care bla-bla blabesc , de parca ar fi pesti carora li s-a terminat aerul, nu pot ei stimatii si stimabilii  sa faca o analiza pe care s-o explice prostimii ca noi, despre cine ’s *aia* responsabili cu organizarea electorala?

Caci doar nu-i coborata din ceruri. Cineva a tras sforile astea pamantesti.

Noi romanii putem avea  pretentii si ifose de oameni moderni, comunitate in constructie (!) democratica…  dar putem pastra pretentiile, caci realitatea vietii pe care o avem si-o traim, e de bataie *de sus in jos*  care nu ne apropie de Anglia, America ..  Ci cam de Nigeria si d’alde de astea.

Atunci , eu intreb pe stimabilii analisti; nu exista o comisie de verificare, ca in orice tara democratica, sa constate neregulile care s-au facut in organizarea electorala si propunerea masurilor sanctionale celor in cauza !?  Pentru ca art ala 16 zice asa pe romaneste ca nimeni nu e deasupra legii!!
Noi avem statut de parte a comunitatii europene . Nu exista o legislatie care prevede organizarea  alegerilor? Partea tehnica a acestora..  Modul in care decurge inlesnirea votarii? Apoi nu exista o filiera , o dezbatere publica, mediatizata ,prin care oamenii sa fie informati precis ce inseamna unicameral, bicameral, de ce fix 300 de parlamentari si nu 304 sa zicem.. !? De ce referendumul in aceeasi zi cu alegerile? Unde e acea comisie, domnilor analisti?

Sa stim si noi ca unde-i  lege NU-i tocmeala!! 
Sau mai sti..!?

Daca stai sa te gandesti , un copilas a fost ars in incubator . Iar tragedia aceasta se cerceteaza, ca instanta sa poata decide daca a fost neglijenta din partea personalului , sau partea tehnica a fost defecta, sau alte motive..  Dar se cerceteaza!! nu?

Organizarea proasta a alegerilor,  nimeni nu cerceteaza?  Sau neglijenta publica facuta milioanelor de oameni este mai de trecut cu vederea decit neglijenta facuta de la o persoana la alta?

Cum or sa se schimbe lucrurile in bine daca nu avem coloana vertebrala care sa sustina opinia publica?   Sau, ne place sa intoarcem si cealalta parte a obrazului, crestineste , ca sa nu zic CRETINESTE!?

remix-polling

Update: Crin Antonescu a declarat azi că nu îl susţine pe Băsescu. Deci coaliţia s-a format, teoretic, mai ales că Geoană a fost şi el de acord cu numirea lui Klaus Johannis în funcţia de premier. În concluzie, în turul II vom vota între Băsescu şi Johannis.

Mă bucur nespus de mult că a picat Crin. Dacă tu ai tupeul să vorbeşti de “România bunului simţ” şi te duci la o ţigară în timp ce contracandidaţii tăi fac declaraţii eşti un jeg de om!

Politicienii ar trebui să înţeleagă că noi le dăm votul ăla, dar asta nu înseamnă că pot mai apoi să facă exact cum îi taie capul, în diferite alianţe. Să vină Varujan să-mi spună mie că nu îi interesează ciolanul, dar că e e posibilă o alianţă între două partide cu viziuni politice diametral opuse… doar ca să îl sape pe altul? Unde sunt eu în toată ecuaţia asta?

Eu l-am votat pe Cernea, chiar dacă ştiam că n-are nicio şansă. Dar speram că voi contribui la un procent de 5% care să-l pună într-o poziţie din care să poată mişca ceva, cât de mic, ca să îmi dau seama ce competenţe reale are. Cred că ar fi benefică o abordare de genul ăsta. Peste cinci ani.

Băsescu s-a distrat iar, a avut spatele asigurat cu referendumul şi, bine au remarcat analiştii, se va folosi de el în următoarele două săptămâni. Nu văd de ce e o problemă. Dar, la fel ca şi în cazul lui Antonescu, a făcut o remarcă tâmpită, legată de cravata care “oricum o să ajungă să stea strâmb” care m-a cam dezgustat.

Vreau, pe lângă Taraf tv, să-şi facă şi Vadim o televiziune. Până ajunge Comedy Central să fie difuzat prin cablu în România sunt singurele două chestii de la tembelizor care te fac să râzi cu lacrimi!

8. Chestia cu fraudarea alegerilor e o problemă foarte gravă, care mă tem că va aduce cu sine un circ grotesc şi nimic mai mult.

9. Studenţii care s-au înghesuit şi au aşteptat ore în şir să ajungă la urne înseamnă mult. Mă întreb câte voturi au fost nule. Oricum, e un lucru bun că a crescut interesul în rândul tinerilor. Acum urmează doar să aibă o opţiune reală.

10. Du-te la vot în turul II. Voteză-l pe care vrei tu. Dar, în opinia mea, nu te duce dacă tot ce vrei e să-l dai jos pe unul sau altul. Mi se pare că batem pasul pe loc. L-am pus pe Băse ca să ne scăpăm de pesedişti, acuma ajungem să-l punem pe Prostănac ca să scăpăm de Traian. Dacă ai votat cu Crin, Oprescu, Vadim sau Cernea şi n-a câştigat, nu-i niciun bai. Acuma ai de ales între ăştia doi. Atât. Nu îl alege pe cel care îţi bagă candidatul preferat în Guvern, pentru că nu te mai reprezintă pe tine. Datoria preşedintelui e să reprezinte cetăţenii, nu interesele unui partid care îl ajută să ajungă în fotoliu. Băse, Geoană…vă ţine? Şutul în dos PNL-ului şi măsuraţi-vă forţele cu propriul electorat.

În concluzie, în turul II mă duc să votez. Nul. Pentru că mi se pare absurd să aleg răul mai mic atunci când pun ştampila pentru mai bine.

Impregilo procede piatta a Piazza Affari. Dopo l’ottimo rialzo, registrato nella giornata di ieri, il titolo, che cede ora lo 0,1% a 2,422 euro, non si è discostato molto dalla parità, avendo oscillato in mattinata tra un minimo di 2,412 euro e un massimo di 2,475.

Ieri alle 17, ora italiana, sono state aperte le buste con le offerte delle concorrenti alla gara d’appalto per l’ampliamente del Canale di Panama. L’offerta del consorzio guidato dalla spagnola Sacyr Vallehermoso, cui Impregilo partecipa al 48%, è risultata la più bassa.

Gli analisti, colti di sorpresa, si aspettavano una diversa reazione del titolo in borsa. La vittoria per Impregilo non è ancora scontata e solo nelle prossime settimane si saprà a chi sarà aggiudicato l’appalto.

Impregilo è una multinazionale e il principale gruppo italiano nel settore delle costruzioni e dell’ingegneria per dimensioni e fatturato.

È attualmente leader nella realizzazione di infrastrutture per il trasporto (costruzioni ferroviarie), per il ciclo di trattamento delle acque reflue e dissalatori e nelle opere per l’ambiente (ingegneria per l’ambiente e il territorio).

Il gruppo è il primo general contractor italiano nel settore delle grandi opere.

Da Blitz Quotidiano

Sursa

Suntem o naţie de furioşi. Dincolo de faptul că suntem un popor de licenţiaţi, analişti, comentatori, artişti, bloggeri (hai, hai, comentaţi!), mai pe scurt -de gânditori -suntem furioşi rău!

Şi ne place să ne exprimăm furia la nivel verbal (nu am zis oral, ca să nu ziceţi că gândesc pervers)! Mai trist e că nu mai suntem deloc originali: dacă ne supără ceva sau cineva, fie ne căcăm pe/în ce ne-a supărat, fie ne băgăm organul în (aici e numai “în”, dar putem să fim originali şi să ne băgăm “pe”dc ne ţine).

Acum, nu zice nimeni să nu-ţi bagi, dar sunt numai oameni care asta fac! Ori nu ştiu alte cuvinte, ori pentru ei ăsta e un panaceu, ori nu au alt hobby.

Nu ne referim la oamenii deştepţi care refulează şi o dau pe cinstirea organelor. La ăia (cum ar fi badpitzi, de exemplu), care mai ştiu şi alte cuvinte decât p..a (nu scriu, că mi-e ruşine…). Şi care au citit Povestea poveştilor(da, sunt fan Ion Creangă, d-aia pomenesc numa’ de scrierile lui.  Şi care e problema?! Vă ofticaţi?!) şi ştiu că e un cuvânt care, alături de alte cuvinte româneşti (că limba română are mai multe cuvinte, chiar dacă avem impresia că nu-i aşa şi ne esprimăm în engleză, că suntem culi), poate duce la veritabile metafore şi hiperbole.

Nu, vorbesc strict de jmecherii ăia care stau veşnic cu scobitoarea între dinţi şi care s-au născut supăraţi. Cu ăia nu ai cum să te cerţi, că ei folosesc, în 90% din cazuri numai un substantiv şi două verbe asociate (uşor, că nu v-am jignit încă). În rest nu au nevoie, fiindcă vorbesc în onomatopee şi interjecţii –hoooo, că nici acum nu v-am jignit !

Neamule, şi e plictisitor să auzi aceleaşi două versuri de fiecare dată: “Îmi bag p..a în tine, familie, cavouri, etc”, respectiv: “Să-mi sugi…”.  Dacă tot ne înjurăm, hai să o facem original!

Da’ nu se poate, că nu ai cu cine, că trebuie să le ţii o lecţie despre limba română, să-i asculţi dacă au învăţat cuvintele din vocabular…Şi durează, şi-ţi trece chefu’ de-a te porcăi.

Oricum, pe bărbaţii (mai précis, purtătorii de organ, dar să zicem că sunt bărbaţi) din această categorie i-aş mai înţelege că trebuie să folosească şi ei cumva instrumentaţia din dotare, da’ ce să ne facem cu donşoarele care îşi bagă mai abitir ca domnii. Ori e o frustrare că ele nu au ce să-şi introducă (picioarele şi le mai bagă numa’ ăia de la grădiniţă şi pocăiţii, fatah!), ori de fapt se referă la organu’ lu’ iubi al loooor, pe care, când îl lasă ei să se odihnească, îl bagă ele în tură. Apropo, fetele, vedeţi pe unde băgaţi podoaba lu iubi, că dup-aia ziceţi că v-a înşelat nenorocitu’!

Eu cred că ştiu care o să fie primul cuvânt pe care o să-l zică plozii ăstora şi mi-e teamă că o să fie şi singurul în română, că la gradiniţă învaţă direct engleza (nu, frate, nu sunt patriot, nici descendent al lui Pruteanu, da’ suntem prea multe vedete care ne scremem în engleză).

Pe voi, ăştia, cercopitecilor, v-aş trimite să vedeţi: http://www.youtube.com/watch?v=bNoOusfqwMM, da’ nu vreau să vă obosească, virgulă, chestia aia pe care o purtaţi în cutia craniană.

USA

da WSI

Il chairman of the board della Federal Reserve di New York Stephen Friedman ha dato le dimissioni all’improvviso, comunicando che hanno effetto immediato. Cio’ accade proprio mentre vengono diramati i dettagli sullo stress test relativi alla solidita’ dei maggiori gruppi bancari e finanziari degli Stati Uniti con la relativa necessita’ per 10 su 19 di una forte ricapitalizzazione.

Dai primi rumor circolati a New York subito dopo l’annuncio, le dimissioni vengono messe in relazione con il possibile conflitto di interessi di Friedman con Goldman Sachs, quando la banca lo scorso ottobre nel pieno della crisi finanziaria si trasformo’ da banca d’affari a banca commerciale.

Friedman era presente nel board di Goldman Sachs e ne aveva acquistato un numero notevole di azioni subito prima di un forte apprezzamento.

Il che sembrerebbe clamorosamente in contrasto con io suo ruolo di controllore nell’ambito della sede regioanle della Federal Reserve di New York.

(08/05/2009)

Italia

Ha scritto Franco Bechis per “Italia Oggi”

In cassa avevano già qualcosa in più di 1 miliardo e 200 milioni di euro di liquidità tenuta da parte negli anni precedenti. Ma nell’ultimo mese Silvio Berlusconi e i suoi cinque figli possono contare su 775 milioni di euro in più da dividersi comunque vadano le vicende familiari.

A consegnarli nelle loro mani è stata piazza Affari, che ha visto lievitare, con una performance decisamente superiore all’indice generale, i tre titoli quotati cui sono interessati gli azionisti del gruppo Fininvest. Mediaset, Mondadori e Mediolanum.

Il primo vale per loro 377 milioni in più, il secondo 113 milioni in più e il terzo 285 milioni in più del 7 aprile, all’indomani del terremoto in Abruzzo, circa un mese prima del terremoto familiare. Del miliardo e 228 milioni di euro liquidi accantonati nelle holding che controllano Fininvest sotto forma di dividendi e riserve starordinarie, la gran parte spetta al presidente del Consiglio nonchè fondatore del gruppo imprenditoriale: in tutto 719.007.355,74 euro.

Marina Berlusconi può invece contare su 54,5 milioni di euro fra quota di patrimonio netto distribuibile e liquidità in cassa. Piersilvio grazie alla sua holding quinta in tutto su 154,4 milioni di euro.

I tre fratelli di secondo letto, concepiti con Veronica Lario (il cui vero nome è Miriam Bartolini), e cioè Barbara Eleonora e Luigi hanno nella loro holding quattordicesima a disposizione 330,7 milioni di euro.

Questo patrimonio è già ampiamente diviso fra il padre e i cinque figli, e la proporzione dovrebbe restare simile anche con la valorizzazione delle partecipazioni quotate grazie al recupero dei titoli della scuderia sui mercati azionari. Ma c’è un segnale chiaro registrato in questo ultimo mese: i titoli stanno seguendo il percorso professionale del presidente del Consiglio.

Boom oltre le attese proprio nel momento in cui Berlusconi (in seguito al comportamento post terremoto in Abruzzo) stava raggiungendo le vette della popolarità e salendo gli indici di gradimento. Il parallelo non è automatico, naturalmente, ma non è un caso se molti analisti (anche l’ultimo report sul titolo Mediaset, che consigliava di attendere i risultati delle elezioni europee) ritengono strettamente legate le fortune politiche del maggiore azionista e i corsi azionari dei titoli di famiglia.

L’incognita viene dunque proprio dall’ultimo terremoto familiare: ieri per la prima volta si è bruscamente interrotta la corsa rialzista di tutti e tre. Forse meno clamore può fare bene anche alla tasche dei litiganti…

(08/05/2009)

Temo che questo lungo articolo possa interessare a ben pochi, resta il fatto che è interessante… Pao

Soltanto un anno fa si dava per scontato che un mago della matematica come David X. Li si sarebbe prima o poi visto attribuire il premio Nobel. Dopotutto alcuni economisti finanziari, perfino tra gli Analisti di Wall Street (i cosiddetti quant), avevano già ricevuto il Nobel in economia e il lavoro di Li sulla misurazione del rischio ha avuto un impatto superiore, e più rapido, rispetto ai contributi alla materia dei precedenti Nobel.

Oggi però, mentre banchieri, politici, autorità di regolamentazione e investitori osservano stupefatti gli effetti della più grande crisi finanziaria dalla Depressione in poi, Li probabilmente può dirsi contento di avere ancora un lavoro nel mondo della finanza. Non che i suoi risultati siano da buttare via. Si è preso in carico un noto problema – determinare la Correlazione, cioè il modo in cui gli eventi più disparati sono strettamente collegati tra loro – e l’ha risolto con una formula matematica semplice ed elegante, una formula che presto sarebbe diventata onnipresente nel mondo della finanza internazionale.

Per cinque anni la formula di Li, nota come funzione di copula gaussiana, è apparsa come un notevole progresso, un pezzo di teoria finanziaria che permetteva di modellare in maniera più facile e accurata rispetto al passato rischi altamente complessi.

Con la sua propensione per la matematica illusionistica, David X. Li ha reso possibile ai trader la vendita di enormi quantità di nuovi titoli, provocando un’espansione senza precedenti dei mercati finanziari. Il metodo che aveva messo a punto è stato adottato da tutti, dagli investitori in obbligazioni (bond) alle banche di Wall Street, passando per le agenzie di rating e le autorità di regolamentazione, e si è radicato così profondamente che le preoccupazioni sui suoi limiti sono state ignorate alla grande.

Poi il modello è crollato. Le prime crepe sono apparse presto, non appena i mercati finanziari hanno cominciato a comportarsi in modi che gli utilizzatori della formula di Li non avevano previsto. Quelle crepe sono diventate voragini nel 2008, quando le fratture nel sistema finanziario hanno ingoiato migliaia di miliardi di dollari, mettendo in serio pericolo la sopravvivenza del sistema bancario mondiale. David X. Li, insomma, non riceverà a breve termine il Nobel. La sua funzione di copula gaussiana passerà alla storia come la formula all’origine delle perdite che hanno messo in ginocchio il sistema finanziario mondiale.

Continua la lettura qui: http://www.wired.it/magazine/archivio/2009/02/storie/p-=-%CF%86-(a,b,y)-la-formula-del-crac.aspx?page=2

Da. Este adevărat că angajatul român susţine aproximativ doi pensionari prin munca şi taxele plătite statului. Tot atât de adevărat este că angajaţii direct productivi susţin vreo doi bugetari plătiţi mult mai bine decât ei. Cu alte cuvinte, în România numai angajat care să producă ceva să nu fii. E nasol. Toţi vor bani de la ei. Inclusiv aberanţii analişti care apar la talk show-uri unde se duc să demonstreze cât de mică este productivitatea angajatului român. Asta în condiţiile în care dotările noastre sunt tehnologii noi şi performante doar pentru anii ‘60-’70. Îşi pun problema productivităţii reduse a angajaţilor români – gesticulând cu ambele braţe – doar prin prisma factorilor psihologici. Deh, românii aştia nu sunt buni de nimic. Dar sunt buni să le plătească salariile şi mânăriile. Angajaţii occidentali superproductivi au utilaje moderne, au drepturi care li se respectă (lasă că firmele lor vin în România unde fac exact invers), au concediu mai mare, au program de muncă mai flexibil, au timpi de deplasare de acasă la locul de muncă mai mici etc.

Şi după o viaţă de câine, ajungi bătrân (dacă mai existi) şi ramolit. Ai 60 de ani şi nu-ţi mai arde de haosul şi sclavia unei munci în România. Vrei să joci un şah în parc, un şah pe care l-ai jucat de câteva ori în viaţă în câteva week-end-uri când mai aveai energie după o săptămână lungă de muncă. Vrei să te plimbi şi să te joci cu nepoţii. Sau poate nu ai avut timp să faci copii şi vrei să hrăneşti pur şi simplu porumbeii. Nu ai nicio şansă. Munceşti ca un sclav, mori ca un câine! Poştaşul cu pensia va suna când vei fi plecat de acasă… în Rai. Vârsta minimă de pensionare pentru bărbaţi va deveni 70 de ani în timp ce speranţa de viaţă este de 68 de ani.

Dreptul la pensie devine o utopie. În România nu există decât dreptul la sclavie. Nu ai nicio sansă. Te naşti în familii de succesuri sau pupi pe cine trebuie unde trebuie ca să reuşeşti. Dacă nu, e de rău; mai ai doar şanse egale cu cele de la 6/49, cam pe acolo.

Statul de drept, drepturi, libertăţi, bine comun, democraţie… gargară pentru proşti. Sună bine. Sună tot la fel de bine precum promisiunile de iubire eternă şi fidelitate rostite de către o prostituată.

Sincer, cine naiba işi mai doreşte să trăiască ca să muncească / sclavească până la 70 de ani? Aţi văzut cum arată pensionarii nemţi? Aţi văzut ce iuţi sunt pensionarii italieni? Şi i-aţi văzut pe pensionarii români? Ceva diferenţe? Nu??? Parcă, parcă ar fi ceva, nu?

Pensionarea la 70 sau la 90 de ani e cam totuna dacă viaţa pe Pământ e de 68 de ani (cu noroc). Cât despre noi, generaţiile mai tinere, devine o certitudine pensia doar în Lumea de dincolo.

Să trăiţi bine!

Furnizorul de solutii WiMAX, Alvarion, si-a deschis un centru de testare in Romania si are 11 joburi disponibile, scrie Ziarul financiar. In prezent, firma are 150 de angajati si cauta analisti, ingineri software si specialisti in radio-frecventa. Momentan au 11 pozitii deschise, insa este posibil sa mai recruteze pana la finalul anului.

Vezi si alte joburi in IT Software.

Să o lămurim de la bun început: “licurici” în viziunea lui atinsă de raza modestiei. Pentru că eu cred că îşi merită cu prisosinţă locul pe care îl ocupă la fiecare dintre cele 3 categorii la care a fost laureat în cadrul Galei Zece pentru România, organizată de Realitatea TV.

Jurnalişti: locul 2 – după Cristian Tudor Popescu, înaintea lui Ion Cristoiu, cele două stele de pe firmamentul jurnalismului din  România.  Ştiu, nu îşi doreşte să fie inclus în această categorie şi, tehnic vorbind, nici nu prea are ce căuta aici.  Dar, în fapt, Mircea Badea poate fi numit jurnalist prin faptul că emisiunea lui este o reflectare a realităţii din societatea românească, subiectivă ar spune unii, obiectivă dacă privim pur şi simplu în jurul nostru. Mircea Badea are subiectivismul specific editorialiştilor. Este pe aceeaşi ramură cu Ion Cristoiu şi Cristian Tudor Popescu, care îşi trag seva din jurnalismul de “tranşee”, este aproape de sol, de existenţa obiectivă, se poate ajunge la el fără scară, şi nici nu este atins de astrul “puterii”, şi prin putere înţeleg nu numai sentimentul unora de atotputernicie şi infailibilitate, ci şi puterea aia pe care se bat politicienii noştri acum, care a făcut din mulţi “deontologi” sclavi portocalii (…galbeni, sau roşii). Iar în privinţa calităţilor care ar face din Mircea Badea un gazetar în adevăratul sens al cuvântului, cine nu e convins de ele să îi citească blogul. E adevărat, ar fi un gazetar ceva mai pasional, dar cred că jurnalismul de la noi ar avea nevoie de o abordare de acest gen, de cuvinte care să aibă substanţă, iar această subtanţă să nu fie una dirijată din exterior către marea învolburată a publicului, şi nici una care să o dea “cotită” atunci când întâlneşte o stâncă peste care nu ar trece prea uşor, cu alte cuvinte un subiect mai greu de abordat, incomod, sau care ar atrage un val de antipatie asupra sa. App, cred că unora le e foarte bine în vârful copacului, dar atenţie că soarele arde tare şi valoarea lor se ofileşte cu cât se întind mai mult către soare (în tot spectrul său galben, portocaliu sau roşiatic) întru fotosinteză,  iar toamna, cum bate vântul mai puternic, o dată cu alegerile, riscă să fie doborâţi.

Analişti: locul 3 - după Ion Cristoiu şi înaintea lui Marius Tucă. Această clasare cred că i-a convenit cel mai mult, pentru că are o vădită admiraţie pentru ambele personaje iar de Marius Tucă îl leagă chiar o relaţie de prietenie. Bine, dacă ar fi să îl întrebăm pe Mircea Badea ce părere are de această gală şi de poziţionarea sa în cadrul diferitelor categorii cred că ar răspunde “bine că s-a terminat frăsuneala asta de 10 pentru România” şi “mă doare în cot pe ce loc am ieşit”. Uite aşa ajungem să reflectăm asupra calităţii sale de “analist”. Lui Mircea Badea nu îi este teamă să spună ceea ce gândeşte, nu îi este teamă de cuvinte, atâta timp cât respectă regulile gramaticale, nu îi este teamă de oameni, atâta timp cât respectă regula „Cu samuraii lupţi ca samuraii, cu tâlharii, ca tâlharii”. De puţine ori s-a înşelat atunci când a făcut analize sau predicţii. Iar acele greşeli şi le-a asumat. Faptul că nu foloseşte cuvinte pompoase nu înseamnă că nu le cunoaşte semnificaţia, că nu poate să le lege într-o amărâtă de propoziţie sau că a citit mai puţine cărţi. Dimpotrivă. Mircea Badea şi-a dat seama că pentru a ajunge la oameni prin cuvintele pe care le rosteşte, informaţia trebuie procesată ca apoi să poată fi digerată, că nu trebuie să facă paradă de cultura sa, de deşteptăciunea sa, precum un fel exotic de mâncare cu denumire pretenţioasă, ci pur şi simplu trebuie să le folosească subtil pe acestea două pentru a genera conţinut, nu pentru a reprezenta conţinutul însuşi.

Cel mai admirat român: locul 3 – după Andreea Marin şi înaintea Andreei Esca. Nu, nu cred că mintea lui a croşetat ceva, ba chiar cred că nu i-a picat deloc bine la stomac “sandwich”-ul din titlu, având în vedere preferinţele sale în materie de femei, dar e prea devreme să am inspiraţie pentru altceva. Sunt sigură însă că votul românilor la această categorie nu l-a lăsat indiferent. A fost pentru prima dată când a concurat împotriva lui Traian Băsescu şi a lui Călin Popescu Tăriceanu, şi este de fapt singura categorie în care ar putea concura împotriva lor. Se amuza teribil în emisiunea lui de acest lucru, i-a îndemnat chiar pe participanţii la sondaj să îl voteze (“pick me, pick me “) Şi uite că Tăriceanu a ieşit pe ultimul loc (Băsescu nu avea cum să nu iasă pe primul loc, să fim serioşi). Mwuahahahaha. Pun pariu că pentru acest unic motiv Mircea Badea jubilează. Şi din nou se amuză. Nu pentru că îl interesează pe el direct pe ce loc este situat în orice fel de top. Ci pentru că ştie că pe CEILALŢI îi interesează. Şi pentru că unii acum îşi bagă ghearele în gât de oftică (vezi Robert Turcescu – un ghinionist loc şapte atât la categoria “jurnalişti” cât şi la cea de “analişti”). Cât despre cele două doamne care îi ţin companie lui Mircea Badea în clasament… pe Andreea Esca o admir pentru că are o viaţă de familie care cel puţin din exterior pare exemplară, iar pe Andreea Marin pentru tenacitatea cu care a dus rivalitatea faţă de Mihaela Rădulescu pe cele mai înalte culmi, până într-acolo încât a pus mâna pe capra neagră (mă rog, ţapul mugitor) pe care aceasta o abandonase pentru că era prea nărăvaşă. Teo din păcate a ieşit pe locul 7. Poate la ea o fi cu noroc şi, spre bucuria noastră, o să facă din nou emisiuni cu Mircea Badea. Nu ar fi exclus, nu demult chiar el a aruncat nişte săgeţi în acea direcţie. Revenind… Pe Mircea Badea îl admir pentru tot ce am enumerat în acest post şi pentru că este, cu toate calităţile dar şi cu defectele sale, cel mai “uman” personaj din  peisajul mass-media românesc.

Cand n-au pe cine sa invite in studio, producatorii televiziunilor de stiri iau agenda cu numere de telefon si cheama un ziarist. Priceput la politica, omul e intrebat de finante. El e invitatul-nechezol (surogatul de cafea vandut in magazine inainte de 1989). Gata sa vorbeasca oricand, despre orice. Al doilea tip e invitatul-bata.

Ziaristul si analistul-bata au cunoscut marea lor inflorire in studiourile Antenelor in ultimii ani, odata cu aparitia “tintei” Traian Basescu. Au aparut experti basescologi, personaje mereu dispuse sa critice sau sa scormoneasca in trecutul, prezentul si viitorul prezidentului. Invitatul-bata are avantajul ca tocand o tema sau un personaj, ajunge sa se priceapa cat de cat la subiect.

Invitatul-nechezol, nu. E si el un fel de tonomat, dar nu-i manat de interese de partid sau de salariu, ci pur si simplu vrea vizibilitate. Are motivele lui, mai narcisiste sau mai pragmatice. Nu-l deranjeaza in niciun fel ca nu se pricepe la tema despre care vorbeste. Raspunde la foc continuu-a invatat formulele de succes pentru a fi invitat si data viitoare.

Nici unul nici celalalt n-au simtul ridicolului, dar, spun oamenii din televiziuni, asta e un avantaj. Dar tot mi se pare penibil sa vorbesti la televizor despre lucruri pe care nici macar nu le intelegi.

De cateva zile, adica fix din secunda in care s-au inchis urnele si s-au dat pe TV exit-pollurile, cele doua televiziuni concurente de stiri – adica Realitatea si Antena3 – se intrec in analize si speculatii care deja devin gretoase. Am senzatia ca asist la o telenovela nationala unde se negociaza contracte prenuptiale, se barfeste, se fac mis-masuri, se petrec injunghieri si impuscari politice, nu mai intelege nimeni cine cu cine si in asternuturile cui se zvarcoleste, care amor e legitim si care e in afara mariajului politic si asa mai departe.

Chestia asta o observa si Apollinaire, ieri.

Dar mai e un aspect. Cum o fi sa fii sef de trib partid zilele astea si sa te distrezi copios spunand cate o vorba in vant si apoi urmarind cu nesat cum se napustesc analistii sa analizeze amarata de fraza, amuzandu-te ce scenarii se tes spontan si eventual inspirandu-te pe gratis din cea mai buna idee emisa de unul din multele capete luminate politic, cap care s-ar lauda ulterior ca uite ce bine a prevazut el tot…

E’ quel che sembrano pensare molti dopo la prima mossa di Google nel campo dei telefonini. Ma anche se non sembra aver attirato code di clienti come per iPhone di Apple , offre molto a chi usa il cellulare non solo per telefonare.

Il G1, realizzato per Google da HTC e venduto da T-Mobile di Deutsche Telekom AG, al momento assembla un apparecchio più vecchio, il Sidekick, a forma di saponetta creato dal designer di G1 Andy Rubin, padre del sistema operativo per telefonini di Google, Android. Ha controlli sullo schermo a tocco ed una tastiera da minicomputer che compare facendo scorrere lo schermo.

Questo rappresenta un apparecchio più ingombrante rispetto all’iPhone.

Ma consente di usare la tastiera in modo più pratico agli utenti che non apprezzano la tastiera virtuale di iPhone, specie se si tratta di scrivere testi lunghi.

Il G1, accolto con entusiasmo alla sua presentazione martedì scorso a New York, ha molte delle funzioni di iPhone, un web browser, un mercato online in cui acquistare giochi e software, ed un lettore musicale. Questo gioca a favore degli utenti che non avevano troppe aspettative da Google.

Gi esperti sono meno euforici. Alcuni analisti rilevano la mancanza di alcune funzioni tipiche dei telefonini avanzati come una e-mail incorporata ed parallelo software da desktop.

“Questo è un apparecchio importante ma dovrebbe avere di più”, ha detto Michael Gartenberg, analista di Jupitermedia, che ha descritto il telefonino come un “buon primo passo” dopo il lancio, pur creando una lista di funzioni che, dice,lui vorrebbe trovare nelle prossime versioni.

E nuove versioni del telefonino potrebbero avere un’interfaccia utenti del tutto diverso, visto che Google ha aperto il sistema operativo a sviluppatori esterni. anche se sia T-Mobile Usa che HTC hanno già piani per offrire altri telefonini basati su sistemi Google.(Reuters)