Primul proiect ASER al anului universitar 2009-2010 a inceput sa prinda contur.  Echipa este mica, dar voinica

V-am pregatit multe surprize. Insa pana atunci am sa va povestesc din magica poveste ASERUmanitar, un pic cate un pic, in fiecare saptamana.

Totul a inceput cu  o tanara domnisoara ,bruneta, zambareata care s-a hotarat sa ajute cativa copii. Ea a convins o mana de oameni sa ii se alature. Cine sunt ei ? Ei sunt  gasca umanitara :

Diana Berindan aka Didi- za Boss

Tiberiu  Anghel aka Tibi – Sales GOD

Tudor  Iacob  aka Scanteia Dementa

Andreea Ciobotaru aka Ciobo- Marketing Guru

Edwin Tuzar aka iEdY

Raluca Mateas aka Ralucius

Dan Toma Alexandru aka Tomy

Adina Marin aka Copilu

Alexandru Nestian aka Nesti

Iulian Cosa

Andreea Tanasescu – cea care da cu subsemnatu` / yours truly

Daca va place proiectul sau macar fetele noastre urmariti-ne pe Twitter, Facebook, pe aser.ro si aici !

Probabil una dintre deciziile pe care le-am luat in ultima vreme si care mi-au atras destule criticii din partea amiciilor a fost aceea de a intra intr-o asociatie studenteasca. “De ce sa faci ceva gratis?” m-au intrebat foarte multi cand poti sa iti un job pe aici pe acolo, prin parintii sau alte variante de a depune un C.V. Nu vreau sa raspund la aceste intrebari aici pe blog si chiar daca as vrea inca nu este momentul pentru a o face. Ce m-a invatat chiar din primele saptamani ASER a fost aceea ca oameni din diferite cercuri se pot strange intr-unul singur si sa lucreze, chiar sa lucreze eficient. A fost ceva ce m-a socat si m-a facut sa cred ca am luat decizia buna, spre surprinderea multora.

Nu sunt o persoana draguta uneori si niciodata nu am vrut sa ajut la ceva umanitar sau sa donez sau sa ajut pe cineva. Da stiu, crud si nesimtit. Ceva din mine nu vroia pentru ca sunt atatia care au nevoie de ajutor si nu vin la geamul masinii sau la masa in restaurant sa iti intinda tot felul de iconite sau altele, care au mai mult nevoie de ajutorul tau. Aici am ajutat. Nu stiu ce m-a determinat. Poate faptul ca eram intr-un cerc, nea, ca puteam sa nu particip. Puteam sa am cursuri si proiecte la facultate. Dar totusi ceva ma impingea, curiozitatea poate? Sau ce anume? Acum sunt de partea umanitarului? Poate pentru ca pentru prima data am vrut sa vad fata cuiva cum se lumineaza in momentul in care ii daruiesc ceva din “suflet”? Aceasta curiozitate m-a facut sa insist sa pot merge si eu la momentul critic (halal cuvinte am ales aici), momentul in care am impartit cadourile. 

Din pacate curiozitatea nu m-a ajutat cu mult. Nu am fost pe atat de impresionat pe cat ma asteptam. Era ciudata situatia in care ii dai cadou cuiva cu 2-3 ani mai mare ca tine. Preferam (si am preferat si la Umanitar Part 2) copii mici, copii care nu au nicio vina ca parintii i-au parasit, copii care pentru un tweety te strang in brate si vezi acea lumina in ochii lor. Lumina pe care nu am regasit-o la cei mentionati mai sus. Iarasi sunt crud? Pentru ca dramele unor oameni caci copii nu prea mai pot sa ii numesc nu m-au impresionat? Si pentru ca un copilas blond de 4-5-6 ani m-a facut sa il iau in brate? Acum sunt bun din nou?

Ce anume ne defineste cu adevarat?  Lucrurile pe care le facem? Sau ce gandim in momentul in care le facem? E mai important ca ajutam pe cineva sau ca in gandul nostru spunem “off, daca nu m-ar fi obligat cineva sa fac asta?”. Ce ne defineste cu adevarat? Ce ne face sa fim buni sau rai?

Mi-am adus aminte un sentiment pe care l-am avut la final de ASERumanitar, seara de teatru, dupa ce au inceput aplauzele pentru trupa Passe Partout Dan Puric. Ca la fiecare eveniment la finalul caruia se aplauda reprezentatia au inceput aplauzele, au continuat aplauzele, artistii au venit din nou pe scena, aplauzele au fost si mai puternice, aplauzele au continuat pana au ajuns la un punct de maxim dupa care s-au oprit. Cred ca aplauzele sunt pana la urma pe langa un mod de a felicita artistii si un alt fel de Word Of Mouth. Atunci cand aplauzi o faci in stilul tau, dar daca observi ca sala aplauda mai tare incepi sa aplauzi si tu mai tare, e ca intr-un restaurant in care atunci cand se da muzica mai tare incepi sa vorbesti mai raspicat . Aplauzele pot fi un WOM pentru ca reprezinta un mod de exprimare a parerilor celor din jurul tau despre piesa, daca sunt apasate si tu nu esti foarte convins de ce a fost pe scena incepi sa aplauzi si implicit sa crezi mai tare ca a fost o piesa buna si invers.

Si ca tot vorbeam de acest frumos proiect – ASERumanitar, Sambata am fost la Bradet pentru a dona tot ce am strans cu ajutorul partenerilor, dar si cu aportul celor 400 de oameni prezenti la spectacolele ASERumanitar. Sincer sa fiu nu am crezut ca putem aduce 400 de oameni, a fost extraordinar! A fost acelasi sentiment frumos pe care il am de 3 de cand ma implic in acest proiect. Va invit sa donati si voi ceva cand puteti pentru a simti acelasi lucru