La Muzeul Judeţean Teleorman vor fi deschise vineri, 20 noiembrie 2009, două expoziţii ce cuprind obiecte de patrimoniu de o mare valoare istorică, artistică şi culturală.

Expoziţia „De la utilitar la artistic. Ceramica medievală a sec. XIV în Câmpia Dunării” este realizată cu piese din patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman, Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti, Muzeului Naţional de Istorie a României, Muzeului Dunării de Jos Călăraşi, Muzeului Brăilei, Muzeului Judeţean „Teoharie Antonescu” Giurgiu, Muzeului Civilizaţiei Gumelniţa Olteniţa şi Muzeului Sătesc Frăteşti. Este vorba ceramică uzuală ( ulcioare, căni, străchini, farfurii, boluri, capace, opaiţe, strecurători, cupe ) care servea pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti, ceramică amplu răspândită în locuinţe şi gropi menajere, cea mai numeroasă categorie de material arheologic din aceste aşezări. Ea întruchipează imaginea generală asupra vieţii şi activităţii cotidiene a comunităţii care o avea în folosinţă şi totodată oferă o bază documentară pentru cunoaşterea nivelului cultural al populaţiei din acest teritoriu, în raport cu regiunile învecinate.

Expoziţia „Valori ale patrimoniului arheologic teleormanean” reuneşte o serie de obiecte arheologice descoperite de-a lungul timpului pe teritoriul judeţului Teleorman, cele mai vechi fiind atribuite paleoliticului superior, cu mai bine de 30000 de ani în urmă, iar cele mai recente din secolele XII-XIII ale erei creştine. Vizitatorii sunt invitaţi să facă o călătorie în timp prin intermediul exponatelor prezentate, dintre care unele, de mare valoare, fac parte din categoria tezaur a patrimoniului cultural naţional. Două dintre cele mai importante descoperiri arheologice din judeţ sunt prezentate în replici, originalele aflându-se la Muzeul Naţional de Istorie a României. Este vorba despre: „Carul solar”de la Bujoru şi despre „Tezaurului din mormântul princiar” de la Peretu.

Vernisajul celor două expoziţii va avea loc vineri, 20 noiembrie 2009, ora 12.00.

Corina Iordan

Biroul de Presă

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Primăria, Consiliul Local şi Muzeul de Etno-Arheologie din Iclod găzduiesc sâmbătă, 14 noiembrie 2009, al XXII-lea Simpozion Naţional de Arheometrie. Manifestarea este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.

Comunicările ştiinţifice pe teme de prospectare magnetometrică, datări şi analize paleozoologice, metalurgie, baze de date, olărit şi paleoastronomie vor fi susţinute de cercetători din Timişoara, Sibiu, Alba-Iulia, Iaşi, Sighetul-Marmaţiei şi Cluj-Napoca. Cu acesată ocazie va fi lansat şi al treilea volum “Arheometrie în România”, editat de MNIT.

Director general, Dr. Viorica Crişan

Şef secţie PR, Dr. Gabriela Gheorghiu

Prezentarea Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei în evidenţa CIMEC

Prezentarea Muzeul Sătesc Iclod în evidenţa CIMEC

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş organizează, în perioada 13 – 15 noiembrie, cea de-a XXIX-a ediţie a Simpozionului „Constantin Daicoviciu, Hadrian Daicoviciu, Marian Gumă – In Memoriam”, reuniune cultural-ştiinţifică de tradiţie, care s-a impus în conştiinţa cercetătorilor din România şi din afara ţării. Pentru că în acest an se împlinesc 25 de ani de la trecerea în eternitate a prof. univ. Dr. Hadrian Daicoviciu, erudit istoric şi renumit arheolog, organizatorii au pregătit o expoziţie fotodocumentară omagială. De asemenea, programul cuprinde lansarea unor volume de specialitate şi o excursie documentară la Zăvoi, unde muzeografii caransebeşeni au scos la iveală urmele unei săli de aproximativ 400 de metri pătraţi, o baie, o piscină, intrarea clădirii, o parte din curtea interioară şi canalele de scurgere, construite, cel mai probabil în anul 101. La simpozion au confirmat participarea numeroşi istorici şi cercetători de la muzee şi universităţi din Constanţa, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Alba –Iulia, Deva, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Timişoara şi Reşiţa. Comunicările pe care le vor prezenta cu acest prilej vor fi publicate în nr. XIV al revistei Tibiscum, ce apare sub egida muzeului caransebeşean.

Carmen Senco,

referent relaţii publice Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş

http://muzeu-caransebes.cimec.ro

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

„GÂNDITORUL” LA NEW YORK!

PRIMA EXPOZIŢIE ARHEOLOGICĂ ORGANIZATĂ DE ROMÂNIA ÎN SUA

Bucureşti, 11.11.2009

Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă vernisarea expoziţie internaţionale „The Lost World of Old Europe”, ce prezintă bunuri de patrimoniu arheologic din categoria „Tezaur” din colecţii muzeale româneşti, dar şi piese din colecţii muzeale din Bulgaria şi Republica Moldova. Acest important eveniment cultural a avut loc la New York, în seara zilei de 10.11.2009, la sediul Institute for the Study of the Ancient World al New York University.

Expoziţia „The Lost World of Old Europe” este rezultatul unui fructuoase colaborări între Institute for the Study of the Ancient World al New York University şi Muzeul Naţional de Istorie a României, cu sprijinul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, principalii organizatori ai acestui ambiţios proiect cultural româno-american. Expoziţie prezintă —în premieră în SUA— 175 de piese arheologice de valoare excepţională, datând din perioada neo-eneolitică, din colecţiile a 19 muzee româneşti. Acestora li se adaugă o serie de artefacte din aceeaşi epocă, provenind din colecţiile Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie al Modovei de la Chişinău (Republica Moldova) şi ale Muzeului Regional de Istorie Varna (Bulgaria).

Organizarea acestei expoziţii a creat premisele unui excelent parteneriat între Institute for the Study of the Ancient World şi Muzeul Naţional de Istorie a României, rezultatele acestui demers putând fi direct apreciate de publicul şi specialiştii care vor vizita expoziţia. Organizarea acestei expoziţii se datorează, în egală măsură, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, care a susţinut constant şi a contribuit la buna desfăşurare a acestui important proiect cultural internaţional.

Muzeul Naţional de Istorie a României este coordonatorul echipei care a contribuit la realizarea acestei expoziţii, reunind specialişti din partea următoarelor muzee din ţară: Complexul Muzeal Judeţean Neamţ (Piatra Neamţ), Complexul Muzeal Naţional „Moldova” (Iaşi), Muzeul Judeţean Botoşani (Botoşani); Muzeul „Vasile Pârvan” (Bârlad), Institutul de Arheologie (Iaşi), Muzeul Banatului (Timişoara), Muzeul Brăilei (Brăila), Muzeul Dunării de Jos (Călăraşi), Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Muzeul de Istorie din Roman, Muzeul Judeţean de Istorie „Teohari Antonescu” (Giurgiu), Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman (Alexandria), Muzeul Judeţean „Ştefan cel Mare” (Vaslui), Muzeul Olteniei (Craiova), Muzeul Banatului Montan (Reşiţa), Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (Zalău), Muzeul Judeţean de Istorie Braşov (Braşov) şi Muzeul de Istorie Galaţi (Galaţi).

Bunurile de patrimoniu selectate să facă parte din expoziţie oferă publicului american, dar nu numai lui, posibilitatea de a reflecta asupra uimitoarei „modernităţi” avant la lettre a civilizaţiilor preistorice ce au existat în zona danubiano-carpatică în urmă cu mai bine de şapte milenii. Dintre toate acestea, civilizaţia Cucuteni se distinge drept o expresie aparte a artei şi spiritualităţii preistorice, acesteia adăugându-i-se desigur şi descoperirile aparţinând culturilor Boian, Gumelniţa, Hamangia, Vădastra sau Vinča, pentru a aminti numai câteva din numele de primă rezonanţă ale perioadei neo-eneolitice din zona Dunării de Jos.

Căutând mereu să răspundă misiunii sale, Muzeul Naţional de Istorie a României demonstrează, prin acest demers expoziţional internaţional, că patrimoniul cultural naţional al României, valoroasele piese arheologice aflate în colecţiile muzeale româneşti sunt argumente majore pentru promovarea imaginii ţării noastre în străinătate, oferind un cadru concret pentru desfăşurarea unor prestigioase activităţi internaţionale de diplomaţie culturală.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi

MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI

Persoane de contact: Katia Moldoveanu şi Monica Bîră

Tel./fax. 021 – 311.33.56, tel. 021 – 315.82.07 / int. 1008, 1015; e-mail: pr@mnir.ro;

paginile web: http://www.mnir.ro , www.nyu.edu/isaw şi http://www.nyu.edu/isaw/exhibitions/oldeurope/

Raluca Malancioiu MSc
Muzeograf (museum specialist)
Muzeul National de Istorie a României (National History Museum of Romania)
Sectia Educatie Muzeala si Relatii Publice ( Public Relations Office),
Calea Victorie nr. 12, cod 030026, sector 3, Bucuresti ROMÂNIA
[12 Calea Victoriei street, postal code 030026, district 3, Bucharest ROMANIA]
Tel. (phone) + 40 21 315 82 07 /1008
e-mail: pr@mnir.ro

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Atena. O cantitate de circa 40 amfore din ceramica, au fost descoperite in timpul cercetarilor submarine, in imediata apropiere a insulelor Samos, marea Egee. Declaratia vine din partea ministerukui grec al Culturii si Turizmului .

Descoperirea a avut loc in epava unei corabii antice, la o profunzime de aproape 40 metri. Majoritatea amforelor sunt in stare buna si dateaza din secolului III inaintea erei noastre.

In acelasi timp, cercetarile efectuate in partea de nord  a insulei Samos, pe coasta Kokari, au fost descoperite zidurile unei fortificatii bizantine, unde o parte din ziduri se prelungeste pana in mare. Este probabil vorba de o localitate bizantina data  careea inca nu a fost stabilita, a precizat Doamna Simosi, responsabla Serviciului de cercetari arheologice sub-marine.

Cercetarile in largul insulelor Samos au fost efectuate cu ocazia deplasarii resturilor unei nave de razboi , scufundata de aviatia germana in anul  1943, la sfarsitul ocupatiei germane a insulelor, a precizat cumunicatul ministerului.

Tot frunzarind internetul am dat peste un web-site al unui cercetator (controversat) bulgar care este de parere ca multe dintre scrierile vechi (semne) pot sa fie traduse cu ajutorul a ceea ce stim despre hieroglifele egiptene. Zic controversat pentru el este atacat de catre cei care de pe fotoliile lor de universitari se vad atacati de catre un amator care dintr-o privire vede ceea ce ei nu au vazut intr-o viata intreaga. Se pare ca nu doar la noi se intampla asta. Si vecinii nostri au aceleasi “bune” obiceiuri. Stau degeaba pe banii statului si daca apare cineva cu idei revolutionare nu doar ca nu-l ajuta, il ataca. Din partea mea, sper ca el sa aiba dreptate si tot ce a zacut pana acum nedescifrat sa inceapa sa fie inteles si astfel sa-i intelegem pe strabunii nostri, sa intelegem de unde venim si incotro ne indreptam.
Pasii pe care ii urmeaza descifrarea se pot vedea mai jos:

Traducerea este urmatoarea (?): Marele Dumnezeu lupta de partea noastra atata vreme cat noi ii daruim (fructele actiunilor noastre).

Mai multe despre aceasta metoda se pot gasi la:
http://www.institutet-science.com/index.htm
Autorul (Stefan Gajd, Stefan Guide) chiar vinde o carte in 2 sau 3 volume (nu sunt sigur daca exista un volum 3 inca).
Daca metoda este viabila atunci cercetatorii nostri trebuie sa se doteze cu carti care explica hieroglifele egiptene.

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei vă invită miercuri, 21 octombrie, ora 14.30, la vernisajul expoziţiei „NUMITORUL COMUN: MOARTEA”. Manifestarea organizată în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România şi Fundaţia Konrad Adenauer, cu sprijinul Projects Abroad şi al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prezintă rezultatele a nouă acţiuni de deshumare a unor opozanţi ai regimului comunist executaţi de Securitate în perioada 1948 – 1952.

Aceste acţiuni au avut loc în urma solicitărilor venite din partea rudelor şi urmaşilor celor morţi şi au fost desfăşurate de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, în perioada 2007-2009. Este vorba de 16 persoane executate, de regulă prin împuşcare, descoperite şi apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul unor localităţi din judeţele Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Satu Mare, Caraş-Severin şi Alba.

Exponatele sunt obiecte descoperite asupra victimelor, fotografii personale, din arhiva fostei Securităţi şi imagini video de la deshumări, interviuri cu urmaşi, rude sau cu persoane care i-au cunoscut pe cei executaţi.

La vernisaj vor participa foşti partizani, urmaşi ai victimelor dezhumate dar şi reprezentaţi ai Procuraturii Militare şi ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 21 octombrie – 8 noiembrie.

Director general, Dr. Viorica Crişan

Şef secţie PR, Dr. Gabriela Gheorghiu

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

found it one morning, actually i stepped over it, snap, thought this was a hammer, then decided to return to take a shot of it.. so this is the discovery of a century a prehistoric hammer

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei vă invită joi, 8 octombrie 2009, ora 14.00 la vernisajul expoziţiei “In Memoriam Hadrian Daicoviciu”(1932-1984). Se împlinesc anul acesta două decenii şi jumătate de la trecerea în eternitate a profesorului universitar doctor Hadrian Daicoviciu, director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei în perioada 1974 – 1984. Erudit istoric, renumit arheolog, eminent profesor universitar, distinsă personalitate a vieţii culturale clujene şi româneşti, Hadrian Daicoviciu este prezent în spiritualitatea românească prin contribuţiile sale la istoria Daciei. Întreaga viaţă şi activitate a profesorului Hadrian Daicoviciu a fost strâns legată de muzeul de istorie cujean, pe care l-a îndrăgit şi cunoscut ca nimeni altul. A copilărit în clădirea muzeului alături de tatăl său, academicianul Constantin Daicoviciu, jucându-se printre monumentele din curte, a trăit în muzeu şi a ,,plecat” tot de aici, prematur.

Manifestarea comemorativă aduce în atenţia publicului documente personale, corespondenţă, fotografii de pe şantierele arheologice, manuscrise, articolele şi cărţile publicate, expuse în ,,Sala Daicoviciu”, biroul unde a lucrat la fel ca şi tatăl său. De asemenea, se vor viziona filme care îi au ca protagonişti pe cei doi reputaţi istorici, Constantin şi Hadrian Daicoviciu.

Expoziţia va fi deschisă publicului până în 30 octombrie a.c.

Director general, Dr. Viorica Crişan

Şef secţie PR, Dr. Gabriela Gheorghiu

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Consiliul Judeţean Hunedoara împreună cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva organizează expoziţia temporară intitulată ANTICHITĂŢI EGIPTENE. Vernisajul va avea loc sâmbătă, 10 octombrie 2009, orele 18.00, în clădirea Magna Curia.

Subiectul propus de muzeul devean pentru această expoziţie îl reprezintă expunerea unor piese arheologice reprezentative patrimoniului cultural al Egiptului antic. Marea majoritate a obiectelor expuse sunt cuprinse cronologic între perioada Imperiului Nou şi  perioada Ptolemeilor (cca. 1550 î.Hr – 30 d.Hr). Alături de piesele originale, în cadrul expoziţiei sunt vernisate şi replicile în ipsos ale unor faraoni precum Sethos II, Sekhemkhet şi Ramses II. Printre obiectele de rezistenţă ce pot fi vizualizate în cadrul expoziţiei muzeului devens amintim: un capac de sarcofag realizat din lemn ce este compus din două părţi, pe care este reprezentată zeiţa Nut şi cei patru fii ai lui Horus (cca. 400-300 î.Hr); statuete zoomorfe ale principalelor zeităţi venerate în Egipt – Harpokrates, Isis, Osiris.

Expoziţia “ANTICHITĂŢI EGIPTENE” poate fi vizitată zilnic, cu excepţia zilei de luni, între orele 9.00-17.00, în perioada 10 octombrie 2009- 31 ianuarie 2010.

Camelia Stanciu, Muzeograf

Relatii cu Publicul

muzeu.deva.relatiicupubicul@gmail.com

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

“a plecat la război   [Traian] cu soldaţi încercaţi, care dispreţuiau pe parţi,duşmanii noştri şi nu se sinchiseau de loviturile de săgeată ale acestora,după grozavele răni ce le-au fost pricinuite de săbiile încovoiate ale dacilor”

Fronto, Principia Historiae, II (trad. în Izvoare privind istoria României, I, 1964, pag. 533)

Nenumăratele cercetări făcute, au adus contribuţii deosebite la dimensionarea civilizaţiei şi a culturii geto-dacice, la fixarea locului pe care îl ocupă dacii în ansamblul Europei antice şi a aportului acestora la îmbogăţirea tezaurului cultural universal. Săpăturile arheologice efectuate în ultimii treizeci de ani, pe tot cuprinsul Daciei, printre care la loc de frunte se numără cele din complexul situat în munţii Sebeşului, cele de la Piatra Craivii Tilişca, Bãniţa, Căpîlna, Cugir, Pecica, Racoş şi încă multe altele din spaţiul intracarpatic la care se adaugă cele de la Poiana, Răcătău, Brad, Piatra Neamţ, Bărboşi, Cîrlomăneşti etc, din Moldova sau cele de la Crãsani, Bucureşti, Popeşti, Coţofeneşti, Bîzdîna, Sprîncenata etc, din spaţiul extracarpatic au adus noi şi importante date cu privire la metalurgia dacilor. Pe lîngă săpături s-au efectuat numeroase studii cu privire la prelucrarea fierului. Toate acestea ne îngăduie astăzi definirea civilizaţiei fierului la daci cît şi rolul metalurgiei la desăvîrşirea civilizaţiei dacice.

Armele se pot înscrie printre elementele care pot ilusta gradul de civilizaţie al unei populaţii. Cercetările  au dovedit că cele mai vechi piese de fier descoperite la noi datează din Hallstatt A, (sec. 12 î.e.n.) existînd indicii că reducerea şi prelucrarea se făceau pe loc, fapt dovedit cu certitudine pentru faza următoare (Hallstatt B). O apariţie atît de timpurie a metalurgiei fierului arata stadiul la care ajunsese metalurgia fierului în perioada de maximã înflorire a statului dac.

Iscusiţii meşteri geto-daci care prelucrau de multă vreme şi cu deosebită pricepere bronzul au învăţat şi prelucrarea fierului ce implica o tehnologie mai complicată. În atelierele făurarilor, care aveau un inventar bogat de nicovale, baroase, ciocane, cleşti de forme şi dimensiuni diferite, dălţi, dornuri, pile, meştşugarii daci realizau o mare diversitate de unelte si arme. Piesele de fier erau lucrate prin martelare, se încălzea şi apoi se întindea şi se uniformiza forma obiectului ce se dorea obţinut. Cu dălţile se tăia piesa apoi se suda—prin batere la cald—sau se găurea. Calitatea pieselor este dovedită de lipsa urmelor de zgura din piesele finite sau din lipsa pieselor stîngaci executate. Diferite procedee de călire asigurau duritatea şi rezistenţa obiectelor de fier prelucrate. Măiestria meşteşugarilor autohtoni în ce priveşte călirea este demonstrată de faptul că toate piesele găsite sunt călite, ba mai mult, călirea nu este uniformă ci se executa diferenţiat,  numai asupra părţilor active din piesă.

În sec. 3—2 î.e.n. se constată o considerabilă înmulţire a cuptoarelor de redus minereu  răspîndite fiind pe întreaga arie de locuire a geto-dacilor. Din fier se lucrau uneltele de bază în agricultură, nenumărate unelte meşteşugăreşti şi un impresionant arsenal militar. Atelierele de fierărie descoperite atît în interiorul cît şi în exteriorul arcului carpatic erau capabile să satisfacă necesităţile în obiecte de fier ale comunităţilor de pe cuprinsul  întregii  Dacii.

Se presupune că secera ca atare este o invenţie nord-tracică [1] avînd centrul în interiorul arcului  carpatic, din care seceră ulterior s-a dezvoltat arma naţională a dacilor –FALX DACICA—sabia încovoiată.

Falxul este un soi  de seceră mai mult sau mai puţin adusă de vîrf, ceva mai mică decît sabiile lungi şi curbe sarmatice. Este arma tipică de luptă a dacilor drept pentru care apare figurată pe numeroase monumente şi pe monede imperiale din secolele II-III en. Ilustrarea ei abundă şi pe scenele de pe Columna lui Traian [2]  de la Roma sau pe monumentul de la Adamclisi [3]. Puţinătatea exemplarelor găsite în site urile arheologice arată importanţa pe care o aveau ca pradă de război, dar cu tot acest impediment s-au găsit exemplare—întregi sau numai fragmente—în aproape toate cetăţile importante cercetate. Acest lucru ne dă o dimensiune a numarului de exemplare existent in epoca de maximă înflorire a statului dac.

Multitudinea de reprezentări a acestei arme specifice denotă popularitatea ei în arsenalul lumii antice şi impactul pe care această armă l-a avut în bătăliile pe care dacii le-au purtat, fie în Dacia fie acolo unde i-a însoţit pe purtătorii ei. Un astfel de exemplu îl reprezintă o inscripţie de  pe o clădire din castrul Cohortei I Aelia Dacorum. Această inscripţie cu relief reprezentînd sabia dacică conţine şi numele tribunului Claudius Menander care a ţinut sa-şi sublinieze descendenţa dacică prin  raportarea la sabia încovoiată [4].

Mai mult încă una din legiunile participante la războaiele dacice şi rămasă în zona Sarmizegetusei  pentru supravegherea zonei  şi-a incrustat numele unităţii pe un bloc de marmură prin cioplirea literelor sub forma de sabii si pumnale curbe [5]

Este foarte probabil ca, la origine, Falx Dacica să fi fost o simplă unealtă, folosită la recoltarea păioaselor, şi să fi evoluat, datorită dublului rol al ţăranului dac, nevoit adesea să lase muncile cîmpului şi să apuce armele. Acesta este şi motivul pentru care  falxul este o armă folosită îndeosebi de către pedestrime. Apariţia sabiei curbe în forma ei consacrată coincide cu trecerea de la epoca bronzului la cea a fierului, metal mult mai potrivit pentru o astfel de armă-unealtă [6].

Această armă este răspîndită în toate ţinuturile geto-dacilor fiind  exportată şi în lumea celto-germană şi sarmatică. Avea lama lungă şi îngustă, ascuţită pe partea concavă şi prevăzută cu un mîner de lemn sau de os, foarte potrivită pentru tăiere şi spintecare şi mai puţin pentru împungere. Unele exemplare descoperite prezintă şanţuri de scurgere a sîngelui [7] şi incrustaţii pe lamă. Varianta mai scurtă se numea Sica ( în limba dacă) iar cea lungă ( cu o lungime medie intre 0,60—0,70 cm) se numea FALX (în limba latină) [8]. Falxul era curbat înspre treimea anterioară curburã care o facea deosebit de eficace împotriva ligamentelor picioarelor inamicilor si mai ales in cazul loviturilor la cap..

Falxul în sine este o armă înspăimîntătoare:  lama curbată asemenea unui cosor aşezată la capătul unui mîner de lemn se dovedea a fi o armă mortală în mîinile unui luptător bun şi toate populaţiile care înconjurau ţara dacilor au învăţat să se teamă de ea .[9]

Acţiunea de tăiere se făcea printr-o mişcare de lovire şi tragere. Tăierea era amplificată de folosirea ambelor mîini. Cînd era folosit cum trebuie putea tăia cu uşurinţă un membru sau sa putea decapita un adversar. Deasemenea datorită ciocului care rezulta din curbură şi a mînerului lung putea pătrunde prin coifuri şi armuri, provocînd răni grave sau  producînd comoţii cerebrale în cazul loviturilor la cap.

Luptătorii foloseau de obicei falxul pentru a croi o cale prin unităţile inamice compacte, dar puteau lupta la fel de bine împotriva cavaleriei uşoare datorită lungimii falxului. Cei înarmaţi cu falxuri, care se asemăna ca mod de folosire cu romphaia tracică, luptau în unităţi mici, avînd ca dispozitiv de luptă modelele scitice de triunghi cu vîrful înainte. Deoarece aveau nevoie de spaţiu pentru a-şi folosi armele cît mai avantajos,  nu foloseau decît rar scuturi căci acestea i-ar fi incomodat. De obicei ei luptau cu pieptul gol şi numai cu o scufie pentru protecţie.

Falxul era o armă grea, mânuită cu ambele braţe. În unele reprezentări pare sa fie o lamă asemănătoare unei coase ataşată la capătul unui mâner rezistent de lemn sau alt material, iar în altele pare mai degrabă asemănătoare unei săbii, luând o formă uşor curbată. Faptul că putea cauza răni grave sau amputări, a generat atâta teamă în rândul soldaţilor romani încît un grup special de legionari purtau armuri la braţe şi picioare şi erau oponenţi ai luptătorilor cu falxul. În urma tot mai deselor întâlniri ale romanilor cu mânuitorii de Falx, a făcut ca armurierii romani să adauge două benzi transversale de metal pe coifurile soldaţilor pentru a putea rezista loviturilor năucitoare.

Printre primele reprezentări grafice care ilustrează sabia încovoiată poate fi socotit şi blocul de piatră de var descoperit la Grădiştea Muncelului şi păstrat la Muzeul din Deva. Relieful a fost găsit în afara perimetrului cetăţii şi este de dimensiuni modeste (h=0.83m; lat.= 0.57 m şi grosimea de 0.33 m) şi executat grosolan, conservat într-o stare precară, reprezintă două personaje din care unul în picioare cu o lance în mînă şi altul aşezat pe pămînt, avînd capul acoperit cu o bonetă. Lîngă acest personaj—fără îndoială un tarabostes dac—se vede o sabie curbă, de fapt cu lama dreaptă şi numai către capăt curbată brusc. Naţionalitatea acestui individ este precizată de sabia curbă, figurată în spatele lui. Genul acesta de sabie apare des pe monedele imperiale romane bătute dupa terminarea războaielor de cucerire a Daciei cît şi pe monumentul roman din Britania (B. Mitrea, Sabie dacică pe un monument roman din Britania, în Revista ist. Română, IX, 1939, pag. 264—270)

O altă reprezentare a falxului dacic este pe placa de marmură găsită tot la Grădiştea Muncelului printre ruinele unei clădiri şi aflată acum tot in custodia Muzeului din Deva. Această placă de dimensiuni ceva mai mari ( 1,115 mX 0,57m) şi în cîmpul superior, încadrate de o tabula ansata se află mai multe semne adîncite şi executate sub formă de litere întruchipînd într-un fel artistic numele Legiunii a IV Flavia Felix. Cercetătorii au stabilit ca această legiune a fost cantonată la Sarmizegetusa—probabil prin cîteva detaşamente de supraveghere dupa primul război dacic şi sigur  prin mai multe efective după cel de al doilea (Dio Cassius, XVIII, 9, 7). Este relevant faptul că o legiune a ales să îşi graveze numele sub formă de săbii curbate pentru a înţelege faima acestui tip de armă. (M. Macrea, Sargeţia, II. 1941, pag. 133-136)

Faptul că aceste arme au reprezentat principalele trofee luate  de catre învingători a făcut ca numarul de exemplare găsite să fie extrem de mic.

Pumnalele curbe—Sica—au fost găsite în mai multe morminte dacice din Transilvania cum sunt cele de la Blandiana (H. Ciugudean, în ActaMN, XVII, 1980, pag. 425—426, fig. 2/1—2),

—Tărtăria(H.Ciugudean; D.Ciugudean, Ephemeris Napocensis, III, 1993, p. 77—79.),

—Călan (Sargetia XXX, Mormîntul tumular dacic de la Călan (jud. Hunedoara), A. Rustoiu; V.Sîrbu, I.V. Ferencz)

—Osen (B.Nikolov, Trakiijski nahodki ot Severozapadna Bălgaria, în Arheologija—Sofia, XXXII, 1990, 4, fig. 9, 10)

—Tărnava (B.Nikolov, Trakiijski pametnici văv Vracansko, în Izvestija—Sofia, XXXII, 1965, (în NV Bulgariei)

—Călăraşi ( C.S Nicolăescu—Plopşor, Antiquites celtiques, în Oltenie, în Dacia, XI—XII, 1945—1947, pl. I/6)

—Cetate (în Oltenia) (idem)

—Cugir (I. H. Crişan, Civilizaţia geto-dacilor, II, Bucureşti, 1993, fig. 11)

—Popeşti (jud Giurgiu) (Al. Vulpe, La necropole tumulaire gete de Popeşti, în Thraco-Dacica, I, 1976, pag. 201, fig. 14/2-3)

—Solotvino (Ucraina Transcarpatică)—-cea mai nordică—- (A. Rustoiu, E. A. Balaguri, C, Cosma, Solotvino—„Cetate” (Ucraina Transcarpatică). Aşezările din epoca bronzului, a doua vîrstă a fierului şi din evul mediu timpuriu, Cluj-Napoca, 2002,fig. 4 dreapta)

—Histria ( D.M Pippidi et al., Raporta asupra activităţii şantierului Histria în campania 1956, în Materiale, V, 1959, pag. 309, fig.11)

Cercetările arheologice efectuate în diverse  puncte ale fostei Dacii au dovedit dezvoltarea deosebită a metalurgiei cu cel puţin  două-trei secole înaintea cuceririi romane, transformînd civilizaţia dacică într-o civilizaţie binară, o civilizaţie a lemnului dublată de o civilizaţie a fierului de tip La Tene perfect comparabilă cu cea a celţilor şi cu nimic mai prejos decît cea romană

__________________________________________________________________

[1] –Clemens Flavius Alexandrinul  1, 16, p. 132 (Stahlin, II, p. 49). „Tracii au inventat aşa-numita «harpe». Este un cuţit mare,  încovoiat”

[2] –Radu Vulpe; Columna lui Traian, monument al etnogenezei românilor; Editura Sport—Turism; Bucureşti, 1988

[3] –V. Barbu; Adamclisi, Edit. Meridiane, Bucureşti, 1965

[4] –I.I. Russu; Daco-geţi în imperiul roman, Edit. Academiei, Bucureşti, 1980

[5] –I. Glodariu, E. Iaroslavski, Civilizaţia fierului la daci, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1979

[6] –Gheorghe Tudor; Armata geto-dacă, Edit. Militară, Bucureşti, 1986

[7] –Nicolae Lupu; Tilişca, aşezările arheologice de pe Căţănaş, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989

[8] –I.Glodariu, E. Iaroslavski, opera citată

[9] –N. Densuşianu, Istoria militară a poporului român, Edit. Vestala, Bucureşti, 2002

___________________________________________________________________

Cătălin Borangic

Ei, dragi mei, cred ca a venit momentul in care, dupa ce a trecut ceva timp de cand am facut acest blog, sa scriu si eu ceva:).

Profesia mea este de arheolog si sunt in mijlocul actiunii intr-un fel sau in altul, datorita faptului ca am un job intr-o institutie de profil. Am inceput sa practic aceasta meserie din pasiune, o mare dragoste pentru vechea istorie, pentru, cum ar zice un coleg: “a cunoaste copilaria noastra”. Am si sunt sigur ca voi avea multe satisfactii pe anumite paliere ale arheologiei in care sunt implicat, dar…din pacate incep sa apara tot mai multe insatisfactii. De ce?

De ce? Asta ma intreb de multe ori. Cum poate ca o meserie pe care o iubesc sa imi aduca si insatisfactii. La mijloc se afla lipsa de interes a publicului larg pentru acest gen de culturalizare, preferinta pentru Magda Ciumac sau pentru Gigi, intrecand cu mult interesul omului de rand. Fuga pentru audienta face ca toate canalele media, care ajung la populatie foarte usor, sa se axeze spre a prezenta aspectele negative ale lumii, si astfel se creaza o cultura…sa ii spunem mediocra, dar cred ca e un cuvand mult prea bun pentru ce se intampla. Lasand la o parte, partea cu presa, imi indrept atentia spre autoritati, care in loc sa inteleaga importanta patrimoniului cultural, in loc sa puna in valoare elementele de arhitectura istorica, le acopera cu betoane, asa cum se intampla la Cluj-Napoca, in celebra si hulita Piata Unirii. O sapatura arheologica efectuata pe toata suprafata acelei piete, ar fi scos la iveala o serie de vestigii din care turismul cultural ar avea numai de castigat. Un proiect bun de conservare ar fi putut da o importanta acestei urbe. Din pacate, inconjurat de dale de beton, piatra de macadam, gasim un “sarcofag” de sticla, care acopera o mica portiune din vestigiile de epoca romana care sunt in aceasta piata. Aceasta constructie, pe langa ca strica imaginea pietei, este si inutila, datorita faptului ca vestiigile acoperite cu sticla pentru a fi vizibile, sunt in fapt, invizibile, pentru ca arhitectii nu au gasit modalitatea in lupta cu condensul. Dar, avem bancute, ce inconjoara sarcofagul, pe care sezand, putem sa intoarcem spatele vestiigiilor.

Desigur, acesta este doar un exemplu, pe care il ofer acum voua cititorilor, dar ele sunt, din pacate, nenumarate. Ma gandesc ca in Europa, orice mica descoperire este pusa in valoare, si noi, care cica ne numim tara europeana, nu stim sa ne valorificam propiile bogatii.

In speranta ca lucrurile se vor indrepta odata si la noi, pentru ca sunt o fire optimista, voi incerca in perioada urmatoare alaturi de cativa colegi, sa dam un exemplu pentru o buna practica, si poate alti colegi, vor face la fel, si vom putea elabora un model, pentru a salva propria noastra identitate.

Lansare de carte

Sorin Paliga, Eugen S. Teodor, Lingvistica şi arheologia slavilor timpurii. O altă vedere de la Dunărea de Jos

Comunicat de presă

BUCUREŞTI, 25 septembrie 2009

Muzeul Naţional de Istorie a României are plăcerea de a vă invita la lansarea unei cărţi de mare interes public şi ştiinţific: Lingvistica şi arheologia slavilor timpurii. O altă vedere de la Dunărea de Jos, publicată la editura Cetatea de scaun de la Târgovişte – o colaborare de tradiţie a instituţiei noastre – şi semnată de Sorin Paliga (de la Catedra de Limbi slave a Universităţii Bucureşti) şi Eugen S. Teodor (cercetător al muzeului nostru). Evenimentul va avea loc vineri, 2 octombrie 2009, ora 12.30, la Columna lui Traian, în demisolul expoziţiei Lapidarium a MNIR şi este legat de organizarea simpozionului internaţional „60 de ani de slavistică la Universitatea din Bucureşti” (1-3 octombrie).

Concepută iniţial ca o carte de popularizare, din dorinţa de a face publice, de o manieră compactă şi accesibilă, cele mai importante rezultate ale cercetării în domeniu, lucrarea este realizată de doi specialişti consacraţi, în România, având lungimea şi aparatul critic similare unei lucrări de specialitate. Evident, datorită vastităţii domeniului, autorii nu şi-au propus o tratare exhaustivă, ci una de sinteză, care să puncteze, cu opinii personale, un tărâm al dezbaterii contradictorii prin excelenţă.

Două aspecte sunt de subliniat în mod deosebit. Întâi de toate, aceasta este prima lucrare publicată în România care subsumează eforturile unui lingvist şi ale unui arheolog, încercând un dialog – deloc simplu sau comod – al unor domenii care, până acum, dacă nu au făcut complet abstracţie de rezultatele celuilalt, nu au încercat nici o formă explicită de cooperare. Or, în materia aleasă – apariţia etniei slave – acest lucru nu este de dorit, fiindcă, dacă bazele slavisticii sunt, istoric vorbind, lingvistice, în ultima jumătate de veac arheologia a adus contribuţii semnificative în explicarea fenomenului.

În al doilea rând, noua carte încearcă să revigoreze un domeniu care, după 1989, pare părăsit de programele universitare (în special în facultăţile de istorie), fapt evident în declinul numărului de specialişti ai evului mediu timpuriu. Chiar şi aşa, apariţia editorială nu vine pe un teren complet nepregătit; cu trei ani în urmă apărea, la aceeaşi editură, în traducere română, o carte devenită celebră în toată lumea: Apariţia slavilor, de Florin Curta, profesor la Universitatea din Florida. Sorin Paliga şi Eugen Teodor nu scriu nici o „continuare”, nici o carte polemică, dar se racordează, dinamic, la ipoteza dramatică a lui Curta: slavii s-au născut la Dunărea de Jos…

Parteneri media: Şapte Seri, Radio România Cultural, Monopoly TV, onlinegallery.ro

­­­­­___________________________________________________________________________

Persoane de contact:

Secţia Informatică: dr. Eugen S.Teodor, tel. 0745 135 971

Secţia Relaţii Publice: Raluca Mălăncioiu, tel. 021/315.82.07 int.1008/1015, fax 021/311.33.56, e-mail: pr@mnir.ro

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Notă: îmi asum faptul că abordarea mea referitoare la tema Culturii Cucuteni este insolită; le cer scuze cunoscătorilor, dacă li se va părea că bat câmpii.

Mărturisesc că am avut privilegiul de a ţine în mână în mai multe rânduri şi de a simţi cu propriul meu simţ tactil, dintr-o dată hipertrofiat în acele clipe, vase de ceramică aparţinând culturii Cucuteni – Tripolie. ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Cultura_Cucuteni ) Mai demult le privisem în albume, fascinat sub impresia perfecţiunii inexplicabile a acelor vase, mai ales datorită formei lor antropomorfe (pe care ceramica populara nu a conservat-o în utilitatea sa), cât şi a geometriei hipnotice a desenelor care le împodobesc. Astăzi (18.08.09) am avut şansa să contemplu, în liniştea coborâtă peste săli, după doar 1… 2 vizitatori grăbiţi, expoziţia de ceramică organizată la Muzeul Unirii din Iaşi.

Expoziţia Cucuteni – Magia ceramicii conţine „în proporţie de 50% şi obiecte care au fost expuse anul trecut la Vatican”, dacă informaţia din Ziarul de Iaşi, 13.08.09, este adevărată. Cuvântul „magie” din titlu, dincolo de aplombul publicitar, spune, cu sau fără intenţia organizatorilor, mai mult. Aşa cum pictarea ouălor pascale are semnificaţie ritualică, întemeietoare de sacru, la fel pictura ceramicii cucuteniene a reprezentat, pentru omul preistoric, sens magic, ritualic şi sacru, în timp ce doar pentru noi înseamnă şi estetic. De altfel, am descoperit în expoziţie fără a fi surprins, că motivele decorative ancestrale, cum ar fi cărarea rătăcită, ochii goi, ochii plini, se regăsesc şi printre cele mai arhaice dintre motivele pictate pe ouă, îngemănate sau nu cu simboluri creştine.

(Strachină, Truşeşti – Ţuguieta, jud. Botoşani, România, Cucuteni B – Tripolie C I, MIMIS)

(Vas bitronconic cu reprezentări zoomorfe, Vărvăreuca, XV, Raionul Floreşti, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)

Vorbeam despre aspectul oarecum insolit al abordării mele, pentru că, în bibliografia consultată s-a manifestat cu precădere seducţia motivelor geometrice, însă nu am întâlnit vorbindu-se despre „durata lungă”, până la noi, traversată de motivele decorative arhaice, încărcate de semnificaţii reinterpretate sau poate aceleaşi ca acum 5000 de ani. Pe unele vase mari, printre spirale şi linii sunt reprezentări zoomorfe stilizate, unele de o surprinzătoare asemănare cu reprezentările din peşteri celebre (Altamira e una dintre ele).

(Vas bitronconic cu reprezentări zoomorfe, Glăvan I, Raionul Drochia, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)

(Vas bitronconic cu reprezentări zoomorfe, Vărvăreuca, VIII, Raionul Floreşti, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)

(Crater cu reprezentări zoomorfe, Valea Lupului – Fabrica de Antibiotice, jud. Iaşi, Cucuteni B – Tripolie C I – y I, MIMIS)

(Vas Zoomorf, Văratic V, Căsoaia cu apă, Raionul Râşcani, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)

Încercând să depăşesc momentele de seducţie induse de proporţii şi rafinament, regăsite în materialitatea vaselor expuse, aş spune că în centrul Culturii Cucuteni este omul, omul de lut aşezat în moarte şi eternizat prin foc.

(Cap de statuetă antropomorfă, Caracuşenii vechi I, Raionul Edineţ, Republica Moldova, Cucuteni B – Tripolie C I, MNAIM)

Este surprinzător câtă prezenţă a antropomorfului este în universul casnic magico-ritualic cucutenian, de la forma vaselor cu linii feminine, de la zvelteţea nefirească a unor vase („fructiere” nefiresc de înalte pentru spaţiul lor de locuire, „cupe” demne de vaste spaţii princiare), până la expresive chipuri masculine în posturi sepulcrale. Dacă femininul e stilizat (cunoscutele zeităţi de înălţimea unei palme deschise sau a unui deget, acoperite cu haşura liniei fără început şi fără sfârşit), figurile masculine, ca şi unele zoomorfe, sunt redate cu ştiinţa unui ochi exersat.

(Vas cu corp bombat, Valea Lupului – Fabrica de Antibiotice, jud. Iaşi, Cucuteni B – Tripolie C I, MIMIS)

Câteva dintre vasele întâlnite în expoziţie m-au „privit”, reîntorcându-mi privirea pe care o îndreptam asupra lor, cu o focalizată şi intensă forţă „magică”, de păzitori tanatici. Pe unul dintre vase se regăseşte o hiperbolizată arcadă având în centru un ochi gol. De pe un antropomorf vas cu capac mă fixau arcadele ample ale unei prezenţe feminine aşezată ghemuit, brâncuşienă (o ghemuită Domnişoara Pogany).

(Amforă antropomorfă cu capac, Rădulenii vechi II, Raionul Floreşti, Republica Moldova, Cucuteni AB – Tripolie B II, MNAIM)

Ieri m-am intors la civilizatie dupa o luna pe care am petrecut-o pe santierul arheologic (L)Ibida din satul S(c)lava Rusa, jud. Tulcea. N-am cuvinte sa descriu experienta asta. A fost extraordinara, grozava, superba, minunata… M-am simtit libera de toate problemele si de toate grijile, am facut ceea ce imi place si mi-am facut o gramada de amici. Si stiu ca va suna comunist…dar din experienta asta am invatat si o gramada de lucruri despre viata si despre mine. Insa cea mai buna metoda de a povesti tot ceea ce am facut vara asta e prin intermediul fotografiilor (am avut de ales din 8G de fotografii si a fost greu)…

Deci…am ajuns la Slava pe 19 iulie, ne-am cazat la baza4 (mi-e dor de casa aia deja), seara am facut cunostinta cu restul studentilor din Iasi care tocmai se intorsesera de la mare, toate buna si frumoase…seara am mers la Matroz, barul cu  ping-pong si biliard…unde eu am baut cam multa bere si la intoarcere Flory m-a tinut de mana ca sa nu cad in sant. Din nefericire pentru mine, la un moment dat i-am zis ca eu sunt fata mare si pot merge singura…pana la momentul confruntarii aproape fatale cu un TIR care venea din directia opusa cand citez: Flory: “Maria, vezi ca vine TIR-ul!”; Maria: “Si ce daca, eu ma duc pe mijloc…” Faza asta n-o s-o uite nimeni prea usor…

Echipa din Galati a sapat alaturi de domnul Dan Aparaschivei la Sectiunea X, a.k.a. “Groapa de gunoi”(gluma proasta de-a noastra). In prima zi, ca sa incep cu dreptul, am gasit o jumatate de inscriptie din limba greaca pe un capac si o bucatica de opait superba(pentru mine, cel putin…pentru altii…comuna…) si mult, multa ceramica… Urmatoarele saptamani au fost cam la fel din punct de vedere al descoperirilor, exceptie facand moneda de sec. V minuscula pe care am gasit-o ca prin minune(nici pana azi nu-mi vine sa cred ca am vazut-o, ea fiind intr-un bulgaras de pamant si avand o dimensiune de cam 5 mm). Sapaturile au fost grozave , dar nu stiu exact ce e in aer la Slava Rusa… ca discutiile pe care le aveam noi in timp ce sapam..numai normale nu erau…cum, unde, cat, cu cine… de l-am speriat pe bietul arheolog. Amuzant a fost ca la un moment dat am devenit exponate pentru baietii din sat care veneau sa vada fete care sapa in costume de baie. Treaba asta ne-a mai adus si vreo 2 muncitori in urmatoarle zile…pacat ca erau lenesi…

Am primit porecla de “Tancurile din Galati” pentru ca nu faceam decat rar pauze si dadeam ordine continuu “bietului” Ion care se misca cu o viteza aflata undeva intre viteza melcului si cea a broastei testoase. Un alt lucru pe care l-am aflat a fost ca exista rugaciunea roabei pe care o facea muncitorul numit Petrica de fiecare data cand trebuia sa urce cu roaba pe un damb.

La un moment dat eram atat de obosita incat imi luam o pauza de 10 min, stateam pe profil si atipeam instantaneu.

“Tancurile din Galati” aflate sub atenta observatie a domnului Dan.

In afara sapaturilor, erau combinatiile de n luate cate K (baza 4 cu baza 3).

Un capitol special ar trebui sa il dedic “triplului” adica un fel de cuplu format din 3 (draci). Motto-ul nostru: “Iarta-ma!/Scarpina-ma!”. Nici unul dintre noi nu stie cum am ajuns sa dormim trei intr-un pat si sa dansam in trei, sau sa vorbim 600 de minute la telefon in doar vreo 6 zile…dar ne-am distrat grozav impreuna intre doua-trei certuri, batai in geam la ora 7 dimineata, batai cu apa si cu sticle pline cu apa…si asteptam cu nerabdare anul viitor… Dupa cum ar spune Marian: Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor… de fratii mei din Labrador…

Nu-l uit pe domnul Rubell care ma vede cu Stefan la un moment dat si zice: “Da’ voi va mai combinati mult, ca eu nu mai pot sa tin pasul cu schimbarile astea!” (A nu se intelege gresit. Poza asta e facuta de sot…)

Din seria experientelor inedite si de tinut minte toata viata… dansul din Turnul 8, cu George, ascultand Breath Gentle la Mp3-ul Roxanei.

Xena de la Camena. )

Momentul unic (sper) al scaparii si apoi al scoaterii telefonului din WC. Groaznic si Groaznic de amuzant in acelasi timp. Tari au fost misto-urile de dupa, gen: “ai un tel. de c…t” sau…”Vin mustele la tine pentru ca ai telefonul in buzunar”.

Jucand  I never… am aflat ca nu am trait degeaba… La adevar sau provocare am aflat mai multe adevaruri decat as fi vrut sa stiu si am vazut mai mult decat as fi vrut sa vad si la Popa Prostu mi-am reamintit alfabetul si cifrele…

Cea mai mare realizare a campaniei de anul asta a fost faptul ca am reusit sa fac un  mic arheolog din sotul meu calculatorist. Dragul de el a carat roabe si a spalat si marcat ceramica. Dar a si batut tot ce era de batut la ping-pong…in timp ce eu bateam lumea la biliard…mama ce echipa fac cu Sever. A se vedea probele mai sus

Ziua mea s-a intamplat tot la Slava si a fost grozav de frumoasa. Baietii au facut bgratar, eu am fost DJ (cam prost dupa parerea unora), am dansat si ne-am destrabalat…

Despre experienta de la Ibida, mai am multe de spus si voi face asta in posturile urmatoare. Acum inchei citandu-l din nou pe Marian: “Mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor”.

Are o vechime de 13.660 de ani, si a fost realizata de reprezentanti ai culturii magdaleniene de pe teritoriul de azi al Spaniei. Cercetatorii nu se sfiesc sa foloseasca cuvinte mari si spun ca harta, alaturi de pestera in care a fost descoperita, vor intra in legenda dupa aceasta descoperire de senzatie.

O echipa condusa de Pilar Utrilla, arheolog la Universitatea din Zaragoza, a descoperit bizara roca inca din 1994. A fost nevoie, insa, de 15 ani pentru ca specialistii sa poata descifra toate semnele care o impanzeau. Pe piatra apar reprezentari ale unor inaltimi, rauri, trecatori sau chiar pesteri. Se pare ca autorii preistorici ai hartii au dorit sa isi noteze caile de acces catre locurile propice vanatorii si catre pesterile de acces in care se puteau adaposti. Pe piatra apar siluete evidente ale unor caprioare, cerbi sau antilope.

„Toate imaginile adunate reprezinta o harta elaborata ce are in centru pestera celor care au desenat harta. Ea poate reprezenta schita unei viitoare vanatori sau a unei care a avut deja loc”, sustin arheologii spanioli. Harta preistorica a fost descoperita in pestera Abauntz Lamizulo, o grota despre care se credea in trecut ca este casa „lamiilor”, creaturi mitologice cu trup de femeie si picioare de pasare.

Nu toti sunt insa de acord cu ipoteza cercetatorilor din Spania. „Este o teorie curajoasa, dar este putin credibil ca vanatorii sa fi avut nevoie de harti pentru a ajunge la vanat. Ei cunoasteau in detaliu fiecare zona din jurul pesterii lor, incluzand aici locatia unor copaci, a unor flori sau a turmelor de animale. O harta nu ar fi reprezentat deloc o cerinta pentru un astfel de vanator-culegator magdalenian”, afirma Jill Cook, cercetator in cadrul British Museum.

Cea mai veche harta recunoscuta de istorici a fost realizata in anul 600 i.Hr., in Babilon. Ea a fost realizata pe placute de lut si a fost descoperita in Sippar, oras din sudul Irakului.

Sursa

Este interesant şi emoţionant pentru un artist al secolului XXI să  păşească pe meleagurile cucuteniene de astăzi. Pentru mine personal a fost o experienţă frumoasă, am intrat pentu oscurtă perioadă într-o bulă a timpului.

Aici, în acest spaţiu, în 1909, deci cu 100 de ani în urmă, cercetătorul H. Schmidt a constatat existenţa straturilor de locuire din fazele de dezvoltare A şi A-B ale culturii neolitice Cucuteni. Mărturie a cercetărilor de-a lungul timpului stă Muzeul de Arheologie din localitate, dar care, din păcate nu este foarte vizitat de turiştii străini sau români. Mă întreb de ce? Oare începem să ne uităm istoria? Nu ne interesează fondul cultural al umanităţii? Atunci s-au pus bazele artei! Vizitarea acestui muzeu ne oferă o reîntoarcere în copilăria umanităţii. Construcţia extrem de interesantă din punct de vedere arhitectural, realizată în 1982, adăposteşte numeroase mărturii începând cu neoliticul şi mergând pe firul istoriei până în perioada dacică.

În mijloc de august comuna Cucuteni devine pentru scurtă perioadă gazda ,,Simpozionului Internaţional de Arte Vizuale HUMAn” organizat de Asociaţia Ars Continua Iaşi condusă de Ionela Mihuleac, artist plastic născut pe plaiurile cucuteniene şi care doreşte să continue ceea ce strămoşii ei au început acum 5000 de ani. Artist de valoare incontestabilă, Ionela Mihuleac oferă de opt ani oportunitatea de a se exprima prin propriile limbaje plastice artiştilor vizuali de astăzi. De-a lungul timpului pe aici au trecut mai mulţi artişti din care citez căteva nume: Elena Aliţei, Eugenia Pop, Maria-Magdalena Pop, Marcel Stanciu, Draga-Irina Popa, Violeta Radu, Ovidiu Purice, Tasi Iosif Ştefan, grupul ,,focAR”, Dorel Găină, Manea Emlian, Vasile Tudor, Damian-Ioan Popa, Eugen Petri, Molia Efremov, Dragoslav Nikitovik (Serbia), Marija Milin (Serbia), Ghenadie Popescu (Republica Moldova), Philip Firsov (Anglia), Ramon Sadîc, Virginia Toma, Oana Toderică, Mihai Soare.

Anual comuna este străbătută de figuri artistice contemporane şi de aceea poate locuitorii nu se mai miră văzându-i, ei implicându-se prin intermediul celei mai tinere generaţii.  Copiii din Cucuteni participă cu drag la după-amiezi de creaţie, spaţiul curţii, dar şi al atelierului fiind populat de ei, citindu-li-se pe feţe dorinţa de a învăţa, dar şi emoţia de a cunoaşte persoane noi. Lucrările lor sunt expuse în galeria comunei, pentru că există un astfel de spaţiu expoziţional aici. Sub îndrumarea artiştilor participanţi la simpozion, copiii învaţă diferite modalităţi de a se exprima plastic. Numărul lor creşte anual, astfel că am avut bucuria, ca personal să lucrez anul acesta cu o mare parte dintre ei, fiind impresionată de faptul că îşi perfecţionau limbajul şi îndemnarea, mulţi dintre ei dorind să urmeze cursurile Liceului de artă din Iaşi şi chiar să păşească mai departe pe porţile universităţilor de arte din Iaşi şi Cluj.

Tematica simpozionului a fost mereu alta la fiecare ediţie, anul acesta cei şase artişti români (Andra Baban, Ileana Danci, Adriana Goilav, Bogdan Onofrei, Cristina Oprea, Mircea Mocanu) şi doi francezi (Agnès Birebent si Stanislas Deveau) fiind reuniţi în jurul problemei ,,in SEMN”. Semnele culturii Cucuteni constituie şi astăzi o sursă de inspiraţie, chiar dacă semnificaţia lor s-a pierdut de-a lungul timpului. Artiştii participanţi la această manifestare culturală au readus vechile semne la viaţă, le-au ,,retrezit”, incluzându-le în propriile compoziţii. Totul începe cu o cercetare asiduă şi apoi cu materializarea proiectelor.

Ca participant la acest simpozion nu pot decât să o felicit pe Ionela Mihuleac, dar şi autorităţile implicate în realizarea acestui simpozion, deoarece demonstrează că mai există interesul pentru istoria locală şi naţională.

Dacă  ajungeţi pe aceste meleaguri cel mai bun ghid este domnul  Mihai Tun fost primar al localităţii timp de 36 de ani (din câte am înţeles) şi care ştie să vă conducă fizic şi spiritual, cu o mare dragoste, pe locuri încărcate de istorie. Deci permiteţi-mi să vă ofer un sfat: chiar dacă nu sunteţi artişti şi plecaţi în vacanţă, păşiţi pe drumurile Moldovei şi nu ocoliţi CUCUTENI. Aveţi ce vedea şi învăţa.