m mai scris/spus că eu  atunci cînd  eu sunt supărată  sau nu mă simt bine  îmi caut ‘alinare’  într-un (aparent) talmeş-balmeş;

astfel fac şi acum ( doar este blogul meu)

Leagăn pentru toată copilăria

de Adrian Păunescu

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Te-asteaptă vise, prunc adormit,

În vise viaţa este eternă,

Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.

Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,

Nici nu e bine tu să le şti,

Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,

Şi, lângă tine suflet, cor de copii.

Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,

Tu pâinea asta o muşti firesc,

Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,

Eu, legănându-te, îmbătrânesc.

Trupul tau fraged ca un mesteacăn

Să se îndoaie galeş în somn,

Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,

Copile dulce, prea tinere domn.

La geam lumina lunii ţi-o scapăr

Luminii tale să-i dau ecou,

Dormi, fericitule, că eu te apăr,

Că eu în tine mă nasc din nou.

Capu-l pe perna pune-l, copile,

Totul e bine, ai tai sunt vii

Şi mai au viaţă şi mai au zile,

Să crezi că pururea ei vor trăi.

Mama şi tata ţie-ţi vor face

Leagăn de stele şi de ninsori,

Să-ţi fie bine, să dormi în pace,

Să ai lumina la ursitori.

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Dormi şi viseaza bunul tău vis,

Că-n vise viaţa este eternă,

Visul e lumea ce eu ţi-am promis.

Pat de rachită mirositoare,

Leagăn albastru şi-ncondeiat,

Pentru copilul care răsare

Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

Mama te leagană, veghează tata,

Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,

Dormi şi visează că lumea-i gata

Şi te asteaptă numai să creşti.

Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,

Poate că mâine îţi va fi greu,

S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani,

Dar nani-nani, frumosul meu.

vedere din Praha

şi o baladă superbă, cu imagini ca’ntr-o poveste

\’ORIUNDE-AI FI\’ — O-ZONE

“Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane – dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr”

Mulţumesc, iubito!

Adrian Paunescu – “A mea”

CHEIA

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu-o scanteie,
Cu o apa, c-o papusa…
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa .

Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand… luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care iti deschide perspectiva spre infern..

Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita.

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei, si… basta!
Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal,
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa , liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta sau sparta …
Ca broasca atat e buna, pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa..

Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
“Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui”?

Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta – dai un ban, mai tragi odata
Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.

Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata.
A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
“Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.”

Ce te temi mereu de usa ? o sa-mi spuneti cu temei,
Habar n-am. Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia..

Si exista chei… o groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei..
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.

Principalul nu-i marimea, important – la orice usa -
E sa se loveasca cheia si sa fie…. jucausa.
Sa nu se indoaie-n broasca si sa tina la-nvartit..
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la Turnul Londrei sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de… sardele?

Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!

‘Geaba-ncerci, ‘geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia “sol” si cheia “fa”,
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.

Si… zicind cum zic batranii… la o tinerete noua,
Zici… privindu-ti amintirea… “AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA!”

de Adrian Paunescu

Caci trebuie sa mai si zambim, nu-i asa?

Cam așa rîd zilele astea, ca și Bacovia… Mă uit la mine și mă sperii și-mi ies și eu din sine…

Și mă rog de o umbră să redevină ființă…

Nicu Alifantis – Umbra

Domnisoara Voroncas, o prezenta virtuala  draga mie datorita celor foarte multe si interesante ce le citesc pe blogul dumneaei, ne prezinta tematoare de maretia descoperirii ei, cateva randuri spicuite din cartea intitulata sugestiv ” Jurnal ” lansata de curand de mai marea intru sfintenia scenei, Oana Pellea ( cu doi de l ). Va invit cu sfiosenie sa cititi articolul ei apoi sa reveniti si sa intelegeti de ce, intr-un exces de zel, scriu cele ce urmeaza.

Confruntandu-ne deja cu o pandemie de scriituri cu aspect si subiect profund sfintitor, gretos revigorata de catre Puric, vin, saritoare ca deobicei, in ajutorul celor nehotarati sugerand cateva titluri :

- porumbita Nicoleta Luciu si-ar putea pune o temelie serioasa la imaginea imaculata ce si-o peticeste acum peste puhoiul de instantanee pline de nuri, prin lansarea volumului de memorii din timpul filmarilor de la Aniela : ” Eu si Maia bocind sus la manastire . Profund personala, culegerea de trairi si simtaminte va fi complet lipsita de descrieri ale tariei sfarcurilor in diferitele momente ale meditatiei

- matusalemicul si pantagruelicul  Adrian Paunescu ar putea binemersi  schimba numai coperta tomului sau de 20 de kile, pastrand gravul fundal negru, dar facand modificarea schimbarii dupa cum vine : ” Cartea cartilor de poezie despre sfinti, dar care nu e biblia, dar e mai tare ”

- domnul nostru voevod Gigi Becali cel cu stea in frunte se va rezuma la a dicta acolitului sau Banel din invataturile sale de viata. Cartea, ” Invataturile razboinicului luminii catre fiul sau adoptiv, Banel ” se va dovedi un esec din cauza multelor vorbe pierdute pe vecie in eter, Banel negasind alta solutie la neputinta sa decat in a dicta mai departe fratilor sai, rezultand un crud telefon fara fir intrerupt de interventia ferma si plina de sadism a unui caine. Un caine rosu ce va musca fara mila din ceea ce ar fi putut fi urmatorul best-seller. Se zvoneste ca pe coperta s-ar afla o poza reprezentand oile Domnului pascand linistite in spatele palatului.

- vulcanicul Vadim Corneliu Tudor va tuna si fulgera pilde in manuscrisul sau copertat cu steme si stegulete tricolore, denumit sugestiv : ” Romania mare nu-i a voastra, nici a copiilor vostri, ci a lui Dumnezeu “-mama voastra de atei, unguri si homosexuali.

Lista ar putea continua la nesfarsit in acelasi ritm de satira si fantezie. Dar degeaba…

Tot ca o paranteza la cele de mai sus, o sa vedeti ca se leaga, citesc in ziarul ring de azi o declaratie a lui Horia Alexandrescu, ce, citez direct din sursa, este descris cam asa:  ” scriitor, ziarist, moderator de televiziune sau fondator de gazete, Horia Alexandrescu se considera, inainte de toate, un roman de suflet. ” Dumnealui isi exprima viziunile si asteptarile de la viitorul presedinte astfel :

” Imi doresc ca viitorul presedinte sa fie roman, adica roman de suflet, sa fie echilibrat, inteligent, familist si crestin. Daca este vazut la biserica numai de Inviere, cand sunt camerele de luat vederi, nu poate avea o imagine buna in ochii poporului. Asta deoarece unul care merge la biserica in mod obisnuit traieste si cu frica lui Dumnezeu “.

Lasand in urma faptul ca sarmanul presedinte ar avea oricand ocazia sa se prezinte la apel in bisericuta din dotare de la Cotroceni fara sa fie nici o camera pe urmele sale, adica fara sa fie vazut sau stiut, iar expresia, asa cum o stiu eu, era ” frica de Dumnezeu “, varianta domnului Horia fiind, cum ii zice? Blasfemie, da, blasfemie e termenul. In fine, cam asta as avea de comentat daca as fi o crestina cinstita. Dar cum nu sunt ma simt nevoita sa readuc in prim plan faptul ca biserica si presedentia sunt doua chestiuni complet separate si bine separate din motive mai mult decat evidente, insa oricand i se va face urat presedintelui in orele tarzii si pline de bezna, politrucul Daniel va face tot posibilul sa-l primeasca la el in deal, la palat, facandu-i loc in patul sau calduros.

Curat murdara ni s-arata azi Romania !

Pe 21 decembrie 1989, după teleconferinţa cu prim-secretarii judeţeni ai PCR, Nicolae Ceauşescu a organizat apărarea Palatului puterii sale. A sunat goarna mobilizării, dar avea să constate că tot mai puţini erau dispuşi să-l urmeze în nebunia lui.

În noaptea de 21/22 decembrie, „nea Nicu” nu a dormit acasă. Nici el, nici Elena Ceauşescu şi nici principalii lor colaboratori, care au încercat să aţipească prin birouri. Cei mai mulţi aveau amenajat şi câte un spaţiu de odihnă, dotat cu pat şi cu o mică garderobă.

Consemnaţi în C.C.

Constantin Manea, unul din secretarii de Cabinet ai lui Ceauşescu, declara în 1993, în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „Toată după-amiaza, Ceauşescu a avut o perioadă tensionată. Nu s-a mai odihnit, cum avea obiceiul. I-a chemat pe Milea, Postelnicu şi Vlad. Succesiv. De mai multe ori. În final i-a consemnat aici. La scurtă vreme le-a ordonat lor şi directorului Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu, să amenajeze trei birouri pentru a se instala un grup de tehnicieni, cu probleme de telecomunicaţii”.

În acest moment, practic, lua fiinţă Comandamentul Militar Unic, prin care Ceauşescu voia să coordoneze represiunea. „Armata, trupele de Securitate, toate celelalte unităţi subordonate, inclusiv gărzile sau detaşamentele de luptă şi apărare sunt subordonate comenzii unice. Această comandă unică este asigurată de ministrul Apărării, ministrul de Interne, ministrul secretar de stat la Interne şi şef al gărzilor patriotice, desigur sub conducerea comandantului suprem. Cu orice problemă, vă adresaţi comandantului suprem”, le-a ordonat Ceauşescu şefilor ministerelor de forţă, la 21 decembrie 1989, puţin după ora 18.00.

În acest fel, dictatorul comanda direct represiunea. Decizia a venit imediat după teleconferinţa în care Ceauşescu dăduse mână liberă acţiunilor de forţă şi în ţară.

Pregătirea demiterii lui Milea

Lucrurile se precipită. Pe măsură ce-l cuprinde panica, dictatorul se implică tot mai mult în coordonarea represiunii. O energie colosală, aproape tinerească, îl împinge de la spate. Parcă n-ar avea aproape 72 de ani…

Tot mai nemulţumit de reacţia Armatei, Ceauşescu pregăteşte schimbarea ministrului Vasile Milea cu un general mai hotărât, mai eficient. Şi, poate, mai loial… dată fiind suspiciunea dictatorului că un spion se ascunde chiar lângă el.

Directorul Cancelariei prezidenţiale, Silviu Curticeanu, a mărturisit Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989: „În seara de 21 decembrie i-a spus lui Milea ca în dimineaţa de 22 decembrie generalul Stănculescu să fie prezent la sediul CC. Nu înţeleg de ce l-a chemat pe Stănculescu şi nu pe Guşă. Mie, Milea mi-a spus că se duce să-l cheme pe Stănculescu, că «mi-a spus tovarăşul, probabil că nu mai are încredere în mine»”.

Să vină Dan Deşliu şi Adrian Păunescu!

Dornic să-şi atragă încrederea poporului, Ceauşescu mai crede în minuni şi în al 12-lea ceas. Apelează la o soluţie propagandistică: folosirea unor personaje care au o imagine „adecvată” în rândul populaţiei. Elocventă este mărturia secretarul de Cabinet, Constantin Manea, în faţa Comisiei „Decembrie 1989”.

„Pe seară, după ora 18.00, l-a chemat pe şeful Secţiei Presă, Mitea. I-a cerut să-i caute pe scriitorii Dan Deşliu şi Adrian Păunescu. Nu ştiu ce i-a spus direct. Din câte ştiu, Păunescu a refuzat să vină. Am impresia că ar fi vrut să-i pună să vorbească la televizor, pentru susţinerea cauzei”, a povestit Manea.

Televiziunea era, în acel moment, principalul mijloc de propagandă al lui Ceauşescu. Din ordinul lui, programul din seara de 21 decembrie 1989 a fost altul decât în revista „Program Radio – TV”. Aceste modificări de program sunt explicate în cartea „Revoluţia Română în direct”
După fiecare emisiune propagandistică erau difuzate chemări la calm. În cele aproape trei ore şi jumătate de emisie, de la 19.00 la 22.22, au fost patru astfel de intervenţii, la orele 20.00, 20.20, 21.20 şi 21.40. Nici serialul sovietic din acea seară, „Punctul de întoarcere”, nu a mai fost difuzat, în locul lui fiind programate cântece patriotice revoluţionare.

Sfatul lui Verdeţ

Tot pe 21 decembrie, în jurul orei 20.30, Ceauşescu cere maşina să plece acasă. Gărzile de corp îl sfătuiesc să rămână în sediul CC, pentru că e cel mai bine apărată clădire. Ceauşescu urmează sfatul şi decide să înnopteze – şi el, şi „Tovarăşa” – în fortăreaţa Partidului şi a puterii sale.

În această perioadă, Ceauşescu este vizitat de Ilie Verdeţ, preşedinte al Comisiei Centrale de Revizie a PCR şi deputat în Marea Adunare Naţională, şi de alţi doi tovarăşi, Mihail Burcă şi Vasile Vîlcu, comunişti bătrâni.

Constantin Manea declară Comisiei senatoriale: „A fost o seară foarte agitată. Un du-te-vino. De multe ori, nici nu mai închidea uşa şi venea în secretariat, la telefon, unde erau 22 de linii. Într-un târziu m-a pus să-i chem pe Vîlcu, Burcă şi Verdeţ, care au cerut o întrevedere. Întâi i-a întâmpinat ea. La intrarea lor în anticamera lui Ceauşescu era Elena de faţă. El – în birou, cu uşa închisă. Ea le-a spus: «Vedeţi cum se dezvoltă lucrurile pentru care am muncit?». Şi a ieşit el. Am fost de faţă când Verdeţ i-a propus lui Nicolae Ceauşescu să caute o înţelegere cu cei care sunt instalaţi la baricadă, la Inter, în
faţa cărora s-au mobilizat trupe”.

Cina de adio cu Zoia şi cu Valentin

Pentru că nu au mai ajuns la reşedinţa din cartierul Primăverii, soţii Ceauşescu au primit vizita copiilor Zoia şi Valentin în sediul CC, în jurul orei 21.00. Martori au fost secretarii Mihai Hîrjău şi Constantin Manea.

„Către ora 21.00 au venit Zoia şi Valentin, fără Nicu, care era la Sibiu. Cred că au încercat să facă un fel de masă, că s-au retras în sufragerie. Cred că au luat o gustare. Au stat cam o jumătate de oră. Valentin a fost foarte insistent, că suna din cinci în cinci minute şi voia să vorbească cu taică-su, dar de regulă a vorbit cu maică-sa. Ea încerca să-i liniştească şi le spunea că situaţia e stăpânită, iar Zoia şi Valentin le povesteau ce e pe stradă”, spune Manea.
După plecarea celor doi copii, dictatorul a vrut să iasă din clădire. Şeful Direcţiei a V-a a Securităţii, generalul Marin Neagoe, susţine că Nicolae Ceauşescu a făcut câţiva paşi pe scări, apoi a intrat înapoi. Tot atunci a cerut să-i fie aduşi şi nişte revoluţionari care strigau „Jos Ceauşescu”, cărora să le vorbească. „I-a fost adus unul care era bătut măr. Îi curgea sânge din nas. Le-am spus oamenilor mei să-l ducă undeva, să-l spele, şi apoi să-l ducă de acolo“, declara Marin Neagoe în faţa Comisiei „Decembrie 1989”.

El a adormit, ea s-a foit toată noaptea

Din mărturiile secretarilor de Cabinet, Manea şi Hîrjău, reiese că vizitele de la Cabinetul lui Ceauşescu au durat până la miezul nopţii. Apoi, lucrurile s-au mai liniştit, însă în Cabinetele 1 şi 2 era tensiune mare.

„În cursul nopţii, către ora 24.00, informaţiile curgeau ca şi până atunci. El a trecut la odihnă. Nu ştiu dacă o fi aţipit sau nu, dar dimineaţa era mai odihnit. Ea a ieşit frecvent şi s-a informat. Nu a dormit. Probabil că mergea şi îi spunea şi lui. Îmi mai aduc aminte că, tot pe la miezul nopţii, a indicat să trimită o echipă de operatori TV care «să filmeze ce au făcut huliganii, că acolo se va face curăţenie şi nu se mai poate filma». Nu ştiu dacă s-a filmat”, a mai declarat Manea, în 1993, Comisiei „Decembrie 1989”.

Arestarea lui Ceauşescu: planul de la ora 3.00

În alte încăperi din sediul CC al PCR, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 a fost cel puţin la fel de agitată ca în Cabinetele 1 şi 2. Toată „crema” partidului se afla în clădire.

Târziu, pe la ora 3.00, generalul Milea s-a întors din zona Intercontinental, unde coordonase personal represiunea. Atunci s-a petrecut un episod care putea pune capăt regimului Ceauşescu cu nouă ore mai devreme.

Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, a relatat acel episod Comisiei „Decembrie 1989“: „După ce s-a întors generalul Milea am urcat împreună la etajul 1, unde era Statul Major. Vizavi de biroul lui Ceauşescu. Milea era foarte afectat. Am ieşit pe culoar, la fotolii, şi a început să plângă. Spunea că nu crede că sănătatea îi va mai îngădui … să le spun soţiei, fetelor sale ce s-a întâmplat… că nu a fost pregătit să se întâmple aşa ceva. Atunci i-am spus că nu putem lăsa lucrurile aşa, că de fapt forţa este în mâna lui şi a mea. Eu stăpâneam lucrurile în sediu, iar el afară, dar el era foarte afectat. Era posibil să se evite vărsarea de sânge. Ceauşescu a rămas în sediu. Lui Milea i-am spus că trebuie să-l arestăm pe Ceauşescu. Redau: «Dumneavoastră aveţi forţa afară, iar eu în interior». Mi-a spus clar: «Dragul meu, nu pot, nu mai sunt în stare»”.

Milea, prăbuşit Iulian Vlad spune că niciodată nu l-a mai văzut pe Vasile Milea atât de afectat. Starea în care se afla ministrul Apărării este confirmată şi de Mihai Hîrjău, secretar personal al lui Ceauşescu: „Era în jur de trei şi ceva noaptea. Milea era deprimat. Murdar de motorină, de praf, deci ţinuta îi era complet dezordonată. Răvăşit, mi-a spus cu aproximaţie: «Măi, băiete! Să fii fericit că n-ai văzut ce am văzut eu». Şi, mai departe, întrebându-l care e situaţia, a adăugat: «Ce o să fie mâine … iarăşi o luăm de la capăt». Şi cu asta am încheiat discuţia cu el”.

La nici şapte ore de la propunerea generalului Vlad şi de la dialogul cu Hîrjău, Milea avea să închidă discuţia cu toată lumea. La 22 decembrie, puţin după ora 9.30, s-a sinucis.

Paranoia

În timp ce Armata şi celelalte forţe de represiune omorau oamenii în centrul Capitalei, Nicolae Ceauşescu ordona mascarea acţiunilor prin diferite activităţi propagandistice. Mai mult, a ordonat chiar folosirea forţei în întreprinderi,împotriva „elementelor reacţionare“.

Sursa Adevarul

Şi  totuşi, Iubim România ! Votăm pentru NOI! Leapşă de la Mogul !

Final Countdown cello and orchestra:

Atenţiune, Naţiune! S-a frânt PD-L-ul !

Portocaliii, greii, va să zică, ŞTIU că Băsescu e terminat. Momentul acţiunii!

În jurul marinerului, tot mai puţini, din ce în ce mai puţini, previzibil. Şi tot previzibilă şi * resemnarea * cumva, a greilor, câştigă Preşedinţia, altcineva, NU de-al lor… Ei şi ce ? Se sfătuiră, evident nu de azi, ieri, alaltăieri…. cine preia conducerea PD-L ? La mintea cocoşului, a NU se citi Cocoş Udrea, care oricum NU-i străină nici turturica de ceea ce va urma, dar, la ce teatru zace-n duduia… Buldogul Blaga, pregătit, Frunzăverde, pe poziţii, ca-ntotdeauna, ceilalţi au cam înţeles situaţia şi, virează, unde e mai cald, dară… Prioritatea şmenarilor, viitoarele Alegeri, NU acestea!

Preiau frâiele PD-L  tandemul arhicunoscut Blaga-Frunzăverde sau Videanu-Bercovici, s-au au … bătut palma, om videa, curând, n-aşe ? Cum ne-om dumiri şi ce fac cu… duduia Leana, pe care posibil s-o păstreze de… sponsor, ce naiba !

Să spun : încaieră-i drace!…. Păi ACUM, e… util, da nu poci şi nu vreau să nu  gândesc cu bătaie lungă : închideţi ochii, vizualizaţi un Blaga prezident şi-un Frunzăverde Premier… Măicuţa mea Doamneeeee… DAAAAR, un Preşedinte Autentic, şi mai ales un Premier Autentic ACUM, ar putea preîntâmpina multe, nu-i aşa ?

Între timp… :

* Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, ieri, înaintea sedintei BPN, referitor la afirmatiile presedintelui Traian Basescu privind un guvern PDL-PNL, ca el si-a dorit acest lucru din campania electorala trecuta, dar Calin Popescu Tariceanu a refuzat. El a spus ca nu exista discutii în acest sens în acest moment, informeaza Mediafax. Un alt lider PDL, ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a precizat ca varianta unui Guvern PDL-PNL a existat si anul trecut, pe vremea aceasta. „Din pacate, nu s-a materializat. Sigur, catre PNL si UDMR sa îndreapta primele noastre optiuni, din motive ideologice, arhicunoscute si foarte vechi, dar aici trebuie din amblele parti sa existe o dorinta, ceea ce anul trecut si pâna azi nu a existat”, a spus Berceanu. Ministrul PDL a spus ca nu stie sa existe discutii între PDL si PNL, pentru o viitoare formula guvernamentala. *

http://www.gardianul.ro/Liberalii,-invitati-de-presedintele-Traian-Basescu-la-guvernare-s147878.html

Cristian Tudor Popescu :

* concurenţa neloială… ceea ce se-ntămplă ACUM este concurenţa neloială în domeniul politic… *

* preşedintele Băsescu, ca autoritate publică NU are voie să forţeze, să influenţeze un Referendum.. *

* cred că NU e important NIMIC în ceea ce-l priveşte pe… Boc *

* nimic NU are explicaţie logică, ceea ce vedem acum, este un MĂCEL logic… *

* va pica acest guvern, Croitoru, e firesc să se-ntâmple asta… *

* se-ntâmplă foarte puţine lucruri utile… *…

Tot în acest timp, primesc o Leapşă, * Leapşa de la Mogul * mi-e dăruită de către Nea Costache, olteanul preferat.

Mogulul zice :

* Vreau să dau si eu o leapsă. Semn de serioasă maturizare on-line.

Sunt curios (si nu neapărat la modul platonic) care sunt, după părerea voastră, cele mai bune condeie din on-line-ul românesc. Care sunt cei mai buni ”creatori de continut” original (dincolo de marketing, pricepere tehnică, influentă etc). Talent la taste, asadar. *

Olteanul prieten drag, Nea Costache… :

* Sibilla… ale cărei versuri n-ai cum să nu le-ndrăgeşti… *, nah…

În haosul naţional, cătrănită cum sunt, şi eu nu spui când sunt rău di tăt, dar, prietenii aceştia ai mei de suflet, mă simt, mă iau de mână şi-mi ating inima, fără ca eu să scot sunet… pricepeţi voi ? Sunt şi, mi-e deajuns să mă răsară iarăşi zâmbet! Nu-l iert pe oltean! Cine-a mai auzit de turbo-sibilină, emoţionată… uf, Şefu numai, Duşo Leo, un Condei drag mie… dar acu, recunoscui public, că am până şi arkana de dumneamea şi-o latură d-aista, n-avui de ales dacă mă desconspiră olteanu * afurisit *

Transmit Leapşa Mogulului, la rându-mi.  Condeie remarcabile, talent la taste… păi cine m-a impresionat şi mi-a tăiat respiraţia ori m-a zâmbit, cine-mi place mie rău, că-s Cei Mai Răi de… BUNI, sunt 7 evident :

- Mile Cărpenişan – care-a câştigat al 6-lea război, şi-am spus TOT, căci Mile e… MILE !

- Victor Ciutacu – cel mai bun de departe, arogant, genial şi care ne cere să-l iertăm pentru asta… da să luăm notiţe nu-i bun?…  căci eu aia fac şi-l Respect de… cel mai bun Condei şi nu numai !

- Adrian Năstase – Arogantul are şi Talent la taste şi-un umor special, este-un fin psiholog, uneori enervant , un supravieţuitor şi-aveţi să vă convingeţi, un Învingător căci este Cel mai Bun Prim Ministru al României şi va fi din nou ! Minte cine nu recunoaşte !

- Sorin Roşca Stănescu, o spune oricât ar fi de riscantă, de periculoasă, ştirea…. ne dă informaţia… dobro !

- Sătmăreanca – Unicoarna e pe cinste, şi mi-e drag Condeiul ei, clar!

- Isabellelorelai – RESPECT pentru Condeiul şi implicarea ei efectivă şi neobosită în Lupta pentru Viaţă ! Isabellelorelai, un model, pentru noi, toţi !

- Viorel Muha – petale pentru suflet, am zis !

În curând, în online-ul românesc, un pui de zâmbet, care-mi trimite mie cele mai frumoase mailuri * Te Iubesc Mami ! *, * mirosul tău frumos de Mami *… ăsta Condei!!! Zoran de sibilină!

Şi-mi plac mult, mult , tare mult … tinerele Condeie : Alexandru Marin,   Măriuca de George,… Greii:  Adrian Păunescu,  George Şerban, şi Lucia Verona, Împărăteasa cu suflet cald  păi cum s-o uit pe Crăiasa Oana sau pe Maria Metaforelor, ori pe Luptătoarea AYA… de la ECHILIBRU nu lipsesc, am ce-nvăţa, Bădin e Unic, apoi Flavius Obeadă şi Neliniştitu,  Judecătorul Cristi Danileţ , Agnosticus şi drugarica Roxana Iordache…  Mădălina, Mălina…  toţi cu talent la taste şi Condei !

Hvala Lepo, tuturor acestor Condeie pe care cu drag le urmăresc, am ce învăţa ! On-line-ul românesc s-a maturizat prin CALITATE, a Devenit o Voce, una PUTERNICĂ, dar şi păstrându-şi fărâmă de suflet, frumuseţe, Licăr de Lumină !

Vom ieşi la Vot şi vom vota Schimbarea! Hai  România ! Jos Băsescu ! Jos Mafia Portocalie!

Dincolo de Târfa Politică, de culise, scenarii, mizerii, suferinţe sau nelinişti pot să spun : şi totuşi Iubesc România, şi totuşi există Iubire, şi totuşi există… Speranţă! Doamne Ajută!

Sibilla

imagini preluate de pe google.ro

muzica – youtube

Aş fi vrut să intitulez articolul “ELENA UDREA FAŢĂ CU REACŢIUNEA”, dar mi-am amintit aserţiunea “Madame Bovary c’est moi”.  L-am preferat pe Flaubert lui Caragiale.

Deci… Elena Udrea! Un subiect sau o temă pe care o văd, a posteriori, încadrabilă în mai multe dintre categoriile acestui blog: “Creionul chimic”, “Gică Contra”, “Atitudini” şi “Întrebări deschise”…

Opiniile pesediştilor şi liberalilor despre ea nu se califică pentru o discuţie cât de cât serioasă. Şi unii şi alţii sunt ori complexaţi, ori vindicativi, ori în general şi una şi alta. De asemenea, părerile publicului de matracuce bovarice (că tot venise vorba) aflate la menopauză, sau de tatai frustraţi, bolnavi de “sindromul anti-Udrea“, care o detestă motivat, nu mă interesează.

Nici crizele erotico-economice ale unor maniaci vulgari şi misogini, de tipul C.T. Popescu, Dinescu sau Nistorescu, nu pot fi luate în discuţie, aceştia fiind incurabili şi motivaţi doar patologic şi financiar.

Dar constat că şi oameni cu un presupus scaun la cap, pe cât posibil neutri sau chiar susţinători ai preşedintelui Băsescu, se lasă bântuiţi de obsesia Udrea. Persoane, personaje şi, din păcate, chiar personalităţi din societatea civilă cu ştaif se lasă duse de această “convenienţă” inedită şi absurdă: distanţarea de Elena Udrea. Ultima pe care am “prins-o” este poeta Angela Marinescu.

Desigur, când eşti om de cultură, sau jurnalist din categoria “quality”, dă prost să te contrapui intelectualismului alinamungiupippidic. Nu te poţi pune rău cu dumnezeirea academică în chiloţi tetra şi ciorapi mercerizaţi dându-te cu necurata care se îmbracă de la Prada.

Noţiunea “Elena Udrea” – că a ajuns o noţiune, o sintagmă –  este mereu întâmpinată în cercurile înalte cu “văleu ma chère” sau “olio dear“. De ce? Nu cred că ştie nimeni. Cum ziceam şi despre raportarea la Traian Băsescu în articolul «“Şozul” de a fi anti-Băsescu», probail că acelaşi curent “şoz” funcţionează şi în cazul Elenei Udrea.

Hai să fim lucizi şi în fond respectuoşi cu noi înşine.

Cine şi mai ales CE este, de fapt, Elena Udrea, dincolo de personajul folcloric şi imaginar (creat de aspectul ei plăcut, de o incontestabilă inteligenţă, de un talent şi un curaj politic şi de o certa charismă) maculat scatologic prin trecerea din gură-n gură de la grobienii Ciutacu şi Badea, prin obscenul grotesc Dinescu până la toţi cei care cred că demnitatea proprei lor autobiografii necesită o trecere pe trotuarul celălalt când vine vorba despre ea?

Există bigoţi ai lui “crede şi nu cerceta” care trăiesc cu convingerea fermă că Elena Udrea s-a născut la Pleşcoi, că firma “Dalli” îi aparţine ei sau soţului ei, Dorin Cocoş, că a achiziţionat perdele în valoare de 75.000 €, că toată activitatea ei s-a rezumat la tricotat, dat cu mopul, călărit, plimbat cu bicicleta şi scris pe zidurile pariziene “Romania land of choice”, doar pentru că aşa a apărut în gazetele lui Patriciu, Sorin Roşca Stănescu, Vântu, sau Voiculescu sau aşa s-a văzut la televizor. Deşi alegaţiile şi calomniile au fost dovedite ca mincinoase, deşi turismul s-a mişcat bine, deşi, în ciuda crizei şi a infrastructurii, TUI a revenit în România.

De unde provine această voluptate a calomniei, a asocierilor porcoase şi a dispreţului extrem faţă de o persoană?

Şi atunci chiar întreb:

• De ce se crede, fără niciun temei serios şi concret, că Elena Udrea ar fi imorală, când ziarele au publicat fotografii sau secvenţe video şi au arătat-o pe sfânta Adriana Săftoiu vinovată de adulter, pe Ana Birchall în ipostaze… (de)favora(bi)le, sau pe Paul Păcuraru făcând cybersex de unul singur.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai proastă, dacă a făcut acum nu ştiu câţi ani, când nu ocupa nicio funcţie importantă, o gafă privind Norvegia, decât Adrian Severin (cel cu H2O-ul), decât viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu (care habar n-are cât este dobânda de politică monetară), decât ministrul Adomniţei (pe care l-au învăţat copiii câte stele sunt pe drapelul Europei), sau decât mulţi, mulţi alţii?

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai abuzivă decât tot guvernul Tăriceanu, care a prăpădit pe nimic 3,5 milarde de Euro la sfârşitul lui 2008? Sau decât Rodica Stănoiu, care şi-a aranjat vânzarea unei  coşmelii din Filiaşi, în valoare reală  de 2.500 $, către SNP Petrom (companie de stat pe atunci!) cu 100.000 $? Sau decât atâţia alţii despre ale căror abuzuri, acte de corupţie sau matrapazlâcuri ziarele au tot scris de 20 de  ani încoace?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai putin onorabilă decât aceeaşi Stănoiu, sau decât Voiculescu, Roşca Stănescu, Ghişe şi ceilalţi turnători la Securitate? Sau decât Vadim Tudor ori Adrian Păunescu? Sau decât alte persoanje feminine sinistre de teapa Aurei Vasile?
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai puţin cinstită decât Hildegard Puwak, Mircea Beuran, Şerban Mihăilescu, Ovidiu Muşetescu, Sorin Pantiş, Ioan Avram Mureşan?

• De ce se crede că activitatea ministerială a Elenei Udrea ar fi mai “oneroasă” decât cea a lui Orban, Mitrea, Nicolăescu, Remeş, Dan Ioan Popescu, etc.? De ce ar fi ea o membră a unei camarile şi n-or fi toţi clienţii politici ai PSD şi PNL? De ce ar fi ea o jefuitoare de bani publici şi n-ar fi cei care au privatizat ca în codru, la comision, tot ce s-a putut, cei care au returnat ilegal TVA în valoare de miliarde sau cei care au cedat subsolul Mării Negre? Cazuri în care, democratica şi transparenta coaliţie majoritară din parlament nu a găsit de cuviinţă să ceară, prin intermediul unor justiţiare comisii (şi încă cu celeritate) nicio începere a vreunei cercetări penale.

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai cu tupeu decât Adrian Năstase, primul care a introdus golănia în discursul politic invitând, de la tribuna parlamentului, să i se numere coaiele. Pe care a dovedit că nici nu le are, ascunzându-se, de ani buni, pe sub scaunele parlamentului şi în fustele mătuşii Tamara de justiţia care îl caută.
  

• De ce se crede că Elena Udrea ar fi mai incompetentă decât miniştrii Chiuariu, Adomniţei, David, Nicolăescu sau Cioroianu, ca să nu-i pomenim decât pe unii mai recenţi. Sau mai incapabilă decât Crin Antonescu care n-a realizat absolut nimic într-o intreagă carieră de politician şi de parlamentar, care n-a votat nici măcar o singură dată în sesiunea parlamentară de toamnă a anului 2007 şi care este cunoscut ca un chiulangiu notoriu de la serviciul în care l-au trimis credulii care l-au votat.
  

• Şi a propos, de ce se crede că Elena Udrea nu este un bun ministru al turismului? Au făcut mai multe şi au fost oare mai buni şi mai competenţi: Mihai Lupoi (guvernul Roman), Dan Matei Agathon (guvernele Văcăroiu şi Năstase), Akos Birtalan (guvernul Ciorbea), Sorin Frunzăverde (guvernul Vasile), Ovidiu Silaghi (guvernul Tăriceanu)??? Îşi mai aminteşte cineva de ei? N-au consumat şi ei bugete? Proiectul ţeapă al cuplului Agathon-Năstase “Dracula Park” n-a existat? Palmierii din Mamaia morţi de mici n-au existat? Ce amnezii subite handicapează astăzi onorabilele creiere din societatea civilă şi din mass media de salon?

Doamnelor şi domnilor intelectuali civili, civici, cinici, cum oţi mai fi, sunteţi nişte ipocriţi!

De ce vedeţi, abia acum, şi numai în Elena Udrea, toate defectele şi toate metehnele celor enumeraţi mai sus de care nu v-aţi indignat decât prea puţin?

Cu ce, prin ce şi de ce este Elena Udrea mai rea sau mai puţin bună decât oricare dintre noi sau dintre voi?

N-aveţi şi domniile voastre scăpari şi bâlbe, interese şi veleităţi, ambiţii şi putere, cadavre prin dulap?

Vă rog puneţi mâna şi citiţi Ioan 8,7.

Obiecţia că ea, spre deosebire de dumneavoastră, este demnitar, nu ţine. La fel aţi gândit şi v-aţi comportat şi când nu era ministru.

N-am onoarea!

***

© Alexandru Dan Mitache • 2009

___________________________

* O fi oare necesar să mai precizez că acest dezacord al pronumelui de întărire are un schepsis?

În urma campaniei “Banca de Alimente” derulată la iniţiativa Margaretei Pâslaru s-au strâns într-o lună 21 de tone de alimente din 14 judeţe. Acţiunea va continua şi va fi preluată chiar de noi magazine precum Cora din Bucureşti, Real cu cele 21 de magazine din ţară şi Metro.  Mai mult decât atât, cu sprijinul cotidianului Jurnalului Naţional, alături de alimentele strânse, vor fi oferite cărţi. Astfel că de sărbători copiii necăjiţi şi vârstnicii vor avea parte de câteva mici bucurii.  În cadrul proiectului au luat parte, cu ocazia Gala Crucii Roşii care a lansat această nouă iniţiativă pentru România, vedete ca:

Allegretto, Răzvan Lucescu, Amalia şi Ilie Năstase, Nadia Comaneci, Ruxandra Săraru, Oana Pellea, Florin Piersic, Adrian Păunescu, Luminiţa Anghel, Horia Brenciu, Madalina Manole, Florin Chilian, Daniel Buzdugan, Ovidiu Komorniyk, Maria Ciobanu, Cristian Pomohaci, Mihaela Şerban, Vlad Miriţă, Liana Stanciu şi Mihai Georgescu-Bere gratis, Animal X,  Dr. Dan Enescu, Cristiana Copos, Lavinia Sandru, Venera Vasiliu, Camelia Sucu, Bianca Elena Constantin.

Echipa Top Românesc, 28 octombrie 2009

Dragilor, dacă tot a fost adus în discuție, ieri, modul în care valorile noastre ne tratează, m-am gândit să vă prezint și reversul medaliei – modul în care ne tratăm noi valorile. Cu acordul dragului nostru Nevermore am preluat de pe blogul său un articol care mi se pare atât interesant cât și actual. Și vă întreb: de ce noi, românii, suntem mereu în război cu valorile noastre? De ce le negăm și le călcăm în picioare?

Adrian Păunescu trebuie să moară

Mi-a căzut în mână o carte de poezii a lui Adrian Păunescu. Am cumpărat-o dintr-un anticariat, cu mari sacrificii, la un preț exorbitant (așa mi se părea atunci), pe când eram student. Am răsfoit-o puțin, am recitit niște poezii pe care le știam și de care sunt îndrăgostit. Apoi am lăsat-o din mână… de fapt am pus-o la loc în bibliotecă. Am decis. O sentință definitivă și irevocabilă. Adrian Păunescu trebuie să moară. Să mai trăiască puțin și după aceea să moară. În puținul timp care i-a mai rămas să renunțe la politică și să scrie. Nimic mai mult. Să ne îmbogățească pe noi, cei care îi vom rămâne în urmă, moștenitorii lui și ai limbii române. Dar de ce trebuie să moară Adrian Păunescu? Ce crime înfiorătoare a comis ca să fie condamnat, să primească pedeapsa capitală? Una singură, dar într-atât de gravă încât pedeapsa este meritată. Tulbură liniștea divinităților izbind cu pumnii săi grei in porțile panteonului. Sub loviturile hotărâte al geniului său poetic porțile aurite au început să se întredeschidă. Dar atunci sute de bicisnici s-au repezit să le oprească deschiderea. Au reușit opintindu-se slugarnic, asudând de efortul grețos, scuipând venin prin ochii injectați și lătrături prin boturile de cerberi.

Nu vorbesc despre omul Adrian Păunescu. Nu îl cunosc. Nici despre politicianul Adrian Păunescu. Nu îl prețuiesc. Dar printre aceste negații își face loc afirmația care cântărește mult mai mult… vorbesc despre poetul Adrian Păunescu. Și poetul Adrian Păunescu trebuie să moară. Pentru că pumnii săi lovesc în porțile aurite ale eternității, ale istoriei literaturii române, fără a le putea deschide. Acestea sunt ferecate, păzite de poeții contemporani, de iluștrii necunoscuți pe care elevii din zilele noastre sunt învățați (îndobitociți) să îi considere de clasă. În manualele de literatură Adrian Păunescu nu își are locul, acest lucru trebuie să fie cunoscut tuturor. Nu ar încăpea, prea este mare, prea adânc, prea valoros pentru bazele societății pe care o creăm. Închipuiți-vă, un Păunescu, un Blaga, un Eminescu între aceleași coperți… nu, Adrian Păunescu, țara are nevoie de o generație de poeți tânără, așa cum naționala a avut nevoie de o generație tânără pentru performanțele din ultimii ani. Nu putem permite ca poetul Adrian Păunescu să se pună de-a curmezișul dezvoltării “talentelor nesecate” pe care ni le scuipă în față ordinea socială actuală. Decât după ce nu va mai fi printre noi.

Vă mulţumesc pentru onoarea de a fi contemporan cu dumneavoastră. Cam asta i-aş spune lui Tudor Gheorghe dacă ar fi să-i adresez câteva cuvinte. Atât, cred că ar fi suficient, pentru că oricum cuvintele în exces diluează comunicarea.

Mulţumită unui amic, astăzi am ajuns pe la Festivalul international de poezie “Grigore Vieru”, ediţia I. Am mers neştiind mare lucru despre program, dar ştiam esenţialul: cânta Tudor Gheorghe. Într-un costum negru, cu papion, cu un picior pe scaun şi chitara sprijinită pe genunchi, a făcut ce ştie el mai bine, cum nu se poate mai bine. Acorduri simple, versuri grăitoare, toate ale regretatului Grigore Vieru, înfiorate la viaţă de vocea maestrului. Omul ăsta nici măcar nu are nevoie de microfon, ştie să facă să vibreze în tine şi cel mai uitat şi întunecat colţ de suflet, te ţine în tensiune tot spectacolul şi parcă nu te mai poţi opri din aplaudat. Foarte bun prieten cu poetul, la un moment dat a fost copleşit de emoţii şi vocea a început să-i tremure, ochii jucându-i în lacrimi.

Au mai vorbit despre Grigore Vieru şi alţi apropiaţi ai săi, printre care şi Adrian Păunescu, la rândul său împovărat de amintiri şi copleşit de emoţii. A recitat plin de vervă o poezie, răsuna toată sala de vocea-i tunătoare, iar după ultimul vers, s-a aşezat pe un scaun ce era pe scenă şi a început să plângă. Fără pic de falsitate, fără pedanterie: purta haina de poet şi prieten a unui om extraordinar care a trecut în nefiinţă.

Am plecat acasă parcă păşind pe altă lume, am fost plăcut impresionată că era plin de puştime în sală, m-am sufocat de la mulţimea de oameni năpădită pe străzi ca şi cum ar veni sfârşitul lumii (ca în fiecare an la sărbă(u)torile oraşului) şi m-am bucurat că până la urmă am ieşit din casă, deşi eram gata-gata să renunţ la idee.  Asta da duminică frumoasă!

” Transcriu doar niste stari care ma dor

si scriu un vers atunci cand nu-l pot plange.” Adrian Paunescu

Paunescu e bocitoare de serviciu a RealitatiiTV, a fost invitat sa plânga si sa scrie poezii si la moartea lui Pruteanu, Vieru, Dolanescu etc., numai ca nu exista pe internet interventiile de atunci.

Revista 22 din 25 noiembrie 2008 a taxat foamea de publicitate a lui Paunescu, care nu a ezitat sa se autopromoveze în ziua îngroparii minerilor de la Petrila.

Nota ZERO la purtare pentru “tot felul de lacomi de publicitate”

Se acorda lui Adrian Paunescu, senator si poet

Realitatea TV, 18 noiembrie, a.c.
Transmisie in direct de la Petrila, in ziua inmormantarii minerilor pieriti in urma exploziilor.
Adrian Paunescu la o masuta asezata in strada, pe o trecere de pietoni.
Fundal cu trafic si blocuri mizere, ceausiste.
A.P. tine o mana la tampla.
Aflam ca el, A.P., a scris o poezie in 1986, despre un accident de la Vulcan, cand presa comunista n-a dat nicio stire.
Are un miner alaturi.
Reporterul Realitatea TV intreaba daca minerul poate spune “mai multe cuvinte”.
A.P. decide ca minerul trebuie sa cante mai bine un “cantec al suferintei”, un cantec pe care minerul l-a compus pe versurile lui… A.P.

Reporter: “La Petrila se afla si senatorul A.P. Este, in acest moment, in legatura directa cu noi. Buna ziua, d-le P., cum este acolo, ce puteti sa ne spuneti?”
A.P.: “Este infiorator, ma gandesc la faptul ca oamenii acestia, care nu au nicio vina decat ca muncesc si isi iubesc familiile si au incredere in societate, intra definitiv in pamant. Simt o uriasa obida, umilinta si rusine, desi, ca persoana, am pledat mereu pentru drepturile lor, in ciuda a ceea ce spun tot felul de lacomi de publicitate, care isi inchipuie ca noi toti am stat si am contemplat si am inventat termeni ca mineriade si asa mai departe.”
Reporter: “Inteleg ca langa dumneavoastra este un miner, daca doriti sa-l rugati sa ne spuna mai multe cuvinte.”
A.P.: “El ar putea spune cel mai mult cantand Vulcan, 1986. Atunci cand au murit minerii in Vulcan si nu s-a scris nimic in presa, eu am scris aceasta poezie, iar el, care e miner, a scris un cantec extraordinar, care este un cantec al suferintei lor si cu acordul dumneavoastra il rog sa cante.”
Miner (incepe sa cante): “Ma inchin la voi si plang fara cuvant”…

Revista 22 din 17 februarie 2009 a sanctionat si prestatia lamentabila a RealitatiiTV si a Antenei3 în abordarea subiectului Marian Cozma

Nota ZERO la purtare – La canal

Se acorda responsabililor editoriali Realitatea TV si Antena 3, dupa cum urmeaza:
Catalin Popa, director, si Cristian Coman, redactor-sef la Realitatea TV
Sorin Oancea, director Antena 3

Cei numiti mai sus au comandat sau au ingaduit ca, vreme de o saptamana, moartea unui om sa devina marfa ieftina, buna de pus pe taraba, pentru nenorocitul lor de rating. Cele doua posturi de stiri (concurente) s-au intrecut in mizerabilitate, cruzime, prost-gust si abjectie in urmarirea pas cu pas a mortii, aducerii in tara si inmormantarii handbalistului Marian Cozma. Un fapt divers, injunghierea unui tanar intr-o discoteca din Ungaria, s-a transformat in ore nesfarsite de transmisii in direct, cu voci prefacut intristate ale reporterilor si dezbateri in platou, pe teme aiuritor imbecile, doar ca subiectul sa fie tinut fierbinte. Aparatul de filmat a fost proptit lacom pe chipurile parintilor indurerati, urmariti pas cu pas, ca sa dea declaratii, iar intrebarile stupide ale reporterilor nu s-au sfiit sa rasuceasca la infinit un cutit intr-o rana de nevindecat.

In ziua inmormantarii, Realitatea TV si-a pus la bataie si elicopterul din dotare, care a bazait desupra cartierului Colentina vreo doua ore, inchipuind transmiterea de la fata locului a funeraliilor unei capetenii de stat.

Realitatea TV si Antena 3 s-au transformat saptamana trecuta din canale de stiri in canale cu dejectii.

Care e, de fapt, Realitatea? Paunesu sau Rebengiuc?

Alegerea lui Victor Rebengiuc drept pilon al campaniei RealitatiiTV ilustreaza perfect impasul in care se afla postul, problemele majore legate de pierderea credibilitatii si lipsa de resurse interne de credibilitate.

Un post care s-a angajat in multe campanii onorabile (contra taxei auto, împaduriri, pentru scoli, pentru spitale etc.), dar s-a si lamentat mai penibil decât cel mai populist politician in fata saraciei si a adus bocitoare de serviciu la fiecare deces care putea aduce ceva rating, un post care are analisti redutabili (Emil Hurezeanu… apropo, pe Valeria Dorneanu nu am mai vazut-o de multa vreme la RealitateaTV) si mai dispune si de o duzina de prezentatori care de care mai vocali si bataiosi, nu ar fi avut nevoie de împrumut extern de credibilitate pentru a cere respect (în nume nostru).

Caci ce altceva înseamna sa apelezi la un actor cu o imagine excelenta si angajament civic (pe care sa-l asociezi postului) pentru o astfel de campanie?

De ce nu ai apelat la vedetele-fanion, care au vorbit si pâna acum “în numele poporului”? Cristina Sincai, Razvan Dumitrescu, Prelipceanu, Laura Chiriac, Adrian Ursu, Corina Dragotescu, Stelian Tanase,  Oana Stancu? Sau la invitatul permanent – Adrian Paunescu? Nu era mai ieftin, caci Paunescu era oricum platit? Si mai corect, caci el, Paunescu, nu Rebengiuc, reprezinta mai degraba postul? Va dati seama ce ridicol ar fi fost acel spot în interpretarea Laurei Chiriac sau a lui Prelipceanu?

Pe de alta parte, este totusi de notat ca Realitatea macar e preocupata si constientizeaza ca are o problema de credibilitate, agravata, paradoxal, tocmai în primavara-vara, când cârmaci a fost lui Emil Hurezeanu. Incearca sa o trateze; deocamdata cu putina substanta (abia ce au realizat emisiunile de infierare a raportului Oxford Analytica), dar foarte multa publicitate si PR (Tolontan publica din nou, pe surse, din casa postului lui Vântu: Realitatea si-a facut carte, un “cod de conduita” care nu ar ajuns si la jurnalisti, afirmaTiberiu Lovin pe Reporter virtual).

Sărăcia noastră ne omoară,
De atâta marș ne doare splina,
Cine iese ultimul din țară
E rugat să stingă și lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?

Pluralismul tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atâta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.

Sfânta-i opoziția pe lume
Și organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli și glume,
Nu se mai distinge adevărul?

Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu stânga,
Nu există stânga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stânga.

Ne vor întreba copiii, mâine,
Morții vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colț mai bun de pâine,
Ne vom vinde țara noastră, Doamne.

Libertate și democrație,
Pașapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai știe
Și e vraiște la hotare.

Coridor european și-atâta,
Sub o licitație măruntă,
Provocarea, patima și bâta
Şi în curți, și-n piețe se înfruntă.

Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
Şi în zdrențe circulă pe sate.

Fânul necosit se-nvârtoșează,
Putrezește sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morții își aud ei înșiși zisa.

Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta tării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.

N-avem nici o șansă de izbândă,
Vom rămâne bieți orfani pe-aicea,
Dacă, supărați pe cei la pândă,
Am trezit din moarte cicatricea.

C-un refren de muzică ușoară,
Într-un fel, ne recunoaștem vina,
Cine iese ultimul din țară
E rugat să stingă și lumina.

Raul Cîrstea şi Neculae Constantin se pregătesc să lanseze un album pe care intenţionează să-l intituleze “Delta lunară”. Un extras de pe noul disc al celor doi folkişti a fost propus pentru luna septembrie la cel mai vechi clasament de muzică românească din ţară, respectiv În semne albe. Despre cei doi am găsit câteva lucruri căutând pe internet. Aşa am dat peste un frumos şi interesant proiect dedicat folkullui românesc, anume un blog dedicat acestui gen. Cei doi s-au cunoscut în 1988 la un festival studenţesc când Raul cânta folk iar Lae, aşa cum i se mai zice acestuia, făcea parte dintr-o trupă. Raul Cîrstea a făcut parte din Cenaclul Flacăra între anii 1982-1985 însă după acel spectacol din 1988 Raul l-a abordat pe Lae propunându-i să cânte alături de el. Piesele pe care cei doi le cântă sunt compuse de Raul iar prima lor piesă a fost Cai în genunchi, pe versurile Constanţei Buze. Albumul pe care cei doi îl pregătesc despre care aţi aflat duminică, 27 septembrie, la Top Românesc, este primul din cariera lor de duo şi va fi susţinut de Radio România. Cu excepţia piesei Ca un fum de ţigară, sufletul pe versurile lui Adrian Păunescu care a apărut pe unul din discurile Cenaclului Flacăra, niciuna din piesele lansate de cei doi nu a văzut lumina unui disc. Primul lor album care va fi lansat în luna octombrie va cuprinde 17 piese, mai vechi dar şi mai noi. Titlul noului album descrie, aşa cum exprimă Lae: “Ceea ce gândim noi despre muzica noastră: delta este mediul cu numărul cel mai mare de forme de viaţă de pe planetă, reprezintă simbolul abundenţei de viaţă şi de trăiri, iar asocierea cu luna – loc total neprielnic vieţii – se aseamănă cu locul muzicii folk în lumea pe care o trăim: abundenţa de trăiri şi sentimente într-o lume aridă, rece, care pune din ce în ce mai mult accent pe interes şi material”. Iar metafora vine de la  titlul unei piese de pe acest album, scrisă pe versurile lui Adrian Păunescu. Aşadar prieteni, dacă vă place piesa celor doi folkişti o puteţi vota la clasamentul lunar al muzicii româneşti de la Radio România, cel mai longeviv top din ţară.

Vă invităm să accesaţi linkul următor pentru a asculta piesa şi prezentarea ei de la Top Românesc:

http://www.trilulilu.ro/ionutza80/69b2d537090165

Sursă: FolkBlog, 29 septembrie 2009