Oare de cati ciorapi ai nevoie ca sa tot speli pe ei 3 ore? Si oare cat de scump a fost cu adevarat detergentul? Astazi am asistat la decernarea premiilor pentru arta si cultura ale Primariei Municipiului Bucuresti, sectia teatru. Aici am constatat ca lumea poate aduna multe rufe murdare, mai ales cei de pe la PMB, care, dupa cum se stie sunt oameni ocupati, si nu au timp sa isi spele acasa rufele murdare, si pana una alta de ce sa nu primeasca o mana de ajutor, din partea publicului?

Spun ciorapi, ca tot suna mai bine decat cuvantul care incepe cu chi si se termina cu loti. Am asistat cum se decerneaza extrem de multi bani, unor ilustri anonimi. Eh, au mai fost si exceptii, adica oameni care chiar meritau sa primeasca premii. Spectacolul oferit a fost frumos, am vazut cum isi ofera premii intre ei, nu ca ar fi o noutate, dar cica aceste prmii erau destinate artistilor, nu membrilor primariei. Dar desigur ca aveau si ei nevoie sa isi ofere niste mici prime in cadru oficial, ca tot vin sarbatorile. Se vedea de la o posta ca se chinuiau sa para ca sunt emotionati, si ca nu se asteptau.

Seara a inceput cu un miniconcert al celora de la Sistem care ne-au tomberonat mintile vreo 10 minute, dupa care a inceput decernarea pe banda a asteptatelor premii. A fost emotionant sa vezi ca si masinistii primesc premii, niste oameni care cred ca aveau intr-adevar nevoie de acest premiu, pe fata lor chiar se citea surpriza si bucuria.Dupa aceea am inceput sa vad cum se intind ciorapii la uscat. E bine ca astfel ma mai deprind si eu cu treburi casnice.

Totul s-a terminat apoteotic cu un miniconcert de colinde al Corului Madrigal. Sigur ca in aceste 2 ore si jumatate au mai fost niste interventii muzicale minore.

De fapt nu imi face bine sa ma gandesc la ciorapii altora ca si mie mi s-a stricat masina de spalat, si cine stie cand voi fi nevoita si eu sa ii spal in public.

Bacovia a fost prea mult timp lasat in praful planului secund din literatura romana. Nemeritat! Poate sta oricand langa nume precum Eminescu sau Nichita Stanescu.

Pulvis

Imensitate, vesnicie,
Tu, haos, care toate-aduni…
In golul tau e nebunie,-
Si tu ne faci pe toti nebuni.

In fata ta sunt cel mai las.
Imensitate, vesnicie,-
Iubesc o fata din oras…
Invata-ma filosofie.

Imensitate, vesnicie,
Pe cand eu tremur in delir,
Cu ce suprema ironie
Arati in fund un cimitir.

Cutremurator! Si genial, in acelasi timp.

Sec. XXI. Toata lumea vorbeste. Toata lumea scrie. Toata lumea dezbate. Nimeni nu asculta. E o speranta pe care am pierdut-o demult. Nici macar eu insumi nu mai sunt dispus sa ma ascult. Doar cu o carte mai pot avea din cand in cand cate un dialog. Depinde de carte insa. Si de cat timp nu-si mai face pomeni autorul.

test