Din distribuție:Dinu Manolache, Diana Lupescu, Mihai Pălădescu, Elena Sereda, Petre Lupu, Claudiu Bleontz, Mărioara Sterian, etc

Regia: Elefterie Voiculescu

Scenariul: Florian Grecea și Elefterie Voiculescu(după romanul omonim de Ion Grecea)

Muzica: Cornel Fugaru

   Aceasta este o scrisoare nostalgică, adresată celor care fac parte din generaţia Noastră, Generaţia “80-90”.

   Nascuti la inceputul anilor `80, vedem acum in anul 2009 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o ei, si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.

   Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie si la politica mai mult decat cred batranii, care bombăne in spatele nostru ca „noi nu stim nimic”.
Suntem ultima generatie care a jucat ‘Ascunsea, Castel, Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea, Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si Vardistii, ultimii care au strigat „Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (tii minte Mario?) si primii care am vazut desene animate color.

 Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Diesel era deja lider de gasca. Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe blugi stelute si inimioare.
 Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea groaznic de nepotrivite cromatic.

 Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in engleza, si am cantat MULŢI ANI TRĂIASCĂ, nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări. Spuneam mişto şi fain în loc de ‘cool’.
 Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas… si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

 Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce naiba s-a certat Mila cu Shiro. Sau Mihaela

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau puştile alea absolut superbe de apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

 Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si Bryan Adams, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe ei daca îi intrebi, „muzica a inceput cu Backstreet Boys”, care sunt pe nicaieri acum!

 Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou niste jucarii bestiale) si am baut Cico, Bem-Bem si sucuri de la Tec fara sa ne fie teama ca au prea multe e-uri, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

   Noi am înjurat arbitrul care ne-a furat la meciul cu Danemarca, si poate ca tot noi i-am trimis 1000 de mailuri de „dulce”.

 Noi nu ne dadeam beep-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.

 Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam !pe gura! pe cine „iubeam”. Noi suntem cei care inca au mai „cerut (sau li s-a cerut) prietenia”, care inca roseam la cuvantul „SEX”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in cap la colegi, noi suntem cei care am completat mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.

 Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacut de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam.

 Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea „Feriti-va de magarus”.

Sursa: Din folclor (undeva pe net)

Se privea . Se vedea întins în pat , cu ochii sfredelind aiurea tavanul şi se străduia să înţeleagă . Prin  fereastra deschisă , soarele apatic se topea în ape , poleindu-l pentru o clipă , apoi , încetul cu încetul , întunericul îl cuprinse din toate părţile . Dincolo de oglindă se însera .

Fusese o zi obişnuită . Oraşul era mai agitat decât de obicei şi timpul nu se mai strecura leneş şi neatent printre picioarele trecătorilor , ca altădată ci o luase  razna de-a dreptul. Nimeni nu mai avea răbdare să mai asculte pe nimeni .La birou  vorbeau toţi deodată ca într-o harababură perfectă , aşa că abia simţi înţepătura din piept . Înainte de pauză îşi găsi un minut să privească pe geam . Îşi zări în apele sticlei părul cărunt  şi aproape că nu mai recunoscu copacul din capătul aleii . Cineva se apucase să-l tundă şi acum dormita stingher şi schilodit . Luă de pe birou o coală albă şi încercă să-l deseneze . Înghesuit între cele două dimensiuni ale colii , copacul se răşchira caraghios . Apoi , chiar înainte să coboare la masă , s-au pornit faxurile. Unul după altul ,începuseră să  scuipe  tot felul de note interne , circulare sau pur şi simplu   oferte , una mai caraghioasă sau mai neverosimilă ca alta . Nu mai prididea să rupă paginile şi să le înghesuie în dosare , că alte faxuri soseau în locul lor . Până la urmă obosi şi rămase flămând .Avea să mănânce în drum spre casă , îşi spuse . Erau o sumedenie de localuri înşirate de-a lungul bulevardului , unde se mânca bine. Erau , sigur că erau , doar că aveau obloanele trase . Trecu pe lângă ele şi simţi cum foamea îl roade şi mai puternic . Începuse să transpire . Zări o reclamă cu pizza şi-şi notă numărul . Cerul se înseninase acum şi clădirile luceau în soare . Trecătorii curgeau grăbiţi . Izvorau de undeva din spatele catedralei şi se pierdeau in intersecţia ce se rotea în jurul sensului giratoriu . Mai era un restaurant . Cum uitase de el  ? Mirosea frumos şi dintr-o dată se simţi mai bine . Dădu să intre…rezervat…La naiba…îşi spuse şi intră şi mai chinuit de foame  în şuvoiul celor ce coborau spre bibliotecă . O ocoli şi ajunse acasă .  Înainte de a suna la numărul pe care şi-l notase se privi în oglindă . Îşi îndreptă cu mâna părul ciufulitşi îşi zâmbi  . Simţi iar o înţepătură în piept . Cel de dincolo  îi întoarse o grimasă . Sună ; pizza avea să sosească în  mai puţin de 40 de minute . O senzaţie de căldură îl cuprinse şi oboseala , pe care o amânase toată ziua îl luă în stăpânire . Se întinse , deschise radioul pe un post cu muzică din anii 80 şi aţipi încercând să-şi amintească versurile de demult  .

Când se trezi nu trecuse decât un sfert de oră  .Durerea dispăruse ca prin farmec .  Strânse meticulos hîrtiile împrăştiate seara trecută pe masă şi un sentiment nelămurit de nelinişte îl învălui. Se simţea privit . Tresări când sună soneria şi deschise după ce privi mai întâi pe vizor . Luă pizza şi plăti , apoi ferecă iar uşa solidă de metal . Se privi iar în oglindă şi puse cutia de carton pe masă.  Desfăcu sticla de bere de la frigider şi începu să mănânce cu poftă .  Ceva nu era în regulă , dar acum nu avea timp să se întrebe ce. Îşi ridică ochii şi rămase fixat cu ei  în apele oglinzii de deasupra patului . Cel de dincolo îl privea batjocoritor cu cutia de pizza în mână . Ca şi cum imaginea s-ar fi blocat cu câtva timp în urmă , îşi spuse. Se ridică de la masă , fără să mai termine de mâncat şi imaginea lui din oglindă începu şi ea să se mişte doar că relua acele mişcări pe care el însuşi le făcuse cu ceva timp în urmă . Cel de dincolo se aşeză la masă , îşi deschise sticla de bere de la frigider şi începu să rupă cu poftă feliile de pizza  . Mai mult decât atât , termină tot de mâncat şi strânse grijuliu resturile , aşa cum şi el le-ar fi strâns dacă ar fi terminat şi nu s-ar fi ridicat să se privească . Se apropie de oglindă şi celălalt se îndepărtă şi cu cât îl privea mai intens, cu atât începea să-l simtă  mai străin  de el . Cădea seara , de o parte şi de cealaltă a sticlei şi penumbra lua locul luminii . Abia când s-a apropiat de fereastra deschisă şi a zărit ramurile contorsionate ale copacului pe care îl desenase de dimineaţă s-a întrebat prima oară care e partea cea adevărată  a oglinzii şi mai ales când a trecut dincolo . Apoi, suspendat în cele două dimensiuni care îi mai rămăseseră s-a trezit privindu-l pe celălalt cum aţipeşte obosit pe când melodiile anilor 80  curgeau din radioul deschis şi noaptea  cobora peste apele oglinzii întunecându-le…întunecându-le…

Ascult piesa asta si ma gandesc cat de afectata e muzica electronica din ziua de azi.Urasc cancerul de muzica comerciala ce o gasesti acum pe piata romaneasca,si nu numai!!Personal,sunt de parere ca muzica electronica din anii 90′ si sfarsitul anilor 80′ e cea mai productiva din istoria ei.Asadar,pentru aceasta seara va propun un clip superb, marca “Members of Mayday”.Nu va spune nimic acest nume?.Nu e nimic.Si eu am dat de curand de aceasta melodie.Vizionare placuta!

Ce ne trebuie coafor,cand oricum stim ca [,] coafura nu dureaza mai mult de 3-4-5-6 ore?

Deci.Ce pnm costa asa mult un tuns/un feon /un bigudiu la Maviov?Sa va explic.

Fericita si plina de viata , femeia a intrat in renumitul Maviov pentru a experimenta si ea luxul de a se duce la un coafor cunoscut ,unde nu mai intrase pana atunci.A pus’o sa se aseze pe scaun, i-au pus o carpa pe la gat , sa nu se trezeasca cu par pe haine, si a inceput magia.Coafeza a luat intr’o mana o foarfeca din sertar si in cealalta parul femeii.Jap,Jap!Fiuuuu Fiuuu.( feonul) SssssSsss ( fixativ)

-Gata.Uitati ce bine va sta!

-Mda.Deci cat costa?

-Sase milioane .

Cand a auzit tipa una ca  asta a tampit( cred ca daca eram in locul ei dadeam ortu’ popii).Ce i-a facut coafeza?I-a taiat doar varfurile, a uscat’o, si a dat’o cu niste fixativ.Cand a ajuns acasa va dati seama ce coafura i-a facut sotul cand a aflat cat a dat pe tunsoarea aia.

Eu una m-am lamurit ce e cu coafezele in ultima vreme.Fac exact ce nu trebuie.

-Puteti sa ma filati si sa ( nu mai stiu ce naiba i-am spus sa mai faca)?

-Sigur.

-Aveti grija sa nu luati din lungime!

-Ok.

-Ah, si sa nu mi’l taiati scurt sus, ca se increteste, si o sa am cornite.

-:)) OK

Ma spala , ma conduce catre scaun, ma piaptana putin , sa nu se incurce parul, si baga foarfeca in par .Ma uit prin jur, pe pereti, la pozele afisate pe ei, si apoi in oglinda.Cand ma uit,vad cum aia taie cate 10-15 cm de par.Imi venea sa strig la ea, sa’i trag palme in cap, sa ii bag foarfeca in gat.Asta nu m’ar fi ajutat.Parul nu se mai putea lipi oricum .Cand am plecat de acolo m-am uitat repede intr-o fereastra de’aia cenusie si imi tot repetam in cap, ca un casetofon stricat : ‘Parul meu ;_; Podoaba mea.Capita mea cu fan.Ce naiba ti-au facut?!’.Ma simteam ca Tina Turner la un an, cand i s-a taiat motu.

Si de atunci umblu ca’n anii 80 cu cornite de vaca in cap .Eu tin enorm la parul meu, si nu cred ca merita sa mai fie ciopartit de vaci si capre care se fac ca nu aud sau care au par coafat in ureche , de nu pot sa auda cand clientii lor le spun sa nu taie din lungime.

Data viitoare nu o sa mai dau banii aiurea pe tuns, asa ca o sa iau coasa si o sa ma las purtata de imaginatie.

OVOMUSIC şi Revista Felicia aduce fanilor muzicii româneşti o nouă surpriză muzicală. Joi, 13 august, Revista Felicia va fi însoţită de un nou album din colecţia Angela Similea. Albumul Anii ‘80 – volumul III include 20 dintre cele mai îndrăgite melodii lansate de marea artistă printre care amintim: Trenul galben fără cai, Iubeşte-mă de-ţi plac aşa cum sunt, De ce te uiţi la mine, De singurătate sau Casa mea. Melodiile de pe acest album aparţin unora dintre cei mai mari compozitori români: Ion Cristinoiu, Marius Ţeicu, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely, Temistocle Popa. De altfel, de-a lungul carierei sale, Angela Similea a colaborat cu cei mai reputaţi compozitori, transformând creaţiile acestora în şlagăre pentru toate generaţiile. Pachetul revista + CD Anii ‘80 – volumul III costă 7 lei şi se distribuie împreună cu ediţia din 13 august (numărul 160) a Feliciei.

Sursă: http://ovidiukomornyikfanclub.blogspot.com, 11 august 2009

Descriere: Poncho croşetat din fir de bumbac,  ţara de provenienţă Marea Britanie, dimensiuni: 153 cm (latura mare), 110 cm (latura mică), anii ‘80.

Mod de întreţinere: se spală manual, la 30 de grade, cu detergent lichid.

Stare: foarte bună.

Preţ: 35 lei.

Cu emotie regasesc oameni care au trait cu familiile lor in Maroc in anii ‘80. In acea perioada statul roman trimitea in Maroc in principal profesori de liceu care cunosteau limba franceza. Erau insa si ingineri, sau alte profesii. Aproape in fiecare oras marocan se formase o comunitate mica de romani. Noi am locuit 18 luni in Tiznit, la 60 de km sud de Agadir.

Ne leaga ceva: pentru toti Marocul a ramas un important reper emotional.

Dupa 24 de ani m-am reintors in Maroc prima oara in 2005. De atunci am revenit de 5 ori, am batut marocul de la Merzuga, in desert la granita cu Algeria pana in nord, Fez, Meknes, Kenitra, Tanger.

Voi descrie aici periplul geografic, dar mai ales sufletesc al redescoperirii Marocului si al Povestilor din Copilarie din case albe sau rosii, rezonand la cantarea muezinului.

Pana ce povestea mea va fi gata de publicat, las acest articol sa fie modelat de sirul atat de viu al comentariilor :

 Prin Ouarzazate am trecut in Octombrie 2006 pe drumul de intoarcere de la Merzouga si dunele Erg Chabi. Am ajuns seara, dupa multi kilometrii, cu o singura dorinta: sa punem capu-n perna. Am mancat repede la un restaurant traditional in centru – era parca intr-un fel de turn. Inainte de culcare ne-am mai asezat putin – baietii – mai intr-o parte sa tragem o gura de whiskey dintr-o sticluta bine camuflata. Eram in Ramadan!

Piata centrala Ouarzazate

 

In scurtul timp petrecut mi-a lasat impresia unui oras suprinzator de linistit – desi in Ramadan serile sunt destul de agitate – cu bulevarde parca putin prea largi pentru aglomeratia de acolo …

In drum spre Ouarzazate am facut un detour de jumatate de zi prin spre “Gorges du Dades”. Peisaj semi-lunar, presarat de impresionante Kasbah, parca tot una cu varfurile stancoase din care sunt sculptate ca o singura forma complexa:

 

Sort maro anii ‘80 cu talie inalta

Masura: 38

40 lei

Rochie albastra anii ‘80

Masura: M/L (dimensiunile sunt disponibile la cerere )

50 lei

Bluza cu trandafiri anii ‘80

Masura: M-L

40 lei

Anii ‘70 si ‘80 au fost cei in care s-a produs cea mai buna muzica din categoriile rock si disco. Anii ‘80 au fost cei in care ambele categorii muzicale au cunoscut apogeul.
Imediat dupa 1990 muzica disco/rock si-a inceput tristul drum de scadere a calitatii intr-un ritm crescator ajungand ca astazi sa nu se mai ofere nimic bun in materie de disco, iar rock-ul (de calitate) abia mai rezista prin prezenta catorva formatii pe care le numeri pe degete.
Cateva din formatiile acelor vremuri sunt: Anita Ward,The beatles, Gloria Gaynor, Cher, KC, Aaron Neville, Percy Sledge, Londonbeat, Jessica Jay, Kaoma, La Bouche, Mr President. Acestia au fost cei mai buni. Ne-am saturat sa ii ascultam pe toti distrusii din ziua de astazi care fac doar play-back si copiaza versurile si ritmurile unor mari cantareti.
De aceea muzica anilor 70-80-90 este muzica care ramane in sufletul celui care o asculta.

Rostit cu un accent aparte de un nene bine facut musculos, masiv si tras excesiv de fiare, cu o fata osoasa inconjurand o privire rece, patrunzatoare ce nu spune absolut nimic.

Ce copil nu-si aduce aminte cu fascinatie de masinaria trimisa din viitor pentru a-i omori pe copilul Connor si pe mama lui. Cine nu-si aduce aminte de robotul  Terminator, imaginea lui a marcat generatii!  Si copilaria mea a fost influentata de acest film in particular, iar in general de productiile cineastice a la mode din acea perioada (1980-1990/95):

Mai pe larg de curentul new age ce afirma profetic sfarsitul speciei umane, decaderea imperiului oamenilor si inlocuirea lor de catre masini ori de catre alte specii better adapted, o lume noua in care oamenii se vor regasi intr-o lupta acerba pentru supravietuire. O noua lume desertica, arida, marcata de un razboi total in care umanitatea s-a auto-anihilat, ori de o supradimensionare a acesteia ce a dus la decadenta: Terminator, Mad Max, WaterWorld, Predator (mai putin), Alien, Total Recall, pana si Star Wars.

Ei bine the Terminator is back pentru o confruntare finala, menita sa incheie seria celor trei filme de succes ce ne-au acompaniat copilaria si tineretea:

Terminator Salvation

via