FOBÍE, fobii, s.f. Stare patologică de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. (sursa www.dexonline.ro )

Este un chin, o vâltoare în care te trage odată ce ai conştientizat prezenţa ei malefică printre fibrele tale musculare care se blochează în faţa ei. Fobia în sine cred ca este lucrul de care mă tem cel mai mult. Îmi arată că nu sunt de piatră dar este punctul meu slab. Este doar una pe care pot să o înţeleg. Agorafobia mi se pare normală. Nu pentru toată lumea. Mi se pare normal să-ţi fie frică să calci în afara culcuşului tău cald si primitor, şi să păşeşti într-o lume în care nu ştii ce te aşteaptă. Desigur, nu se poate trăi în frică. Nu ne putem lăsa doborâţi de ea, dar este de departe cea mai raţională din punctul meu de vedere.

Cat despre mine, eu m-am lecuit într-un fel de fobia mea. M-am lecuit pentru că am avut oportunitatea de a mi-o înfrunta, pentru că nu am lăsat-o să mă consume, şi pentru că a trebuit să-mi arăt mie însămi că sunt mai puternică decât las să se vadă. Am sfidat coşmarul (literalmente) şi acum sentimentul de frică, iniţial este doar un reflex. O să scap şi de el cât de curând.

„I must not fear.
Fear is the mind-killer.
Fear is the little-death that brings total obliteration.
I will face my fear.
I will permit it to pass over me and through me.
And when it has gone past I will turn the inner eye to see its path.
Where the fear has gone there will be nothing.
Only I will remain.”

(Frank Herbert, Dune )