Tu ţi-ai făcut cu cinste datoria,

iar pentru noi,

ai fost şi eşti ,

mesia.

Cu sânge-ai apărat acest pământ,

Ostaş român,

făcând un lucru sfânt.

Viaţa ţi-ai dat în schimbul unităţii,

Nemului şi libertăţii.

Sfântă-a fost şi fapta ostăşească,

Dumnezeu să te ierte

şi te odihnească.

Ostaş român,

ostaş basarabean,

Tu ai murit în acel război,

Dar fapta ta e în noi.

În mine,

în frate-meu

în orice cetăţean,

Cu inimă şi sânge de român,

Care în veci va fi aici

stăpân.

Fapta nu-ţi va fi uitată,

Nici pe-o clipă, nici odată,

De noi şi-ai noştri copilaşi,

Dar şi de-a lor mulţi, mulţi

urmaşi.

Chemarea ţi-auzim ca un ecou:

- Să fiţi stăpâni pe-acest pământ!

Aşa va fi,

el pentru noi e sfânt,

Ostaş român,

iubit, slăvit

- erou.

Anatolie Cărbune, Floreşti, 25 octombrie 2008

Pe 28 mai este Ziua Eroilor – sărbătoare naţională a poporului român. Cu această ocazie, am primit un text de la Nicolae Ţîbrigan, nepotul lui Victor Ţîbrigan, un om cu suflet mare care, din propria iniţiativă, dar constrâns de împrejurări, a ridicat un Muzeu al Ostaşului Român în propria casă şi un monument în propria curte. În timp ce, în mijlocul localităţii, se înalţă falnic un Monument al Ostaşului Sovietic, pentru acest monument al Ostaşului Român nu s-a găsit loc, ba mai mult, el a fost scos dintr-o instituţie publică. Citiţi detalii mai jos.

Motto: Demnitatea nu este o atitudine agresivă, de tiranie a eului propriu. Dimpotrivă, este o condiţie etică, pentru a ne apăra convingerile proprii. (Dimitrie Gusti)

De fiecare dată, când trec prin oraşul natal, simt o tristeţe inexplicabilă. Oare propria-mi casă mi-a devenit străină? Nu îmi pot da seama. Mă doare însă nedreptatea istoriei abătută asupra românilor din Basarabia, unde tot ceea ce este românesc este ostracizat. În încercarea de a găsi o explicaţie, am hotărât să trec pe la Muzeul de Istorie din Floreşti, sperând că măcar acolo voi găsi câteva frânturi de adevăr, dar n-a fost să fie aşa. Odată intrat, am dat peste un panou cu poze ale foştilor activişti de partid din „trecutul glorios” al comunismului. Am rămas perplex. Nu-mi venea să cred ochilor… Eram gata să plec. Din fericire, a venit doamna muzeograf care parcă îmi citise gândurile. Mi-a explicat: “Aşa au zis cei de la secţia de cultură”.

„Bine…” am zis eu indignat, realizând în acel moment la ce fel de umilinţe sunt supuşi oamenii de acolo.

”De la Roma venim, din Dacia traiană” – citesc pe un panou cuvintele nemuritoare ale lui Eminescu, fără a înţelege unde a dispărut continuarea citatului şi cum de au îndrăznit să-l cenzureze pe marele poet? Pe acest român absolut, cum îi spunea Petre Ţuţea! De parcă n-ar fi fost de ajuns de câte ori i-au profanat bustul până acum, mai nou, iată, în R. M. chiar şi Marele Poet a ajuns a fi cenzurat!

În timpul excursiei am încercat să fac abstracţie de toate aceste atrocităţi, dar n-am putut. E revoltător să vezi cum într-un loc al istoriei nu se pomeneşte absolut nimic despre victimele deportărilor comuniste. De când, mă rog, acest aspect a început să fie evitat? Oare cine a dat ordin?

Părăsind dezamăgit muzeul, n-am reuşit, totuşi, să aflu câţi oameni din Floreşti au fost deportaţi în GULAG-urile din Siberia. Un lucru, însă, îl pot afla cu siguranţă oricând: cine au fost criminalii care au făcut atâtea victime şi cine sunt cei care strâng „roadele” muncii lor.

Repet, dezamăgit şi revoltat de ceea ce văzusem, m-am îndreptat spre satul Vărvăreuca, situat pe malul râului Răut din apropierea oraşului. Un sat trecut prin toate vâltorile istoriei. Un loc unde oamenilor, în ciuda presiunilor, nu le-a fost ştearsă din suflet acea sclipire de conştiinţă naţională.

Nu i-au dat voie să ridice Muzeul Ostaşului Român

Acolo, pe str. M. Eminescu nr. 56, se află casa unchiului meu. Dacă veţi avea ocazia să treceţi prin acele locuri, veţi vedea în curte o Troiţă maramureşeană din lemn. Construcţia se înalţă semeţ şi este dedicată ostaşilor români căzuţi în luptele din Primul şi al Doilea Război Mondial pentru reîntregirea Ţării. Pot să vă asigur că, în acel loc, veţi fi întâmpinaţi oricând cu mare bucurie. „Memoria” – aceasta este denumirea Muzeului Ostaşului Român de la Vărvăreuca. Iniţiativă îi aparţine muzeografului Victor Ţîbrigan care, prin intermediul sprijinului oferit de locuitorii comunei şi de instituţii din România, a reuşit să colecteze peste o mie de exponate.

Iniţial, muzeul avea o încăpere rezervată în incinta Casei de Cultură, dar „tovarăşilor” nu le-a plăcut faptul că în muzeu vizitatorii puteau vedea poze cu soldaţi români de pe front, tablouri cu tematică „naţionalistă”, tricolorul şi hărţi cu România Mare, astfel încât au decis înlăturarea acestei frumoase iniţiative. Apropo, acolo acel citat celebru al lui Eminescu, despre care v-am vorbit mai sus, era în varianta sa originală, fără oarecare „intervenţii”: „Da, de la Roma venim din Dacia traiană, suntem români şi punctum.”

Aşadar, văzând una ca asta, tovarăşii actualului regim au decis că tot ceea ce este românesc nu-şi are locul într-o instituţie publică forţându-mi unchiul să-şi găsescă alt local. Acesta, om tare de fire, n-a lăsat ca lucrurile să rămână în voia soartei. Neavând nicio susţinere financiară, în afară de pensie, acesta şi-a amenajat muzeul chiar în propria casă .

Mai mult decât atât – în anul 2000, cu ajutorul consătenilor a renovat o fântână săpată în 1941 de către ostaşii români din cadrul Regimentului 39 Divizia 14 infanterie, în timpul staţionării lor pe înălţimea Bortoasa. Anume aici, în această oază a românismului am învăţat să iubesc şi să preţuiesc adevărul.

Acum mă întreb – „Câţi dintre tinerii basarabeni au acces la acest adevăr? Câţi îl cunosc?”. Şi asta în condiţiile în care, în prezent, istoria este aservită regimului tributar moldovenismului primitiv, cel care neagă şi răstălmăceşte unitatea românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Stau în faţa Troiţei din Floreşti, ridicată pe locul unde cândva a fost un cimitir românesc distrus de tancurile sovietice şi aprind o lumânare rugându-mă Bunului Dumnezeu… Istoria o fac învigătorii. Noi însă avem memoria, cea care ne va ajuta să înţelegem trecutul ascuns al realităţii basarabene. În cea de-a 40-a zi de Sfintele Paşti, Ziua Înălţării Domnului, celebrăm, potrivit tradiţiei, ZIUA EROILOR – sărbătoarea naţională a poporului român.

Nu uita, astăzi, 28 mai, păstrează un moment de reculegere pentru eroii neamului!

Nicolae Ţîbrigan

Sursa: http://stelapopa.unimedia.md

22.08.2009

Elena Moldoveanu

La Vărvăreuca, r. Florești, memoria la loc de cinste

La Vărvăreuca l-am cunoscut pe liceanul Vlad Ţurcanu, preşedinte al Asociaţiei de tineret Memoria. El se arată pasionat de istorie, pe care zice că o cunoaşte nu numai din manuale, ci şi pe Internet: ”istoria este cartea unei naţiuni, cine nu o cunoaşte riscă să o repete.”

L-am întrebat ce ştie despre pactul Ribbentrop–Molotov? Mi-a răspuns: ”s-a înfăptuit în anul 1939, între două mari puteri – Germania nazistă şi URSS, între miniştrii de externe ai acestor state. Consider că este un act nelegitim, deoarece în aceste două ţări era dictatură. Nu poate fi ruptă o ţară din trupul altui stat şi apoi să se spună că Republica Moldova este un stat independent sau că ar trebui să fie unită cu Rusia.”

Liceanul se arată convins că pactul ar fi reactualizat odată cu semnarea tratatului de frontieră cu Republica Moldova, aşa cum insistase Chişinăul în ultimii ani. De aceiaşi părere este şi profesoara de istorie Eleonora Goncear: “consider că tratatul de frontieră nu are nicio valoare şi nu ar trebui semnat pentru că ar pune iarăşi sîrma ghimpată între România şi Basarabia. Dimpotrivă consider că ar trebui să fie deschisă frontiera. Acum istoria are alt făgaş şi este cu totul altă situaţie internaţională. Atunci pactul a fost făcut din anumite interese, la fel cum se rezolvă, de exemplu acum interesele cu Transnistria. Rusia are anumite interese de această regiune, de atîta şi îşi dezvoltă aici politica ei. Aşa a fost şi în acele vremuri. Da fapt pe tot parcursul istoriei, orice pact care se încheie, după el se ascund nişte interese, fie la nivel de regiune, mondial sau între marile puteri, etc. Doar tot timpul a fost împărţirea sferelor de influenţă într-o zonă sau alta de către marile puteri, iar popoarele mici au avut totdeauna de suferit.”

Vasile Borcoman din Vărvăreuca, care a predat istoria între anii 1947-1997 îşi aminteşte că despre pactul Ribentrop-Molotov a început să vorbească la ore abia după ce s-a prăbuşit fosta URSS: ”Am calicit o generatie întreagă de copii, nu pot să-şi iubească patria după istoria pe care am predat-o. Tineretului ar trebui să îi spunem de mici adevărul, să ştie ce şi cum s-a întîmplat. Noi nu am avut putinţa asta. Multe lucruri nu le ştiam nici eu. Trebuia să citesc elevilor istoria antică, istoria evului mediu, istoria nouă, istoria contemporană în care intra istoria tuturor popoarelor şi în afară de asta era istoria patriei, a URSS. Şi în istoria aceasta erau cîteva cuvinte despre Moldova, doar că ne tragem de la daci şi romani şi apoi ajungeam la 1812. Despre pactul Ribbentrop- Molotov nu ştia nimeni în URSS, el a fost descoperit pe vremea lui Gorbaciov. După pactul Ribbentrop-Molotov războiul l-au început Stalin şi Hitler. Gîndiţi-vă că el a fost încheiat la 23 august 1939. Războiul se începe exact peste o săptămînă. Se numea Tratatul de neagresiune între Germania şi URSS. Părţile terţe îşi luau angajamentul că dacă un stat duce război cu alt stat atunci celălalt stat să fie neutru. Adiţional a fost încheiat un protocol între Molotov şi Ribbentrop, care au împărţit Europa în sfere de influenţă. Germania atacă Polonia şi URSS stă deoparte şi aşteaptă pînă se apropie armatele germane. Şi atunci ei îşi ocupă părţile asupra cărora s-au înţeles sub motiv că au eliberat popoarele slave. Ribbentrop şi Molotov s-au înţeles să ia numai Basarabia, însă. A fost luată şi Bucovina drept despăgubire pentru că România a ţinut Basarabia sub ocupaţie vreme de 22 de ani. Am fost intoxicaţi de ideologia sovietică, era dificil de aflat adevărul. Îmi amintesc că mă băgam sub pat în 1952 cu un aparat mic de radio ca să ascult Europa Liberă. Acolo am aflat despre măcelul din Polonia, însă mai tîrziu gazeta Pravda scria că nemţii i-au ucis pe polonezi şi nu sovieticii. Acum unii elevi îmi reproşează de ce nu am spus atunci lucrurile astea? Una că nu ştiam unele adevăruri, dar pe de altă parte îmi era şi frică. Mă aştepta puşcăria, aveam familie, trei copii. Îţi mai venea să predai în şcoală adevărul?”

Dorind să dezvăluie adevărul despre felul în care a fost cedată Basarabia în cel de-al doilea război mondial, Victor Ţîbrigan, locuitor din satul Varvareuca, raionul Floreşti şi-a facut în propria casă un muzeu privat acum doi ani, cînd nu a mai avut de lucru la Caminul Cultural din sat. De acolo a adus primele sale exponate apoi de la Oficiul pentru cultul eroilor din Bucureşti a făcut rost de lista ostaşilor români căzuţi în luptele de la Varvareuca, pe movila Bortoasa, în al doilea război mondial: “au murit peste 360 de ostaşi, cînd au fost primele lupte.” Au fost identificaţi numai 14 ostaşi, numele cărora sînt încrustate pe o piatră funerară la intrarea în curtea ţăranului din Vărvăreuca, care e protejată de o troiţă adusă din Maramureş. Iar sub streaşina casei sale sînt arborate drapelele României şi Uniunii Europene.

Victor Ţîbrigan se arată mîndru că şi-a putut duce la capăt lucrarea numai din pensia oferită de statul român: ”în 40 eram o ţară intregită, dar peste noapte armata sovietică a venit cu tancurile si ne-au ocupat. Noi suntem aici o fărîmă de pămînt, între două mari puteri şi acum toată speranţa e în comunitatea europeană, să scăpăm de ocolul ista, căci sîntem ai nimănui.” Sute de hărţi, documente şi fotografii, tunici şi uniforme militare, arme de luptă, muniţii din al doilea război mondial au umplut casa lui Victor Ţîbrigan. Şi-a lăsat pentru trai numai o odăiţă; amenajată cu un aragaz şi un pat pe care stă culcată o veche chitară. Insistă să ne cînte ceva: ”…treceţi batalioane romîne peste Prut…”

Cîţiva bărbaţi care treceau pe lîngă casa domnului Ţîbrigan au intrat în musaferie să îi ţină isonul: “astă noapte la Prut războiul a început, români de dincolo iară, să-şi ia înapoi prin arme şi scut pămîntul pierdut de astă vară…” Unul dintre oaspeti, Ştefan Patraşcu îşi aminteşte cum fusese recrutat de sovietici, după care a trecut în armata română: “în ‘41 m-au luat rusii la front, mama şi tata plîngeau, dar eu le-am zis nu plîngeţi, că eu voi fugi la români.”

Depănînd tot felul de aminitiri, sătenii ajung să blameze pactul Ribbentrop-Molotov: ”tot ce am ştiut pînă acum era ţinut după perdea, acum se descoperă mult mai mult decît noi am ştiut.” ”Noi ar trebui să fim cu România.” “Nu este încă nimic clar, fiecare bate şeaua în partea sa.” “Protocoalele cred că nu sînt încă dezvăluite, adică a fost o înţelegere pe de-andoaselea şi gîndesc că nici nemţii pînă la urmă nu au cunoscut toate arhivele. Ribbentrop-Molotov îl avem acum, e actual. Poporul nostru se loveşte cu urmările pactului. Atunci a fost un joc şi acum continuă, numai că sub alt aspect, sub alte forme.”

Sursa : Radio “Europa Libera “, www.europalibera.org

Pe 1 Decembrie, când toată naţiunea românească sărbătorea Marea Unire din 1918, Victor Ţibrigan din Vărvăreuca, Floreşti, aştepta pe pragul Casei de cultură din localitate să i se deschidă uşa centrală pentru a intra în muzeul creat de el într-un birou de la etajul doi al acestei clădiri. „Am stabilit să vină la muzeu două clase de elevi de la şcoală, să le vorbesc despre semnificaţia acestei date pentru Basarabia, dar mi-au închis uşa. De mai bine de un an, şeful Casei de cultură mi-a luat cheia, ameninţându-mă în public să mă car, pentru că nu am ce căuta aici”, povesteşte Victor Ţibrigan.

Cultura fără bani…

Muzeul din Vărvăreuca a fost creat în 2000, la propunerea şefului Secţiei de cultură judeţene. De atunci, Ţibrigan colectează exponate de la oamenii din sat, dar şi de pe câmpurile din jurul localităţii. Asta – pentru că pe aceste locuri a existat în perioada neolitică (mijlocul mileniului al II-ea î. Hr.) o aşezare a culturii Cucuteni-Tripolie. Prin anii ’60, au fost făcute ceva săpături arheologice, dar mare parte din aşezări au fost arate de tractoare. Astfel, muzeologul a adunat o moviliţă bună de cioburi din vasele distruse. Apoi, tot pe aceste locuri, în 1941 s-au dat lupte mari. Şeful muzeului susţine că la Vărvăreuca au murit peste 300 de ostaşi români. A fost şi un cimitir în sat, dar pe locul lui, în perioada sovietică, s-au construit case. În 2000, Victor Ţibrigan, împreună cu oamenii din sat, au curăţat fântâna construită de ostaşii români pe înălţimea Bortoasa, numită şi „Fântâna eroilor”. Acolo a găsit mai multe arme de luptă – mitraliere, pistoale, tuburi de obuze şi căşti pentru aviatori – pe care le-a expus în acea odăiţă de la etajul doi din Casa de cultură. Mare parte din spaţiul muzeului este dedicată ostaşilor români, dar, pe lângă aceasta, Ţibrigan mai are şi un colţ de etnografie cu obiecte vechi, de epocă – patefoane, fiare de călcat, lustre din secolul trecut, pluguri, râşnite, zolniţe, icoane pictate acum trei secole ş.a. Omul spune că multe fundaţii din Ţară sunt interesate să colaboreze cu el, dar că, din cauza politicii duse de Chişinău, ele ezită să treacă Prutul. Cu toate acestea, el deseori merge la Muzeul Militar din Bucureşti, de unde a adus peste 20 de fotografii din Primul Război Mondial. Pe un perete sunt expuse mai multe hărţi cu România Mare, din perioada interbelică. Spune că, o dată, preşedintele Consiliului raional, vizitându-i muzeul, i-a spus să le dea jos imediat, promiţându-i, în schimb, să-i plătească salariu. Dar omul nu s-a lăsat înduplecat, spunând că nu vrea să-şi trădeze Ţara, chiar dacă toată activitatea de la muzeu o face doar din entuziasm. El consideră că cel mai valoros exponat este o sabie, datată din 1910, care „a apărat Ţara în Primul Război Mondial şi care a participat, astfel, la înfăptuirea României Mari”.

„Tot ce-i românesc e privat…”

Şeful muzeului mă asigură că deţine mai multe exponate, dar că nu are spaţiu pentru ele. „Peste perete este un alt birou, în care se depozitează gunoiul. De câţiva ani, le cer să-mi dea acel birou. Nu vor. În şase ani, nu mi-au dat măcar un leu, pentru un bec electric”, mai spune Ţibrigan. Omul îmi mărturiseşte că necazurile lui au început atunci când funcţionarii din primărie i-au cerut două noptiere pe care stau exponatele, chipurile, să le ducă la baia sătească.

Pe de altă parte, Nina Ivăneţ, primarul de Vărvăreuca, a menţionat că muzeul lui Ţibrigan are statut de muzeu privat. Potrivit ei, satul nu poate finanţa un muzeu privat. „I-am zis de atâtea ori să facă muzeul sătesc, ca să-i putem plăti un salariu”, ne-a spus primăriţa. Iar Ţibrigan se justifică că doar acest statut prelungeşte viaţa muzeului închinat ostaşului român. „Vor să scape de mine şi să dea jos tot ce-i românesc”, mai spune omul. Menţionăm că, în ziua în care am vizitat muzeul, şeful Casei de cultură, împreună cu alte câteva persoane, se încălzeau cu o duşcă chiar la intrarea în local. Parcă vroiau să-mi spună care este nivelul culturii din satele noastre îngheţate de frig.

Şeful muzeului din Vărvăreuca susţine că va recurge la toate căile legale posibile şi, în ultimă instanţă, îşi va lua exponatele acasă, unde a pregătit deja două camere. „Am fost şi la Ministerul Culturii, şi lui Tarlev personal i-am dat un demers, când a fost la Floreşti, în care arătam că autorităţile locale vor să distrugă muzeul pentru motivul că e românesc. Mi-au spus că problema trebuie să fie rezolvată la nivel local. Dar cine s-o rezolve, Mişa Rusu, care a făcut mare prăpăd în biserica Mitropoliei Basarabiei de la Floreşti şi care urăşte tot ce-i românesc?”, se întreabă, întristat şi revoltat, Ţibrigan.

Valentina Basiul,

TIMPUL

25.10.2008

E.G.: Despre Stefan cel Mare cronicarii vremii scriau ca  face fapte mari cu mijloace   modeste. Prin faptele lor  o parte din  romanii basarabeni demonstreaza ca  in spatiul Pruto-nistrean traiesc demni urmasi ai marelui domnitor. Unul dintre  ei este domnul Victor Tibrigan din comuna Varvareuca, raionul Floresti. Domnia sa, dintr-o pensie (cred cea mai mizerabila din inteaga Europa) a reusit sa ridice o troita in memoria ostasilor romani cazuti in luptele pentru reintregirea neamului. Anul acesta, de Ziua Armatei Romane (25 octombrie), la Varvareuca va fi deschis primul  muzeu inchinat ostasilor romani. Acestea fiind spuse, ii adresam d-lui Tibrigan intrebarea cum au apreciat consatenii   faptul ca  a cedat propria-i casa in favoarea muzeului. Iata ce ne-a raspuns Domnia sa:

V.TIBRIGAN: Ce va pot spune? Eu de cand ma stiu sunt patriot al acestui  pamant si al neamului romanesc. De la inceput m-am incadrat in miscarea de  eliberare nationala. Am fost la Podul de flori, de unde  am tricolorul, care  ne- a fost inmanat de orasul Iasi. Acesta se  gaseste in muzeul care a fost fondat de mine. Muzeul a fost fondat in comuna Varvareuca in anul 2000. A fost primul muzeu inchinat ostasilor romani din Basarabia. Am gandit ca trebuie sa facem ceva pentru tara si pentru reintregirea acestui popor demn de toate cele bune, care au fost  si care vor mai fi de acum incolo.

E.G: Cum s-a ajuns ca muzeul sa fie gazduit in propria Dv. casa?

V.TIBRIGAN: Am cedat casa pentru ca in primii 4 ani am activat in casa de cultura,insa  regimul comunist imi crea probleme si am fost nevoit sa transfer muzeul de acolo. Eu colaborez cu Oficiul pentru cultul eroilor de la Bucuresti si cu Departamentul Pentru Romanii de Pretutindeni. Impreuna cu aceste doua institutii si cu mesterul Borza din Maramures am adus si am  ridicat o troita  in fata muzeului. De Ziua Armatei Romane inauguram monumentul inchinat ostasului roman din primul si  cel de-al doilea razboi mondial. Eu gandesc ca in aceasta ograda sa fac un complex memorial si un paraclis pentru ostasii romani.

E.G:  Cati ostasi romani au cazut la datorie in satul Dumneavostra?

V.TIBRIGAN:  In  14-18 iulie 1941 la  Bortoasa au cazut cu moarte de erou 14 ostasi identificati si 38-neindentificati. Avem numele lor, numai ca din pacate nu stim localitatea de unde sunt, iar urmasii nu pot veni sa vada unde au cazut parintii lor pentru a elibera satul nostru si pentru a reintregi neamul.

E.G: In perioada sovietica s-au pastrat mormintele ostasilor romani?

V.TIBRIGAN: Cu parere de rau, nu. In raionul Floresti a  existat un  cimitir al eroilor care a fost arat de buldozerele comuniste-bolsevice si pe locul acestuia s-a construit o casa. La poarta cimitirului din oras  noi am ridicat o troita, tot adusa din Romania. Acolo, noi impreuna cu oamenii de buna credinta  sarbatorim Ziua  Eroilor si Ziua Nationala a Romaniei, la 1 decembrie.

E.G.:  In ceea ce faceti aveti sustinerea oamenilor din sat?

V.TIBRIGAN: Trebuie sa va spun ca satul nostru e chiar langa oras. Din partea orasenilor nu prea avem sustinere. Aici in sat noi facem totul dupa putintele noastre.

E.G.: Stim ca ati reabilitat si o fantana despre care satenii spun  ca a fost sapata de ostasii romani.

V.TIBRIGAN: Am curatit-o si am  reconstruit-o impreuna cu satenii. Am sfintit-o. Asta a fost cu patru ani in urma. A fost si preotul.

E.G.: Cat de aproape sau cat de departe este Romania de satul Dumneavostra? Cum simt consatenii aceasta distanta?

V. TIBRIGAN: Multi in suflet nadajduiesc, au speranta. Daca inainte aveam trecere libera, fara vize acum ,cu parere de rau… multi ar vrea sa vina liber, sa plece liber in Romania pentru a-si castiga o bucata de paine, ori pe foi turistice. Dar au venit vremuri ca suntem lipsiti de  aceasta. Noi speram ca vor veni zile mai bune (cum pretind ai nostri, spun, ca repede ajungem in Europa cu Romania la un loc). Eu sper ca vremurile celea sa vina cat mai repede. Fiecare din noi ar fi bine sa apropie acest lucru ca sa fim iarasi o tara si un neam.

Eugenia Guzun

Sursa: http://tudorcojocari.wordpress.com

Opreşte-te, trecătorule! – acesta a fost genericul manifestării desfăşurate cu ocazia inaugurării complexului arhitectural dedicat ostaşilor români căzuţi în 1941 nu departe de satul Vărvăreuca, judeţul Soroca. Dar mai întâi a fost o muncă asiduă depusă de veteranul mişcării de eliberare naţională. Victor Ţîbrigan, care a construit monumentul, adunând bani de la populaţia satului pentru materiale de construcţie, pentru a readuce la viaţă fântâna părăsită.

La manifestare a participat multă lume, inclusiv martorii oculari ai acelor bătălii, care au menţionat că românii au luptat cu vitejie, iar comandantul lor a promis să sape aici o fântână. Mai târziu fântâna a fost construită, dar autorităţile comuniste au dărâmat-o.

Acum, fântâna şi monumentul se inscriu de minune în peisajul pitoresc de lângă iaz şi oricine poate să-şi potolească setea, să admire frumuseţea din jur, să mediteze asupra istoriei neamului român. Despre aceasta au vorbit în cuvântările lor primarul comunei, Gheorghe Iabica, muzeograful Vasile Moldoveanu, Victor Ţîbrigan şi Tudor Ceapă. Elevi ai şcolii locale au recitat poezii patriotice şi au cântat cântece dedicate eroilor neamului nostru.

Autor: Ion CĂINĂREANU

Ziarul raional din Floreşti „Drapelul”, Anul 2003

Concord – Battle of Stalingrad

Bug

[we saw the parade, then the military museum, and outside was drizzling, and then we went to drink a capuccino and a lemonade in a fine atmosphere and talked and had fun, it was nice. ]

Big hand

Read more

Carnation

Iron horses

Apples

As once in the battles…

Innocent

‘Sometimes the greatest enemy is the best friend‘

Binoculars

Up and around

Burnita

family scenes

Defilarea

Orchestra man

History pages

Înaltpreasfinţitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat astăzi un serviciu divin, însoţit de un numeros sobor de preoţi, în comuna Cania, raionul Cantemir, cu ocazia comemorării ostaşilor români căzuţi pentru eliberarea Basarabiei în 1941 şi sfinţirea Troiţei Eroilor Români din dealul Epureni, urmată de inaugurarea parcelei de onoare din cimitirul comunei Cania, în care îşi zac somnul de veci circa o mie de soldaţi şi ofiţeri ai Armatei Române.  Evenimentul a avut loc chiar de Ziua Armatei Române. Toate cheltuielile privind restaurarea Troiţei şi amenajarea parcelei de onoare au fost suportate de Guvernul României prin intermediul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Din partea oficialităţilor române la manifestaţiile de la Cania au participat numeroşi invitaţi de onoare în frunte cu Cristian Scarlat, directorul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Administraţia raionului Cantemir le-a adresat invitaţii oficiale şi preşedintelui Parlamentului Mihai Ghimpu, premierului Vladimir Filat şi ministrului culturii Boris Focşa. Spre regretul general, s-a putut constata absenţa acestora, oficialităţile de la Chişinău fiind reprezentate doar de ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă, şi de preşedintele Comisiei economie a Parlamentului Veaceslav Ioniţă.

Echipa de corespondenţi ai Flux, prezentă la faţa locului, a putut constata că presa centrală de la Chişinău, instituţiile publice ale audiovizualului, presa proguvernamentală, precum şi cea a opoziţiei comuniste au boicotat acest eveniment. El a fost reflectat doar de reprezentaţii mass-mediei de peste Prut şi redactorul ziarului „Misionarul” al Mitropoliei Basarabiei.

Sergiu PRAPORŞCIC, Nicolae FEDERIUC, FLUX

Typhoon este cel mai scump şi cel mai performant avion oferit Armatei Române

Ministrul Meleşcanu a avut acces, deocamdată, doar la simulatorul de zbor

„Ăsta e singurul avion care se poate bate cu Suhoi 35”, i-a spus ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, premierului Călin Popescu Tăriceanu, despre avionul Eurofighter Typhoon. Cei doi oficiali au vizitat împreună, acum câteva zile, standul firmei Eurofighter, deschis în cadrul salonului EXPOMIL 2007. La expoziţie nu s-a văzut nici un avion de luptă, dar firma Eurofighter a adus un simulator destinat instruirii piloţilor, iar ministrul Meleşcanu a urcat, câteva minute, la bordul acestuia.

Reprezentanţii firmei Eurofighter au precizat că avionul Typhoon nu este un aparat ieftin, ci unul de înaltă tehnologie, şi că, dacă România doreşte înaltă tehnologie, ea trebuie să plătească un anumit preţ. Potrivit unor surse neoficiale, Ministerul român al Apărării ar putea oferi 3,5 miliarde de euro pentru 48 de avioane de luptă, dar firma Eurofighter ar cere vreo 4,4 miliarde de euro. Typhoon este de altfel cel mai scump avion oferit Armatei Române.

Avionul ar putea fi asamblat în România

Preţul ridicat poate fi compensat, parţial, de anumite avantaje promise de reprezentanţii firmei vest – europene: offset de 100 la sută (nu doar de 80 la sută, cum prevede legislaţia românească) şi de „foarte bună calitate” în beneficiul industriei româneşti, precum şi posibilitatea ca asamblarea finală a avioanelor Typhoon să se realizeze în România. În privinţa calităţilor de luptă ale noilor aeronave, ele nu pot fi demonstrate deocamdată de vreun război real câştigat de Typhoon, dar reprezentanţii Eurofighter au adus la Bucureşti nişte grafice foarte convingătoare. Potrivit acestora, într-o luptă aeriană cu avionul rusesc Suhoi 30, un avion Typhoon are peste 60 la sută şanse de victorie.

Singurul avion occidental superior, din acest punct de vedere, lui Typhoon ar fi F 22, pe care americanii nu îl vând încă în nici o altă ţară. Pe graficele oferite de reprezentanţii firmei Eurofighter, toate celelalte modele de aeronave propuse spre cumpărare României, adică F-16, Rafale şi Gripen, sunt mult sub nivelul lui Typhoon. Acest model de avion a fost cumpărat deocamdată de ţările care participă la programul Eurofighter – Germania, Marea Britanie, Spania şi Italia – precum şi de Austria. La licitaţia din această ultimă ţară, Typhoon a fost concurat, fără succes, de avionul suedez Gripen.

Gandul

23 August 1944- regele Mihai I anunta, intr-o proclamatie catre tara, iesirea Romaniei din raz­bo­iul contra Natiunilor Unite. Con­co­mi­tent, maresalul Ion Antonescu, con­du­catorul statului, era arestat impreuna cu restul Guvernului. Ziua de 23 august a fost in­ce­putul unei noi epoci in istoria tarii, cea co­mu­nista.

Ce a urmat, pentru poporul roman?

• Timp de sase ani s-au platit despagubiri de razboi cifrate la 300 de milioane de dolari in marfuri-cereale, produse pe­tro­liere, masini, vase maritime si flu­vi­ale.
• Granita romano-sovietica a fost resta­bilita pe Prut cum era la 28 iunie 1940, in urma Pactului Ribbentrop-Molotov.
• Pe frontul din Moldova, au cazut in prizonierat peste 130.000 de militari romani carora li s-a ordonat sa inceteze lupta impotriva armatei rosii, cu garantia ca vor fi tratati ca aliati… Doar cateva mii dintre ei s-au mai intors la casele lor.
• Intre 1945 şi 1954:  500.000 de români basarabeni şi bucovineni deportaţi în lagăre
• Marea foamete, organizata de Stalin între 1946 şi 1947:  200.000 – 350.000 de români morţi
• La 6 iulie 1949 începe a 3-a deportare masivă: 11.324 familii deportate
• Intre 1954 şi 1964, 300.000 de români deportaţi în Rusia şi Kazahstan
• In mlaştina râului Bălţi din Basarabia a fost descoperit un osuar românesc compus din 50.000 schelete de soldaţi români – din unitaţi ale Armatei Regale Române, care în primăvara 1944 au constituit prima linie de rezistenţă împotriva Armatei Roşii.
• Colectivizarea forţată a ţărănimii (începând din 1949) a afectat 12.000.000 de ţărani; sate întregi au fost mitraliate şi nimicite cu tunurile – provacând 30.000 de victime.
• Rezistenţa armată din munţi (1946 – 1958), unică in lagărul comunist, a mai adăugat un număr de victime
• In cele 120 de închisori şi lagăre de muncă, au murit între 150.000- 200.000 oameni.

Si totusi, pana in 1990, 23 august a fost ziua nationala a statului roman. Timp de 65 de ani, s-a sarbatorit holocaustul romanilor.

Asta inseamna sa fii de partea marelui imperiu. Asa numesc ei “eliberarea popoarelor de sub jugul fascist”.

Bibliografie:

Victor Bârsan, Masacrul inocenţilor, Bucureşti, 1993

Florin Mătrescu, Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional, Bucuresti, 1998

Merg pe principiul ca istoria nu trebuie uitata.

In Orasul Roman exista o unitate militara situata pe bulevardul Republicii vis-a-vis de Liceul 2.

Dupa cate tin minte UM 01118 se numea pana la intrarea in Nato. Unitatea militara a fost dezactivata pentru o buna bucata de timp in anii 80, ramanand numai un depozit de munitii si un pluton de paza. Motivul desfiintarii este inca unul controversat. Oficial, dupa informatiile primite in copilarie de la militarii in termen in schimbul unui pachet de Carpati original si de la subofiterii care frecventau barul de langa unitate unitatea s-a desfiintat deoarece baietii cu ochi albastri de la contrainformatii au furat drapelul de lupta. Neoficial batranii povestesc despre un lucru mult mai infiorator.

Se povesteste ca era un subofiter foarte dur care bea cam mult si era foarte instabil. Ofiterul asta era tinut de cineva cu functie de undeva de sus si oricat au incercat comandantii nu au reusit sa-l inlature. Pe fondul consumului de alcool si a presiunilor psihice acesta s-a prezentat intr-o noapte la corpul de garda si a cerut sa inspecteze armele. Dupa ce i s-a incredintat arma a intrat cu ea intr-un dormitor si a descarcat 30 de boabe pe foc automat in soldatii care dormeau dupa care a parasit unitatea. Se spune ca 6 si-au pierdut viata si 4 au ramas invalizi.

Ca urmare Unitatea a fost desfiintata ca fiind dezonorata.

Datorita monstruozitatii evenimentului acest incident a fost clasat ca secret si nici pana azi nu a fost declasat. daca mai stie cineva alte versiuni va rog sa completati…

Toti care ati avut ocazia sa stati de vorba cu veterani veti fi gasind cativa care sa va spuna ca au fost pana la Cotul Donului si pe urma pana in muntii Tatra.

La Cotul Donului a fost de fapt cel mai mare dezastru al Armatei Romane din istorie, unde au cazut mai mult de 200 000 de ostasi romani. Se scriu insa foarte putine despre acest eveniment. Nu se stie de ce dar presupun ca si dezastrul pe o scara asa de mare a facut ca opiniile despre eveniment sa fie diferite. Nemtii dadeau vina pe romani, romanii pe nemti, nemtii pe nemti, romanii pe romani, ungurii pe italieni, ca la razboi.

Nu sunt strateg militar si nici nu ma pretind a fi unul dar sunt niste fapte care le consider demne de mentionat care au aparut relativ recent.

Armata Sovietica incerca de luni bune sa respinga fortele Axei si arunca in lupta toate fortele disponibile. Asa de necesara le era aceasta victorie incat datorita inconsistentelor de productie trimiteau in lupta cate un radio la patru tancuri, celebrul sistem o pusca la 2 oameni si comisarii NKVD cu mitraliera in spatele trupelor ofensive. Acolo era ori la bal ori la spital pentru armata sovietica.  Nu am sa va plictisesc cu toate detaliile bataliei deoarece se gasesc pe Wikipedia si in mai multe portaluri despre batalia de la stalingrad, certe sunt insa urmatoarele evenimente:

Punctele de trecere peste Don erau 2 poduri pe care comandamentul Roman le-a vrut distruse insa din cauza legendarei incapatinari germane acest lucru nu s-a intamplat.

Armata Romana epuizase echipamentul de lupta antitanc si cerea insistent aliatului German o reinarmare corespunzatoare pentru a se sustine frontul fara pierderi majore- nici asta nu s-a realizat.

Pe  19 noiembrie 1942, Armata Roşie a declanşat Operaţiunea Uranus. Unităţile sovietice, aflate sub comanda generalului  Vatutin erau constituite din trei armate complete: Prima Armată de Gardă, Armata a 21-a şi Armata a 5-a de Tancuri, toate având un total de 18 divizii de infanterie, 8 brigăzi de tancuri, 2 brigăzi motorizate, 6 divizii de cavalerie şi o brigadă antitanc. Pregătirile pentru atac au putut fi auzite de români, care au cerut neîncetat întăriri, dar au fos refuzaţi din nou. Slab echipată şi copleşită numeric, Armata a 3-a Română a fost pur şi simplu pulverizată de atacul masiv sovietic după o luptă crâncenă de o zi, lăsând descoperit flancul Armatei a 6-a Germană.

O a doua ofensivă sovietică a fost lansată la sud de Stalingrad, în zona apărată de Armata 4-a Română. Această armată, compusă în principal din unităţi de cavarerie a cedat aproape imediat. Forţele sovietice şi-au continuat înaintarea către vest într-o mişcare de învăluire, făcând joncţiunea lângă oraşul Kalaci după două zile, încercuind fără scăpare forţele Axei. Aproximativ 250.000 de soldaţi germani, români şi italieni, ca şi câteva unităţi croate şi o serie de unităţi auxiliare de voluntari au fost prinşi în acestă încercuire. Alături de ei s-au aflat şi civili sovietici şi câteva mii de soldaţi sovietici căzuţi prizonieri în luptele cu germanii.

De aici se stie care au fost urmarile incercuirii si dezastrul.

Ceea ce nu se prea stie este opinia celor de atunci ca au fost tradati. Tradati de catre un anume General Constantin Sanatescu, cunoscut de fapt ca principal oponent al lui Antonescu. Practic previziunile rusilor, atacurile precise de artilerie, anihilarea armatei a 4-a aproape imediata au fost lucruri surprinzatoare pentru partea noastra, practic un masacru foarte exact  si bine elaborat,  o calitate care le lipsise sovieticilor pana in acele zile. Stiau si unde sa loveasca, si cu ce sa loveasca.

Daca ceea ce a fost pe front au fost supozitii, la intoarcera in tara si desfasurarea evenimentelor urmatoare a venit sa confirme temerile celor ramasi in picioare dupa dezastrul din Cotul Donului.

Sanatescu a fost singurul General Roman care nu a fost impuscat pentru inalta tradare sau incarcerat. La intoarcera in tara Sanatescu a condus primul si al doilea guvern dupa arestarea lui Antonescu.  Sănătescu a fost ultimul general al Armatei Române înmormântat, în 1947, cu onoruri integrale datorate gradului său.La preluarea puterii de catre sovietici a fost inlaturat, ceea ce nu stia probabil este ca nimeni nu are incredere in tradatori, mai ales cei in a caror favoare ai tradat.

Nu imi fac iluzii sa cred ca daca nu ar fi fost asta am fi castigat razboiul, nu… am fi pierdut insa onorabil cu siguranta.

Ziua Grănicerilor !

În fiecare an , în 24 iulie, se sărbătoreşte Ziua Grănicerilor , a celor ce veghează frontierele patriei, Străjerii.

Istoria Poliţiei de Frontieră Română, o puteţi găsi AICI şi AICI

1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza i-a unificat pe grănicerii munteni şi moldoveni, punând bazele instituţiei moderne de pază a frontierelor ţării.

În 1864 s-a constituit primul corp unificat al grănicerilor din România.

021.9590 :

Românii vor putea apela Poliţia de Frontieră din orice loc din ţară, la numărul unic de urgenţă 021.9590, începând cu data de 1 august. Aici vor putea face reclamaţii şi vor putea obţine informaţii utile. Acest serviciu va funcţiona non-stop, la nivelul inspectoratului general, persoanele interesate putând primi informaţii utile privind trecerea frontierei de stat, respectiv documentele necesare, condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în funcţie de scopul călătoriei .

http://www.adevarul.ro/

Celor ce străjuiesc graniţele ţării, azi, de Ziua Grănicerilor, un călduros : La Mulţi Ani, vouă, Străjerilor noştri !!!

Sibilla

informaţii preluate de pe banaterra.eu şi http://www.politiadefrontiera.ro/

imagini preluate de pe google.ro

150 de ani de Presă Militară !

La Mulţi Ani, Jurnaliştilor Militari !

Moto:

„Mai bine o oaste de cerbi

si comandirul lor un leu,

decat o oaste de lei

si comandirul lor un cerb”.

In fiecare an, la 23 iulie, Armata României sărbătoreşte Ziua Presei Militare. Acum 150 de ani, la 23 iulie 1859, s-a înfiinţat prima publicaţie militară din România, “Observatorul militar”. Prin tradiţie, în această zi sunt omagiate generaţiile de ziarişti în uniformă care şi-au asumat, de-a lungul anului, misiunea de a fi vocea Oştirii.

Apare saptamanal, in Principatele Unite, in perioada 23 iulie– 3 decembrie 1859. Are ca subtitlu „Diar politicu si scientificu“. Tiparit cu caractere de tranzitie, la Bucuresti, este primul periodic militar romanesc. Gazeta a publicat articole cu caracter istoric, evolutia stiintei si artei militare pe plan national si international, probleme ale instruirii trupelor, informatii militare din tara si strainatate, armament si tehnica de lupta. A militat pentru unirea celor doua armate din Moldova si Tara Romaneasca. Intre 1945 si 1952 apare sub titlul GLASUL ARMATEI, organ pentru cultura si educatie ostaseasca. Pana in octombrie 1946 a avut o aparitie saptamanala sau bisaptamanala, data de la care a devenit cotidian. Intre 1952 si 1990 este continuat de APARAREA PATRIEI publicatie a Ministerului Apararii Nationale, cu aparitie zilnica pana in 1965, dupa care devine saptamanala. Din 1990 pana in anul 1991 apare sub titlul ARMATA POPORULUI pentru ca in perioada 1991–1994 sa devina ARMATA ROMANIEI. Revine la primul titlu, OBSERVATORUL MILITAR, in anul 1994.

Trustul de presă al Ministerului Apărării Naţionale :

http://www.presamil.ro/

„Cititori de ganduri si fauritori de vise, unde trecatoare din valul nestatornic al sufletului romanesc, – nota Octavian Goga, in primul numar al cotidianului – cerem o particica de munca pentru pregatirea marelui praznic.Vrem deci sa semnam credinta pe tot cuprinsul acestui pamant, sa vorbim cu soldatul si cu civilul si sa ne facem de-a lungul satelor si oraselor vestitorii cantecului de biruinta care se urzeste ceas de ceas“. Scopul sau a fost de a intari moralul armatei si al poporului, de a alimenta izvorul sperantei si increderii in triumful cauzei drepte.

Observatorul Militar

Ultimul numar: Nr. 28, 22 – 28 iulie 2009 :

http://www.presamil.ro/OM/2009/28/Ziar%2028.pdf

Viaţa Militară :

http://www.presamil.ro/VM/2009/01/VM%201noua3.2009.pdf

Spirit Militar Modern :

http://www.presamil.ro/SMM/2008/03/SMM%203%202008.pdf

Libertatea presei şi condiţia jurnalistului militar :

……………………………………………………………………………………………………

La nivel individual, jurnalistul militar este definit ca “persoana încadrată în statul de organizare al redacţiei unui mijloc militar de informare în masă pe funcţie de redactor, secretar/secretar general de redacţie, fotoreporter sau cameraman” (RP-1, art.24). Printre obligaţiile sale de serviciu se înscriu apărarea onoarei şi demnităţii instituţiei militare, “în deplinul respect al adevărului” (RP.1, art.25, lit.a) şi să “nu prejudicieze imaginea instituţiei militare prin materialele pe care le semnează” (art. 25, lit.f). Sunt două prevederi care, cel puţin teoretic, pot intra în conflict atunci când ziaristul militar “în deplinul respect al adevărului” este în situaţia de a scrie articole care prejudiciază “imaginea instituţiei militare”.

Ar fi o situaţie demnă de Apostol Bologa: scriind articolul, jurnalistul militar se plasează în afara statutului său, iar dacă nu îl scrie, intră în conflict cu propria conştiinţă. În partea civilă a presei rezolvarea este foarte simplă; ziaristul pleacă la o altă publicaţie. Confratele său militar nu are această opţiune, deoarece oriunde s-ar duce în presa militară, condiţiile sunt aceleaşi. Este astfel în postura hilară a lui Adam când a trebuit să îşi aleagă nevasta.

La modul practic, jurnalistul militar se confruntă cu altă situaţie. Din dorinţa proprie sau indusă de a realiza o imagine pozitivă a instituţiei din care face parte, în paginile publicaţiilor noastre ajung cu precădere elementele agreabile ale cotidianului militar şi foarte rar unele deficienţe de sistem, hiatusuri în comunicare ori alte aspecte mai puţin plăcute. În acest fel, credibilitatea publicaţiilor se erodează, iar “Strategia de Comunicare a Ministerului Apărării Naţionale”, oricât de bine ar fi gândită, riscă să nu îşi atingă scopul. Cât despre publicaţiile noastre, riscă un retour en arrière, devenind valoroase din punct de vedere tehnic şi estetic, însă golite de conţinut.

Autor : Locotenent -colonel Dragoş Anghelache, în publicaţia -

http://www.rft.forter.ro/

Articolul integral poate fi citit AICI .

“ Observatorul militar“ a devenit purtatorul de cuvant al tuturor celor care, prin curaj, responsabilitati si experienta, construiesc imaginea Romaniei. Genurile publicistice gandite si tiparite pe paginile publicatiei confirma un adevar greu de contestat. Acela ca redactorii militari, fotoreporterii, specialistii din echipele tehnico-editoriale stiu sa ridice moralul militarilor, prin acordarea consideratiei lor publice si sociale. Acum, la ceas aniversar, va dorim sa ramaneti cu acelasi respect fata de informatie, disponibili pentru profesia cuvintelor tiparite si ferm convinsi de ideea potrivit careia exista victorii datorate geniului comandantilor, dar si altele datorate geniului jurnalistilor. ”

La Mulţi Ani, Jurnaliştilor Militari !

Sibilla

informaţii şi imagini preluate de pe www.presamil.ro

20 Iulie :  Sfântul Ilie Stăpânul Fulgerelor, Ziua Aviaţiei şi a Apărării Antiaeriene, Ziua Energeticianului şi ziua de naştere a Poetului Adrian Păunescu. ” Totuşi Iubirea peste blestem ! ”

Ziua Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene :

20 Iulie, o Zi de Mare Sărbătoare,creştinii îl cinstesc azi pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul şi tot în această zi, sărbătorim Ziua Aviaţiei şi a Apărării Antiaeriene, precum şi Ziua Energeticianului.

Astăzi, de ziua lor, piloţi militari zboară pentru Forţele Aeriene Române, familii, prieteni, români,  pe elicoptere, avioane de vânătoare sau de transport…

În anul 1913, pionierii aviaţiei româneşti l-au ales ca ” patron spiritual al aviaţiei ” pe Sfântul Prooroc Ilie.

Primul zbor efectuat de către Românul Aurel Vlaicu în 1910, este marcat şi sărbătorit în data de 17 iunie, Ziua Aripilor Româneşti ”.

Aurel Vlaicu a proiectat un nou avion, Vlaicu III, integral din metal, în 1913. Acesta poate fi considerat primul avion din lume construit în întregime din metal.

http://www.orastieinfo.ro/

În 13 septembrie 1913,  s-a prabusit lânga comuna Branesti (aproape de Câmpina), pierzându-si viata.

Ziua Energiticianului. Trofeul Energiticianului :

Prin Decretul 507/1972 se decide ca Ziua Energeticianului să fie ” acompaniată ” în întreaga ţară de manifestări de breaslă şi întreceri profesionale sub egida ” Trofeul Energeticianului ”.

În anul 1992 se marchează ca 20 iulie să devină sărbătoarea Zilei Energeticianului, considerând că Sfântul Ilie este stăpânul fulgerelor şi devine astfel patron spiritual al tuturor energiticienilor.

Energiticienii prin munca lor, proiectează, realizează, exploatează şi întreţin complexul sistem de producere şi distribuţie a energiei electrice. Ei sunt ” soldaţi ai luminii ”.

20 Iulie : Ziua Aviaţiei şi a Apărării Antiaeriene, Ziua Energeticianului, prilej de-a ura Sărbătoriţilor Zilei patronate de Sfântul Ilie Tezviteanul : sănătate, împliniri, bucurii şi linişte sufletească !

Cer Senin Aviatorilor, Linişte Apărării Antiaeriene, Spor şi Lumină Energeticienilor, La Mulţi Ani, tuturor !

Totuşi Iubirea peste blestem…

20 Iulie este ziua de naştere a Poetului Adrian Păunescu, cel care a înfiinţat Cenaclul Flacăra, şi cel ce va rămâne licăr de lumină sufletelor noastre cu : ” Totuşi Iubirea peste blestem …

Octavian Lazar – Totusi iubirea peste blestem :

Totuşi Iubirea peste blestem…

Obsesia mea despre tine
Renaste, in mine, acum
Si iarasi e rau si e bine
Si toate se afla pe drum.

O clasica dragoste veche,
Transcrisa in versuri, candva,
Acum isi gaseste pereche
Si replica este a ta.

Poemele mele supreme,
Traite-ntre bine si rau,
Acum, s-au intors ca probleme,
Le-as trece pe numele tau.

Mereu, intre viata si moarte,
Mi-a fost si mi-e dat sa ma zbat,
Iar astazi, cand esti prea departe,
Abia te mai strig sugrumat.

Si nu mai dau lumii de stire
Ideea de care ma tam,
Ca nu mai exista iubire,
Asa cum exista blestem.

N-am cum sa accept ca, din toate,
Ramane doar zborul tarat
Si faptul ca nu se mai poate
Iubi decat rau si urat.

Vin versuri stravechi sa-mi inspire
Poemul cel nou ce il chem
Si totusi exista iubire,
In veci, peste orice blestem.

( Adrian  Păunescu )

Vă mai amintiţi… ” Să fie Pace în Lume… ”, versuri, Adrian Păunescu… :

Să fie Pace în Lume…

Sa fie pâine pe masa
Si toti ai casei acasa
Si grâu-n brazda sa iasa
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Si ale lumii guverne
Sa stie bine-a discerne,
Nevoia vietii eterne,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Sa fie-o blânda lumina,
Si nu rachete-n gradina,
Doar vesti frumoase sa vina,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Ca focul rau sa nu arda,
Cât viata-n noi nu e moarta,
Sa stam cu totii de garda
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare Si pâine
Si pentru ziua de mâine
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

De-o pace dreapta mi-e sete,
Plenara-ntregii planete,
A hotarât ce se vede,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt

Ministrii lumii sa n-asculte
De interese oculte,
Ci de vointele multe,
Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt…

( Adrian Păunescu )

http://www.versuri-si-creatii.ro/

La Mulţi Ani, Maestre ! Să fie Pace în Lume, căci, da, Totuşi Iubirea e peste blestem… Cenaclul Flacăra rămâne fărâmă de suflet nemuritoare ! Doamne Ajută !

Sibilla

informaţii preluate de pe surse : google.ro,  www.orastieinfo.ro, www.versuri-si-creaţii.ro

” Totuşi Iubirea peste blestem ” – youtube

imagini preluate din presaonline şi google.ro, www.orastie.ro