Acest film pentru copii, celebru in anii ‘70 este si acum preferatul copiilor, al parintilor si bunicilor.

Se spune ca asa cum educi un copil, asa-l ai mai tarziu, investesti in el tot ce-i mai bun si pe urma vine si recompensa. Cine nu crede acest lucru poate sa incerce, nu are nimic de pierdut. Trebuie sa fii un bun prieten al copilului tau, el trebuie sa simta nevoia sa ti se destainuie, sa aiba incredere in tine, in sfaturile tale, sa te admire. Si cum poti sa faci acest lucru? Sa-l iei cu tine la teatru, la film, la concerte, la birou, in concediu, la mare, la munte, sa-l duci la expozitii de pictura, la muzee, la Zoo, la Gradina Botanica, la banca, la anticariat, la magazinele de animale, oriunde. Copiii mei iubeau librariile cand erau mici. Aveam un ritual cu mersul la librarie, in Bucuresti, sau in Predeal, oriunde erau librarii. Acolo exista jucarii dar si multe carti. Acum se joaca jocuri pe calculator, dar nu-i strica unui copil sa se joace in parcuri, sa se dea in leagan, pe tobogan, sa mearga pe role, sa vada orasul, sa iasa din cartier. Cand mergeam cu copiii la teatru cu scoala, ii insoteam pana la Tandarica si pe urma mergeam la birou. Erau copii in masina care niciodata nu iesisera din cartier, parintii lor nu-i plimbau, erau sau foarte timorati, ori agitati, se comportau ciudat. Cand mergeam vreodata la gradinita sau la scoala, intotdeauna ma inconjurau ceilalti copii care simteau nevoia sa comunice, sa-mi spuna ceva, cred ca ei simteau ca sunt un bun ascultator. Mai tarziu cand mergeam la scoala intotdeauna ma simteam in largul meu in mijlocul copiilor, iar ei mi se adresau fara rezerve, stiau ca sunt de partea lor, ca intotdeauna le reprezint interesele, ca ii inteleg si mai ales nu ii tradez. Chiar daca mi se incredintau multe secrete de catre copiii mei, eu niciodata nu am dus vorba unde nu trebuie. Am avut intotdeauna mare incredere in copii si pot spune ca nu mi-a fost niciodata inselata increderea.
Copiii cresc repede, dar daca noua ne pasa de ei, cu siguranta va veni vremea cand si lor le va pasa de noi.

- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!…

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

Eu am numai trei picioare,
Si de-abia mă misc: top, top,
Râd când mă-ntalnesc copiii,
Si mă cheama “cuciu schiop”.

Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copiii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!

Si stau singur toata ziua
Si plâng mult când mă gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am să traiesc.

Si când mă gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copiii de pe drum!…

Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea să stau cu dansii,
Să mă joc si să-i ascult!

Dar copiii rai la suflet
Sunt urâti, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel…

M-a lovit din rautate
Cu o piatra în picior,
Si-am zacut, si-am plans atata,
De credeam ca am să mor…

Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea să-mi fie bun,
Si-as putea să-l musc odata
De picior, să mă razbun,

Dar il las asa, să vada
Raul, că un biet catel
Are inima mai buna
Decât a avut-o el.
Elena Farago

O fetita este alintata de bunicuta ei. Fetita, la randul ei mangaie pisica bunicii pe capul rotund si blanos, iar pisica toarce de placere. La un moment dat, fetita care sta in bratele bunicii cu pisica in propriile brate, ii spune bunicii, mangaind-o pe cap:
- Si tu esti “mumoasa” ca pisica ta!
A ramas celebra povestea aceasta pe care bunica a repetat-o apoi de zeci de ori copiilor, nepotilor si stranepotilor.

Vine o vreme cand copiii nu mai petrec Sarbatorile cu parintii. Aceasta este un fel de lege a firii. Important este ca noi parintii sa ne obisnuim cu acest gand.
Va doresc Un An Nou fericit!

Povestile copilariei ne incanta oricand. Un amic bloggar a publicat pe blogul lui mai multe povesti, una dintre ele este si Fetita cu chibrituri
Mi-am amintit ca povestea aceasta il impresiona pana la lacrimi pe baiatul meu cand era mic.
E o poveste trista, copiii sensibili stiu de ce…

Pentru copiii de altadata care acum sunt un pic nostalgici…

Toti copiii cuminti mai fac si nazdravanii, altfel nu am avea ce sa ne amintim din copilaria copiilor.
Aseara mi-am amintit cand baiatul meu a adus in casa o soparla pe care o tinea intr-un borcan ascuns in bucatarie sub masa. Poate nu as fi reactionat atat de vehement, daca nu ar fi avut probleme din cauza ca a pus mana pe soparla aia. I-au iesit niste bubite pe urechi si la doctor ne-am dat seama care era cauza…Mie nu-mi plac soparlele, broscutele, iar el punea mana pe ele.

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.

S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
Aţi înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!

Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
Dracilor, sânteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!

Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.

Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.

Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ştrengari.
Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

Aici se pot intampla o multime de lucruri magice. Simtiti?

Citeam bloguri de dimineata si mi-am amintit de copilaria copiilor. Cand ii duceam la gradinita dimineata, apoi la scoala. Toata viata am dus copii la gradinita sau la scoala, pe urma programul s-a schimbat.
Imi amintesc de o serbare la gradinita la baiat: a iesit pe hol, eu aveam bratele pline de buchete de flori, m-a anuntat ca trebuie sa plec, nu-si putea spune poezia cu mine de fata. Am abandonat florile pe calorifer si m-am intors la serviciu nedumerita, plangand.
In excursii n-am mers niciodata cu el, mergeau alti parinti, elita care insotea autocarul cu copii. Eu mergeam invariabil la serviciu unde exportam produse romanesti contra valuta forte.
La fetita mea imi amintesc de serbarile de la gradinita cand o imbracam ba in zana, ba in costum popular, ba in fulg de nea. Era cuminte si inchisa in ea. Dupa ani de zile mi-a marturisit ce urat se purtau tzoapele de fetite de la gradinita cu ea.
I-am serbat ziua pe la cinci ani si am invitat copii de prieteni, colegi si copii de la gradinita. Am facut greseala sa las multe jucarii la indemana copiilor. Cum majoritatea, ca sa nu zic toate erau aduse de mine de prin tari straine, am avut un soc cand am constatat ca se apucasera copiii aia sa le distruga cu ura. Ea a suferit un pic, eu m-am resemnat si m-am hotarat ca pe viitor sa le dosesc…
Si-acum invariabil imi amintesc de petrecerea fetei mele la paisprezece ani.
Cu invitatii tiparite, cu gratar la miezul noptii, cu tot dichisul si rezultatul: fiecare copil si-a mai invitat altii nu stiu cati, la un moment dat pe poarta era un du-te vino, nu stiam cine venea, cine pleca, iar a doua zi stupoare; o multime de cd-uri disparute cu tot cu carcasa, sau fara. In acel moment am luat o alta decizie: stop la petreceri acasa, pentru moment. O pizza in mall, mai tarziu intr-un club. Petrecerile acasa sunt frumoase cand nimeni nu are de tras ponoase, uite ca si rimeaza.