Esta foto al parecer estas fotos son inéditas aunque hay muchas de este tipo de eventos asi que es dificil saber desde cuando aparecen en la web.

Alizée va en el lugar 14 del sitio Starbuzz con 1,210 votos siendo las 0:36 horas en Paris Francia.
http://starbuzz.fr/topartistes.php

Este viernes, 20 de noviembre, ha salido el último número de “Collectionneur &Chineur” Coleccionesta y Chacotero,
con un número especial de las estrellas de la A a la Z.
Por cierto, en una foto se le ve a a Alizée con un fan llamado Adrien, esa foto es inédita y ya la andamos buscando..

Precio: 3 Euros.

Foto: Alice Drogoreanu

CAPITOLUL VIII  – RAPOARTE EVAZIVE

Sorian asculta plictisit rapoartele informatorilor, privindu-i, totodată, cu scârbă:

„Iarăşi că un grum s-a îmbătat, că m-au mai înjurat doi felieni, că un sperian s-a dat la o elfă, că un gloobus şi-a alungat mama din casă… Adunătură de lingăi! Îmi bagă pe gât toate tâmpeniile şi nu mai ştiu cum să se gudure… Dar, asta este! Ce poţi să-i faci? Aşa se menţine unitar un imperiu…”.

- La hanul Lucrătorul ostenit, stăpâne, s-au adunat mai mulţi străini… – raportă un grum.

„Să vedem, ce-o mai zice şi figură ăsta!…” – gândi împăratul, privind cu dezgust la capul teşit şi la colţii ţâşniţi printre buzele băloase ale informatorului 213…

- Ar putea fi vorba despre o conspiraţie! – continuă delatorul.

„Conspiraţia mă-tii!” – medită Sorian. „Bagă toţi cuvinte pompoase şi născocesc uneltiri, doar-doar se aleg cu vreo medalie şi-o slujbă mai bună. Cum a fost cu sperianul ăla, săracul, de l-au îmbulinat pentru terorism, iar el vroia să-şi facă doar o centrală termică proprie. Acum, asta e! Zeii să-l odihnească!…”.

Grumul se ambală:

- Este un grup de cinci… O sfrijită de vreo juma’ de chintal, despre care se spune c-ar face şi vrăji; are nişte pete negre în jurul ochilor şi-şi ţine gura nu ştiu cum, de te iau fiorii…

„Bine că ai tu gură mai frumoasă!…” – îşi zise, exasperat, suveranul.

- Mai e una cu coamă roşcată, piele albă şi urechi lunguieţe, acoperite cu smocuri verzi. În opinia mea, este o pocitanie, da’ sperienii o găsesc irezistibilă…

„Ăsta jurizează concursuri de miss sau toarnă?” – mai gândi împăratul.

- Pe sfrijită o mai însoţeşte o piticanie, care se leagă de tipele din sala de mese şi alea-l agaţă-n cuier, ca să se distreze…

„Ce-ar fi să te-agăţ şi eu pe tine, gură spartă? Aşa, ca să te-nvăţ să fii succint…” – îi veni prin minte lui Sorian, gând ce-l făcu să zâmbească. Zâmbetul fu greşit interpretat de către grum, care crezu că raportul său a stârnit interesul stăpânului.

- Mai e şi-o altă piticanie, da’ nu chiar aşa măruntă, cu părul vopsit în galben. În prima zi, nu avea cercei, ulterior împodobindu-şi urechile… Mă refer la lobii acestora…

Sorian îşi dădu ochii peste cap: „Acum, cretinul ăsta mă învaţă cum se pun cerceii. Dacă-l mai las mult să vorbească, o să inventeze şi gaura la macaroană! De fapt, noi n-avem macaroane, că-i abia mileniul IV înaintea erei lor…”.

- Blonda, aparent, nu face nimic spectaculos, dar, când a apărut Vrăjitorul, s-a retras cu el vreun ceas într-un separeu şi hanul a intrat în trepidaţie… Nu ştiu exact ce-au făcut, că au închis uşa şi agentul nu mi-a putut raporta…

„E clar, e cretin! Ăsta o să-mi spună acuşi că pe copii îi aduce barza!”.

- Or fi discutat despre artă… – grăi, pentru prima dată în acea zi, Sorian.

Adunătura de sfetnici şi delatori dădu cu gravitate din capete, admiţând această ipoteză, detaliu care-l scoase din sărite pe suveran.

- Aşadar, slugă netrebnică, Vrăjitorul se plimbă nestingherit prin împărăţia mea şi tu-mi vorbeşti despre gagici?! Iar când se petrece ceva interesant la separeu, tu prinzi muşte şi omiţi să-mi aduci înregistrarea video! Scoate-ţi-i ochii – se adresă gărzilor – şi băgaţi-i-i în cur!…

Din pricina furiei, împăratul nici nu băgă de seamă că a comis un anacronism, înregistrările video fiind necunoscute în epocă.

Gărzile-l înşfăcară pe dată pe grumul rămas năuc.

- Smulgeţi-i şi limba! Şi nu uitaţi să-i turnaţi plumb topit!… – mai completă Sorian, în culmea furiei.

O vreme, adunarea de lingăi încremeni, auzindu-se doar răcnetele sfâşietoare ale nefericitului grum. Un ofiţer sperian îşi făcu, într-un târziu, curaj:

- Să-i arestăm, Stăpâne, pe străini?…

- S-o arestezi pe mă-ta! – continuă împăratul, la fel de iritat. Dacă-i arestăm, de unde mai ştim ce pun la cale?… Să-i urmăriţi pas cu pas, cu discreţie, aia trebuie să faceţi, cretinilor!

- Dar, – îndrăzni un alt consilier, dintr-o specie incertă – am putea afla ce pun la cale făcându-i să mărturisească sub tortură…

Sorian simţi că explodează:

- Insinuezi că, în împărăţia mea, s-ar recurge la constrângeri fizice? Instigatorule! Unde s-a pomenit, în imperiul dominat de Dreptatea absolută, ca un cetăţean, fie şi străin, să fie torturat?…

Suveranul se mai foi o vreme, pufnind înciudat, după care se însenină brusc:

- Dar, de fapt, de ce nu? Ce-ar fi să începem chiar cu tine?…

Înţelegând apropoul, gărzile-l înşfăcară şi pe acest al doilea nefericit, târându-l către o încăpere anexă.

„Să mă calmez – îşi zise Sorian. Altfel, în ritmul ăsta, rămân fără consilieri… Dar, în definitiv, mi se rupe! Ducă-se toate!…”.

Un sitio francés llamado Starbuzz.fr hace un concurso en donde cada mes puedes votar por tus artistas preferidos, a cambio ellos publican en su sitio o en alguna revista, periódico o estación de radio una nota o canción de el artista.

El link es este: http://starbuzz.fr/topartistes.php

Desafortunadamente nosotros como mexicanos no podemos votar ya que nuestro pais no esta autorizado para participar.

Esto es lo que aparece cuando intentas votar por Alizée:

Your country is not authorized to participate in this ranking.

Weetix is available in North America (USA, Canada) and French speaking countries (France, Belgium, Switzerland…).

Ni modos, esperemos que los franceses, EUA y Canada se pongan las pilas.

Foto: Alice Drogoreanu

CAPITOLUL VII  – CONVORBIRI LITERARE

Încolţită, Elfa cea roşcată da’ vopsită se scotoci prin buzunare şi întinse celor trei cunoscuţi câte-o lamă de gumă de mestecat. „Parc-ar fi unchiu-meu din Germania!” – îşi spuse Oriana, afişând o mină jalnică. Deşi nici Our ori Alizee nu păreau mai entuziasmaţi, se apucară toţi trei să clefăie, stârnind curiozitatea unui ospătar. Desigur, întreg personalul hanului Lucrătorul ostenit ar fi fost fascinat, dacă s-ar fi aflat la serviciu la acea oră, matinală totuşi.

- Ce te uiţi aşa la noi, n-ai mai văzut gumă de mestecat? – întrebă, mândru de sine, Our.

- Nu!… – răspunse ospătarul, deopotrivă sincer şi lipsit de demnitate.

- Eu mestec de asta când vreau, chiar mai multe pe zi! – completă piticul, făcând un balonaş.

Ospătarul atinse cu degetul punga lipicioasă şi, cum aceasta se sparse cu un pocnet sec, după un moment de descumpănire, începu să râdă prosteşte.

- Stai, bă, dobitocule, că-mi lipeşti guma de barbă! – mormăi Our, aparent ofensat, dar, în sinea sa, mândru că a reuşit să atragă atenţia cuiva şi să-l menţină pe tânăr minute bune îndoit de şale.

Momentul s-ar fi prelungit, probabil, dacă în han n-ar fi intrat Vrăjitorul[1]. Despre acesta circulau sumedenie de legende, cele mai multe cu caracter tenebros. În pofida popularităţii, Vrăjitorul reuşea cel mai adesea să treacă prin lume incognito, fiind recognoscibil doar după privirea de-un gri-verzui halucinant, silueta zveltă şi-un tic verbal care, pe acea planetă şi-n acel mileniu, reprezenta o inovaţie lingvistică:

- Futu-i! – zise el, intrând în local.

Pe dată, Oriana îşi abandonă rânjetul terifiant, arborând un zâmbet sinistru, Elfa cea roşcată da’ vopsită începu să-şi ciupească, nervos, smocurile verzi de pe urechi, iar Alizee îşi concentră toată fiinţa în privire, aceasta reamintind de cea a unei veveriţe.

- Întunericul se va abate – murmură noul venit, apropiindu-se de grup.

- Pentru o zi sau pentru eternitate[2] – răspunse Alizee, însoţindu-şi vorbele de-o gestică stângace, însă fascinantă pentru cunoscători, iar Vrăjitorul părea a fi unul dintre aceştia.

„De unde dracu’ ştie asta parola, că zicea că n-a citit Şarama?” – se întrebă Oriana, recăpătându-şi rânjetul tenebros.

- Adineauri am zis futu-i – explică bărbatul -, la gândul că suntem aşteptaţi de prinţesa Sirona. Or, eu mi-am făcut tabietul ca, în orice han aş intra, să zăbovesc…

- Atunci, să mai zăbovim! – propuse Alizee, asumându-şi cu de la sine putere postura de purtătoare de cuvânt a micului grup. N-avem nicio obligaţie faţă de Sirona…

Our o înghionti pe vrăjitoarea cu cearcăne terifiante, şoptindu-i:

- Ce vrea ăsta? Să-l dau afară?… – şi-şi strânse toporişca în pumn.

Dar, cum nu primi nici un răspuns, Our prinse să-şi sugă dinţii, sperând ca oaspetele să plece de bunăvoie. Fu, însă, şi de data aceasta ignorat.

- De câte ori intru aici – reluă noul venit -, am impresia că mă aflu în plin curent dark fantasy…

- Depinde… – replică Alizee. Uneori, atmosfera poate deveni de-un intens neoromantism…

Observând că discuţia tinde să degenereze, Oriana ceru ospătarului un ceai, Elfa încetă să-şi răsucească smocurile verzi de pe urechi, singur Our recurgând la încercarea disperată de-a se scobi în nas.

„Eu am scris opt volume, fără să teoretizez! Te pui, scrii şi publici, ce mai tura-vura?…” – îşi zise vrăjitoarea.

„Ăştia încep cu dobitocii de-ale lor, de-o să ne prindă dimineaţa! În jurnalism, e destul dacă nu scrii aceiaşi în loc de aceeaşi. Apoi, să găseşti subiecte fierbinţi şi, pe cât posibil, inedite” – gândi Elfa cea roşcată.

„Ce, toporişca mea?” – completă piticul Our seria meditaţiilor.

Simţind că o discuţie literară ar fi stânjenitoare pentru cei mai mulţi, Alizee şi Vrăjitorul se retraseră într-un separeu, având grijă să închidă şi uşa. În mod straniu, dezinteresul celorlalţi se preschimbă pe dată într-o irezistibilă curiozitate, astfel că Oriana şi Elfa îşi lipiră câte-o ureche de uşă, în vreme ce Our căuta să-şi facă loc printre picioarele lor.

- Ce zic? Ce zic?… – întrebă piticul.

- Taci odată, că nu se-aude nimic de gura ta!- îi reproşă vrăjitoarea.

- Sunt mai mult gemete… – spuse, înciudată, Elfa cea roşcată. Ce curent literar mai e şi ăsta?…

- Ceva avangardist – propuse Oriana, deşi, din ton, s-ar fi putut deduce că nu ţine neapărat să aprofundeze discuţia. Alizee, te simţi bine? – întrebă, cu voce cavernoasă, după o vreme.

- Daaaa!… – răzbătu din încăperea anexă, fără a mai sosi şi alte precizări.

- Ăştia mănâncă ceva bun, că nu prea vorbesc! – opină Our.

- Şşşt! – şuierară cele două însoţitoare, privindu-l cu mânie.

După trecerea a încă ceva vreme, cei doi ieşiră din separeu continuând o conversaţie care nu păruse nimănui a fi avut loc:

- Cum ziceam, curentele literare de bază sunt opt… – zise Vrăjitorul.

- Or fi! – admise Alizee. Dar, într-o singură şedinţă, patru sunt de-ajuns! De fapt, celelalte sunt derivate din primele…

De teama unor divagaţii angoasante, vrăjitoarea Oriana aminti că scopul întrunirii era acela al perfectării vizitei la prinţesa Sirona.

- Ce mai vrea şi aia? – se răsti Alizee. Eu nu merg, duceţi-vă voi!…

Cum nici ceilalţi nu părură dornici de a părăsi hanul, fiind şi-o zi mai mohorâtă, problemele Sironei urmau să mai aştepte.

[1] Personaj din Drumul Împărătesei de Oana Stoica Mujea.

[2] Cele două ziceri sunt extrase din Şarama.

Esta foto salió hace unos dias de su myspace.

Hoy se publicaron dos nuevas fotos inéditas de Alizée,

En la primera se le puede ver dando un autógrafo a un fan mientras que en la segunda se aprecia con total claridad la firma de Alizée, que le dio al fan.

Foto: Alice Drogoreanu

CAPITOLUL VI  – DIMINEAŢĂ BANALĂ

În odaia de han zorii pătrunseră prin ferestruică, trezind-o pe Oriana.

„Cine-o mai fi şi asta?” – se întrebă ea, observându-şi vecina de cameră, însă îşi aminti îndată.

- Bună dimineaţa! – îi spuse, cu un glas uşor tabagic, dar cald, Alizee. Cum te-ai odihnit?…

- Asta ar fi mai logic dacă mi-ai spune-o tu… – replică vrăjitoarea. Aşa, starea mea este una de somn perpetuu, n-am de unde să-mi dau seama dacă m-am odihnit sau nu. Cum am cearcănele?

- Terifiante… – răspunse blonda companioană, destul de surprinsă.

- Dar rânjetul?

- Tenebros.

- Înseamnă că m-am refăcut! Aseară cum arătam?

- Nu cred că ai vrea să ştii[1]… – ocoli Alizee, cu delicateţe, un răspuns tranşant.

Brusc, răsunară bătăi în uşă, făcându-le pe cele două femei să tresară.

- Patrula de grumi! – şopti Alizee.

Temerea se vădi a fi fost una puerilă, de dincolo auzindu-se vocea lui Our:

- Oriana! Te-ai trezit?…

- Da! Şi, dacă nu m-aş fi trezit, oricum mă trezeai tu…

Our nu păru să înţeleagă ironia şi continuă:

- Eu cobor în local, la agăţat…

- Bine! – încuviinţă vrăjitoarea, dându-şi ochii peste cap; datorită cearcănelor terifiante, ivirea albului ochilor în acest ancadrament creă un efect lugubru, bizar. Ai făcut pişi? – mai întrebă ea.

- Da!

- Unde?

- E pe coridor un ghiveci mai scund… Cobor!

Oftând, Oriana îşi strică, pentru un timp, rânjetul tenebros. Se adresă apoi însoţitoarei:

- Nu coborâm şi noi să servim micul dejun?

- Dimineaţa nu sunt ospătari? – răspunse Alizee mirată, printr-o altă întrebare.

- Ba sunt şi ospătari – făcu vrăjitoarea iritată -, da’ aşa zic eu când mănânc, că servesc masa!…

Alizee ar fi dorit să spună ceva despre editarea de fraze, dar se stăpâni la vreme, schimbând subiectul:

- Ce-ai visat?

- Ca de obicei, coşmaruri. Doar de vreo două ori am visat cu iepuraşi şi balonaşe de săpun. Ulterior, am fost terminată…

Ridicând din umeri, căci nu înţelegea cum pot coşmarurile să aibă un efect întremător, Alizee rosti ceea ce o frământa:

- Eu am avut vise eroice… Se făcea că lupt alături de prinţul Sior…

- A, cu Sior… – o întrerupse vrăjitoarea. Atunci, ai uitat un t… Marele T[2].

Cu toate că nu era iniţiată în literatura fantasy, Alizee se-mpurpură, aparent fără motiv. Curând, cele două femei erau gata să coboare în sala de mese.

- Când faci vrăjurile cu oglinda? – mai întrebă Alizee.

- Cu speculul – sublinie Oriana. Nu ştiu, poate după ce servim micul dejun. Dacă o să am chef…

- Dar, Elfa cea roşcată da’ vopsită zisese că atunci când fusese reţinută de sperieni…

- Zisese … fusese – o îngână vrăjitoarea. Te exprimi ca o sudistă!

Abandonând subiectul iniţial, după aceste scurte consideraţii filologice asupra timpurilor prozei, femeile porniră către salon. Acesta, cenuşiu în ajun, le aştepta, bizar, în nuanţe de roşu, într-un efect general tenebros. Într-un cuier, se zbătea piticul Our. Oriana îl smulse de acolo cu un gest plictisit, observând batjocoritor:

- De data asta, ai agăţat rapid…

Apropiindu-se, ospătarul sugeră, pentru micul dejun, felurite omlete, din ouă de marsupiale ale căror denumiri n-ar aduce prea multă lumină cititorului. Aleseră ceva la întâmplare, cerând şi cafea.

- Nu avem! – răspunse ospătarul mieros. Suntem în mileniul IV înaintea erei lor, nu se face cafea încă…

- Dar, ieri aţi avut! – obiectă vrăjitoarea, chipul devenindu-i abominabil.

- Ieri au fost interferenţe temporale da’ temporare şi de aceea… – se scuză ospătarul.

Nevoite să ia nu se ştie ce poşircă, femeile începură să mănânce, când apariţia unei arătări cu coama roşie le atrase atenţia.

- Elfa! – se miră Alizee. Cum ai scăpat?

„S-o fi teleportat, când i-a vorbit Onix de aproape” – îi trecu prin minte Orianei. „Scrie în Şarama: Pestilenţiala răsuflare eliberează Elfa…”.

- De unde să scap? – întrebă Elfa cea roşcată da’ vopsită, vădit mirată.

- Din beciurile Sar’a’labei… – îi aminti blonda, vopsită la rându-i.

- Ce să caut acolo? Doar ţi-am scris că ne cheamă Sirona.

Vrăjitoarea cea cu cearcăne terifiante îşi dădu seama că ceva este în neregulă: „Nebunul de Vania s-a apucat de fantasy şi fie că nu-i în stare să urmeze un fir coerent, fie face mişto de noi!… Las’ că vede el! Îi trimit un glob de foc…”. Alizee, însă, o consolă:

- Bine că n-ai făcut a moaca vraja cu oglinda…

- Cu speculul! – tună vrăjitoarea.

- Mă rog, cu speculul… – admise, împăciuitor, blonda cea scundă.

Our avu o curiozitate suplimentară, întrebând-o pe Elfă:

- Şi, totuşi, de unde vii acum?

- Am fost prin nordul Italiei şi-un pic pe la Viena…

Oriana, Alizee şi Our întrebară într-un glas:

- Şi ce ne-ai adus?…

[1] Aluzie la piesa Iubi a lui Florin Chilian.

[2] Marele T, personaj din Şarama; apare cel mai des sub chipul unui câine uriaş.

Se ve un poco sorprendida..

Debemos dejarla en un excelente lugar.

Foto: Alice Drogoreanu

CAPITOLUL IV  - NOAPTE TENEBROASĂ

Aşa cum decise Oriana, Our urma să înnopteze pe coridor, instalat confortabil într-un scaun din nuiele împletite. Pieile diferitelor animale, inutil de enumerat aici, dar, în general, din ordinul mamiferelor, aveau să-i facă piticului şederea şi mai agreabilă. Datorită staturii sale reduse, scăunelul îi păru lui Our un adevărat divan.

Momit de moliciunea pieilor, piticul îşi scoase cizmele şi se tolăni mulţumit. Ceva mai târziu, prinse să se frece cu muchia labei piciorului drept între degetele celuilalt picior. Repetă operaţiunea şi la celelalte degete, apoi schimbă picioarele, frecând asiduu. Fornăind de plăcere, Our era străbătut de fiori voluptuoşi care-i suiau până-n creieri. „Îmi sfiorează[1] neuronii!” – gândi el mulţumit. Frecuşul continuând o vreme, pojghiţe, cruste, ca şi-o pastă negricioasă se desprindeau dintre degetele picioarelor lui Our, căzând precum o ninsoare pe covorul cu modele din ce în ce mai complicate… Cum plăcerea premerge întotdeauna durerii, ajungând să sângereze, piticul se domoli din scărpinat. Brusc, avu o revelaţie:

- Oriana nu vorbea doar ca să se afle-n treabă! Chiar îmi put picioarele!…

Trecătorii ocazionali, destul de rari în acea zi, hanul nefiind aglomerat, înclinau să-i dea dreptate.

…

Oriana şi Alizee deciseră cu repeziciune cum să-şi împartă paturile, însă, ulterior, avură dorinţe antagonice. În vreme ce vrăjitoarea cu cearcăne tenebroase şi rânjet terifiant (sau viceversa) s-ar fi cufundat într-un somn abominabil şi, totodată, reconfortant, blonda însoţitoare şi-ar fi dorit să mai pălăvrăgească o vreme, deoarece dormise peste zi.

Poate greşi aici şi vrăjitoarea care, în loc să tacă mulcom, gândi să facă o scurtă remarcă, neanticipând că o va stârni astfel pe limbuta Alizee:

- Ai pijama cu girafă?

- Îhî! Îţi place?…

- Ştiu eu?… De regulă, femeile poartă pijamale cu iepuraşi, ursuleţi, fluturi, floricele… E destul de masculină…

- Da – admise Alizee. Dar, eu am un caracter androgin…

„Ba ai o gură care turuie-ntruna!” – îşi zise Oriana. „Acum, e tot aia! Our ar fi sforăit şi-mi strâmba nasul… Sper că asta nu sforăie! Bine, cel puţin, că nu pute!…”.

- M-am şi parfumat… E parfum de două milioane… Se simte?

- Mda… – se sforţă Oriana. Mişto…

- Ştiai că şi eu scriu? – întrebă Alizee, după câteva momente de pauză. Poezii, mai ales…

- Da? Drăguţ… – mormăi interlocutoarea.

- Vrei să-ţi recit?

- Poate mai târziu… Despre ce e vorba?

- Sunt poeme de dragoste! Într-un ton grav, evoc o iubire imposibilă[2] pe care, deşi o ştim că este de neatins, o căutăm continuu…

„Poate-o cauţi tu, eu aş fi mulţumită dacă m-ai lăsa, dracului, să dorm!” – îşi zise Oriana, ale cărei cearcăne se accentuară într-un mod dramatic, iar rânjetul abominabil îi îngheţă într-o grimasă de neputinţă.

- Uneori, visez că vine prinţul Sior[3] şi mă răpeşte… – continuă Alizee, pe un ton excesiv de entuziast.

- Bine! – răbufni vrăjitoarea.

Însoţitoarea cea blondă, însă, se cufundă în vise.

Orianei îi fugise somnul:

- Bine că acum mâni porcii la ghindă, după ce mi-ai futut mie direcţia! Ce planetă! Ce mileniu împuţit!… De fapt, şi la Piteşti, tot căcatu’ ăla… În definitiv, asta-i viaţa! Trebuie să rabzi ba pe unul, ba pe altul, să asculţi fel de fel de fleacuri, te târăşti prin taverne sordide şi hanuri păduchioase, mai scrii nişte tâmpenii pentru o mână de cititori mai neajutoraţi decât tine şi care, după ce se hlizesc prin closete, nu dau pe autor nicio ceapă degerată, mai vin şi somaţiile de la Administraţia Financiară, că nu se mai satură ăştia, îţi mai iei vreun soţ care nu ştie decât să ceară de mâncare şi cămăşi călcate… Mă fut în ea viaţă! Auzi! Cămăşi călcate… De parcă, dacă le-ar purta boţite, n-ar fi tot una, la moaca aia a lui… Ce-ar fi s-o las şi pe elfă în beciurile palatului? Aşa, de chestie, să ştie că nu-s fraiera lor!… Eu sunt vrăjitoare malefică, n-am vreme de toate idioţeniile tuturor raselor!…

Rotind în minte astfel de gânduri, Oriana adormi la rându-i, într-un târziu. Coşmarurile ce-o năpădiră aveau, până la revărsarea zorilor, s-o întărească, redându-i pofta pentru ceea ce, în mod oarecum impropriu, obişnuim să numim viaţă.

[1] A sfiora: verb creat de Oana Stoica Mujea, în romanul aflat în manuscris Dincolo de oglindă.

[2] Aluzie la volumele Gabrielei Savitsky, Cartea de dragoste, Editura Marineasa, Timişoara, 2004 şi Cartea de sidef, Editura Brumar, Timişoara, 2007.

[3] Personaj din Şarama.

Absoluteradio.co.uk, una pagina de Europa destacada ha hecho un recuento de las canciones mas representativas de esta década 2000-2010 en songofthedecade.com

Para votar vayan a este link o en el baner de abajo:
http://songofthedecade.com/

Hace unas horas la página oficial de Alizée, alizee-officiel.com hizo algunos cambios, pues pasó de una simple imagen a un archivo multimedia, y aunque decia lo mismo, éste llamó la atención por contener un video de fondo.
Pero aqui les dejo los scans:

Asi se puede ver:

Asi se ve:

Para verlo, deben actualizar la pagina, con F5 o con el boton de actualizar.

CAPITOLUL III  – BECIURILE SAR’A’LABEI

„Felienii şi cele două elfe, escortaţi de sperieni, pătrunseră în complicatul labirint alcătuit de coridoarele subterane ale Sar’a’labei. Vâscozităţi terifiante se prelingeau din boltă, iar licăriri bizare făceau ca tot locul să pară unul straniu. Zidurile erau impregnate de durerea a şiruri de nefericiţi care, de-a lungul veacurilor, au sfârşit în sordidele beciuri…”. Astfel începu Elfa cea roşcată da’ vopsită să alcătuiască, în minte, un fel de reportaj ce, în eventualitatea în care-ar mai fi ieşit de acolo, l-ar fi putut aşterne pe pergament.

Parcă ghicindu-i parte dintre gânduri, domnul plutonier-major Onix o încurajă:

- Să nu fi pesimistă! În definitiv, sunteţi reţinuţi pentru o infracţiune minoră, cu circumstanţe agravante, ce-i drept… Dar, dacă te porţi bine, în doisprezece ani poţi să scapi…

„Ce-i pute gura! Şi nu se mai opreşte din turuit…” – gândi Elfa cea roşcată.

„Oare o să se scrie vreodată ceva şi despre mine, sau voi fi pomenită doar aşa, la grămadă?” – îi trecu prin minte celeilalte elfe.

„Drăguţă!” – îşi spuse domnul plutonier, privind duios, pe cât e cu putinţă aceasta la un sperian, către roşcată. „Urechile alea ca de iepure îi dau tot şarmul… Poate, dacă n-ar avea smocurile de peri verzi, nu s-ar asorta atât de bine cu coama roşie. Acum înţeleg eu de ce roşul şi verdele sunt socotite culori complementare. Şi ce piele strălucitoare are! Pe una ca asta, aş da trei salarii, numa’ să petrec o zi cu ea!…”.

În tot acest timp, fireşte, gândeau şi felienii câte ceva, însă grila editorială nu ne permite să înşirăm chiar toate prostiile. Rezumând, în afara felianului cu limbariţă, orientarea celorlalţi s-ar putea concentra în formula: „Futu-te-n cur de dobitoc!”.

Întregul grup pătrunse într-o sală spaţioasă, dar nu mai puţin lugubră. Era suficientă o privire superficială pentru a constata că încăperea, în cărămidă roşie năclăită de aceeaşi mâzgă sinistră ca şi zidurile catacombelor străbătute, era dotată cu fierăstraie, cleşti, răngi, scripeţi, lanţuri, pârghii, recipiente de azbest pentru metal topit, precum şi alte ustensile, toate menite de a provoca suferinţe fizice atroce.

- Ambientul terifiant – explică binevoitor domnul plutonier, adresându-se în special Elfei roşcate – are menirea de-a marca psihic învinuiţii. În ce mă priveşte, cred că-i o exagerare. După ce încep torturile, eşti prea ocupat ca să mai receptezi atmosfera abominabilă…

Câţiva grumi marcaţi de efort luară poziţia regulamentară, iar unul dintre ei raportă:

- Să trăiţi cetăţene plutonier-major! Raportez că, în timpul turei mele, suspectul gloobus anchetat nu a mărturisit încă nimic!…

Onix privi uşor amuzat la un fel de melc ce zăcea pe pardoseală şi preciză:

- Poate i-ar fi venit mai uşor să mărturisească dacă i-aţi fi smuls limba după anchetare, nu înainte…

Echipa de grumi se pleoşti, vinovăţia imprimându-se pe feţele lor hidoase ca o pecete indelebilă.

- Uite cu ce tâmpiţi trebuie să lucrez!… – se confesă plutonierul Elfei roşcate. Acum, ce căscaţi gura? – se răsti la grumi. Întocmiţi un proces-verbal în care consemnaţi că gloobusul şi-a mărturisit crimele, semnează unul dintre voi ca pentru el, ceilalţi iscăliţi ca martori, iar resturile le duceţi la fertilizatori…

- Ăştia ce-au mai făcut? – întrebă un sperian, pătruns în încăpere printr-o intrare secretă.

- Ăsta – zise domnul Onix, arătând cu bărbia înspre felianul guraliv – se îndoia în birt de conceptul de Dreptate absolută…

- Aha! – făcu, cu asprime, sperianul nou-sosit. Şi ceilalţi?…

- Au reacţionat disproporţionat.

- Adică?…

- Adică au tăcut din gură, fără să înfiereze atitudinea defetistă a ăstuia…

- Da, da, da… – murmură, grav, sperianul ce părea a fi un grad superior. Păi, să-i lăsăm să mediteze până mâine la comportamentul lor… Acum, sunt şi băieţii noştri obosiţi. Asta cu părul roşu era cu ei?…

Domnul plutonier-major ezită o vreme, apoi se decise:

- Nu, doar aia urâtă. Cetăţeana roşcată a venit mai mult în calitate de martor…

- Mă rog, ia-i o declaraţie atunci…

„Împuţitul ăsta gras nu doar că se dă la mine, dar vrea să fiu şi prăduitoare! Cum crede că aş putea face aşa ceva?” – îi fulgeră în minte, cam intempestiv, Elfei roşcate da’ vopsite. „De fapt, aş colabora doar cu autorităţile imperiale, nu cu udemeriştii…” – îşi mai îndulci creatura pornirile. „Să văd… Dacă nu mă scoate de aici vrăjitoarea cu cearcăne abominabile şi rânjet lugubru – sau cum era – îi dau în gât pe toţi! Sper că a găsit-o Alizee şi, dacă-a dat de ea, nădăjduiesc să nu se fi apucat de băut…”.

În tot acest timp, plutonierul Onix o privea cu duioşie, în limitele îngăduite de rasă, şi născocea întrebări idioate, doar de dragul de a face conversaţie:

- Părinţii sunt bine, sănătoşi? Inelul ăsta de unde-l ai? Se asortează cu puloverul… Îţi place literatura arkadios?

Elfa cea roşcată se strădui, deşi monosilabic, să facă faţă acestei tandre agresiuni, însă cedă după o vreme:

- Cred c-am să vomit!

- Fără grijă! – făcu domnul plutonier. Curăţă ăsta, guralivul… O să vadă el cât de absolută este Dreptatea la noi!…

CAPITOLUL II  – PROBLEME STILISTICE

La scurt timp după ce patrula de sperieni porni către Sar’a’laba, escortând grupul de felieni şi cele două elfe, în han intră vrăjitoarea Oriana, recognoscibilă după veşmintele negre, cearcănele terifiante şi rânjetul tenebros, însoţită de piticul Our[1]. Acesta părea plin de iniţiativă şi idei, în vreme ce Oriana era vădit plictisită.

- Ce sală enormă! – remarcă Our, uimit. Să o analizăm cu atenţie, poate vei face o descriere…

- Descrierea pizdei mă-si! – replică vrăjitoarea. Da’ ce-i aici, Editura Eminescu? Numa’ ăia mai vin cu reţete: 27% dialog, 14% descriere, 23% analiză psihologică, 22% acţiune, 14% umplutură, băga-şi-le-ar în cur!…

Tonul răstit al Orianei ar fi intimidat pe oricine, nu însă şi pe neînfricatul Our. Ori, poate, nu era vorba atât despre curaj, cât despre obişnuinţă, piticul ştiind că mai mult gura e de Oriana, chiar la vrăjitoriile sale malefice apelând destul de rar.

- Cum se scrie băga-şi-le-ar?

- Cu trei cratime – veni, sec, răspunsul.

- Ce construcţii reuşeşti! – făcu, admirativ, micul însoţitor. Alţii n-ar putea nici să le pronunţe, iar tu le mai şi scrii. Să nu mai zic de iscusinţa cu care mânuieşti mai mult ca perfectul…

Dacă, până acum, Oriana se strădui să răspundă câte ceva mai mult pentru a nu-i lăsa piticului bucuria de a vorbi necurmat, dintr-o dată păru sincer iritată:

- Nu mă mai fute cu analizele tale! Ţi-am zis că scriu cum îmi vine! Şi, în plus, aş prefera să mănânc la ora asta, nu să mă gândesc la scris!…

- Să comand pui cu cartofi? – îşi arătă Our disponibilitatea de-a se face util.

- Mai bine, să taci, dracului, din gură, că mă doare capul! Ce aveţi toţi cu puiul? Ce-s eu, uliu?…

Cum Our începu să lovească cu toporişca în masă, un băiat sosi pe dată să ia comanda, având, însă, scurte precizări de făcut înainte:

- Ţine-ţi acasă drăcovenia aia, că aici e han de trei planete, nu eşti la mă-ta-n bordei!

Piticul meditând la o replică pe măsură, Oriana avu răgazul să comande:

- Pastramă de miel aveţi?

- Avem miel, pastramă nu ştiu ce înseamnă… Suntem în mileniul patru înaintea erei lor…

- Băga-mi-aş! Nu doar că am nimerit pe nu ştiu ce futută de planetă, dar am mai luat-o şi razna-n timp! – bombăni vrăjitoarea. Urecheata aia roşcată nu şi-a găsit alt loc de întâlnire!… Mă rog, adu ceva pe bază de miel… – se adresă, din nou, băiatului.

- Şi de băut? – insistă acesta.

- O apă de Dorna…

- Nu vă supăraţi, dar aici e local de trei planete!… Omul ia un vinişor, o cafeluţă…

„Cafea, în mileniul patru înaintea erei lor, adică, de fapt, a mea, nu reprezintă un anacronism? În definitiv, mi se rupe! Iau ce-o fi, să terminăm odată!…” – gândi Oriana, apoi îi spuse băiatului:

- Adu ce crezi, da’ să fie şi apă…

- Şi domnul?…

Cum Our era ocupat să se cureţe sub unghii cu un briceguţ, răspunse tot vrăjitoarea:

- Adu-i nişte biscuiţi…

Băiatul neştiind ce-s aceia biscuiţi, se alese în final o soluţie de compromis.

Sosind bucatele, Oriana observă ceva mai târziu:

- Trei planete!… – pufni ea. Zici că mănânci căcat!… Până şi la Golden Blitz[2] e mai bună bucătăria…

- Îhî! – admise Our, cu gura plină.

O femeie relativ scundă, cu părul dat cu blanche şi cu privirea de veveriţă[3], se apropie cu un aer conspirativ. Oriana o observă şi câteva gânduri o fulgerară: „Asta-i brună natural şi se face blondă, eu sunt blondă şi mă vopsesc ca o cioară… Nebune mai suntem şi noi, femeile!”.

- Aşa e! – interveni Our, făcând-o pe vrăjitoare să se întrebe dacă nu cumva gândise prea evident…

„Başca, şi Elfa-i tot vopsită! Cine-a mai văzut elfă roşcată?…”

- Sunt Alizee – se prezentă străina – şi vin din partea Elfei roşcate da’ vopsite. Trebuia să vă întâlniţi aici, la Lucrătorul ostenit[4]…

Firesc, Oriana se gândi la o agentă care lucrează pentru Sorian, dar pecetea Elfei, câţiva peri de pe ureche şi două bigudiuri o convinseră, într-o mare măsură, de buna credinţă a însoţitoarei.

- Parola? – mai dori să afle.

Alizee răspunse mai mult şoptit:

- Şi toate încep cu un adevăr şi se termină cu o minciună[5].

- E-n regulă – admise vrăjitoarea cu cearcăne tenebroase şi rânjet terifiant. Văd că ai spus adevărul… Conform Şaramei, de-acum mă pot aştepta la minciuni… Era o glumă – mai preciză Oriana, observând că Alizee pălise şi-şi strânse buzele.

După un timp, străina îi comunică:

- Elfa roşcată a fost reţinută ieri de o patrulă speriană şi acum este-n beciurile Sar’a’labei…

- Ce nume! – se minună vrăjitoarea. Zici că-i locu-n care ţopăie labagiii…

- Aşa-i zice la palat, în limba lor – preciză Alizee. Elfa te roagă să faci treaba aia cu oglinzile şi s-o scoţi de acolo, că se dă la ea un plutonier, Onix, şi cică-i burtos şi-i pute gura…

- Acum sunt obosită, n-am putere să fac vrăji… Mâine… Las’ că nu moare ea de la un pic de damf! Apoi, să se mai bucure şi Onix… Te-ai mai cazat la Lucrătorul ostenit? Au ceva odăi?…

- Desigur – confirmă Alizee. Am reţinut deja şi camera. Camera este mare şi primitoare, nu-i ca în alte hanuri. Are covoraşe, cu modele din ce în ce mai complicate. Peste fiecare covoraş e aşezată câte o măsuţă din bambus, cu scaune mari şi încăpătoare din acelaşi material. Pe fiecare scaun sunt aşezate piei ale diverselor animale şi pe fiecare masă este câte o lumânare parfumată. În dreapta se află o masă mare, rotunjită la margini, iar la baza acesteia sunt aprinse lumânări de diferite culori[6]…

„Ce descriere tâmpită!” – gândi Oriana. „Dar, dacă mă gândesc bine, uneori mă exprim şi eu tot astfel, doar ca să bifez numărul de pagini…”.

- Eu dorm la perete! – interveni Our.

- Tu rămâi pe coridor, pentru că-ţi put picioarele! – clarifică vrăjitoarea lucrurile.

[1] Personaj din Drumul Împărătesei al Oanei Stoica Mujea, preluat şi în Cartea cu Poveşti.

[2] Local bucureştean, renumit în epocă (începutul mileniului III d. Hr.).

[3] Gabriela Savitsky, scriitoare din Reşiţa, numită Alizee în Din sângele Iarei al Oanei Stoica Mujea, sau Unia, în unele scrieri fantasy. În cartea noastră Patricia sunt, de asemenea, numeroase aluzii la aceeaşi autoare ori la romanul său, aflat în manuscris, Povestea Filomelei Pizdrintz şi a lui August Palton. În lucrarea de faţă apare sub numele Alizee.

[4] Denumirea hanului se doreşte o aluzie la poemul omonim aparţinând lui Vladimir Nicu.

[5] Citat din Şarama.

[6] Descriere împrumutată din Şarama.

Este nuevo disco “Une enfant du Siècle”, representa mucho para Alizée, prácticamente es su reivindicación con su público francés y de otros paises, pues con Psychèdèlices práticamente hizo promo solo en México y Francia, aunque conciertos solo dió en México.

Sus fans esperan mucho de este disco y Alizée ojala se los pueda dar.

Mientras esperaremos mas nuevas noticias.

Saludos.

Muchos rumores han salido a relucir de que la cantante Francesa Alizée, cambia de residencia, y que probablemente se vaya a vivir a Miami, esto no tiene nada de oficial pero se prevee que la promoción a su nuevo disco lo haga desde allá.

Cosas buenas y malas rodearian a este suceso, por una parte, Alizée estaria mas cerca de nosotros los mexicanos y se le haria mas facil visitar este pais, por otra parte, Alizée no es tan conocida en Estados Unidos como aquí, su hija, la pequeña Annily  ya esta por entrar a la escuela y obviamente no habla inglés como su madre.

Una vecina al parecer le ha escuchado decir algo de Miami, pero no hay nada mas oficial.

Por otra parte.. El título del nuevo disco de Alizée se llamará “Un enfant du Siècle” como anteriormente les habia comentado. La web francesa se ha puesto las pilas y han hecho público este acontecimiento de todas formas.

Aqui unos enlaces:

http://www.purepeople.com/article/le-retour-d-alizee-c-est-pour-bientot-et-avec-le-meilleur-de-la-french-touch_a43781/1

http://www.staragora.com/news/alizee-prepare-son-comeback-avec-un-nouvel-album-une-enfant-du-siecle/363402

http://www.musiqueradio.com/article_news8757_alizee–une-enfant-du-siecle-avec-chateau-marmont.php

http://www.paperblog.fr/2504912/alizee-sera-donc-une-enfant-du-siecle/

Alizee Poulicek Miss Belgium 2008
Alizee Poulicek Miss Belgium 2008

Alizee Poulicek Miss Belgium 2008 Game
Alizee Poulicek Miss Belgium 2008 Game Description : Ms Belgium is a sweet lady just like there chocolate.
How to Play Alizee Poulicek Miss Belgium 2008 Game? Use mouse to interact.

Alizee Jacotey Makeover
Alizee Jacotey Makeover

Alizee Jacotey Makeover Game
Alizee Jacotey Makeover Game Description : a French singer. Born in Ajaccio, Corsica, she goes by the stage name Alizée-the feminine form of alizé, the trade wind. She was discovered by Mylène Farmer, following her winning performance in the talent show, Graines de Star, in 1999. While collaborating with Mylène Farmer and Laurent Boutonnat, Alizée released two albums-both of which were hits inside and outside of France.
How to Play Alizee Jacotey Makeover Game? Use mouse to interact.

Alizée ha trabajado con muchos artistas para este nuevo album, entre ellos se encuentran el grupo Chateu Marmont, David Rubato, Jêrôme Echenoz, Rob y Tahiti Boy.

En su página oficial y en su twitter ella ha anunciado esta nueva noticia.

Asi es, como ya les habia comentado antes, ahora es oficial,

Un enfant du Siècle es el titulo del nuevo album de Alizée.

El cuarto disco de la cantante francesa llevará por titulo “Un enfant du Siècle” o lo que es lo mismo Un niño del Siglo,

En la página oficial aparece esta nueva noticia, y bueno, ahora a esperar su salida al mercado.

Para que no pierdan de vista los nuevos videos que han aparecido en uneenfandusiecle.com, aqui cada uno de ellos.

http://www.uneenfantdusiecle.com/1.swf

http://www.uneenfantdusiecle.com/2.swf

http://www.uneenfantdusiecle.com/3.swf

http://www.uneenfantdusiecle.com/4.swf

http://www.uneenfantdusiecle.com/5.swf

http://www.uneenfantdusiecle.com/6.swf