Alina este la mare. O invidiez şi sper că va aduce Bucureştiului gri măcar o briză de apă sărată, un pumn de nisip auriu amestecat cu amintiri de vară, un cer senin, fără nori, scoici negre cu vise albe, cântece de pescăruşi fericiţi, cu aripi lungi, frânturi din valurile care s-au spart, în nopţile reci de sfârşit de august, de stânci pline de alge.

Sper că a adunat în sufletul ei toate tăcerile mării albastre, toate sărutările, toate liniştea nisipului rece, toate îmbrăţişările lui, toate zâmbetele sincere…

Alina e la mare…

Ce frumoşi suntem la-nceput de drum
Ceru-i tânăr şi clar
Nici un vis nu-i prea mare acum
Pe al lumii cântar

La-nceput de drum toţi visăm o stea
S-o atingem în zori
Merită să-ncerci chiar de nu vei fi
Printre învingători

Unii au mereu chef de vis şi zbor
Alţii doar de bal
Alţii cară al lumii decor
Şi-s uitaţi la final

La-nceput de drum toţi visăm o stea
S-o atingem în zori
Merită să-ncerci chiar de nu vei fi
Printre învingători

Dar într-o zi dacă vei vedea
Flacăra la care ai visat
Chiar de va fi să te arzi în ea
N-o lăsa să ardă în zadar.

DA. Vrem un megaconcert Phoenix. Un concert in formula completa. Cu Covaci, Baniciu, Kappl, Neuman si toti ceilalti… E pacat sa nu ne bucuram de Phoenix cat inca se mai poate. Ar fi pacat ca Phoenix sa dispara din cauza unor certuri si discutii care pot fi atat de usor rezolvate. Vreau sa fi fost la un astfel de concert. Nu vreau sa fiu pedepsit pentru ca m-am nascut in anii 80 si n-am prins timpurile marete ale formatiei. Un stadion nu va fi deajuns…  Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Phoenix deja nu mai e al vostru. E al nostru iar noi vrem un concert.

Fie sa renasca….

Subscrie si da mai departe!

My week starts on Sunday. Push everything in the stack and then start popping things one by one. I wish I had multiple cores to have my tasks running in parallel, but well, I guess I’ll have to stick to what I have. For now. In the end, it’s all about time and I have to admit I find this quite puzzling. I told you in some older post that I was planning to buy a watch. Well, I have it now. It’s not that model, but same brand and I was super enthusiastic when I got it (I was so cheerful and loudly expressing my happiness that the shopkeeper thought I was some crazy Spanish lady – I gather, Germans think that Spaniards are noisy ). I’m not yet entirely used with it around my wrist so I’m looking at it pretty often. I find it quite amazing to watch the time going round and round and round. From its point of view, it’s a never ending loop. The scope of our existence is within this time circle. Outside our variables are not visible, you can’t access them. Looking at <0, 0, 0> from <25, 25, 25> the view is fairly neutral. Time for a π/2 rotation.

CEL MAI LONGEVIV CLASAMENT/Top Românesc, în top de 30 de ani

OFERTĂ ECHILIBRATĂ. “Lumea vrea muzică românească. O dovedesc toţi aceşti ani. Mai am probleme cu fan-cluburile, care îşi pun artistul preferat pe primul loc, dar am învăţat să fac diferenţa între voturile pentru idoli şi voturile pentru piesele de valoare”, spune Titus Andrei.

Cine îşi găseşte locul în acest top, având în vedere diversitatea stilurilor muzicale din România ultimilor ani? “O vreme am avut clasamente separate – pop şi rock -, dar acum prezint piesele laolaltă, acestea având egalitate de şanse. Oferta este echilibrată, aşa cum este şi rezultatul votului. Am prieteni peste tot în ţară care îmi scriu, dar apar şi ascultători noi, care se fidelizează, iar aceştia sunt în principal elevi şi studenţi”, continuă realizatorul.

PRIN CIUR ŞI DÂRMON. Într-o sută de minute, atât cât durează fiecare ediţie de Top Românesc, intră toată muzica apărută în decursul unei luni. Periodicitatea lunară a emisiunii este cea “naturală”:  sunt necesare măcar 25 de piese bune pentru difuzare. De altfel, cam tot atâtea apar în România, în fiecare lună, după estimarea făcută de Titus: “Pot să spun, cu fală chiar, că nu a scăpat aproape nici o creaţie care să merite să fie ascultată şi să n-o fi difuzat. Foarte important este că toate aceste compoziţii trec printr-un comentariu al ascultătorului, au această şansă de a fi judecate fără părtinire”.  Nu trebuie să fiţi nostalgici ca să comutaţi radioul pe frecvenţa “Actualităţilor”. Trebuie doar să fiţi curioşi ce muzică a mai apărut în România şi, eventual, să vă spuneţi părerea votând melodia preferată. În ultima duminică a fiecărei luni, de la ora 13:15 la 15:00, la Radio România Actualităţi, realizatorul şi prezentatorul Titus Andrei vă propune 100 de minute de muzică autohtonă.

“Prin recognoscibila amprentă a calităţii – promovată de întreaga echipă – ai adus multă bucurie diferitelor generaţii de ascultători, încurajând tinerii, respectând maeştrii, oferind spaţiu fiecărui gen muzical. Remarcabilă reuşită!” Margareta Pâslaru

Un top ca la 20 de ani

Publicul Topului Românesc – într-o mare măsură – se confundă cu cel al radiourilor comerciale. Dovada o fac piesele care intră în clasament şi pe care, de foarte multe ori, le auzim în FM-ul comercial.  O “dovadă” suplimentară este blogul – http://slagartop.wordpress.com/. Publicul este departe de a fi unul “îmbătrânit”, aşa cum s-ar crede că este cel al Radio România Actualităţi. “Ascultătorii mei sunt tineri. Tineri care vor să audă din ce în ce mai multă muzică rock, dar şi hip-hop, pop, dance. Gusturile publicului s-au schimbat o dată cu muzica în sine. Totul este într-o permanentă mişcare, însă criteriile de apreciere sunt aceleaşi. În primul rând, muzica rezistă prin linia melodică. După aceea încep orchestraţia, textul, interpretarea. Nu neapărat în această ordine, dar toate contează în valorizarea unei piese”, crede Titus Andrei, acest fin judecător al muzicii româneşti.

“Pot să spun, cu fală chiar, că nu a scăpat aproape nici o creaţie care să merite să fie ascultată şi să n-o fi difuzat. Foarte important este că toate aceste compoziţii trec printr-un comentariu al ascultătorului, au această şansă de a fi judecate fără părtinire”
Titus Andrei

“Mi-am hrănit sufletul în cele mai grele momente ale vieţii cu muzică, şi emisiunea Şlagăr top-rock era ca o vitrină din care alegeam ceea ce mi-era necesar. Şlagăr top-rock este un punct de reper în viaţa celor care iubesc muzica – public şi artişti”.   Petrica Patricia Pricopie, prietenă a emisiunii.
Autor: Dana Cobuz

Publicat în Jurnalul Naţional, 15 februarie 2009

fostul rector al universitatii politehnica din timisoara, nicolae robu, a anuntat semnarea unui contract pentru prestatia live a trupei phoenix pe data de 1 martie la sala olimpia din timisoara. pretul biletelor este deocamdata necunoscut. revin cu detalii cand aflu mai multe

foarte interesanta explicatia lui baniciu despre despartirea de phoenix:

“Intr-una din zile m-am intalnit cu unul din impresarii cu care trupa facuse o serie buna de spectacole pe stadioane. M-a intrebat cum ma descurc singur “fara Phoenix”? I-am zis fara echivoc… “Bine!” M-a intrebat “Casa ai?” “Da!” i-am zis… “Masina ai?” “Da!” ! i-am zis!… “Ai pus si tu ceva de-o parte?” “Da!” i-am zis!.. “Bucura-te c-a plecat Nicu!… ca altfel n-aveai nimic!”. Desigur – m-a intristat foarte tare vorba. Stiam ca toata partea financiara a turneelor din ultima perioada era ca un secret bine pazit, ca si azi de fapt… vezi “lupu si naravu”.”

articolul complet aici

Mare fan al formaţiei, m-a cam afectat despărţirea pe parcursul acestui an, şi de multe ori mi-a trecut prin cap “re-formarea” unui Phoenix cu Baniciu, Kappl, Mani Neumann, Ţăndărică (sau măcar Costin Petrescu) şi Cnejevici. Pe Baniciu, Cnejevici şi Costin Petrescu i-am prins la concertul din iulie, când am stat o noapte în gara de nord, şi mi-a păcut ce a ieşit. Azi, citindu-mi feed-ul, dau pe blogul lui Ioji Kappl de asta. O colaborare solidă între Kappl şi Baniciu. Întrebarea ar fi, pe când o să se integreze cu totul acest “revival”? Revival îi zic numai fiindcă în Phoenixul propriu-zis au mai rămas numai Covaci, Cristi Gram şi Ţăndărică (să fim serioşi, Tavi Colen? Bogdan Bradu? Ionuţ Contraş?)

in ultimele treisutesaizecisisase de zile viata noastra de oameni fara viata s-a rezumat la cateva actiuni gloriase, fapte marete si, bineinteles, consum nerentabil si nechibzuit de timp.

am fost la biblioteca din crangasi. am mancat zacusca in arge. am purtat sandibale.

rocsanei i-a crescut parul. ne-am uitat la blu.

am irosit 31622400 secunde gandindu-ne la trenuri galbene/case verzi/macarele rosii. am primit scrisori din lisabona trimise din frankfurt.

ne-am plimbat cu barca. am invatat tot ce tine de sistemul bancar. si am uitat tot.

toata lumea s-a luat dupa claudita. in viata noastra a aparut formidabiblul, nemaipomenitul, uimitorul, uluitorul, fenomenalul, kulul ARMAND. ole!

am glorificat multe locuri.

am mers cu metroul pe afara. am barfit. i-am gasit clauditei doo picioare.

am baut secs si inca ceva cu secs. i-am facut cu mana lui baniciu.

avem sosete la fel. claudita si-a pus ochelari. eu am condus un tren. de doo ori.

am initiat proiectul de binefacere SAPTAMANABUNA. am baut ca vacile pe banii altora. l-am luat pe ozi de pe strada. am fost la concertul TRENURI VERZI din bucuresti.

am trecut clasa. am luat amenda. rocsana a dat cu aspiratorul in scoala.

am vorbit de banci, tampoane, cosmetice si alte prostii in mez.

ne-au dat babele de baut. am lucrat la mercurii. si l-am cunoscut pe MAESTRUL DAN. i-am inventat pe HITLER si STALIN.

am facut poze cu trenuri. am dat dovada de un minuscincism in toata gloria minuscincismului.

ne-a dat CLAUDIU bere de ziua lui. am fost orice in afara de mediocre. am ras de claudita, de ochelarii ei, de tatele ei, de infectia ei.

am carat banci.

am fost nefolositoare. am facut secs cu mumia si cu fidelele pe goran bregovici. am mancat PRIMULSENCUDULCEATALASCOALA.

am avut clasicul UMOR DE CACAT. am fost in butoi. NU am invatat analiza matemata, chimie organica si optica ondulatorie.

 am baut ACTIVIA. am facut ce se face pe strada sperantei.

am dcp.

am ras. ne-am decstabalat in mod odios si sobidit.

.

.

SCRA!

Ma gandeam de ce ascult eu Iris, Phoenix, Baniciu, Vintila, Cargo. Si alte muzici si muzichii care se inscriu in categoriile astea. No, pai asta e muzica ce se pliaza pe caracterul meu, pe felul meu de a fi. Nu stiu daca as putea asculta altceva, hip-hop, manele, house. Mi se par niste tampenii. O muzica aiurea, un non-sens. Dar asta e parerea mea, asa ca nimeni nu e obligat sa fie de acord cu ea. Totusi, cum sa asculti manele, o muzica infecta, o caracteristica a inculturii adeptilor ei? Recunosc, mai sunt si persoane cu un IQ mai ridicat, care in anumite stari de euforie mai asculta si asa ceva. Sau tehno. Mie muzica asta nu imi spune decat niste bubuieli care se repeta obsedant si care pe mine ma enerveaza. Pe de alta parte, exista si chestia cu “intoarce foaia”, adica sunt destul de multi oameni carora le displace muzica rock, folk si alte derivate ale lor. Si multi dintre ei vad in rockeri niste nespalati, pletosi, imbracati in piele si care dau din cap. Adevarul e ca sunt si destul de multi nespalati printre rockeri. Dar prefer un rocker in piele, cu bocanci si tinte, decat un individ care asculta manele si are un maieu pestrit, pantofiori cu cioc, o tona de gel in smocul de par din frunte si ochelari de soare pe crestet (chiar daca afara ploua sau individul e intr-o incapere). Si cum poti sa nu asculti Iris, care strange atatia spectatori la un concert sau Vintila si Baniciu, care stiu sa creeze o atmosfera care ii fericeste si pe cei mai imbufnati? Dar, cum spuneau odata stramosii nostri latini, “de gustibus et coloribus non disputandum”.

IRIS – Floare de iris

PHOENIX – Andrii Popa

Colegu’ Ştefan de la Radio Campus nu a stat degeaba când au fost Serbările Timişoreana şi i-a luat lui Mircea Baniciu un interviu. Duminică la 9 seara puteţi să auziţi ce a ieşit aici.

Acum vreau sa laud pe cineva. Nu doar de dragul de a lauda, ci pentru simplul fapt ca merita. Chiar cu varf si indesat. Pe cine anume vreau sa laud? O sa vedeti imediat. Sa incep, ca orice poveste, cu “A fost odata ca niciodata…”. Pai, a fost odata (si inca este) un club tare fain din Cluj-Napoca, de care v-am mai spus eu acum ceva timp, care se gaseste pe Strada Memorandumului nr. 23. E vorba de Autograf. Pe-acolo ma invart eu in ultimul timp, in cautare de idei, de nou, de lume buna, de muzica pe masura. Si clubul asta are, aproape in fiecare zi de joi, cantari folk. Dealtfel, chiar asa se si numeste ziua asta a saptamanii: “joia de folk”. Pe la concertele corifeilor, ma refer aici la Baniciu, Vintila, Ducu Berti, am vazut niste fete care stateau mereu in primele randuri si se agitau, cantau, zbierau, faceau o galagie de nedescris. In sensul bun al cuvantului.

La inceput, m-a cam mirat atitudinea asta. Mai fusesem eu la concerte folk, dar astfel de manifestari nu mai vazusem. Cu timpul, insa, m-am obisnuit cu cotidianul zilelor de joi. Trebuie sa marturisesc faptul ca la prima vedere am zis ca nu e nimic de capul lor, ca sunt doar niste tinere cu nasul pe sus, ca oricare altele, care vor numai sa se dea in spectacol si nu prea au nimic in cap. Chestie asupra careia, aveam sa constat ceva mai tarziu, ma inselasem amarnic. De ce spun asta? Aflasem intre timp ca tipele formau un grup care-si spunea “corpul de balet”. Mai apoi, am cautat pe internet ceva legat de folk, nu mai retin exact ce anume si am gasit un blog unde erau scrise tot felul de lucruri foarte interesante, cu subiectul folk. Si printre altele, era descris si “Autograful” din Cluj si atmosfera de acolo. Iar “Death is not the end…” a fost ceva…nici acum nu-mi gasesc cuvintele. Un articol cu adevarat maiastru, cu slove alese, gandurile unui om simplu, dar foarte bogat sufleteste.

Blogul asta am observat ca de fapt se vroia o blogorevista folk. I-am spus si lui miragecj despre lucrul asta si ea a fost cea care a lansat celebra vorba “palma morala”. Care a fost, intr-adevar, mai mult decat o palma morala, pentru ca n-as fi crezut in ruptul capului ca niste individe care se agita asa la un concert de muzica folk si fac atata harmalaie, pot asterne in pagina asemenea minunatii de articole. Am pus si eu ceva comment-uri la unele dintre articolele din blogorevista si mi s-a raspuns pe un ton foarte amabil. Fetele mi-au spus ca ar cam banui cine sunt. Si asa am stabilit o intalnire la un viitor eveniment folk. Care intalnire s-a petrecut nu peste mult timp, in Cetatea Oradei, la concertul Mircea Baniciu si Farfarello. Acolo am avut placerea, eu si miragecj, sa cunoastem, in sfarsit, corpul de balet. Mi s-a confirmat pe deplin cat de mult ma (ne) inselasem in ceea ce le priveste. Niste fete extraordinare, exuberante, pline de viata, cu simtul umorului. M-a mirat intrucatva jovialitatea lor, pentru ca din discutiile pe care le-am purtat, am aflat ca trecusera printr-o perioada foarte grea a vietii lor. La inceput, mi-a fost putin greu sa le deosebesc , pentru ca doua dintre ele seamana destul de bine. Apoi, dupa ce ne-am vazut in mai multe ocazii, am reusit sa fac diferenta.

Revista lor a inceput sa creasca, a ajuns acum deja la cel de-al patrulea numar. In cuprinsul ei gasesti comentarii la evenimente folk trecute si viitoare, anunturi privind spectacolele de folk si poezie, prezentari ale unor locuri in care muzica folk isi gaseste salasul si multe, foarte multe informatii si link-uri spre bloguri si site-uri a caror punte de legatura o constituie muzica folk. Cu siguranta, revista se va dezvolta pe viitor, pentru ca dupa cum le-am cunoscut de ambitioase pe fete, ele chiar vor sa faca ceva pentru muzica buna si fenomenul folk in special. Un gen care in ultimul timp cunoaste un reviriment pronuntat, tot mai multe festivaluri se organizeaza si tot mai multi amatori de astfel de muzica, de toate varstele, se intrevad la orizont.

Pe cei care doresc sa-si bucure ochii cu excelentele articole scrise de “balerine”, articole care eu cred ca pot concura si chiar depasi multe altele scrise in presa noastra cea de toate zilele, ii invit sa o faca cu cea mai mare placere si incredere, dand un simplu click aici.

Pentru incheiere, am ales un fragment dintr-o cantare care stiu ca lor le este foarte draga, cu Ciocuri, Tete si Elefanti:

Mai precis, “Serbările Timişoreana”, la Buzău, 5-7 septembrie 2008. Nu ştiam de evenimentul ăsta până acum vreo săptămână, dar ştiam că duminică avea să cânte Baniciu în Buzău. Ulterior am aflat că a lui cântare făcea parte din “festivalul berii”.

Cum fu? Piaţa Daciei amenajată frumos, stil cetate medievală, sau mă rog, fortăreaţă ceva, că era cu porţi şi turnuleţe “defensive” din lemn, o scenă mare, mici, mese şi MULTĂ bere. Ieftină, 2 lei paharul de vreo 0,4 litri. Mi s-a părut chiar bună, dar la mici nu m-am aruncat, deşi sunt fan. Adică, erau cam scumpi, 2 lei micul, şi nu prea îmi place să mă risc să iau mici din stradă.

De prezentare s-a ocupat “berarul”, un individ simpatic în costum care se vrea a fi specific anilor 1800. Da’ a fost cam plictisitor, că s-a ocupat de prezentări ale istoriei Buzăului, deşi mai bine prezenta istoria berii sau a Timişoarei. Da’ cred că după ce a văzut masa de cocalari din spate (de, bere ieftină) s-a gândit că e cazul să ia el locul şcolii.

Da’ ne învârtim pe lângă subiect. Fiindcă atracţia centrală a fost muzica. Din sfera rockului, evident. Nu degeaba dăduse un cocalar un mass comentând că era un concert de rahat. Oricum, totul a fost ascendent. Prima seară a fost întreţinută de o trupă mică, Interzis, care făcea coveruri da’ foarte bine. Apoi au venit “greii” serii, Viţa de Vie. Nu i-am ascultat până atunci, îl mai văzusem pe Despot la Megastar şi mi-a creat o impresie bună. Da’ când i-am văzut pe scenă mi-a plăcut. Atât “show-ul” cât şi muzica. Nu mai reţin setlistul că nici măcar nu le ştiu bine melodiile. Dar tot au fost foarte buni. Apropo, am autograf de la Despot .

Sâmbătă am fost toată ziua plecat în Bucureşti la nişte cumpărături. Eu mă aşteptam ca până la 5-6 să fim acasă, dar nu am luat în calcul şi dilatarea bucureşteană a timpului. Aşa că m-am găsit în Dacia la ora 9, în timpul jocurilor. După o bere, au urcat pe scenă Cargo. Ce pot să zic despre ei? Chitariştii graşi, cu figuri (adică feţe) de motociclişti, voce foarte bună, chităreală excepţională, pana mea, au fost FOARTE BUNI. Geniali chiar. Deşi nu au cântat decât o oră, a fost suficient pentru mine. Nici lor nu le mai reţin setlistul, da’ ştiu că au început cu Spiritus Sanctus, am auzit şi Hora pe Motoare, şi la bis a fost aia cu ploaia. Au fost de excepţie. Chiar mi se pare că acum că Phoenixul a ajuns un fel de schelet, Cargo fac legea în segmentul hard-rock-ului românesc. Bine, şi Iris. Ce am remarcat, chitariştii de la Cargo sunt amândoi burtoşi.

Am luat autografe de la toţi mai puţin Bărar, chitaristul. Chiar am vrut autograf de la el, dar ori l-am ratat ori nu a venit deloc. Adică, la finalul finalului, când se cărase lumea, rămăseseră toţi să vorbească, numa’ el nu era acolo. Cel mai mult mi-a plăcut de vocalist. Are o mutră de uber-unfriendly, da’ la împărţeala autografelor zâmbea, râdea şi glumea. Iar în timpul cântării era cu berea în mână. Ce am observat e că pe clăpar nu prea îl iubea lumea. Dar grupuleţul nostru l-a prins şi ne-am luat şi de la el autografe. Nu se compară cu Cnejevici, dar mie tot foarte bun mi s-a părut.

A treia seară, am ajuns devreme, şi după berea de rigoare, l-am ascultat pe ăla de la început. Claudiu Mirică sau cum îi zicea. Nu mi s-a părut strălucit, iar Retro Band mi s-a părut mediocră. Mai puţin clăparul, care cred că a cântat la Balul Bobocilor la noi când am intrat eu în liceu. Şi atunci, şi acum mi s-a părut foarte bun. După jocurile de rigoare a urcat în scenă Măria-Sa, Mircea Baniciu. În dreapta scenei, era nimeni altul decât Batman! Ok, Cnejevici într-un tricou cu Batman.

Şi dă-i cântare. Tristeţi provinciale, Întoarcerea la Orient, Eşarfa, Vara la Ţară, Pisica Neagră, Vremuri, Canarul, Mugur de fluier, Mica Ţigăniadă, Dealul cu dor, Andrii Popa (care, între noi fie vorba, sună MULT mai frumos cântat de Baniciu decât în varianta hard a Phoenixului de azi), şi nici nu le mai ştiu pe toate. Chiar mi-a plăcut la o fază. Suflet Normal, prezentă alături de mine după o absenţă la primele 2 concerte, şi-a scăpat telefonul. Baniciu l-a văzut şi i-a arătat cu mâna să îl ia. Fără să se oprească din cântat. Şi l-a luat înapoi. Baniciule, you rule!

Cnejevici în schimb, mie mi se pare cel mai bun clăpar din România. Omul ăla e GENIAL. De 3 ori în cursul ultimelor 3 luni i-am văzut, de 3 ori m-a impresionat. Tot ce regret e că nu am putut să iau şi de la el un autograf. Baniciu la autografe mi s-a părut de treabă, nu “mofturos” sau chiar “bădăran”, cum umblă zvonurile. Ne-am luat autografe de la el şi nu ne-am abţinut să-i zicem că aşteptăm să-l vedem la Folk You la anul.

Până atunci, există Om Bun, unde sperăm să ajungem…

Intr-o zi calduroasa, de inceput de toamna, niste oameni cu dorinta de mai bine in suflet s-au gandit sa organizeze in mijlocul targului un frumos concert pentru locuitorii orasului care vor sa asculte muzica buna, dar si care vor sa recicleze aparatele electrice si electrocaznice care le prisosesc ori becurile arse.

Si s-au gandit ei ca ar fi frumos ca pe afis si pe scena sa apara: Mahala Rai Banda, Timpuri Noi, Al Jawala, Zdob si Zdub si Pheonix (in ordinea intrarii in scena). Eu mi-am dorit sa ajung inca de la inceput pentru ca doream sa aud si cele doua trupe mai putin cunoscute pe la noi, Mahala Rai Banda si Al Jawala, care canta muzica tiganeasca ori cu influente de genul asta. Si bine am facut ca am mers caci au fost foarte faini si ritmurile atat de imbietoare incat, cel putin eu, nu m-am putut abtine de la a dansa. In jurul meu numerosi tineri/copii care nu prea stiau cum sa reactioneze, sa danseze, sa nu danseze, oare mai suntem cool daca parem interesati de genul asta de muzica?

Intre cele doua trupe mentionate mai sus au cantat Timpuri noi care au insufletit cam tot publicul prezent, in dubiu sau nu. Nu cred ca trebuie sa dau detalii despre prestatia lor pe scena, doar se stie ca sunt buni. Al Jawala au calmat un pic spiritele prin cele doua saxofoane, care sunau foarte bine.

Dupa un an, de la Stufstock 2007, i-am revazut pe Zdob si Zdub. Nu stiu de ce mi s-a parut ca au cantat putin, poate pentru ca am topait tot concertul si-mi plac prea tare..si tot ce place se termina parca mai repede. Alaturi de mine se aflau si doua tipe cu copiii lor, un baiat si o fetita care nu aveau mai mult de 5-6 ani, dar care s-au zbenguit la fel de mult ca mine si erau atat de frumosi. Bineinteles ca erau si fetele carora li se scurgeau ochii dupa Valerica, care “chiar daca s-a mai ingrasat, tot bine arata”. Recunosc ca si eu am balit un pic dupa basist . La final voia buna se instaurase in toti porii nostri.

Si pe scena urma sa intre monstrul sacru, Phoenix. Obisnuita cu modelul concertelor lor din ultimul timp, ne-am gandit ca o jumatate de ora sa luam pauza de un suc, o gustare…Si bine am facut, caci dupa ce au reglat sunetul asa cum numai Pheonix stie sa o faca au pornit acordurile melodiilor mai mult decat cunoscute. Insa…Rusine!…Rusine!…se auzi la prima pauza dintre melodii, adresat baietilor de la sunet. Omul, Nicu Covaci, avea un fus in monitor (recunosc ca n-am treaba cu tehnica de genul asta si nu stiu ce-i ala fus – cine stie sa-mi explice si mie, va rog – dar alaturi de Tudor ne-am tot dat cu parerea, daca torcea niste lana sau venisera din Germania si schimbasera fusul orar si de fapt in monitor ii auzeau pe Zdob si Zdub, intrebandu-se Covaci de cand are vocea asa buna). Apoi nu se auzea in monitor: “Invatati oamenilor sunet” ii fura spusele. Din cate stiu eu oamenii de la Stage Expert is destul de profi si au ceva cunostinte in domeniu. Mai tarziu am aflat ca reglarile de sunet se inregistrau digital si ramaneau asa cum au fost stabilite…de ei…la sound check. Insa domnul Covaci nu isi da seama ca vocea lui nu mai este atat de in forta ca pe vremuri si d’aia nu se aude. Se simte din plin lipsa lui Baniciu, a lui Mani Neumann si mai nou a lui Josef Kappl.

Dar cativa din public au fost destul de inspirati si fani ai formulei de succes a trupei si au adus pancarde pe care era scris numele fiecaruia: Covaci, Baniciu, Neumann, Kappl, Tandarica, dar si una pe care erau trecute cele trei nume care probabil i-au mai scos cateva fire de par alb, prin parti, lui Covaci: Baniciu, Neumann si Kappl. Daca la concertul de la celebrarea Casei de cultura Grigore Preoteasa, cand publicul ii striga numele lui Baniciu, Covaci canta in microfon “ba-ni-ci-un-ba-ni-ciu”, acum a fost mai domol si a spus ca daca fanii doresc sa multumeasca celor care au contribuit la succesul Pheonix acestia ar trebui sa umple Piata Revolutiei cu pancarde.

Oricum, separat si Baniciuc si Neumann+Kappl (ascultati Farfarello!) fac o treaba buna si fanii lor ii asculta fara a tine cont de divergentele iscate intre membrii Pheonix.

Si cu fusul in minte mi-am continuat eu noaptea pe Motoare, unde am ras de un anume individ, Octav, de ma dor si acum falcile.

Frumos mai e Bucurestiul noaptea.

]]> http://aleena.wordpress.com/2008/09/07/fusul-e-dilema/ Sun, 07 Sep 2008 19:50:24 +0000 Alinna http://aleena.wordpress.com/2008/09/07/fusul-e-dilema/

Intr-o zi calduroasa, de inceput de toamna, niste oameni cu dorinta de mai bine in suflet s-au gandit sa organizeze in mijlocul targului un frumos concert pentru locuitorii orasului care vor sa asculte muzica buna, dar si care vor sa recicleze aparatele electrice si electrocaznice care le prisosesc ori becurile arse.

Si s-au gandit ei ca ar fi frumos ca pe afis si pe scena sa apara: Mahala Rai Banda, Timpuri Noi, Al Jawala, Zdob si Zdub si Pheonix (in ordinea intrarii in scena). Eu mi-am dorit sa ajung inca de la inceput pentru ca doream sa aud si cele doua trupe mai putin cunoscute pe la noi, Mahala Rai Banda si Al Jawala, care canta muzica tiganeasca ori cu influente de genul asta. Si bine am facut ca am mers caci au fost foarte faini si ritmurile atat de imbietoare incat, cel putin eu, nu m-am putut abtine de la a dansa. In jurul meu numerosi tineri/copii care nu prea stiau cum sa reactioneze, sa danseze, sa nu danseze, oare mai suntem cool daca parem interesati de genul asta de muzica?

Intre cele doua trupe mentionate mai sus au cantat Timpuri noi care au insufletit cam tot publicul prezent, in dubiu sau nu. Nu cred ca trebuie sa dau detalii despre prestatia lor pe scena, doar se stie ca sunt buni. Al Jawala au calmat un pic spiritele prin cele doua saxofoane, care sunau foarte bine.

Dupa un an, de la Stufstock 2007, i-am revazut pe Zdob si Zdub. Nu stiu de ce mi s-a parut ca au cantat putin, poate pentru ca am topait tot concertul si-mi plac prea tare..si tot ce place se termina parca mai repede. Alaturi de mine se aflau si doua tipe cu copiii lor, un baiat si o fetita care nu aveau mai mult de 5-6 ani, dar care s-au zbenguit la fel de mult ca mine si erau atat de frumosi. Bineinteles ca erau si fetele carora li se scurgeau ochii dupa Valerica, care “chiar daca s-a mai ingrasat, tot bine arata”. Recunosc ca si eu am balit un pic dupa basist . La final voia buna se instaurase in toti porii nostri.

Si pe scena urma sa intre monstrul sacru, Phoenix. Obisnuita cu modelul concertelor lor din ultimul timp, ne-am gandit ca o jumatate de ora sa luam pauza de un suc, o gustare…Si bine am facut, caci dupa ce au reglat sunetul asa cum numai Pheonix stie sa o faca au pornit acordurile melodiilor mai mult decat cunoscute. Insa…Rusine!…Rusine!…se auzi la prima pauza dintre melodii, adresat baietilor de la sunet. Omul, Nicu Covaci, avea un fus in monitor (recunosc ca n-am treaba cu tehnica de genul asta si nu stiu ce-i ala fus – cine stie sa-mi explice si mie, va rog – dar alaturi de Tudor ne-am tot dat cu parerea, daca torcea niste lana sau venisera din Germania si schimbasera fusul orar si de fapt in monitor ii auzeau pe Zdob si Zdub, intrebandu-se Covaci de cand are vocea asa buna). Apoi nu se auzea in monitor: “Invatati oamenilor sunet” ii fura spusele. Din cate stiu eu oamenii de la Stage Expert is destul de profi si au ceva cunostinte in domeniu. Mai tarziu am aflat ca reglarile de sunet se inregistrau digital si ramaneau asa cum au fost stabilite…de ei…la sound check. Insa domnul Covaci nu isi da seama ca vocea lui nu mai este atat de in forta ca pe vremuri si d’aia nu se aude. Se simte din plin lipsa lui Baniciu, a lui Mani Neumann si mai nou a lui Josef Kappl.

Dar cativa din public au fost destul de inspirati si fani ai formulei de succes a trupei si au adus pancarde pe care era scris numele fiecaruia: Covaci, Baniciu, Neumann, Kappl, Tandarica, dar si una pe care erau trecute cele trei nume care probabil i-au mai scos cateva fire de par alb, prin parti, lui Covaci: Baniciu, Neumann si Kappl. Daca la concertul de la celebrarea Casei de cultura Grigore Preoteasa, cand publicul ii striga numele lui Baniciu, Covaci canta in microfon “ba-ni-ci-un-ba-ni-ciu”, acum a fost mai domol si a spus ca daca fanii doresc sa multumeasca celor care au contribuit la succesul Pheonix acestia ar trebui sa umple Piata Revolutiei cu pancarde.

Oricum, separat si Baniciuc si Neumann+Kappl (ascultati Farfarello!) fac o treaba buna si fanii lor ii asculta fara a tine cont de divergentele iscate intre membrii Pheonix.

Si cu fusul in minte mi-am continuat eu noaptea pe Motoare, unde am ras de un anume individ, Octav, de ma dor si acum falcile.

Frumos mai e Bucurestiul noaptea.

]]> http://cantafabule.wordpress.com/2008/08/30/ploua-ploua-ploua/ Sat, 30 Aug 2008 08:20:21 +0000 cantafabule http://cantafabule.wordpress.com/2008/08/30/ploua-ploua-ploua/

Hei, ce ploaie e afara…E sambata. Am de ales azi. Vreo 3 chestii la care sa ma duc: Tandarica in Piata Mare din Sibiu, corifeii Baniciu si Vintila in Poiana Brasov si IRIS la Turda. Si afara ploua, ca in poeziile lui Bacovia. Ploaie nebuna, de toamna deja. Nebuna si rece. Slabe sperante sa se opreasca pana va amurgi. Unde sa ma duc? Care ploaie din cele 3 sa ma spele? Chilian imi urla in urechi: “Nu vreau sa ma duc la munca / Vreau numai sa dorm”. Asta cant eu de multe ori dimineata. Acum incerc sa ma imbarbatez: “Nu vreau sa ma ploua / Vreau sa vad concert”. Poate se indura Doamne-Doamne si da putin soare. Macar azi…Gata, a terminat Chilian melodia aia deprimanta. Dar afara tot mai tare ploua. Parca sa-mi faca in ciuda…Si totusi, cred ca o sa aleg IRIS. Nu i-am mai vazut de ceva timp.

Misto reclamele astea de la berea Ciucas, alea cu cerbul Cornel. Desi cineva zicea intr-un comentariu pe un site, al carui nume nu mi-l aduc aminte la ora asta, ca reclama e de un infantilism total si ca e realizata de niste tractoristi, mie mi-au placut mereu astea de la berea Ciucas. Mai sunt si alea cu Dorel, tare faine, dar astea cu Cornel sunt de-a dreptul minunate. Si-n plus, ultimele doua, care fac reclama la Ciucas Montanfest – Festival cu Folk si Bere, ii au ca protagonisti pe corifeii muzicii folk: Mircea Baniciu, Mircea Vintila si Nicu Alifantis.
Daca tot am adus vorba de Festivalul Ciucas, sa va spun ca el va avea loc in Poiana Brasov, in zilele de 30 si 31 august.
Nu stiu daca o sa ajung pe acolo. Poate, macar o zi. O sa pun si un link spre site-ul oficial al Festivalului, unde veti gasi si programul integral al acestei manifestari. Daca vreti sa va simtiti bine in acest sfarsit de vara (calendaristic, cel putin), sa va infruptati cu mititei si sa desertati butoaie cu bere, iar serile sa va incante corifeii Baniciu, Vintila, Alifantis, Bertzi, pai nu stati sa va ganditi prea mult si dati-i bataie spre Poiana. Sunt sigur ca va fi un week-end grozav si o petrecere pe cinste.
Si sa nu uit ceva: va garantez ca n-o sa va intalniti cu ursul , ci cu cerbul (Cornel, pe numele lui ).

Zilele astea la Cluj-Napoca au loc “Serbarile Timisoreana”. Mi-am luat luni o zi libera de la serviciu, ca sa pot participa in liniste la manifestarea asta. Am mai fost la Alba-Iulia, dar fiind Baniciu si Cargo, am zis ca e musai sa vin si la Cluj. Am venit de sambata, pentru ca vineri a fost Vita de vie, trupa care nu prea ma incanta. Chiar deloc. M-am cazat la un hostel dragut din Cluj, situat la doi pasi de centrul orasului, Retro Youth Hostel. Il puteti gasi pe strada Potaissa nr. 11-13. O locatie faina, cocheta, cu oameni foarte amabili si binevoitori.
Cum ziceam, am venit la serbari, asa ca spre seara m-am intalnit cu amicii din Cluj la parcarea de la Polus Center, unde e gazduita manifestarea in cauza. In deschidere a cantat trupa Six (habar n-am cine sunt), apoi au urmat cei de la Cargo. Ce sa mai spun despre ei? Cei care ii cunosc stiu ce pot. A fost unul dintre cele mai faine concerte ele lor la care am fost (nu cel mai fain, ca ala a fost la “Crazy Bike Party”, la Dumbrava, in Sibiu in 2001). Si desi eu sunt nostalgic dupa Kempes, trebuie sa recunosc faptul ca si Igrisan este un vocalist foarte bun. Miragecj zicea ca Igrisan are la ora actuala cea mai buna voce rock din tara. Stiu si eu…Poate asa e, in conditiile in care Cristi Minculescu nu mai poate urca atat de mult.
Per ansamblu, a fost un concert misto, nu am retinut toate piesele pe care le-au cantat, dar au fost “Batacanda”, “Doi pasi in urma ta”, “Aproape de voi”, “Nu pot trai fara tine”, “Nu mai am tigari”, “Hora pe motoare”, “Anarhia” si altele, iar la bis “Daca ploaia s-ar opri” si “Erata”. Dupa concert, cu ajutorul lui miragecj, care a pus o vorba buna la Ana Calin, o tipa din anturajul trupei, am reusit, dupa ce un organ (a se intelege paznic sau bodyguard) a verificat autenticitatea faptului ca Ana Calin ne-a ajutat, sa patrundem in perimetrul unde se aflau membrii trupei Cargo. Acolo ne-am intretinut cu ei, foarte amabili, chiar nu credeam ca vor fi asa, n-am mai avut de a face cu ei, decat foarte putin am vorbit cu Kempes la un concert la Sibiu, acum cativa ani. Am vazut ca au fost foarte amabili si cu ceilalti fani, au discutat cu ei si le-au acordat autografe. Am facut si ceva fotografii cu baietii, dar si in timpul concertului, pe care o sa le postez/postam zilele urmatoare pe net. Desi Alin Achim ne-a invitat sa ramanem cu ei la o bere, am zis ca am profitat prea mult de amabilitatea lor si am ales sa mergem in carciuma noastra de capatai, “Autograf”. Era cam 23.30. Am stat si pe acolo ceva timp, pana pe la 2.00, fiecare si-a luat ceva beri si alte licori (eu m-am dat pe cola, am avut acum vreo 3 saptamani o noapte crunta de betie de bere si inca nu ma pot impaca cu gustul ei). Asta seara cred ca ne reunim, presteaza Tetea Baniciu . Poate de data asta o sa incerc ceva bere.

Am fost azi pe la Iulius Mall si m-am bagat pe la Librariile Carturesti. Mi-am luat o carte, “Du-te, traieste si vei fi”, scrisa de Radu Mihaileanu si Alain Dugrand. Mi-a placut tare mult titlul. O sa ma apuc s-o citesc zilele astea si poate o sa va impartasesc ceva cuvinte desprea ea.
Ma pregatesc acum sa pornesc spre Polus Center. Doar e Tetea, nu?

P.S.: Ceva filmari de la concert gasiti aici

Acu cateva ore am ajuns acasa nu stiu daca o sa reusesc sa scriu coerent pt. ca in ultimele 24 de ore am dormit  vreo 2 ore pe o bancheta de personal(tren) da vreau sa scriu chestia asta acum ca peste cateva zile nu cred ca o sa mai aiba acelasi farmec.

Deci de data asta am ales sa mergem cu trenu pt. ca je n-avea chef de condus, evident ca la clasa a 2 a ca orice rockeri ce se respecta, mi era dor sa simt musamaua aia sub piele e o senzatie unica nu stiu da parca imi aduce aminte de lungile calatorii spre mare, si baia defapt buda a fost o mare atractie senzoriala in fine am supravietuit si am ajuns in capitala Dihorului pe la 6 si ceva, btw trenu asta se numeste in limbaju popular, “trenu foamei” face legatura intre Iasi si Timisoara, nu cre ca tre sa explic de ce.

Locatia a fost geniala, o cetate cred medievala lasata in paragina, ca orice chestie faina din romanica ,dar din pacate ne-a zis un amic ca festivalul n-a fost deloc promovat s-a vazut dupa nr. de spectatori da pana la urma n-a contat eu cel putin m-am simtit super bine.

Sincer m-am dus mai degraba pt. Farfarello decat pt. Baniciu, Baniciu tot am vazut si o sa mai vad nu ca m-as satura vreodata da Farfarello nu stiam cand o sa mai am ocazia sa-i vad. Pana la cantarea propriu zisa a cantat un nene ceva muzica pe niste sonete Shakespeariene, nimic impresionat chiar banal as zice. Baniciu acu nu vreau sa sune aiurea, mi’i extrem de drag omu asta, da a fost obosit se auzea pe voce, era si de inteles si de asteptat omu facuse show de zile mari cu o seara inainte, da la Baniciu tre sa fii cretin ca sa nu te simti bine in orice conditii, stie sa cante si sa incante, am uitat sa zic ca intre timp ne intalnisem cu corpu de balet(bine am zis?) evident ca tot de la cluj au venit. La sf. cantarii lui Tetea s-a produs minunea pe care eu sincer o anticipasem, Mani si Ioji s-au urcat pe scena sa-l ajute un pic la Andrii Popa cu un Do major la bass si un pic de backing vocals, foarte tare, asta s-a intamplat in prezenta domnului sefului de post, dom’Ionut care sincer nu stiu ce cauta pe acolo, nici macar nu si-a folosit ce are el cel mai bun, muschii, la caratul boxelor da tre sa recunosc ca omu a fost bine simtit si nu s-a prea bagat in seama, chiar as vrea sa ma insel in privinta lui.

Acuma cateva vorbe despre Farfarello pt. mine a fost o surpriza extrem de placuta, de Mani si Ioji stiam ca-s buni foarte buni de altfel acuma mi s-a confirmat pt. a n-a oara cat de mult a gresit sefu’ da sa nu intram in subiecte dureroase, da omu de la percutie pe mine sincer m-a dat gata, e un asiatic destul de firav da emana o energie, senzational, nici neamtzu de la chitara n-a fost mai prejos la solo-ul lui insusi Mircea Baniciu si-a mutat sediu in fata scenei, era ceva de vazut si mai ales de auzit. Ar fi multe de spus da nu-s eu in masura sa-i judec pe cei de la Farfarello e o trupa pe care acuma incep s-o invat oricum daca aveti ocazia chiar mergeti sa*i vedeti live, e ceva fain de tot.

Dupa concert s-a intamplat o chestie tare faina, mie in general nu-mi place sa ma bag printre artisti, mai ales printre cei care-i admir foarte mult, da data asta chiar imi doream o poza cu Mani. Si dupa ceva discutii de mare angajament intelectual cu jandarmii am reusit sa intram, atmosfera era tare misto acolo, Baniciu era foarte bine dispus cre ca era relaxat dupa lansarea de joi unde am auzit ca ar fi avut emotii firesc de altfel, am povestit cu Ioji despre ce ne doare pe toti omu mi s*a parut foarte sincer si degajat, tin minte la 45 ani in cluj imi cumparasem Symphoenixul pe cd si vroiam neaparat un autograf de la unu dintre ei, la Covaci si Tandarica era coada si cum n-aveam chef de stat ma tot plimbam pe acolo si l-am vazut pe Ioji singur m-am dus i-am cerut omu foarte bine simtit ca deobicei a dat cu subsemnatul da nu stiu parca era asa stingherit, ce cautam eu la el cand vedetele erau cu o usa mai incolo in fine cam lunga parenteza, tot Ioji a adunat lumea pt. o poza de grup la initiativa lui Zdronti(sper ca am retinut bine).

Intr-un final ne-am tirat de acolo, ne-am despartit de corpu de balet de la Cluj pt. ca noi vroiam sa mergem la un concert AG Weinberger si ele aveau alte treburi, concertu lui Weinberger pt. noi a durat vreo 5 -10 minute pt. ca locatia respectiva cerea 250 de mii consumatie pe om si nu ni se merita, cantarea era undeva pe la jumate si oricum n-am fi apucat sa consumam banii aia (nu suntem oameni fitosi, nu bem chestii extravagante). Si cum mai aveam pana la tren am mers din club in club pana am gasit o locatie acceptabila pt. toata lumea adica o terasa , am povestit, am baut, am mancat faza faina ca in clubu de vis-a-vis erau oamenii care ne incantasera cu putin timp inainte si chiar ca n-a fost nici un aranjament la mijloc asa se nimerise, iar domnul Baniciu a fost domn ca deobicei si a condus ce a mai ramas din corpu de balet pana la masina(asta banuiesc), reintoarcerea a fost mai grea da l-am ajutat noi adica tot Zdronti, adevaru ca toate cluburile din zona aia seamana intre ele mai ales in ore tarzi din noapte. A mai stat ceva pe acolo si intr-un final ne-am dus spre gara sa luam trenu vietii, corpu de balet a fost extrem de dragut cu noi si s-a oferit sa ne duca in urbea natala da eu la ora respectiva nu eram in stare sa percep ideea ca seara aia chiar tre sa termine, merci oricum nu cre ca am zis atunci chestia asta. The end … mai ce m-am lungit mi-am propus sa scriu chestii scurte ca asa am citit ca-i sanatos pe blog da nu-mi ies nici cum. O sa incerc ca-n viitoru apropiat sa pun ceva poze & filmari.

Update poze : Spre rusinea mea de it developer ce’s nu reusesc sa integrez un filmuletz flash aici asa ca pun linku :link .

ps : scuze daca am gresit nume, genuri, substantive, conjugari da intelegeti situatia.

Deci e de mers, e de mers la Oradea sa ne cante si sa ne incante, Baniciu, Ioji si Mani asta daca in urmatoarea ora jumate nu se intampla nimic adica shit happens, da sa nu fim pesimisti. Sper sa rezist cu brio la excursia asta desi is un pic “obosita” si culmea n-am fost ieri in beci m-am oprit pe terasa, tentatia a fost destul de mare sa cobor pt. ca l-am vazut pe Imi si gasca numa norocu meu a fost ca eram cu pensionarele mele favorite care la 10 juma 11 au dat stingerea.  Impresii, pareri, sugestii si reclamatii, peste cateva zile cand cred o sa-mi revin.

Pana una alta va las in compania lui Emeric Imre plus o tanti care mi se pare un pic pe langa, la piesa aia am fost colega de scara cu Baniciu, magulire si flatare pt. el . Apropo tanti aia a cantat in ceva cenaclu si am impresia ca-i sotia profului meu de matematici nu mai stiu  de care din faculta, era si el pe acolo, omu nu mi-a produs amintiri prea placute desi cu chiu cu vai mi-am luat examenu si cre ca din prima.