I. Fişa individuală

Nume: Gamarţ

Prenume: Andrei

Pseudonim(e) literar(e): -

Data şi locul naşterii: 8 septembrie 1980, Chişinău

Blog/site personal:

www.artmajeur.com/gamarts,  www.andrushap.wordpress.com & www.humanzone.wordpress.com (blogul grupului Human Zone din Chişinău).

Cărţi publicate (titlu, an, editura, tiraj – când e cazul):

Roşul comun, Editura Arc, Chişinău, 2001; Măsura aproapelui, Editura Museum, Chişinău, 2004; Eu spun dragoste, Samizdat, Chişinău, 2007.

Premii obţinute: 2002 - Premiul Cartea de top-debut, pentru debut-poezie, Salonul

Internaţional de Carte, Chişinău, Ed. XI. Să zicem că e un premiu şi ăsta.

Colaborări:

Contrafort, Tomis, Paradigma, Oglinda Literară, Clipa Siderală, Versus/m, Pana mea, Secolul XXI.

Cenacluri frecventate:

Era o vreme când frecventam Clubul Literar Bunker Chişinău moderat de Dimitrie Crudu şi Nicolae Popa, de pe lângă Uniunea Scriitorilor, unde citeam şi discutam poezie, sau proză, sau fenomene literare, cum se nimerea. Jumătate de an l-am şi moderat. Cred că e singurul club de discuţii mai serios din Chişinău. Ne mai adunam în fiecare miercuri, cei din HZ, la Facultatea de Litere, cab. 7, unde ne tusuiam experimentând cu Alex Cosmescu, şi apoi în scuarul de lângă Liceul Gh. Asachi – un spaţiu cult pentru „neformalii” din Chişinău.

Lecturi în cenacluri, cluburi…: Cu lecturile am ceva experienţă. Împreună cu cei din HumanZone am ţinut mai multe lecturi în cadrul cenaclurilor studenţeşti pe la facultăţile de litere din R.Moldova (Chişinău şi Bălţi). În România am citit la: Cenaclul Euridice Bucureşti; la Iaşi, în cadrul festivalului Virtualia V; Cenaclul Tomis Constanţa; Atelierul de Creative writing Râşca; în cadrul Festivalulului Primăvara poeţilor organizat la Suceava de grupul Turnătorii; în Club A din Bucureşti, cu HumanZone Bucharest Session 2007. De asemenea am participat „activ” la câteva reprezentaţii teatral/poetice HumanZone: PPT1 (Teatrul Naţional M. Eminescu, Chişinău, în cadrul atelierului de dramaturgie), PPT2 (Teatrul Poetic Al. Mateevici, Chişinău), şi Mecanisme (Teatrul Naţional M. Eminescu, Chişinău). Iar cel mai des citeam în stradă, în transport şi în alte locuri publice, că aşa era spiritul vremii, ne ocupam de terorism cultural. Era prea complicat să obţii o autorizaţie pt acţiuni de genu’ ăsta, aşa că operam în ilegalitate. În condiţiile astea s-a derulat acţiunea Poezie imediată, şedinţe de lectură în parcul public Ştefan cel Mare din Chişinău. Apoi am organizat expre Festivalul Primăvara poeţilor la Chişinău şi Săptămâna de poezie – HZ Poezia în stradă (8-14 octombrie 2007), cu lecturi şi performace-uri.

Debut revuistic: Eram la o tabără de vară, Brainstorming-98, lângă Nistru, într-o pădure, la Vadul-lui-Vodă, nu mai ştiu cum am ajuns acolo. Eram singurul din altă oală, în rest numai oameni f deştepţi. Acolo am făcut cu toţii o revistă, se numea Generaţia nouă, pe hârtie, cum trebuie. Atunci am apărut pt prima data într-o revistă. Nu aş spune că mândresc tare cu ce am publicat atunci. Oricum sunt nişte amintiri frumose.

Debut în cenaclu: 2004 spre 2005, când l-am cunoscut pe Hose Pablo. Chişinăul intrase în iarnă şi noi aşteptam îngheţaţi să ne strecurăm în barul Diamant de pe str. 31 August 1989, unde se ţinea întrunirea celor de pe poezie.ro

Debut on-line (reviste literare on-line):

În 2003 sau 2004 mi-am făcut cont pe www.poezie.ro. Nu e tcmai o revistă on-line, dar acolo am publicat pentru prima dată pe net.

Debut sonor (înregistrări Radio cu lecturi, casete audio difuzate public, audiobook): Cred că singura apariţie într-un alt format decât live sau on paper, a fost într-un film In Memoriam Eugeniu Coşeriu, unde eu, vadim vasiliu, hose pablo, daria vlas, vlad gatman, alex cosmescu şi corina ajder citim într-o fabrică părăsită. + scurte înregistrări de la acţiunile noastre poetice. Amintesc în treacăt şi câteva înregistrări de pe YOUTUBE făcute de Andrei Ruse, când am cântat în Club A. Aveam pe atunci vreo 4 “impresari” care îmi promiteau un viitor luminos.

Debut underground (tipărituri neoficiale, fără ISBN): - 2006. De fapt, nu ştiu dacă se pune. Să zicem că lipeam noaptea pe stâlpii şi pe gardudurile din Chişinău poeme printate pe A4. Dacă e să mă gândesc mai bine, aveam un loc unde ne petreceam serile zbuciumate, era un garaj lângă Kavkazkaia Plenitsa, un subsol imens – noi îl numeam underground. Mulţi scriitori au trecut pe acolo să se încălzească la un pahar de vorbă.

Debut în volum: Roşul comun (2001, Editura Arc, Chişinău). Pe atunci Fundaţia Soros avea un proiect cultural foarte binevenit – Trei debuturi literare. Din întâmplare am nimerit şi eu printre aceşti trei, atunci în 2001.

II. Topuri(1-10)

1. Edituri

Mmmda… vezi, eu vin din R. Moldova şi abia încep să-mi dau seama ce e cu piaţa editorială din România. În R. Moldova cea mai bună mi se pare Editura Cartier, apoi vine Prut Internaţional, pt biblioteca de poezie şi proză contemporană basarabeană, dar şi pt biblioteca de cărţi pentru copii (adevărat, în zilele noastre puţine edituri se aventurează să publice şi literatură contemporană, nu doar manuale) şi încheie topul Litera International şi Arc.

Edituri pur şi simplu. Din România, îmi plac editurile: Polirom – scoate multe cărţi de valoare, ai de unde alege; îmi place ce mai apare în ultimul timp la Art;  până nu demult urmăream cu atenţie Curtea Veche – pentru seria de autori ruşi contemporani; RAO rămâne biblioteca de literatură pe care aş vrea să o am la mine acasă; Ideea pt colecţia lor de eseuri. Când spun că îmi place, am în vedere nu doar valoarea dar şi aspectul grafic, că tot sunt grafician. În general, îmi plac editurile care îşi propun să-şi facă o imagine unitară, să aibă un concept la bază pe care să-l întrevezi în tot ce fac, şi să fie consegvente în ce şi cum publică. Publica e genul de editura care îmi place să o urmăresc. De altfel, dacă vrei să vezi ce e cu editură sau alta, intră pe site-ul ei şi îţi dai seama dacă stă bine pe picioare sau pluteşte cum vrea consumatorul.

Edituri care publică poezie. Pentru cei care vor să debuteze e o mare bătaie de cap să aleagă editura potrivită. E o întreagă strategie. Editura trebuie să fie bine văzută şi să aibă o reţea de difuzare a cărţii cât mai eficientă. Până nu demult cea mai dezirabilă era Cartea Românească. Acum, mulţi zic despre Cartea Românească că nu mai e interesantă, am auzit şi că difuzarea la ei lasă de dorit în ultima vreme. Vinea rămâne editura cu cele mai multe titluri de poezie, dar abia gaseşti cărţile în librăriile din Bucureşti. Şi totuşi, dacă vrei o un poet interesant, mergi la târgul de carte, la standul Vinea, şi găseşti cărţi de acum câţiva ani. Mai nou, am auzit de Brumar, cum că ar fi o editură bună, şi sper să fie aşa.

2. Reviste literare

Îmi plăcea Contrafortul, la începuturile lui. Era o revistă vie, tânără, care putea să aducă un suflu proaspăt vieţii literare din R.M. Acolo găseai autori într-adevăr tineri, cu o literatură şi atitudine pe măsura vremurilor tulburi şi violente prin care trecea R.Moldova… Acum, când mulţi din ei s-au stabilit în România şi au pierdut contactul cu realitatea din Basarabia, Contrafortul a devenit o oarecare revistă literară. Aşa mai răsfoiam Vatra,  Lettre Internationale, Observator cultural – destul de puţine pe care le puteam gasi la Biblioteca Municipală B.P.Hasdeu sau la Casa Limbii Române din Chişinău. Acum, ce să zic, nu cred că aş putea face un top de luat în seamă. Urmăresc ce se mai scrie/scria în Cuvântul, Pana mea & Starea de urgenţă. Ultima e din Chişinău, şi promite multe.

3. Cartea de poezie / Cartea de proză (autori români)

Recunosc, nu am un program, şi îmi lipseşte organizarea. Citesc pe sărite, mai mult proză rusă şi literatură universală, adică cărţile la care aveam până nu demult acces. Oricum, asta cu (a avea acces la carte) nu e o justificare deloc serioasă. De asta am să amintesc doar în treacăt de ce am citit mai recent: Craii de curtea veche a lui M.Caragiale; Karlik de Pavel Păduraru; 69 a lui I. Chiva; Iepurii nu mor de Baştovoi; Teodosie cel Mic de Răzvan Rădulescu; proza lui Max Blecher; Noaptea de Sânziene de M.Eliade şi alte cărţi la care am rezonat.

În materie de poezie, îmi place Falsul Dimitrie, Dimitrie Crudu; Ursul din containăr, Marius Ianuş; Ecograffiti, Ruxandra Novac; Mic manual de terorism, A. Peniuc; Catafazii, Teodor Dună; Ieudul fără ieşire, Ioan Es. Pop; dar şi Gellu Naum, Stănescu, Blaga, Bacovia. Ca să vezi, ce dezoronat sunt.

III. O…

- întrebare pentru scriitorul preferat

Am mai mulţi scriitori preferaţi, în mare parte deja duşi pe lumea cealaltă. I-aş întreba cum e acolo, unde sunt ei acum.

- idee pentru o “viaţă” literară “mai bună”

Ar fi o idee să plecăm cu toţii în altă parte, unde să fie frumos şi interesant J, şi să avem de toate. Dacă serios – trebuie să trăim fiecare clipă ca pe ultima, să fim vii în spirit şi raţiune, să fim mai atenţi la ce facem şi ce fac alţii. Cu cât e mai rău cu atât e mai bine.+ la asta să ieşim din când în când din ţarc, să vedem cu alţi ochi ce ni se întâmplă. În astfel de împrejurări, vine momentul când trebuie să ne acordăm nouă înşine un credit de încredere, să ne punem la bătaie aşa-zisa “creaţie”, şi doar atunci când îi găsim sensul -“viaţa” asta continuă.

- problemă cu care te-ai confruntat/ pe care ai observat-o de când ai “intrat” în literatură

nu ştiu dacă am “intrat”, şi fiind stabilit în România de jumate de an, mă tot gândesc dacă asta într-adevăr e important pentru mine.

IV. Întrebări cu răspuns opţional:

1. Ce ţi se pare “în regulă” în lit. română actuală?

Că se mai scrie.

2. Ce ţi se pare “în neregulă”?(ce te intrigă/nemulţumeşte/”atacă”)

Aroganţa. Spiritul de gaşcă. Competiţia, cum că tre fiu mai bun decât x, y sau z. Şi se cam uită de cititor. + literatura română actuală seamănă şi se comportă ca o istorie a literaturii române. Vreau să zic – nu e ceva flexibil, ci e o permanentă luptă de poziţii, pt un soclu, ceva…

3. Ai vrea să trăieşti din scris?(dacă da, cum vezi posibil acest lucru?)

Poate nu neapărat din scris, aş zice mai bine – din artă în general. Da – aş vrea.

Deocamdată nu văd cum e posibil asta, poate dacă mă retrag undeva la sat, sau să câştig o sumă substanţială la Loto. Cred că este esenţial pentru un scriitor să trăiască numai din scris. Faza cu – ziua merg la job şi noaptea fac operă, nu ţine.

4. Cum “cuantifici” performanţa în literatură?(premii, nr. de cititori, statut literar…)

Faptul că te citesc mulţi ar fi un semn de performanţă în literatură, nu premiile şi nici statutul care ţi-l acordă criticii literari. E adevărat, chestiile astea de faţadă, pot să-ţi mărească audienţa, dar nu şi s-o păstreze. Pentru mine contează mult dacă schimb ceva în aceşti cititori. Cred că poţi să ai şi zece oameni care te citesc şi să fii performant.

5. Ai un model de performanţă?

Tatăl meu care îmi spunea poveşti când eram mic.

6. Ce ar trebui să includă un management literar performant?

1. valoarea în sine a produsului; 2. o ţinută grafică ireproşabilă; 3.o bună difuzare a cărţii, susţinută prin diferite proiecte (turneu prin ţară, cu lansare + lectură, dezbateri), plus la toate astea, autorii ar trebui să circule, să schimbe mediul, să fie conectaţi la realităţile literare din ţară şi din lume. Vizând literatura română, aş propune un amplu program de traducere care să ia în calcul şi autorii mai tineri.

V. 1. Un autoportret (în cuvinte)

eu sunt andrusha eu spun dragoste totul se vede florile sunt frumoase straşnic şi liniştit

2. Un portret al generaţiei (unde şi cu cine te-ai încadra)

Unii mă taxează – mizerabilist, alţii – postdouămiist, Ianuş zice că sunt fracturist. Aş vrea să rămân un scriitor din Basarabia. Alături de prietenii mei – poeţi din Human Zone – Hose Pablo, Vadim Vasiliu, Daria Vlas, Alex Cosmescu, Vlad Gatman, alături de Pavel Păduraru, Oleg Carp, Savatie Baştovoi, Alexandru Buruiană, Dimitrie Crudu, Vladimir Beşleagă, Nicolae Popa, Nicolae Esinencu şi Galea de la Barul Uniunii Scriitorilor (care acum, nu mai ştiu pe unde este). Pentru mine e mai important să aparţin unui grup de prieteni care pe de-asupra mai sunt şi scriitori, dar şi mediului în care m-am format, pe care la rândul meu ar trebui să-l resuscitez în fiecare zi. Sunt deocamdată stabilit în Bucureşti, dar din câte simt eu, nu pentru mult timp.

VI. 1. Ce-mi doresc/propun eu ca scriitor?

Să schimb ceva în lumea asta, adică să mă schimb spre bine.

2. Ce-ţi doresc eu ţie, cititorule? Ce nu ţi-aş dori (vreodată)?

Dragoste, multă dragoste. Iar ce nu ţi-aş dori (vreodată)… încă nu ştiu.

sticla pe care o ştergi în treacăt cu mâna

oraşul ăsta cu muguri şi locuri strâmte

de la rece la cald mai e puţin

mâna nu tremură mângâie şi se retrage

am tresărit azi am stat în tramvai la uşă

cântecul s-a rupt oamenii caută siguranţă

mama se duce la sanatoriu m-a sunat

copilul nostru înoată în întuneric

diferite şi îndepărtate temeri subţiri

cablul întins peste primăvară

o cupolă de sticlă am să te învăţ cum

se poate pătrunde în inimă

sub husa murdară fără culoare acolo jos

maşina e o grămadă de fiare puse în ordine

ceea ce nu se vede se ascunde se ruşinează

oamenii stau departe unul de altul fac conversaţie

fie şi pentru câteva momente

suprafaţa neagră zgrunţuroasă trecută cu vederea

micul nostru refugiu

am să-i dau alt sens

pun dragostea în tine

aduc aşteptările mele simple

să te susţină ca pe o floare

în bătaia vântului schimbător

drumul scurt e întotdeauna lipsit de căldură

am stat în tramvai la uşă atent la sunetul metalic

zidul alb locuri comune intrări năpădite de iarbă

am coborât în mijlocul zilei cu sfială

în tine dragostea mea rămâne întreagă

Pe o rază a coborât la mine

Dragostea vântul de primăvară

Galsul meu se schimbă

Graba devine obositoare

dintre norii cu furtună

a coborât şi se propagă

nu vorbeşte cu nimeni

umbrele cresc după dânsa

îmi las capul pe iarbă

am intrat într-o zonă secretă

îmbrăţişarea mamei

caldă suficientă

din depărtatele ceruri

a coborât la mine

pe o rază strălucitoare

încetineşte vorbirea

noi suntem fiinţele vii

lucrurile or să dipară

puternică schimbă cursul apei

dacă te iubesc dacă mă iubeşti

în câmp deschis e o casă

nici-un drum până acolo

dragostea e afară

lumina ei m-a orbit

un teren de joacă un oraş

denumirea îmi scapă

posibilităţile noastre cresc

alege zona secretă

unde braţele seamănă

unde pulsează ritmic

dragostea a venit singură

a acoperit lucrurile

a dezvelit lucrurile

am sesizat diferenţa

suntem prinşi în traficul

zilei fără sunete

Vă reamintesc ce se va mai intampla la Galeria Montage

saptamana aceasta

Lectură stricată / Instalaţie de Greenplastic & Valchimic

(vineri, 6 februarie, ora 20:00)

Seară de lectură – poezie contemporană

Închiderea expoziţiei & after party

(7 februarie, sâmbătă, ora 19:00)

Vor citi: Domnica Drumea, Dan Sociu, Gabriella Eftimie, V.Leac, Valentina Chiriţă, Oana Ninu, Elena Vlădăreanu, Hose Pablo, Andrei Gamarţ, Vlad Moldovan, Claudiu Komartin, Ruslan Carţa, Răzvan Ţupa, KATA, Diana Geacăr

……………………………………………………………………………………………….

Accesul publicului este gratuit şi se face atât pe baza printării invitaţiei oficiale, cât şi prin rezervare via email, la adresele: zara.zaraza@yahoo.com, contact@galerie-montage.com sau prin telefon, la numerele: 021-322 52 26; 0726152156

 Galeria Montage

Calea Călăraşilor, nr. 94, sector 3, Bucureşti

www.galerie-montage.com

de Marius Ianuş

- din numărul 9 -

Mărturisesc că proiectele artistice pe stil european nu-mi spun nimic. Cele care obţin atît de multe finanţări la ora asta. Îmi par toate făcute mai că pe acelaşi calapod. Cît timp am colaborat cu diverşi profesionişti, nu am putut distinge diferenţe de fond (de idei, de viziune) între suplimentele pe care ni le ofereau (nici măcar între cele pe care ni le ofereau basarabenii, de pildă, şi alte suplimente ale unor asociaţii străine).
Or, o condiţie esenţială a actului artistic mi se pare că ar trebui să fie diferenţa. Originalitatea. Desigur, raportată la un spaţiu şi la un timp dat, nu la artă în general, pentru că arta se naşte, totuşi, şi din artă.
Forţat fiind să încropesc acest supliment peste noapte (şi vorbesc la propriu), am hotărît, deşi nu am o specializare în domeniu, să îmi dau frîu liber instinctului.
Am ales un artist care îmi place mie: Andrei Gamarţ. Am mai adăugat şi cîteva ilustraţii din artistul meu preferat din contemporaneitate – Jack Vettriano. Plus, umorul şi candoarea clasicei “Rokeby Venus” a lui Diego Velázquez.
Nu sînt un specialist. Din punctul meu de vedere avem în faţă un artist neoexpresionist, trecut prin experimentele Arte Povera şi Arta Naivă, plus un Jack Vettriano, pictor cinematografic scoţian care încearcă să lumineze zone obscure ale toposului lumii anglo-saxone interbelice, aşa cum s-a format acesta, pe calea cinematografiei, în imaginarul colectiv.
Nu ştiu ce reacţie va stîrni acest supliment în rîndurile tinerilor artişti şi curatori care fac ce le cer finanţiştii de la Uniunea Europeană… (Sau ce îşi imaginează ei că li se cere, amestecînd limbajul funcţionăresc cu arta – cunosc unul care ar picta şi un “Management de Coordonare a Politicilor Structurale pentru Tineret”, dacă ar putea, numai să-i dea vreo trei instituţii diferite bani pentru acelaşi proiect.)
Dar nu mă prea interesează părerea lor. Şi de ce m-ar interesa, la urma urmei, dacă nici aceste produse normate de la Bruxelles – sau, mai degrabă, din înţelegerea greşită a celor spuse acolo – nu au reuşit să-mi stîrnească în vreun fel interesul?
Nu sînt critic de artă, n-am “studii de specialitate”, cum mi-a reproşat odată o Directoriţă Artistică de la Polirom, specialistă în coperte meschine la nivelul imaginii, dar îmi veţi concede că măcar cîteva dintre ilustraţiile propuse de mine, chiar şi în această formulă, alb-negru, sînt… interesante. Poate chiar “mişto”. Şi, pînă la urmă, dincolo de studii de specialitate şi de fonduri mai mult sau mai puţin structurale, asta e tot ce contează în artă.
P.S.: Sigur că titlul articolului nu are nicio legătură cu ce spun aici. Mai mult, nici măcar numărul autorilor nu-mi iese. Dar îl las aşa, anume ca să reamintesc că arta se reprezintă prin ea însăşi şi are limbajul ei, diferit de al managerilor de proiecte culturale de aiurea.

Andrei Gamarţ

Jack Vettriano

reportaj de Cătălina Bălan

Ieri dimineaţă am aflat de la mama că lansarea noului număr al revistei Stare de Urgenţă va avea loc la Galeriile Montage, unde pictorul şi poetul basarabean Andrei Gamarţ îşi expune lucrările. Noi nu prea ştiam pe unde sunt Galeriile Montage, aşa că ne-am întâlnit seara în faţa şcolii mele şi am pornit să le căutăm împreună, punctul de referinţă fiind Hala Traian. Ne-am dat seama care e clădirea după lumina din geamuri şi tablourile pe care le-am zărit de pe străduţa de vizavi. Văzusem unele lucrări cu câţiva ani în urmă la Chişinău. Nimerisem la Galeria Brâncuşi din întâmplătură (cum ar spune Nel, fratele meu) şi mi se pare că, pe atunci, Andrei avea părul lung.
La început, eu cu mama căutam “fata cu părul roşu” (Storm), dar Andrei ne-a spus că “fata” a rămas la Chişinău, a adus în schimb lucrări noi.

Andrei Gamarţ a luat la Bucureşti doar „Fetiţa”
Poză: Cătălina Bălan

Expoziţia se întinde în mai multe săli, una dintre ele are o scenă pe care se joacă periodic spectacole de teatru şi nu numai.

N-a venit foarte multă lume, însă atmosfera a fost plăcută.

Poză de grup fără pictor

L-am aşteptat cu toţii pe Marius Ianuş, care era pe Kogălniceanu şi nu prea ştia nici el cum să ajungă. Când a venit în sfârşit cu rucsacul plin de reviste, eu şi Andreea Toma ne făceam griji că nu avem aparat foto. (Însă mama a salvat situaţia).
Ca orice orator bun, Marius a ţinut un speech despre români şi basarabeni, apoi i-a invitat pe George Damian şi pe Diana Iepure (mama) să spună şi ei căte ceva. George Damian a vorbit despre cimitirele soldaţilor români din Basarabia (tocmai se întorsese dintr-o expediţie) care au fost distruse, iar mama despre importanţa comunicării între români.

Marius Ianuş – orator

George Damian şi Marius Ianuş, doi bucureşteni care ştiu multe despre Basarabia.

(În timpul umei discuţii amicale George şi-a amintit cu mult drag de ghea’ Stiopa de la Ialoveni.:D)

După lansare, toată lumea citea SdU:

Andrei Gamarţ şi Roxana Boboc.

Roxana este PR la Editura Trei, poetă (cunoscută de pe timpul cenaclului Fracturi) şi, nu în ultimul rând, soţia lui Andrei.

Artişti meditând

La lansare am cunoscut-o pe prietena Andreei, Mihaela. Mi-a spus că de mult n-a mai cunoscut o persoană atât de mică, iar eu m-am simţit bebeluş. Tot ea a observat că eu şi cu mama semănăm la faţă.

Mihaela, Andreea, Eu

După ce toată agitaţia cu lansarea s-a terminat, eu, mama, Andreea, Andrei şi Roxana, plus Marius Ianuş am mai rămas puţin şi am vorbit cu gazda galeriei, Daniel Divrician, pictor, sculptor, scenograf:

Daniel Divrician şi Marius Ianuş

Ce să mai, a fost o seară plină de artişti. Domnul Divrician ne-a propus să facem în galerie seri de poezie. Veni vorba şi de poetul Grigore Vieru. A răsunat şi în acest caz întrebarea ce va rămâne din creaţia lui. Mama şi-dat seama că ştie mai multe poeme pe de rost. Până şi eu am recitat o strofă.
S-a discutat despre mai multe proiecte, legate de Chişinău (cum ar spune tata – cu sufletul la gură). Am rămas cu o amintire frumoasă despre tot ceea ce s-a întâmplat acolo
La plecare, am fost invitaţi cu toţii la o piesă de teatru ce se va juca pe 11 februarie pe scena Galeriilor Montage!!!

Bucureşti 22 ianuarie – 7 februarie

*Acest banner printat reprezintă invitaţia dvs la expoziţie la evenimentele care au loc în perioada 22 ianuarie – 7 februarie

Pe lângă expoziţie, galeria va găzdui următoarele evenimente:

EXPOZIŢIE DE GRAFICĂ ŞI PICTURĂ
Omul care merge prin umbră de Andrei Gamarţ (R. Moldova)
22 ianuarie – 7 februarie 2009
(Vernisajul va avea loc joi, 22 ianuarie, ora 19:00)

Lansarea Nr.9 a revistei “Stare de urgenţă”. Prezintă poetul Marius Ianuş
(vineri, 23 ianuarie, ora 19,00)

Vă aşteptăm pe Calea Călăraşilor, nr. 94, sector 3, Bucureşti.

Bălan.unu spectacol susţinut de actorul Robert Bălan
(joi, 29 ianuarie, ora 20:00)

Avanpremiera piesei de teatru Trei nopţi cu Madox de Matei Vişniec
Teatrul Montage (sâmbătă, 31 ianuarie, ora 19:30)

Trei nopţi cu Madox (premieră) de Matei Vişniec
Teatrul Montage (joi, 5 februarie, ora 19:30)

Lectură stricată / Instalaţie de Greenplastic & Valchimic
(vineri, 6 februarie, ora 20:00)

Seară de lectură – poezie contemporană
Închiderea expoziţiei & after party
(7 februarie, sâmbătă, ora 19:00)

Invitaţi la seara de lectură:
Domnica Drumea, Dan Sociu, Gabriella Eftimie, T.S.Khasis, Vasile Leac, Valentina Chiriţă, Oana Ninu, Elena Vlădăreanu, Hose Pablo, Andrei Gamarţ, Vlad Moldovan, Claudiu Komartin, Ruslan Carţă

Accesul publicului este gratuit şi se face atât pe baza printării invitaţiei oficiale, cât şi prin rezervare via email, la adresele: zara.zaraza@yahoo.com contact@galerie-montage.com,  sau prin telefon, la numerele: 021-322. 52.26; 0726.152.156.

Adresa: Calea Călăraşilor, nr. 94, sector 3, Bucureşti.
www.galerie-montage.com

Vă invit la Galeria MONTAGE, Bucureşti

unde, în perioada 22 ianuarie – 7 februarie 2009

se vor desfăşura câteva evenimente culturale sub genericul  

“două săptămâni. şase evenimente. o galerie”

Programul celor două săptămâni include:

EXPOZIŢIE DE GRAFICĂ ŞI PICTURĂ

Omul care merge prin umbră  de Andrei Gamarţ (R. Moldova)

22 ianuarie – 7 februarie 2009

(Vernisajul va avea loc joi, 22 ianuarie, ora 19:00)

 Lansarea Nr.9 a revistei “Stare de urgenţă”. Prezintă poetul Marius Ianuş

(vineri, 23 ianuarie, ora 19,00)

Bălan.unu spectacol susţinut de actorul Robert Bălan

(joi, 29 ianuarie, ora 20:00)

Avanpremiera piesei de teatru Trei nopţi cu Madox de Matei Vişniec

Teatrul Montage (sâmbătă, 31 ianuarie, ora 19:30)

Trei nopţi cu Madox (premieră) de Matei Vişniec

Teatrul Montage (joi, 5 februarie, ora 19:30)

Lectură stricată / Instalaţie de Greenplastic & Valchimic

(vineri, 6 februarie, ora 20:00)

Seară de lectură – poezie contemporană

Închiderea expoziţiei & after party

(7 februarie, sâmbătă, ora 19:00)

Invitaţi la seara de lectură: Domnica Drumea, Dan Sociu, Gabriella Eftimie, Vasile Leac, Valentina Chiriţă, Oana Ninu, Elena Vlădăreanu, Hose Pablo, Andrei Gamarţ, Vlad Moldovan, Claudiu Komartin, Ruslan Carţa, Răzvan Ţupa, KATA, Diana Geacăr

……………………………………………………………………………………………….

Accesul publicului este gratuit şi se face atât pe baza printării invitaţiei oficiale, cât şi prin rezervare via email, la adresele: zara.zaraza@yahoo.com, contact@galerie-montage.com sau prin telefon, la numerele: 021-322 52 26; 0726152156

 Galeria Montage

Calea Călăraşilor, nr. 94, sector 3, Bucureşti

www.galerie-montage.com

6, 2, 5, 5…

Momentul Sorokin este unul necesar în literatura rusă contemporană.

Romanul său, Inimile celor patru, poate cea mai înfiorătoare carte ce mi-a fost dat să citesc vreodată, îmi susţine afirmaţia. Îl văd perfect integrat în ceea ce s-ar numi proza obscură rusă, de la Gogol încoace, prin Dostoievski, Agheev, Bulgakov, Platonov, Mamleev, Erofeev. Şi asta fiindcă Rusia rămâne în esenţă neschimbată, aceeaşi iraţională şi lugubră scenă de teatru, unde lucrurile se întâmplă dintr-o anumită inerţie malefică a conştiinţei. Despre o astfel de Rusie scrie şi Sorokin. O Rusie în călduri, în care puterea nu e a nimănui şi e a tuturor, în care orice act se bazează nu pe raţiune, ci pe o materie cenuşie fără formă.

Inimile celor patru e un roman care sfidează orice limită a conştiinţei umane. Decoperi în el o lume în care totul e posibil şi admisibil: de la scene sângeroase până la iraţional, la pornografie, ultraviolenţă, grozăvii de tot felul, care sfidează raţiunea, acţiune ca-n filme desfăşurată contra cronometru, dar şi scene emoţionante, inocente ce-ţi dau un răgaz sau poate o speranţă că toată constucţia asta brutală are undeva, sus, o privelişte largă, ce va căpăta în ansamblul ei un sens. Sorokin îşi supune cititorul unui test de supravieţuire. În esenţă, este acelaşi test prin care trec şi personajele sale.

Cei patru – un bărbat, o femeie, un bătrân şi un copil – formează o grupare totalitară, o familie ucigaşă, care urmează orbeşte un scop bine definit. Miza pare a fi imensă pentru că cei patru fac uz de toate mijloacele posibile, unele neînchipuit de crude, pentru a-şi atinge scopul. La prima vedere, acţiunile lor nu par a avea nicio justificare moral‑umană. Gradul de atrocizare este atât de ridicat, încât cititorul rămâne fără alternative — nu poate decât să urmărească până la capăt firul narativ, în speranţa că va descoperi elementul ce pune în mişcare acest scenariu apocaliptic. Structurat ca un puzzle, romanul lasă loc mai multor interpretări. Poate fi privit, de exemplu, ca o metaforă a proporţiilor pe care le poate căpăta o idee, în momentul în care aceasta este proiectată în misticism. Investit cu credinţă, orice nonsens poate deveni o incomensurabilă sursă de putere. Iar atunci când eşti foarte aproape de atingerea scopului, limitele raţiunii devin din ce în ce mai fade, până la dispariţia lor — niciun sacrificiu nu este prea mare şi nicio crimă îndeajuns de cumplită.

Totuşi miza acestei cărţi mi se pare a fi alta. Cel puţin asta este senzaţia pe care o ai când ajungi în sfârşit la ultima pagină. Atunci când te pregăteşti să pătrunzi într-un nou cerc al lui Dante, descoperi epuizat că nu există nicio vedere largă de pe acoperiş, ci doar un subsol gol şi întunecat. Sorokin nu dă nicio explicaţie. În numele a ce sau al cui s-au săvârşit toate crimele şi sacrificiile la care eu, ca cititor, am luat parte? Ai senzaţia că undeva intuieşti răspunsul, că într-un fel ştii — dar câţi dintre cei care vor parcurge acest scenariu, îşi vor asuma riscul de a păşi în această dimensiune?

Aş trasa aici o paralelă cu ceea ce încerca să obţină Dostoievski în Crimă şi pedeapsă. Ambele cărţi sunt fixate pe experienţa crimei, pe actul omuciderii fără culpă, justificat prin credinţă. O diferenţă de luat în seamă ar fi faptul că, în timp ce la Dostoievski ucigaşul Raskolnicov, hăituit de propria conştiinţă, cedează în faţa legii divine, personajele lui Sorokin rămân puternice până la capăt, având conştiinţa nepătată şi inimile curate, ca ale unor copii. Şi atunci te întrebi cum au reuşit ei să-şi păstreze inocenţa, cum ajuns la capătul drumului întregi, în timp ce tu, cititorule, aşezi alături cartea, cu senzaţia unei pierderi iremediabile?

Inimile celor patru. Vladimir Sorokin / Traducere din limba rusă de Mihail Vakulovski. Editura ART, Bucureşti, 2008

Paharul se răstoarnă pe masă

fără zgomot. Cârduri de păsări

trec peste oraş, o ploaie oarbă.

Trăsăturile tale mă liniştesc.

Te privesc şi apa umflă lemnul

şi culorile se îneacă de la timp

Vălul tău alb aruncă pe mine scame.

Le iubesc. Tu îmi alungi tristetea.

Lucrurile au în ele un aer blând.

Tresar şi-mi răspund la chemare.

Dragostea mea e cu tine ca la-nceputuri,

citesc pe buzele oamenilor.

Sunetul s-a sfârşit. Ce bine.

Toţi dau din mâini, nu au linişte.

Eu mă uit vrăjit la paharul acesta.

El cade încet pe masă.

s-a dus şi ziua asta desculţă

ca un plod în poala mamei sale.

căldura-i şade-n pântec, înăuntru,

un smoc de păr lipit de carnea burţii.

cu degetul înfipt în mandarină,

privirea mea se-ndreaptă către omul

ce-aşează peste un teren de joacă

asfaltul, şi mandarina împărţind-o-n două,

las două bucăţi pe buza mesei roasă.

e ora patru, lumina nu s-atinge

de orice lucru. în lumina asta slabă

îmi trec ca printr-o maşinărie faţa

schimbată, în osul frunţii o fisură de un deget

din care nu ştiu ce ar vrea să iasă.

nu-i floare, nu se va deschide.

trage de timp sau îşi arată colţii.

suntem la capătul puterilor, de-aici din geam

oraşul se vede altfel. o pajişte. spre centrul ei

vom merge în juma de oră cu toţii,

coborînd din casa presei vom merge-n staţii.

acolo, unde soarele se-neacă printre blocuri

se sprijină de stâlp omul acela negru

şi, obosit, cu mâneca îşi freacă obrazul, este bine

pus asfaltul, e moale încă. noi vom ocoli

cu grijă şi ne vom spune – drumul e fierbinte.

în boxa lui să-şi schimbe haina intră, cu frigul după dânsul, 

degetul meu murdar îi desenează calea

pe suprafaţa sticlei lăsând o urmă grasă.

cobor şi eu în stradă ţinuta mea de mort

şi-o pun să meargă.

la picior un câine repezit să muşte

din ceea ce i se părea a fi piciorul.

aduc în dar mulţimii plămânii mei.

lucioasă pare strada ca o masă

de birt. pe ea lăsa-mi-aş capul

şi scurgă-se din el ce vrea să iasă de-atâta timp

până s-aşterne noaptea între două rânduri de case

părăsite. mă tem de strada care se desface ca o palmă

şi nu ştii încotro. dar o voce blândă scoate abur lângă mine

şi aburul din gură i se preschimbă-n ceaţă.

lumina se apropie si ma intreaba, unde sa ma culc?

pe bratul meu crestea un fir de iarba si o feream de vant cu palma

uite aici, ii spun, langa mine mai este mult loc.

eram in parc. lumina s-a micsorat, a coborat atingand usor firul ierbii si a adormit.

un caine mic trecea prin fata noastra, ducea de lesa o batranica.

batranica a apucat doar sa intrebe, unde suntem?

si a disparut, fugind dupa cainele ei. era negru si fugea nu stiu unde.

lumina visa, si bratul meu se legana ca o corabie. eram toti trei pe o bucata de pamant verde.

si ne uitam cum orasul incepe sa amorteasca. cum frunzele duse de vant se opresc in crengile copacilor.

e toamna, a spus firul de iarba.

stiu, am raspuns eu, trebuie sa merg acasa…

lumina visa o floare rosie fara sfarsit, se desfacea incet si mirosea a copil.

prima data m-au hipnotizat la 5 ani. eram cu parintii la cafeneaua LAKOMKA. in fata mea inghetata cu dulceata de gutai. in spatele meu strada cu troleibuze si masini, si un semafor ce arata rosu. mama mi-a spus ai grija, e tare rece. tata nu a spus nimic. si-a last mana grea peste capul meu si ma mangaia. o tanti cu sort trecea printre mese si zambea frumos. avea 2 dinti ca de zapada. la 5 ani m-au hipnotizat prima data. acesti dinti stralucitori ce treceau prin aer ca un OZN. mama, atat am reusit sa spun, si am intepenit.

a doua oara era la scoala, cand faceam poze pentru vinieta. ba, urechile, pe spate. aveam un costum albastru si o cravata rosie. sa se vada toti, hai, urechile. stateam langa ea. era o fata draguta, cu rochita si ciorapi albi, si in par niste flori de camp. eram asa de fericit. adunati in 4 randuri pe scarile din fata scolii, noi, toti din a 9-a “b” ne uitam la nenea cu aparatul. era dimineata, dupa careu, dupa flori si poezii si stateam langa ea. Acus o sa zboara pasarica. diriginta era rosie la fata cred ca fericita ca a ascapat de noi. Acum, acum atentie, pasarica. si deodata o lumnina orbioare, o sageata in ochi, alb. nu am reusit sa ma zbat, sa duc mainile la ochi, sa o cuprind pe ea. nu mai tin minte nimic dupa aceea.

mama zice ca sunt altfel. am incercat multe pana am inteles. sunt altfel. port in mine o forta ucigatoare, de care trebuie sa am grija. o data am fost la mare si, spre seara, cand plaja ramasese pustie, m-am apropiat de apa. valurile bateau in mal stergand urmele celorlalti. eu am pasit pe apa, nu ma vedea nimeni. am mers pe apa vreo 200 de metri si m-am intors inapoi. am adus cu mine o pasare si am crescut-o, si am lasat-o sa zboare. era intr-o dimineata cand rodeam un morcov, toata lumea s-a oprit cateva minute. cateva minute nu s-a intamplat nimic rau in lume. eu am scos capul pe geam si urechile mele au auzit furtuna din Atlantic, si cum striga pilotul la turnul de control, vezi pe dreapta, ridica putin. gata, ne prabusim.

Doamne, am atata putere in mine. ma simt ca si cum as fi moartea pe pamant. as lua cu mine sufletele tuturor, in pumn si le-as pune in buzunar. si as pleca la gara de trenuri, as urca intr-un accelerat si la munte. acolo unde aerul e greu si umed, unde stanca plange peste vid. unde norii se misca ca un val aburos peste lucrurile tari si le inmoaie. vreau sa schimb ceva, dar nu am destula credinta, sau incredere, nu stiu cum s-o spun. cuvintele sunt atat de straine sentimentului pe care il am acum. as varsa de-asupra budei, si ar fi mai simplu spus si mai adevarat. dar vreau sa schimb ceva, si nu ma lasa s-o fac un iepuras inauntrul meu. Eu iubesc. asta e asa frumos, e atata liniste, ca nu mai trebuie cuvinte, nu trebuie nimic, inafara de acest brat care sa puna in miscare muntii. si stiu ca am dragoste, si muntii se vor misca. si stiu ca am dragoste si restul va veni. speranta si credinta va veni daca am dragoste, cat negru sub unghie.

am să vin să te întâmpin

voi ieşi pe hol şi voi închide uşa după mine

în holul nostru de cărămidă roşie

unde sunetele se lovesc de pereţii fierbinţi

unde fierea se varsă în cotlon

voi sta ore în şir cu mâinile apucând ceva

ascultând în stomacul acestui om mare şi important

încercând să nu mă descompun

aici nu e lumină îndeajuns

aici aerul se plimbă moleşit la nivelul genunchilor

ai să te prinzi repede

în patru labe am să te aştept după uşă

cu inima căzută înăuntru trăgând după sine

pieptul mai spre podea ca gândacii

am să încerc să nu mă usuc din mers

în stomacul acestui om mare şi important

mi-e dor să te văd pe dinăuntru

ochii mei se rostogolesc sub uşă

nu e lumină îndeajuns pe scară nişte muşcate înfipte în geam

vor să prindă o pată de soare

eu vreau să mă strecor sub pielea ta umedă

două luni am zăcut în pat ghem de nervi şi acum trebuie

să fac 20 de paşi cât ţine holul nostru de cărămidă roşie

şi simt cum îmi creşte din mers un nimb strălucitor

care îmi prinde capul ca într-o cuşcă de fier

şi când ajung la capăt încep să latru

în stomacul acestui om mare şi important

încep să latru încep să mă scarpin până la sânge

să ling podeaua

înăuntrul tău e un câmp cu flori

o fâşie albastră pe care alunecă stelele

văd limba dragostei umedă forţează uşa de la magazin

să mă înghită să mă poarte printre lucruri 

câine beat eu sunt hrana ta de azi 

soarele smulge unghiile orice gând rău se rotunjeşte

pune mâna pe mine sunt moale şi pot să arăt în multe feluri

o oarecare piesă înceată în maşinărie

cu ochii învineţiţi de oboseală

nu vreau să aştept pielea mea nu vrea să aştepte

cobor în cele mai adânci locuri cu o bucată de sticlă în buzunar

aici nu este nicio insulă nicio casă de ridicat

aici violenţa declanşează nişte proteze calde braţe ascultătoare

ele trag liniştea peste corpul meu ca o rochie neagră

semitransparentă să reuşesc în ultima clipă să închid ochii

dacă mă lipesc de ceva să nu tresar să nu văd de ce mă lipesc

dacă mă ascund de cineva să închid ochii să nu văd să nu tresar

să nu văd de ce mă lipesc

câine beat poate vrei o fată poate una bună

lucrez aspupra mea de dimineaţă ca un descreierat

îmi torn în cap chestii parfumate şi învăţ să merg drept

să vorbesc cu oricine pe orice temă bla bla bla

se poate am un corp atletic şi nişte ochi minunaţi

am nişte blugi negri care strălucesc

totul la mine e bine stau sus am 200 wt în frunte

mama la mine totul e bine

vin aici cu o propunere. să facem puţină transparenţă.

situaţia de pe blog nu prea îmi este clară de ceva timp, de când cu postările astea anonime. poate e un proiect al cuiva din grup de care ceilalţi nu au habar, sau cineva din afară a obţinut parola (ceea ce e şi mai grav), -  nu îmi dau seama, nu am reuşit să găsesc o explicaţie şi nimeni din grup nu a putut să-mi spună ce se întâmplă. Părerea mea, dar, cum am văzut, şi a mai multor cititori ai blogului nostru este că tre să facem puţină ordine, joaca asta de-a misterul nu mai este interesantă, cu atât mai mult că textele (în mare) s-au dovedit a fi modeste. Dacă e vorba de experiment, laborator… cred că am putea să ne asumăm ceea ce scriem (sau ceea ce scriu colegii noştri secreţi), astfel am interacţiona mai uşor şi am face blogul mai util/interesant.

Deci, iată propunerile mele:

1. fiecare semnează sub propriul text ( suntem 7 oameni)

2. dacă e nevoie, avem o rubrică – invitaţi -  pt cei din afara blogului*

*înca nu am folosit rubrica asta, de aceea cred că ar fi bine să discutăm (administratorii blogului) referitor la invitaţi ( dacă e cazul), să fim cu toţii la curent cine pe cine vrea să invite, cu ce texte ş.a.m.d.)

3. putem schimba parola

Aştept reacţii sau alte propuneri din partea voastră. Am decis să plasez acest text pe blog, că altfel nu mai dau de capăt. În plus, e o chestiune ce ţine nu doar de noi (cei din HZ) dar şi de cititorii noştri. Vă rog pe toţi să vă spuneţi părerea şi să decidem împreună.

Andrei Gamarţ

acesta e un program
intră la mine în creier
fă curat fă ameţeli
intră dă pe next 

tu eşti o figură geometrică complicată
punctele mele fixate în spaţiu
nu dispar niciodată
pot să te fac din piele

următorul
intră acesta e un program
nu apăsa tare eşti cel mai bun
încetişor fă lumină

o fetiţă se dezbracă în dreapta
sar scântei protejează-ţi ochii
dă pe dreapta apoi înainte
ai câştigat treci prin mine

aici nu e nimic personal
intră alege arma fii atent
acesta e un program diferit
oamenii nu trăiesc aici

noi trăim pe curcubeu

maşina galbenă a oprit sub geamul nostru
era o seară de-aceea lungă prinsă între 2 blocuri
o scurgere

iar noi ne uitam la o insectă pe masă
şi nu puteam scoate o vorbă
era aşa straniu
liniştea din fiecare apartament
se aduna acolo jos pe asfalt
un strat subţire şi dens de linişte

poate vibra se crapă tencuiala se dereglau motoarele
dar noi nu puteam auzi
nici-un zgomot nici bătăile inimii sub apă
totul se proiecta ca într-un film mut

noi împinşi în fotolii
târâţi pe pardoseală pe hol cu buzele încă întredeschise
 
un pahar cu apă minerală
uite cum se ridică aerul
cum face shhhhh şi insecta dă din picioare

maşina galbenă a oprit acolo unde trebuie
au ieşit 2. unul avea o pungă mare de celofan
au mers câţiva paşi şi când m-am întins să aprind lumina
tu ai rămas undeva în întuneric singură

din toracele meu au ieşit 2 spiţe lungi şi s-au întins către tine
când lumina a scrâşnit obiectele începeau a se umple
o substanţă moale sub noi
ca un animal din care se scurge viaţa şi se întăreşte

tipul cela  a ridicat mâna dreaptă spre geamul nostru
şi a deschis gura

priveşte în jur

ce vezi?

eu liniştea eu motorul ascuns din creierul tău

îţi poruncesc să-ţi mişti afurisitul cela de cap

şi să priveşti în jur

eu liniştea zgomotul constant din creierul tău

te întreb ce vezi eu îţi poruncesc să deschizi ochii

nimic nu e mai cald decât aşternutul tău

dar

te-ai gândit vreodată cine stă peste perete

şi te fixează

fiecare mişcare ce o faci

fiecare acţiune te pune în pericol

eu îţi poruncesc să te mişti

pentru tine lovesc în perete cu pumnii

eu în creierul tău de sticlă

te-ai gândit vreodată de ce

creierul tău şi faţa ta sunt atăt de diferite

priveşte în jur lucrurile şi creierul şi faţa ta

nu seamană între ele

eu sunt motorul care taie în sticlă

nu am gură buze nas sprăncene ochi

numai o lamă de 2 m foarte ascuţită

şi un plan pentru noi toţi

eşti la Mc şi vezi copiii înghiţind chestii

vezi televizorul şi în el un televizor

nu pleci nicăieri nu te sufoci îţi convine

vezi televizorul şi în el un om adevărat sparge o vitrină

sau ucide cu bâta un câine

şi tu înghiţi chestii

aceasta este dorinţa mea ascunsă

să fac lucrurile şi faţa ta şi creierul

să fie una

să putem sta împreună şi să nu ne mai temem

să primim în noi focul de bună voie

acum să aruncăm de pe noi hainele

să ne vedem cum trebuie de bună voie

eu liniştea chem pe oameni să se privească în burtă

şi să amuţească

fiindcă lama asta a mea are 2 m

fiindcă în tine este altcineva

inima bate repede.

dacă aş avea un ciocan să-ţi arat

ce mi se întămplă,

să-ţi arăt cum mama face carne bătută

când se gândeşte la mine - umblând noaptea

pe străzi cu inima asta tare ca şi cum nu e noapte,

ca şi cum nu e stradă şi nu sunt singur. 

inima bate repede eu cred că se va deschide

pieptul şi vom privi înăuntru 

va fi aşa departe sau întuneric

sau pur şi simplu carne

şi vom intra cu lanternele luminând fiecare centimetru 

vom înainta ne vom învinge greaţa amestecată cu frică

vom avea grijă să nu atingem nimic acolo

poate fi otrăvit poate e o fiară chiar în faţa noastră

ce ne păndeşte fiecare tresărire a venelor de pe gât

poate e o mlaştină şi ne vom îneca

poate e un depozit sau o prăpastie 

vezi pieptul meu pune degetul

1. seamănă cu un lift

2. un lift stricat

3. ameţeli

4. totul e în regulă

am să vin să te întâmpin

voi ieşi pe hol şi voi închide uşa după mine

în holul nostru de cărămidă roşie

unde sunetele se lovesc de pereţii fierbinţi

unde fierea se varsă în cotlon

voi sta ore în şir cu mâinile apucând ceva

ascultând în stomacul acestui om mare şi important

încercând să nu mă descompun

aici nu e lumină îndeajuns

aici aerul se plimbă moleşit la nivelul genunchilor

ai să te prinzi repede

în patru labe am să te aştept după uşă

cu inima căzută înăuntru trăgând după sine

pieptul mai spre podea ca gândacii

am să încerc să nu mă usuc din mers

în stomacul acestui om mare şi important

mi-e dor să te văd pe dinăuntru

ochii mei se rostogolesc sub uşă

nu e lumină îndeajuns pe scară nişte muşcate înfipte în geam

vor să prindă o pată de soare

eu vreau să mă strecor sub pielea ta umedă

două luni am zăcut în pat ghem de nervi şi acum trebuie

să fac 20 de paşi cât ţine holul nostru de cărămidă roşie

şi simt cum îmi creşte din mers un nimb strălucitor

care îmi prinde capul ca într-o cuşcă de fier

şi când ajung la capăt încep să latru

în stomacul acestui om mare şi important

încep să latru încep să mă scarpin până la sânge

să ling podeaua

înăuntrul tău e un câmp cu flori

o fâşie albastră pe care alunecă stelele