Gata cu politica. Ridziada s-a cam terminat (deşi n-am înţeles unde s-a dus până la urmă atâta bănet) şi am temeiuri serioase să cred că Românika va deveni în curând o adevărată republică universitară (prin cei 100.000 de intelectuali cu diplomă pe care îi expediază pe piaţă în mod generos înaltul aşezământ cultural ctitorit de tov. Bondrea). Tovarăşi, viitorul sună bine (dar aveţi grijă să închideţi ochii şi să vă ţineţi cu străşnicie de nas)!

Eu unul revin la preocupările mele de biblist-filolog. Mi-a atras recent atenţia versetul din Fil. 1:13, care conţine o secvenţă („curtea împărătească”) susceptibilă să dea naştere la interpretări eronate.

În trad. Cornilescu 1924 (=1921) versetul sună astfel:

În adevăr, în toată curtea împărătească, şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sînt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos.

Cum înţelegeţi sintagma „curtea împărătească”? La prima vedere, eu sunt tentat să o iau metonimic. Prin „curte împărătească” aş înţelege „suita imperială”, sau, în sens mai larg, aristocraţia + artiştii + funcţionarii + trepăduşii + diverşii care se foiau prin palatul împăratului (mai ales dacă locul întemniţării e Roma).

Când ne uităm în original, descoperim că termenul grecesc corespunzător este praitōrion, care în NT apare de 8 ori. Termenul este de origine latinească (praetorium) şi are o istorie un pic mai complicată, de-a lungul căreia a dobândit diverse înţelesuri: 1) reşedinţa oficială a unui guvernator; 2) garda pretoriană (ulterior garda de corp a împăratului); 3) conac sau palat.

Dacă Pavel le scria filipenilor de la Roma, atunci praetorium (praitōrion) ar fi desemnat cel mai probabil garnizoana imperială.

În orice caz, de-a lungul timpului, pentru praitōrion s-au mai propus diverşi echivalenţi (NT 1648 giudecata; Bibl. 1688 şi Micu 1795 divanul), dar în final s-a optat pentru un împrumut: pretoriu, folosit iniţial în Bibl. Iaşi 1874 şi preluat de aproape toate traducerile ulterioare (mai puţin Cornilescu 1921 şi 1924).

Orice versiune a Bibliei realizată de o singură persoană conţine de regulă tot soiul de ciudăţenii care ţin de preferinţele şi înclinaţiile traducătorului.

Despre versiunea “Anania” am mai scris cu alte ocazii. Chiar şi fără să o fi verificat sistematic, mi se întăreşte tot mai mult convingerea că drumul urmat de ierarhul ortodox nu este cel mai bun. Munca în echipă ar trebui să elimine anumite greşeli inerente muncii da solo.

Bunăoară, m-a intrigat de curând versetul 1 Cor. 1:19, care în trad. Anania spune aşa:

„Că scris este: Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi deşteptăciunea celor deştepţi o voi ascunde.”

Nu importă că termenii „deşteptăciune” şi „deştept” s-au cam contaminat de anumite conotaţii care îi fac nepotriviţi pentru registrul biblic. Să zicem că e o chestiune de gust. Mie nu-mi place cuvântul „deştept”, iar traducătorului îi place. Problema e alta cu acest verset. Pavel citează din Isaia 29:14, din traducerea greacă a VT (Septuaginta), dar înlocuieşte verbul „voi ascunde” (krypso) cu verbul „voi zădărnici” (atheteso).

Mai limpede scris, Septuaginta spune:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi ascunde”,

pe când Pavel scrie:

„Voi nimici înţelepciunea celor înţelepţi şi priceperea celor pricepuţi o voi zădărnici.” (subl. mele).

Aşadar, în versiunea lui Pavel, citatul este „nuanţat”. Dumnezeu nu „ascunde” (“pune sub obroc”) priceperea celor pricepuţi, ci o răstoarnă, o dă la o parte, o zădărniceşte. Nuanţa nu mi se pare lipsită de importanţă. Dacă Apostolul, insuflat de Dumnezeu, a găsit cu cale să introducă această schimbare, socotesc că ea trebuie să fie redată cât mai fidel în traducere.

Or, Bartolomeu Anania îl „diortoseşte” inclusiv pe Apostolul Pavel. Citatul lui este „conformat” la textul Vechiului Testament. Care este motivul din spatele acestei „corectări”? Doreşte diortositorul să armonizeze „contradicţiile” dintre VT şi NT care i-ar putea sminti pe cititori? Nu ştiu. În lipsa vreunei dovezi, avem liber la „şpigulaţii” (cu riscul de a greşi, desigur).

În orice caz, indiferent de motivaţie (nobilă, bună, pastorală, eclesiastică, politicească), sunt de părere că „nu se face”.

Prin predicile şi studiile despre 1 Corinteni circulă furtunos şi tunător ideea curioasă că în Corintul din vremea apostolului Pavel slujeau la Templul Afroditei nu mai puţin de 1.000 de curtezane (hetairas) sclave la templu (hierodoulous) dedicate zeiţei de bărbaţi şi de femei.

Informaţia provine de la Strabon (n. 64 î.Hr.), Geographia, 8.6.20. Deşi bătătorită, subliniată şi accentuată, ea nu este valabilă pentru Corintul din vremea lui Pavel.

1)     Strabon scrie despre Corintul vechi, care fusese distrus de Romani în 146 î.Hr. şi reîntemeiat de Iulius Cezar în 44 î.Hr.

2)     Prostituţia sacră n-a fost niciodată practicată ca atare la greci, fiind un obicei oritental.

3)     Reputaţia Corintului de oraş cu moravuri uşoare a fost creată de scriitori atenieni, în secolele IV î.Hr.: Aristofan a inventat verbul korinthiazesthai (a se comporta ca un corintean) ca sinonim pentru mersul la prostituate (fragm. din piesa Kokalos), poeţii comici Philetairos (sec. IV) şi Poliochos au scris amîndoi cîte o piesă cu titlul Korinthiastes (Codoşul), iar la Platon se întîlneşte sintagma Korinthia kore (fată din Corint”) ca eufemism pentru „prostituată” (Republica 404d). E îndoielnic că ceea ce se spunea cu 400 de ani înainte era valabil şi în vremea lui Pavel.

Avem deci temeiuri să credem că situaţia din Corint nu mai gravă decât cea din oricare oraş-port al vremii, unde se făceau şi se desfăceau vrute şi nevrute.

Un articol interesant pe această temă este cel al lui H. Conzelmann, Korinth und die Mädchen der Aphrodite. Zur Religionsgeschichte der Stadt Korinth în Nachrichten der Akademie der Wissenschaften in Göttingen 8:247–61, 1967. N-am reuşit să-l citesc, dar poate cândva o să-mi pice în mână.

Foto: Ruinele Templului Afroditei, pe Acrocorint, zona înaltă de vreo 600 de m.

Partea a doua a cap. 9 mi s-a părut destul de greu de tradus de o manieră mulţumitoare. Sf. Pavel are o retorică foarte densă, mai ales când se raportează la lucrarea sa de propovăduire (motivaţiile sale, răsplata pe care o aşteaptă etc.). Am pus anumite fraze între paranteze, pentru a uşura un pic lectura firului argumentativ.

În v. 15 există o “sincopă” pe care am păstrat-o ca atare. Această întrerupere a firului scrisorii ne dezvăluie un crâmpei din pasiunea cu care a scris (sau dictat) epistola acest mare apostol.

¹³ Nu ştiţi că cei ce slujesc la templu mănâncă din bunurile de la templu, iar cei ce se îndeletnicesc cu slujbele la altar au parte din jertfele aduse la altar? ¹⁴ Tot astfel, Domnul a rânduit ca cei ce proclamă Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei.

¹⁵ Eu însă nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Şi nici nu vă scriu aceste rânduri ca să se facă astfel în privinţa mea. Mai degrabă aş alege să mor… Nimeni nu-mi va răpi motivul de laudă! ¹⁶ Dacă predic Evanghelia, nu am niciun motiv de laudă (fiindcă mă aflu sub constrângere, şi ar fi vai de mie dacă n-aş predica-o). ¹⁷ Dacă însă predic Evanghelia de bunăvoie, am o răsplată. Dacă, dimpotrivă, aş predica-o de nevoie, ar fi o isprăvnicie care mi s-a încredinţat. ¹⁸ Aşadar, care este răsplata mea? Ca, în predicarea Evangheliei, să o transmit gratuit, fără a mă folosi de dreptul meu de a trăi din Evanghelie.

¹⁹ Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi ²⁰ Cu iudeii m-am făcut iudeu, ca să-i câştig pe iudei. Cu cei de sub Lege am devenit ca unul sub lege (deşi nu eram sub lege), ca să-i câştig cei de sub Lege. ²¹ Cu cei fără Lege am fost ca unul fără Lege (deşi nu sunt fără legea lui Dumnezeu, ci mă supun legii lui Hristos) ca să-i câştig pe cei fără Lege. ²² Cu cei slabi m-am făcut slab, că să-i câştig pe cei slabi. Tuturor am devenit totul, ca cel puţin pe unii să-i mântuiesc. ²³ Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

²⁴ Nu ştiţi că cei ce aleargă în arenă toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi în aşa fel, încât să câştigaţi premiul! ²⁵ Numai că orice atlet se înfrânează în toate privinţele; ei fac aceasta pentru a primi o cunună pieritoare, noi pentru una nepieritoare. ²⁶ Eu deci alerg, dar nu ca unul fără ţintă; lovesc cu pumnii, dar nu ca şi când aş  nimeri alături. ²⁷ Ci sunt necruţător cu propriul meu trup şi îl subjug, ca nu cumva, după ce am proclamat altora, să fiu eu însumi descalificat.

Exerciţiul de traducere continuă cu un nou capitol (4). Există şi în acesta nişte construcţii problematice pe care am căutat să le rezolv “to the best of my abilities”. S-ar fi cuvenit să dau şi nişte note justificative pentru unele soluţii alese, dar nu mai e vreme şi pentru aşa ceva.

¹ Astfel trebuie să fim consideraţi noi: servitori ai lui Hristos şi ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. ² În privinţa aceasta, de la ispravnici se cere să fie găsiţi loiali. ³ Pentru mine însă contează prea puţin dacă sunt judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc. De altfel, nici eu nu mă mai judec. ⁴ Căci nu am nimic pe conştiinţă, dar nu aceasta mă dezvinovăţeşte; Cel care mă judecă este Domnul. ⁵ De aceea nu judecaţi nimic înainte de vremea cuvenită, până va veni Domnul, care va aduce la lumină cele ascunse în întuneric şi va dezvălui motivaţiile din inimi. Atunci fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu.

⁶ Acestea, fraţilor, le-am aplicat voalat cu referire la mine şi la Apolo, în folosul vostru, ca prin exemplul nostru să învăţaţi ce înseamnă „Nimic peste ce este scris”, pentru ca nimeni să nu se îngâmfe cu unul împotriva celuilalt. ⁷ Căci cine te face să fii deosebit? Ce ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă ai primit, de ce te lauzi ca şi când n-ai fi primit?

⁸ Deja v-aţi ghiftuit, deja v-aţi îmbogăţit şi împărăţiţi fără noi! Şi bine ar fi dacă aţi împărăţi, ca să împărăţim şi noi împreună cu voi. ⁹ Căci mi se pare că pe noi, apostolii, ne-a rânduit Dumnezeu ultimii, ca pe nişte condamnaţi la moarte, fiindcă am devenit un spectacol pentru lume, îngeri şi oameni. ¹⁰ Noi suntem neghiobi pentru Hristos, voi sunteţi înţelepţi în Hristos. Noi suntem slabi, voi sunteţi puternici. Voi sunteţi onoraţi, noi dispreţuiţi. ¹¹ Până în clipa de faţă flămânzim şi însetăm, suntem lipsiţi de îmbrăcăminte, maltrataţi şi mereu pe drumuri, ¹² trudim şi lucrăm cu mâinile noastre. Când suntem întâmpinaţi cu vorbe batjocoritoare, binecuvântăm, când suntem persecutaţi, răbdăm, ¹³ când suntem calomniaţi, răspundem cu blândeţe. Am ajuns ca un gunoi al lumii, ca ceva lepădat de toţi, până în clipa de faţă.

¹⁴ Nu vă scriu acestea ca să vă fac de ruşine, ci ca să vă dojenesc ca pe nişte copii ai mei preaiubiţi. ¹⁵ Căci chiar dacă aţi avea zece mii de pedagogi în Hristos, nu aveţi mai mulţi părinţi, fiindcă eu v-am născut în Hristos Iisus, prin Evanghelie. ¹⁶ Vă îndemn aşadar să urmaţi întocmai exemplul meu. ¹⁷ În acest scop l-am trimis la voi pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va reaminti căile mele în Hristos Iisus, după cum le fac cunoscute pretutindeni, în toate bisericile.

¹⁸ Unii s-au îngâmfat de parcă n-ar mai urma să vin la voi. ¹⁹ Voi veni repede, dacă Domnul va îngădui, şi voi cunoaşte nu discursurile celor care s-au îngâmfat, ci puterea lor. ²⁰ Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în discursuri, ci în putere. ²¹ Ce preferaţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi duhul blândeţii?

Dragul de el… 

” M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? – ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana. ” (Petre Tutea)

Carti online in pdf – Editura Sapientia, 2002:

• Sfântul Paul, omul sentimentelor adevărate (Pr. Iosif Bisoc)
• Paul din Tars (Josef Holzner)

Anul Paulin – resurse catolice AICI si  http://www.yearofsaintpaul.com/

Lectio divina cu Sfântul Paul

SITUAŢIA APOSTOLULUI PAVEL
1:7 în lanţuri; 1:13- pus în lanţuri; 3:2 biserica pe care el a plantat-o era atacată de Iudei care erau vrăjmaşi crucii lui Hristos; 4.14 se alfă în strîmtorare
Ce înseamnă aceasta? Imaginaţi-vă că aveţi copii acasă, Iar dumneavostră sînteţi legat, închis departe de casă. Şi aflaţi că copii sînt vizitaţi de unele persoane care le spun minciuni, îi îndepărtează de credinţa în Hristos. Cum ar fi durerea aceia foare mare nu-i aşa?
Şi totuşi în aceste condiţii Pavel repetă cel mai des decît în orice epistolă cuvîntul „bucuraţi-vă”
Cum de a fost posibil aceasta? Care era secretul lui? Ce principii de viaţă avea care îl ajuta să păstreze optimismul şi clarviziunea într-o situaţie atît de stresantă?
Să vedem în continuare SECRETELE APOSTOLULUI PAVEL

1. APOSTOLUL PAVEL ERA ÎNCREDINŢAT CĂ ACELA CARE A ÎNCEPUT ACESTĂ BUNĂ LUCRARE O VA ISPRĂVI PÎNĂ ÎN ZIUA LUI HRISTOS
Argumentare: Filipeni 1: 6. Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos
Explicaţie:
Ilustrare:
Aplicare:
2. PENTRU PAVEL A TRĂI ESTE CRISTOS ŞI A MURI ESTE UN CÂŞTIG.
Argumentare: Filipeni 1: 21. Căci pentru mine a trăi este Cristos şi a muri este un câştig.
Explicaţie:
Ilustrare:
Aplicare:
3. APOSTOLUL PAVEL SE UITĂ NU LA FOLOASELE LUI, CI ŞI LA FOLOASELE ALTORA
Argumentare: Filipeni 2:4. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.
Explicaţie:
Ilustrare:
Aplicare:
4. APOSTOLUL PAVEL CONSIDERĂ TOATE CA UN GUNOI , CA SĂ CÎŞTIGE PE HRISTOS
Argumentare: Filipeni 3:7. Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos. 8. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos, 9. şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Cristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
Explicaţie:
Ilustrare:
Aplicare:

5. APOSTOLUL PAVEL UITĂ CE ESTE ÎN URMA LUI ŞI ALEARGĂ SPRE ŢINTĂ PENTRU PREMIUL CHEMĂRII CEREŞTI
Argumentare: Filipeni 3: 13. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14. alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.
Explicaţie:
Ilustrare:
Aplicare:
6. APOSTOLUL PAVEL POATE TOTUL ÎN HRISTOS CARE ÎL ÎNTĂREŞTE
Argumentare: Filipeni 4: 13 Pot totul în Cristos, care mă întăreşte.
Explicaţie:
Ilustrare:
Aplicare:

REZULTATELE:
Filipenii iau parte la Evanghelie 1:5
Hristos este propovăduit 1.18

20.11.2008, Vatican (Catholica)

Miercuri, 19 noiembrie 2008, în cadrul unei noi audienţe generale dedicate reflecţiei asupra Sf. Pavel , Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că doctrina despre justificare a lui Martin Luther este corectă dacă credinţa “nu se opune carităţii”. În această săptămână, Sfântul Părinte a analizat învăţătura Apostolului despre justificare. El a arătat că experienţa convertirii lui Pavel pe drumul Damascului “i-a schimbat radical viaţa: a început să îşi privească toate meritele, realizările unei cariere religioase oneste, ca `pierderi` în faţa sublimităţii cunoaşterii lui Isus Cristos”.

“Tocmai datorită acestei experienţe personale a relaţiei cu Isus, Pavel plasează în centrul proclamării sale o opoziţie între două căi alternative spre îndreptăţire: una bazată pe lucrările legii, alta bazată pe harul credinţei în Cristos”, a explicat Pontiful. El a clarificat “care este `legea` de care am fost eliberaţi şi care sunt acele `lucrări ale legii` care nu îndreptăţesc… Deja în comunitatea din Corint exista opinia… că era vorba despre legea morală, şi că libertatea creştină consta aşadar în a se elibera de etică”.

“Evident această interpretare este greşită: libertatea creştină nu este libertinism; libertatea despre care vorbeşte Sf. Pavel nu este libertatea faţă de a face binele”. Legea la care se referă Pavel este “colecţia de comportamente întinzându-se de la un fundament etic la regulile rituale şi culturale care determinau substanţial identitatea omului justificat – în particular circumcizia, regula privind mâncărurile curate şi curăţenia rituală generală, regulile privind respectarea Sabatului etc”. Aceste reguli slujeau la a proteja identitatea iudaică şi credinţa în Dumnezeu; ele erau “un zid de apărare care să protejeze moştenirea preţioasă a credinţei”.

În momentul întâlnirii lui Pavel cu Cristos, însă, Apostolul a “înţeles că cu învierea lui Cristos situaţia s-a schimbat radical. Zidul – după cum se spune în Scrisoarea către Efeseni – dintre Israel şi păgâni nu mai era necesar”, a spus Papa. “Cristos este cel care ne protejează împotriva politeismului şi a tuturor deviaţiilor lui; Cristos este cel care ne uneşte cu şi în unicul Dumnezeu; Cristos este cel care garantează adevărata noastră identitate în diversitatea culturilor; şi El este cel care ne îndreptăţeşte. A fi drepţi înseamnă pur şi simplu a fi cu Cristos şi în Cristos. Şi acest lucru este suficient. Alte reguli nu mai sunt necesare”.

De aceea, a continuat Episcopul Romei, expresia lui Luther “doar prin credinţă” este adevărată “dacă credinţa nu se opune carităţii, iubirii. Credinţa înseamnă a privi la Cristos, a ne încredinţa pe noi înşine lui Cristos, a fi uniţi cu Cristos, a ne conforma după Cristos, după viaţa Sa. Şi forma, viaţa lui Cristos, este iubirea; astfel, a crede înseamnă a ne conforma după Cristos şi a intra în iubirea Sa”. “Pavel ştie”, a adăugat Papa, “că în dubla iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele se împlineşte întreaga lege. Astfel întreaga lege este respectată în comuniune cu Cristos, în credinţa care creează caritate. Suntem drepţi atunci când intrăm în comuniune cu Cristos, care este iubire”.

(Text preluat de pe site-ul Catholica. Pentru a uşura lectura, am înlocuit în text “Paul”  forma preferată de catolici pentru numele Apostolului neamurilor, cu “Pavel”, nume sub care este el cunoscut între ortodocşi şi evanghelici. )

La cerinţa unei vizitatoare a blogului,  am încercat să scriu un post pe tema relaţiilor de prietenie băieţi-fete dar am ţinut să trasez mai degrabă principii decât să tai în stânga şi în dreapta ca să acuz diverse lucruri. Cred că merită citit, nu spun doar pentru a-mi face autoreclamă ci sunt multe extrase din cărţi şi predici care mi-au rămas în minte şi gânduri care nu sunt găsite la colţul străzilor sau pe panourile publicitare.

Încep cu o premiză care va fi descurajatoare pentru mulţi dar cei care a vor citi şi probabil că îi va opri să citească până la capăt considerând acest post, unul dintre cele religioase, extremiste, cu tentă pocăită, absurdă sau fanatică dar problema reală a celor care nu vor să se confrunte cu adevărul, pentru unii e relativ, pentru mine a absolut şi congniscibil – nu în întregime pentru că suntem limitaţi, problema lor e că nu au curajul să cunoască pentru că e mai uşor să-ţi ameţeşti conştiinţa că nu ştii decât să ştii ce trebuie să cunoşti şi să acţionezi contra.

Biblia afirmă cu tărie că trebuie să ne împotrivim diavolului, ciudat totuşi că nu spune că trebuie să ne împotrivim poftelor tinereţii, între care sunt şi cele de natură sexuală ci despre acestea din urmă spune că trebuie să fugim şi Apostolul Pavel spune lucrurile acestea unui om care era păstorul unei Biserici, un om spiritual, religios şi temător de Dumnezeu, nu un tupeist sau un miştocare care hoinărea aiurea prin cartiere.
Interesant că noi fugim de lucrurile clare pe care Scriptura ni le spune să le facem şi ne oprim la cele pe care nu le înţelegem şi vrem să disecăm taina şi dilema.

Dragilor, Scriptura şi rugăciunea nu sunt dileme şi nici taine, sunt lucruri pe care trebuie să le facem şi prin aceasta demonstrăm că ne pasă de sufletul nostru care are atât de mare nevoie de îngrijire.

Spuneam şi în alt post că trupul acesta moare dar sufletul nu, dacă acum nu ne îngrijim de el nu vom apuca să o facem niciodată! Şi totuşi ştim asta şi nu ne purtăm cu el mai bine decât cu un câine hrănit de 2 ori pe zi! Gândiţi-vă la asta. Petrecem mai degrabă butonând telecomanda sau tastatura calculatorului decât câteva clipe în rugăciune când inimii i se descoperă Dumnezeu şi conştiinţei lucrurile greşit făcute, deciziile proaste pe care le alegem, gândurile murdare pe care le-am avut şi multe multe alte vorbe necugetate pe care le-am spus şi nu ar fi trebuit.

Poate că am avut parte sau poate că nu de oameni care să ne fi spus de pericolele unor relaţii de prietenie cu o fată/băiat, mă refer la relaţiile care duc într-un final la ceva profund, pe unii dintre ei i-am desconsiderat şi nu i-am băgat în seamă iar pe alţii i-am catalogat ca învechiţi şi nu puţini dintre noi au avut parte de tristul episod în care a trebuit să dăm dreptate, după un eşec de proporţii, oamenilor care ne-au avertizat şi care se pare că au ştiut despre ce vorbesc.

Cred că mulţi deja au apucat să facă cam tot ce pot face doi oameni de sex opus, pornind de la scurte sărutări la prelungite, de la mângâieri tandre şi puţine la masări în masă şi poate că s-a ajuns şi până la contactul sexual propriu-zis. Dacă s-a ajuns la cel din urmă e destul de trist dar nu prea târziu, mai trist ar fi ca eşecul să se producă din nou.

Cred că e nevoie să explic ce înţeleg eu prin, simplu spus, sex. Eu cred că sexul propriu-zis nu e doar contactul sexual (ultima fază) ci el începe atunci când două persoane de sex opus (despre celelalte malformaţii mintale şi schizofrenii ale societăţii de astăzi nu voi scrie acum) fac lucruri care conduc spre acel act şi orice fel de contrazicere în acest sens nu au fond logic din nici un punct de vedere. Ştiu, oameni serioşi care au vrut să aibă o relaţie de prietenie curată dar care au petrecut mult timp împreună şi până la urmă au început să facă lucruri care nu-i stimulau spre nimic altceva decât spre sex, curvie.

Nu spun că lucrurile pe care le voi afirma, eu le-am trăit pas cu pas, nu le-am trăit pentru că nu le-am ştiut şi nu mi le-a spus nimeni. Sunt total împotriva petrecerii timpului împreună singuri, între doi tineri care doresc să se căsătorească, şi au în acest sens o relaţie de cunoaştere-prietenie. În orice caz în care aceste două persoane vor să se întâlnească pot ca să aleagă să fie în prezenţa altor persoane care prin simpla lor prezenţă îi pot feri de păcat. Mă bazez şi repet ceea ce am afirmat de la început, nu ne putem juca cu această poftă şi nici nu ne putem baza pe propriile noastre puteri de a stăpâni focul care arde în noi.

Mulţi oameni stimaţi, populari, serioşi, oameni de la care lumea a avut pretenţii înalte, mulţi, foarte mulţi au căzut exact la acest examen, este un domeniu în care nu se merită să ne jucăm şi trebuie să evităm orice fel de tangenţă cu ispita.

În altă ordine de idei, pentru bărbaţi şi băieţi o întrebare nimerită ar fi următoarea: Care este motivaţia pentru care vrei să fii cu fata cu care vrei să fii, despre care spui că o iubeşti? Răspunsurile le cunosc cei în dreptul cărora răsună întrebarea şi nu am nevoie de ele însă motivaţia valabilă pentru un creştin care poate întări alegerea unui bărbat este aceasta: Dumnezeu m-a chemat să-mi dăruiesc viaţa pentru fiica Lui!, şi dacă nu tratez această fiica a Lui cum trebuie voi avea mari probleme. Sunt chemat de Dumnezeu să-mi slujesc, să-mi dăruiesc viaţa, s-o iubesc şi să îi împlinesc nevoile acestei prinţese care este fiica lui Dumnezeu… şi Dumnezeu te va binecuvânta. Dacă scopurile şi motivele sunt altele nu garantez binecuvântarea lui Dumnezeu, din contră, sunt convins că Dumnezeu nu va întârzia să-ţi cauzeze probleme care să te trezească din nebunia în care alergi.

Lumea încurajează schimonosirea trupurilor, în special al fetelor, pentru înfrumuseţare şi fetele depun tot efortul în sensul acesta şi nu se feresc de operaţii, insistă în dezgolirea propriilor trupuri pe care Dumnezeu le vrea acoperite, schingiuiri ale propriilor trupuri, ar fi trebuit mai degrabă să fi trăit în timpul martirajelor pentru că ar fi murit pentru o cauză nobilă şi ar fi primit o răsplată veşnică. Cred că Dumnezeu le-a lăsat acest timp până când se vor mărita (sper că fetele încă îşi mai doresc acest lucru) ca să se pregătească să fie femeia pe care Dumnezeu o vrea nu pe care bărbaţii din lumea acestea le-ar vrea. Trebuie să se pregătească, să înveţe lucrurile pe care ar trebui să le ştie o soţie şi cred că ar trebui să-şi caute modele de femei care îşi iubesc soţii, îl slujesc pe Dumnezeu şi îşi îngrijesc copiii. Timpul este pentru a te supune lui Dumnezeu şi să te facă frumoasă.

Dacă atragi un bărbat prin hainele tale atunci nu este un bărbat pe care ar trebui să-l atragi şi să-ţi fie soţ. Femeia din Proverbe 31 (e frumos de lecturat şi studiat) nu se îmbrăca ca o prostituată, sau în stil hollywoodian, ea se îmbrăca ca o prinţesă, ca o fiică a lui Dumnezeu, ca cerul. Dedică-te să te ascunzi, va veni vremea când te vei bucura de acest lucru şi de sexualitatea ta şi când un bărbat se va bucura de tine. Acoperă-te!

Roamantismul este un lucru bun, lucrurile bune sunt de la Dumnezeu, el este bun dar la vremea lui. Consumarea frumuseţii lăsate de Dumnezeu într-un moment greşit aduce dezastru emoţional şi de orice fel. Oare nu a venit vremea după atâtea exemple de oameni muribunzi care se învârt în jurul nostrum să-l credem în sfârşit pe Dumnezeu pe cuvânt?

E aproape imposibil ca o femeie să fie sănătoasă emoţional: lumea îţi pune înainte modele – o femeie care nu e reală şi te pune să te compare cu ea – ea nu există de fapt. Preasiunea pusă asupra femeilor este de la diavolul, să arăţi ca o femeie care nu există.

Cât despre relaţiile dintre creştini şi necreştini, aş vrea să spun doar vorba lui Florin Ianovici: nu poţi să spui că doi oameni nu se potrivesc dar nici că Dumnezeu uneşte o privighetoare cu un măgar.

Păcatul e singurul lucru care te poate ţine departe de binecuvântările lui Dumnezeu.

În încheiere aş putea să spune că atracţia biruitoare a păcatului nu este lipsa puterii de a te împotrivi lui ci lipsa unei întâlniri adevărate cu Dumnezeu care generează naşterea din nou. Nu ţin să lansez o erezie sau să descurajez pe cineva dar este bine ştiut că mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi şi că o mare parte din oamenii pe care i-am crezut că sunt creştini vor popula iadul cum este la fel de adevărat că dacă nu ai putut să stai în această viaţă lângă fraţii tăi de orice confesiune ar fi fost ei, nu vei putea sta nici în ceruri pentru că Hristos a condamnat neiertarea foarte serios şi a confirmat pedeapsa de nenumărate ori.

Este posibil să fii născut din nou şi păcatul încă să te biruie, dar e imposibil să fii născut din Dumnezeu şi Duhul Sfânt să nu te cerceteze şi să te sensibilizeze faţă de păcat şi să te conştientizeze cu privire la oroarea lui Dumnezeu faţă de acesta. Dacă dorinţa ta după Dumnezeu şi Evanghelie nu e mai mare decât aceea de a renunţa la păcat ai nevoie numaidecât de o întâlnire cât se poate de urgent şi reală cu Hristos, o întâlnire transformatoare, care să te facă cu adevărat un om nou, altfel nu vei putea gândi în termenii lui Dumnezeu.

La începutul epistolei 2 Corinteni, Pavel face referire la un „necaz” care l-a lovit în Asia atât de puternic, încât aproape că renunţase la speranţa că va mai trăi. Despre ce să fie vorba? O boală? Hm, indiciile sunt puţine în acest sens. Atunci ce să fie? Să fi fost vorba de un proces judiciar prin care a trecut şi care aproape i-a adus o sentinţă de condamnare la moarte? Nu am acum răgazul să fac o cercetare amănunţită, dar cert este că termenul apokrima (“sentinţă juridică”), folosit în v. 9 sugerează aceasta. Tradus literal spune: „Şi simţeam în noi înşine condamnarea la moarte; asta ca să nu ne bizuim pe noi înşine ci pe Dumnezeu care învie pe cei morţi.”

Pavel ar putea să folosească ideea de „sentinţă” în mod metaforic. Adică să fi simţit moartea aproape din alt motiv şi să se folosească de imaginea condamnării la moarte pentru a sublinia iminenţa sfârşitului (care s-ar fi putut datora unui alt factor).

Cornilescu traduce de o manieră care neglijează metafora: „Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim; pentruca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii.

Ce spun alte traduceri?

NTR: „Ne-am simţit ca şi cum am fi primit condamnarea la moarte…”

Catolică 2002: „Ba chiar încă ne-am socotit în noi înşine nişte condamnaţi la moarte….”

B. Anania: „Dar noi întru noi înşine ne-am socotit osândiţi la moarte…”

Galaction: „Ci noi, în noi înşine, ne socoteam ca osândiţi la moarte…”

Vă prezint astăzi un nou blog, care se constituie ca un site de apologetică evanghelică cu titlul Societatea Clujeană de Apologetică. El este rezultatul eforturilor unui mic grup de entuziaşti clujeni mobilizaţi de Vasile Tomoiagă. Iată o scurtă prezentare a acestuia, aşa cum ne-a fost oferită de autorii acestei importante iniţiative:

Societatea Clujeană de Apologetică este un grup de tineri evanghelici din Cluj-Napoca preocupaţi de apărarea, păstrarea şi proclamarea nucleului orthodoxiei creştine istorice (pe care C. S. Lewis îl numeşte creştinism esenţial – Mere Christianity) în contextul socio-cultural urban românesc al secolului XXI.

Pe lângă aceasta, considerând că felul în care Dumnezeu a lucrat în istorie vorbeşte despre ce fel de Dumnezeu există, Societatea favorizează o înţelegere literar-istorică a naraţiunii creaţiei, adică aşa cum a fost înţeleasă de Biserică aproape unanim înainte de ascensiunea uniformitarianismului şi al naturalismului în ştiinţele naturii, în sec. XVIII-XIX.

Considerăm că apologetica credinţei creştine este o preocupare legitimă şi necesară, parte a întregului mărturiei creştine, atât pentru cei credincioşi, cât şi pentru cei ce nu sunt din Biserică, care doar ‘bâjbâie’ după Adevăr. Pentru primii dorim să fim o încurajare, arătând că dreapta credinţă are cu adevărat temelii care nici astăzi nu pot fi clătinate, iar pentru ceilalţi să fim în-dreptare care să-i aducă mai aproape de ţinta ultimă o dorului uman: Adevărul care este Isus Cristos, “Unul născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii”.

În vederea acestor scopuri ne întâlnim bilunar pentru a discuta, disputa şi argumenta diferite idei, cărţi sau ştiri de ultimă oră din sfera ştiinţelor, precum şi să vizionăm materiale documentare şi dezbateri. Urmarea acestui efort de exegeză a culturii este site-ul soclu.org unde postăm articole scrise de membri Societăţii.

Vă invit să vizitaţi acest blog şi să interacţionaţi pe teme de apologetică cu cei interesaţi de acest subiect. Puteţi începe cu articolul “Din Atena în oraşul meu” publicat în 20 septembrie a.c., care prezintă programul acestei societăţi.

Există subtilităţi din textul grecesc al NT care se pierd în traducere. Diferenţa este aproape imperceptibilă, dar nu lipsită de importanţă pentru cine este interesat de fineţurile teologiei. Să nu fiu înţeles greşit: pentru a ne duce la capăt mântuirea avem nevoie de esenţial, nu de fineţuri. Dar dacă putem avea o traducere mai precisă, de ce nu?

Romani 2:15 şi ei [acei neevrei care împlinesc „din fire” cerinţele Legii] dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gîndurile lor, cari sau se învinovăţesc sau [chiar] se dezvinovăţesc între ele.

Ca să recapitulez pe scurt: către sfârşitul acestui capitol Pavel le taie macaroana evreilor care cred că posesia Legii îi face speciali în raport cu Neamurile şi spune că nu ascultarea Legii (la sinagogă), ci împlinirea ei face pe om să fie considerat drept înaintea lui Dumnezeu. Atenţie, nu e vorba cu necesitate de împlinirea Legii mozaice. Pavel recunoaşte tocmai faptul că există păgâni  (unii, nu toţi) care, fără a avea Legea (cum o avea Israelul), ajung, cel puţin în anumite momente ale vieţii lor, să-şi fie singuri Lege, fiindcă împlinesc în virtutea unui simţ înnăscut (physei, din fire) cerinţele Legii.

Aceşti oameni dovedesc că lucrarea (=rezultatul practic, efectul) Legii este scrisă în inimile lor. Conştiinţa (cugetul) lor depune mărturie şi gândurile lor pledează de-o parte sau de alta şi îi acuză (învinovăţesc) sau chiar îi apără (dezvinovăţesc).

Nuanţa pierdută de Cornilescu în traducere este acest chiar pus între paranteze pătrate mai sus. Pavel este conştient că de cele mai multe ori, judecata conştiinţei în cazul păgânilor va însemna cel mai adesea acuzare. Motivul este lesne de observat. Lumea (păgână) în general s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi refuză să cunoască „ceea ce poate fi cunoscut despre El”.

Galaction a pierdut cu totul nuanţa prespunsă de chiar:

Ca unii care arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia cugetului lor şi prin cercetarea de sine, care îi şi învinovăţeşte, îi şi dezvinovăţeşte. [Avem aici aşadar o conştiinţă care distribuie vinovăţie şi nevinovăţie în modul cel mai democratic posibil.]

Bartolomeu Anania simte diferenţa:

Ei arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conştiinţei şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau chiar îi apără.

Ediţia sinodala 1968 brambureşte versetul la final: …prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără între ei… [care între ei? între oamenii judecaţi?] Nonsens!

“Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie.Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”

Galateni 1:6-8

Care era acea falsa evanghelie care era predicata in Galatia? Legalismul… Hristos+Fapte=Mantuire.

De inceputul bisericii crestine, legalismul a fost unul dintre cei mai mari dusmani ai evangheliei harului. Prin toate epistolele lu Pavel catre biserici, el ataca constant si avertizeaza impotriva aceastei erezii care spune ca trebuie sa tii legea pentru a fi in stare sa iti salvezi sufletul. Din nefericire, chiar si astazi, legalismul se strecoara in biserica sub diferite forme. Deseori nici nu realizam pana cand inima noastra nu s-a umflat de mandrie.

C.J. Mahaney spune in cartea sa, Traind Viata Centrata pe Cruce, “In legalism nu este vorba doar de faptul ca o persoana are standarde mai inalte sau reguli mai multe decat tine. Multi dintre noi stereotipizam in mod gresit o persoana legalista ca fiind cineva care nu merge niciodata la film, sau care crede ca muzica ritmata este de la diavol. Legalismul este mult mai subtil si mult mai serios de atat – si mult mai convingator decat cei mai multi dintre noi realizam… Legalismul inseamna a cauta sa dobandesti iertarea de la Dumnezeu si justificarea inaintea lui Dumnezeu pe baza ascultarii tale de Dumnezeu.” Asta nu va merge niciodata. Legalismul il scoate pe Isus pe de scena principala si spune ca ceea ce El a facut nu a fost indeajuns. Legalismul spune: Eu trebuie sa complectez ceea ce lipseste jertfei Lui. Mahaney continua “Un legalist este oricine se comporta de parca ar putea castiga iertarea (aprobarea) lui Dumnezeu prin performantele lor personale.” Si astfel legalistul face moartea lui Hristos ca fiind in zadar. Pavel vazand asta in biserica din Galatia le spune “Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” Galateni 2:21

Legalismul perverteste Evanghelia. Promoveaza mandria si neprihanirea de sine. Noi trebuie sa realizam, fiecare din noi si fiecare pentru sine, ca suntem cei mai mari dintre pacatosi. Oricat de greu am incerca sa ne spalam pacatele, sau cat de strict tinem anumite legi, idei, traditii, neprihanirea noastra este ca o carpa murdara. Si astfel trebuie sa facem si sa spunem precum Pavel, “Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă” Filipeni 3:7-9

Hristos este pentru noi totul in toate. El este lauda noastra. Prin har am fost mantuiti, prin har suntem sfintiti, si prin har vom fi glorificati. Haideti sa ne bucuram, pentru ca Hristos ne-a curatat prin lucrarea Lui, si fie ca noi sa continuam sa ne inchinam si sa-L adoram.

J. C. Hahne

Versetul menţionat mai sus este tradus de Cornilescu astfel: „Poate mă voi opri pe la voi, sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc.”

La prima citire, s-ar spune că Apostolul îi anunţă pe corinteni cu privire la posibilitatea de a trece pe la ei (ba chiar de a rămâne peste iarnă), pentru a fi însoţit apoi de corinteni mai departe spre destinaţie.

Să fie însoţit? La ce se referă Pavel când sugerează această posibilitate? Cu siguranţă, e greu (dacă nu chiar imposibil) de conceput contextul în care o biserică întreagă (fie ea şi de dimensiuni mai mici), ar fi putut să-l conducă pe Sf. Pavel la destinaţie.

După cum veţi fi ghicit, verbul din originalul grecesc (prospempō) nu este tradus corect în acest verset. Deşi el poate însemna „a însoţi, a petrece [pe cineva la plecare]” (Fapte 20:38), în alte contexte are sensul de „a ajuta pe cineva în călătorie” [oferindu-i provizii de drum].

Acum putem înţelege ce vrea să spună apostolul Pavel când sugerează posibilitatea de a fi „însoţit” de corinteni mai departe. Nu le cere să meargă cu el (toată biserica!) până la destinaţie, ci să contribuie cu cele necesare călătoriei. De altfel, există mai multe versete în care acest verb are sensul de a „sprijini cu cele necesare drumului” (Fapte 15:3, Tit 3:13 ş.a.)

Cornilescu uneori traduce corect verbul, alteori îl traduce eronat. În 1 Cor. 16:6, soluţia propusă de el seamănă suspect de mult cu cea a lui Louis Segond (afin que vous m’accompagniez là où je me rendrai.)

(NIV) Perhaps I will stay with you awhile, or even spend the winter, so that you can help me on my journey, wherever I go.

(NJB) and I may be staying some time with you, perhaps wintering, so that you can start me on my next journey, wherever I may be going.

(NRS) and perhaps I will stay with you or even spend the winter, so that you may send me on my way, wherever I go.