[...]
— Dar să revenim la povestea noastră… După cum ai spus, omului i-a trebuit mult, mult timp ca să se prindă că lui îi erau destinate lucruri mai măreţe decât ar putea realiza trăind ca un leu sau ca un urs marsupial. Timp de vreo trei milioane de ani el a fost doar o parte din acea anarhie, a fost doar încă una din făpturile acelea care se tăvăleau prin mocirlă.
— Corect.
— D-abia acum vreo zece mii de ani el şi-a dat în sfârşit seama că locul lui nu era în mocirlă. A trebuit să se ridice din mocirlă şi să ia în sfârşit treaba în mâini şi s-o pună în ordine.
— Corect.
— Dar această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, nu-i aşa?
— Nu, nu s-a supus.
— Nu, lumea l-a sfidat. Vântul şi ploaia dărâmau ceea ce omul construia. Jungla lupta să ocupe din nou câmpiile pe care el le-a golit pentru culturile sale. Păsările înhăţau seminţele pe care el le semăna. Insectele ronţăiau lăstarii pe care el îi îngrijea. Şoarecii jefuiau recoltele pe care el le aduna. Lupii şi vulpile furau animalele pe care el le înmulţea şi le hrănea. Munţii, râurile şi oceanele stăteau în loc şi nu vroiau să se dea la o parte din calea lui. Cutremurul, inundaţia, uraganul, viscolul şi seceta nu vroiau să dispară la comanda lui.
— Într-adevăr.
— Această lume nu s-a supus cu smerenie stăpânirii umane, aşadar ce a trebuit el să-i facă?

— Ce vrei să spui?
— Dacă un rege vine într-un oraş care nu se supune stăpânirii sale, ce trebuie să facă el?
— Trebuie să-l cucerească.
— Desigur. Pentru a deveni stăpânul acestei lumi, omul trebuie mai întâi s-o cucerească.
— Dumnezeule, am spus şi aproape că am sărit de pe scaun, mi-am dat o palmă peste frunte şi toate cele.
— Da?
— Auzi asta de cincizeci de ori pe zi. Poţi da drumul la radio sau la televizor şi o auzi în fiecare oră. Omul cucereşte deşerturile, omul cucereşte oceanele, omul cucereşte atomul, omul cucereşte elementele naturii, omul cucereşte spaţiul cosmic.
Ismael a zâmbit.
— Nu m-ai crezut când ţi-am spus că această povestire e ambientă în cultura ta. Acum înţelegi ce am vrut să zic. Mitologia culturii voastre vă bâzâie în urechi atât de constant încât nimeni nu îi mai dă nici cea mai mică atenţie. Bineînţeles că omul cucereşte spaţiul cosmic şi atomul şi deşerturile şi oceanele şi elementele naturii. După mitologia voastră, el pentru asta s-a născut.
— Da. Mi-e foarte clar acum.
[...]

Ismael
Daniel Quinn

Aici niște poze cel puțin interesante despre regatul nostru.

Traim o epoca cu dinti de fier purtand in piept o inima de lut incatusata de sentimente relative.  Nietzsche spunea “Ruşine, ruşine şi ruşine – aceasta-i toată istoria omenirii.“. Purtam haine fara buzunare si Mamona arunca din nou cu zarul in dreptul fiecarui pacient.

Acest animal salbatic care alta data era liber si domn peste natura s-a lasat prins in lesa unui imparat strain crezand ca rationamentul sau este pur  si de folos societatii.

Comoditatea este fructul interzis din care majoritatea oamenilor simt nevoia sa guste.

Ne-am ingrasat, ne-am latit si ne-am inaltat in superficialitatea si in reflexul cainilor lui Pavlov.

Cum putem evada din inchisoarea  mandriei, orgoliilor, rautatii si a individualismului?

R: Asteptarea unei noi ordini mondiale, imperialism si subjugarea oamenilor. Astfel va renaste in oameni mila, dragostea de sine, iubirea aproapelui, speranta, credinta…

]]> http://elofturtle.wordpress.com/2008/12/21/god-jul/ Sun, 21 Dec 2008 03:19:17 +0000 Jonatan Hägglund http://elofturtle.wordpress.com/2008/12/21/god-jul/

Eleverna i Bräckeskolan faller offer för Humanisternas räder [Dagen].

Varför tror jag att det  är Humanister [SvD][unt]?

Sedan många år uppmanar man även till urträde ur Svenska Kyrkan [Humanisterna] eftersom man inte kan acceptera att bara för att det stora flertalet av befolkningen inte tror på en personlig gud, fortfarande kan vilja stödja Svenska Kyrkan av “allmän-andliga” eller kulturella skäl. Trots att så få tror på en personlig gud är det inte fler som är uttalade ateister eller humanister (det finns en avgärande skillnad) – utan folk i gemen är brukare av en sorts allmän andlighet (vilket rimligtvis gör att de ligger dåligt till hos både religiösa som ateistiska livsåskådningar).

Hur väl stämmer detta hat mot skolavslutningar i Svenska Kyrkans lokaler med  deras egen verksamhet? Skulle man anmäla skolor som använder sig av Humanistiska inslag? Rimligtvis borde man det om man anser sig vara berättigade statsbidrag eftersom de är ett trossamfund [Sturmark]

“Vi vill framhålla att det begreppet inte bara omfattar teistiska samfund. Även buddismen är en icketeistisk livsåskådning och Sveriges buddistiska samarbetsråd erhåller statsbidrag.”

Alla som kommit i kontakt med buddistisk religion torde hysa ringa tvivel angående den stora skillnaden mellan den i hög grad andliga buddismen (till skillnad från hur den ofta speglas i Svenska media) och Humanism (som visserligen också lever i en lögn, men av mer försåtligt slag).

“En annan etablerad definition utgår från ett system av metafysiska normer som besvarar vissa fundamentala frågor. Den medger möjligheten men inte nödvändigheten av teistiska begrepp. Vi menar alltså att begreppet ”religion” i detta sammanhang måste definieras på det viset. Då inkluderas såväl buddismen som humanismen.

När regeringen refererar till ”religiös verksamhet” måste den ange vilken definition av begreppet ”religion” man stöder sig på. Vissa definitioner exkluderar humanismen och buddismen, andra inkluderar båda.

Termen ”religion” kan inte användas för att skilja dem åt.”

Här skiljer sig uppenbarligen min åsikt angående buddismens religiositet mot herr professorn i civilrätt, Jan Rosén, och ordföranden för Humanisterna, Christer Sturmark. Eftersom jag antagligen är den av oss som pluggat mest österländsk filosofi förbehåller jag min rätten till tolkningsföreträde. Om vi låter min bild gälla (och insinueras kraftigt om vi bibehåller Rosén och Sturmarks) så framgår tydligt att Humanisterna vill åt trossamfundpengar, och rimligtvis då ägnar sig åt sådan metafysisk verskamhet.

Vidare lever Humanister i en alldeles egen livslögn – ett antropocentriskt universum – till skillnad från t ex. ateister, vilka inte gör någon särskillnad för människan i skapelsen [Richard Dawkins c:a 24:00].

Kontrasteras inte detta mot Humanisteras egen deklaration av sin verksamhet? [Humanisterna]:

Grundläggande för humanismen är kritiskt tänkande och en vetenskaplig kunskapssyn. Humanismen är en sekulär – icke-religiös – livssyn som anser att det inte finns några förnuftiga skäl att tro på religiösa dogmer, gudar eller övernaturliga förklaringar av tillvaron. Humanister har en kritisk inställning till alla former av religion, nyandlighet och ockultism.

En antropocentrism strider mot en vetenskaplig kunskapssyn och har övernaturliga undertoner. Var tog det kritiska tänkandet vägen när detta och flirtandet med trossamfundsbegreppet skulle integreras i “en kritisk inställning av religion, nyandlighet, och ockultism”?

Om en Humanist verkligen värnar om ett kritiskt tänkande borde denna person snarast avsluta sitt medlemskap i Humanisterna och bli konfessionell ateist istället!

Turligt nog visade elever vid Bräckeskolan råd på ledningens feghet, och anordnade en egen kyrkoavslutning. En God Jul till nästa generations bärare av civilkuragets banér vid Bräckeskolan!

Pr. Dr. Jurcan Ioan-Emil, Duhul Sfânt şi provocările contemporane ale lumii, Ed. Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Alba Iulia, 1999, 415p.

Asistăm în postmodernitate la o imanentizare a soteriologiei pentru că omul are falsa conştiinţă că se mântuieşte prin sine, prin cultura şi ştiinţa contemporană lui, p. 66./ Din punct de vedere teologic, spune autorul nostru, cultura actuală e pelagiană, e o cultură păgână, p. 67./

Tronează în relaţiile dintre noi etica egoismului, p. 67./”deismul nu se rezolvă prin antropocentrism, ci prin teandrismul comuniunii dintre om şi Dumnezeu”, p. 67./ Autorul numeşte “teologii contextuale” teologiile de tip feminist, p. 67./

“Încercările de socializare sau de sexualizare ale Treimii sunt de fapt tendinţe [unilaterale n.n] de a scoate dogma trinitară din această izolare [ pe care o trăieşte Apusul neortodox şi n.n.] pe care epoca medievală a construit-o în jurul Persoanelor treimice”, p. 68./

În Ortodoxie, hristologia şi pnevmatologia se compenetrează şi se condiţionează reciproc, p. 77./ Actualul patriarh al României, PFP Daniel, spunea într-un articol de tinereţe că “Ortodoxia prezintă o hristologie pnevmatologică şi o pnevmatologie hristocentrică”, p. 77, cf. Prof. Dan-Ilie Ciobotea, Dorul după Biserica nedespărţită sau apelul tainic şi irezistibil al Sfintei Treimi, în rev. Ortodoxia XXXIV [ 1982], nr. 4, p. 590./

Prof. de Teologie Ortodoxă Theodoros Zissis spunea foarte adevărat că: “Lucrarea fiecărei Persoane în timpuri diferite nu a avut ca urmare subordonarea celorlalte două Persoane, aşa încât să avem patromonismul în Vechiul Testament, hristomonismul în Noul Testament şi pnevmatomonismul în Biserică”, p. 77, cf. Prof. Dr. Theodoros Zissis, Die Bedeutung der orthodoxen Pneumatologie, în rev. Oekumenisches Forum, nr. 5, Graz, 1982, p. 11./

“Dimensiunea hristică”, spune autorul român, “imprimată în umanitatea lui Hristos în Biserică, în calitatea de Cap al ei, este în acelaşi timp o dimensiune pnevmatologică”, p. 78./ Se citează: Pr. Prof. D. Stăniloae, Dinamismul creaţiei în Biserică, în rev. Ortodoxia XXIX [1977], nr. 3-4./ Creaţia are capacitatea de a se deschide lui Dumnezeu şi de a recepta harul divin, p. 79./

“Filioque nu poate să redea comuniunea adevărată între Fiul şi Duhul Sfânt deoarece El Îi separă pe Amândoi, atât în planul transcendent, cât şi în cel imanent”, p. 95./ “Dacă purcederea [Duhului Sfânt] nu reiese din Persoana Tatălui, ci din relaţia Lui cu Fiul, atunci ea provine în cele din urmă din relaţia ousiei [fiinţei dumnezeieşti] între Persoane şi nu de la Persoană”, p. 96, din persoana Tatălui./

Autorul e de părere că Jürgen Moltmann se deschide mult pnevmatologiei stănilosciene, reface orientarea sa filioquistă dar nu o depăşeşte total, pentru că harul divin rămâne o problemă neprecizată, p. 97./ Autorul român precizează foarte corect faptul, că “adaosul Filioque nu trebuie doar verbal dezaprobat, ci trebuie căutată învăţătura ortodoxă, care să dea baza unei teologii în care Dumnezeu să fie prezent şi activ în lume”, p. 98./

Teologul Piet Schoonenberg vede pe Cuvântul lui Dumnezeu ca prezenţa lui Dumnezeu în creaţia Sa iar pe Duhul ca imanenţa sau inhabitarea Sa, p. 99, cf. Piet Schoonenberg, Der Geist, das Wort und der Sohn. Eine Geist-Christologie, Verlag Friedrich Pustet, Regensburg, 1992, p. 148./ Separaţia dintre Fiul şi Duhul care se vedete la Piet S. , în creaţia lumii şi în providenţierea Sa, este de fapt o reflectare directă a separaţiei dinte Fiul şi Duhul în plan transcenden. Pentru el Duhul Sfânt purcezând şi de la Fiul este nedespărţit de Acesta, devenind o legătură cu Tatăl a Fiului dar neavând o împreună-locuire, respectiv o împreun-acţiune/lucrare cu Fiul, p. 99. /Piet Schonnenberg e teolog catolic, pe când Moltamann e teolog luteran./

P. Schoonenberg consideră noţiunea de persoană în triadologie, uimitor pentru noi, drept o “titulatură depăşită”, care nu merită să fie atribuită lui Dumnezeu, p. 100./

Leonardo Boff, teolog catolic, Îl vede pe Sfântul Duh “mai mult o prezenţă energetică şi mai puţin o persoană”, p. 103, pentru că el Îl vede pe Sfântul Duh ca fiind rupt/separat de Hristos, p. 105./ Boff militează pentru o Biserică a săracilor, pentru o Biserică populară, p. 121./

Teologul Jose´ Comblin, tot catolic, vrea să facă o teologie în care Sfântul Duh şi Biserica să interacţioneze, p. 123./ Însă, spune autorul român, dacă Sfântul Duh e considerat în romano-catolicism “sufletul Bisericii”, atunci Sfântul Duh este privit ca o realitate substanţială, care duce la impersonalism pnevmatic, p. 124./ Teologia lui Combin e una contextuală, în care Biserica e privită ca o realitate pur imanentă, p. 124./ Pentru teologul catolic citat anterior Biserica s-a născut ca o realitate populară, a poporului şi apoi ca o realitate ce ţine de Hristos, p. 125./

Pentru J. Moltmann Biserica e în primul rând misionară, p. 129/ Teologul protestant consideră că pietismul a descoperit inima, însă nu sesizează, spune autorul român, că “pietismul protestant a fost de fapt accentuarea individualismului în Biserică”, p. 130./ Moltmann are şi viziunea Bisericii Ecumenice, care trebuie să se realizeze prin Mişcarea Ecumenică, adică o unitate vizibilă a Bisericii lui Hristos, p. 130./Însă deopotrivă vorbeşte şi de o Biserică politică, p. 132./

Autorul român crede că lui J. Moltmann îi revine meritul de a fi redescoperit profunzimea Duhului Sfânt în teologia protestantă. “Astfel Duhul nu mai rămâne o entitate intangibilă pentru om, ci Se manifestă ca o realitate activă şi participativă.”, p. 132./

Prin teologia pe care o elaborează Moltmann trece : 1. de la Biserica nevăzută protestantă la Biserica văzută, activă în istorie, p. 135; 2. redescoperă prezenţa Sfântului Duh în Biserică, p. 135 şi 3. în teologia sa Sfântul Duh Îl substituie pe Hristos, p. 137./

În şcoală bultmaniană raportul dintre Biserică şi Sfântul Duh e total inexistent pentru că lipseşte şi raportul dintre Hristos şi Biserică, p. 140./ J.-M.R. Tillard pune la baza Bisericii ideea de comuniune, p. 141./ Marea greşeală a teologiei romano-catolice spune părintele Jurcan, e aceea că ” a detaşat, separat harul de persoanele divine, pentru că el e [ considerat ca fiind n.n.] creat“, p. 143./

Ecleziologia teologului german Josef Ratzinger, actualul papă, “are ca scop demonstrarea universalităţii Bisericii, adică catolicitatea romană a Trupului lui Hristos, precum şi fundamentarea ei pe primatul papal”, p. 145-146./ Papa Benedict 16 consideră că Biserica se exprimă cel mai bine prin “neo-liberalismul eshatologic, care nu mai vede în Iisus un moralist, ci un harismatic, Care înlătură instituţia prin eshatologismul Său”, p. 146./ Însă, pentru actualul papă, coeziunea cu Biserica, cel care strânge la un loc Biserica şi care e unitatea Bisericii nu e Hristos, ci el însuşi, pontiful roman, p. 149./

Dualismul ecleziologic apusean derivă din aceea că “teologia apuseană [eterodoxă n.n.] nu a găsit legătura dintre spirit şi materie, dintre om şi Dumnezeu, dintre Biserică şi lume, respectiv dintre istorie şi eshatologie”, p. 167./ În Ortodoxie “Duhul Sfânt nu este prezentat separat de Persoana Fiului, pe Care o revelează şi cu Care rămâne în Biserică”, p. 169./

“Structura epiclectică a Bisericii ” constă în “împreuna-lucrare a Duhului cu Fiul”, p. 171./ Hristologia şi pnevmatologia “sunt componente necesare ecleziologiei”, p. 171./ Pentru noi, ierarhia bisericeasă este dependentă de Sfântul Duh şi nu invers, ca Duhul Sfânt să fie dependent de ierarhia bisericească, p. 184./

Simone de Beauvoir a fost soţia lui Sartre, p. 257./ Erotismul e “drogul societăţii contemporane”, p. 320./

Pr. Dorin.