Sesiunea de comunicari stiintifice horticole si de peisagistica a avut loc vineri in cadrul Facultatii de Horticultura, respectiv Peisagistica.

Dupa cateva prezentari de lucrari de diploma si studii de caz prezentate de studenti si profesori, am avut placerea de a participa la o prezentare a catorva specii de arbori din Coreea. Pentru ca aceasta tara are un climat asemanator cu cel al Romaniei, domnul care a tinut prezentarea ne-a spus incantat ca isi propune sa importe frumoasele specii in tara noastra, pentru ca sunt exotice, pentru ca sunt inalte, pentru ca au frunze frumoase…pentru ca nu sunt romanesti.

Dar cum stam cu rezistenta, sau cu raspandirea? Daca tot sunt comunicari stiintifice a facut cineva un studiu despre adaptabilitatea respectivelor specii? Si hai sa zicem ca e la fel climatul, dar in momentul in care aduci o planta intr-un spatiu aparent asemanator cu cel de provenienta risti sa moara, sau risti sa devina invaziva – de aceea trebuie facut un studiu inainte de a promova speciile.

Ce am inteles eu din prezentare e ca ce e al nostru nu e bun. Din Coreea nu importasem nimic, ca din alte parti luam cate putin de la fiecare. Si uite asa noi insine definim kitschul.

Si cu identitatea cum ramane? Toata Europa striga (prin Conventia Europeana a Peisajului): trebuie sa protejam peisajul cultural! Si daca “exoticim” peisajul, isi mai pastreaza el o identitate?

Nici macar nu am auzit/ vazut in prezentare un argument de genul “este rezistent la poluare, retine praful, etc”, ci e frumos/nu e frumos. Si ce inseamna “frumos” pana la urma?

marda  impalpabilitate impedanță albăstriu cadmiere  marnos pripăși

dogmă  uzufruct falce  pictoriță  pentadactilă osteocit  îndreptui

podopunctură branșa  xantomatos șurubelniță îngrămădit granulocitoză  ladă

ștoluire pricăjit epidemiologică rarefia echinism membru popaz

periodont steatoză peniță  darac  provocație  persiană  oidium

greghetin  intendență  crăpătură interstițial vinuleț  prundar  oleomargarină

califat  otrăvi  poarcă  fluierător prototipic înghiontire  borhot

papilos

Cel mai mare arbore din lume este Sequoia Gigantea.

Pe platforma netezita a unui ciot de Sequoia Gigantea, cu un diametru de 16 metri, pot stationa comod pana la 12 limuzine, ori se poate improviza un ring de dans, unde, alaturi de orchestra, incap 30 de perechi de dansatori.

Dupa ce ati citit acestea presupun ca v-ati dat seama cat de mare poate fi un astfel de copac!

Maslinii(arborii de masline) pot trăi chiar şi 2.000 de ani.

“Înalt şi-ngândurat ca visătorul,
Stând între cer şi-ntre pământ stingher,
Crescui şi eu din veşnicul mister
Din care toate îşi pornesc izvorul.

Când seva urcă-n trunchiul meu de fier,
Adâncul îmi trimite-n foi fiorul
Şi simt că-n mine năvăleşte dorul
Pământului de-a fi mai lânga cer…”

(Nichifor Crainic)

(Google.ro)

]]> http://ionatan.wordpress.com/2009/04/21/inviere-si-alin/ Tue, 21 Apr 2009 15:25:55 +0000 ionatan http://ionatan.wordpress.com/2009/04/21/inviere-si-alin/

Mă străjuie arborii Duhului Tău,
De-atâta pădure, mă-nchin…
Sunt din rădăcină de bine şi rău
Suită în fruntea Ta spin.

Şi lacrima nu mi-e destulă să ţes
O rază măcar, să o pun
Diademă fiinţei pe care-ai ales
Din mute meleaguri s-adun.

Învăţ nemurirea privind cum mureai,
Să fiu mă deprind, când nu sunt…
În falduri de aur drapat îs şi mai
Ca oricând depărtat de pământ.

Încet ca o boare cuvânt mi s-a dat
Prin oameni cu răni să colind
Poveşti de iubire şi de vindecat
Şi lămpi de zâmbire s-aprind.

Mă străjuie arborii Duhului Tău,
De-atâta pădure, mă-nchin…
Sunt din rădăcină de bine şi rău.
Mă fă de-nviere şi-alin.

| View Show | Create Your Own

Ştie cineva, a auzit cineva daca un alun ar putea creşte aşa într-o livada la cîmpie şi de unde aş putea face rost de un exemplar?

Îmi aduc aminte de alunele pe care le mancam cînd eram mic prin dealurile şi munţii în care am copilărit, de gustul acrisor al cojiilor încă verzi şi de miezul necopt pe care il devoram pe negândite. Aşa că mi s-a făcut dor de ele şi caut un alun tînăr sa îl plantez.

Undeva la toamnă.

Hectare întregi din parcurile Herăstrău, Tineretului, Verdi, Duca, Prisaca Dornei, Plumbuita, 4.600 de metri pătraţi din Bordei, Pădurea Băneasa, bazele sportive şi bucăţile de spaţiu verde care au mai rămas neatinse de buldozer riscă să ajungă la topor.

Ordonanţa 114/2007 care interzice schimbarea destinaţiei zonelor verzi se vrea a fi schimbată de liderii PD-L. În aceeaşi situaţie este şi Ordonanţa 27/2007, care stopează construirea de zgârie-nori.

Spaţiile verzi sunt la mare căutare, chiar dacă este criză. O construcţie pe malul unui lac sau într-un parc este din start una profitabilă. Campaniile Jurnalului Naţional au salvat de la distrugere o mare parte din Parcul Bordei, Ştrandul Tineretului şi alte zone verzi deja intrate în posesia băieţilor deştepţi. Ordonanţa 114/2007, prin articolul 71, ce interzice schimbarea destinaţiei spaţiilor verzi, a fost cea care a oprit defrişările. Numai că minunea n-a ţinut mult. Actualii parlamentari, în mod special cei ai PD-L, prin vocea primarului Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, ajutat de Sulfina Barbu, fostul ministru al Mediului şi preşedinta Comisiei de Amenajare a Teritoriului din Camera Deputaţilor, având şi sprijinul lui Radu Mazăre, vor cu orice preţ să modifice actul normativ, invocând tot felul de motive la prima vedere pompoase, cum ar fi dezvoltarea oraşului.

În realitate, afacerile imobiliare în zone foarte bine cotate pe piaţă sunt cele care-i frământă pe politicieni. Şi asta nu-i tot. Îi deranjează şi Ordonanţa 27/2008, ce nu mai permite ridicarea de blocuri-turn. Până acum au fost organizate milioane de dezbateri în care organizaţiile neguvernamentale şi o parte a primarilor din Capitală au arătat importanţa celor două legi, fără prea mare succes. Jurnalul Naţional vă prezintă o parte din zonele verzi care riscă să fie distruse dacă actele normative mai sus menţionate vor fi modificate.

ÎN AŞTEPTAREA DEFRIŞĂRII

Pe cei 4.600 de metri pătraţi din Parcul Bordei, rămaşi în proprietate privată, se pot ridica fără nici o problemă vile de lux sau alte construcţii, în funcţie de preferinţele investitorului.

Trei hectare din Parcul Plumbuita au fost retrocedate, Primăria Sectorului 2 făcând recurs la Curtea de Apel. “Avem termen pe 20 aprilie şi sperăm să câştigăm. Este vorba despre o suprafaţă foarte mare de spaţiu verde care trebuie redată bucureştenilor. Ordonanţa 114/2007 nu trebuie modificată, altfel nu mai putem salva nici un petic de pământ. Parcul Verdi este retrocedat în totalitate”, ne-a declarat Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2.

În Sectorul 1, situaţia este şi mai gravă, multe solicitări fiind deja făcute. Sunt deja făcute planuri urbanistice zonale în Parcul Herăstrău, Pădurea Băneasa, care în mare parte este deja parcelată, în Parcul Duca şi în zona Aviatorilor şi Străuleşti. “Avem multe dosare pe care le-am oprit tocmai invocând Ordonanţa 114. Dacă aceasta va fi schimbată, practic nu mai avem ce să facem”, ne-a declarat Andrei Chiliman, edilul Sectorului 1.

În Parcul Tineretului a fost făcut anul trecut un schimb de terenuri cu Primăria Capitalei, 20.000 de metri pătraţi de spaţiu verde intrând în posesia unei doamne, Marioara Micşunescu. Reţeta a fost aceeaşi ca în cazul Parcului Bordei.

Arhitecţii din toată lumea care vin în Capitală se minunează de monstruozităţile Bucureştiului. Clădiri-turn din sticlă, amplasate lângă monumente istorice. Se minunează şi se pozează lângă ele pentru că sunt de neimaginat. Ordonanţa 27/2008 a fost făcută pentru a nu mai apărea astfel de situaţii. Ei bine, şi aceasta deranjează.

Sursa: Jurnalul Naţional, 25.03.2009, articol preluat de EcoMagazin

Mai intai am sapat gropile late de 35-40 cm si cu adancime de 45-50 cm. Ieri seara, adica duminica, am fost la vecinu’ care are calul pe nume Archibald si mi-a umplut o galeata de 20 litri de balegar mustind a mirosuri din alte vremuri, adicatelea vremuri care pentru mine incep sa se intoarca.

Descopar pentru a cata oara infinita disponibilitate a oamenilor de a povesti. Si pe a mea de a le asculta povestile. Iar daca povestitorul se cheama Stapanul lui Archibald nu poate fi decat o placere sa il asculti. Archibald e un cal atat de gras incat daca l-ar calari cineva (ce intrebare tampita am putut sa-i pun in grajd: l-ati mai calarit din cand in cand?) un timp calaretul respectiv ar fi usor de recunoscut dupa mersul groaznic de cracanat. Nu am vazut in viata mea un cal atat de gras cu un greaban lat cat o masa de sufragerie.

Povestile n-au cine stie ce trama narativa, dar spuse in danful senzational de balegar rascolit si pe un soare care strapungea norii negri in contraste de Photoshop, le vad un sens diafan:

Unu’ din sat, zis si Varciu veterinaru’, care stie toate vacile din sat a dat sfoara in tara ca io vand vaca, dar io nu vroiam s-o vand acuma, mai incolo in primavara… si ma pomenesc cu unu’ la mine saptamana trecuta. Are o microferma dintr-asta de patru vaci si cumparase o vaca care nu dadea lapte bun si nevasta-sa l-a innebunit ca daca ei nu ii aduce o vaca ca lumea nu se mai intelege cu ea. Ce sa faca omu’? Trebuia sa ii aduca alta vaca! El le mulge cu aparatu’, pompite dintr-alea care se prind de uger. Si a venit la mine si mi-a zis: Nu plec din fata casei lu’ matale pana nu batem palma! Si mi-a dat arvuna si zice: vin maine sa iau vaca! Au mai venit si altii dar ca asta hotarat n-am mai vazut. Vaca mea avea cel mai bun lapte si el stia asta, fiindca i-a spus Varciu. Stia ce cumpara! I-am zis lu’ nevasta-mea: ce facem nevasta, ca asta e hotarat? Trebuie sa i-o vindem, n-avem ce sa facem! Si a doua zi a venit cu masina, mi-a dat restu de bani a luat vaca si a plecat. Io o mai tineam pana in primavara cand s-or apuca copii de casa si o sa stric grajdu’…da’ acuma ce sa-i faci, asta e! Ce trist cateodata ca lumea e asa anapoda: adica iata eu vreau sa pornesc la un drum pe care el incepe sa il faca invers. E clar: de-asta ne-am si intalnit!

Si am auzit si alte istorii: despre cum trebuie mutat solarul in fiecare an ca se aduna coropisnitele sub el, cum se inmultesc gainusele pitice, cat mananca un cal – curioziatea mea!, cata rabdare iti trebuie ca sa invingi pe regele buruienilor-pirul, si cate si mai cate, si cum arata o rasadnita de-adevaratelea pe pat de balegar de jumate de metru inaltime. O instalase deja, dar astepta sa dea intai buruienile din pamantul de padure de deasupra ca se le smulga si abia apoi sa planteaze semintele. Oare astea sa fie istorii sau eu bat campii?

Mocirla nutritiva pentru radacinile pomilor

M-am luat cu vorba si am uitat de copaceii mei. Asadar, am pus pe fundul gropii balegar amestecat cu apa si nisip (vezi imaginea) , un pic de compost din productia proprie si apoi am umplut pana la varf cu pamant negru de padure. La sfarsit am udat cu 10 litri de apa de copac. Fiecare copil si-a tinut arborele vertical in groapa in timpul acestei operatiuni. Suntem bucurosi, iar eu unul am fost de-a dreptul fericit sa vad cum se umple de copaci gradina. Dar e inca o silueta care isi asteapta conturul.

De câteva saptamâni angajaţii Administraţiei domeniului public Ramnicu Sarat in frunte cu vajnicul lor conducator, dl. Ciubotă “aleargă” prin oraş cu drujbe, topoare, funii, scări, tractoare şi fac chipurile o toaletare a tot ce inseamnă arbori si arbuşti situaţi pe domeniul public.

O fac sub indrumarea unui specialist in pomicultura sau la aprecierea si cheful celui care-i conduce?

Ce se intâmplă cu masa lemnoasă rezultata din aceste tăieri? Este valorificată in vreun fel, sau vor umple magaziile unora şi altora din anturajul VIP-urilor municipalităţii?

Cam multe întrebări saptamâna aceasta pentru aparent o chestiune măruntă.

Arborii purifica aerul pe care-l respiram, aduc ploaia, contribuie la evitarea eroziunii solului, furnizeaza combustibil si adapost pentru oameni, animale, pasari si insecte, cherestea, hartie si locuri de munca pentru mii de oameni, frumusete nepieritoare, parfum imbalsamat si relaxare.

Mai stiati ca:

Treizeci la suta din oxigenul mondial vine din padurile tropicale din Amazonia.