă nu mă zboară vântul pe sus, tot trebuie să vin să schimb mediul la celule. Pe urmă… oi vedea ce fac. Dacă se prelungeşte vacanţa, nu e rău. De ce naiba n-a venit chiar în timpul şcolii, nu pricep .

După o vacanţă de o lună în RO, am revenit pe meleaguri floridiene. Şi dacă tot m-am întors, am zis să reîmprospătez şi forumul. Astfel, a primit haine noi şi, mai mult decât atât, va primi şi funcţionalităţi noi.

În partea stângă veţi găsi lucrurile legate strict de blog (posturi, comentarii, statistică), iar în cea dreaptă alte lucruri utile: un webcam din centrul orasului, o rubrică lunară unde vă propun spre lectură un articol ştiintific (care, dacă nu e disponibil in full-text gratuit, va apărea ca PDF spre desfătarea tuturor) şi o să mai adaug curând alte lucruri.

Despre vacanţă… sper să apuc să scriu cât de curând, pentru că sunt câteva lucruri demne de remarcat, atât pozitive, cât şi negative.

Apoi, zilele astea stăm toţi cu ochii pe Fay, o furtună tropicală ce se îndreaptă spre Florida. Sperăm să fie toate bune.

… m-am întors!

Ştiu, n-am mai scris de mult timp; câteva luni, cred. A fost o perioadă foarte agitată, am terminat cu partea de curs a primului an de doctorat, am avut examene, am avut (şi încă am) rotaţii in diverse laboratoare şi tot aşa. În plus, intervenise şi o oarecare saturaţie a blogurilor: ajunsesem să citesc parcă aceleaşi lucruri şi mă cam săturasem să mă tot plâng de americanisme.

Dar doar pentru că nu am scris aici, nu înseamnă că nu am adunat lucruri de povestit. Probabil nu le voi înşira pe toate acum, dar încet, încet le pun la locul lor.

Pentru moment, ideea principală e că aştept vacanţa de o lună în ţară. Da, mă întorc pentru 4 săptămâni pe tărâmuri europene. Aşa că aştept invitaţii la bere/suc/etc.

Şi dacă tot m-am întors la cererea publicului, aştept să îmi spuneţi despre ce vreţi să scriu mai întâi: întâmplări americane, despre ce lucrez eu în laborator, poze din diverse ocazii şi locuri. Nu spuneţi “despre toate”, că nu ţine!

Aşadar, sunt înapoi! Şi ca premiu de consolare, în capul blogului am pus o imagine panoramică din centrul oraşului, noaptea. Sper să vă placă!

Mda, îmbătrânesc. Şi niciodată nu sunt mai conştient de asta mai pregnant decât în fiecare 25 februarie. E şi situaţia specială, fiind “aruncat” în colţul ăsta de lume, foarte departe de locurile natale. Şi fir-ar al naibii, acum s-a găsit Andreea Marin să se lase de Surprize, că poate ajungeam şi eu gratis acasă.

Prilej de numărat firele albe, de rememorat aniversări trecute şi… de făcut o baie în piscina din spatele casei mai acuşi! Dacă tot plătesc (şi) pentru ea, măcar să o folosesc.

La Mulţi Ani Cristinei pentru ieri (ştie ea cine e!) şi celor care îmbătrânesc şi ei, odată cu mine, în această zi.

UPDATE: aştept cu mult drag cea mai tradiţionalisto-patetico-clişeistico-oracolistă urare de La Mulţi Ani; din alea cu “un trandafir în buchetul vieţii”, “o primăvară” etc. Hai, să vă văd! Dezlănţuiţi-vă!

Prin intermediul lui Cezar Paul-Bădescu, am ajuns la blogul lui Abjectu, mai precis la acest post.

INSTRUCŢIUNI: e un post lung, foarte lung; nu îl citiţi la serviciu, că veţi fi daţi afară pentru că râdeţi prea tare şi prea mult, nu îl citiţi la curs, că veţi fi dat afară sau veţi avea restanţă. Dar neapărat citiţi-l! Eu am norocul că e sărbătoare naţională astăzi şi nu sunt colegi în complex, că altfel cred că chemau poliţia, în asemenea hal am râs vreo oră şi ceva. Ce e şi mai surprinzător e că la final, după ce nu veţi mai râde, nu veţi fi prea siguri că lacrimile ce vi le ştergeţi sunt exclusiv datorate efuziunii vesele.

N-am citit niciodată aşa ceva… dar îi mulţumesc lui C.P.B. pentru că ni l-a adus în atenţie şi evident lui Abjectu pentru că l-a scris.

UPDATE 12:00: Absolut toate canalele TV locale sunt acum focusate pe această temă. Se pare că problema e serioasă la nord-est de Orlando, în zona New Smyrna Beach-Daytona, unde în weekend se va desfăşura celebra cursă. În cel mai bun caz, o furtună puternică, în cel mai rău… va fi o cursă aeriană şi nu pe asfalt.

De la meteorologi citire, să luăm aminte:

“Orange County

Deocamdată lucrurile arată aşa: (imaginea se va updata constant, deci mâine e posibil să arate vreme frumoasă… sau să nu mai arate nimic!)

Aşadar, vine sau nu?

11:38 Gata, s-a terminat. Iarăşi ciudat, fără un artist de final. Per total, un show interesant, poate prea lung şi un pic debalansat, pentru că sunt mulţi artişti multiplu premiaţi care nu au fost nici măcar pomeniţi. Asta e! Noapte bună!

11:25 Will.I.am improvizează frumos un rap pe ritmuri de Tony Bennett şi Frank Sinatra, U2 şi Michael Jackson, ca o rememorare a celor 50 ani de Grammy. Quincy Jones şi Usher prezintă premiul pentru Albumul anului, care e câştigat de către… un nene, pentru un album de soul/jazz etc, bănuiesc. Dar ce e frumos e că a rostit “Yes, we can!”. Se prinde cineva la cine se referea?

11:19 În sfârşit, aşteptam momentul: a apărut pe croll şi premiul lui Barack Obama! Da, a luat un Grammy pentru audio-book-ul făcut la Audicity of Hope. Ce, numai Al Gore să ia premii din astea?

11:17 O fi perucă pe capul lui Little Richard, dar vocea şi ochii sunt aceiaşi… Good golly Miss Molly!

11:14 Pe cât de bine a sunat Tina Turner, pe atât de dezolant sună Jerry Lee. Îmi plac melodiile lui, dar e un pic trist să îl vezi aşa, bătrân şi cu focul doar în ochi şi parţial în degete…

11:12 Little Richard, Jerry Lee Lewis şi John Fogerty încearcă să aducă rock’n'roll-ul pentru câteva minute înapoi sub reflectoare (vai, ce patetic pot să scriu!)

11:11 Aflu de la BBC că Roy Scheider, actorul din Fălci (şi alte filme bune) a decedat astăzi.

10:57 Preşedintele adevărat al asociaţiei ce acordă premiile enumeră câteva din rolurile asociaţiei şi se declară solidar cu scenariştii, a căror grevă e pe final. Îl prezintă pe un pianist, invitat acum 8 ani la show, care a devenit anul acesta laureat al premiilor. Un moment emoţionant a fost enumerarea celor care s-au stins în anul ce a trecut, moment ce a culminat cu imaginea lui Il Grande Luciano. În omagiu, cântă Andrea Bocelli şi Josh Groven. Superb! Ce păcat că americanii nu ştiu italiana, ca să poată înţelege şi cuvintele…

10:49 Amy Winehouse câştigă Melodia anului pentru Rehab! Mare lovitură! În faţa lui Beyonce, Rihanna, Foo Fighters şi Justin Timberlake.

10:49 Melodia anului?

10:48 Tony Bennett şi Natalie Cole acordă un premiu lui Doris Day, cea care ne încântă cu Que sera, sera.

10:38 În sfârşit, cred că va cânta Amy Winehouse de la Londra. O introduce Cuba Gooding JR. Oh, şi nu a renunţat la cuibul de viespi numit coafură. De fapt, la aproape 4AM, cât e acum la Londra, se potriveşte perfect.

10:37 Ceva poze puteţi găsi aici. Încă foarte puţine. Folosesc oare SLR cu film??? Ah, şi e flash, deci nu pot fi copiate sau linkuite.

10:33 Cea mai bună colaborare rap: Rihanna feat. Jay-Z, Umbrella.

10:25 Joe Mantegna îi introduce pe o chinezoaică şi un alt nene, pentru Rapsody in Blue de Gershwin. Scuzaţi, era chinezoi.

10:17 Ringo Starr şi Dave Stewart (vai, ce seamănă unul cu celălalt!!!) dau premiul pentru cel mai bun album country. Nu mă interesează cine îl ia, time for pishu! Ah, dar merită totuşi remarcat tipul, pentru poanta serii: “Tocmai mi-a fost înmânat premiul de către un membru Beatles. Ţie ţi s-a întâmplat aşa, Kanye?”

10:11 Stevie Wonder îl omagiază pe Berry Gordy, fondatorul Motown. Apoi, îi lasă locul pe scenă Aliciei Keys. Care şi-a schimbat şi coafura, şi rochia. Văd că n-a renunţat la cerceii cât roata calului, asemănători cu cei purtaţi la SuperBowl.

10:03 Oare vor lua Daughtry premiul pentru cel mai bun album rock? Nu, l-au luat Foo Fighters.

10:00 Kid Rock cântă alături de una din cele mai în vârstă laureată a unui premiu. Amuzant… cât de cât.

9:56 Feist cântă o melodie obsedantă, folosită într-o reclamă foarte difuzată aici. O prezentă delicată, dar puternică în acelaşi timp, cu o voce ce aduce a Alanis Morissette.

9:50 Mike Huckabee cred că a fost uns la sufletul lui de basist de momentul gospel abia terminat.

9:43 Intră în scenă marea Aretha Franklin! Damn, nigger, what a voice!

9:38 Cel mai bun album rap: “Graduation” al lui Kanye West, care are “scris” MAMA în frizura de pe ceafă.

9:37 Cât cântă nenea ăsta, am reverificat site-ul CBS pentru poze. Abia le-au pus pe cele de la intrarea pe covorul roşu. Ce naiba, le-au developat??? De ce durează atât?

9:32 George Lopez (probabil cel mai faimos comic hispanic) îl prezintă pe un nene ce cântă country. Yee-ha!

9:29 A murit recepţia digitală pentru CBS. E oribil pe analog, dar… asta e. Poate îşi revine până se termină pauza.

9:26 Şcoala Nirvana înseamnă încă ceva; mă uit cu un zâmbet amar cum fostul baterist al trupei, devenit vocal al Foo Fighters îmbătrâneşte şi el. Frumoasă combinaţia cu orchestra Grammy, chiar dacă partea de corzi s-a auzit mai puţin în timpul rockului. Măcar alămurile s-au remarcat.

9:21 Şi va fi tipa cu vioara. Să vedem ce iese.

9:20 Se anunţă cine va cânta cu Foo Fighters.

9:14 Cea mai bună melodie a anului: “Rehab” Amy Winehouse.

9:13 Moment omagial Burt Bacharach, care primeşte şi el premiul pentru întreaga activitate.

9:03 Cher (da, e încă vie) le prezintă pe Beyonce şi Tina Turner. Mamă, ce coapse are Beyonce. Mi se pare mie sau s-a cam îngrăşat? Fantastic cum arată Tina Turner la 60+. Or fi şi operaţii estetice, dar ochii şi energia nu se pot transplanta. Cât despre Beyonce, nuş ce îi face Jay-Z acasă, dar îi prieşte!

9:01 Că tot e pauză, să îi critic puţin pe cei de la CBS: a trecut deja o oră de la începutul show-ului şi încă nu au apărut poze oficiale pe site-ul lor. ABC s-a descurcat mult mai bine la AMA.

8:52 Fergie şi John Legend – un duet foarte interesant. Ei doi şi un pian, în mijlocul sălii. Tot ei prezintă premiul pentru cea mai bună compilaţie dintr-un film, care este acordat “Love”; pe scenă urcă Ringo Starr pentru a primi premiul.

“Last night I saw you in my dreams / Now I can’t wait to go to sleep”…

8:45 Kanye West e la fel de Stronger. El e unul din acei oameni care îmi plac când cântă, mai puţin când vorbesc. Ce bine că nu vorbeşte prea des! Show total face acum la Grammy! Şi e însoţit de Daft Punk. Kanye are şi melodie specială dedicată mamei sale, decedată cu puţin timp în urmă, după o operaţie estetică.

8:36 Deşi festivitatea se ţine în imensa arenă Staples Center (unde joacă LA Lakers), evident că n-au intrat toţi înăuntru, aşa că e o scenă şi afară, unde vor cânta Foo Fighters, alături de unul din trei instrumentişti clasici. Publicul alege pe site-ul CBS (vezi, corbel, că citesc şi comentariile?) sau prin SMS. Nu vă dau numărul, că nu cred că aveţi nevoie.

8:34 Cindy Lauper şi Hanna Montana prezintă premiul pentru cel mai bun nou artist, câştigat de către Amy Winehouse (care a avut probleme cu viza de US şi va cânta de la Londra, prin satelit).

8:33 Cirque du Soleil şi o trupă de gospel au făcut un moment magic, cu un tribut The Beatles.

8:23 Tom Hanks prezintă premiul pentru întreaga activitate trupei The Band. Tot el face introducerea momentului dedicat The Beatles. Oh, Doamne, Yoko Ono cu un imens joben alb… câh!

8:17 Când să dea şi preşedintele chestiei să vorbească, apar foştii colegi din trupa The Time şi îl pun la treabă. Evident că nu sunt lăsaţi mult timp să presteze, pentru că apare Rihanna. Ah, please don’t stop the music! Rihanna e îmbrăcată într-un… struţ!

8:12 Prima pauză. Pe ecran se derulează o mulţime de premii deja acordate. Aşa că intraţi pe site-ul Grammy şi vedeţi acolo totul. Văd că încă nu actualizează foarte rapid, dar până la final ar trebui să apară ceva.

8:09 Prince prezintă premiul pentru Cea mai bună voce feminină în R&B, care e câştigat de către Alicia Keys, pentru “No One”.

8:05 Nici aici nu scap de Carrie Underwood… Încearcă fata să combine country-ul ei cu R&B, dar încă sună scârţâitor… Melodia nu e foarte rea, dar nu mă împinge spre eMule… Ah, şi are şi o trupă de domnişoare ce fac pe Sistem. Doar se fac.

8:00 Ceremonia începe cu o secvenţă filmată în care apare Frank Sinatra, explicând ce înseamnă un Grammy. Apoi, alături de el cântă… Alicia Keys (într-o rochie verde smarald superbă).

7:59 Începe într-un minut!

Am încercat Travian, am jucat câteva luni, apoi m-am plictisit. Acum văd la chinezu chestia asta. Am zis să încerc, că nu cere multă atenţie. Aşa că…

După două luni de amânări, senzori înlocuiţi şi tot aşa, naveta Atlantis a decolat de la baza Kennedy de aici, aproape, de la Cape Canaveral, la 2:45 ET. Din cauza plafonului jos de nori, nu am reuşit să fac prea multe poze, dar alea care sunt, vi le arăt.

Cam aşa se vede “cu ochiul liber”, din parcarea din faţa apartamentului.

Cu un pic de zoom

Poluarea…

Printre nori…

Deja nu se mai vede flacăra

Un crop dintr-o imagine anterioară. Se poate zări silueta navetei şi a rezervorului principal.

Cam asta a fost azi. Cam peste 2 luni ar trebui să fie următoarea lansare.

Pe curând!

PS: pentru versiuni mai mari ale pozelor, intraţi aici.

E dur titlul, dar e meritat, după câtă prostie am văzut în articolele din ziarele româneşti pe care (cu greu) le citesc.

Astfel, pe scurt:

• Republicani: McCain câştigă multe state, dar mai puţine decât se credea şi nu are încă matematic asigurată nominalizarea; Huckabee surprinde prin câştigarea statelor din sud, iar Romney nu e mort, dar nici foarte viabil
• Democraţi: Clinton câştigă 8 state, printre care cele mai populate (şi unde avea un avantaj imens în sondaje cu doar câteva zile înainte), dar Obama câştigă mai multe state şi mai mulţi delegaţi.

Ca să intrăm în detalii:

1. Republicani

• John McCain câştigă în 9 state, de pe ambele coaste; ce e demn de remarcat e că marea majoritate a acestor state sunt câştigate de democraţi la alegerile prezidenţiale din noiembrie, aşadar, deşi semnificative pentru primare, nu reprezintă mare lucru privind mai departe. Are un avans foarte mare ca număr de delegaţi faţă de ceilalţi 2 competitori, care nu îi asigură încă matematic victoria, dar nici nu prea mai poate fi refăcut.
• Mike Huckabee e marea surpriză a serii (a doua oară după Iowa). A început ziua cu o victorie surprinzătoare în West Virginia, unde a câştigat în turul al II-lea (la o mega convenţie a reprezentanţilor din acel stat), în faţa lui Mitt Romney, care l-a acuzat că s-a înţeles cu McCain. Apoi a câştigat 4 state din sud, grupate în jurul Arkansas, statul în care a fost guvernator pentru 2 mandate.
• Mitt Romney iese cel mai şifonat din această zi electorală, mai ales prin pierderea Californiei, care era ultima redută. Deşi câştigă o serie de state, totuşi diferenţa de delegaţi între el şi McCain este imensă. Astăzi, miercuri, urma să ia o decizie privind viitorul campaniei din acest an.

Urmează mâine în D.C. o convenţie a grupului de acţiune politică a aripii conservatoare din Partidul Republican, la care vor ţine discursuri principalii candidaţi. E marea ocazie a lui McCain să şi-i apropie pe cei care nu sunt foarte încântaţi de ideea de a-l avea drept nominalizat. De altfel, simţind presiunea cursei, McCain a renunţat să mai vină în Europa, pentru un seminar anual în Germania unde era abonat fidel, ca şi la întâlnirea cu Gordon Brown.

În acest moment, lucrurile sunt aproape clare: Huckabee nu mai are decât un singur stat din sud unde se va vota – Mississippi, Romney e pus în faţa unei decizii importante, cu repercursiuni asupra unei eventuale candidaturi în 2012 sau 2016, iar McCain trebuie să mai câştige câţiva delegaţi pentru a “termina” cursa.

2. Democraţi

Eh, aici e distracţia mare! Sistemul primarelor democrate e complicat atât de atribuirea proporţională complexă a delegaţilor în urma alegerilor din state, cât şi de existenţa super-delegaţilor. Astfel, dacă la republicani marea majoritate a alegerilor de ieri au fost învingătorul-ia-tot, la democraţi toate statele au împărţit delegaţii proporţional; unele, precum California, chiar mai complicat: o parte proporţional pe districte, o altă parte proporţional la nivel de stat.

Superdelegaţii sunt membri ai Congresului, guvernatori, actuali şi foşti, foşti preşedinţi şi vicepreşedinţi, foşti lideri ai partidului şi tot aşa. În total, ei reprezintă 20% din numărul total de delegaţi, dar pot reprezenta 40% din numărul minim de delegaţi necesari pentru nominalizare. La acest capitol, conduce încă Hillary, dar din cauze cronologice, aş putea spune: marea majoritate s-au declarat în favoarea ei acum câteva luni, când se părea că va fi nominalizată fără probleme; Obama începe să refacă diferenţa, iar acum, după ziua de ieri, cred că mulţi din cei care nu şi-au anunţat intenţiile vor aştepta să vadă cum se va desfăşura cursa în continuare.

Acum, să revenim la rezultate:

• Clinton a câştigat 8 state, printre care California şi New York, cele mai populate state din cele de ieri. Dar… există un mare dar: New York este statul reprezentat de Clinton în Senat (şi care nu a fost niciodată “în joc” pentru Obama), iar în California ea a avut mereu un avantaj imens în sondaje; adăugaţi la asta faptul că aproape o treime din voturile din California a fost exprimată prin poştă cu săptămâni bune înainte de ziua de ieri, într-o perioadă în care Clinton avea acel avantaj mare în sondaje. În aceste condiţii, faptul că diferenţa între cei 2 s-a păstrat în 10 puncte procentuale e o realizare pentru Obama, pentru că aşa a limitat diferenţa de delegaţi. În acelaşi mod poate fi explicată situaţia din Massachusetts, unde Clinton a câştigat în ciuda susţinerii pe care Obama a avut-o din partea guvernatorului şi a ambilor senatori – Clinton avea în ianurie un avantaj de peste 20 de puncte procentuale. Clinton a mai câştigat New Jersey, dar la o diferenţă mai mică decât şi-ar fi dorit. A câştigat aşteptat Arkansas, unde soţul fusese guvernator, precum şi Tennessee, unde a dus o campanie electorală aproape furibundă. A mai câştigat Arizona, mai ales datorită populaţiei hispanice.

Per total, Clinton a câştigat datorită populaţiei vârstnice, a femeilor albe şi a hispanicilor.

• Obama a câştigat 13 state (în New Mexico încă se numără: deh, hispanici, mai lenţi, aşa!): toate statele în care s-au ţinut caucusuri (alegeri în care votanţii declară deschis, public, ce candidat susţin), precum şi o serie de state cu alegeri clasice. A reuşit să limiteze pierderile în state precum California, New York, Massachusets, New Jersey, Arizona, astfel că la final a câştigat cu 4 delegaţi mai mult decât Clinton (chiar dacă pierde New Mexico, delegaţii se vor împărţi egal, 13 la 13, deci diferenţa se menţine). A avut suportul a peste 80% din populaţia de culoare, a câştigat majoritatea voturilor bărbaţilor albi şi a reuşit să recupereze din deficitul pe care îl avea la voturile femeilor albe şi hispanicilor. De asemenea, a câştigat categoric voturile populaţiei tinere, indiferent de rasă sau sex. De asemenea, de remarcat că a câştigat mai multe state considerate republicane decât Clinton.

Un element important, deşi aparent nu e, a fost vremea: ieri s-au înregistrat 67 de tornade în statele Tennessee, Kentucky, Alabama, Arkansas şi Kansas. În Tennessee, de exemplu, a fost afectată în special zona Memphis, unde Obama avea mulţi susţinători care astfel nu au mai votat. S-au înregistrat 50 de morţi şi sute de răniţi în urma evenimentelor de ieri. Aşadar, de luat în seamă.

Pentru democraţi, urmează o serie de caucusuri sâmbătă şi apoi alegeri clasice în zona D.C. marţea viitoare, unde Obama e considerat favorit. Următoarea mare bătălie se va da pe 4 martie, în Ohio şi Texas, unde trecutul şi populaţia hispanică reprezintă avantaje pentru Clinton.

De asemenea, de luat în seamă e aspectul financiar: Obama a reuşit să strângă 32 de milioane de dolari în ianuarie (mai mult decât în ultimele 4 luni ale anului trecut), în timp ce Clinton doar 13. Campania lui Obama preconizează rezultate similare pentru februarie. Mai mult, Clinton şi-a “împrumutat” campania cu 5 milioane de dolari, pentru a face faţă. Sindromul “Romney” se extinde, se pare. E vital, pentru că pieţele de advertising din statele ce urmează (în special Texas şi zona D.C.) sunt foarte scumpe. Mai mult, un semn pozitiv pentru Obama e faptul că marea majoritate a celor care au donat pentru campania sa nu au ajuns la limita maximă (2300 de dolari), pe când opusul e valabil pentru Clinton. Din acest motiv, Clinton insistă să se organizeze dezbateri în 2 săptămânale, pentru a beneficia de mediatizarea gratuită, pe care nu şi-ar permite-o altfel să o cumpere. Deja Obama are spoturi pe TV în statele ce urmează de o săptămână.

Obama a câştigat mai mulţi delegaţi pentru că a câştigat multe primare cu supermajorităţi (peste 65%), astfel a obţinut mai mulţi delegaţi. Remarcabil faptul că Obama şi-a câştigat statul (Illinois) cu mai multe voturi şi o diferenţă mai mare decât şi-a câştigat Clinton statul propriu (New York), deci şi de aici ies niste delegaţi în plus.

Ce va ieşi? Hmm, greu de spus. Nu e exclus să se ajungă la convenţia din august de la Denver cu nici un candidat cu necesarul de delegaţi în tolbă. Ce merită menţionat e însă faptul că strategia lui Bill Clinton de a aglomera calendarul alegerilor devreme în 2008 a eşuat parţial: ei se aşteptau ca rezultatele de ieri să consfiinţească nominalizarea lui Hillary-ce a ieşit se poate vedea foarte clar pe rezultatele finale.

***

Interesant de văzut şi modul cum mass-media prezintă rezultatele de ieri. După ce până acum nici o televiziune nu includea numărul superdelegaţilor în rezultate, de aseară CNN a început să facă pe şestache acest lucru, ca prin minune. Doar pe MSNBC am văzut o analiză detaliată a modului în care s-au distribuit delegaţii câştigaţi aseară.

De asemenea, încă o dată e flagrantă diferenţa de imagine între Clinton şi Obama. Am ascultat ambele discursuri de “victorie”: Clinton e plată, cu un aer superior de fată bătrână ce le ştie pe toate, centrată încă foarte mult pe sine (deşi a mai schimbat reţeta faţă de Iowa) şi pe trecut/experienţă. În contrast, Obama e focusat pe viitor, pe incluziune, are un alt element central nou la fiecare discurs de după o astfel de seară electorală; reuşeşte să mobilizeze auditoriul şi să îi convingă. Una din problemele lui Obama a fost lipsa de timp între South Carolina şi Super Tuesday, care nu i-a permis să ajungă în faţa a cât mai mulţi alegători. Este clar că un timp mai lung între alegeri şi un număr mai mic de state ce au alegeri simultan îl avantajează pe Obama, care este pe un trend crescător în sondaje, în timp ce Clinton pare a fi ajuns la un maxim.

Iar dacă mai era nevoie de o dovadă a impactului mesajului lui Obama asupra publicului, cred că aţi văzut sau auzit deja de ultima producţie will.i.am:

Nu mă voi referi la glumiţe gen ObamaGirl, dar imi aduc aminte de ce a inspirat intrarea lui Clinton în cursă:

Stay tuned for more!

UPDATE: am scris mai sus despre împrumutul de 5 milioane de dolari acordat de Hillary campaniei proprii. Această ştire devine rapid ştirea zilei pe bloguri şi mass-media. Glumeam cu amicul Stefan că banii strânşi anul trecut (peste 100 de milioane de dolari) s-au dus pe mulţimea de bannere şi afişe (că văd că le schimbă lunar – acum tronează cele cu “Solutions for America”; să fie self-lending această soluţie?). Mai mult, Clinton le cere într-un email suporterilor să doneze 3 milioane de dolari în 3 zile. Yeah!

Şi pentru a vedea un pic degringolada din tabăra Clinton, citiţi aici memo-ul trimis de principalul strateg. Se pare că Clinton plănuieşte să cam sară peste alegerile din februarie până la cele din 4 martie. N-a învăţat nimic din cursa lui Giuliani in Florida?

Greva scenariştilor din US a adus multe neplăceri, dar a reuşit să inducă şi unele momente de aur! Pe unul dintre acestea tocmai l-am experimentat live.

Probabil mulţi dintre voi îl ştiu pe Conan O’Brien. La fel, pe Jon Stewart şi pe mai noul “venit” Stephen Cobert. În ultima perioadă, ei şi-au disputat meritul de a-i fi dat un avânt electoral lui Mike Huckabee. Astfel, s-a ajuns şi la rivalităţi, care astăzi, 4 februarie, au ajuns la apogeu: în timp ce Cobert era invitat la Stewart, a apărut O’Brien, hotărât să îi joace în picioare.

Nu mai dau alte amănunte, ci vă spun doar atât: nu rataţi (a se citi neapărat downloadaţi) The Daily Show din 4 februarie!

Oh yeah!

UPDATE: E groasă rău! Cei trei apar şi în emisiunea lui Colbert, iar acum aştept finalul apoteotic la Conan.

UPDATE la UPDATE: OMG, trebuie neapărat să vedeţi şi emisiunea lui Conan de azi! Încă râd de ce am văzut! Totul culminează cu un mesaj de la Mike Huckabee, care cred că candidează cu mai mult succes la un post într-una din televiziunile americane. Ah, şi dacă mai aveam nevoie de o confirmare a faptului că nu îl suport pe Letterman, astăzi a avut-o invitată pe Hillary; nu asta e deranjant, ci faptul că ea a fost unicul invitat (de obicei sunt 2 minim) şi a vorbit madam în continuu. Ptiu, drace!

… de reclamele din timpul SuperBowl: acum aveţi ocazia să le vedeţi centralizate de Time Magazine. Enjoy!

Citiţi articolul din Ziarul de Iaşi despre un schimb bilateral de o zi între 2 eleve, una de la cel mai bun liceu din Iaşi, cealaltă dintr-o comună ieşeană. Dincolo de stilul uneori stângaci al autoarei, impresiile celor 2 eleve merită citite. Nu vreau încă să comentez, dar vă aştept pe voi.

Ştiu, n-am mai scris de câteva zile, dar am fost chiar ocupat. Promit să mă revanşez.

Revin acum doar pentru a anunţa un fenomen meteorologic mai puţin comun: cad sateliţi de spionaj.

Nu se ştie încă (cică) unde şi când exact va cădea. Vă daţi seama ce potenţial turistic are toată treaba?