În viaţa de zi cu zi fenomenul este observat pretutindeni ca forţa de atracţie exercitată de Pământ asupra tuturor corpurilor, forţă numită greutate. Valoarea greutăţii unui corp este direct proporţională cu masa lui şi este orientată spre centrul Pământului. Coeficientul de proporţionalitate se numeşte acceleraţie gravitaţională şi este egal cu acceleraţia unui corp care cade liber în cîmpul gravitaţional al Pământului.

sursa

Observați în videoclipul de mai jos acest fenomen

Deci ce ați învățat azi? )

Cu siguranţă un fragment care-i va încânta pe susţinătorii campaniei anti-neagoe şi care-l va duce la infarct pe genialul papagal Horvath:

“Mergeam cu Art pe mijlocul şoselei. Vreme de căcat nici o curvă la orizont maşina bine chitită o lăsasem înafara oraşului. Art era un individ îndesat cu maxilare de boxeur si cu o privire strălucitoare. Mintea în schimb îi era mai puţin strălucitoare. Ieşit de la fără lacăt, îşi căpătase numele, Art, în ospiciu. Fusese achitat la proces şi închis într-o şandrama de nebuni. Prins violând al 6lea copil anul acela, iniţial tanti cu ştreangu îi făcea cu ochiu, însă un avocat bun la suflet reuşise să-i obţină mental defazationu.
În seara aia de căcat tocmai fugise la marea măiestrie. Probabil se dăduse alarma.
-Bă, io zic să mergem la futut, mîrîi Art.
-Unde pula mea la ora asta. Ai ceva parale?
-Am o pulă. Mi-au luat tot la început.
-Să te fut. Ce căcat facem acuma?
Art îşi pleacă fruntea.
Povestea lui e simplă. Ta-su era poponar. Obişnuia să i-o tragă aproape în fiecare seară. La 12 ani, Art avea un cur de 45 de ani, maro, scofâlcit şi mai ales, un cur care puţea înfiorător. De câteva ori încercase să se ascundă de taică-su. De fiecare dată când îl găsea, ăla lua un ac de cusut saci de rafie şi-l înţepa punctual, de 15 ori în fiecare bucă. I-am văzut curu odată, chiar în seara în care reuşise să fugă de-acasă. Era căscat de la futut şi înţepat. Arăta ca un imens plici de omorît muşte. Un plici roşu, cu o gaură maro plină de slobozu lu tacsu, învelit în chiloţi gri-rupţi. Atunci o fost prima şi ultima dată când mi s-a făcut milă de el.
-Auzi…
-Aud.
-Ce-ar fi să mergem s-o futem pe maică-mea?
Mă gândesc. Mă-sa e o ştoarfă bătrână, da nu din cauza lu tacsu. Aşa e ea.
-Bă da tu vrei?
-Da cum, dă-o-n chizda măsii de muistă.
Afară începe să plouă. Şi mai de căcat.
-Bine, hai.
Mergem amândoi, iar deasupra noastră o muie de căcat de ploaie. Să-mi bag pula, şi-n mă-sa, şi-n Art.
Ajungem-
-Ia zi, îl întreb cum facem?
-Hai să vedem unde-i vaca.
Ne tupilăm ca bazaţii. Mă-sa citeşte o revistă pentru curve în bucătărie. Spală rufe. Nu ea, ea aproape nici pe pulă nu pune mâna de putoare ce-i. Maşina de spălat spală rufe. Ea stă rezemată de maşină.
Hmm…să-mi bag pula, e încă bună ştorfetul.
-Art, câţi ani are mă-ta mă?
-De unde pula mea să ştiu
-Cum facem?
Art se gândeşte. Asta poate dura mult.
-Intru io repede şi-i fut una în cap cu muia aia de carte de bucate.
-Nu merge. Tre să-i dai cu ceva mai tare. Altfel n-are nici pe dracu.
-Cu ce?
Ne holbăm curioşi pe fereastră. Vaca stă cu spatele la noi. Să-mi bag pula, mi se scoală. Curvetei i se vede o ţîţă când se întoarce.
-Ăi, hai că intru eu şi-i fut un cap în gură şi pe urmă de-abia îi fut muia cu cartea de bucate.
Art dă din cap.
-Ţi s-o sculat?
-Ăhă.
-Hai, şi să nu te caci pe tine, în pula mea….
Mă-sa apucă să se întoarcă, da mă vede numai pe mine, şi asta doar pt o fracţiune de secundă, că pe urmă-i plină de sânge ca o scroafă. Stau şi mă uit la ea, Începe să urle. Un genunchi în plex şi vaca e pe jos, scormonind după aer. Păşesc peste ea, iau cartea de bucate şi gravitaţia rezolvă restul. A tăcut muia.
Respirăm amândoi greu. Sîntem noi pizdoşi, da ne bate oleacă inima.
-Ia….vezi dacă respiră cotoarba şi dacă nu, bagă aer.
Art îşi masează ştromeletele, dar se conformează
-Respiră, dă-o-n morţii măsii că e obişnuită…
-Hai, mai las-o, hai să sugem o bere rapid.
-Dacă n-o fi supt căcănara tot…
Găsim un pachet de bere înfipt în frigider. O terminăm rapid pe prima.
-Eu mă duc, că-s nefutut de 2 luni.
-Câineşte?
-Ca câinii, încuviinţează Art, doar în cur îi place.
Îi rupe chiloţii. E bună pizda. Puţină celulită pe coapse şi nişte ţîţe nu foarte lăsate. Art i.o vâră rapid. Ştoarfa se trezeşte, nu prea ştie ce se întâmplă, da-i place…îşi duce mâna la gură şi muşcă, probabil ca să nu ţipe.
Încep să mă plictisesc. Art i-o propteşte peste tot de vreun sfert de oră.
-Băăă, termină-te odată în pula mea….
-Hacu…acu
Trec zece minute. Art i-o dă la muie. Îmi trag o labă scurtă.
Art termină. Mă-sa tot nu vede nimic; are sânge închegat pe pleoape. Art rămâne cu pula bleagă şi cu capu lu mă-sa în mână, ţinut de păr.
-O fuţi? mă intreabă.
-Căcat, mi-am tras o labă, e mai mişto aşa.
Art rămâne în aceeaşi poziţie.
-Ce faci, zic.
-Păi ce facem acu?
-Plecăm?
-Nu ştiu….mai stăm un pic şi i-o mai dăm odată?
-Nu, hai s-o pizdim d-aci.
Art o dă rapid cu capu de maşina de spălat.
-Hai.
-Nu încă. Vezi de are puls curva.
-Ce să aibă?
- Vezi dacă trăieşte, în pula mea.
Art se apleacă şi vede.
-Da, ţi-am zis, e rezistent ştorfetul.
-Na, păi hai atunci.
Afară plouă şi mai tare. Băgăm un joint.
-Băi pulă, cam în vreo doo trei zile te prind ăştia.
Art dă din cap. Ştie.
-Asta e.
Ce morţii măsii să-i zic? I-aş zice ceva.
-Auzi, ţie îţi plăcea să fuţi copchii?
-Ăhăă…, Art ridică privirea interesat brusc
-Asta e bine.
Mergem amândoi ca vacile plin ploaie. Mergem până la capătul nopţii ca vacile.”

Kawaoe Tama e un scriitor aproape necunoscut, un fel de Neagoe cu ochii migdalaţi.

Hăulitul de la tata lui: aici. Plus parodia one şi parodia 2.

Tot venind motul de momente matinale de respiro, un pic de cultură vizuală nu strică absolut deloc; e vorbul despre un film extrem de drăguţ:

Individul cu animalele fermatice şi alienate din 1984 redactează un jurnal ce acoperă periodul 1938-50. Cum ar veni, o fantomă cu blog. Indivizii carele i-au înfiinţaturat şi premiul ce-i poartă numele s-au gândit să-i publice jurnalul as blog entries.

Aşadar, până în anno domini 2019 or 2020 poţi arunca câte-o geană pe blogul fantomei.

Sau cel puţin aşa pretinde telegraful din fog:

George Orwell started keeping a diary on August 9, 1938, and maintained it on a more or less daily basis till shortly before his death in 1950. Now the trustees for the Orwell Prize have decided, 70 years after his first entry, to post the diaries on the internet, a day at a time, an enterprise that should therefore continue till 2019 or 2020.

Impatient readers don’t, of course, have to wait so long. The diaries have already been published in the 20-volume Complete Works, edited by Peter Davison, while excerpts from his wartime diary were included in the four-volume Collected Essays, Journalism and Letters, edited by Sonia Orwell and Ian Angus, first published by Secker & Warburg in 1968, and then by Penguin two years later.

Dimineaţă. Subsol. O mulţime redusă de pitzi jurnaliste cu leptoapele pre pulpe pulpa pulpe. Unele bune.

Ratez dezastruos ocazia de a mă aşeza lângă o pulpa-pulpae. Mă aşez lângă o bătrânică. Musiu Pata începe să vorbăluiască. Mă străduiesc să-mi concentraţionez restul de neuroni pe discursul lui, asta în timp ce globii mei oculari se concentraţionează constant asupra vulpiţei roşii din stânga. Cu ocazia aiasta îi aflu şi numele: Andra Matzol, antropolog. Uh, antropologia ie o scientia fooooarte interesantă:

Vorbesc, pe rând, Patapievici, Corina Şuteu, Dan Perjovschi, Cezar Paul Bădescu. Nimic senzaţional. Un domn mai solid la corp şi creier subliniază faptul că uluitoarea comisie a parlamentului, de anchetare (sic! ….cu lămpi în faţă?) a ICR-ului este binevenită. În felul acesta, spune musiu-solidul, vom avea un document real în mână, o măsură reală de a judeca aberaţiile.

Patapievici vorbeşte. Uneori râde, probabil nonstop uimit de monstruozităţile gânditureşti carele i se înfăţişează.

De pildă, designul de reclamă Eugenia-expirată anterevoluţionară posedat de obiectiva şi culturala tabloidă, New York Magazin:

Patapievici se apucă de dat cu neuronu în stânga şi-n dreapta. Dezminte în bloc toate cretinătăţile: “Toate acuzaţiile sunt false. Scandalul a pornit de la…NIMIC”. Toate astea le poţi vizualiza-audita mai jos.

Cel mai interesant moment a fost acela al grasului. Un gras ce bătea lejer suta 20 de kintale, drapat în negru complet, a intrat pe la trei sfertul conferinţei, a aşteptat câteva clipe şi a pus o singură întrebare. Lui Patapievici, desigur:

De ce au fost invitaţi în Germania cei doi colaboratori ai securităţii pe banii publici? (obsesia asta cu banii publici e fascinantă la un popor lipsit de identitate)

Patapievici, deşi mentionează că nu acesta este subiectul conferinţei, îi răspunde. Deutchlanderii l-au cerut pe Antohi şi Hoisie, fiind conştienţi de trecutul acestora. Mai departe, grasul a notat conştiincios pe o hârtie. La sfârşit, din întâmplare am mers în urma lui o perioadă. A vorbit la telefon gesticulând nervos. Ceva nu i-o fi convenit. Era foarte gras şi în cele din urmă l-am depăşit. Cred că era un simpatizant.

Ceea ce mi se pare mai fascinant este incredibilul non-in-ne-profesionalism al Antenei 3. După conferinţa de presă, de la 17 la 18, Antena 3 îşi reuneşte copiii de aur, recte Dana Grecu, inteligenta prezentatoare cu creer adamantino-diamantat, marele Bădin, again marele scriitor Buzura, Augustin şi R. Tudor, un român carele nu se recunoaşte în expoziţie şi care emite judecăţi de genul:

….bunul simţ nu are gust……nimeni nu poate să facă ce-l taie capul…

Dana Adamantina îl întreabă, socratic: De ce oare s-a băgat Patapievici în expoziţia asta? R. Tudor răspunde cu siguranţă: Din PROSTIE.

Pe situl Antenei 3, pe lângă deformările uzuale, apar şi contradicţii. De pildă, pe această pagină, chiar în capul ei, atenţii observatori ai mersului culturii spun:

Patapievici: Poneiul cu zvastică are valoare artistică. Nu este nici sinagogă, nici casă de evreu (07 08 2008

În schimb, aici, declaraţia e…interpretată altfel:

Conform acuzaţiilor, acest ponei ar trebui să fie ori o sinagogă, ori o casă evreiască

Deci, poneiul ie sau nu sinagogă sau casă evreiească? Bădin nu se lasă nici el, spunând că Şuşara ar fi spus că cei care au streetartuizat expoziţia ar fi nişte derbedei. Şuşara nu a spus aşa ceva. Şuşara a venit astăzi la conferinţă şi a fost de acord cu Patapievici în mai toate punctele, apreciind totuşi că ar trebui să existe o dezbatere principială asupra valorii artistice a expoziţiei. Deci Bădin mănâncă materie maronie.

Şi bagă. Şi dă-i. Şi luptă.

Per total, plictisitor. Nici unul/a dintre căţeii viguroşi şi persistenţi în ubicuă lipsă neuronală şi de common sens ce latră de zor în spaţiul virtual nu a venit să arunce vreun ochi. Sau poate nu doreau să se lămurească ce-i aia, domle, cultura stradală….ăăăă…aia cu nesimţiţi ăi derbedei şi aurolaci care mâzgâlesc…

Unde-ai fost Georgescule, tu, bravul iniţiator al unei petiţii pentru demiterea lui Patapievici, lipsită de orice valoare legală şi morală? Unde ţi-a fost consoarta de tristă şi veşnică amintire, poeta renascentisto-păşunistă Maria Barbu, această hydră hâdă cu multiple capete gorgonale ce-şi latră mieunat imbecilitatea?

Unde-au fost toată şatra de vajnici apărători ai dreptăţii şi culturii, în frunte cu dezgustătorul Iliescu Ion care, tocmai el, s-a găsit să mai înfiereze odată grupul elitiştilor civici:

Toata stima pentru prestatia domnului Andrei Badin.si pentru initiativa si pertinenta pe care a avut-o In legatura cu aceasta problema.

….emiţând aceleaşi tâmpenii cu autosesizarea poliţiei americanische:

….Incercarea de justificare a organizatorilor expozitiei prin obtuzitatea si lipsa de cultura a celor de la New York Magazine nu cred ca este potrivita. Faptul ca pana si politia din New York s-a sesizat, iar organizatiile comunitatilor evreiesti si-au exprimat surprinderea si dezaprobarea este graitor!

No, iaca pics de la prea minunata şi trista conferinţă (tristă deoarece a fost nevoie de ea, de existenţa ei)

Şi iaca şi câteva fragmente video (nu am reuşit să menţin camera deasupra capului prea multă vreme, pentru că domnii obiectivi de la antena 3 obiectivau chiar în faţa mea):

A mai apărut încă o variantă:

Partea 1

Partea a 3a

Partea a 5a

Şi fragmente audio:

Perjovski

Despre ură şi cenzură

Per total, nasol moment: Păunescu, Ciutacu şi cu Văcă au ajuns să comenteze arta. Curat postmodernism, blea.

Am primit de la sursele noastre secrete o informaţie extrem de neliniştitoare: Mihnea Georgescu întreprinde lucruri de o maleficitate teribilă! Împreună cu POETA!MARIA!BARBU! el încearcă destabilizarea industriei viermilor de mătase şi plănuieşte în secret să distrugă Grupul Intelectualilor refugiat pe Alfa Centauri încă din anul 2010, imediat după ce faimoasa sa petiţie a avut ca rezultat condamnarea la moarte a intelectualului HR PATAPIEVICI.

Cu o ultimă sforţare disperată, Grupul Oamenilor cu 3 Degete face acum apel la dumneavostră! Nu lăsaţi forţele obscure şi obscurantiste să distrugă şi ultima redută a Mişcării AVEM MAI MULT DE 3 NEURONI!!!

SEMNAŢI PETIŢIA!