Am ajuns la Longues-sur-Mer batuti de vant si udati de ploaie. Era o vreme perfecta pentru vizitat coasta Normandiei. Din fericire timpul a tinut cu noi si soarele ne-a facut cu ochiu inainte sa apuna…

A  trecut ceva vreme de la postul asta care vad ca inca mai aduna vizitatori, semn ca stomacul e stapanul nostru. M-am gandit ca ar fi bine un update, bazat pe ce s-a mai intamplat in ultimul an si jumatate in zona. Asadar:

• Snack Attack – Ura, avem Snack Attack mai aproape. Senvisuri, terasa (vara), loc de stat inauntru, cafea. Loc de intalnire al corporatistilor.
• Connect new and improved – am scris mai pe larg aici. In afara de faptul ca s-a renovat a ramas la fel – preturi mari, in medie mancarea e proasta
• Yuppies (langa Orange) – ei bine da, daca vreti expozitie de cravate si tinute business aici e locul. Preturi pe masura (12 lei o portie de peste la gratar), calitate medie. De notat ca inca de la inceputuri au in desert “Mus de ciocolata” (oare ei stiu ce-i ala un “mus” ?)
• La Baraca – nu mai stiu exact cand acest chiosc s-a “branduit”, dar eu il cunosc sub numele de “la bariera” sau “la macara” (din cauza ca langa el era macaraua care contribuia la construirea mastodontului de cladire de alaturi). Aici se gasesc minuturi exclusiv pentru luat si mancat in fata biroului. Piept de pui la gratar, crochete de pui, pui “şanhai”, cartofi prajiti, pizza, d-astea. Are niste senvisuri un pic mai deosebite. Overall este un raport calitate – pret corect. Asta daca va place sa stati la coada afara…
• Noua cantina Feper (a.k.a. La Sobolan, new edition) – din povestiri este un loc unde se mananca bine. Este fosta cantina a FEPER, care se afla la subsolul cladirii. Nu am ajuns niciodata, mergeti pe riscul vostru.

Mai dau un update peste inca un an si jumate

Nu mai stiu de cand ma pasioneaza fotografia. Nu de foarte mult timp, oricum. Sa fie 4… 5 ani ? De atunci rasfoiesc netul, invat principii, consum fotografie… Am trecut prin perioadele standard de pozar in devenire – perioada “pozam orice” a.k.a. “trigger happy” – marturie stau milioanele de bits ocupate de flori, albine, catei, pisici; “perioada tehnica” – vise despre ultimul racnet de obiective, aparate, megapixeli, focale; perioada “always fotoshop” – orice pozam trecea prin fotoshop fara un scop anume. Acum e o perioada luminata…

Cat am fost in vacanta anul asta am fost un pic trist din cauza lipsei mele de entuziasm in a face poze. Pana acum ma intorceam dintr-un concediu de o saptamana cu vreo 3000 de poze, acum abia am facut 1000. Din astea, abia un sfert sunt poze care imi plac si pe care le-am pus la galerie. Lumea (probabil) se intreaba ce-i cu mine de am facut doar 1000 de poze in doua saptamani de excursii… Privind acum pozele unui prieten facute in croaziera din care abia s-a intors am inteles in sfarsit motivul: intelepciunea (da, e un cuvant mare). Intelepciunea o atingi atunci cand intelegi de ce pozezi…

Sa luam un exemplu: Paris – 9 zile. Rezultatul – 55 de poze (unele alese cu indulgenta). Mai precis – Turnul Eiffel. Nu mai stiu exact cate poze am facut, dar stiu ca am pastrat patru: asta pentru ca ilustreaza cel mai bine cum te simti doar la etajul 1, asta pentru forma funny, asta pentru ca arata cum ne “domina” Turnul pe noi toti si asta pentru ca deh, trebuia sa am o “vedere” (plus ca lumina a fost exceptionala).

Concluzia generala: nu trebuie sa facem intre 50 si 100 de poze la niste ruine, sunt doar niste pietre. Sunt sanse foarte mari ca aceleasi poze sa le gasim intr-un ghid turistic, facute de oameni care se pricep mai bine la asta (deci mai bune). Sa incercam sa privim in jur inainte de a pune pana pe declansator. De ce vreau sa fac poza ? Ce-mi place la ea ? Ce-o sa iasa ? O pictura pe un perete ? De ce as poza o pictura ? Daca as poza un om care se uita la pictura, n-ar fi mai interesant ? Daca as veni seara sau dimineata, sa prind o lumina mai frumoasa, un cer mai albastru, ceva care sa redea mai bine impresia pe care am avut-o eu… ?

Ruinele au fost un exemplu. Aproximativ aceleasi principii se aplica la fantani, poduri, coloane, munti si, preferatele mele, muzeele (De ce fac eu poza la tabloul asta ? Nu as putea sa ma uit la reproducerea din catalog, mult mai buna decat poza mea ?)

PS: Cel mai bun “medicament” pentru pozele pe banda rulanta este asta – luam un DVD, punem pozele pe el si mergem la un prieten si zicem “hai sa-ti arat poze din concediu”. Odata ce-ai trait alaturi de el plictiseala celor 2000 de poze incepi sa-ti pui intrebari

In fata mea, la o coada la Mega Image. Un El si o Ea, varsta mijlocie. Dupa toate cumparaturile de care nu-mi mai aduc aminte, ea strecoara si un rimel. Vanzatoarea il trece prin cititor si le zice pretul final: “48 de lei va rog.”; “Dar asta nu era la reducere ?” intreaba Ea aratand rimelul. “Scria 50% reducere”. Vanzatoarea se lasa pe spate, se uita spre raft (se vede de la casa) si isi da seama de gresala: “Nu, nu acesta, e rujul de langa la reducere”. Ea ramane incurcata. Vanzatoarea se ofera sa i-l scoata de pe bon. “Nu, nu, lasati… asta e”. Simtind jena, vanzatoarea insisita, zicand ca se poate si ca nu e greu. “Nu, nu, lasati” zice Ea. “Ma rog, de acolo nu se subintelege c-ar fi vorba de ruj” (intr-adevar, semnul de reducere era undeva intre ruj si rimeluri). Vanzatoarea ia bancnota intinsa de El si incepe sa numere restul. Intre timp ea bodogane (acompaniata de El): “Da, ma rog, acolo e semnul si la rimel, asa se intelege. Probabil ca cine o sa ia rujul o sa-i zica ca e la reducere rimelul”.

De ce ? De ce trebuie neaparat sa vorbeasca gura fara noi. Ok, ai pus mana pe rahat si l-ai luat. Ok, nu ti-ai dat seama ca s-ar putea ca reducerea sa nu se aplice la el (nu e ca si cum ar fi fost un raft plin de rimeluri pe care scria 50%reducere, erau inghesuite intre rujurile alea). Ok, nu ai vrut banii inapoi cu toate ca vanzatoarea s-a oferit de doua ori sa ti-l scada de pe bon (probabil presimtea). Ok, in cazul asta tine-ti gura, ti-ai facut-o cu mana ta. Nu zic ca vanzatorii sunt usa de biserica, dar a dracu e pielea si pe consumatoru’ roman.

…vanzatoarea, impasibila, numara restul si le ureaza o seara buna.

Ce fain e cand primesti de la roboteii de pe toate forumurile pe care esti inscris mesaje de la multi ani…  Pana acum am primit de la Neogen (deh, bestjobs), Computer Games Forum (uitasem ca am cont), Trilulilu ( ??? ), dm_developer (dau rar pe acolo, oricum), Canon Digital Photography (wtf ?! cand naiba m-oi fi inscris la Canon ?) si IKEA FANS ( w…t…f  ?!).

Ce pot sa zic ? … Right back at you !

Eu nu sunt un om radical. Ba as putea spune ca sunt chiar mai tolerant decat media. Nu am nici un fel de ranchiuni sau acreli contra ungurilor, tiganilor, homosexualilor, extraterestrilor, femeilor la volan, blogarilor, jurnalistilor etc. Imi dau cu parerea numai in domeniile pe care le stapanesc si imi dau toata silinta sa impartasesc tuturor cunostintele mele. Per total… nu am nimic cu nimeni. Dar cand sub ochi im pica asa ceva innebunesc.

Ok, am inteles ideea campaniei, ca lactatele la micul dejun sunt ceva… sanatos (e drept, printre multe alte chestii) si ca “hai sa vedem ce fac oamenii obisnuiti cu lactatele la micul dejun” dar reteta de fata, ca si inca unele de pe acolo, imi suna a “cheezburger cu cartofi prajiti si cola light”. Paine, salam, prosciutto si… iaurt ? Fructe de mare si… iaurt (din poza arata ca si cum ar mai fi fost mancate odata) ? Sanatate curata… NOT ! Partea buna e ca daca in unele din retetele de acolo inlocuiesti iaurt cu alte lichide tot iese bine asa ca pot participa cu succes si la o campanie Coca-Cola, Dorna sau, de ce nu, Stalinskaia.

Ca si “disclaimer”: nu am nimic cu Tnuva, chiar folosesc din cand in cand produse d-ale lor (cand nu gasesc Napolact, hehe), nu am nimic cu Arhi (il “citesc” zilnic) si nici cu Visurat (pe care il citesc… saptamanal). Am ceva cu retetele care promoveaza un mic dejun horror.

Este un film… deosebit. Fara eroi, fara invingatori, fara invinsi, fara buni, fara rai, doar plin de neintelegeri. Filmat frumos, agitat, obiectiv, reportericesc…

…si chiar miscator pe alocuri.

Mergeti sa-l vedeti.

Uraaa ! Ce-mi plac mie zilele de nastere. Sa stai cu ochii in perete gandindu-te “Ce rahat sa ii mai iau si anu asta ?”, sa umbli bezmetic prin magazine in cautare de idei, numai ca ideile nu se gasesc in magazine de vanzare, altfel ar fi toata lumea plina de idei. Ia ganditi-va: “Uite draga ce misto e ideea asta, iti place ? A fost reducere la Promod”; idei de fitze, idei de lux, idei “din Europa”, idei “Made in China”, idei “originale”, idei “original replicas”, s-ar umple lumea de idei. Phew, bine ca nu se vand idei la magazin…

Aaaaanyway ziua asta de nastere care se apropie este mai speciala pentru e a mea. Nu trebuie sa stau cu ochii in perete, nu trebuie sa ma gandesc, nu trebuie sa umblu prin magazine, nu trebuie sa ma inghesui la coada la idei (ah, stai… ideile nu se vand in magazin), nu trebuie sa ma gandesc “Dumneseule ce prostie am cumparat !”…

…si cum traim intr-o lume materialista toata lumea m-a intrebat “da’ tu ce vrei de ziua ta” (ca-n fiecare an) as putea sa le raspund tuturor cu “un sezlong, o curte, o luna plina si o sticla de lichid alcoolic”. Cu toate astea presimt ca alti oameni au mai multa grija de organismul meu decat am eu, asa ca am si o lista de normalitati…

• Un ceas rusesc – in ultima vreme nu prea m-am dat eu in vant dupa ceasuri dar pentru cele rusesti si mecanice am o slabiciune… Ok, daca sunteti mai cu dare de mana mie imi place cel mai mult asta (hm, Vostok Europe se vinde si in Romania)
• Chestii de calculator – ok, am vandut Wii-ul. De ce ? Nu are jocuri interesante. 95% din jocuri sunt pentru kiddies, iar restul de 5% sunt jocuri misto dar care vor neaparat sa beneficieze de cacatul ala de motion-sensing care la stilul cum sunt eu invatat sa joc Medal of Honor m-a scos din sarite. Asa ca… sold ! Cu banii astia imi iau o placa de baza, un procesor si 4Gb de RAM si pot sa ma joc linistit pe calculator acasa (si mai ieftin ).
• Un rucsac de laptop – mda, a venit timpul. Ar fi timpul sa-mi schimb si laptopul dar ala nu mai e in puterea mea.
• S.T.A.L.K.E.R. Clear Sky (Collector’s Ed.) – asta in conditiile in care primesc pct. 2
• Timp sa joc punctul anterior – asta e chestia care m-a enervat la jocuri in ultima vreme: ca n-am avut timp sa le joc
• Un crash-course de “time management” – se pare ca imi trebuie, altfel nu-mi dau seama cum nu reusesc sa-mi traiesca viata in 16 ore de stat treaza (oarecum)
• Niste vitamine sau ceva sa nu mai dorm pe mine toata ziua – ok, cred ca “sau ceva” s-ar traduce de fapt prin “niste entuziasm si optimism”

Cam atat. Nu ma deranjeaza sa primesc cu totul altceva, mie imi plac nespus de mult surprizele.

Mancarea organica nu este mai sanatoasa decat alimentele conventionale

Ha, stiam eu ca e hotie pe fata sa dai de 2 ori mai multi bani pe o ciocolata organica. Chew on this, hipsters !

(panseu iscat de faptul ca dupa ce au dat de pamant cu o tanti de la “tineret”, clasa politica isi arata coltii catre “turism”)

Lumea romaneasca e extrem de imbecila. Tot poporu vrea s-o dea jos pe Leni de la Turism. Ba, nu stiu altii cum sunt, dar eu mai degraba prefer sa ma reprezinte pe la targurile de turism o blonda “buna” decat vreun dinozaur libidinos care nu stie sa lege doua vorbe.

Sex sells, oameni buni!

Fapt 1: Virusul gripei porcine s-a raspandit in 6 saptamani cat alte virusuri in 6 luni

Fapt 2:  Simptomele sunt lejere si cateodata nu necesita asistenta medicala

Fapt 3: Nu exista vaccin.

Concluzia: In 6 luni va aparea o mutatie a virusului care se va dovedi mortala in primele 48 de ore. Abia atunci va aparea miraculos de undeva un vaccin care va costa suspect de mult.

(asta pentru fanii Zeitgeist, Moore si alte chestii de gen)

Stand la coada dupa o clatita urmaream un om care prepara o saorma (chicken kebap la “ei”) si m-a lovit o intrebare existentiala – oare de ce saorma noastra mioritica e considerata junk-food ?! Are piept de pui, castraveti, ocazional rosii, varza, o lipie – no junk. Idem pentru hamburgers – carne de vita tocata pusa pe gratar, o chifla, o felie de rosie… Nici aici nu avem junk. Cartofii prajiti ? No junk. McDonald’s ? Peste pane, salata, hamburgers … eu nu vad junk-ul.

Lasand la o parte fitoseniile cu “ingrasa, cade creu, nu e usor” si alte cacaturi de gen… unde e junk-food-ul in toate astea ? Sau sunt altele.

Weird…

Stiti cum se plang toti ca in Romania sunt preturi mari, ca “afara” is unele chestii mai ieftine etc. De fiecare data vanzatorul are un motiv perfect valabil pentru preturile lui (taxe, criza, foame, cinci copii etc.). Eu is curios ce motiv are time24(punctro) care vinde ceasurile de pe Tokyoflash cu aproape 100% adaos, in conditiile in care comanda lor pe site-ul japonezilor inseamna completarea unui formular, plata cu cardul si asteparea 5 zile pentru colet la posta.

Exemplu: la noi vs. la ei.

Vine un moment in viata fiecarui om in care trebuie sa ia taurul de coarne si sa-si reinnoiasca pasaportul. Astazi… a fost momentul meu.100 de lei la CEC (doua chitante) – checked. Copie dupa CI si original – checked. Pasaportul vechi – checked. Pix – checked. Iau un formular de la “Informatii” il completez si, cu toate “necesarele” in brate purced sa-mi iau un bon de ordine, al dreq civilizat ce sunt io. Aici am dat peste primul “FAIL” al zilei – masina de dat bonuri nu mai avea hartie. In timp ce eu ma uitam ca bou’ la ea apare un “Comunitar. Politist Comunitar” si pune un anunt mare pe ea care zicea (in termeni aproximativi) “Suntem prea retarzi sa schimbam o rola de hartie, dam bonuri de mana, la Informatii, dupa ce verifica o tanti actele”. Ma asez la coada, o tanti verifica actele, ia un petec de hartie, scrie pe el PASAPOARTE 621 si mi-l da. Buuun, deci failover-ul functioneaza.

M-am tolanit pe un scaun in fata ghiseului la care era afisat numarul 613. Intrucat sunt o fire mai nesimtita zic ca nu e mare tragedie ca am 8 oameni in fata si scot cartea sa citesc. Dupa vreo pagina aud cu coltul urechii o tanti care intreaba pe cineva “Dvs. ce numar sunteti? 620? Ah, bun eu sunt 621. Uite mami, suntem aici dupa doamna…”. Dincolo de “Cum sa fii fa dupa doamna ca nu e coada, e cu bon de ordine” am ramas cu un alt wtf… Cum adica… are 621? 621 sunt eu. Dumneseule ! Bonuri manuale fail. Se pare ca sistemul de “failover” nu functioneaza totusi. Stand asa si admirand fauna am aflat ca la coada mai erau 4 de 617 si vreo 3 de 618. Am aflat asta de la gloata care incepuse sa vocifereze ca la coada la “fratii petreus”. Fail again! Firea mea nesimtita se amuza copios.

Cam la vremea cand ma tolaneam eu pe scaun, in fata “biroului” (adica o cabina de 2 x 2) statea o tanti cu niste acte sub brat. Nu stiu exact de ce statea acolo, dar se pare ca alta stia din moment ce s-a asezat in spatele ei. Dupa vreo 10 – 15 minute de stat prima tanti se intoarce si intreaba, “Dvs. ce numar sunteti?!”, cauzand un soc familiei care statea la coada, mandra ca “e a doua”. “Numar? E cu numar?!?!”. Da, e cu numar. Au primit un numar care i-a trimis fix in coada cozii unde nu le-a tacut gura, cel putin pana am plecat eu.

O alta chestie care a contribuit enorm la calitatea spectacolului au fost copii. Oh, da, parintii isi scot boracii la plimbare in lume, sa vada si ei cum e-n alta tara sa stie sa plece de mici nu sa stea sa o polueze social cum fac parintii lor. Am numarat vreo 4 copii de gradinita, unii mai cuminti, altii mai galagiosi, deh! copii. Numarul 619 era o proaspata familie compusa dintr-un baiat inalt, aranjat si cu cravata (corporate style, fraza definitorie: “<numele nevestei, l-am uitat>, fii si tu atenta la ce se intampla in jurul tau te rog” spusa cand o chema sa semneze ceva), nevasta careia nu i-am ghicit meseria dar nu m-ar mira sa dau peste ea intr-o banca (backoffice, ca nu avea fata de “front”) si o fetita simpatica (Daria) care se plimba vesela prin tot “localul”.

Indata ce s-a strigat 619 fetita de mai sus a incetat sa fie simpatica si a inceput sa manifeste semne clare de posedare: tipa, urla, se agita. In timpul asta am asistat senin (si nesimtit) la un “Parenting. U’re doin it wrong” din partea parintilor care tabarasera pe copil cu scopul de a-l potoli. Si au esuat – evident, la ce te astepti? Birou mititel si intunecat, mama incercand sa te calmeze, tata enervat de tine care urli si de ma-ta care nu se pricepe la a te potoli, tanti aia blonda de la birou zdranganind cu foarfeca prin aer “Uite ce-am io aci uuuuu”… Cred ca asa m-as fi manifestat si eu. La un moment dat au iesit incercand sa calmeze demonul, in timp ce un nene care o ardea p-acolo pe la un ghiseu a venit dupa ei cu un aparat de gat sa vaneze progenitura ca s-o traga in poza.

In timp ce inauntrul era circul descris anterior un nene cu alura de “om de ordine la coada” ma intreaba ce numar sunt. “621, zic. La fel ca doamna”. Stupoare, “cum adica la fel ca doamna?”. Pft, un incepator care n-a prins secventa cu 617 de patru ori…

Dupa ce am lasat-o cu nesimtire pe doamna 621 sa intre inaintea mea am parasit plin de voie buna locul faptei, unde lumea inca mai comenta pe marginea sistemului asta cu bonuri “lua-l-ar dracu ca era mai bine cand stateai la coada”. In nesimtirea mea am constatat senin ca am pierdut o ora si jumatate din viata. Big deal!

Azi dimineata, in timp ce schiopatam in jos pe scari, ma gandeam ca chestia asta cu (ne)mancatul dupa ora sapte seara nu e chiar asa de rea (cu toate tentatiile din jur). Asadar, am inceput o noua zi de nemâncău cu …

Micul dejun

Trei felii de paine din aia neagra cu branza topita si sunca.

Pranz (desi era cam ora 4 jumate)

Doua felii de paine si fasole batuta, un carnat si o bucatica de friptura de vita la tava. Am indraznit si o mana de cartofi la cuptor (de vreo saptamana nu mai mananc garnituri la masa). Desert – vreo cinci mucenici asa-zis moldovenesti (adica copti in cuptor cu nuca si miere).

Intre mesele astea a fost un drum pana la Campina la “Sport Horse” ca sa vedem caii si sa le ducem portia saptamanala de morcovi si un drum pe bicicleta prin Cornu. In scop pedagogic, sa invete si sor’mea sa mearga pe bicicleta.

Cu asta s-a cam terminat pe ziua de azi. Maine dimineata ma duc la operat măsele, va povestesc eu dupa aia cum e…

Tocmai ma uitam la un documentar despre robotii umanoizi si m-a lovit o cugetare. Cand eram eu mic chestia asta cu robotii era inca de domeniul SF (gen “Noi si anul 2000″ din Almanahul Copiilor) si se scriau povestioare despre cum robotul era acum prietenul copiilor si alte prostii d-astea. Pe atunci se spera ca robotul umanoid va face tot felul de treburi plictisitoare pentru noi cum ar fi sa spele rufe, sa se duca dupa bere etc. in timp ce noi vom avea timp sa lucram la lucrurile cu adevarat importante in viata cum ar fi sa descoperim leacul pentru cancer, piatra filosofala si altele.

Acum ca am ajuns la a nu-stiu-cata generatie de roboti umanoizi putem intr-adevar sa-i punem sa se duca dupa bere in timp ce noi ne ocupam de lucrurile cu adevarat importante: W0W, zacut si uitat la televizor, Second Life etc.

Trist.

Ce vedeti mai jos (in prim plan) s-a dat astazi la pranz la cantina Connect (EuroCateringu lu Petrisor) – putzecrochete de pui, cartofi frantuzesti, prajitura neidentificata. Total 18,5 lei.

(In fundal se vede aproximativ acelasi meniu, difera doar desertul. Costa la fel)

Zoom (aia cu televizorul din metrou) incearca sa ne culturalizeze astazi cu cate ceva despre Caragiale. Ion Luca Caragiale. Una din primele chestii care m-au lovit cand am intrat pe peron azi dimineata era faptul ca sus-numitul a scris un roman, “Craii de curte veche”, care s-a bucurat de un oarecare succes. Haios, nu ?!

10 coolpoints pentru cine stie cine a scris de fapt “Craii de curte veche”. Daca habar n-aveti dar cautati pe google… 2 coolpoints pentru intentie.

Dintotdeauna mi-a placut sa citesc. Consum orice – politist, horror, clasici, piese de teatru, aventuri – atata timp cat sunt scrise bine si ma “prind”. Ca orice copil am citit si eu la viata mea cate ceva din Jules Verne, iar acum regret ca nu am citit mai mult si caut de bezmetic carti de sus numitul autor (mai tineti minte cartile alea format A4 cu coperta cartonata ? Erau 39 in serie, eu am citit vreo… 6 ?) asa ca n-am putut decat sa ma bucur cand am vazut ca editura Paralela 45 a inceput sa reediteze Jules Verne.

Acum vreo luna am cumparat “Copii Capitanului Grant” de la targul de carte  cu gand sa-l recitesc (pentru ca nu stiu ce s-a intamplat cu editia pe care am citit-o cand eram mic) si a stat la coada pana aseara cand in sfarsit l-am deschis si-am inceput sa-mi aduc aminte… Si pe masura ce citeam incepeam sa-mi aduca aminte ca… nu prea era asa. Lipseau replici, exprimarile erau altele, lipseau pasaje descriptive, totul nu era decat un sir lung de dialoguri cu o legatura aproximativa intre ele. Primul capitol este expediat rapid cu un fel de “uite un rechin. hai sa-l vanam. ha, o sticla. uite, un mesaj in ea. ce zice ? 2 marinari si un capitan. omg, ma duc sa raportez la amiralitate. the end“. Capitolul in care copii naufragiatului vin la castelul lordului ca sa ceara ajutor este cu cel putin doua pagini mai scurt aici decat era in copilaria mea. Prima aparitie a celebrului Paganel este ciuntita si n-are pic de esenta. In fine, m-am simtit pur si simplu tarat prin inceputul povestii ca si cum cineva m-ar fi alergat printr-un muzeu fara vreo sansa sa ma uit in jur sa admir exponatele. Enervat am “derulat” inainte pana la capitolul in care personajele se intalnesc cu un copil de bastinas (pe nume Toline) care este “ascultat” la geografie de Paganel (un capitoul extrem de haios de altfel). Dumneseule, fix trei pagini si jumatate de dialoguri fara expuneri, fara explicatii… Am lasat suspinand cartea jos si azi dimineata am inceput sa citesc Palahniuk.

Cat despre Jules Verne… am sa dau iama in anticariate.

PS: Pe carte scrie “Bibliografie Scolara” – probabil de aci se explica totul, scolarul nu mai are timp de citit tre’ sa fie rapid 

PS1: Si un mesaj pentru Editura Paralela 45 (sau cine s-a ingrijit de editia asta) – MURITI, BA !

…dar la Cornu. 

Oare de ce nu mai fac poze ? Tot echipamentul sta in rucsac si asteapta sa fie scos la o tura… Sa fie ca nu mai chef ? Sa fie ca m-a invins in sfarsit cotidianul ? Sa fie c-am obosit ? Sa fie ca niciodata nu m-au dat pe spate pozele ce le faceam ? 

Nu e ca si cum n-as fi incercat… Mi-am luat chiar wide-ul ca sa incerc sa-mi schimb vederea asupra lumii, poate o sa-mi placa mai mult. Degeaba. De ce ? Sa fie din lipsa de peisaj ? Sa fie ca nu mai “vad” nimic ?  Sa fie ca totul mi se pare prozaic, monoton, uniform, gri ? 

De ce nu mai simt nici o placere cand scot aparatul din rucsac ? De ce nu-mi mai tresare inima cand aud sunetul de declansator ? De ce nu mai ard de nerabdare sa descarc pozele, sa le aranjez, sa le tot chinui pana ies cum vreau… ? De ce ma limitez la poze de familie (“fa si tu o poza, ai ditamai aparatu”) ?

De ce … ?

…si imi pare atat de rau…

…si cum ne plimbam noi intr-o seara prin Downtown Cornu ne intalnim cu doi baieti calare pe cate un cal. Parand profesionisti i-am intrebat cum putem si noi sa ne jucam de-a Clint Eastwood prin imprejurimi. S-a dovedit ca baietii erau de la un centru de echitatie din Campina care ne primeea cu bucurie pentru niste lectii.

Astfel a ajuns prietena mea la a treaia sedina de antrenament pentru viitoarea cariera de John Wayne. Cine crede ca e simplu va avea o mare surpriza – se pare ca echitatia este mai grea pentru calaret decat pentru cal. Deasemenea cine isi inchipuie ca primesti un cal pe mana si o palma pe spate si poti sa alergi cu coama in vant pe campii – iarasi gresala. Sedintele sunt un fel de lectii de sofat, inveti “acceleratia”, “frana”, cum sa stai in sa, cum sa tii darlogii (astia de fapt nici nu prea ii tii in prima lectie), cum sa tii picioru in scari etc.

Ahooooy, Silver !

Cel mai tare ma enerveaza lumea care ma judeca fara sa ma cunoasca. Ce te arde pe tine ca eu port tricouri cu cap de mort ? De ce te-ar putea interesa ca la (aproape) 30 de ani mi-am luat consola de jocuri, si o si folosesc ? De ce sa nu imi manifest eu umorul cinic si negru, pentru ca te ofensez pe tine ?

Ce conteaza mai mult – ca fac misto de tine sau ca ai ce discuta cu mine ? Ca ascult heavy-metal sau ca sunt in stare sa savurez Simfonia a noua de la un cap la altul fara sa adorm ?

Cred ca ma gandesc prea mult…

Aflu dintr-un status de yahu ca o fosta colega de-a mea de liceuclasa din liceu a deschis larg portile unui blog, hotarata sa-si verse talentul in online. Sa-i uram succes, “are cu ce” ca sa zic asa.

(Nu prea se stie inca la pus link-uri si etc. dar astea se invata)

Iaca ajunseram cu bine si in 2009, lumea se invarte in acelasi sens si nu s-a schimbat nimic*…

Vacanta de iarna s-a terminat si ea, odata cu vremea calda si banii din buzunar asa ca de astazi prestez din nou pe ogorul firmei. Se pare ca inspiratia a fost in floare de Craciunul acesta, cel putin trei oameni care stiam ca nu poarta ceas acum au ceasuri noi noute la mana. Eu raman tare pe pozitie, daca imi voi lua ceas va fi d-asta, ca sa impresionez toata populatia de geek-ppl. Ca tot veni vorba de inspiratie si Craciun in topul cadourilor pe care le-am primit troneaza “AC/DC – Flick of the switch” versiunea pe VINIL (da, ati citit bine, VINIL). Suna demential pe pick-up-ul meu Tesla (mono, evident).

Am petrecut 10 zile in celebra comuna Cornu (insert “oua” jokes here) unde am avut chiar si net (v-am zis eu ca ClickNet rulez) dar am preferat sa rup tastatura la Psychonauts (go check it out, e un super – joc).

Ca si cugetare despre seara de revelion – mi se pare stupid sa trudesti o zi intreaga sa faci pregatiri ca la ora 1 noaptea sa te doboare oboseala si sa adormi cu gura in pahar. Dar ma rog, traditia e traditie…

______
*mi se pare mie sau toata tarasenia cu Revelionul e doar chestie de calendar ?