« Dansez cu pozele vechi, incepe sa mi se faca dor
De cum eram cand eram copil atunci credeam ca pot sa zbor
Ma credeam nemuritor, erou sa schimb lumea in bine
Si intr-un final nu am reusit decat sa ma schimb pe mine… »

Cămin. EU. O ceaşcă de cafea. Septembrie. 15. Început şcolar …

Început…

Trecut…

Prezent…

Iar început… din nou trecut şi tot prezent…

Toate aceste cuvinte se deruleaza in mintea mea ca un film prost de cinema… Sunt mult prea multe deja… Ma tot gandesc, si ma tot gandesc… Nu-mi dispare sentimentul. Iau o gura din cafeaua rece si rasfoiesc o revista… In zadar, sentimentul e tot aici. E prezent. E in mine.

Dar stai asa… De ce sentiment e vorba ?!

In toata amestecatura asta de cuvinte, am sa incerc sa amplasez si un cuvant cheie, « liceul ».

Poate majoritatea adolescentilor asociaza acest cuvant cu o cladire, cu o modificare de orar… cateva fete necunoscute si atat. Pentru mine, « liceul » e cea mai mare schimbare din viata mea. Da, chiar este.Un fir de vant patrunde prin fereastra derapanata de camin si urca agale catre pieptul meu. Ma strang in brate, si incerc sa alung cutremurul. Mai sorb de doua ori din cafea si gata. Mi-am incarcat « bateriile » si sunt gata pentru viata asta, pentru Buzesti. (Pentru cei care nu stiu, Fratii Buzesti este colegiul la care invat). Facand o  scurta analiza a vietii mele, realizezi ca este impartita in doua. “Lumea” de la Calafat, orasul meu natal, si “lumea” de aici, din Craiova. V-ati dat seama deja ca sunt la liceu la Craiova si ca stau la camin. Va recomand cu o usoara caldura sa stati in camin daca aveti ocazia. Revenind la subiect, sau poate nu, incerc sa ma gandesc cum va fi peste cateva ore. Deja ma gandesc ca am pierdut din nou o parte din mine, deja simt ca asa nu va mai fi… S-a dus vara, s-a dus dracului vacanta mea, s-a dus dracului siguranta mea… Siguranta ?! Da… pentru ca acolo e altfel, e … acasa. Acolo, in orasul meu micut, cunosc majoritatea tinerilor de varsta mea. Acolo e familia mea, acolo sunt fostii mei colegi, acolo sunt prietenii mei. Acolo e partea aia rebela din Mihaela… Dar, nelipsitul dar … De ce totusi am ales sa plec ?! Nu puteam sa stau linistita acolo si sa imi vad de treaba mea ?! NU ! Raspund promt, si cu aceleasi cuvinte afirm, « Aici e o parte din viitorul meu » . Imi amintesc si acum cu un zambet timid pe buze, de anul trecut. De drumul catre Craiova, de prima sosire in camin, de primii pasi facuti in holul principal al liceului, de primele fete necunoscute… De clasa, de noii colegi. Eram eu si atat. Odata pornita pe acest drum, stiam ca nu am cum sa ma intorc inapoi. Nu mai eram singura in  camera mea micuta lila si plina de jucarii de plus, nu mai erau mama si tata dincolo, nu mai era baia mea, masa de la bucatarie asteptandu-ma de la scoala si mama in dreptul ei… Nu mai era nimic ca inainte. Nici macar colegii, nici macar clasa mea spatioasa , nici macar scoala mea…Fete necunoscute ma asteptau in clasa. Cu un zambet fortat, am pasit in clasa. M-am asezat in a doua banca de la mijloc, rozandu-mi unghiile. Intoarsa in camin, am inceput sa fac conversatie cu fetele care urmau sa ma insoteasca pe parcursul a cativa ani de liceu. E ciudat, stii, si te simti neajutorat, simti ca nu apartii acestei lumi, simti ca locul tau nu este aici, iti lipsesc increderea si zambetul dupa buze. Totusi, un fir de speranta iti incolteste in suflet. Nu mai astepti decat ca timpul sa treaca…

Dintotdeauna mi-au placut provocarile, ideea de nou, fapt pentru care am considerat toata schimbarea asta, o provocare. O provocare insa, la care nu trebuie sa dau gres. Un pas gresit, si s-a dus totul. Un simplu gand gresit si am si zburat din minunatul oras Craiova.

Este ca jocul de sah, odata ce ai mutat piesa gresit, nu mai poti indrepta jocul…

sursa: academianae.files.wordpress.com

Nu plânge,

Când ochii închişi îi ţin;

Nu am murit…

Am adormit puţin;

Nu plânge,

Când n-ai să mă mai vezi

Sunt doar pe câmpuri

Cu iarbă şi livezi;

Nu plânge,

Când cântă cucuveaua,

Iar dimineaţa

Eu… nu îţi fac cafeaua.

Nu plânge,

Când Love Story priveşti,

Oricum…

Eu nu voi fi acolo

Atunci când iţi doreşti.

Nu plânge,

Când voi auzi,

Închis între pereţi – ecoul cuiului

Îţi voi ierta pământul

Deasupra sicriului;

Nu plânge pentru mine

În mijloc de-nserare

Oricum… când raiul nu-i –

Neputinţa doare.

Căci mor, plângând,

În mintea mea

Şi-n locul cu lumină

Verdeaţa-i tot mai grea.

[Nu plânge,

Când nu îţi mai vorbesc,

Platonic şi curat

De-oriunde te iubesc…]

pentru cunoscatorii de guerrilla (jos palaria pentru ei sau sus fusta, depinde cum o iei) acest titlu de post o sa le spuna un pic mai mult. imi place sa cred ca “cititorii” mei asculta guerrilla (macar pe ascuns) si nu renasterea sau zu. sa imi fie cu iertarea fata de cei de la radio zu, nu am nimic personal impotriva lor, eventual impotriva aerului superficial care il expira. nici macar la naming nu au castigat puncte, daca numele radioului lor ar fi pronuntat de un balbait, gata, ai pus de un iaurt!

dar ajungand la buba in sine, e un exemplu relavant de oameni care au crescut (si in notorietate, si in bindeu) intr-un anumit loc si apoi au plecat din diverse motive: mai multi bani, nu mai aveau unde sa creasca, a lasat bunica mostenire cu clauza de intemeiere de business propriu sau pur si simplu au ajuns ACOLO.

ACOLO unde e mai bine si mai caldut si nu iti sufla nimeni in ceafa, unde te poti bashi la tine in birou si acolo unde stii sigur ca daca nu vei fi tu cel care sa faca treaba, nimeni nu o va face.

ACOLO unde dai salariul, nu il primesti, acolo unde nu va fi nimeni sa te mangaie admirativ pe crestet in semn de “good boy, spyke” si unde te lovesti crunt si cu cucuie de realitate.

multi o fac prea repede (fara referiri la minore de 13 anisori fragezi si suculenti) si au impresia ca e momentul sa porneasca intr-acolo. unii ajung prin cai neortodoxe si nespuse acolo, altii pe branci, cai sunt multe. insa rezultatele sunt numai 2: dau lovitura de realitatea de care pomeneam mai sus si, desi erau siguri ca au capacitatea sa leviteze, jjjbaaang! sau, pot sa reuseasca si sa fie fericiti. si sa nu regrete drumul pana acolo si nici ce ii asteapta.

nu stii niciodata cand e momentul potrivit sa iti iei tenishii si tigara in bot inspre ACOLO. cert e ca, odata plecat la drum, nu merge trucul cu firimiturile lui hansel si gretel. nu te poti intoarce sa faci ce faceai inainte pentru ca daca o faci, nu va mai fi la fel si vei dormi cu regretul ca nu ai reusit. iar oamenii care coabiteaza cu regretul devin posaci si acri. iar cei posaci si acri nu fac multi purici nicaieri. punct. si virgulua.

ce poti face in schimb? ce stii tu mai bine. si cum poti mai bine. oriunde te-ai afla. si sa dai din coate (dar nu ca sa ajungi mascariciul trupei imitand o gaina isterica) pana cand ai epuizat toate posibilitatile. marea prostie e sa faci mutre si sa refuzi sa faci ceva ce nu iti place. “pisiii, eu sunt copywriter, eu nu imi manjesc manusoarele astea pline de idei geniale cu o facturica sau un telefon de pupat in cur un client, daaa?” fa-o si pe aia! nu stii cand iti prinde bine, dar atata timp cat nu uiti de tine si cine esti si ce poti tu face in viata asta.

untill then, tanar si nelinistit ruleaza in continuare, iar tu sigur vei sti cand e momentul sa pornesti intr-ACOLO. iar ce ai invatat tu pana atunci, nu poate nimeni sterge cu buretele.

rabdare-n trafic! there are no dead end streets.

- Acest bătrân, rosteşte el, lingându-şi minuţios o labă, a fost cu adevărat înviat?

- Da.

- Şi e din nou viu, umblă, vorbeşte?

- Puţin probabil să vorbească, cu atât mai mult să umble, dar este viu.

- Păcat, mârâie Şcekn.

- Păcat?

- Da. Păcat că nu vorbeşte. Ar fi fost interesant de aflat ce este ACOLO…

- Unde?

- Acolo, unde a fost el când a devenit mort.

Zâmbesc.

- Crezi că e ceva acolo?

- Trebuie să fie. Doar trebuie să fiu undeva când n-am să mai fiu.

- Unde dispare curentul electric când este oprit?

- Asta niciodată n-am putut să înţeleg, recunoaşte Şcekn. Dar nu judeci corect. Este adevărat, nu ştiu unde dispare curentul electric când este oprit. La fel, nu ştiu unde apare când este pornit. De unde am apărut eu –asta ştiu şi înţeleg.

- Şi unde erai când încă nu existai? îl întreb cu viclenie.

Pentru Şcekn asta nu constituie însă o problemă.

- Am fost în sângele părinţilor mei. Iar mai înainte de asta –în sângele părinţilor părinţilor mei…

- În concluzie, când n-ai să mai fii, atunci vei fi în sângele copiilor tăi…

- Şi dacă nu o să am copii?

- Atunci vei fi în pământ, în iarbă, în pomi…

- Nu-i aşa! În iarbă şi în pomi va fi corpul meu. Dar eu însumi unde voi fi?

- În sângele părinţilor tăi nu erai tu însuţi, ci corpul tău. Doar nu ţii minte cum a fost în sângele părinţilor tăi…

- Cum adică –nu ţin minte? se miră Şcekn. Ba ţin minte încă foarte multe lucruri!

- Da, într-adevăr… am mormăit învins. Doar aveţi memorie genetică…

- Asta se poate numi cum vrei, mârâi Şcekn. Dar eu într-adevăr nu înţeleg unde voi fi dacă am să mor acum. Doar n-am copii…

 (A&B STRUGAŢKI, Scarabeul în muşuroi)

   Daca as putea sa trec dincolo de linia extrem de subtire si fina ce separa aici de acolo, daca as pasi in taramul ce este si a fost dintotdeauna al meu, daca ceea ce este prezent, dar in fundal ar reusi sa se manifeste cu adevarat, sa rupa cercul stramt al datului ce covarseste si ucide … Trebuie un semn, un impuls care sa impinga viata pe un alt fagas, sa faca sa deraieze un tren care nu merge pe linia care ii este menita .

   Sensibilitatea la peisaj, acumularea lui, imprimarea lui pe retina, eidetismul si transformarea pe care o sufera pe aleile memoriei, transfigurarea lui intr-un habitat provizoriu, intr-un loc esential al peregrinarii – reintoarcerea acasa prin peisaj, imbogatind aici-ul cu nenumaratii acolo care au rupt bariera meschinariei si micimii cotidiene proiectand intr-un univers alternativ, autentic si veritabil esenta trecatorului – a drumului fara sfarsit prin lume . Deopotriva familiar si straniu, peisajul fascineaza si aduce aproape pentru a indeparta mai apoi prin acea frumusete care nu se lasa infranta si posedata, reapropiind din nou si invitand la o apropriere nicicand realizata cu adevarat; te pierzi in peisaj pentru a te regasi mai apoi infrumusetat si imrospatat cu o savoare si o dimensiune pe care aici-ul cotidian si-a pierdut-o prin indelunga sa folosinta si locuire .

Pentru cineva care nu îşi avea locul în lumea asta, mărturisesc că, deodată, mi-este greu s-o părăsesc. Desigur, se spune că fiecare atom din corpul nostru a fost cîndva parte dintr-o stea. Poate că nu plec. Poate că mă întorc acasă. [Jerome (Jude Law) în filmul Gattaca]

De multe ori nu am avut senzaţia că n-aş fi “acasă” aici, pe Pămînt. În verile copilăriei, pe care le petreceam mereu la bunici la ţară, îmi plăcea să stau multă vreme sub cerul nopţii şi să privesc bolta puzderie de stele. Atunci mă simţeam cel mai aporape de inima universului, pintre ale cărui sori şi planete dintotdeauna am visat să călătoresc, şi zburam cu puterea gîndului la mii şi mii de ani lumină.

Erau momente în care totul dispărea în jurul meu şi nu mai exista nimic altceva decît acea “ţesătură” deasă de punctuleţe luminoase. Dar erau, de asemenea, momentele cînd senzaţia de ne-acasă se accentua vizibil. De parcă ceva din mine ar fi fost acolo, fărîme din fiinţa mea, din sufletul meu s-ar fi regăsit undeva printre acele stele.

Multă vreme n-am înţeles de ce simţeam aşa. Multă vreme n-am îndrăznit să mărturisesc asta nimănui, nici măcar părinţilor mei. Şi atunci mi-am găsit refugiul în lumile fantastice (sau poate nu!) de dincolo de stele, create de autorii science-fiction. Apoi în lumile fantastice pe care am început să le pun eu însumi pe hîrtie. Era ca şi cum, citind şi scriind despre lumile imaginare din stele, reuşeam să creez o conexiune cu acea parte a eu-lui care se afla acolo. Este motivul pentru care voi citi mereu astfel de cărţi: mă ajută să nu mă simt total străin aici, să fiu un suflet adaptat condiţiei umane, să nu pierd legătura cu “ceva”-ul din noi care vine de Acolo.

Pînă cînd într-o zi am aflat, iar azi oamenii de ştiinţă acreditează tot mai mult această idee, că germenii vieţii pe Terra e posibil să fi fost aduşi de Acolo, în urmă cu multe zeci de milioane de ani, în coada unei comete sau de unul din mulţii asteroizi prăbuşiţi pe planetă. Şi atunci am înţeles de ce senzaţia mea de ne-acasă era mai pregnantă atunci cînd priveam stelele. Pentru că veneam de Acolo dar eram printre puţinii care nu îşi uitase originile şi nu se adaptase total noii sale vieţi pămîntene.

Iar cînd voi părăsi această lume îmi va părea rău de un singur lucru: sufletele minunate pe care le-am întîlnit şi le-am iubit de-a lungul vieţii. În rest, nici o părere de rău fiindcă voi putea spune că sunt în sfîrşit acasă!

Că e bine sau nu, Dumnezeu poate spune. Nu ai simtit niciodată că azi e ziua în catre trebuie să mergi acolo? Cât de ciudat e să te trezești cu un sentiment de gol în stomac și să îi cauți imediat un remediu? Nu e neapărat vorba că tu nu vrei, dar nu ai certitudinea că acolo ai să găsești soluții la problemele tale. Niciodată n-ai să găsești ceea ce așteptai tu să fie. O îmbulzeală de suflete și o frenezie generalizată, asta găsești întotdeauna. Vrei să te potolești, dar nu poți. Pentru că nu ai altceva în minte decât “ce voi găsi acolo?”. Inevitabil noi toți vom ajunge acolo, în locul în care nu ne-am gândit vreodată că vom ajunge, asta ne e soarta. Îți iei inima în dinți și te duci către lumină…

Către luminile de la cantină, unde îți vei potoli atât setea, dar și cel mai mare dușman al tău, FOAMEA! Niciodată nu ai certitudinea că ai să găsești mâncarea preferată, așa că trebuie să te pregătești sufletește și pentru legumele fierte sau pentru orezul fără nici un gust. Bon appetit!

o ea, in pardesiu de fitza, cu gentoi de fitza si freza de…fitza veche de vreun an:

- de acolo cobor…da ce,  eu nu stiu de unde vin? asta e ultima pe azi.  pe cuvant, e ultima!

hmmm…acolo unde?

ultima ce?

pe cuvantul cui???

Inainte de aincepe  dezvaluirea ideilor principale ce tin de un succes vom  preciza despre unversitati si scoli ca acolo nu se invata perfectiunea ,dar inveti informatie,stiinta,inveti sa fii calificat, dar nu inveti sa fii mai respectat.Succesul nostru nu depinde numai de stiinta dar si de faptul cum  ne se asociam  cu altii.

Inainte de aincepe  dezvaluirea ideilor principale ce tin de un succes vom  preciza despre unversitati si scoli ca acolo nu se invata perfectiunea ,dar inveti informatie,stiinta,inveti sa fii calificat, dar nu inveti sa fii mai respectat.Succesul nostru nu depinde numai de stiinta dar si de faptul cum  ne se asociam  cu altii.

Vom structura lucrarea pe mai multe  puncte pentru a intelege mai usor continutul :

1 . Una din problem  este care este specifica insuccesului este :nivelul psihologic la care ajungi “cind nu-ti mai este nimic interesant sa stii ca este primul semn spre degradare .

2 .Atunci cind te starui  sa  tii minte si sa-ti controleze procesele  cognitive nu o sa ai succes .Iar pentru invatare eficienta este important sa atragi spre sine informatia manifestind interes,se memorizeaza mai usor .

3 . Pentru a avea o memorie buna trebuie sa ne manifestam pozitiv fata de fete,ele ne fac sa ne dezvoltam gindirea ,imaginatia , si   sa privim cu alti ochi viata.

4 . Pentru un proces sanatos de studiu avem nevoie de o alimentative corecta .Prima regula importanta este ca intotdeauna sa maninci mai putin decit iti doresti si  sa respecti regimul pentru a nu creea alte efecte negative.

5 . “Discutiele desarte”- se cheltuie o cantitate mare de energie inzadar doar birfind sau discutin banalitati.Ele te faca sa nu ai tele ,stari de anxietate si lene.

6 .Fiecare  din noi are de invatat toata viata ,cum sa se acomodeze la noul lucru ,cum sa te casatoresti,cum sa nu fii bolnav.Fiecare informative ne poate imbunatati caracterul personal .Memoria inseamna forta care a intrat in creier ,inseamna entuziasm.Deasemena un rol important il joaca aducerea amintere din trecut a greselilor ,care sa nu le mai repetam.

7 .Ascultarea nu este un rezultat final  insa  fiecare isi va schimba viata dupa asta.Persoana care  ne  invata trebuie sa-l respecatam pentru a primi informatia .Daca il respectam pe profesor infomatia   intrs sigura in mintea  noastra.

8 .Egoismul este acela care da durere ,cu cit mai mult egoism ,omul cu atit mai greu este deacord sa faca ceva.Cultivarea calitatilor  bune este mai valoroasa decit informatia insasi.

9. Acel care are un caracater pozitiv , are si o capacitate de gindire mai extinsa ,invata adevarata dragoste fata de oamenii din jur.

10 .Ideia importanta a acestui curs insa consta in aceea ca caracterul joaca rolul important .Atunci cind esti in posesia lui ajungi unde tiai propus.