Tu-i bicicletu’ lu’ tasu’ lu’ Kashi! Indienii astia is dati dracului si ne-au luat-o iar inainte! Tocmai noua, vajnicii urmasi ai lui Neculai Milescu Spătarul (n. 1636, d. 1708) si verisori indepartati (dupa tata) ai lui Jules Verne (n. 1828, d. 1905) .

Prestigioasa publicatie romaneasca Cancan ne spune ca Indianul Kashi Samaddar a stabilit un record mondial dupa ce a vizitat toate cele 194 de tari de pe Pamant in cel mai scurt timp de pana acum: 10 luni si sapte zile.

Pe de alta parte, spre deosebire de compatriotul nostru, indianul avea 52 de ani (si in total  avzut 218 tari de fapt). In plus el a cheltuit peste 400.000 de euro din buzunarul propriu pentru aceasta intreprindere temerara care a inceput dintr-un motiv extrem de pueril: i s-a refuzat viza de catre o tara din sudul Africii din cauza ca era indian. Si atunci, il lança sur cette ruche bourdonnante un regard qui semblait par avance en pomper le miel, et dit ces mots grandioses: “A nous deux maintenant!”.

Si, credeti sau nu, cel mai greu a fost sa isi ia viza pentru Republica Moldova (i-a luat peste 3 ani sa o obtina si a trebuit sa inghita numeroase noi umilinte si respingeri).

Cel mai apropiat competitor al sau este un german, care a bifat “doar” 160 de tari.

Iar noi, in Romania, nu ne laudam decat cu 60 de tari? Oare Basescu cate tari a vizitat?

oare?

“Congolezul Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana a devenit vicepresedinte al Tineretului Social Democrat din Cluj-Napoca”

Sa fie o pregatire a relansarii lui Adi ca candidat la Presedintie? O parada gen “preemptive strike” pentru ca candidatul Adi sa scape de orice scaltoaca care l-ar putea atinge din nou ca campania defaimatoare din 2004, cu povestea cu emigratul in Congo? N-as preas crede.

Mai degraba este o incununare a “muncii” mele de 1 an de zile, o confirmare ca am avut dreptate si ca Africa este intr-adevar peste tot. Chiar si la PSD Cluj-Napoca.

Despre noul vicepresedinte al TSD Cluj-Napoca se scrie fireste doar in bascalie, sau cu program. Povestea (trista) din spatele titlurilor de ziare este alta. Razbate din cateva titluri mai vechi de gazete.

Spre deosebire de copiii de demnitari romani care in momentul in care Partidul pierde alegerile risca in cel mai rau caz un exil pe Coasta de Azur, in cazul dlui. Bienvenu atunci cand Partidul familiei sale a fost inlaturat de la putere in 1997, acesta a ramas exilat in Romania. Un unchi ministru al Transporturilor in regimul Mobutu echivaleaza cel putin cu un Mitrea + Basescu la patrat. Privilegiile insa se platesc mai scump atunci cand regimul pica in Africa.

La intrarea in PSD, dl. Bienvenu declara ca doreste sa candideze pentru primaria comunei Floreşti în care locuia “iar dacă partidul vrea, şi pentru alte funcţii mai importante”. Ar fi foarte interesant ca acest lucru sa se intample, si peste ani, ar putea deveni subiectul unei lucrari de dizertatie a unui student inteligent al unei Facultati romanesti (daca vor mai exista asemenea specimene atunci). Ipoteza de la care se va porni in aceasta aventura academica: dl. Bienvenu a invatat din experienta trista a tarii sale si a adus in Romania un model de om politic nou, cinstit si orientat catre politici, catre binele public, mai mult decat catre inavutirea personala.

Pentru ca se vorbea  la un moment dat despre necesara “Obamizare” a politicii romanesti, imi pun toata speranta in acest tanar idealist (la fel cum ma incredintasem mai demult si dnei. Anastase). Ma ingrijoreaza insa admiratia declarata a acestuia fata de urmatoarele personaje: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, dar şi Nicu Bănicioiu şi Victor Ponta”.

Soyez le bienvenu, dle. Bienvenu! Nu uitati insa de unde ati plecat.

Erata: Intr-un articol din 19 august, Evenimentul Zilei, aduce cateva rectificari: 

Povestea sa în România începe în 1994, când a venit la studii, la Politehnica din Bucureşti. „Aveam un unchi care era ministrul transporturilor în guvernul condus de Mobutu. El m-a trimis să învăţ, iar la întoarcere ar fi urmat să ocup o funcţie importantă. Din păcate, nu a fost să fie aşa deoarece, în 15 octombrie 1997, regimul Mobutu a fost îndepărtat de la putere”, povestea congolezul în 2003 pentru EVZ.
Acum, el rectifică: nu era vorba de guvernul lui Mobutu Sese Seko, care conducea Congo belgian, ci de cel al lui Pascal Lissouba, care conducea statul vecin, adică Congo francez. Lissouba, precizează Bakabana, era un preşedinte ales democratic care a fost îndepărat în 1997 prin lovitură de stat de actualul dictator congolez Denis Sassou Nguesso. După ce a primit statutul de refugiat politic, el s-a căsătorit şi, în prezent, locuieşte în comuna Floreşti, judeţul Cluj şi este directorul unei firme de construcţii.

Incurcate sunt caile memoriei! Altfel, si in EvZ se vorbeste despre noul “Obama PSD-ist” si despre sms-urile cu Bombo/Congo…

Dintr-un articol din Evenimentul Zilei:

“Pasiunea pentru politica la nivel global a început de când eram în România, dar s-a îndreptat în direcţii neaşteptate. Când eram în România eram interesat de politica românească, de politica externă a ţării, dar şi de contradicţiile tranziţiei la democraţie, pe care ţara noastră, şi noi ca români, le-am trăit.

Din multe puncte de vedere, această pasiune nu s-a modificat foarte mult, doar că s-a translatat într-o altă zonă de interes: Africa de Est. De fapt, unul dintre lucrurile involuntare pe care le fac, de câte ori sunt în Africa, sunt comparaţiile pe care le observ între România şi Kenya, Uganda sau Tanzania. Tanzania, din punct de vedere politic, social şi economic, este, în ceea ce mă priveşte, România anilor 1990.

Doar că, astfel de comparaţii trebuie făcute în mod selectiv. În acelaşi timp, cred că este păcat că nu există cercetători români care să facă cercetare comparativă între sistemele politice africane şi cele româneşti. Dar ceea ce mă interesează pe mine direct nu sunt aceste comparaţii, ci modul în care statele africane răspund la prezenţa şi influenta crescândă a statului chinez pe continentul african.”

Mare pacat intr-adevar. Pe de alta parte, nicio universitate americana nu plateste vizite de studiu pentru cercetare comparativă între sistemele politice africane şi cele româneşti. In schimb interesul pentru prezenta Chinei pe continentul intunecat este extrem de bine reprezentat. Money talks. Si totusi…”este păcat că nu există cercetători români care să facă cercetare comparativă între sistemele politice africane şi cele româneşti”. Dar ce bine ca avem oameni care studiaza impactul Chinei in Africa. Nu stii niciodata cat de mult va ajuta asta la propasirea natiunii.

Multumesc concitadinului meu pentru ajutorul avant la lettre:

Sisif la feminin

Cea mai mare problema in Uganda nu este saracia in sine, nici bolile si nici macar razboiul. Cea mai mare problema in Uganda este mult mai simpla: apa.

80% din viata unui copil in Uganda se invarte in jurul unor bidoane galbene (dupa standarde occidentale extrem de murdare). Fie ca merg la scoala (pentru asta trebuie sa parcurga din nou multi-multi kilometri cel mai adesea sub o caldura inabusitoare, sau, in sezonul ploios, pe ploaie torentiala), fie ca se intorca acasa dupa-amiaza, copiii trebuie sa care mereu apa. Imaginea care mi s-a intiparit cel mai acut in minte este cea a unor palcuri de 2-3 copii, noaptea, pe marginea unei sosele pe care se circula cel mai adesea cu viteze de la 120 km/ora in sus, carand bidoane galbene cu apa, pe cap. Naluci care apar pe neasteptat, traverseaza soseaua si dispar in noapte “in the bush” purtand cu greu nepretuitele bidoane cu apa.

Copiii trebuie sa parcurga ziua si noaptea multi-multi kilometri pentru a umple aceste bidoane galbene fie de la o cismea (in cel mai fericit caz, acolo unde vreun inginer german a avut ocazia sa isi puna maiestria la treaba), fie de la alte surse de apa mai dubioase care apar uneori din pamant, cel mai adesea o apa maloasa pe care noi nu am folosi-o nici macar pentru adaparea animalelor.

laitmotiv

Fireste, veti spune, nici Romania nu sta prea grozav in ceea ce priveste accesul la apa poptabila, mai ales in mediul rural. Ultimul raport privind situatia Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului in Romania (publicat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din Romania, dar pe care nu am reusit sa il identific pe pagina de web a PNUD) arata ca la nivelul anului 2005 peste 70% din gospodariile din mediul rural din Romania nu erau racordate la apa potabila din reteaua publica. Totusi, marea diferenta fata de Uganda, este ca in general pe la sate in Romania exista destul de multe fantani si apa mai este inca potabila (probabil ca nu pentru multa vreme, totusi).

I-am invitat pe copiii din Uganda sa ne intrebe ce vor ei sa stie despre Romania. Prima intrebare pe care am primit-o a fost: “Cum fac oamenii din Romania astfel incat sa aiba grija de apa pe care o beau?”. Raspunsul meu a fost simplu: “Nu le pasa!”. Am gresit oare?

 Daca ar fi sa aleg un simbol pentru Uganda acesta ar fi cu siguranta bidonul galben.

la scoala

Vazuta de sus, Uganda este o tara foarte verde. Vazuta de jos, este si mai verde. Si nu doar datorita vegetatiei din timpul sezonului ploios, ci mai ales datorita populatiei. In 38 de kilometri, de la aeroportul din Entebbe pana in capitala Kampala nu am vazut mai mult de 5 batrani. Si in rest sute de tineri si alte sute de copii. Cei mai frumosi copii, spontani si plini de viata. Ca in reclame. Chiara daca hainele lor sunt vechi iar ceea ce ii inconjoara tradeaza foarte multa mizerie.

Un coleg din Ungaria (rautacios sau nu, nu conteaza) imi intareste o prima impresie: Uganda seamana foarte mult cu Romania „profunda”, rurala.

Exista insa doua mari diferente: nu am vazut nici macar o singura caruta pe drumurile publice; am vazut foarte multi oameni impreuna pe strada sau acasa, foarte aproape unul de altul, intr-un soi de confort al comuniunii cum nu vedeam decat acum foarte multa vreme, pe la noi la tara.

Si o prima asemanare specifica: la intrarea in capitala Kampala am nimerit intr-un blocaj de circulatie are mi-a amintit de calvarul de zi cu zi de la Baneasa…

Va anunt cu mare bucurie ca mi s-a confirmat o prima ipoteza: ugandezii sunt intr-adevar foarte politicosi.

Am invatat, din carti, ca odinioara in Romania, oamenii de la tara erau extrem de politicosi si ca ascultau cu atentie, fara sa intrerupa ceea ce aveau ceilalti de spus. A urmat apoi semi-alfabetizarea fortata, iar mai recent „proteveizarea” accentuata, si toate astea au disparut. Sa fie oare „oteveizarea” o intoarcere la origini? Din pacate nu, pentru ca politetea a murit de mult in Romania.

Tarile Uniunii Europene au promis locuitorilor Africii ca isi vor creste asistenta pentru dezvoltare pana la 0,7% din PIB, in 2015, cu cea mai mare parte a fondurilor mergand catre atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului in zona sub-sahariana. Romania a promis ca isi va creste asistenta pentru dezvoltare pana la 0,33% din PIB. Presedintele Traian Basescu a promis in decembrie 2007 ca Romania va face mai mult pentru a sprijini educatia in Africa.

Astazi am invatat (in Malta) ca ugandezii (ca mai toti cei din Africa sub-sahariana) sunt extrem de politicosi. Ei asculta cu mare atentie ceea ce li se spune si sunt capabili sa isi aminteasca (sa iti aminteasca) cu exactitate ceea ce le-ai povestit, chiar si dupa foarte multa vreme. Presupun ca aceasta se datoreaza culturii lor orale foarte dezvoltate, care compenseaza de multa vreme lipsa unei culturi scrise.

Varsta mediana in Uganda este de 15 ani, iar speranta de viata abia depaseste 40 de ani. Pentru aproape 50% din populatia Ugandei este o jignire ca, mai ales un european, sa mangaie un copil pe cap. Pentru musulmani crestetul capului este o parte extrem de speciala a corpului uman, cea mai aproape de Dumnezeu.

Occidentalii ajunsi in Uganda sunt socati sa descopere lipsurile extreme de care sufera majoritatea populatiei: lipsa apei potabile, lipsa conditiilor de igiena, lipsa servicilor de sanatate elementare si adesea incearca un sentiment de mila vinovata fata de aceasta situatie. Ugandezii sunt insa si mai uimiti de precaritatea vietii occidentalilor si mai ales de una dintre cele mai flagrante lipsuri din viata acestora: lipsa lui Dumnezeu. Ugandezii incearca un sentiment de mila nevinovata fata de occidentali.

In Romania 7 lei este valoarea unui pachet zilnic de tigari. Se spune ca in Uganda 7 lei pot salva macar o viata.

Revin cu detalii de la fata locului de indata ce ajung acolo si gandesc cu capul meu.

Nu avem nevoie de mai multi Adrieni, nici de mai multe Elene. Avem nevoie e mai multe Roberte!

Legenda: In limba greaca se pare ca prefixul “A-” inseamna “fara”, “in absenta a” etc.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

In noiembrie 2006, dl. John Githongo, fost insarcinat cu lupta anti-coruptie in guvernul presedintelui Kenyei, Mwai Kibaki, ii inmana acestuia si Comisiei Anti-coruptie din aceasta tara un dosar cofidential in care ii acuza pe vice-presedintele Moody Awori (un fel de prim-ministru), pe Ministrul de Finante, dl. David Mwiraria si pe Ministrul Energiei, dl. Kiraitu Murungi. Acestia se presupune ca au fost asociati in cazul unor afaceri de coruptie vizand incheierea unor contracte paguboase pentru statul kenyan totalizand peste 50 de milioane de lire sterline, (achizitie de pasapoarte securizate si echipament de analiza criminalistica). Avocatul unui al patrulea invinuit, fost ministru al transporturilor, dl Chris Murungaru, demis dupa ce autoritatile britanice ii refuzasera intrarea in Marea Britanie pe motive de coruptie, sustine ca de fapt tot acest raport era o facatura, ca dl. Githongo era de fapt o marioneta in mainile Guvernului britanic care dorea schimbarea regimului din Kenya. Dl. Githongo, fost sef al filialei kenyene a Transparency International, frustrat de repetatele obstacole ridicate in calea investigatiile de catre oficialii la putere, demisionase si se refugiase in Marea Britanie la Colegiul St Antony din Oxford, unde, in tihna si pe indelete, si-a compus frumosul sau Armaghedon kenyan, in care invinuia nu mai putin de 30 de responsabili guvernamentali. Ca urmare a dezinteresului guvernului tarisoarei sale de a-i pedepsi pe vinovati, dl. Githongo le-a incredintat raportul jurnalistilor. Practicile corupte ale Guvernului Kibaki si scandalurile provocate il adusesera pe marginea prapastiei, moment in care presedintele Kibaki a suspendat parlamentul si a demis intregul Guvern, care incepuse la randul sa se exprime impotriva directiei pe care o apucasere liderii lor. Ulterior, dl. Kibaki i-a repus in functii pe dnii. Awori, Mwiraria si Murungi, desi stia care erau acuzatiile

In cam aceeasi perioada, pe cestalalt mal al Dambovitei, Nastase, fost prim-ministru al unei tari europene, isi pierdea functia de preşedinte executiv al PSD şi pe cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor din cauza “Mătuşii Tamara” si era marginalizat in interiorul propriului partid. Printr-o “combinatie” de coruptie de cea mai josnica speta, Nastase isi ascundea lacomia simandicoasa pentru arta in cosciugul unei femei simple de 91 de ani, cosciug din care rasareau peste noapte 11 tablouri semnate de pictori ca Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Popescu, Bancila, Baraschi, Vermont, trei manuscrise englezeşti pe pergament din perioada 1784-1827, vase Doum Nancy şi Lalique, obiecte valoroase de mobilier şi 30 piese bijuterii aur totalizand circa 600 grame.

Putin inaintea alegerilor din 2008, Nastase reincepea ascensiunea politica cu asalturi pe toate posturile de televiziune si in “blabasfera” si era confirmat ca si parlamentar de catre niste alegatori din Mizil cu o profunda cultura politica si responsabilitate patriotica.

“Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase, care candidează pentru un mandat de deputat în colegiul Mizil din Prahova, a votat, duminică, la ora 11.00, la secţia de votare amenajată în Şcoala numărul 3 din acest oraş, spunând că şi-a exprimat opţiunea pentru “revenirea la normalitate”.” (Mediafax, 30.11.2008)

Ce naiba inseamna normalitate? Normalitatea inseamna in Romania ca indivizi abjecti, murdariti din cap pana in picioare in afaceri de coruptie de la cele mai grotesti (mita cu carnati, matusi Tamara) pana la cele mai abjecte (santaj, spionaj, jefuirea sistemului medical, compromiterea justitiei si capusarea banului public) defileaza cu aroganta in spatiul public (fie la televizor, fie in parlament) improscand laturi veninoase in stanga si dreapta , contaminand cu miasmele lor de cloaca imputita tot ceea ce mai ramasese cinstit, obscurand orice granita intre bine si rau, intuneric si lumina.

In loc sa se ascunda din calea dispretului public intr-o vizuina din negura padurii de la Posada, Nastase incepea sa amusineze luminita de la capatul tunelului (intr-un fel de Prison Break cu scenariu mai prost, in care puscariasii evadeaza inainte chiar de a fi intemnitati), fiind purificat de mizeria trecutului prin increderea netarmurita a fantasticului popor din Mizil.

Intr-o tara “normala”, spiritele de doi bani ale alesului din Mizil nu mai pot masca biografia urat mirositoare a unui gainar specializat in cotete de termopan garnisite cu tablouri scumpe.  In Romania europeana acest individ care ar trebui sa se afle in boxa acuzatilor, defileaza cu voiosie desantata pe la televizoare si prin Parlament.

Mai de curand, presedintele Camerei Deputatilor, dna. Roberta Anastase ar fi facut o cerere la grupul parlamentar PSD-PC pentru a-si schimba locul in sala Biroului Permanent, astfel incat sa stea cat mai departe de Adrian Nastase. Oricare ar fi motivele acestei cereri, efectele lor nu pot fi decat benefice: daca vrei sa poti respira, trebuie sa stai cat mai departe de Nastase din Mizil, asa dupa cum daca vrei sa ramai un om respectabil nu te amesteci cu cei care nu merita decat dispret. (Felicitari pentru decizia dnei. Alina Mungiu-Pippidi, care de cele mai multe ori a reusit sa ne impresioneze mai degraba prin calitatea analizei, decat prin atitudine).

Conform unor surse parlamentare citate de catre mass media, motivul ar fi ca aceasta este deranjata de comentariile si glumele ironice facute de Nastase la adresa ei. Misoginismul si aroganta “marelui barbat” ce isi ascundea tablourile pe sub fustele matusii sale sau printre conturile nevestei nu sunt o noutate, nici ca tip de comportament al unei clase politice troglodite, nici ca reflectie a unei culturi nationale.

Intr-o prima declaratie pe tema cererii dnei. Anastase, Nastase de la Mizil declara: “Nu am avut nicio altercatie cu doamna presedinte. S-ar putea s-o intimidez poate doar din punct de vedere intelectual”.

Apoi Nastase de la Mizil se expliciteaza: “Ceea ce o deranjează probabil, aşa mi-a zis cineva, e că aş putea să văd notiţele pe care i le fac consilierii cu ce să spună la fiecare dintre punctele de pe ordinea de zi. Bănuiesc. În sfârşit e o chestiune absolut jenantă, după părerea mea este o chestiune care dă dreptate unui prieten al meu care spunea că, nu vreau să fiu răutăcios, dar îl citez – frumuseţea trece, prostia se pare că nu”.

In normalitatea coruptului Nastase din Mizil, faptul ca in Romania europeana un presedinte al Camerei Deputatilor foloseste expertiza consilierilor sai pentru a-si argumenta pozitiile este un motiv de deriziune. In Parlamentul European atitudinea lui Nastase ar fi calificata drept ineptitudine si incompetenta, iar misoginismul sau ar fi fost prompt pedepsit prin izolarea sa si dispretul colegilor. Dar in Romania nimeni nu reactioneaza pe baza principiilor, ci pe cea a partizanatului chior.

Pe blogul sau, coruptul Nastase din Mizil spune ca a colaborat de-a lungul anilor, printre altii, cu Ion Ratiu si Corneliu Coposu, care nu l-au jignit niciodata, in ciuda divergentelor politice majore.

Fara sa isi dea seama, sclipitorul Nastase din Mizil exprima astfel exact uriasa diferenta intre el si “seniori” plasandu-se chiar in interiorul acelei noi clase politice pe care o blameaza. Coruptul Nastase din Mizil nu are dreptul sa se aseze alaturi de acesti doi oameni politici, care ar fi facut probabil in prezent acelasi gest ca al dnei. Anastase, dar dintr-un alt motiv: din respect pentru ei insisi si pentru cei care i-au votat. Mostenitori ei insisi ai unui spatiu public asezat pe un set de valori altfel oranduite, ei nu ar fi acceptat decat cu condescendenta si dispret sa stea la aceeasi masa cu mostenitorul matusii Tamara.

In sfârşit e o chestiune absolut jenantă, după părerea mea este o chestiune care dă dreptate unui prieten al meu care spunea că, nu vreau să fiu răutăcios, dar îl citez – frumuseţea trece, nesimtirea se pare că nu.

Nu avem nevoie de mai multi Adrieni, nici de mai multe Elene, avem nevoie de mai multe Roberte! Si speram ca , dincolo de inerentele greseli ale firii umane si ale tineretii supuse unei interactiuni cu un mediu social in general infect, niciuna dintre acestea din urma sa nu ne dezamageasca mai repede decat in general se poate intampla.

PS. Nu ii fac reclama blogului lui Nastase din Mizil, pentru simplu motiv ca spre deosebire de dansul, mie nu imi citeste nimeni blogul.

In care un vechi amic face un comentariu extrem de interesant fata de povestea nepotismelor de pe acest mal al Dambovitei:

“Uitându-mă la numărul mare al persoanelor pe care premierul Boc le-a adus de la Primăria din Cluj pentru a-l ajuta la Palatul Victoria, mi-am amintit de echipa naţională a Sudanului, care anul trecut s-a prezentat la turneul final al Cupei Africii din Ghana după 32 de ani de absenţă. Măcinată de război civil şi de o foamete cumplită, această ţară nefericită a rămas în lumea a treia a fotbalului african după ce cândva disputase chiar şi finala acestei competiţii. Ce era cu adevărat insolit la această selecţionată, toţi cei 23 de fotbalişti din lot proveneau de la doar două echipe, Al Hilal şi El Merreikh. Nu numai că nu era niciun fotbalist care să joace pe la vreun club din Europa, nu numai că nu ajunsese vreunul în campionatul ceva mai bun din Egipt, nu numai că proveneau toţi din competiţia internă, dar chiar erau doar de la două echipe. 12 jucători de la Al Hilal şi 11 jucători de la El Merreikh.

După cum îngustimea ariei de selecţie a echipei naţionale a Sudanului trăda simptomele unui fotbal subdezvoltat, la fel şi faptul că premierul Boc nu a găsit altă pepinieră în afara Primăriei din Cluj pentru a-şi alege colaboratorii pentru guvernarea într-o perioadă deosebit de dificilă ne arată un grad ridicat de destructurare a societăţii româneşti. Această numire a unor apropiaţi poate fi de înţeles până la un anumit punct, avându-şi avantajele, dar în aceste condiţii este greu să mai pretindem că România este un stat de drept, unde modernitatea este la locul ei. Dimpotrivă, această micşorare voluntară a ariei de selecţie este specifică regimurilor oligarhice din ţări bananiere şi din păcate în ultimii 20 de ani am făcut paşi decisivi către o astfel de societate, deşi politicienii noştri încă se laudă că suntem membri ai Uniunii Europene.

România pare o ţară foarte mică dacă ne uităm că în aparatul guvernamental a trebuit să importăm masiv funcţionarii primăriei.

Nu ne vom grăbi să îl incriminăm pe Emil Boc. Poate că această paradigmă tribală se potriveşte mai mult societăţii româneşti decât modelului european pe care declarăm că vrem să îl implementăm. Totuşi vom fi duri cu selecţionerul Boc, dacă echipa sa nu va reuşi să obţină decât rezultate asemănătoare cu cele pe care Sudanul le-a avut la Cupa Africii din Ghana de anul trecut. Atunci, naţionala sudaneză a pierdut cu acelaşi scor, 3-0, toate cele trei partide disputate – cu Zambia, Egipt şi Camerun. Desigur, într-un asemenea scenariu pe care nu ni-l dorim, vina premierului Boc va fi mult mai mare, pentru că ne place să credem că România are o bază de material uman mult mai extinsă decât cea de care dispunea antrenorul echipei Sudanului”.

Articolul complet poate fi citit aici.

Fotbalul bate viata (la penalty):

We are one people, all brothers and sisters

Din Kempala pana in Arad (cu oprire in Cluj-Napoca), suntem cu totii o mare familie!

Spre sfarsitul lunii februarie, presa romaneasca incepea din nou sa faca spume la gura: transpirase o veste cum ca o nepoată îndepărtată a dlui. Emil Boc ar fi fost angajata recent printre consilierii personali din Cancelaria prim-ministrului, aflată în plin proces de restructurare. Tot in acea perioada cumnatul dlui. Mircea Geoană a fost uns presedinte al EximBank. Dupa cateva zile aflam ca domnisoara Elena Basescu urmeaza sa ajunga europarlamentar.

Ce se intampla? Incotro se indreapta frumoasa noastra democratie? De ce asa mare concentrare de nepotisme pe saptamana patrata? Ne indreptam oare cu pasi de urias catre cea mai avansata forma a democratiei originale romanesti: democratia de cumetrie?

Raspunsul este simplu: nepotismul e la moda in ultima vreme. Este din cale afara de clar ca guvernantii nostri au inceput sa caute inspiratie aiurea (adica in alta parte). (De pilda Dl. Presedinte Traian Basescu a vizitat recent Polonia celebrilor gemeni Kaczynski).

Cam in aceeasi perioada cu marile bulboace guvernmentale din Romania – dar cu cateva zile mai devreme – pe celalalt mal al Dambovitei (metaforic vorbind, da?), presedintele Ugandei, dl. Yoweri Museveni si-a concediat Ministrul de Finante pentru prea multa coruptie, dar le-a facut loc in aparatul de stat sotiei si unui frate. Sotia sa, dna. Janet Museveni, a fost numita ministru de stat pentru provincia de nord-vest, Karamoja. Fratele sau, dl. Salim Saleh, a fost retrogradat din functia de Ministru de Finante insarcinat cu microfinantarea in cea de consilier al presedintelui pe probleme de aparare. Anul trecut, dl. Museveni il numise pe fiul sau, dl. Muhoozi Kainerugaba, drept comandant al Fortelor Speciale din Uganda.

Totusi, dl. Museveni a luat aceste decizii importante dupa mai bine de 20 de ani de domnie neintrerupta in Uganda, o tara aflata pe un continent unde lucrurile se misca, pasamite, mult mai lent decat in Europa.

Nu avem nevoie de mai multe Elene!

Laurent-Désiré Kabila a fost presedinte al Republicii Democratice Congo din mai 1997 pana in ianuarie 2001 cand a fost asasinat. Printre altele, Laurent Kabila a studiat filosofia politica in Franta si a luptat alaturi de Che Guevara in Congo. Fiul sau, Joseph Kabila Kanambe, i-a succedat la putere in 2001, iar in 2006 a fost reconfirmat presedinte prin alegeri democratice. Joseph Kabila Kanambe nu a studiat filosofia politica in Franta. In schimb a urmat cursurile Universitatii Nationale de Aparare din Beijing, netrecand insa examenul de absolvire. Cine zice ca ei, chinezii nu au standarde? 

………………………………………………………………………………………………………….

“Draga Elena, ne-ai inteles gresit!” 

Saptamana trecuta a starnit valva vestea candidaturii domnisoarei Elena Basescu la Parlamentul European. Totusi, atunci cand proclamasem ca avem nevoie de mai multe Roberte, nu la dansa ne refeream.

Doua comentarii in antiteza atrag atentia in acest nou scandal: unul inteligent, altul idiot. Nu zic care! 

„E un început. Sunt şi alţii în Parlamentul European şi mai tineri. Se implică, eu o cunosc. Când te implici – că politica e voluntară – ai şanse. Una peste alta, ea are o primă calitate necesară: doreşte. Chiar dacă nu ar fi fost fiica preşedintelui, tot era bună dacă o chema Băsescu. Numele Băsescu e un brand şi creşte şansele”. (Dorel Onaca candidat PD-L pentru Parlamentul European) 

„Mi-a fost eleva la SNSPA si dintre calitatile pe care le-am enumerat mai sus e clar ca are doua: determinare si deschidere spre compromis. Nu stiu cite cunostinte a reusit sa acumuleze de cind e stagiar la Parlamentul European sau ct de bine cunoaste practicile de acolo. Daca vreti, calitatile ei si ale domnului Preda, un alt candidat cert, se completeaza si cred ca pot forma o echipa redutabila.”(Cristian Parvulescu, profesor SNSPA) 

Intr-un comunicat emis de organizatia de tineret a PD-L se arata ca „pentru a se putea impune, pentru a putea determina la Bruxelles decizii si politici europene in favoarea tinerilor, inclusiv a celor din Romania, OTPD-L a decis sa sustina tineri recunoscuti pentru capacitatea lor de a le impune si a le promova eficient. (…) Elena Basescu are experienta Parlamentului European, experienta pe care a dobandit-o in ultima perioada, in care a fost stagiar, fiind in acelasi timp recunoscuta pentru capacitatea si tenacitatea de a lupta politic in favoarea aspiratiilor si intereselor tinerilor”.

In ceea ce priveste experienta domnisoarei Elena Basescu in Parlamentul European, aflam ca ea anuntase inca din septembrie 2008 că va efectua, timp de două luni, un stagiu la Parlamentul European, la cabinetul preşedintei de la tineret, Monica Iacob Ridzi. Fiica preşedintelui şi-a continuat activitatea la Bruxelles şi după ce dna. Iacob Ridzi a fost numita de catre tatal sau ministru. Astfel incat mai recent ea s-a alăturat unui grup de şase studenţi basarabeni şi eurodeputatului PD-L Maria Petre într-o campanie de sensibilizare a europarlamentarilor cu privire la cenzura la care este supusă presa din Republica Moldova. In aceasta campanie ea a impartit pliante in Parlamentul European, deruland împreună cu un grup de tineri din Basarabia o campanie printre deputaţii europeni aflaţi la Bruxelles, de sprijinire a integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. 

O precizare: Pentru a contribui la formarea profesională a cetăţenilor şi a le permite să se familiarizeze cu modul de funcţionare al Parlamentului European, acesta le oferă mai multe posibilităţi de a efectua stagii şi vizite de studiu în cadrul Secretariatului său General. Parlamentul European propune diferite tipuri de stagii, care pot fi remunerate sau nu. Iata lista completa a tipurilor de stagiu, asa cum apare ea pe pagina de web a Parlamentului European:

• Stagii cu opţiunea generală sau cu opţiunea jurnalism (burse Schuman)
• Stagii neremunerate
• Stagii remunerate pentru persoane cu handicap
• Stagii de traducere remunerate
• Stagii de traducere neremunerate
• Stagii pentru interpreţi de conferinţă
• Stagii în alte instituţii europene
• Vizite de studiu în Parlamentul European

In anul 2007, Parlamentul European a primit peste 7000 de cereri pentru stagii. Au fost acceptati 358 de tineri si tinere din 61 de state.

Nu stim pentru ce tip de stagiu a optat domnisoara Elena Basescu in 2008. In orice caz candidatura sa pare sa fi fost imbatabila.

Cat despre “politica de cumetrie”, in mod evident ea nu se aplica in acest caz:

Primul ministru Traian Boc, cu puterea cu care a fost investit de catre …, a absolvit-o pe fiica presedintelui de orice pacat: „Elena Băsescu nu a profitat niciodată de calitatea de fiică a preşedintelui pentru a cere în partid vreo funcţie sau pentru a se implica. A luat-o de jos, a crescut prin structurile de tineret, a candidat în partid împotriva altora”. Ca sa vezi ce bine functioneaza democratia in Romania si ce bine merge sistemul de selectie a elitelor politice!

Dupa ce doamna Iacob Ridzi a devenit ministru, domnisoara Elena Basescu a continuat stagiul la cabinetul eurodeputatului PDL Iosif Matula. De altfel, conform informatiilor de pe pagina de web a Parlamentului European, aceasta pare de fapt singura mare fapta de vitejie a acestui domn in calitate de membru al Parlamentului European. Aceasta prestatie impecabil de curata (precum o foaie alba imaculata) il califica pe dl. Matula sa se afle pe lista candidatilor dati drept siguri pentru inca un nou mandat in Parlamentul European. Din biografia dlui. Matula, aflam ca inainte de a deveni eurodeputat el a ocupat functia de presedinte al Consiliului Judetean Arad in locul dlui. Gheorghe Seculici, care fusese numit vicepremier in 2005 in locul dlui. Adriean Videanu, care fusese nominalizat candidat la primaria Bucurestilor in locul dlui. Traian Basescu. In Parlamentul European dl. Matula a intrat tot prin alunecare, dupa ce, in urma alegerilor din noiembrie 2008, 5 europarlamentari PDL si-au parasit mandatele pentru a ocupa functii in noua administratie de la Bucuresti. Dl. Gheorghe Seculici este cumatrul dlui. Traian Basescu, fiica sa fiind fina presedintelui. Mai multe detalii (de ordin teoretic) pe aceasta tema puteti gasi aici. Tot despre tema clientelismului politic in Romania puteti afla mai multe informatii citind “An Introduction to African Politics”, de Alex Thomson (disponibil si pe Google Books).

O intrebare: Dupa candidatura la Parlamentul European, oare cand va obtine Elena Basescu diploma de doctor al Facultatii de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti? (Ca la SNSPA se pare ca nu mai are deocamdata nicio sansa).

ghinion pe 4 martie 2009

Ziua de 4 martie 2009 va intra cu siguranta in istorie drept ziua in care justitia a avansat cu cativa pasi (mai mici si mai mari) in lume.

Este mai putin vorba despre decizia prin care, in Romania, cu 158 de voturi pentru, 128 împotrivă şi două anulate, Camera Deputaţilor a aprobat cererea DNA de începere a urmăririi penale pentru Adrian Năstase.

Este in primul rand vorba despre decizia pe care Curtea Penala Internationala (CPI) a luat-o la Haga, in Olanda, emitand un mandat international de arestare pe numele presedintelui sudanez Omar al-Bashir. Acesta este acuzat de crime de razboi si crime impotriva umanitatii (scapand la mustata si de acuzatia de genocid) pentru atrocitatile pe care guvernul sau le-a tolerat/incurajat in Darfur. In conflictul care a inceput in 2003 exista voci care afirma ca au murit peste 400.000 de oameni, iar alti peste 2,5 milioane de oameni au fost nevoiti sa isi paraseasca casele de teama de a nu-si pierde viata, gasindu-si adapost in taberele de refugiati de la granitele Sudanului.

Tot de la case i s-a tras si (d)lui. Adrian Nastase. „Nastase 4 case” are probleme cu dosarul privind faimoasa sa casa din strada Zambaccian, un caz in care Oficiul pentru Combaterea Spalarii Banilor cerceteaza provenienta a 400.000 de euro dintr-un cont al Danei Nastase.

Si tot peste 2,5 milioane de oameni (din Romania de aceasta data) au fost nevoiti sa isi paraseasca casele in cautarea unui loc de munca in strainatate. Multi dintre acestia traiesc in taberele improvizate, la periferiile oraselor europene.

Conform juriştilor, dacă Năstase va fi găsit vinovat pentru infracţiunea de luare de mită, el ar putea primi între 3 şi 12 ani de închisoare. Totusi, fostul prim-ministru roman pare la fel de departe de aceasta perspectiva racoroasa precum ramane si dl. al-Bashir pentru care exista slabe sperante ca va fi arestat si judecat in cele din urma. De altfel decizia CPI (aproape la fel de stransa ca si cea a Camerei Deputatilor din Romania) a provocat deja numeroase controverse. Tabara dlui. Al-Bashir a facut front comun in jurul presedintelui acuzand Occidentul de o conspiratie vizand destabilizarea tarii. Dl. Nastase pare sa nu se bucure de acelasi sprijin in randul colegilor sai. Lupta este insa abia la inceput.

In alta ordine de idei, dar destul de aproape de tema, am aflat ca ieri, cu ocazia aniversarii a 79 de ani de catre primul presedinte al Romaniei democratice (sic!), un grup de opt studenti care se autointituleaza “Noii golani” a venit la biroul lui Ion Iliescu din strada Atena, unde acesta isi serba ziua de nastere, au aprins lumanari in semn de protest si l-au numit “criminal”.

Asa cum spuneam, ca si in cazul lui Nastase, lupta este departe de a se fi sfarsit. La urma urmei tot cam asa a inceput si sfarsitul lui Augusto Pinochet, cand nimeni nu mai credea ca este posibil…

ghinion iliescu (inca mai speram)

Africa exporta foarte mult petrol

S-a discutat si despre afacerea petrolului din Marea Neagra la Antena 3, la Sinteza Zilei, pe 5 februarie 2008.

Asta nu mi-a placut:

Radu Tudor: „Oferim exploatarea unei rezeve de 50 de miliarde de dolari unei companii care are profit operational de doar 50 de miloane de dolari. Numai in Ciad si Congo se poate intampla asa ceva”.

Acest lucru nu este adevarat. In cazul Ciadului cateva dintre cele mai mari companii petroliere au fost implicate in exploatarea petrolului. Companiile americane Exxon Mobil si Chevron, precum si compania malaeziana de stat Petronas, au investit 3,7 miliarde de dolari in constructia unui oleoduct intre Doba (Ciad) si portul Kribi (Camerun), la Oceanul Atlantic. Din iulie 2003, oleoductul a inceput sa functioneze. Conform unui acord din 1988 semnat cu consortiul strain, Ciadul primea 12,5% din valoarea productiei totale.
Diferenta este ca, fata de rezerva din Marea Neagra „imputata” firmei Sterling de doar 15,6 milioane de barili echivalent petrol, rezerva de petrol din bazinul Doba (sudul Ciadului) a fost estimata de expertii americani la aproximativ 1 miliard de barili. Pe langa aceasta, Exxon Mobil a descoperit petrol si in alte zone din Ciad, iar in urmatorii ani vrea sa le exploateze impreuna cu compania canadiana Encana.  Prin urmare iata de ce „pestii cei mari” nu vor veni sa culeaga firimituri in Marea Neagra, care, datorita faptului ca este foarte aproape de Bucuresti si ca in ea se varsa indirect Dambovita cea plina de dejectii, este si o mare foarte tulbure.

Asta mi-a placut:

Ilie Serbanescu: „Suntem o tara aproape bananiera. Nu suntem perfect bananiera pentru ca nu producem banane”.

Diferenta dintre Romania si o tara perfect bananiera este ca (pe langa faptul ca evident nu producem banane, ci exportam doar magari) de exemplu, printr-un acord cu Banca Mondiala, toate veniturile pe care le incaseaza Ciadul din exploatarea petroului sunt varsate de catre consortiul de companii intr-un cont separat deschis la Citibank in Londra. Din acesti bani, initial guvernul nu avea voie sa cheltuiasca in mod discretionar decat 13,5% din total, restul fiind destinati unor programe concrete vizand reducerea saraciei (educatie, sanatate si servicii sociale, dezvoltare rurala, resurse de apa si protectia mediului) si pentru investitii in infrastructura. Mai mult chiar, 10% din bani intrau intr-un asa numit Future Generations Fund care se dorea a fi un fond de rezerva pentru perioada post-petrol. Un comitet comun guvern-societate civila (Petroleum Revenue Oversight and Control Committee) supraveghea (intr-un mod admirabil) modul in care erau cheltuite fondurile. Totusi in 2005 presedintele pe viata al Ciadului a inceput sa puna in discutie acest acord (avea nevoie de bani pentru a-si sustine cu forta regimul corupt, la fel cum politicienii nostri au nevoie de posturi in administratie pentru a-si hrani clientela numeroasa si fabulos de flamanda…). In cele din urma pe 14 iulie 2006, Ciadul a semnat un acord cu Banca Mondiala, prin care cota veniturilor cu destinatie discretionara crestea pana la 30%. Apoi toata schema s-a cam dus pe apa sambetei… Dar a fost acolo o invoatie sociala care la noi nu are nicio sansa sa se produca vreodata.

Ar fi fost interesant sa avem si in Romania o astfel de comisie transparenta care sa monitorizeze unde au mers banii din privatizari si din concesionarea resurselor naturale, pentru ca in mod evident in autostrazi acesti bani nu au ajuns, nici in educatie si nici in sistemul sanitar. Probabil ca au ajuns tot in “gipane” si viloaie in Pipera, Cornu, Zambaccian, sau in cel mai fericit caz in fabrici de inghetata…

Dar din pacate nu suntem decat o tara aproape bananiera.

Romania nu exporta suficient de multi magari

Yes We Can!

In septembrie 2008 Rwanda a devenit prima tara din lume a carui Parlament este dominat de femei (cel putin in ceea ce priveste numarul). Din cele 80 de fotolii de parlamentar, 44 sunt ocupate de femei, adica 55%. In Parlamentul anterior 48,8% dinte parlamentari erau femei, ceea ce reprezenta deja un record mondial. Aceasta nu se datoreaza vreunui miracol, ci unui sistem in care femeile beneficiaza de o cota de mandate de parlamentar.

Feministii (sau feministele) afirma ca daca femeile ar domina detinerea puterii in Africa continentul ar fi mai pasnic si mai prosper intrucat sexul frumos este mai putin belicos si nu la fel de corupt precum barbatii.

Cat de adevarat este acest lucru in cazul Romaniei?

Se pare ca alegerile uninominale au avut un efect negativ asupra reprezentarii femeilor in parlamentul roman. Dupa ultimele alegeri femeile nu mai reprezinta decat 37 de membri din 316 la Camera Deputatilor si 6 din 137 la Senat.

In acest context, faptul ca la carma Camerei Deputatilor nu se afla un marinar, ci o femeie reprezinta nu doar o provocare ci si o oportunitate pentru Romania. Dna. Roberta Anastase are nu doar potentialul ci si (foarte greaua) misiune de a dovedi ca este un altfel de politician. Ea trebuie sa fie un exemplu intr-o tara in care politica este dominata de barbati.

La o prima vedere, dna. Anstase are toate atuurile pentru a demonstra ca se poate si astfel.

Intotdeauna am afirmat ca voi renunta definit la gandul de a parasi aceasta tara in momentul in care romanii isi vor alege ca presedinte o “adevarata” Doamna.

Nu stiu daca cineva a avansat deja aceasta ipoteza / scenariu politic, dar eu mai sper.

Go Roberta! Yes, We Can!

Alegeri in Kenya, decembrie 2008

Alegeri in Romania (Sintesti), iunie 2008

Crucea Rosie din Kenya anunta ca in violentele declansate dupa alegerile prezidentiale din 27 decembrie 2007 din aceasta tara peste 1.000 de oameni au fost ucisi si 300.000 s-au refugiat din vestul tarii. Luptele au avut loc la scurt timp dupa alegerile prezidentiale, in urma carora Mwai Kibaki a fost reales sef al statului. Imediat dupa numararea voturilor, liderul opozitiei, Raila Odinga, l-a acuzat pe Kibaki de fraudarea scrutinului. La randul lor, organizatiile internationale au afirmat ca votul nu a respectat standardele externe de corectitudine. Alegerile prezidentiale erau privite, initial, ca o confruntare intre platforme politice si economice diferite. Batalia s-a mutat insa in sectorul etnic. [prelucrare articol din presa romana]

Mai sus de Ecuator, ziarele romanesti au relatat (aproape pe larg) despre primele incidente violente din campania electorala din Romania “profunda” a anului 2008. Este vorba despre luptele electorale nocturne din gurile de rai mioritice Iepuresti si Bucsani (jud. Giurgiu) care au fost purtate cu vajnicie de oamenii PSD si ai PD-L.

Luptele s-au soldat totusi cu pagube neglijabile: un barbat din echipa de militanti a PD-L din Bucsani a fost batut cu o piatra in cap si a ramas fara un ochi, iar candidatul PD-L pentru fotoliul de primar din Iepuresti are un glonte de cauciuc infipt in teasta.

Totusi, chiar si in acest context bravul presedinte al organizatiei PD-L din Iepuresti a declarat:

“Candidatul nostru la functia de primar in localitatea Iepuresti are si acum un glonte de cauciuc infipt sub arcada ochiului, un alt baiat a fost batut cu toporul si chiar eu am fost batut cu bata. Este mai rau ca in Africa ce se intampla aici“.

Si totusi nu este mai rau ca in Africa.

Aceasta dovedeste inca o data crasa incultura a clasei noastre politice de la sate.

La orase lucrurile stau cu totul altfel.

Din Bucuresti pana in Kinshasa, licuricii mici continua sa straluceasca in noapte…

In loc sa blocheze traficul in Bucuresti si sa fie injurati in mod (aproape) gratuit, acesti militari sunt perfect antrenati si capabili sa salveze vieti in R. D. Congo si sa devina (optional), aidoma inaintasilor pe care ii amintesc in cantece, eroi.

Au mai venit o serie de alegeri peste, pe lângă sau prin noi. Un nou sistem – mini-uninominal – şi scandalul aferent p(r)ost- şi pre(a)- electoral. Au ieşit tot ei cu ei.

Înainte, în timpul şi după alegeri, indecenţa cetăţenilor de supermarket cu false opinii nepartizane (nu că partizanatul ar fi o vină, dar să o ştim şi noi) a ieşit la iveală. Vechile glumiţe privind ascensiunea şi (de)căderea lui “Bombo” şi alternativa falsă de a emigra în Congo au fost scoase de la naftalină (sau de la lada de gunoi):

“Mai aveţi biletul pentru Congo?”, ne întreabă inteligent un oarecare comentator de gazetă.

Un “blogher” vorbeşte despre “Congo, taramul fagaduintei”, altul ne povesteşte despre un ”Bilet de Congo”. Trepăduşii electorali cu talente de “copiraitări” se întrec în variaţiuni pe aceeaşi temă tristă.

Între timp, poate chiar în încercarea de a descuraja orice decizie pripită a cetățenilor acestei țări pe care din când în când o numim, fără niciun fel de epitet, România, Evenimentul Zilei ne anunţă chiar în duminica alegerilor, că “o ambarcaţiune comercială la bordul căreia se aflau aproximativ 150 de persoane şi multe mărfuri s-a scufundat vineri dimineaţă în râul Ruki, la 40 de kilometri de Mbandaka”, în Republica Democrată Congo (”Naufragiu dramatic în Congo”).

Revenind la lucrurile adevărate, pentru voi cei care chiar vor să schimbe ceva şi sunteţi frustraţi că nu aţi putut schimba “clasa politică” de la noi, vă propun un lucru foarte serios şi fezabil. Scrieţi-i preşedintelui Băsescu, în calitatea lui de şef al CSAT şi comandant suprem al Armatei române, să facă ceva mult mai bun decât menţinere trupelor române în Irak până în 2011 şi să trimită un contingent pentru misiunea internaţională din Republica Democrată Congo. Cu mai puţin de 2 săptămâni în urmă, taman în toiul campaniei electorale de la noi, Consiliul de Securitate al ONU a votat în unanimitate trimiterea a peste 3000 de soldaţi suplimentari în estul Republicii Democrate Congo pentru a-i ajuta pe cei 17.000 soldaţi ONU aflaţi deja pe teritoriul african.

Iată de ce:

Organizaţiile umanitare au avertizat că în Republica Democrată Congo este vorba de un dezastru umanitar de proporţii. “Din 28 august, luptele s-au intensificat în multe zone, cauzând moarte, violuri, tâlhării, recrutare forţată, urmată de mutarea populaţiei civile”, au scris organizaţiile umanitare.
“Lumea eşuează în responsabilitatea sa de a proteja civilii inocenţi din Congo”, a declarat Juliette Prodhan, directoarea Oxfam în Congo, în 13 noiembrie.
O altă organizaţie umanitară, World Vision, a spus despre conflictul din Republica Democrată Congo că este cel mai sângeros după cel de-Al Doilea Război Mondial. Republica Democrată Congo se află în război din 1997. “În ultimul deceniu de conflict s-au înregistrat peste 4 milioane de morţi; aproximativ 1.200 de persoane mor în fiecare zi din cauza epidemiilor şi a conflictelor armate; unele agenţii umanitare estimând la 1.400 numărul de morţi pe zi”, a precizat organizaţia World Vision.

Pe 1 decembrie, Ziua naţională a României (Aţi văzut parada militară? Nu-i aşa că avem o armată profesionistă, gata oricând de luptă?), AFP menţiona că “ţările europene sunt supuse presiunilor pentru trimiterea unei forţe militare în estul Republicii Democrate Congo, unde situaţia umanitară este critică”.

România este o ţară membră a Uniunii Europene şi ar putea să dovedească ceva mai mult decât vorbe. Cu atât mai mult cu cât în armată se dă în continuare şpagă pentru a fi trimis în misiune în zone de conflict, pe bani. Deci există suficienţi oameni care se vor oferi voluntari dacă ţara (sau criza creditelor) le-o va cere.

Eu cred că după alegeri sunt români care trebuie să meargă în Congo. Nu pentru a scăpa de false coşmaruri, ci pentru un motiv mult mai simplu: pentru a ajuta.

Gorilele de munte sunt o specie pe cale de dispariţie (cca. 350 de exemplare au mai rămas în viaţă) aflate în zona muntoasă aflată la graniţa dintre Rwanda şi Republica Democrată Congo. Deşi există eforturi serioase pentru protejarea lor, deşi ele atrag numeroşi turişti în zonă şi generează importante beneficii economice pentru turismul local, din când în când localnicii – sau mai adesea rebelii înarmaţi – le ucid pentru a le mânca sau pur şi simplu pentru a trimite un mesaj: Aici noi suntem stăpâni! Ce vreţi voi cu conservarea voastră?

……………………………………………………………………………………………………………………………………….

Într-o dimineaţă, iarna trecută, am văzut lebede pe Dâmboviţa. Erau trei. Iniţial am crezut că este vorba despre o lebădă de import, albă, frumoasă, şi două lebede autohtone, mai cenuşii, care probabil se bălăciseră prea mult în apa cea frumos curgătoare şi împuţită a Dâmboviţei. Abia mai târziu cineva m-a lămurit că de fapt era vorba despre mama lebădă şi cei doi pui ai ei, care într-adevăr când sunt mici sunt mai cenuşii şi mai urâţi.

Oricum mi s-a părut SF. Miraculos de-a dreptul. Lebede pe Dâmboviţa? În mizeria aia de apă? Între betoane?

După câteva zile nu le-am mai văzut.

M-am gândit la trei scenarii: ori nu le-au convenit condiţiile de cazare şi s-au mutat mai la sud, la bulgari, unde infrastructura de turism este decentă, ori s-au îmbolnăvit şi s-au înecat, ori, probabil, cineva le-a… da, ştiu la ce vă gândiţi, dar nu este politically correct. Oricum, lebedele nu îşi au pur şi simplu locul în peisaj în Bucureşti.

Însă, eu sunt mai ciudat și dacă aş fi primar, mi-aş face un plan de urbanism în doi paşi:

1. Se iau trei lebede.
2. Se aranjează un întreg oraş în jurul lor.

Dar până atunci… Poftă bună! Sau mai bine zis: Să vă fie de bine!

„Pungile din plastic şi tot soiul de gunoaie sunt o parte a mediului înconjurător în oraşul Bucureşti. Mormanele de gunoaie au devenit chiar locuri de joacă pentru unii copii.

Statul român ar oferi cu uşurinţă limuzine Mercedes membrilor Parlamentului, dar pare mult mai complicat să achiziţioneze echipamentul necesar asigurării curăţeniei în oraşele româneşti.”

De fapt ceea ce aţi putut citi mai sus nu este despre Bucureşti, ci este traducerea parafrazată a unui articol despre Kinshasa, capitala Republicii Democrate Congo, text pe care îl puteţi găsi aici.

Realitatea este însă aceeaşi.

Gunoiul din Bucureşti trăieşte. Da, e viu!, se dezvoltă, se transformă, creşte, râde şi plânge… Viaţa lui liniştită se scurge într-o perfectă simbioză cu locuitorii capitalei noastre europene. Spre deosebire de multe alte lucruri, gunoiul nu deranjează pe nimeni. Copiii se joacă în faţa blocului printre gunoaie. Cresc împreună cu gunoaiele. Ochiul lor se învaţă cu fantezia culorilor şi formelor resturilor de tot soiul aruncate prin parcuri, lacuri şi pe stradă. Nici măcar nu este o strategie deliberată de imunizare a simţurilor lor.

Până şi şmecherul din reclama de la napolitana Joe desface o napolitană şi-i aruncă nonşalant ambalajul! Ce sentiment de libertate! Şi unde era CNA-ul?

Gunoiul e al nostru. Îl păzim. Îl păzesc câinii noştri comunitari. Ei cel puţin nu ar putea supravieţui fără gunoi. Gunoiul ne caracterizează. Ne plângem că avem o viaţă mizerabilă. Probabil că am înnebuni dacă am ramâne fără el. E o parte din noi.

Întotdeauna m-a agasat prezenţa ubicuă a agenţilor de pază în Bucureşti. Sunt peste tot. Numărul a crescut mai abitir decât al câinilor maidanezi. Între timp numărul sărmanelor patrupede a scăzut şi se pare că s-a simţit nevoia pishologică de a înlocui sentimentul de securitate pe care acestea îl ofereau cu vârf şi îndesat bucureştenilor, după principiul „Stăpâne, stăpâne/Mai cheamă-ți şi-un câne…”. Prin urmare golul bietelor dobitoace a fost umplut, iată, cu paznici bipezi.

Înflorirea acestei meserii – care contrar tuturor părerilor preconcepute pare a fi într-adevăr cea mai veche meserie din lume (mânuitor de ghioagă) – datează de pe la mijlocul anilor ’90, când Kevin Costner o strângea cu foc în braţele lui puternice pe Witney. Astfel, în anul de graţie 2008, din punctul de vedere al densității de pulane pe cap (sau pe după ceafă de locuitor) peisajul bucureştean nu diferă prea mult de ceea ce putem de pildă vedea în Nairobi, capitala frumoasei ţări Kenya, unde, potrivit statisticilor, la fiecare jumătate de oră este violată o femeie.

Agentul de pază sau „badigardul”, de la caz la caz, converteşte în eroi hollywoodieni două categorii emblematice de cetăţeni ai acestei ţări: foştii paznici de întreprinderi şi CAP-uri, slabi, alcoolici şi tabagişti, şi mai noua faună a băieţilor de cartier, cu ceafă groasă, cunoscuţi sub apelativul gingaş de „zmardoi”.

În timp ce în statele mai civilizate, unde mâna de lucru este mult mai scumpă, agenţii de pază sunt îmbrăcaţi cât mai discret (în centrele lor comerciale sunt chiar mai eleganţi decât oamenii noştri de prin birouri), la noi ei poartă uniforme dintre cele mai fanteziste, mergând de la banala „şalopetă” de gardă patriotică de culoarea vişinei putrede, până la costume gen Star Trek sau Robocop II.

La fel de plină de imaginaţie este şi numele firmelor de pază, care ţin foarte mult de nostalgiile pubere ale patronilor lor cu burtă: excitația faţă de filmele karatistului Jackie Chan dă naştere firmelor (Flying) Dragon Star şi (Crouching) Tiger, pasiunea pentru filmele cu mafioţi produce emblema Scorseze, iar vremurile bune din liceu, presărate cu muzică punk creează un oximoron pe gustul tuturor iubitorilor de libertate – Revolt Security.

Hai liberare!

Congo… cel adevărat

A trecut nebăgat în seamă printre miile de mojicii “isteţe” care ne inundă viaţa din televizor şi din ziare. A apărut prima dată cu ocazia alegerilor din 2004, când lupta se dădea în România pe “viaţă şi pe moarte”. A fost o ameninţare sau o promisiune? Să vedem:

“Prima neregula pe care a semnalat-o dis-de-dimineata partidul de la putere semnala faptul ca incepand de sambata, mai multi utilizatori de telefonie mobila au primit SMS-uri “cu caracter ofensator la adresa candidatului la Presedintie al Uniunii PSD+PUR, Adrian Nastase”. In fapt, este vorba de trei seturi de mesaje in versuri cu care utilizatorii de telefonie mobila s-au putut delecta si ieri si sambata: “Si daca ramuri bat in geam/Si tu votezi cu Bombo/ Eu imi bag p…-n el de neam/ Si emigrez in Congo“. Dupa acest mesaj, a venit si continuarea: “Iar in drum spre Congo/ Stau si meditez/ Mai bine-i dau o m…, decat sa emigrez”.” (SMS-uri cu ‘Bombo’, Ziua, 29 Noiembrie 2004)

Pariez că autorul acestui spirit nu ar putea face diferenţa între Congo Kinshasa şi Congo Brazzaville, la fel cum nu ar fi în stare să le indice pe hartă. În aceste condiţii voiajul său ar fi fost oricum inutil.

Pe de altă parte, dincolo de superficialitatea acestui tip de remarcă, există un sâmbur de adevăr. Între România şi ţările Africii sub-sahariene există numeroase asemănări. O mare diferență este că în cele din urmă noi am avut noroc. Ei nu au și nu există perpective că vor avea noroc vreodată. Așa că orice complex de superioritate dâmbovițeană față de semenii noștri africani este o tâmpenie.

Acest blog este o explorare a Africii de lângă noi.

http://www.nytimes.com/slideshow/2007/12/12/world/20071213CONGO_index.html

]]> http://africaepestetot.wordpress.com/2008/01/31/incepem-chiar-de-aici/ Thu, 31 Jan 2008 22:56:47 +0000 sebastian http://africaepestetot.wordpress.com/2008/01/31/incepem-chiar-de-aici/

Rwanda 2007

Romania 200…?

“Europa de Est a format o parte specială a Lumii a treia. Guvernele de aici au crezut că pot transforma situaţia aceasta printr-o politică de stat; nu era decât o formă extremă a ceea ce cred toate guvernele ţărilor din Lumea a treia. Prin dispariţia regimurilor comuniste, ţările Europei de Est au redevenit simple ţări ale Lumii a treia.

Problema dumneavoastră constă că încă vă mai consideraţi altceva decât restul ţărilor din Lumea a treia. Credeţi că nu puteţi aparţine acesteia pentru că sunteţi europeni. Credeţi că dacă îi veţi copia pe danezi veţi ajunge la fel ca ei. Dar ignoraţi faptul că în economia mondială nu este loc pentru mai multe Danemarce. Unii o duc mai bine şi alţii mai rău. Dacă intră altcineva la masa bogăţiei, Danemarca trebuie să plece şi nu sunt şanse să se întâmple aşa ceva.”

Immanuel Wallerstein