cu cateva saptamani in urma am inceput contamplu un fenomen pe care inca nu stiu daca sa-l numesc „hipnoza in masa” sau „gandire de grup”.

hipnoza in masa este rezultatul unei influente externe asupra cuiva sau unui grup, gandirea de grup este rezultatul unor procese si decizii luate impreuna de catre  membri sai.

in general inteligenta de grup este mai slaba decat cea a membrilor individuali pentru ca intervin aspecte de conducere, negociere, lider de opinie, influenta.

 e interesant faptul cum in aceeasi masura se poate vorbi de „orbire colectiva”. odata ce o parte grup a luat o decizie, aderarea celorlalti e in functie de urgenta cu care trebuie luata si cantitatea de informatii disponibile. dar prin fenomenul de orbire refuzam sa luam  in considerare argumente si informatii suplimentare. grupul ce a luat decizia nu vrea sa iasa din zona de comfort al cunoasterii directiei de urmat si nici nu e dispus sa reconsidere anumite lucruri si datorita atitudinii „cine sunt ei ca sa vada sau sa stie mai mult decat stim noi?” si, intr-adevar, in unele cazuri reluarea procesului decizional nu se poate face datorita factorului urgenta.

 dar nu ne place sa ascultam, ne place sa fim ascultati. din cand in cand, totusi, ascultam ce spun altii, dar suntem destul de selectivi in ceea ce-i priveste pe oamenii pe care-i ascultam, iar selectia o facem pe anumite criterii personale ciudate, pentru ca de cele mai multe ori suntem dispusi sa ascultam un strain mai degraba decat pe cineva de langa noi, care ne cunoaste! de ce ne e teama?   

 de ce nu indraznim sa fim diferiti?

 deciziile se iau fara cunostiinta de cauza, datorita unui complex al neputintei de a aduna toate informatiile, dar si pentru ca o „masa critica” de oameni care  nu au nevoie de prea multe argumente pentru a face unele lucruri intr-un fel sau altul au o voce puternica si se fac cumva ascultati.

 ceii ce se trezesc din „hipnoza” stiu ca a impune e o agresiune si ca lucrurile nu se obtin cu forta. si tocmai de aceasta atitudine  profita hipnotizatorii.

cei ce se trezesc din hipnoza vorbesc, incearca sa comunice, sa-i trzeasca si pe ceilalti. care insa nu vor sa auda.

din fericire insa aude constiinta lor. si nu mai tine decat de liberul arbitru masura in care asculta ce spun stapanii din exterior sau maestrul din interior.

 eu scriu sinelui vostru interior, incerc sa va arat ca se poate si altfel, ca lucrurile niciodata nu sunt asa cum ni se pare ca sunt, dea aceea pe aceeasi strada, aceeasi vreme, aceeasi ora vezi trecatori fericiti, tristi, zambitori si incruntati.

ziua e zi, nici frumoasa nici urata. insa noi putem s-o vedem intr-un fel sau altul…

De fiecare data cand ma intorc in Romania am asa…o durere in suflet. Imi propun sa scriu despre asta fara ca sa se inteleaga ca “ala care traieste in Occident, a uitat de unde a plecat” etc

Am observat doua lucruri in Romania, care ma fac aproape sa plang cand stau acum si scriu.

Unu – > efortul nostru continuu si placerea imensa de a ne interesa de altii, de a-i analiza si de a-i judeca. Ma intreb ce s-ar intampla oare daca aceasta energie considerabila s-ar indrepta spre noi insine? Auto-analiza. Auto-critica. Auto-judecata.

Doi – > tendinta accentuata de a nu fi cinstiti, de a insela si de a face rau. Viata in Romania este un parcurs jalonat printre escrocherii si agresiuni de tot felul. Va povestesc cat se poate de pe scurt ce s-a intamplat. Am avut placerea sa organizez un workshop la Bucuresti, cu cel mai mare client B2B din Franta, full HP. L-am adus cu mine pe directorul general al acestei companii cu o cifra de afaceri de aprox 60 de milioane de dolari. 

In total eram 5, deci ca sa mergem de la Intercontinental la restaurantul Jaristea langa Mitropolie, a trebui sa luam doua taxi-uri. Desi m-am uitat exact in ochii soferului creol cand i-am spus sa puna aparatul domnilor care nu vorbesc romana, tipul a reusit sa-l faca sa plateasca 80 RON pentru o cursa care nu facea mai mult de 8 RON.

Buun…

La Jaristea nu mi-a placut. La preturile unui restaurant bun din Paris, mancarea nu s-a ridicat la asteptari, iar atmosfera e usor kitsch. La sfarsitul serii, pe la 1 noaptea, cand am vrut sa achitam nota de plata – aproximativ dublul unui salariu mediu din Romania – chelnerul vulpoi vine si ne spune ca POS-ul nu merge si ca trebuie sa platim cash. 

M-am uitat cu atentie la bonul fiscal: suma care iesise de la calculator era taiata cu pixul. O noua suma artizanala aparea mai jos, cu aprox. 10% mai mare. M-am uitat putin jenat la comesenii mei care incercau sa citeasca in ochii mei umezi de jena care era problema. Apoi am iesit cu totii printre blocuri sa cautam un bancomat prin apropiere.

In Romania suntem angajati intr-un joc permanent al agresiunii. Nu stiu de ce, suntem aproape inumani in unele situatii. De unde Dumnezeule atata ranchiuna?

Cred cu multa umilinta ca singura metoda prin care ne putem elibera de ura asta este sa ne intoarcem inspre noi insine.

S-a întâmplat miercuri 26 august, puţin înainte de ora 23, pe strada 2 Grăniceri. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, un localnic de 18 ani, în timp ce conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a lovit un autoturism, condus de un concitadin. Pentru că nu s-au înţeles între ei, până la sosirea unui echipaj de poliţie şi a unei patrule de siguranţă publică, cei doi şoferi şi-au chemat în ajutor rudele şi prietenii. De faţă cu poliţiştii, tânărul de 18 ani implicat în accident i-a lovit cu pumnul în faţă pe doi din susţinătorii celuilalt şofer. Unul dintre cei loviţi a ajuns la Spitalul Municipal Fălticeni, iar apoi la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul „fractură de mandibula”. În cauză se vor efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe”, de „ultraj contra bunelor moravuri” şi „tulburarea liniştii publice” faţă de cel în cauză

Prima dilema a mea legata de articolul asta a fost cum il voi numi.
later edit: o sa vedeti mai jos de unde titlul.
A doua, daca voi reusi sa pun intr-o oarecare ordine cronologica evenimentele de noaptea trecuta.

Ei bine, noaptea trecuta am facut o garda la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti – Unitatea Primiri Urgente.
Ieri, sarbatoare mare in toata tara. Prilej pentru multi de a se inveseli si a da iama in bauturile cu alcool si mancarurile alese.
Am ajuns in jur de 20.30 la spital… M-am schimbat repede si am intrat la sectia Minore II – Chirurgie.
Vreo 4-5 targi ocupate deja. Se anunta o oarecare activitate.
Pai … sinteza noptii in cateva cuvinte, citandu-l pe dnul doctor care a fost de garda “Vreau si eu unul treaz! M-am saturat de betivi!”.

Se pare ca euforia i-a luat pe sus pe unii dupa ce au consumat cateva pahare bune. Asa ca s-au urcat pe scutere si biciclete si la drum tovarasi.
Cateva capete sparte, fracturi si muuulti vapori de alcool plutind in sala. Unul dintre musterii a fost transferat la Bucuresti mai tarziu -fractura medie de clavicula si un traumatism cranio-cerebral. Bineinteles, nu avea sa fie singurul cu traumatism. Cei de la Neuro au avut mult de lucru noaptea trecuta. Partea aiurea e ca dupa ce ca sunt vai de mama lor si nu-s in stare nici pe pat sa stea, mai trag si de perfuzie si de bandaje, si-atunci cum sa nu-i legi.

Bun, au fost si doamne. Ca deh, nu se putea altfel. O tanti a venit batuta de barbat cu paru’. I-a dat cu sport pt ca se vaita destul de tare – usor traumatism la coloana in zona lombara.
Alta tanti a venit cu dita arcada umflata de la… ghiciti!…o piatra dupa ceafa pe care a primit-o dupa o incaierare cu vecinii, a cazut si s-a lovit. Se pare ca bause si s-a legat de unul dintre copiii de alaturi… iar acestia au reactionat cu pietre. Mai tarziu a aparut si mama “aruncatorului” – avea o taietura ce trebuia pansata. A avut totusi “amabilitatea” sa ne spuna de dinainte ca are HIV si baietii au lucrat cu grija.
Pai… a.. da.. O doamna din Bucuresti.. a trebuit sa vina la Ploiesti ca sa fie urmarita, lovita si sa i se fure lantisorul. O usoara umflatura la ochi si dureri in zona sternului. A refuzat internarea..
Momentul funny al serii a venit de la o domnisoara simpatica asa din cate mi-am dat seama, dar care nutreste o dragoste imensa pentru felina sa de companie. O pisica. A vrut s-o plimbe si.. surpriza! Pisica n-o vrut. Asa ca s-a smucit cumva, a zgariat-o pe bratul drept, a muscat-o zdravan de adanc de antebrat. Prin urmare.. a ajuns la spital.

Revenind iarasi la domnii sub influenta alcoolului … As spune ca noaptea trecuta a fost ceva deosebit. Fie ca se certasera cu iubita sau cu prietenii, diversi indivizi s-au apucat de spart geamuri. Dar nu oricum, ci cu pumnii. Rezultatul… au ajuns la urgenta. Unul dintre ei reusise sa-si sectioneze artera degetului mic, asa ca sangele tzashnea mai ceva ca la robinet. Altul… nu s-a mai dus el spre geam..a venit geamu spre el. Si l-a taiat sanatos.
Spre dimineata, un individ ceva mai tinerel s-a prezentat cu capu spart si fractura de piramida nazala – ii luasera banii si-l batusera bine. Trebuia sa plece la munca in afara.

Bun… am avut si un copilas de vreo 2 anisori cu o cazatura si traumatism cranio-cervical minor. A plecat la spitalul de copii cu mama in stare buna.
Un domn, venise sa-si viziteze fiica de ziua ei. S-a sprijinit pe un arac de rosii si cum naiba i-a intrat prin buza superioara. L-a cusut colegul.
Un alt domn, a scapat la mancare..deh, postul asta ce face din om. O colica biliara..a plecat si dumnealui acasa.
Maini rupte, picioare rupte…am avut si de-astea.

Momentul apoteotic al noptii s-a intamplat spre dimineata.
Un domn de etnie colorata s-a prezentat cu buza sparta. Trebuia cusut. Toate bune si frumoase. Il poftim in sala. Era insotit de ceva tovarasi si se vedea ca erau luati umpic cu totii. Dupa ce l-am cusut, si i s-a scris reteta, a mers afara. Ehe, si-ajuns afara, s-au pus pe dita cearta si alergaturile prin jurul spitalul de s-a chemat paza – ce a intarziat destul de mult, asa ca s-au chemat si jandarmii. Vreo ora a durat toata nebunia pana s-a linistit totul. Un baiat venise in timpul asta cu mana rupta, iar cel ce-l insotea a fost prins la mijloc si parfumat cu un spray lacrimogen de-a fost dus instant pe targa in sala. Toata lumea stranuta si ne usturau ochii dupa ce s-a imprastiat gazul la intrare. Se pare ca totusi jamacheria si-a facut cat de cat treaba (not!) si a linistit spiritele intr-un final.

Si de parca toata zarva nu era suficienta, au mai adus-o si pe-o fetiscana de vreo 20 ani, venita in tara de vreo 2 saptamani si fusese si ea la discoteca. Sa nu va inchipuiti ca era treaza. In afara de dureri din cauza loviturilor – pentru ca masina se rostogolise din ce au reusit agentii sa scoata de la ea – altceva n-avea. A ramas internata.

O noapte plina, nu m-asteptam sa fie chiar asa. Dintre toate cazurile 3 persoane nu consumasera alcool – copilul de 2 ani, fata cu pisica si tanti cu lantisorul. In rest, toti erau machi-droghis, unii ba chiar se laudau ca nu bausera, de mirosea si la triaj si in sala unde se faceau suturile si pansamentele a alcool de numa numa.

Concluzie: suntem o tara de batausi si betivi. Si ar trebui sa ne mandrim cu asta!

Manifestatia de la Bucuresti a atras atentia si basarabenilor de la Chisinau, informatia fiind reluata pe http://www.curaj.net/?p=22374#more-22374,  pe http://blogosfera.md/ si pe http://jurnaltv.md/#6997&20090813&6998&3610&3595

Joi, 13 august 2009, cu incepere de la ora 12.00, in fata ambasadei Federatiei Ruse din Bucuresti, a avut loc o pichetare simbolica, un gest de solidaritate, pentru sustinerea poporului georgian, la implinirea unui an de la incursiunea militara a Rusiei impotriva Georgiei, soldata cu ocuparea unei parti insemnate a teritoriului georgian si cu numeroase victime in randurile populatiei civile.

Reprezentanti ai asociatiilor societatii civile – Asociatia Civic Media, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia Pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor (APADAR), Grupul de Initiativa Miscarea Pro-Cetatenie Romana (MPR), Coalitia Impotriva Statului Politienesc – au demonstrat in fata Ambasadei Rusiei din Bucuresti, in scopul transmiterii unui semnal de condamnare a politicii militariste agresive si totalitariste din zona si a jocurilor para-diplomatice dintre Washington si Moscova in spatiul Marii Negre.

In urma cu un an aceleasi organizatii ce reprezinta un mic grup de romani carora le pasa ce se intampla pe aceasta lume au organizat in fata  Ambasadei Rusiei la Bucuresti si a Consulatului Rus al Constanta manifestatii de protest fata de atacul armatei ruse asupra micului popor georgian.

Remember agresiunea ruseasca din Georgia,

“Rusia, nu uita, Georgia nu-i a ta!”

Joi, 13 august 2009, cu incepere de la ora 12.00, in fata ambasadei Federatiei Ruse din Bucuresti, va avea loc un miting de sustinere a poporului georgian, la implinirea unui an de la agresiunea miltara a Rusiei impotriva Georgiei, soldata cu ocuparea unei parti insemnate a teritoriului georgian si cu numeroase victime in randurile populatiei civile.

Asociatiile semnatare vor demonstra in fata Ambasadei Rusiei din Bucuresti in scopul transmiterii unui semnal de condamnare a politicii militariste agresive si totalitariste a actualii conduceri de la Moscova.

Semnatari:

Asociatia “Civic Media”

Asociatia Pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor (APADAR)

Grupul de Initiativa Miscarea Pro-Cetatenie Romana (MPR)

Coalitia Impotriva Statului Politienesc

Povestea bonei care isi agresa copiii lasati in grija a starnit un imens scandal mediatic, diferentele de opinii dintre comentatori fiind surprinzatoare si deloc  tolerante vis-a-vis de acest delicat subiect al abuzurilor asupra copiilor. Lasand la o parte incidentul in sine – despre care altii au scris deja suficient,  o mare parte din parinti au insistat ca absolut orice forma de violenta asupra copilului este condamnabila: in egala masura abuzurile unei bone, “o simpla urecheala” parinteasca sau o palma data peste pampers, de o mama ajunsa la limita rabdarii cu copilul ei. Am citit o multime de comentarii inversunate, care sustineau cu tarie ca orice parinte care isi urecheaza copilul sau il palmuieste ocazional la fund este un agresor, ca orice metoda de educatie sau disciplina care impune o “corectie” fizica – fie ea cat de blanda – este un grav abuz asupra copilului, o grava forma de agresiune a acestuia… si ca asemenea practici barbare sunt de netolerat.

Pentru o mai clara intelegere, sa consultam DEX-ul:

AGRESÓR, -OÁRE, agresori, -oare, s.m. și f., adj. (Persoană fizică sau stat) care organizează sau săvârșește o agresiune. – Din fr. agresseur, lat. aggressor.
Sursa: DEX ‘98

AGRESÓR adj., s. atacator, cotropitor, invadator, năvălitor. (Armată ~oare.)
Sursa: Sinonime

AGRESIÚNE s. f. 1. atac brutal neprovocat. ♢ folosire a forței armate de către un stat sau o coaliție de state împotriva suveranității, integrității teritoriale și independenței politice a unui alt stat. 2. atac asupra persoanelor sau bunurilor. 3. acțiune exterioară care primejduiește echilibrul și integritatea unui sistem viu. (< fr. agression, lat. aggressio)
Sursa: MDN

Eu provin dintr-o familie larga in care, departe de a ne agresa, parintii ne-au educat atat cu vorba buna, cat si cu cate o  “smotoceala” mai mult sau mai putin meritata, mai rar sau mai des. Crescuta asa, as fi ipoctita sa spun ca eu nu-mi voi urechea niciodata copilul. As vrea sa-i pot oferi o educatie frumoasa, fara sa apelez vreodata la asemenea “metode disciplinare”, insa ma indoiesc ca voi reusi sa trec cu nervii tari peste fiecare situatie in care voi fi scoasa din minti… Cati dintre noi n-am crescut, oare, la fel?! Dar nu asta e important.

Este important, in opinia mea, ca atunci cand adoptam o atitudine extrema, indiferent de polaritatea ei, sa nu pierdem in vedere ca exista multiple forme de agresiune asupra fiintei umane: exista agresiune din partea altor indivizi si exista agresiune din partea mediului, in unele cazuri cel putin la fel de violenta ca si prima. Daca noi, ca adulti, resimtitm uneori atat de puternic acest lucru, sa ne imaginam intensitatea cu care agresiunea este perceputa de copii, fie ea verbala, fizica, psihica sau de orice alta natura.

Eu, ca adult, ma simt agresata in piete, pe strazi, in mijloace de transport in comun mereu pline-ochi, murdare si pline de mirosuri, in spatii aglomerate, fie ele magazine, cluburi etc… Intalnesc zilnic oameni care emana agresivitate prin intreaga lor atitudine, care te imping fara macar a spune “pardon!”, care te imbrancesc in graba lor, ca si cum nici n-ai exista…

Mai mult de atat:  zgomotul continuu al traficului, claxoanele, franele cu scartaituri care ma paralizeaza, masinile mari, industriale – care n-au ce cauta in interiorul orasului!, sirenele omniprezente ale ambulantelor, accidentele zilnice… toata aceasta poluare fonica constituie un tip de agresiune pe care eu as da-o bucuroasa, la schimb, pe o palma in fiecare dinineata, doar ca apoi sa am parte de o zi placuta si linistita, lipsita de stres.

Sa nu uitam, printre altele, agresiunea pe care acest mediu urban, extrem de poluat, o manifesta constant asupra organismului nostru: noxele pe care sutnem obligati sa le inspiram permanent; praful omniprezent; rezidurile chimice, apa potabila  plina de clor etc. Mi se intampla des ca, asteptand sa se faca verde la semafor, sa ma inec pur si simplu cu fumul negru si greu, de ulei ars sau motorina, al cate unei masini ce efectiv nu mai are ce cauta pe sosea. Ganditi-va ce efect au aceste noxe asupra unui copil aflat in carucior, mult mai aproape de nivelul tevilor de esapament…

Ganditi-va cat de tare obosesc aceste forme de agresiune psihicul unui copil. Nu-l veti agresa niciodata palmuindu-l la fund, dar il veti expune zilnic altor forme de agresiune carora nu le acordati nicio importanta. Este clar ca o agresiune fizica sau chiar verbala poate primejdui echilibrul psihic al unui individ (adult si cu atat mai mult copil), dar nu uitati ca agresiunile mediului pun in pericol, intr-o mult mai mare masura, integritatea acestui unic “sistem viu” numit  fiinta umana.

Citeam ieri stirea care a facut valuri, cu privire la bona care a agresat fizic si verbal cei doi copii pe care ii avea in grija. Evident, si eu am fost surprinsa, mai ales ca bona respectiva era o doamna ‘respectabila’ de 55 ani. Nu stiu cine e de condamnat in situatia asta insa mi se pare inacceptabil… sa existe doamne care sa se creada indreptatite sa faca rau in orice fel copiilor de care au grija, sa existe parinti care sa isi lase copiii pe mana oricui… sa existe traume in urma unor situatii de acest gen, mai ales cand victimele sunt copiii.

… Stop! Hai sa avem mai multa grija cand angajam o bona pentru copilul nostru, hai sa nu lasam alegerea pe mana altora ci sa ne asiguram ca putem avea incredere in persoana careia ii lasam ce avem mai de pret in grija.

CautaBona.ro recomanda bonelor inscrise pe site evaluarea psihologica si spre incantarea noastra a celor din echipa, bonele au inceput sa dea curs acestei recomandari. Astfel, parintii pot vedea in profilul bonelor avizul psihologic si chiar in unele cazuri un profil psihologic.

Un bun pas de pornire… pe care speram noi sa il ducem cat mai departe. De asemenea, recomandarile altor parinti nu sunt de neglijat si nici posibilitatea instalarii unor sisteme de supraveghere. La urma urmei, niciodata nu poti sa fii “prea sigur” de calitatea serviciilor prestate.

Citeste mai multe despre sistemele de supraveghere video si camere ce pot fi folosite!

Ai grija de integritatea fizica si spirituala a copilului tau!

Atacurile demonice sunt mai dese decat ne putem imagina. Cati dintre cei atacati la un moment dat de diavol in diverse forme care mai de care mai violente, au iesit duminica urmatoare in fata sa marturiseasca experienta cu pricina. Prea putini, pentru ca in mediul nostru religios a vorbi de lucrurile acestea te expune riscului de a fi catalogat nebun. Desi foarte multi au parte de atacuri de panica si atacuri evidente ale fortelor intunerecului, acest subiect nu este discutat din teama, necunoatere si neintelegere. Majoritatea pocaitilor se tem foarte tare de a discuta despre acest aspect, desi demonii sunt cauza multor probleme din viata noastra, nimeni nu ne invata cum sa luptam impotriva lor, suntem invatati ca problemele au alte cauze, medicale, psihice, etc, dar nicidecum nu ne este spus de la amvon ce sa facem cand cohortele de demoni se napustesc asupra noastra.

Am auzit nu odata povesti in care cineva a fost atacat demonic atat de evident incat a simtit ca este strans de gat si la urma a si vazut urmele ramase sau ca unii au auzit pasi desi nimeni nu era in camera. Mai demult imi venea sa fug de frica la auzul acestui gen de relatari, dar am ajuns la intelegerea ca este o realitate de care daca fugim suntem terminati. Degeaba negam activitatea demonilor si atacurile lor, degeaba le gasim alte cauze, ei nu dispar daca noi ne facem ca nu exista, trebuie sa identificam problema si sa o tratam ca atare.

1 Petru 5:8. Fiti treji, si vegheati! Pentruca protivnicul vostru, diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste, si cauta pe cine sa inghita. 9. Impotriviti-va lui tari in credinta, stiind ca si fratii vostri in lume trec prin aceleasi suferinte ca voi.

Iacov 4 :7 Impotriviti-va diavolului si el va fugi de la voi

Efeseni 6 :12. Caci noi n’avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunerecului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii cari sunt in locurile ceresti.

Daca negi existenta acestui taram invizibil, la fel de activ, poate chiar mai activ decat taramul vizibil, nu vei face altceva decat sa il lasi pe diavol si pe demonii lui sa isi faca de cap, sub acoperirea a nenumarate motive pe care logica umana le-a putut gasi. Demonii si diavolui raman reali indiferent daca noua ne place sau nu, indiferent daca noi recunoastem sau nu acest aspect.

Ce sa fac cand sunt atacat demonic ? Majoritatea oemenilor sunt luati prin surprindere de aceste atacuri care pornesc de  la diverse probleme la care nu le gasesti o cauza, pana la atacuri evidente, panica, senzatia de pierdere a cunostintei, senzatia ca cineva te agreseaza fizic, senzatia ca cineva iti umbla prin casa. Cei mai multi fiind luati asa pe nepregatite nu stiu cum sa reactioneze, de vreme ce la biserica nimeni nu iti spune ca asa ceva e posibil si ce sa faci in cazul in care o patesti, nu putini se gandesc ca probabil incep sa isi piarda mintile, ca o fi o problema psihica, ca au luat-o razna.

Dar nu e vorba de asa ceva, e pur si simplu atacul imparatiei intunerecului care va face tot ce e posibil sa opreasca pe cineva din a ajunge la cunoastrerea lui Hristos, iar pe cei care au un legamant cu Isus, diavolul va incerca sa ii tina pe loc sau sa ii traga inapoi. E o lupta continua, chiar daca nu o vedem cu ochiul liber, multi dintre noi simtim ca in lumea invizibila se dau batalii pe viata si pe moarte pentru noi.  Chiar in timp ce scriu acest articol care va avea mai multe parti, simt o impotrivire teribila din partea diavolului, dar mai stiu ca nu are nici o putere asupra mea, pentru simplul motiv ca sunt a lui Hristos.

Anul trecut, Leeds United a ramas la rosu in barajul play-off de promovare in liga a doua. Ce va fi joi, pe Elland Road? La ditamai stadionul, pacat de prezenta in esalonul trei...

Doua cluburi inca percepute a fi drept furnizoare de probleme huliganice s-au luat la tranta in aceste zile intr-un baraj de promovare dar, vorba unor observatori, bine ca “durele” Leeds si Millwall au nimerit in semifinale, si nu in finala de pe Wembley, unde, in timpul jocului lor din celalalt colt al Londrei, de pe The Den, incepea un ultim act intre grupari “pitice”, pentru un trofeu obscur la prima vedere.  

Chiar daca dracul nu e atat de negru si reputatia proasta tine loc starii de fapt, mai tot fotbalul englez n-ar fi inghitit o finala de promovare in liga a doua intre Leeds United si Millwall Londra, gazduita inevitabil de solemnul Wembley. Firimituri din peisajul huliganic al anilor ’80 ar fi cautat galceava intr-un moment puternic mediatizat, pe marea scena, fie si urmarite fiind de uriase forte politienesti dotate pana-n dinti.

Dar doar una ajunge pe Wembley, dupa returul semifinalei play-off de joi seara, de pe Elland Road din Leeds. Arena care, altadata, in 2 mai 2001, gazduia un altfel de semifinala, de Champions League: Leeds – Valencia 0-0. Anii s-au scurs si, in editia trecuta, daca n-ar fi pornit cu o penalizare, alb-galben-albastrii ar fi scurtat supliciul cu o promovare automata in esalonul secund. Insa, sfarsiti la baraj, “Paunii” nu s-au descurcat.

In 2009, nepenalizata, Leeds n-a mai strans puncte cat pentru locul 2, sarind abia in ultima etapa pe 4, peste Millwall, inclusiv cu al 27-lea gol in campionat marcat de varful de culoare Jermaine Beckford.

Sambata, pe The Den din Londra, in jocul tur Millwall – Leeds, “Leii” localnici s-au bazat pe golgeterul all-time al clubului, Neil Harris, care in acest sezon a batut toate recordurile gruparii, unele stabilite candva de Teddy Sheringham, iar Simon Grayson, fost candva in Ghencea cu Aston Villa si preluand la Craciun carma de la Gary McAllister, s-a bazat pe Beckford, “masina” cu 34 de goluri per total.

Intr-un pub din Leeds, intre fani ai lui United, turul de la Londra a curs la cote maxime. Optimismul plutea in aer. In fond, Leeds incheiase sezonul cu un unic esec in ultimele 15 jocuri, pe cand Millwall nu castigase macar unul din cele 8 meciuri de baraj disputate. Scandari, incurajari, refrene cu fularele ridicate deasupra capului. Telespectatorii fani ai lui Leeds nu s-au sinchisit nici cand golgeterul Neil Harris a fost aruncat in lupta pentru Millwall, in minutul 16, vazand jumatatea plina a paharului in faptul ca ex-fundasul vels Kenny Jackett, manager al “Leilor”, isi epuizase déjà o schimbare.

Insa Harris l-a luat la intrebare pe junele portar al oaspetilor, Ankergren, care i-a deviat lobul in bara. Dar in minutul 71 a fost Harris 1 – Leeds 0 si Harris la “cota 117″, parte din cei 13.228 spectatori invadand frenetic terenul. Cordoane de politie pe gazon, chiar si calare, o agresiune asupra lui Ankergren, un arestat. Revansa, joi, pe Elland Road din Leeds, in fata a 37.000 spectatori, de la 1-0 pentru Millwall…

Ei bine, la 8 ani dupa o semifinala de 0-0 in Champions League, cam asa a “sunat” Leeds cea rapusa cu 1-0… Ankergren – Douglas, Sodje, Naylor, Parker, Snodgrass, Howson, Kilkenny, Delph, Becchio, Beckford. Recunoasteti pe careva?

Vor sarbatori oare Leeds si fanii ei, pe Elland Road, patrunderea in finala de pe Wembley? Nu demult, aici se jucau meciuri de Premier League si europene. Iar in alte vremuri, Cantona se lansa in Insula aducand titlul national la Elland Road, in '92. Atunci Leeds era vijelioasa pe verde!

Pe strada mea e un cabinet in care ti se pune un diagnostic pentru motivele pierderii parului si ti se fac si tratamente. Sub acest cabinet este un subsol plin cu rochii de bal. “Peste 800 de rochii de bal” scrie in reclama pusa langa firma pentru ajutorarea celor care isi pierd parul. La capatul strazii este o buda minuscula si aparent infecta, care vinde numai cartofi prajiti. In fiecare weekend este coada, numai familii de nemti blonzi cu copiii pe umeri, de mana si in brate, toata lumea innebunita dupa cartofii astia. Chiar langa buda de cartofi stau prostituate. Lumea spune, mai in gluma, mai in serios, ce norocoase sunt prostituatele sa stea langa asemenea cartofi buni si sa-i poata manca oricand. Multi cauta in gunoi, oameni bine imbracati, cu ochelari scumpi, cu pantofi ingrijiti. Cauta mai ales sticle goale, ca sa le duca la magazine si sa ia bani pe ele. La Sophiensäle urmeaza sa vad un spectacol care are ca tema urmatoarea intrebare: “Trebuie sa saturam infometatii sau sa ii infometam pe cei satui?”. La doua cladiri mai incolo e expozitia de fotografie a lui Annie Leibovitz. E bataie zi de zi, de cand se deschide si pana se inchide. Cohorte, ca la noi in Bucuresti cand se da apa sfintita. “Nu facem cacat elitist” spune un director de teatru din Kreuzberg. Asta nu e privit bine de catre cei din Mitte. Ei vor “cacat elitist”. Am vazut “The Reader”. Prea tarziu. Pentru ca am terminat cartea inainte sa vad filmul, intr-o singura zi, e irezistibila in felul ala tandru, invaluitor pe care nu l-ai lauda intr-o discutie cu niste snobi. Am fost la concertul lui Chris Cornell, care a inceput sa cante ca Marc Anthony, s-a combinat muzical cu Timbaland, ca toate tarfele din lumea muzicala. Recenziile albumului sunt cumplite. La fel si parerea mea despre album. Dar il respect pentru tot ce a insemnat el muzical pana acum si pentru voce. Dupa ce a terminat de cantat toate piesele de pe noul album, ne-a multumit ca l-am ascultat cu o chestie complet noua, care nu e inca pe piata si ne-a zis sa-i cerem orice cantec vrem din repertoriul lui vechi. A cantat tot ce i s-a cerut. Nu stiu cum sa interpretez asta, eu m-am simtit un abuzator care punea un om sa se prosteasca tinandu-i un pistol la tampla. La finalul concertului, cei de la Ordnungsamt ne-au multumit ca am participat la concert si ne-au spus sa avem grija pe drumul catre casa. Mancarea organica se presupune ca te face sa traiesti mai mult. Aici o mananca in special cei foarte tineri, care nu stiu altceva, s-au nascut intr-o lume constienta de importanta mancarii sanatoase si cei foarte batrani, care spera sa isi mai prelungeasca viata. “Bordelul artei” se cheama o galerie nou deschisa tot aici, aproape de mine. Arta din toate domeniile trantita intr-un aparent sictir, fara discernamant. Se promoveaza doar printr-un profil pe Facebook. La film nemtii tac de cand incepe prima reclama si pana cand se termina genericul final. Asa cum ii stiu de ani de zile, privesc cu respect fiecare nume care a contribuit la facerea filmului pe care tocmai l-au vazut. Nici macar nu se aprind luminile in sala pana cand nu se termina genericul final. Nu am televizor, nimeni in zona nu pare sa aiba. Toata lumea doarme, asa cum fac si eu de ani de zile, cu o luminita placuta in camera. Sau cu mai multe. Nu ai voie sa dai cu aspiratorul intre anumite ore. Daca dai, colocatarii cheama, pe buna dreptate, politia. Auzisem ca asa e dar nu puteam crede ca functioneaza cu adevarat. “Vive la crise” e scris pe multe ziduri. Oamenii isi iau afisele pe care e scris acest lucru si le lipesc prin casa. Pe vitrina unei librarii patronii ei au scris “Va multumim din suflet. Sunteti niste clienti minunati”. Una din librariile de pe Rosenthalerstrasse s-a inchis dupa 62 de ani de functionare. Tot cartierul a fost trist, realmente trist. A venit postasul sa imi aduca aspiratorul nou. Nu m-a gasit acasa. Mi-a scris ca l-a lasat la floraria de jos. Doamna de la florarie este bucuroasa de aceasta incredere si nu vrea sa te duci la posta dupa pachete. Le tine ea pana cand poti sa le iei. Intr-o seara, la mine pe strada, un pusti si-a parcat 911-ele unde nu era voie. “Acelasi cacat” mi-am zis. “E 911, e weekend, o sa stea parcat aici, ca un simbol al sperantei mele deplasate in reguli de nesfidat.” In doua minute o masina de politie era langa 911. In alte cateva minute 911-ele era pe o platforma. S-a dus si 911-ele. Casa pe care am inchiriat-o are in biblioteca aproape tot ce am eu in biblioteca din Bucuresti, doar ca toate cartile sunt in germana. Am gasit in biblioteca Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Emil Cioran. E casa unor nemti, nu ma intelegeti gresit. Cand te duci sa cumperi chocolate chip cookies de la Ilse Hühnchen, ca ai aflat ca sunt considerati tari de tot, poate cei mai tari din Berlin, pe vitrina e un afis cu o expozitie de fotografii cu Romania. In reclame la haine este Alexandra Maria Lara. In filmul care face aici si peste tot ravagii, “The Reader”, este Alexandra Maria Lara. In reviste se scrie despre Catalin Nemescu, Cristi Puiu, Adina Elena Pintilie. Si a trecut doar putin timp de cand sunt aici. Sunt convinsa ca voi gasi foarte multe prezente romanesti laudate pe merit de catre societatea germana.

Cand eram in liceu am citit un roman, “Turist intamplator” se chema. Si, daca va puteti imagina, din el m-a urmarit ani de-a randul descrierea facuta de personajul principal serilor si noptilor de weekend, seri si nopti in care lui ii placea sa auda zgomotul orasului, cum vorbeau tinerii pe strada si cum se intoarceau acasa, catre dimineata, trantind putin mai hotarat decat de obicei portierele masinilor. Mi-am dorit intotdeauna sa pot iubi zgomotele orasului meu si am sfarsit prin a le detesta. Fiecare sunet avea potential de a se transforma intr-o agresiune, fiecare sunet se dovedea a nu avea o motivatie interesanta sau macar demna, ajunsesem sa tolerez doar zgomotele strict functionale, cum ar fi cele facute de gunoieri in fiecare dimineata. In rest, nu mai intelegeam zgomotele poporului meu, orasului meu. Aici incep din nou sa iubesc zgomotele orasului. Incep sa iubesc bicicletele, mersul ferm al fiecarei femei si al fiecarui barbat, concentrarea fiecarei persoane, murmurul cafenelei deasupra careia stau si vocile vesele care parasesc catre dimineata restaurantele strazii.

Nu exista zi in care sa nu poti gasi o expozitie, o instalatie, o prelegere despre Holocaust. Nemtii sunt foarte hotarati in a nu lasa acest adevar sa paleasca niciodata. Si asta ii face un popor sanatos.

As putea sa incropesc o astfel de descriere si despre Bucuresti dar nu ar exista fondul pe care o astfel de descriere sa aiba sansa autenticitatii. Totul ar fi fals, etape sarite iar intre evenimentele descrise ar fi o continua oroare care te-ar uza in asemenea masura incat contemplarea unor evenimente firesti ar fi de-a dreptul imposibila. Si ai fi incapabil sa le generezi. Un cerc vicios oribil, asadar. “O combinatie intre Varsovia si Cairo” au denumit unii Bucurestiul. Probabil ca, pentru oameni care nu-l stiu, descrierea ar putea parea fascinanta. Pentru cei care-l stiu, descrierea este dureroasa. O alaturare care ar putea suna pitoresc denota doar lipsa de identitate si arbitrarul directiei.

Intotdeauna mi-am dorit sa pot avea povesti despre orasul meu. Povesti incarcate de umanitate, de traditie, de particularitati care sa descrie spiritul poporului caruia ii apartin. Dar nu le am. Nu le am cu adevarat. Ar trebui sa le cosmetizez, sa le peticesc, sa le umflu.

M-am intrebat intotdeauna de ce oamenii care se muta in alt oras decat cel natal sunt nemultumiti, m-am intrebat ce le lipseste si, daca le lipseste atat de tare ceva, de ce nu se intorc de unde au venit. Stiu, pare stupida intrebarea dar mi-a staruit in minte. Daca pleci intr-un oras, intr-o tara, strict pe considerente profesionale, financiare, de ce indraznesti sa ai pretentia de a te atasa realmente de locul in cauza, de ce vorbesti despre faptul ca te simti strain si ca nu te simti in largul tau printre cei de-acolo? Nu este doar vina ta ca ai facut o alegere pe considerente strict profesionale, financiare pentru ca apoi sa astepti si confort emotional? De ce astepti de la o tara si de la un oras ceva ce nu este corect sa-i ceri? E ca si cum te-ai casatori din interes si ai spera sa traiesti si o poveste frumoasa de dragoste in relatia construita pe considerentele gresite. Ce inseamna “instrainare” in ziua de azi, atunci cand nu esti disperat ca nu ai ce manca sau atunci cand nu esti chinuit de un regim totalitar, fiind astfel obligat sa te instrainezi de tara ta? De ce pleci intr-un loc daca nu ai convingerea ca el te atrage? Si, daca nu te mai atrage, de ce nu il parasesti? Nu am inteles lucrurile astea niciodata, asa cum nu am inteles niciodata oamenii care mi-au spus “Si, cand epuizezi toate placerile, ce faci?”. Pai, de ce sa le epuizezi? Cum s-ar putea ajunge in situatia in care sa epuizezi toate placerile?

Ma tem ca oamenii care sunt nefericiti, care nu au o viata intensa, care nu au o relatie intensa, prietenii indestructibile, placeri bine conturate, isi pun, asa cum fac femeile cu cine stie ce amarat, sperantele gresite intr-un loc nou. Dupa mine, un loc nou nu inseamna o viata noua ci inseamna un loc in care sa iti poti desfasura nestingherit viata pe care o ai deja. Treaba cu viata noua este un cliseu siropos, in care eu nu am crezut niciodata. Cum te poate intrista o tara noua? Cum te poate intrista un oras nou? Ai ales sa pleci in ele. Le cunosti. Viata ta e bine definita. Esti indragostit. Ai o minte limpede. Ai niste bani. Ce s-ar putea intampla, legat de tara, incat sufletul tau sa inceapa sa dea rateuri? Ce s-ar putea intampla? Pare o intrebare retorica, de incepator in ale traitului departe de tara. Dar nu este. Am trait mult timp departe de Romania si m-am intrebat intotdeauna de ce romanii se comporta ca niste refugiati pe timp de razboi. Pleci pentru ca vrei. Trebuie sa stii de ce ai plecat, trebuie sa stii unde pleci. Trebuie sa vibrezi similar cu locul in care pleci, ca doar de-aia pleci in el. Sau, daca vrei ceva contrar fiintei tale, atunci inghiti orice in aceasta noua disciplina de a face lucruri contrare fiintei tale. Ce s-ar putea intampla ca sa te simti prost intr-un oras care iti place? Prietenii vin, daca te iubesc. Parintii vin, daca te iubesc. Cu lumea vorbesti, te imprietenesti, iti duci viata asa cum vrei. Le esti superior, ca asa ai fost educat: roman copil de intelectuali, crescut in puf si cu educatie pe care putini straini o au. Arati mai bine ca ei, te duce mintea mai departe decat pe ei, viata ta e mai frumos construita decat a lor, cand mergi pe strada, le dai clase la fiecare respiratie.

Cat se poate de serios: ce se poate intampla cu un om care pleaca de buna voie intr-un alt oras, intr-o alta tara? Poate fi vreo clipa tara considerata vinovata pentru neimpliniri emotionale ale cuiva, pentru goliciune sufleteasca, pentru singuratate? Cred ca este nedrept sa gandim in termenii astia o tara noua. Am fi vrut ca tara noastra sa ne ofere posibilitatea sa traim cu ce are ea si cu ce are tara in care ne-am mutat. Asta nu e frumos. Asta e lacomie, asta e o tampenie, asta e egoism feroce, asta este punerea unei poveri nemeritate pe umerii nou aparuti in viata ta. O relatie noua este o relatie noua. Daca te-ai hotarat sa o incepi, fa-o cu adevarat.

De ce plecam? Ce asteptam de la locul in care plecam? Ce nu ne ofera el? De ce nu intrerupem relatia cu acest loc, daca nu ne place? De ce ne plangem? Nu am auzit nici un roman care sa spuna ca se simte foarte bine departe de Romania. Macar unul. Sa nu cumva sa fim genul ala de oameni care isi justifica esecul intregii vieti printr-o poveste trista de dragoste din tinerete. Nu imi plac deloc oamenii aia.

De aceasta mediatizare a tinerei de 33 de ani a profitat rapid si un producator de filme pentru adulti, care ii ii ofera mamicii nu mai putin de un milion de dolari pentru a juca intr-un film porno, anunta tmz.com.
Se pare ca barbatul se straduieste din rasputeri sa o convinga pe Nadia sa accepte contractul, oferindu-i chiar si asigurari medicale si stomatologice pentru intreaga familie.

Fotbalistii
transferati din Romania traverseaza mai multe paradisuri fiscale
inainte de a ajunge in iadul bancii de rezerve a clubului care a platit
milioane de euro pentru achizitionarea sa.

Dupa ani de anchete si schimb de informatii intre procurorii DNA si
autoritatile fiscale din alte tari, a fost trimis in instanta dosarul
“Transferuri“, care are astazi un nou termen la Tribunalul Bucuresti,
unde a fost retrogradat de la Inalta Curte ca urmare a faptului ca
George Copos a pierdut calitatea de parlamentar.

Conform rechizitoriului, impresarii Victor si Ioan Becali, cu
complicitatea directa a presedintilor de cluburi si tacita a
autoritatilor fotbalistice, au driblat impozitele catre stat si
contabilitatea societatilor sportive, alimentandu-si conturile
personale dupa ce banii, ca un alergator la maraton, se plimbau prin
mai multe conturi ale unor firme din Olanda sau din Insulele Virgine
Britanice.

Criza economica generalizata ar putea strica insa mecanismul prin care
fratii Becali si-au sporit averea in detrimentul cluburilor si al
bugetului de stat.

Reuniti la Berlin pentru a pregati Summitul G-20 de la Londra, liderii
europeni din Franta, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia, Spania
si Olanda au luat in discutie “paradisurile fiscale“ care sunt un
adevarat pericol “sistemic“.

“Ne gandim la sanctiuni mai dure pentru a ne proteja de pericolele care
vin din aceste jurisdictii necooperante, adica aceste paradisuri
fiscale“, s-a precizat intr-un comunicat, citat de “Le Monde“,
presedintele francez Nicolas Sarkozy adaugand: “Un regulament fara
sanctiuni nu se poate“.