Hacía tiempo ya que no escribía esta sección (1 año, nada más y nada menos),y ciertamente tenía ganas de retomarla, así que imagino que caerán unas cuantas actualizaciones de este estilo.

En el post que nos ocupa vamos a hablar de una banda turca injustamente poco conocida: Pentagram. También conocidos como Mezarkabul (es el nombre de la banda fuera de turquía, puesto que en Estados Unidos ya existía una banda con el mismo nombre), el estilo de la banda viene a ser una interesante fusión entre metal y  música tradicional turca.

Este es uno de los temas más conocidos de la banda, Anatolia… me recuerda mucho en los coros a la banda sonora de La profecía, de Jerry Goldsmith:

La banda ha sido una de las pioneras en introducir este género en Turquía, y ha publicado un total de 5 discos, de los cuáles tan sólo uno ha sido distribuído mundialmente. Personalmente destacaría Anatolia y Bir.

Asimismo, algunos de los miembros de la banda han trabajado un una gran cantidad de proyectos relacionados con otros estilos musicales, destancando de entre todos ellos la canción Everyway That I Can, compuesta por Demir Demirkan, vocalista y guitarrista del grupo, la cuál fue ganadora del festival de Eurovisión 2003.

Yo, sin duda, me quedo con sus composiciones para Pentagram, pero es cuanto menos curioso.

¿Y a vosotros que os parece Pentagram?

Página oficial de Pentagram

Anatolia (Turkish: Anadolu) is a geographic region of Western Asia, comprising most of the modern Republic of Turkey. The region is bounded by the Black Sea to the north, the Caucasus to the northeast, the Armenian highland to the east, the Mediterranean Sea to the south and the Aegean Sea to the west. Anatolia has been home to many civilizations throughout history, such as the Hittites, Phrygians, and Lydians, and Achaemenid, Greek, Armenian, Roman, Byzantine, Anatolian Seljuk and Ottoman states.

Geographically, three sides of the peninsula are bordered by the Black Sea to the north, the Aegean Sea to the west, and the Mediterranean Sea to the south. Anatolia becomes increasingly mountainous as one moves east. The Sea of Marmara forms a connection between Black and Aegean seas through the Bosporus and Dardanelles straits, and sepates Anatolia from Thrace on the European mainland.

For detailed information Wikipedia

Canon EOS Rebel Xti, ISO-1600, f/7.1, 1/40 sec.

Gönül Pultar‘ın hazırladığı, içinde benim de Genetik ve Kimlikler üzerine yazdığım bir yazı bulunan  ”Kimlikler Lütfen” isimli derleme çıktı.  Üzerinden biraz zaman geçmiş olmasına rağmen sanıyorum bu kitabın içeriği bugün daha da anlamlı.

On Ayşegül’s arrival at Eren’s family’s home, the couple join together to enter the house’s bridal chamber privately for the first time as a couple, while a female relative anoints the mantle of the door frame with butter. After a symbolic two or three minutes in the bridal chamber, the new couple emerge to everybody’s happy applause. Ayşegül is unveiled for the first time since the wedding began, and without a headscarf in public for the only time in her adult life.

Canon EOS Rebel XTi, ISO-200, f/10, 1/40 sec.

Taq-e Bostan

If I say that Naqš-i Rajab has moved to this URL, and if I add that Zeugma is now here, and if I mention that the page on Taq-e Bostan can be visited here, you will understand that you have come across a new installment of the highly irregular and highly irrelevant series called Moving Livius.Org. (As always, I have used to occasion to improve the pages. So, you will now also find photos of many mosaics from Zeugma.)

Still 56 pages to go…

The untapped Aegean city of Izmir has moved a step closer towards becoming a tourist boom town, as two airlines launch direct flights to Athens, Izmir’s closest national capital.

Sunexpress and Pegasus now have 5 weekly flights between Izmir’s Adnan Mendereds Airport and Athens, opening the floodgates for Greek tourists travelling to Izmir, favoured for its wealth of history, bazaars and nearby sandy beaches.

The cosmopolitan city of Athens has a large population of residents who originated in Anatolia. Curious about their origins, these Turkish-speakers could formerly only visit Izmir and its neighbouring areas by sea or flying via Istanbul.

Izmir officials are crossing their fingers, saying the city’s potential will fade if visitor demand doesn’t live up to expectations, and planes arrive half full. But if the flights bring the desired effect – more visitors and more business to Izmir – further endeavours will be green lighted, with flight frequency stepped up and direct flights offered elsewhere.

Direct flights are key to Izmir’s tourism success, says Adnan Menderes Airport manager Erkan Balci. Tourists often consider easy transportation options right up there with sand, sea and sunshine, preferring a one easy flight over time-consuming connecting flights.

Kunsthal Rotterdam presents a selection of modest portraits in black-and-white of schoolgirls from eastern Anatolia made by British photographer Vanessa from 2003 onwards. They either pose alone or together with one or two other girls and are looking into the camera’s lens expectantly. The girls pose unaffectedly, standing there with drooping shoulders, waiting for the photographer to take the photograph. Each of them is somewhat shy, yet nevertheless self-conscious. The girls portrayed by Winship in and around the school buildings reveal the very first signs of awakening puberty.

Amintindu-mi de “ce faceam anul trecut pe vremea asta” si rasfoind, virtual, albume cu fotografii, mi-am dat seama ca la transferul de bloguri de pe 360 pe Wp, unul s-a pierdut: blogul despre Turcia. Cum mi-a fost draga saptamana aia de vis, m-am gandit sa dau share impresiilor de atunci, asa cum le-am transcris la putina vreme dupa sosire….

Cu mii de ganduri in cap despre « cum va fi », am pornit la drum catre orasul gloriei sultanilor si al misterului saraiurilor cu cadane, al temutei Edi-Kule si al misteriosului Topkapı, al Sfintei Sofia si al tuturor minunilor lumii intinse de la Sultan Ahmet Geami la Turnul Galatei si de la malul Bosforului la bazarul populat de negustorii din neamul lui Agop-efendi, vorbitori de o romaneasca invatata de la Ismail cel sugubet, in care cel mai des intalnit cuvant era Hagi, Hagi…(destul de impresionanta gloria unui roman prin locurile unde alta data demult stapanea mania atotputernica a sultanilor, stapani si peste suflete de ghiauri romani…)
Si daca idei despre cum va fi erau destul de vag-romantice si de ispiratie romanesca (de la Ionel Teodoreanu si Radu Tudoran citire…) experienta in sine te poate lasa cu totul speechless…
In primul rand…sosirea…dupa un drum « initiatic » prin tara vecina si prietena (dar ale carei drumuri si vamesi se pare ca nu aveau cunostiinta despre simpatia noastra pentru castraveti)…am ajuns pe malul marii Marmara.
Ne-am desteptat in ceata, cu strigatul muezinului chemand mila lui Allah peste toti cei bine-credinciosi…rugaciunea se revarsa ca o boare peste casele unui oras inca adormit, dar a carui inima o puteai simti vibrand cu puterea unor secole ce-l modelasera intr-un loc unic, in fata caruia te incercau deopotriva si groaza, si admiratia si extazul…
Am pornit agale catre Moscheea Albastra…de fapt am pornit cu elan, dar…nu, elanul nu-i bun in Turcia, si cu atat mai mult la Stanbul…caci risti sa scapi tocmai esenta lucrului : pitorescul … care era peste tot, de la chemarile negustorilor care te imbiau in dugheana lor, in stare sa vanda si sa negocieze cu tine si luna de pe cer … si pana la atatea lucrusoare colorate ce ti se desfasoara prin fata ochilor incat zici « aman » si te asezi pe o banca in parc sa mananci ce merinde ti-ai adus de pe drum…
Sultan Ahmet Giami…pe vizavi de Sfanta Sofia, construita dupa chipul si asemanarea celei dintai biserici imperiale, cu ziduri cenusii de piatra care ascund in interior toata migala arabescurilor si toata vraja luminii filtrata prin vitralii albastre ca apa Bosforului…
Sfanta Sofia…pe vizavi de Sultan Ahmet Giami, cu ziduri rosii si cu tacerea veacurilor adanc ascunsa in ziduri…ce sta acolo inca din vremea cand Istanbul se numea Constantinopol si de zidurile sale se loveau deopotriva cu aceasi ineficienta si vanturile si armatele…
Doua civilizatii…Bizant si Islam…odata stapane, acum doar fior prin paginile cartilor de istorie si in lupta doar in lumea AoE (aviz cunoscatorilor)…desi demult apuse ca forta politica, sunt inca prezente prin tot ceea ce danuie in Istanbul…trecand prin poarta de la Topkapı, nu poti sa nu simti sub intunericul arcadei umbra tuturor veacurilor…aerul respira istorie…pe aici au trecut megarienii, neam de greci, apoi persii lui Darius, cu fantastica lui cavalerie asiatica, sapte sute de mii de oameni cu cai, camile si elefanti, apoi atenienii si spartanii, apoi romanii si bizantinii si la urma turcii, care il pastreaza si azi, in ciuda faptului ca multa vreme le-a facut Istanbulul cu ochiul rusilor, ce si l-au dorit intr-atat incat i-au zis Tarigrad, adica Orasul Tarilor…Mereu loc de intrepatrundere a continentelor, unde Europa isi cauta drum catre rasarit, iar Asia catre apus, Istanbulul nu are cum sa nu te copleseasca…
Si treci mirat, catre forfota orasului care acum e trezit de-a binelea…cafenele in asteptare de musterii, ulite cu pravalii de covoare si bijuterii, fiecare cu Ibrahim al ei, si fiecare cu motanul ei pazitor…caci aici nu exista caini « comunitari » (si nu pentru ca Turcia nu e inca in Uniune ) ci pentru ca locul e intens populat si atent supravegheat de neamul pisicesc … mari si mici, tarcate si uni, alintatoare si obraznice, lenese si dormitande in usa fiecarei pravalii, mâtzele Istanbului sunt peste tot…din Anatolia in Rumelia…oare Turcia o avea soareci ? Nu cred.
Bosforul…albastru… Fara corabii si barcazuri grecesti, asa cum il vedea mintea mea de copil care se uita de fiecare data la « Toate panzele sus ». Dar la fel de clocotitor, de populat si de plin de viata. Pescari, pesti, pescarusi, vanzatori ambulanti – de castane, fistic, porumb fiert, simigi – localnici si turisti…furnicar de oameni care te fura si nu-ti dai seama ca timpul trece..si-nainte cu poveste…drum intins inca mai este…
Trecand in goana prin magazine…un semn de carte, o esarfa, o fata de perna…o atentie, o maslina… ajungem din nou la agentie… unii fac glume in asteptarea microbuzului pentru aeroport…si deh…cine se joaca cu focul se prajeste…> : ) …
Aeroport…Check in…Cizmele jos…Duty –free – mai bine duti tari, cu asa preturi…de la ce poarta pleaca avionul ? 111 ! e nah.. ! 104 ! ce vorbesti ma, e 101 toata ziua !, cu toate ca acuma e seara, iar oboseala isi spune cuvantul, plus ca nu trebuie sa uitam ca ne aflam la poarta Levantului, unde timpul le stie pe ale sale si oamenii stiu ca timp e destul pentru toti…dupa five turkish minutes de asteptare la imbarcare, decolam…ehe, multam fain tata, ca mergeai des cu mine in oraselul copiilor si iarna si la mare (desi iarna nu-i ca vara si muntele nu-i ca marea ) , caci decolarea a fost cam ca tiribomba cu elicoptere de la Costinesti. Viteza parca se simte totusi altfel in Airbus-ul A340 al companiei Turkish Airlines…
Aterizarea…domestic arrivals terminal…bagajele sosesc…si asteptam…finlandezii, suedezii, polonezii … cu totii in autocar…pornim spre hotel…si ceea ce a urmat nu poate fi descris…caci fiecare minut si fiecare clipa au fost o incantare…
Pe scurt, Izmir e stuuuupendo …pentru ca mi-a amintit de cand credeam k tot ce zboara se mananca (in sensul caat se poate de pozitiv) si ca e bine sa te avanti in viata cu toata forta celor 17 ani ai tai, pentru ca m-a invatat multe despre oameni, in primul rand, pentru ca a insemnat a life-time experience ( si nu, nu e o dulcegarie, iar cine nu isi da seama de capacitatea de open-mind a unui astfel de schimb cultural poarta cu siguranta nu ochelari cu lentile heliomate, ci ochelari de cal) . . . la nivel uman si de friendship, merita 12 points din 10 … nu neaparat ca as fi fost eu excesiv de sociabila, nu pentru ca mi-au placut copilasii de acolo ca semanau cu gasca mea din liceu, ci si pentru ca mi-a aratat, privind din exterior, nu fara fascinatie, ce inseamna the power of ONE, putere de a fascina si de a fermeca prin tot, pe toti si toate…si nu pot decat sa ma bucur de ceea ce vad si sa pretuiesc si sa admir si mai tare decat am facut-o pana acum…
Cat despre Izmir ca loc – e magic – munte cu mare – palmieri cu pini…bazar oriental si cartiere occidentale…femei cu iasmac si cluburi de noapte, dorinta de unitate in diversitate, dar si nationalism (e ceva sa-l vezi pe Ataturk venerat aproape fanatic, pretutindeni), cu forfota de lume si masini si vapoare si pe mare si pe uscat…civilizatie si primitivism…si locuri si mai vechi decat ulitele Constantinopolului…ma refer la Efes (nu berea ) … calcand printre ruine de marmura alba, printre coloane ionice si corintice, nu poti sa nu-ti tii capul ca un Alexandru, mai ales cand te intampina porticuri elenistice si statui ale zeitei Victoria, si ici colo accente de sincretism cu Egiptul Antic, homeland of Pharaohs… …si sa ajungi din nou la rascruce de civilizatii – sa vezi sanctuare crestine – casa Maicii Domnului – pe pamant turcesc – si sa ai ragazul, dupa luni si luni de zbucium, sa te gandesti o clipa si sa te rogi, intr-un loc plin de atata liniste si pace, ca pare cu siguranta prea aproape de rai…
Si, Doamne, cate au mai fost…hotelul luxos ca un transatlantic antebelic (Titanic ?:P), cu paturi ca saltelele din haremul padisahului, cu bai cu oglinzi si marmura, cu croissante pariziene la micul dejun bufet suedez – ei poftim, interculturalitate da capo al fine …
Si atelierul de ceramica, si fabrica de hartie – how it’s made – Discovery Channel broadcasting live – si seara interculturala – cu mamaliga si Brasoveanca si peripetii tehnologice…magazine de toate felurile ( 5-storey high Zara !!!), tocmeli in bazar ca in anecdote, narghilea ca la mama ei, baclavale, rahat si rauri intregi de ceai…sa tot fii turc si sa locuiesti in Izmir…
Au fost si minusuri, si momente mai putin vesele, cum ar fi the long way back home , si tristetea plecarii, dar all in all, a meritat pe deplin…si ca distractie, dar mai ales ca experienta – pentru ca nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai…

Later edit>Mi-e dor de mare, iar…atat de dor incat m-as sui in primul tren…daca ar fi vara…dar mi-e un pic frica de gari ploioase…

Song of the day: Cargo – Povestiri din gara