Sustinut de Ana Blandiana si Romulus Rusan, prin Fundatia Academia Civica, Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este o formă de contracarare a uitarii, “un mijloc de resuscitare a memoriei colective”, cum le place findatorilor sa afirme.

Muzeul de la Sighet gazduieste in fiecare vara Scoala de Vara, la care am avut ocazia sa particip in vremea liceului, timp de 3 editii. Pe langa faptul ca ai sansa sa simti atmosfera perioadei comuniste, ti se ofera si ocazia sa iei parte la conferinte sustinute de istorici, filosofi, sociologi, scriitori sau fosti detinuti politici.  Asa ca daca vrei sa vizitezi muzeul, cel mai bine este sa o faci in perioada Scolii de Vara.

Au fost adunate fotografii, acte, obiecte, scrisori, colecţii de ziare, cărţi, manuale… S-au organizat ateliere, seminarii, simpozioane, întâlniri cu victimele comunismului, au fost publicate cărţi cuprinzând mărturii, studii, statistici privind rezistenţa anticomunistă şi reprimarea ei.

În curtea interioară a închisorii a fost amplasat un grup statuar: Cortegiul sacrificaţilor, optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul (opera sculptorului Aurel Vlad).

Nu te speria.
Va fi atât de simplu totul
Ca nici nu vei întelege
Decât mult mai târziu.
Vei astepta la început
Si numai când
Vei începe sa crezi
Ca nu te mai iubesc
Îti va fi greu,
Dar atunci voi pune
Un fir de iarba sa creasca
În coltul stiut al gradinii,
Sa ajunga la tine
Si sa-ti sopteasca:
Nu va speriati,
Ea este bine
Si va asteapta
La celalalt capat al meu.

]]> http://geopolitikon.wordpress.com/2009/11/23/21nov2009-dezbatere-1989-2009-un-bilant-al-ultimilor-20-de-ani/ Mon, 23 Nov 2009 08:54:13 +0000 EURAST Center http://geopolitikon.wordpress.com/2009/11/23/21nov2009-dezbatere-1989-2009-un-bilant-al-ultimilor-20-de-ani/ http://anamariadeleanu.wordpress.com/2009/11/20/ceea-ce-nici-macar-politicul-nu-poate-atinge/ Fri, 20 Nov 2009 15:09:09 +0000 anamariadeleanu http://anamariadeleanu.wordpress.com/2009/11/20/ceea-ce-nici-macar-politicul-nu-poate-atinge/

am găsit mai demult cîteva clipuri  cu poezie, dar cum nu am reuşit, îmcă, să le prelucrez, celor care vor să le ‘asculte’ le cer scuze, rugîndu-i  să  dea click pe cele două mari nume

( o exprimare pt care nu voi putea  să mă

ruşinez înde-ajuns…)

sper, totuşi, ca unora să le placă

Ana Blandiana

Ştefan Augustin Doinaş

”Lasă-mă să m-aprind de întunericul tău,
În lumina feroce
Învaţă-mă să ard întunecat,
Modelează după forma aripilor
Flacăra mea
Şi purific-o de orice culoare.
Sau,
Şi mai bine,
Dă-mi o sămânţă de întuneric,
S-o îngrop în pământ
Şi-nvârte mai repede anotimpurile
Să crească,
S-o seamăn din nou.
În lumina feroce
Ar fi atunci păduri şi lanuri,
Crânguri, livezi, pajişti şi codri de noapte.
O beznă tandră
În care am putea muri oricând am vrea,
Un întuneric în care
N-am mai fi frumoşi, nici buni,
Ci doar singuri,
Şi nemaitrebuind să privim,
Închizând ochii, am putea vedea.”

Nu citisem nimic, nici o poezie de-a lui Mircea Dinescu, inainte de 1989; dupa, “89 am citit vreo doua… Am citit si cateva pamflete; unele, acum 10-15 ani, mi-au placut, dar in ultimii ani nu …Poate, nu uit ca a ocolit Piata Universitatii, dar mai sigur,  nu pot sa-i iert cuvintele urâte folosite in referirile la Regele Mihai si la  cei agreati de catre Majestatea Sa. Deasemenea  imi amintesc de insistentele poetului de-a fi trecut in manualele scolare. Cunosc  si  atitudinea inteleapta a Anei Blandiana, care a recunoscut ca multi autori din manuale, deci obligatorii, risca sa nu mai fie apeciati, cititi, amintiti  cu respect…Pe atunci,  poetul si Ana Blandiana, nasa unei odrasle de-a acestuia, erau certati. Am ramas surprins ce cuvinte folosea poetul cand se referea la Ana Blandiana. Azi am citit o postare despre carti, (http://www.alvalia.ro/blog/?p=1186), si am remarcat, inca odata, ca bloggerii au citit carti, respectiv, au/am citit cam aceleasi carti. Am impresia ca cei ce nu au patima cititului, n-au nici bucuria blogarelii…Este o parere! Mai risc o parere: scriitorii romani consacrati nu prea blogaresc…Articolul il scriu, cam in graba, deoarece vreau sa-l public inainte de aparitia lui M. Dinescu in emisiunea anuntata la televizor; nu vreau sa ma inflenteze, sa ma induioseze inca odata…M. Dinescu face parte din sirul veleitarilor arivisti, alaturi de Basescu,  Florin Calinescu, Becali, Adrian Nastase, Geoana. Oprescu este din alta clasa…Unul care ar merita sa ajunga la Cotroceni,  ar fi, deocamdata, Crin Antonescu. Cumva, am avut o satisfactie meschina, vazand imaginea republicano-plebeiana, cand poetul a fost umilit in satul unde-si are conacul. Am o banuiala: poetul cu cultura proletara a facut in casnicie o mezalianta cu aristocratia transnationala, iar acum se zbate sa fie declarat nobil, sa demonstreze ca are merite ; daca nu cu un Nobel, poate cu un ostropel…

Partea I

Partea a II-a

/Pagină în construcţie. Vă rugăm să reveniţi. Mulţumim./

Ienjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

de Ana Blandiana
Nu s-a vărsat paharul nu narcisism. E e o poezie, în atâta proză, oferită în dar, şi pe care o pun la creştetul blogului şi a sufletului meu.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti plecat departe şi eu te aştept.
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept.
Şi totuşi aştept.

Sursa imagine

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg…
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

.

[Ana Blandiana]

…

Ajuns la cea de-a 10-a ediţie, Festivalul Naţional de Muzică Folk “Gabi Dobre” – Festivalul Castanilor” a reuşit chiar şi în vremuri de criză economică să adune la Ploieşti floarea cea vestită a folkului românesc dar şi noii muguri ai genului.  Titus Andrei, care a fost preşedintele acestei ediţii aniversare, i-a felicitat pe organziatori menţionând că “Gestul municipalităţii, Primăria Ploieşti fiind organizator, alături de Casa de Cultură “I.L Caragiale” şi Teatrul “Toma Caragiu”, este de apreciat mai ales într-o vreme în care multe dintre festivalurile de muzică românească mai mult dispar din cauza lipsei banilor. Efortul de a organiza un festival la un asemenea nivel cum a fost în acest an festivalul de la Ploieşti este imens dar faptul că s-a reuşit această a 10-a ediţie, este o performanţă atât pentru păstrarea genului acesta muzical cât mai ales pentru tinerii care îşi doresc să se afirme muzical. Nu pot decât să-i felicit din toată inima pe cei care s-au preocupat de fiecare detaliu al evenimentului astfel încât să vorbim acum de o ediţie mai mult decât reuşită cu tineri foarte talentaţi şi recitaluri de admirat”, a declarat Titus Andrei.  “Un festival ajuns la cea de-a 10 ediţie, cu 10 premii, cu 10 recitaluri în gala aniversară de azi, cu gala concursului pe data de 10.10, nu putea fi decât un festival de nota 10″, a punctat în continuare preşedintele juriului din acest an. La modul cel mai serios însă, Titus Andrei a remarcat vocea celui care a obţinut trofeul, Mihai Călian, dar a precizat totodată că o notă aparte printre tinerii participanţi la ediţia din acest an a dat-o şi Iulia Mitrea, solistă a grupului Noi din Braşov. Festivalul care se va încheia în seara aceasta cu recitalul aniversar la care vor participa folkişti celebri despre care v-am mai informat, nu putea fi decît “Un festival cu frumuseţea şi puritatea lui Nichita, cu melancoliile mişcătoare ale romanţei lui Danielescu, un festival cu eleganţa teatrului care-l găzduieşte, cu sinceritatea şi emoţia ziaristului Gabi Dobre”, a mai adăugat Titus Andrei. Ar mai fi de punctat faptul că festivalul este un concurs de interpretare unde tinerii cântă creaţii propri iar printre poeţii cei mai cântaţi anul acesta s-au numărat: Sergei Esenin, George Bacovia, Ana Blandiana, Marina Sorescu, Vasile Alecsandri sau Dinu Olăraşu. A fost, aşa cum inteligent au descris organizatorii pe pliantele de promovare ale ediţiei din acest an: Festivalul Castanilor de 10 ori mai …..şi my folk..

Echipa Top Românesc, 11 octombrie 2009

Sa bagam o dizidenta. Ba nu, m-am razgandit. Sa bag un arpagic.

[Link la original, thx Feeria]
Intr-o zi pe cand lucram
In gradina, pe sub geam,
ngrijind un trandafir,
Vad ca intra un musafir:

Era mic ca abia il vedeai,
Dar cu mustati ditamai;
Incapea printre uluci,
Dar avea blanita-n dungi;

Si intrun capat, dintro dunga
Ii crestea o coada lunga;
Era numai cat o floare,
Dar avea patru picioare;

Ochii-albastri ii clipeau
Si stia sa zica: “-Miau!”>.
Ba sa vezi si sa te bucuri-
Sarea in aer dupa fluturi.

Si stia chiar sa se joace
Cu cateva ghemotoace.
Oare, ce ati fi facut voi
Cu acest musafir de soi?

Eu, oaspetele important
L-am tratat cu lapte cald;
Ca sa-l conving sa ramana,
I-am dat si un pic de smantana
Si, pentru ca era mic,
L-am botezat Arpagic.

[via]

e cistigat de o romanca. Herta Muller.
n-am auzit de ea prea multe pina azi.
Sigur ca la Polirom parca vazusem niste titluri care purtau semnatura ei, dar dupa nume nu te prinzi ca e romanca. asta pentru ca e de nationalitate germana.

germanii se mindresc cu ea. si abia ACUM (sper) si romanii, n-am vazut inca nicaieri vreun semn. pina in 87 a fost haituita de securitate, apoi a plecat in Germania.

atit am avut de spus pe ziua de azi.

Later edit:
o intrebare totusi pentru cei care mai ezita: de ce toti artistii care pleaca din Romania sint preocupati sa lupte pentru drepturile umane si pentru libertatea de exprimare? neah, era retorica intrebarea…

Later edit:

ei voila, am gasit prima reactie. Deci, eu nu stiu cine e Costel Busuioc, dupa nume o fi vreun manelist, recunosc ca am ramas in urma cu vedetele din tara si presa n-o mai citesc de un an, cum o faceam cindva, si nici pe Herta Muller n-am citit-o, dupa cum am spus mai sus, probabil de bine ce-a fost promovata… dar totusi, e o chestie MAAAARE DE TOT, ma… cum naiba sa fie confuzii???… bucurati-va cu masura deci… asa… cu tiriita… cu picatura… ca parca Mihaela Tatu ar putea face fata conversatiei serioase cu un scriitor, hahahaha…

in fiecare zi mai aud o aberatie romaneasca.

alt link. de data asta despre un scriitor roman mai cunoscut, poeta Ana Blandiana, mai precis, premiata in Franta. (mersi Adrianei pentru link si o citez: “bine c-o premiaza Franta, ca noi o avem pe Udrea”). invitati-o domle pe Udrea peste tot, ca_cu asta fac fata la emisiuni toti prezentatorii, incepind cu Tociu si Palade si terminind cu Busu… sau care mai e pe-acolo.

alt link tot despre Herta. Stiu/scriu mai multe spaniolii decit romanii despre ea.

si iata cum incheiam un articol din Observator despre Literatura pentru Copii. Nu e nevoie sa-l cititi pe tot, e de-ajuns atit. “Ne mîndrim şi facem statuete de glorie cu ce fac alţii, cu produsele lor. Cu ceea ce facem noi o să ne mîndrim după ce venim cu laurii gloriei de pe filiere străine.”

Si-acum poa` sa inceapa showul.

De ce nu se-amestecă totul?
De ce nu se-acoperă
Pielea lucioasă a pamântului cu blană?
De ce nu răsare iarba verde şi fragedă
Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?
De ce nu le cresc pomilor aripi
Şi păsărilor rădăcini?
De ce nu ciripesc pietricelele fericite
De pe marginea râului?
Eu de ce nu învăţ să urăsc?
Eu de ce?
- O, Doamne, ce copil obositor,
Oftează îngerul.

Întotdeauna mi-a plăcut poemul acesta de Ana Blandiana.
Vroiam să-l citiţi şi voi..
Cam atât pentru azi. A lil` tired.
`bye

Eu cred

de Ana Blandiana

Eu cred că suntem un popor vegetal.
De unde liniştea
În care aşteptăm desfrunzirea?
De unde curajul
De a ne lăsa pe toboganul somnului
Până aproape de moarte,
Cu siguranţa
Că vom mai fi în stare să ne naştem
Din nou?
Eu cred că suntem un popor vegetal –
Cine-a văzut vreodată
Un copac revoltându-se?

Primăria municipiului Oradea şi Fundaţia Academia Civică Bihor anunţă conferinţa intitulată “Băşcălia la români – de la salvare la sinucidere” susţinută de Ana Blandiana. 
Evenimentul va avea loc joi, 3 septembrie de la ora 18, în sala ”Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea.

*foto: cotidianul.ro

Nu puteam ca ajuns în Maramureș să nu vizitez și locul cel mai încărcat de umbrele rănilor veșnic nevindecate ale  inumanului, unul dintre multele locuri din țara asta unde s-a încercat împilarea pentru totdeauna a spiritului celor ce-au îmbrăcat cămașa rezistenței la o existență absurdă și impusă. În clădirea cu pereții îmbibați cu suferință a fostului penitenciar de la Sighet, devenit prin efortul deosebit al unor intelectuali ce merită tot respectul meu Memorialul Victimelor comunismului și al Rezistenței, mi-am reamintit de acest apogeu al suferinței colective, această rană pe sufletul poporului român. E un loc unde poți să simți durerea în aer, unde fiecare perete spune o poveste cutremurătoare, unde dacă închizi ochii vezi aripi.

Toate numele și chipurile din fotografii ale celor care au ales demnitatea în locul unor vieți de marionete, toți cei care au ales libertatea de gândire și au murit pentru ea trebuie să rămână veșnic în memoria noastră, noi vom fi mai puternici pentru că ei au ales să înfrunte avalanșa răului. Sunt chipuri ale multor oameni care înseamnă ceva pentru întreaga umanitate, oameni despre faptele cărora am citit și de la care am învățat ce este demnitatea.

Acest muzeu merită vizitat măcar o dată în viață de toți cei care vor să înțeleagă acest moment istoric sumbru care a avut nefastul rol de a încerca să desfigureze conștiința unei întregi nații. Sunt aici cuprinși mai toți cei care au fost victimele tăvălugului roșu cât și cei care au încercat să-i reziste. E un loc din care cei care înțeleg   amploarea suferinței strânsă între zidurile acestui muzeu, vor ieși ca dintr-un templu care le redă un nou sens al existenței.

Azi am scos din biblioteca personală câteva exemplare ale revistei-document „Memoria”, o revistă de mare ținută intelectuală și care a încercat la vremea ei să reconstituie pe hârtie toate aceste episoade triste ale încercării de a depersonaliza o nație. Voi continua pe acest blog o serie de postări care se amintească de cei care au suferit aceste nelegiuiri. Am vrut să scriu un poem despre această experiență la Sighet, dar poemele scrise între pereții reci ai închisorilor  comuniste spun mai bine despre tot ce a fost acolo. Voi posta și o parte dintre aceste poeme.

Voi încheia cu un gând al Anei Blandiana care  a avut un rol foarte important la constituirea acestui muzeu:

Atunci când justiția nu reușeste să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție.

text și foto: quasiote

UPDATE:  Am aflat cine erau temerarii cântăreţi de pe Cetate . Iar la cererea unui dintre ei, îi trec aici: Mircea Căprioru, fraţii Mateş, fraţii Ilin, fraţii Palfi şi “încă vreo 2″.

Aseară a fost celebra ploaie de stele…

Bunică-mea m-a anunţat din timp că dacă ies să văd stelele să o trezesc şi pe ea, că nu o văzut niciodată aşa ceva. ‘Nţeles, să trăiţi! N-o fost nevoie, că de emoţii nici nu o putut dormi ). Pe la 12 fără 10 vine la mine: “Vlad, nu vii să vedem stelele?”. Eu, fiind concentrat pe o dezbatere politică la televizor, i-am zis să mă aştepte în curte.

Pe la 12 cobor şi eu în curte. Bineînţeles, pregătit corespunzător cu umbrelă, să nu mă ude vreo stea, cu găleţi ca să strâng cât mai multe stele care cad la mine în curte, ca tot omu’ ). Bunică-mea era bucuroasă. Văzuse deja vreo 2. “Atunci înseamnă că e chiar o ploaie abundentă”, îmi zic, “dacă şi ea a văzut două.” Îmi fixez privirea pe jumătatea de cer fără nori, şi aştept. Aştept. Aştept. Între timp bunică-mea s-a întors în casă mulţumită. Eu tot aştept.

Trece un avion. Mai trece unu. Şi încă unu. Şi tot aşa. Cred că deasupra Cugirului e un nod de autostrăzi aeriene, că trec avioanele din toate direcţiile, una-ntruna. Dup’aia văd nişte blitz-uri pe Cetate. Aud şi ceva râsete. Iar blitz-uri. Încă erau în curs de urcare. Se ghidau cu luminile telefoanelor, perfect vizibile de la mine din curte. Încep să latre şi câinii vecinilor. Şi nu binevoiau să se oprească. Parcă eram la stână. Dar totuşi, ce căutam eu în curte noaptea după miezul nopţii??? Aaa, ploaia de stele!! Şi unde naiba îs stelele care cad???

După vreo 20 de minute, de stat cu capu’ în sus, la 15 grade sau cât erau afară, mă hotărăsc să renunţ şi intru în casă. Întreb pe mess în stânga şi-n dreapta “Mah, voi aţi văzut stelele??” Majoritatea: “Daaa!”. Cum naiba? O fi casa mea într-o zonă protejată de un scut antiaerian? Că eu n-am văzut nimic căzând, deşi după atâta stat cu capu’ în sus parcă fiecare punct luminos de pe cer se mişca şi dansa în faţa mea… Chiar aşa de chior să fiu )? (ochelarii erau pe nas, deci n-am scuză:P)

Îmi zic “nu se poate, tre să văd şi eu măcar o stea”, că doar nu se ascund ele de mine. Şi mă întoc afară. De data asta în curtea vecinilor erau două mâtze în călduri (unul cred că era motanul meu, foarte viril, ca în fiecare an:P) care miorlăiau groaznic. Temerarii de pe Cetate ajunseseră în vârf. Şi aud din direcţia lor “Cadeeeeeeee, dă-te bă că cade!!…” ). Oamenii se simţeau foarte bine. Şi când urlau ei mai cu spor, văd şi eu minunea: o stea ţâşneşte de după un nor şi “cade” după Cetate. Apoi imediat încă una îi ia urma în aproximativ aceeaşi direcţie. Mă întorc în casă fericit să anunţ marea veste partenerilor de discuţie online. Fiecare se lăuda cu performanţele sale, parcă eram la OTV: “eu am văzut 2″, “eu numa 1″, eu am văzut 15!!!” (aici cred că au fost numărate şi avioanele:)) ). Erau şi ghinionişti care n-au prins niciuna… Şi din vorbă-n vorbă aflu că trebuia să îmi pun şi dorinţă. Deja trăiam o incredibilă dramă. Nu mi-am pus dorinţă la steaua căzătoare ==> mi-am ratat existenţa.

Îmi iau încă odată inima-n dinţi şi ies afară să mai caut o stea. De pe Cetate încă se mai auzeau chicoteli. Stau vreo 10 minute, şi dintr-o dată cade o stea:D! Bucurie imensă, îmi pun dorinţa şi mă întorc în casă fericit că mi-am salvat existenţa . Deja jumate din lista de mess avea statusuri care conţineau şi cuvântul “stele”. Clar, toată lumea îşi pusese dorinţa şi era împlinită.

Dar am rămas cu o nedumerire după experienţa de azi noapte. De ce în filme stelele cad în slow-motion???

Vlad Ch.

PS: Vă las şi două melodii cu şi despre stele .

Dan Vană – Stea adusă de vânt (versuri Ana Blandiana), înregistrare de la Tabăra Folk de la Calafat, ediţia a XI-a (august 2008). Pe scenă mai sunt, printre alţii, bulgarii Stefan Geraksiev şi Rosen Paskulov.

Stea adusă de vânt

de Ana Blandiana

De la început ai fost adusă de vânt
Ca o sămânţă.
Am şi glumit: “Cine-a mai văzut
Stea adusă de vânt?”
Dar mai târziu,
Când mi te-ai aşezat pe frunte
Şi-ai început să-ncolţeşti
Am înţeles că eşti o sămânţă.
Lacomă, înfiptă sălbatec în creier,
Cu raze aspre închipuind rădăcini,
Eşti o sămânţă.
Ce păcat
Că planta pe care,
Lumină din lumină, o naşti
Nu se poate vedea
Decât după ce
Mă voi fi întunecat.

Taxi – Stelele care cad (versuri Dan Teodorescu)

Renumita poetă Ana Blandiana a fost
Preşedintele Juriului Internaţional
la Festivalul-Concurs Internaţiojnal al Talentelor Lumii
“Micul Prinţ” în 1997,
când poeta Renata Verejanu a adus la Bucueşti
unul dintre cele mai originale
dialoguri dintre culturi şi popoare….

Cronicar MP

Întrebat dacă ar exclude pe cineva din „cetatea” literaturii, un critic în vogă a răspuns descalificant: „sub cerul literaturii încap toţi poeţii”. Cu alte cuvinte, lângă Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Ileana Mălăncioiu pot sta de-a valma toţi cei cu insomnii nocturne ori cu refulări diurne, cărora cineva le-a zgândărit amorul propriu şi „talentul” pentru a-şi mai îmbogăţi contul, editura cu încă un titlu, fiindcă astăzi ai ocazia să vezi pe tarabe destulă maculatură, în condiţii grafice prea luxoase, ca să le poată visa mulţi scriitori. În acelaşi timp, de ruşine, cărturarii har-nici, modeşti, dar tăcuţi stau cu lucrările-n „sertar” din lipsa fondurilor ori pentru a nu se „aşeza” pe raft lângă te miri cine. Gestul îi face şi mai umili, însă infinit mai bogaţi sufleteşte. Azi poftitorii de „autorlâc” pot scrie până stă vântul, după dictonul „cărţile din cărţi se fac”, de la politicieni până la ultimul ins proaspăt alfabetizat. Se va găsi o editură fără mofturi axiologice ori etice să le publice „operele” contra unei sume, iar lăudătorii de ocazie o vor prezenta ca pe o mare reuşită, de ce nu, chiar o capodoperă.

Recent, la vernisajului unei expoziţii de artă, ne-a fost dat să auzim o apreciere şi mai derutantă cum că alături de noi ar trăi, ar picta şi ar sculpta o mulţime de genii, unul mai original decât altul. Bucuria noastră s-a transformat foarte repede în jenă la vizionare. Alături de câteva tablouri, icoane cu har vizibil, se lăfăiau zeci de metri pătraţi de pânze în care penelul a fost înlocuit cu bidineaua, confundându-se arta cu zugrăvitul. Nu s-a găsit nimeni să spună „în lături!”, fiindcă arta nu înseamnă chiar orice. Mass-media nu au reacţionat. Aşa că data viitoare îi vom regăsi cu alte „creaţii” pe simeze. Încet, dar sigur, o subcultură de cartier, cică de consum,  s-a insinuat pervers în viaţa noastră artistică şi intelectuală, atâta câtă era.

A nu se considera că sentimentul valorii va fi fiind mai puternic în alte sectoare. E suficient să studiezi CV-urile câtorva aleşi ca să realizezi că societatea românească şi-a pierdut imunitatea în faţa unei adevărate molime a inculturii şi a imposturii. Chiar dacă se mai găsesc critici hirsuţi, nemulţumiţi de ce văd în jurul lor, vocea li se pierde în oceanul de tămâieri reciproce al tovarăşilor de drum, al tabloidelor la modă şi talk-show-rilor unde „entertainment”-ul e doar sporovăială ineptă pe teme preponderent epidermic-endocrine. S-a ajuns până acolo, încât să ne împiedicăm zilnic de compozitori semianalfabeţi, manelişti, unii chiar realizatori de emisiuni, făcându-şi publicitate deşănţată ca să scoată sume imense din vânzarea subproduselor şi surogatelor. Cauza o afli îndată privind profilul moral al cumpărătorilor – eşecul unei societăţi de consum în derivă educaţională. Îşi poate închipui cineva asemenea făcături şi kitsch-uri fioroase pe malurile Senei, Tamisei, Rinului? Se vede treaba că plaiul mioritic duce mare lipsă de târn.

S-a mizat pe rolul sănătos al pieţei de carte, de artă, numai că, deşi declarată ca atare, în  România funcţionează după obiceiuri de bazar oriental, cu de toate pentru toţi, în care ţeapa, păcăleala te pândesc la fiecare pas. Comerţ la plesneală pentru naivi grăbiţi care „pun botul”.

Simţul valorii nu-i lipseşte numai pieţei de carte, ci şi mediilor în promovarea unor spectacole, evenimente politice, culturale şi sociale, a unor personalităţi. Rating-ul a înlocuit  total principii sănătoase ţinând de bunul simţ, de măsură. Se uită că principalele televiziuni, reviste pot fi accesate de pretutindeni, de la copilul nostru până la cetăţeanul australian curios să vadă o ţară europeană cu nume exotic. Poziţia noastră în lume? Mai joasă ca a prietenilor din Ouagadougou, cu toate milioanele aruncate pe publicitate şi advertising! Nu se înţelege că promovarea unor imagini corespunzătoare ar trebui să înceapă cu respectarea unor standarde de adevăr şi calitate.

În câteva domenii precum medicina tradiţională, alopatică, mai ales în cosmetică, dar şi critica de artă etc. ştiinţa pare să se fi abandonat. Rămâi stupefiat de deficienţele instructive ale celebrilor vindecători, întotdeauna fără şcoală, toţi obţinând cele mai miraculoase ceaiuri, tincturi, hapuri, însănătoşindu-şi pacienţii pe dată cu pietre deocheate, doi cartofi, ţărână de vicleim, gesturi şi mişcări ale mâinilor, cu privirea, cu propria prezenţă, bând urină ori apă „neîncepută”. E plină nu numai presa de vrăjitoare şi ghicitoare, colorate ori nu, care-şi aşteaptă fraierii. Îşi promovează găselniţa mizând pe necunoaştere, pe credulitate. Căci nimeni nu ne scapă de escroci. Concomitent cu dezvoltarea mediilor, societatea nu şi-a format şi un sistem de apărare împotriva impostorilor, chiar dacă toate faptele de mai sus constituie infracţiuni, înşelătorii ordinare, numai că n-are cine să aplice legea.

Patriotismul local este o chestiune prin care ar trebui să se înţeleagă altceva decât susţinerea cu orice preţ a unor valori îndoielnice, dar de-ale locului. Dacă, e.g., bucovinenii şi-au creat instituţia premiilor anuale acordate unor personalităţi în afară de orice dubiu, lucrurile nu stau deloc aşa începând cu capitala şi terminând cu ultimul judeţ. Or principiile axiologice ar trebui să fie aceleaşi, şi la centru, şi în provincie.

Totodată, mai dureros, calitatea, corectitudinea limbii române, atât în mass-media cât şi-n viaţa cotidiană sunt tot mai dificil de promovat, preocupările pentru educarea exprimării devin din ce în ce mai rare, mai ineficiente, rolul corectorilor din edituri şi redacţii limitându-se la intervenţii minore. Noroc de dicţionarele din softul calculatorului care dau variantele literare ale cuvintelor. Ar fi foarte interesant dacă, în timpul unui interviu, al unui speech, al unei cuvântări, în partea de jos a ecranului s-ar subtitra varianta corectă. Cu siguranţă am mai învăţa câte ceva.

Petru Tomegea

Presse-Mitteilung des Verlages:

Zum 30. Juni 2010 wird der Ammann Verlag seine publizistische Verlagsarbeit beenden. 1981 von Egon Ammann und Marie-Luise Flammersfeld gegründet, erreichte der Verlag sogleich mit seiner ersten Publikation, dem Erzählungsband »Die Tessinerin« von Thomas Hürlimann, internationale Aufmerksamkeit. Für das Frühjahr 2010 bereiten wir unser letztes Programm vor. In 29 Jahren hat der Verlag zahlreiche zeitgenössische deutsch- und fremdsprachige Autoren aus allen fünf Erdteilen entdeckt und gefördert. Bedeutende Werke der Weltliteratur sind zum Teil erstmals in deutscher Sprache übersetzt und veröffentlicht worden, so u.a. Werke von Fernando Pessoa, Ossip Mandelstam, Antonio Machado. Swetlana Geiers kongeniale Neuübersetzungen der »Elephanten« von Fjodor Dostojewskij ebneten den Weg für eine neue Lesart und damit eine erfolgreiche Renaissance dieses bedeutenden Autors. Sie finden sich so selbstverständlich im Verlagsspektrum wie die wichtigsten Werke von Wole Soyinka, Ismail Kadare, Ralph Ellison, Zora Neale Hurston, Georges-Arthur Goldschmidt, Les Murray, Abraham Sutzkever u.a.m. Zu den deutschsprachigen Autoren, deren Werk von Beginn an im Ammann Verlag erschienen sind, gehören Thomas Hürlimann und Ulrich Peltzer. Neben den Werken von Erika Burkart, Hansjörg Schneider, Ruth Schweikert u.a. veröffentlichte der Verlag zahlreiche Debüts heute bekannter und gefeierter Autorinnen und Autoren wie Julia Franck und Thorsten Becker. Ammann hat gegen 1000 Titel publiziert, viele der Titel wurden von der Literaturkritik gefeiert und mit Auszeichnungen und Preisen bedacht, viele von der Leserschaft geliebt wie die Bücher des Bestseller-Autors Éric-Emmanuel Schmitt. Die Gründe für diesen Entschluss liegen im fortgeschrittenen Alter der Verleger und in einer Marktsituation, die für Literatur zunehmend schwieriger wird. Ein Verlag mit dem Profil des Ammann Verlags ist eng an die verantwortlichen Personen gebunden und kann ohne sie nicht fortbestehen. Marie-Luise Flammersfeld und ich haben gegeben, was wir zu geben hatten. – »Alles hat seine Zeit.«

Die NZZ weiß:

Die Backlist des Verlags soll an die interessierten Verlage verkauft oder weiterhin bewirtschaftet werden.

Der Auszug aus der langen Autorenliste zeigt, dass Ammann ein bedeutender Verlag für deutsche und Weltlyrik ist:

Adonis, Ajchenrand Lajser, Allemann Urs, Bashô Matsuo, Blandiana Ana, Burkart Erika, Czechowski Heinz, Darwisch Mahmud, Dutli Ralph, Halter Jürg, Hass Robert, Hein Manfred Peter, Hikmet Nazim, József Attila, Kavafis Konstantinos, Kirsten Wulf, Machado Antonio, Mandelstam Ossip, Murray Les, Naum Gellu, Pessoa Fernando, Pilinszky Janós, Pizarnik Alejandra, Raeber Kuno, Söllner Werner, Soyinka Wole, Sutzkever Abraham, von Steiger Anatol, Zwetajewa Marina