I came across some of these gems while organizing my photo folders.

Locul si data acţiunii: la Horia. Mâine, probabil, în reluare la Cotroceni (depinde de voi).

Tematica: din ciclul :”Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat” sau “De ce n-ai, mă, pălărie? Lasă că îţi dau eu…”.

Interpretează: domn’ Avram şi domn’ Horia. În alte roluri: domn’ Pedrazzini, Vochin, o mustaţă (sau două)

DECIZIILE COMISIEI

- In baza articolului 60, FC Arges va fi retrogradata
- Cornel Penescu, Cristian Minca şi Gheorghita Pieca au fost declarati persona non-grata in fotbalul romanesc si au primit o amendă de cate 300.000 de lei
- In cazul Bosanceanu – Avram Marius, s-a decis interzicerea oricarei activitati sportive timp de 6 luni pentrui Gheorghe Bosanceanu si sanctiune pecuniara de 250.000 de lei
- In cazul Dinamo – Condescu Marin, s-a decis interzicerea oricarei activitati sportove timp de 6 luni pentru preşedintele Pandurilor si 150.000 de lei sancsiune pecuniara
- In cazul FRF – Mititelu Adrian a fost respinsa cererea de sancţionare a lui Mititelu pentru declaratii privind licentierea
- In cazul Dinamo privind incidentele din etapa a 34-a, s-a dispus sanctionarea clubului FC Argeş cu 25.000 lei si supendarea terenului pentru 2 jocuri. De asemenea, clubul Dinamo a primit amenda de 50.000 de lei si un joc fara spectatori.
- In Cazul Valiza s-a acordat un termen la solicitarea Stelei pentru data de 5.08.2009, orele 14:00
Sursa

Adunati-va in jurul focului electronic sa va povestesc ce am mai gasit in za Baibăl:

Facerea 12:12

De aceea cand te vor vedea Egiptenii vor zice: “Aceasta-i femeia lui! Si ma vor ucide pe mine, iar pe tine te vor lasa cu viata. Zi deci ca-mi esti sora, ca sa-mi fie si mie bine pentru trecerea ta si pentru trecerea ta sa traiesc si eu.

Ok, inteleg, daca oamenii vad o gagica frumoasa o sa-l omoare pe martalogul care ii e sot  ca sa o tina pentru sefu’ al mare.

Buuun, dar prin cine stie ce combinatie daca cumva femeia nu e sotia ci sora respectivului acesta are dreptul sa o vanda ca pe o vita la bazar pe divese bogatii, asa cum se vede in urmatoarele versete:

Si au vazut-o si dregatorii lui Faraon si au laudat-o inaintea lui Faraon si au dus-o in casa lui Faraon; Si pentru ea i-au facut bine lui Avram si avea el oi, vite mari si asini, slugi si slujnice, catari si camile

Si dupa ce “fratele” isi da sora pentru a deveni sotia lui Faraon (si probabil dupa ce respectivul Faraon o fute de-i sar capacele, ca doar nu lasi o femeie frumoasa sa scape cand tocmai a venit in tara ta si tu poti sa-i omori pe toti cei pe care ii cunoaste), apare dintr-o data “Domnul” care loveste cu “batai mari si grele” casa lui Faraon.

De unde Faraonul deduce logic ca femeia cu care probabil impartise cateva nopti este protejata de un zeu in care el nu crede si ca Avram a mintit cand a declarat ca respectiva e sclava sora lui si ca de fapt ii e sotie. Iar faptul ca respectiva e sotie in loc de sora, o face atat de indezirabila incat il trimite pe Avram de acolo cu tot cu “sora” lui si cu tot cu animalele date cadou. Nu ii taie capul pentru minciuna si alte alea ci ii zice drum bun! Adica un reprezentat al zeilor (egipteni)  pe pamant se lasa fraierit de un terchea berchea cu o curvistina atasata!

Sa recapitulam si sa folosim un exemplu modern:

Un peste (sa-i zicem Vasile) merge intr-un cartier periculos impreuna cu curva lui favorita. Cand ajunge acolo ceilalti proxeneti ii dau bani ca sa o cumpere de la el ca vedeau ca tipa are craci si bidoane si toate alea. Si in timp ce o testau la un gang bang (minim o scula in fiecare gaura) unuia ii cade o grinda in cap. Ceilalti interpreteaza asta ca si un semn si se duc la Vasile sa ii dea femeia “blestemata” inapoi. El o ia, dar nu le da banii inapoi si nimeni nu-i face nimic.

Omul preferat al lui dumnezeu cel din care “s-au nascut toate semintiile pamantului” era un proxenet!

Buna alegere bai Gelozie! Macar acum inteleg de ce prostitutia e cea mai veche meserie din lume. Avram era primul peste si Sara era prima curva. Aleluia!

Daca asta e moralitatea bibliei permiteti-mi sa ma sterg la fund cu ea!

Am auzit pe net intr-o predica, cu ceva vreme in urma, inainte sa inceapa criza economica, o insiruire de cazuri din Biblie care mi-au dat multa liniste si incredintarea ca indiferent cum arata situatia economica, cei neprihaniti nu vor duce lipsa, ba mai mult au toate sansele sa o duca mai bine ca oricand.

1) Genesa 12:10 – Datorita foametei, Avram a coborat in Egipt impreuna cu nevasta lui Sara. Avand informatia ca ea este sora lui Avraam, Faraon a vrut sa o ia de nevasta. „pe Avram l-a primit bine din pricina ei si Avram a capatat oi, boi, magari, robi si roabe, magarite si camile” (vers 16). Dupa ce a aflat ca Sara era de fapt sotia lui Avram, Faraon i-a dat-o inapoi si le-a spus sa plece, dar nu a cerut inapoi bogatiile pe care i le daduse lui Avram. Biblia ne spune in cap 13:1-2.”….Avram era foarte bogat ….”

Acesta este primul transfer de bogatie de la cel rau la cel neprihanit

2) Genesa 21:1-16 – Isaac s-a dus la Abimelec, imparatul Filistenilor. Aici putem vedea ceva extraordinar in versetele 12-14 „Isaac a facut samanaturi in tara aceea, si a strans rod insutit in anul acela, caci Domnul l-a binecuvantat, astfel omul acela s-a imbogatit, si a mers imbogatindu-se din ce in ce mai mult, pana ce a ajuns foarte bogat, avea cirezi de vite si un numar mare de oi „ Inca odata transferul de bogatie are loc in timp de foamete, nu numai ca Isaac a mostenit bogatia de la Avraam ci el a avut parte si de un transfer de bogatie de la Abimelec, atat de mult incat filistenii i-au spus lui Isaac „pleaca de la noi caci ai ajuns mult mai puternic decat noi”

Aceste doua transferuri de bogatie au avut loc in perioada de foamete. Prosperitatea ta nu este dependenta de conditiile economice din lume ci de Cuvantul lui Dumnezeu

3) Un alt transfer de bogatie a avut loc cand Dumnezeu i-a dat lui Iacov averea lui Laban. Genesa 31:6-9 Voi stiti ca am slujit tatalui vostru cu toata puterea si tatal vostru m-a inselat, de zece ori mi-a schimbat simbria, dar Dumnezeu nu i-a ingaduit sa ma pagubeasca……….Dumnezeu a luat astfel toata turma tatalui vostru si mi-a dat-o mie”

4) Genesa 41:39-44 ………Faraon a zis lui Iosif: Uite, iti dau stapanire peste toata tara Egiptului. Faraon si-a scos inelul din deget si l-a pus in degetul lui Iosif, l-a imbracat cu haine de in subtire si i-a pus un lang de aur la gat, l-a suit in carul care venea dupa al lui si strigau inaintea lui: „in genunchi” .Astfel i-a dat Faraon satpanire peste toata tara Egiptului…….”

5) Exod 3:19-22 „…voi face chiar ca poporul acesta sa capete trecere inaintea Egiptenilor; si cand veti pleca, nu veti pleca cu mainile goale. Fiecare femeie va cere dela vecina ei si dela cea care locuieste in casa ei, vase de argint, vase de aur si haine, pe care le veti pune pe fiii si fiicele voastre. Si veti jafui astfel pe Egipteni”. Va imaginati ce s-a intamplat in noaptea dupa ce intaii nascuti ai egiptenilor au fost omorati, cum evreii s-au dus la egiptenii carora tocmai le murisera copiii si care erau ravasiti de toate plagile la care au trebuit sa faca fata si le-au luat bogatia. Egiptenii i-au imbogatit pe evrei peste noapte..

Urmatorii pe lista suntem noi, nu degeaba Biblia ne spune: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”

Daca strange argint ca ţărâna, daca ingramadeste haine ca noroiul, el le strange, dar cel fara vina se imbraca in ele si de argintul lui omul fara prihana are parte » Iov 27:16-17

„…bogatiile pacatosului sunt pastrate pentru cel neprihanit” Proverbe 13:22b

„Cine isi inmulteste avutiile prin dobanda si camata, le strange pentru cel ce are mila de cei saraci” Proverbe 28:8

…celui pacatos ii da grija sa stranga si sa adune ca sa dea celui placut lui Dumnezeu” Eclesiastul 2:26

Transferul acesta va avea loc in zilele noastre, avem decorul perfect, zilele din urma, criza economica….copiii Domnului nu trebuie sa se ingrijoreze sau sa fie stresati, Dumnezeu are o grija desavarsita fata de noi. Biblia ne garanteaza ca daca noi ne facem partea si traim in neprihanire nu avem motive de teama. Dumnezeu cauta oameni carora sa le incredinteze bogatiile celor rai, cei neprihaniti sunt tinta acestui transfer.

(5 ianuarie, dimineata – Genesa 13-15)

Capitolul 13

Ce face farmecul lui Avraam este relaţia pe care el o cultiva cu Dumnezeu. O relaţie care a depăşit momentele cerere-ofertă (atunci când ai o relaţie cu Stăpânitorul lumii eşti înclinat să ceri foarte multe lucruri) şi se bazează mai mult pe închinare. Oriunde ajungea să îşi întindă corturile Avraam făcea şi un altar pentru că  Dumnezeul lui era Dumnezeu prezentului, nu uitat undeva în copilărie, adolescenţă, casa părinţilor sau biserica adesea  nefrecventată. Şi îmi mai place ceva la Avraam. În disputa cu Lot, Avraam alege relaţia în detrimentul câştigului. “Te rog, să nu fie ceartă între tine şi mine” este îndemnul care a străbătut secole ca semn al prieteniei care se jertfeşte. Acest tip de prietenie nu se termina atunci când intervin interesele, sau situaţiile nefavorabile. Ea nici măcar nu ţine cont de vârstă, când este oferită, este oferită cu inimă largă.

Capitolul 14

Unul dintre cele mai misterioase capitole din Sfânta Scriptura. Şi acum, întrebări de genul: cine este Melhisedec? unde era Salemul şi ce era Salemul? şi multe altele încă mai frământă mintea gânditorilor. Prietenia pe care Avraam i-o purta lui Lot îl determină să plece într-o misiune de salvare, îl scoate din zona de confort şi siguranţă şi îl aduce pe un câmp de bătălie. Melhisedec primeşte apoi zeciuială de la Avraam, într-un moment în care acesta era victorios (şi după rigorile războiului el ar fi trebuit să primească tributul celorlalţi împăraţi).

Capitolul 15

De pe ce principii sunt mântuiţi cei din lumea veche? Ei nu îl cunoşteau pe Cristos şi informaţiile despre venirea Lui erau aşa de vagi încât cred ca nimeni nu le-a înţeles. Şi, cu toate astea, nu putem crede ca Avraam, Lot, Isaac, Noe nu sunt oameni mântuiţi. Acest capitol introduce un concept care este posibil să stea la baza salvării lor: legământul cu Dumnezeu. Încă o data Dumnezeu se autolimitează si face cu Avraam un legământ, legământ în care promisiunile şi acţiunile lui Dumnezeu sunt cu mult deasupra cerinţelor Lui. Avraam îl crede pe Dumnezeu şi această credinţă, într-un ocean de idolatrie îl face pe Avraam neprihănit.

Descoperim, tot aici, un Dumnezeu care are în mână nu numai balanţa păcatelor personale, ale individului, ci si pe cele ale unei naţiuni. Există păcate personale dar există şi unele colective. Nelegiuirea amoriţilor nu atinsese vârful de neacceptat. Ei puteau să dea înapoi, să se pocăiască şi Dumnezeu le acordă timp pentru asta. Timp pentru ei, timp pentru noi, ca naţiune. Cât de lung este acest timp nu putem şti, ştim doar că păcatul de astăzi, al societăţii noastre îl scurtează tot mai mult.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

My review of this peculiar concert is up now at Musical Pointers. I’m afraid it gets a bit ugly. In my defence, I really, really wanted this to be a lot better than it was.

Edit: Just remembered two other reviews that I have; both of much happier things:

Asamismasa Duo, The Warehouse, 13 November 2008

Lasse Thoresen, two CDs

I’ll reiterate here my recommendations of Thoresen’s music, which was new to me before hearing these discs, but has impressed me very much.

Selama nyambi jadi jurnalis ongisnade.net, sudah beberapa kali aku ditolak wawancara oleh pemain Arema. Mungkin karena lagi ga mood, lagi mutung akibat performanya gak kunjung membaik, atau habis kena semprot Banur. Terakhir, Emile Mbamba malah mengusirku ketika aku tanya baik-baik, “Go.. go.. I have no answer for you!” walah walah nasib….

Tapi tunggu dulu, berikut ini ada cuplikan wawancara menarik antara mantan Pelatih Chelsea, Avram Grant dengan jurnalis televisi. Aku artikel ini dari detiksport.com

Dalam konperensi pers pasca pertandingan (Everton vs Chelsea), manajer tersebut justru memberikan jawaban yang membuat kalangan media bingung. Daily Mail malah mendapuk sesi tersebut sebagai konperensi pers paling mengherankan dalam sejarah sepakbola.

Berikut cuplikan wawancaranya yang dilansir Daily Mail:

Jurnalis (J): Kemenangan yang layak, Avram?
Grant (G): Ya

J: Bagian mana yang memuaskan Anda dari penampilan itu?
G: Saya puas

J: Secara khusus bagian mana yang memuaskan Anda?
G: (usai berdiam selama delapan detik): Saya tak tahu

J: Apakah lega sudah menang di sini?
G: Ya

J: Anda kelihatannya kehilangan kata-kata karena penampilan tadi. Anda lebih puas dengan penampilan atau kemenangan?
G: Keduanya

J: Anda kelihatannya bingung. Anda punya masalah?
G: Tak ada masalah

J: Ada sesuatu yang mengganjal?
G: Tidak. Saya baik-baik saja. Saya tak ada apa-apa untuk dikatakan.

J: Anda punya pesan kepada fans Chelsea?
G: Anda mewakili fans Chelsea?

J: Mereka pasti percaya kalau Anda masih dalam perebutan gelar, Anda punya pesan buat mereka?
G: Tak ada pesan

J: Apakah hasil ini berarti Anda kembali dalam perburuan gelar?
G: Saya tak tahu

J: Berapa anak tangga yang Anda naiki menuju konperensi pers ini?
G: Saya tak tahu

J: Anda sepertinya lebih diam dari biasanya. Apa karena Sky TV memindahkan pertandingan ini ke hari Kamis?
G: Mungkin itu karena Anda. Saya tak tahu. Saya baik-baik saja.

J: Anda menyatakan kalau Anda tak tahu apakah Anda masih dalam perburuan titel?
G: Tidak

J: Apa lebih mudah untuk tidak mengatakan apa-apa, Grant?
G: Saya tak tahu harus menjawab apa. Itu adalah pertanyaan bagus. Saya tak tahu harus menjawab apa.

J: Apa ini karena Sky?
G: Tidak. Sky ok. Saya suka menontonnya

J: Apa ini protes kepada suratkabar?
G: Tidak. Kenapa?

J: Lalu kenapa Anda masuk dan menolak menjawab pertanyaan kami?
G: Saya menjawab setiap pertanyaan

J: Anda tertingal dua poin di belakang Manchester United dan Anda tak tahu apakah Anda masih dalam perburuan titel?
G: Tidak

J: Apa Anda sudah bilang kepada pemain kalau Anda tak tahu sudah kembali ke perburuan titel atau belum?
G: Apa yang saya katakan ke pemain adalah hal lain. Anda ingin saya mengatakan apa yang saya bilang ke para pemain?

J: Sebenarnya kami hanya ingin Anda menjawab pertanyaan. Anda masih dalam perburuan titel?
G: Saya tak tahu

J: Apakah Anda tak ingin mendapat publikasi positif dari hasil kemenangan ini dibandingkan aksi bungkam yang aneh?
G: Maafkan saya. Anda bisa menulis apapun dan saya bisa menjawab apa yang saya inginkan

J: Anda merasa tertekan untuk mendapatkan trofi. Itukah alasan jawaban dengan satu suku kata ini?
G: Tidak

J: Anda kesal? Anda merasa salah diartikan?
G: Mungkin saya mengatakannya karena ini adalah musim yang buruk

J: Apa Michael Essien pingsan?
G: Dia memiliki beberapa masalah, tapi dia baik-baik saja

J: Michael Ballack?
G: Cedera

J: Apa masalahnya?
G: Tanya dokter

J: Dia tak ada di sini, Avram.
G: Kami akan panggil dia

J: Anda pernah bermain permainan ya/tidak, Avram?

………

Petugas Pers Chelsea: Ini tak membawa kita ke mana-mana. Mari kita akhiri saja.

Tidak jelas ada apa gerangan dengan manajer asal Israel tersebut. Dispekulasikan Daily Mail, bisa jadi Grant sekadar kesal dengan para jurnalis, yang dirasa sudah menyudutkan dirinya usai menggantikan Jose Mourinho.

Kekesalan bisa jadi juga ditujukan kepada Sky TV karena sudah memindahkan jadwal Everton kontra Chelsea. Yang pasti, Grant kemudian memberikan jawaban seperti biasa ketika diwawancara oleh para reporter radio.

Zoel : Aneh ya?…. tapi mending lah setiap pertanyaan masih dijawab, daripada diusir, hehehe…

Skip to about 1:05

Fired from Chelsea after Didier Drogba lost them the Champions League Final, Avram Grant’s future is in doubt, with Chelsea being the only piece of managing experience on his resume. Manchester City may be calling…

I will never curse black clouds on the horizon again.  If not for rainfall, Chelsea, and not United, are champions of Europe today.  If not for a sodden pitch and an unplanted plant foot, and I’m writing a very different column today.  A penalty shootout is the worst possible way to end a long Champions League season, but I will say the drama of the finale kept my heart thudding like the kick pedal on my Rock Band drum kit.  Rivalry aside, my sympathy goes out to John Terry, a great captain and a class player who doesn’t deserve to live the rest of his life wondering if longer cleats or a slower approach could have made him a European champion. 

     United was outplayed for the majority of the match.  Consider they could easily have been up 3-0 at the half.  Ronaldo’s precision header found the net, but United missed opportunities on Rooney’s dead-on pass into the box that skidded by Carlos Tevez, and Cech’s brilliant double stop of a Tevez header and Carrick’s follow-up. Tevez, playing a head game of anticipatory football, had come off stride, expecting his defender to reach the ball before him on Rooney’s cross, but he fooled himself and came up short.  Running on to that ball, it’s a near guarantee that Tevez slides it into the back of the net.  Of course, only a fortuitous bounce off of Rio Ferdinand’s turned back allows Lampard a tap-in goal just before the whistle, but that’s the nature of the beautiful game. 

     In the second half and extra time, Chelsea were clearly the better side.  Outshooting United nearly two to one, they deserved to be in the lead at the end of regulation.  John Terry in particular was huge in this game, making a number of plays in the first half and a game-saving body-moving-one-way-head-moving-another save on Ryan Giggs left-footed extra time shot.  Chelsea’s defenders can be proud today.  They held Rooney and Tevez in check admirably, and aside from Ronaldo’s headed goal, managed to continually frustrate the best player in the world.  Offensively, only two shots that clanged off the post prevented Manchester United from failing in their quest for the double.

     Penalty shootouts are desperately un-American.  Even the rest of the world can agree they are no way to conclude a grueling season or tournament.  How ironic that the last World Cup in America was decided on kicks!  After playing an entire season, to have the competition come down to what is largely a matter of luck—guessing correctly—undersells the athletes and the competition itself.  I don’t care if it was one-thirty in the morning.  It’s the last game of the season.  Play until someone scores a legitimate goal!  I also don’t understand why so many tournaments eschew the golden goal.  Nothing is more infuriating than having a team go ahead in extra time and for there to be an equalizer, and then the game goes to penalties anyway.  Golden goal should always be in effect, with the referee’s discretion to determine adequate possession.  As far as I’m concerned, if both sides touch the ball in extra time, a golden goal stands up, and the tourney ends.  The inherent drama in that and the instant celebration that would ensue are just as dramatic as a penalty kick finale.  As far as player fatigue and substitutions, allow an additional sub for every fifteen minutes of extra time, and if the game goes deep enough—here’s a revolutionary idea—allow now-rested players to retake the field.  Every football pundit I read writes the same thing about penalties deciding a final—it’s always the least desirable way to end a match.

Phil Ball has an excellent article (per usual) on the rise and fall of Dutch legend Frank Rijkaard’s tenure as manager of FC Barcelona. As a pseudo-rival of my preferred club Chelsea F.C., I must confess to a sense of schadenfreudian joy in the news, especially since Rijkaard– whose downfall was probably more the doing of the formerly omnipotent and current impotent and indignant Ronaldinho than his own– has been linked to replace charismatically-deficient Avram Grant as Chelsea’s manager. He would be an upgrade, but probably not much of one; Chelsea have other problems–namely that their only true strikers that have made an appearance in the first team both want to leave. Plus, Grant’s confidence is growing, and what once looked like one of the most boneheaded hirings in all of sports, seems to have worked out after all. Ahhh, to be a Russian with unlimited money; well half of unlimited money, anyway. We want pre-nup! We want pre-nup!

But I digress. Rijkaard’s departure marks the end of a very rough year for Barcelona. Consistently outplayed by rival Real Madrid challenged most of the year for second by the surprising Villareal F.C. A tough pill to swallow for any elite team in any sport–basically imagine the Yankees convincingly winning the AL East over Red Sox and the Orioles sneaking up towards second.

But Barcelona is bigger than that. It’s a political movement, a national icon, and one that is revered but also controversial. Barcelona is of course in the region of Cataluna, in the northeast corner of Spain. The Catalan speak their own language (catalan), seemingly a mix of Spanish, German, and French, but it is really its own. The club motto–found in the title of this post–is “more than a club,” and there’s probably no truer motto in sports.

The Catalan are known for their separatist culture. During the Spanish Civil War (a subject sadly ignored by most history teachers, left to be fodder for mediocre movies), it was the Catalan with their socialist-leaning politics that presented the greatest contrast to the fascist Francoist movement. In fact, the country was essentially split by the camps. The Spanish Civil War was essentially a pre-cursor to much of what we saw in World War II; Communists and Socialists were among the first targets of the Nazis and other fascists.

And in this conflict, FC Barcelona played a major role in aiding the Catalan movement. The Francoist movement, largely supported by the bourgious and military naturally had a major advantage both monetarily and militarily. In order to raise awareness and funds, Barca, one of the best teams in Europe even then, went on a fund raising tour of the Americas for leftists of Spain.

However, the Francoists ended up winning the war, and with the rest of the world too occupied with World War II, Franco seized power. Personally, I’ve always found suspicious that the international community, especially the US, refused to go after Franco. He was a hideous dictator who supported both Hitler and Mussolini in WW II, and received their support as well. Chalk it up to another morally questionable decision made out of the excessive fear of the spread of communism–like the installation of military fascist leaders like Franco in central and south America, or the inability to challenge the USSR over the slaughter of 20 Million Ukrainians (remember, this is going on at the same time that 6 million Jews were killed by Nazis. Certainly a horrible tragedy and injustice, but maybe not even the greatest of that time–again, a point for another column).

And so Franco led until his death. He even selected Barcelona’s rival, Real Madrid as his favorite team (certainly not the fault of the team, but they did naturally receive some benefits from this status) But Barcelona continued to represent the alienated people of Cataluna, even to this day. The desire for Catalunia independence still lives on, as they were never granted it even after the Francoist era ended. Though that argument for independence is in most cases very moderate, groups have far over stepped their bounds in their argument.

The point I’m getting at though, (I know it took me awhile) is that it seems that as goes the club, so goes the spirit of the region. In America, while the success of certain teams can be helpful to a region or city, there’s really nothing like a FC Barcelona. It’s a shame in a way– soccer is the beautiful game after all, and the simplicity of rules and magnanimous personalities can draw even the most casual of sports fans in; that power is exponentially magnified if the club is literally willing to support its supporters. Regardless of your allegiances, you have to respect that type of reciprocity. Best of luck to Rijkaard and Barca.

Ps–Bonus Old School Rijkaard