In periplul zilnic prin stirile din piata muncii (cine mai angajeaza, cine mai pleaca, cu ce se mai lauda/ se plang angajatorii, pe cine mai balacaresc angajatii nemultumiti sau care mai sunt previziunile nostradamice despre viitorul pietei)  citesc astazi in varianta online a Business Standard ca ai mei colegi de breasla se intrec in a folosi cele mai traznite intrebari la interviuri.

Citind articolul de o incontestabila valoare informationala, nu m-am putut abtine sa ma intreb cum a aparut ideea de a scrie despre asa ceva. Singura explicatie pe care mi-am dat-o este ca autoarea a fost de curand pe la cateva firme la interviu si a fost luata la intrebari new wave despre garnituri de metrou si mingi de golf. 

Cu regret, unul din specialistii invitati sa raspunda pe tema articolului, recunoaste ca intrebari precum “ce ai face daca te-ai intalni cu printul intunericului?” se folosesc la Google, insa in Romania nu prea isi gasesc locul. V-ati putea gandi ca google are recruiteri super creativi dar explicatia e mai simpla. Cum ar fi maine cand sun eu un ITist pentru un job de senior, care in loc de buna ziua imi spune ce salariu are acum si ma intreaba daca sunt dispusa sa-i dau mai mult, sa-l chestionez asupra reactiei pe care ar avea-o fata in fata cu printul intunericului? Cum s-ar spune: daca tu ai intrebari de baraj (vezi cu salariul) pentru mine, am si eu intrebari de baraj pentru tine. Ghiciti cumva deznodamantul? Evident, pot sa ma joc cu intrebari google-ish la interviuri cu juniori din doua motive: au mai multa rabdare si motivatie sa mearga la interviuri si la intrebari profesionale nu au ce sa raspunda. 

Bine bine dar la Google sunt angajati si merg la interviu si specialisti romani. Google cum poate sa-i intrebe? Well, cand Google iti plateste avionul dus intors si camera la Marriott ca sa mergi la interviu si stii ca vei fi platit cu  dublul salariului din Romania, devii dintr-o data open minded si scoti din pivnita sticla aceea cu simtul umorului pe care o pastrezi de mult pentru ocazii mai speciale. Si apoi Google e Google, indiscutabil. Chiar si intrebarile stupide devin o provocare; the upper class companies ask upper class questions. Alex Brie insa dezminte legenda.

Legenda sau nu, se pare ca devine izvor de inspiratie. Desi “Explain a database in three sentences to your eight-year-old nephew.” ar putea presupune un efort similar cu “a-l convinge pe Gigi Becali sa cumpere un pix de la tine”, nu pot sa nu remarc o usoara diferenta de stil.

Una peste alta, articolul din business standard m-a ingrijorat din dubla perspectiva: 

1. M-a lamurit de ce tot primesc feedback de la candidati suprinsi de atmosfera relaxata si joviala de la interviu. “Cum domle’ la interviu poti sa zambesti? Nu vrei sa stii cum reactionez in conditii de stres? Ce faci, mazgalesti cv-ul? Nu ai grila cu intrebari sa-ti notezi ce raspund? Nu vrei sa ma incurci si sa-mi arati ce vierme mic si nestiutor sunt?” Cum s-ar spune nu sunt in trend.

2. In ideea ca nu am participat la interviuri in postura de candidat in ultima vreme, astept cu inima stransa ziua in care va trebui sa dau socoteala despre numarul de acarieni dintr-o perna, intervalul mediu de timp in care o albina polenizeaza o floare sau sa-i vand lui Vadim Tudor un bec pe baza de licurici.

Morala: cand actionezi dupa model, asteapta-te la comparatii.