Servitoare cu pintecul mirosind a ceapa si patrunjel
Servitoare cu sexul ca o mincare de patlagele vinete
Scriu despre tine poemul acesta
Pentru a face sa turbeze de ciuda fetele burgheze
Si sa se scandalizeze parintii lor onorabili
Fiindca desi m.am culcat cu ele de nenumarate ori
Nu vreau sa le cint
Si ma urinez pe cutiile lor de pudra
In lenjeria lor
In pianul lor
Si in toate celelalte accesorii care le formeaza frumustetea.
—
Geo Bogza

• iată încă o invitaţie pentru zilele astea:

Sâmbătă, 14 noiembrie, expoziţia „Ipostaze ale modernismului. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940” are program prelungit, până la 4.00 dimineaţa, însoţit de performance-uri dada. Accesul este gratuit.

• ce vedem:

Victor Brauner, Marcel Iancu, M.H. Maxy – ca să-i amintesc pe “cei mari” – şi alţii cam ca ei, avangardişti bulgari şi greci.

• ce mai vedem şi ascultăm:

În intervalul orar 17.00 – 20.00, se vor desfăşura nişte performance-uri în spiritul mişcărilor de avangardă de la începutul secolului XX: tineri de la mai multe licee din Bucureşti propun o interpretare originală a Manifestului Dada publicat de Tristan Tzara la Zürich în 1918, în primul şi singurul număr al revistei Cabaret Voltaire. Ei vor recita fragmente din texte de autori precum Saşa Pană, Ion Vinea, Geo Bogza sau Eugen Ionescu şi vor surprinde publicul cu asocieri inedite între pictură şi literatură, ilustrând conceptul de pictopoezie, aşa cum a fost definit de Victor Brauner şi Ilarie Voronca.

ş.a.m.d.

ne zarim pe acolo!

“ploaia este cuvantul de recunoastere pentru cei suspendati de o oarecare suspendare a lumii. ploaia e cu noi pretutindeni. la capatul zilelor o regasim in picaturile din perfuzia de la spital.ploaia e invincibila. ii simt nemarginirea si linistea, ma lipesc de trupul ei urias si ii ascult respiratia de monstru bland “.

Martin Page vorbeste simplu despre ploaie. Asa cum eu n-am sa pot.  Si nu e un elogiu adus stimabilei domnisoare Raphaelle, inzestrata cu o viziune mult prea complexa, ce nu poate fi materializata decat intr-un mod teribilist, dadaist, elaborat…Deloc! Revenind la partea cu “n-am sa pot”. Sunt inapta, de-aia. Ploaia e echivalentul unui Shut Down. Sau mi se fut toate circuitele( presupunand ca am fost candva programata de o entitate mega sofisticato-evoluata  pe care,binenteles  in involutia mea, cu background de homo habilis, n-o percep), naiba stie. Pot sa-mi scot peruca de madonna epileptica acuma. Azi  am revenit la James Blunt. O melancolie bolnavicioasa ce implica mult tutun, multa culpabilitate, amintirea unui inceput de decembrie la alba iulia cu vreo 4 ani in urma, cu  robi si bia congeland pe trotuare, intr-un oras in care ne gaseam toti 3 pentru prima data,  putin lichid, atat cat sa-mi umezeasca buzele si mult  dulce, stare generala,de care… sincer, ma puteam lipsi. Si da, o aiureala de bookwatching prin librariile de pe bulevard, prin ploaie. Eu ma complic  si nu pot sa ma exprim comprehensibil. Si nu vreau sa scriu frumos, rotund cu sofisme si filosofie heideggeriana. Si nici sa cumpar ultima editie a Dex-ului si sa caut acolo cele mai abstractizate neologisme si sa le redau in scris, sa ma dau mega citita si complexa. Si nici n-am citit atat de mult pe cat as fi vrut. Daca stau sa ma gandesc ca multe din cartile ce mi-au cazut in mana, le-am abandonat din simplul fapt ca inceputul era plicticos, nu stiu care e fidelitatea mea fata de lectura. Sau daca pot sa ma acreditez ca devoratoare de carti. De ce sa-mi placa avangardistii, vanitosi ce-au desfiintat conceptul  de literatura si cuvant in sens tare, au batjocorit si au umilit cuvantul  si-au sustinut ca poezia se decupeaza  si din ziare,  camus si papini, cei ce vorbesc despre angoasa constientizarii absurdului in existenta intr-un mod atat de abstract, de ce nu l-am putut valorifica niciodata din cauza asta  pe  Twain, Hugo, de ce nu mi-a placut simplitatea eleganta a lui T. Capote, de ce i-am ignorat pe cei ce se prezentau cu modestie, argumentau logic, vorbeau normal, in pantalonii lor normali, fara scris, badge-uri si insigne? M-am oprit tot timpul sau mai tot timpul asupra oamenilor cu imbracaminte bizara, in fata acelor balbaiti,  pe care nu stiu de ce, ii credeam talentati, credeam ca introvertirea unora e genialitate ce trebuie slefuita si nu teama de comunicare, integrare, esec, etc. Credeam ca oamenii ce vorbesc academic, sunt rezultatul unei scoliri extraordinare, ca nu oricine poate abstractiza si ca un limbaj complex nu poate fi decat rezultatul unor idei complexe. Si-am gresit.  Azi voiam sa invat sa explic simplu starea-mi generata de senzatia aia de pre-ploaie, de efectul unei dupa amieze in care m-am sedat efectiv cu sunetul lui pic-pic care nu e deloc pic-pic, felul in care te pisca pielea dimineata la 7 pe strada, cand ploua marunt si inca esti sub efectul somnului, stuck in some kind of letargic state of mind…deruta si mirarea post-letargie etc. Si-am constientizat. Ca nu pot sa explic nimic.  Ca nu gasesc simplitatea aia dupa care tanjesc. Ca abstractiunile, obscuritatea, opulenta din cuvinte, exprimarea glossy, neologisme peste neologisme, backspace-ul si edit later sunt doar rezultatul necesitatii unui standard. Si n-ai nevoie de standard. Ci de tehnica. Si simplitate.  Esti cu adevarat priceput atunci cand reusesti sa transmiti oamenilor emotii puternice, stari de culpabilitate, fericire sau mirare. Toate astea cu simplitatea cu care privesti picurii lovindu-se de trotuar. Ideile elaborate, circuitizate, valoroase (prin complexitatea si gradul lor de abstractizare?!) sunt irelevante daca nu ne sunt transmise intr-un mod accesibil. O idee devine valoroasa doar cand e impartasita. Accesibilitatea incepe cu explicatii simple. Si cred ca valoros nu e cel ce din lucruri simple va sti sa le complice( asta cam toti facem) ci cel ce din lucruri complicate va sti sa revina la lucruri simple.

ger în lumea de soare

margină cotor arc semn

os sugrumat printre greieri

verde sigur impuls închis

rombul rustic

romb în abis

Otel minte gard suprima

Cancer sila oarba macheta acru

Nord secta neg sectantii retardati

Dumnezeu nu cunosc decit arma

Antipoezia avangarda crima oaste

vreau sa imbrac o palarie de vrajitoare indragostita de o tigare plutind pe un cub de gheata

© Copyright Adam Petre

toamna rujata si incaltata cu pantofi rosii ma incalzeste cu o caramea si o floare de nu ma uita

© Copyright Adam Petre

sa ma arunc intrun cur de lebada ca sa uit cum cerul cade peste mine

© Copyright Adam Petre

vreau o mutra de clovn, cub, sfant nesanctificat si uitat,  plus niste zdrente in patratele

© Copyright Adam Petre

bicicleta neagra ce suna a înmormântare,  îmi aduce ziarul zilelor de ieri…
© Copyright Adam Petre

imi doresc o papusa gonflabila pe care sa o biciuiesc in tihna

© Copyright Adam Petre

in coarnele de berbec atata fragilitate si senzualitate , niste scoici in care se tulbura marea

© Copyright Adam Petre

Revista spaniolă Yeareah în colaborare cu trustul Espacio Niram a organizat un eveniment, în cadrul căruia s-a discutat despre doi scriitori români.

În seara aceasta s-a desfăşurat în Espacio Niram (bar lounge cu galerie de artă) o nouă ediţie a Cafenelei Culturale. Evenimentul a fost organizat de revista spaniolă Yeareah, în colaborare cu Espacio Niram, trust creat de pictorul român Romeo Niram, din care fac parte revista şi editura Niram Art, galeria de artă Nicole Blanco şi un bar lounge, în care se întâlnesc artişti din toată lumea.

În seara aceasta, au participat la Cafeneaua Culturală scriitorul şi directorul revistei Yeareah, Martin Cid şi filosoful spaniol Hector Martinez Sanz. Ei au discutat despre impactul pe care l-au avut în literatura universală scriitorii Eugen Ionescu, Tristan Tzara, James Augustine Aloysius Joyce şi Guillaume Apollinaire. Aceasta este prima conferinţă organizată în Spania, în care se face o paralelă între Eugen Ionescu, Tristan Tzara, James Augustine Aloysius Joyce şi Guillaume Apollinaire.

“Operele celor doi români sunt fabuloase şi joacă un rol important în literatura universală. I-am studiat foarte mulţi ani pe Eugen Ionescu şi Tristan Tzara. Aceasta este prima conferinţă pe care o susţin despre ei, dar sper ca anul acesta să organizez împreună cu Espacio Niram cât mai multe evenimente legate de cei doi scriitori români. Operele lui Ionescu şi Tzara merită să fie promovate în Spania”, a declarat Martin Cid.

http://www.adevarul.es/stiri/actualitate/spaniolii-sustin-conferinte-eugen-ionescu-tristan-tzara

GERMAIN BAZIN – “ ISTORIA AVANGARDEI ÎN PICTURA “
1973. 293 p.
Ed. Meridiane. Colectia “Biblioteca de arta”

(p.68) Mort la douazeci si sapte de ani, Masaccio o ia înaintea tuturor confratilor sai, datorita poate acelei misterioase facultati care face uneori din oamenii fagaduiti de timpuriu mortii niste precursori, ca si cum o lege vitala ar cere ca orice fiinta sa se desavârseasca in timpul care-i este harazit sa traiasca.

(p.71) Scoala florentina moare de anemie deoarece a crezut numai în puterea inteligentei, ignorând virtutile imaginatiei.

(p.77) Gioconda este în germene în Fecioara în adoratie de Baldovinetti, aflat Luvru, imagine hieratica a perfectiunii înscrisa într-o limita stricta, detasându-se dintr-un peosaj cartografic care este o schema a universului. În Gioconda, figura si peisajul îsi pierd aceasta abstractiune, suavitatea modeleului da figurii caldura sufletului si naturii umezeala atmosferei; dar aceasta însufletire e obtinuta tot în maniera florentina, prin acel sfumato ce nuanteaza partile luminoase precum si pe cele obscure, asadar tot prin desen si nu prin viata pe care o da culoarea, cum face, de pilda, iorgione. Daca nu a inventat resursele inepuizabile ale picturii simfonice, Leonardo da Vinci, reînoind mai mult sau mai putin cercetarile tehnice reluate de la Pliniu, se înversuneaza sa perfectioneze mijloacele pe care le-a învatat în atelierul lui Verrocchio dar nu ajunge decât la un impas, compromitând chiar viitorul tablourilor sale.

(p.85) Când Iuliu al II-lea, în primavara anului 1508, I-a comandat lui Michelangelo un décor pentru plafonul ce fusese pâna atunci acoperit doar cu un cer albastru înstelat, situatia era alta; papa de atunci nu era un teolog, ci un om de actiune dublat de un mecena dotat cu un mare simt artistic. Faptul ca a cedat observatiilor facute de Michelangelo cu privire la posibilitatile estetice reduse oferite de figurile celor doisprezece apostoli, subiect ce-I fusese propus, are o considerabila însemnatate pentru istoria conditiei sociale a artistului; el nu mai este un ilustrator care traduce în imagini idei ce I se impun, asa cum fuseserredecesorii lui Michelangelo la Capela Sixtina. Fondul cât si forma apartin acum creatorului. Ceea ce Iuliu al II-lea îi cere lui Michelangelo este sa faca o opera de arta: si astfel acel univers în care domnesc toama si dreptatea a iesit din capul lui Michelangelo.

(p.86) Astfel, în aceasta capela, ar fi evocate cele trei epoci ale lumii: ante legem (pagânismul si perioada Vechiului Testament anterioara lui Moise, pe plafon), sub lege (religia mozaica pe peretele din stânga) si sub gratia (frescele Vietii lui Cristos, pe peretele din dreapta).

(p.93) Iubitor de muzica, – aflata pe atunci abia la stadiul polifonic – Giorgione a inventat pictura simfonic. Acelasi fluid circula prin tot tabloul, in fiecare culoare e un ecou al celor mai apropiate sau departate culori, iar lumina care nu numai ca învaluie lucrurile, dar le da si viata, capata infinite nuante potrivit cu timbrul culorilor si al materiilor care o absor, o împrastie lin, o reflecta cu straluciri puternice. La Bellini, maestrul sau, culoarea era egala pe toata suprafata tabloului, omogena în fiecare din tonurile sale; Giorgione întrebuinteaza o materie mai grasa pe care o mânuieste liber asa cum i-o cer obiectul si intensitatea luminii; el inaugureaza maniera picturii moderne care variaza grosimea culorii picturale dupa luminozitatea mai mult sau mai putin mare, subtiind pasta pâna la transparenta pentru a figura umbra al carei mister se adânceste în suprafata pânzei, în timp ce reliefurile materiei fac sa tâsneasca în fata ochilor petele luminoase. Titian va sti, primul, sa utilizeze toate resursele mestesugului creat de Giorgione, îl va mânui ca un virtuos, în vreme ce pentru Giorgione acest mestesug este un mijloc, nu un scop.

(p.93) Înainte de Giorgione un tablou era gândit si dupa aceea pictat.

(p.95) În locul acelui pictor ermetic ale carui teme obscure sunt pline de enigme, Giorgione nu e oare, asa cum a sustinut Lionello Venturi combatând teza lui Hartlaub, primul pictor fara subiect, adica primul pictor modern ? În atelierul în care Giovanni Bellini n-a creat decât opere impuse, ne imaginam […] un artist care, în neastâmparul de a-si exprima sentimentele facea din pictura o pasionata cautare a unui univers nou, acela al sufletului, încurajat fiind de patricienii amatori, Vendramin, Grimani, Venier, Loredan, Corner sau Ram, care-i cumparau pânzele […]. Se produce acum o adevarata revolutie, una dintre cele mai mari din istoria picturii; un tablou nu mai e ceva legat de un monument, integrat într0un mediu social; el devine un obiect autonom: opera de arta, mesaj important, izvorât din adâncul sufletului, obiect atât de rar încât, în curând, amatorii se vor bate pe el si-l vor plati cu aur.

(98-99) Titian se arata cu mult mai îndraznet când zugraveste tabloul impropriu numit Venus din Urbino, care, în 1538, într-o scrisoare a lui Guidobaldo al II-lea de Urbino este numit foarte simplu “femeie goala”. Pentru prima data o muritoare ofera unui pictor splendoarea trupului ei fara a invoca pretextul ca o face pentru a se evoca frumusetea unei zeite. Intram hotarât în pictura moderna. Acest nud nu a fost pictat dupa modelul ducesei Eleonora de Urbino, asa cum s-a crezut uneori, ci, dupa cum reiese din corespondentta ducelui, dupa un model de atelier. Va avea o lunga succesiune, care include pe Velázquez, Boucher, Fragonard, manet si sfârseste cu Renoir.

(p.112) Pentru el [Dürer], gravura a însemnat o arta autonoma, în asa masura încât pentru celebrarea gloriei lui maximilian, împaratul sarac, I-a ridicat un arc de triumf de hârtie de zece metri patrati, compus din optzeci si doua de piese!

De la ASL PLS, prima formă de a face cunoştinţă cu cineva în perioada în care MIRC-ul era la putere, iar Messengerul era doar un curent de avangardă pentru românii care abia descopereau internetul, şi până la FTBOMH (from the bottom of my heart), distanţele au fost scurte. Efectele au fost la fel de imediate şi dezastruoase în rândul utilizatorilor de programe de chat, care au ajuns să transforme limbajul codificat, redus până dincolo de limitele imaginaţiei, în limbaj curent, cotidian, dând naştere, astfel, unor adevărate comunităţi de internauţi, izolate mai ales prin discurs. Inofensivi pentru cei din jur, adepţii socializării prin intermediul site-urilor de chat sunt propriii lor duşmani.

Tendinţa de izolare, dificultăţile de exprimare care apar în timp, lipsa de exerciţiu fizic, ce duce treptat la obezitate sunt efectele cele mai cunoscute în cazul utilizării excesive a calculatorului, în general.

Semialfabetizarea este, însă, consecinţa iminentă a genului de conversaţie adoptat de generaţia messenger. Astfel, în ciuda eforturilor profesorilor, aceşti tineri ajung să-şi transforme limba natală în coduri, iar fenomenul nu este prezent doar la nivelul României.

„User1: fetito ces cu unghiile alea la tine? Nu tiam zis k galbenu ji verdele e mai frumos?? ee dracia naibi…nu ma ascultzi de loc ia mai fetito k tiai luat nasul la purtare ps: te pupic sti k te lavuiesc sormea
User 1: de knd o shtiu eu isi face poze la oki… da acu’ o iert k a vrut sa se laude cu oja..
User 2: peyy cee Pey sa va zic eu cum sta treaba Se crede ‘Meschera k are oja de la AvOn
User 1: m glumit sis intelege’o
User 3: ai zamarac pe both”

Şi discuţia dintre cele trei tinere pe tema ultimelor tendinţe în manichiură continuă în aceeaşi limbă română mutilată.

De pe tastatură, pe stradă

Cel mai grav este faptul că limbajul de messenger este adoptat şi în cel verbal cotidian. „LOL” sau „omg”, expresii auzite în toate contextele devin embleme, sigle şi chiar numere de înmatriculare, în detrimentul celor cu tentă sexuală, la modă până de curând. Nu numai că sunt uitate cuvintele fundamentale din vocabularul românesc, dar şi corectitudinea folosirii celor păstrate încă întregi lasă mult de dorit. Cuvintele sunt sparte, nearticulate, amestecate.

Care sunt criteriile formării lor? Primul, viteza. Astfel, abrevierile, de cele de mai multe ori ale cuvintelor englezeşti, sunt create în funcţie de cât de îndepărtate sunt literele pe tastatură. LOL, BRB, DND sunt cele mai cunoscute, fiecare această combinaţie reprezentând un enunţ.

LOL: Laughing Out Loud, abreviere prin care îi indici interlocutorului că râzi cu poftă.

În cazul în care, în mijlocul unei conversaţii te trezeşti pe ecran cu BRB, nu te panica, pentru că prietenul („buddy”) te-a anunţat că revine (Be Right Back). Însă, dacă vrei să dai un BUZZ (interjecţiile au devenit nume comune) cuiva, iar la status vezi DND, trebuie să ştii că este un mesaj de „nu deranja” (Do Not Disturb).

Vi@tza tha*

În ceea ce priveşte existenţa adolescentului internaut şi aceasta intră în tipare şi poate fi zugrăvită de orice părinte: tânărul se trezeşte dimineaţa, cu greu, pentru că s-a culcat cu aproape trei ore în urmă – „a stat pe net” cu colega pe care oricum o vede a doua zi la şcoală. Îşi ia geanta în fugă – acum, că se poartă rucsacurile mari, îşi face ghiozdanul de două ori pe an: la început şi la sfârşit – şi pleacă grăbit spre liceu. Temele şi le-a făcut aseară, tot pe net. Referatul la istorie, copiat de pe Wikipedia, tema la mate, scanată şi trimisă prin email de o amică… Totul nu a durat mai mult de jumătate de oră.

Şi, cu noile metode de predare-învăţare, centrate pe elev şi bazate pe proiect, sunt slabe şanse să fie ascultat fără să fie anunţat în avans. Deci, şcoala poate deveni chiar un loc de odihnă. După şase sau şapte ore, dintre care frecventează numai trei – una e cu diriginta – revine acasă unde mănâncă, face un duş, mai intră puţin pe mess – treburi nerezolvate din timpul zilei – şi aşteaptă să se facă ora la care şi-a dat întâlnire cu colegii în club, în cafenea sau în parc. Întors acasă târziu, intră iar pe mess pentru ultimele detalii şi impresii din timpul zilei.

Existenţa este repetitivă, dar nu pare să-i deranjeze pe cei tineri. Acum e la modă să fii cât mai palid, iar cearcănele sunt semn al activităţii psihice. Odată scăpat de sub control, comportamentul internautului este specific persoanelor cu dependenţă. Replicile justificative sunt şi ele în tipar: „Nu beau, nu mă droghez, nu fac nimic rău. Lasă-mă în pace!”

Motivaţii

De ce folosesc adolescenţii o astfel de formă de comunicare? Pentru că le este cel mai la îndemână, iar prin intermediul messengerului interacţionează strict cu persoanele cu care doresc să facă acest lucru. Psihologii spun despre acest gen de comunicare că este asincronic, iar cei care îl adoptă dau dovadă de nesiguranţă şi au nevoie de un timp mai mare de reacţie într-o conversaţie, ei nefiind caracterizaţi prin spontaneitate. Astfel, pentru a-şi exprima cât mai bine emoţiile, internauţii avizi de chat se ajută de „emoticonuri” sau „smiley faces” acele simboluri care, cu cât sunt mai complicate şi mai amuzante cu atât îl fac pe utilizator mai „cool”.

Care este viitorul acestui tip de comunicare? Este aceasta doar o fază prin care trec tinerii şi care va dispărea la un moment dat, sau se va transforma într-o nouă limbă universală, „limba internet”?

Asa k yo tzin FC shi sper k asta a fost doar FYI, FWIW, shi mai sper FTBOMH k nu o sa ajungem ROFLUTSROFL. Iar pt tineri, GARL!

Dicţionar:

FC – Fingers Crossed
FYI – For Your Information
FWIW – For What It’s Worth
FTBOMH – From The Bottom Of My Heart
ROFLUTSROFL – Unable to speak
GARL – Get a Real Life

Sursa articolului