Emmanuelle Monnier, Marc Berthelot, Bernadette Malgorn, Marie Laurent

Madame Malgorn arpente les routes de Bretagne et nous a fait le grand plaisir de s’arrêter encore une fois à Brest pour une visite impromptue d’un des foyers d’accueil de l’association des Amitiés d’Armor (celui de Ker’Héol) dont Marc Berthelot est vice-président encharge du secteur jeunes, en plus d’être conseiller municipal et communautaire de Brest, ainsi que président départemental du PCD.

Marc Berthelot (Vice Président des Amitiés d'Armor), Bernadette Malgorn, Emmanuelle Monnier, Sylvie DENIS (Directrice de Ker Heol), Gilles ROLLAND (Directeur Général des Amitiés d'Armor), Pierre LEAUSTIC (Président des Amitiés d'Armor), Marie LAURENT

Cette rencontre instructive a eu lieu vendredi 30 octobre dernier. Le foyer de Ker’Héol accueille de jeunes professionnels ainsi que des personnes âgées, les uns apportant leur savoir aux autres, et inversement. La cohabitation se fait idéalement entre les générations et est choisie mais non imposée. Les foyers d’accueil des Amitiés d’Armor hébergent des personnes de (actuellement) 6 mois à 103 ans et bien sûr, les listes d’attente sont longues.

Madame Malgorn a donc bien pris note des points largement positifs de ces dispositifs qui sont mis en place avec efficacité et compétence, ainsi que des difficultés à les mettre en oeuvre.

Elle attend avec impatience également les messages de “Germaine de Ker’Héol” (longuement vue dans le reportage à suivre) sur son blog !! (www.bernadette-malgorn.fr).Cette visite a été filmée et retransmise dans le JT de France 3 Bretagne : en voici la vidéo (cliquer sur l’image pour la voir !!!).

JT de France 3 Bretagne le 30/10/2009

.

Plus que jamais et à l’approche du verdict national, la candidature de Bernadette Malgorn est appuyée par le PCD du Finistère.

Les différentes circonscriptions UMP de Bretagne se prononcent petit à petit en faveur (ô combien très large à chaque vote) de Mme Malgorn ; quelques députés “osent” aussi se prononcer, mais fort peu. En revanche, on ne compte plus les soutiens des différents élus locaux bretons en faveur de Mme Malgorn.

Comme le dit Jacques Le Guen dans ce reportage, pendant que l’UMP “traine” à se décider, Mr Le Drian (candidat PS aux régionales) est déjà en campagne. La lourdeur des procédures internes n’est à l’avantage de personne à droite… Verdict définitif sur le “poulain”, tête de liste (Bernadette Malgorn ou Jacques Le Guen) de la droite désigné par l’Union de la Majorité, fin novembre (2009)… Il ne restera alors même pas 3 mois pour convaincre les bretons…

Bernadette Malgorn

Madame Malgorn nous a tous convaincu lors de sa visite samedi 24 octobre matin chez les 5 élus de Brest la soutenant officiellement (dont Marc Berthelot au nom du Parti Chrétien Démocrate du Finistère et en tant qu’élu brestois).

C’est une femme, non pas ambitieuse, mais désireuse de servir son pays et ses concitoyens, ce qu’elle a prouvé au long de sa carrière, mais en plus ses concitoyens bretons. Elle nous a expliqué comment elle en est arrivée à la conclusion qu’elle paraissait la plus à même d’être à la liste de l’Union de la Majorité pour les élections régionales à venir, connaissant les dossiers sur le bout des doigts, puisqu’elle a été préfète de région Bretagne de nombreuses années, ayant côtoyé Mr Le Drian et le Conseil Régional par la même occasion.

Avant même son discours, nous étions convaincus, et comme le dit notre ami Laurent Prunier (chef de l’UDC Brestoise), “en la voyant et l’écoutant, on est tout de suite beaucoup plus intelligent”.

Bernadette Malgorn, Emmanuelle Monnier (PCD29), Marc Berthelot (Président du PCD29, conseiller municipal et communautaire de Brest)

Après avoir entendu ses propos, on signe tout de suite la pétition qui circule (et même sans l’entendre d’ailleurs !!) afin de faire remonter à Paris nos voix pour que les décisionnaires de la future tête de liste de la Majorité se prononcent en faveur de cette très compétente femme de convictions, se revendiquant de la démocratie chrétienne et du scoutisme, “rien de très original” ajoute-t-elle modestement.

Prochaine échéance dans la décision des instances UMP parisiennes : le 2 novembre. La suite sera fin novembre pour la décision finale de l’union de la Majorité présidentielle.

Ces étapes sont (malheureusement) nécessaires afin de déterminer qui de Jacques Le Guen ou de Bernadette Malgorn sera désigné par les instances parisiennes (Jacques Le Guen n’ayant été élu, par défaut, que “chef de file” pour les élections régionales, donc chargé de préparer le terrain et la campagne puisque Bernadette Malgorn ne pouvait se présenter, ayant un devoir de réserve, lors des élections internes à l’UMP en mars dernier).

Il est bien évident que la majorité perd du temps actuellement : une énorme majorité des militants bretons sont en faveur de la candidature de Bernadette Malgorn qui souhaite évidemment attaquer au plus vite le fond de la campagne.

Gageons que la décision parisienne soit rapide et intelligente…

Après la réunion du Faou, vendredi dernier, les positions se sont radicalisées au sein de l’UMP entre partisans des deux candidats, Jacques Le Guen et Bernadette Malgorn. Le président finistérien, Patrick Berthelot, a fait son choix. Il appelle à soutenir Bernadette Malgorn, dans un communiqué où il indique: «À l’heure où le débat interne s’intensifie au sein de l’UMP départementale, certains ont fait le choix d’une communication agressive à l’égard de nos instances ou de nos élus prenant le risque de rompre l’unité départementale et le fonctionnement même de notre fédération. Ce comportement qui donne une image dégradée de notre parti et de la politique est parfaitement condamnable». «Si nous voulons gagner, l’heure est aujourd’hui au calme et au rassemblement autour du candidat ou de la candidate qui sera désigné conformément à nos règles internes, par la commission nationale d’investiture qui se réunit le 2 novembre». «Toutefois, en ma qualité de président, il m’appartient de faire remonter à Paris la réalité du terrain : si nul ne conteste la légitimité et la qualité de la candidature de Jacques Le Guen, Bernadette Malgorn recueille dans le Finistère un soutien ultra-majoritaire. Ce constat est identique dans les départements bretons voisins». «Dans ces conditions, particulièrement soucieux d’atteindre l’objectif que nous nous sommes fixé, j’invite nos militants et sympathisants à soutenir sa candidature et à se rassembler derrière Bernadette Malgorn autour du projet ambitieux et cohérent qu’elle nous propose pour la Bretagne», conclut le Crozonais Patrick Berthelot.

Article du Télégramme le 23/10/2009.

Rappelons également que Bernadette Malgorn a le soutien inconditionnel du PCD 29 officiellement depuis un mois (cf conférence de presse de rentrée du PCD 29).

Jean-Marie Brussieux, Emmanuelle Monnier, Marc Berthelot, Marie Laurent, Erwan Tranvouez

Article paru dans Ouest-France le 29/09/09

Le Forum des Républicains Sociaux, parti présidé par Christine Boutin, a changé de nom (depuis juin 2009, ndlr). Il s’appelle désormais le Parti Chrétien-Démocrate. “Nous avons changé de nom dans un souci de clarté, de lisibilité et de transparence”, indique Marc Berthelot, responsable départemental de cette formation politique. Sur le fond, le positionnement politique reste inchangé. Le Parti Chrétien-Démocrate fait partie de l’UMP et donc de la majorité présidentielle. Même si Christine Boutin ne fait plus partie du gouvernement.

Le Parti Chrétien-Démocrate rassemble une centaine d’adhérents dans le Finistère, 8500 au niveau national. “Nos adhérents sont plus nombreux que ceux du parti des Verts ou du NPA de Besancenot”, souligne Marc Berthelot. Aux prochaines (élections) régionales, le Parti Chrétien-Démocrate souhaite que Bernadette Malgorn (ancienne préfète de région) emmène la liste UMP et non Jacques Le Guen.

Article du Télégramme du 25 septembre 2009

Tonique rentrée politique pour les chrétiens-démocrates. Ils affichent un nouveau nom, annoncent leur soutien à Bernadette Malgorn pour tête de liste à droite (élections régionales Bretagne, ndlr) et des nouvelles ambitions.
Le Forum des Républicains Sociaux est devenu, depuis juin dernier, le Parti Chrétien-Démocrate. L’aile droite de l’UMP affiche une nouvelle lisibilité aux côtés de sa fondatrice des débuts (2002), Christine Boutin.

Jean-Marie Brussieux, Emmanuelle Monnier, Marc Berthelot, Marie Laurent, Erwan Tranvouez

Une centaine d’adhérents dans le Finistère
Le jeune parti annonce, à ce jour, 8500 adhérents dans toute la France et plus de 160 élus. Classée 7ème formation politique de France, le PCD regroupe une centaine d’adhérents dans le Finistère. “Nous avons une sensibilité, une véritable valeur ajoutée à apporter à droite et au sein de la majorité présidentielle”, scande son porte-parole Marc Berthelot (président départemental du PCD, conseiller municipal et communautaire de Brest, ndlr). “L’UMP doit aujourd’hui compter sur notre formation, même si nous affichons une certaine divergence en matière de politique familiale, de travail du dimanche, de loi pénitentiaire…”. Quoi qu’il en soit, la petite formation politique (affichée non confessionnelle) apporte son soutien inconditionnel à l’ancienne préfète de région Bernadette Malgorn plutôt qu’à Jacques Le Guen.

Renseignements

mail : bureau.frs29@gmail.com

tel : 02 98 48 05 18

blog : frs29.wordpress.com

]]> http://mneaquitaine.wordpress.com/2009/09/02/orges-de-syrie-petanielle-noire-de-nice-petit-rouge-du-morvan-ce-sont-plus-de-300-varietes-de-ble-que-cultive-jf-berthelot-et-avec-lesquelles-il-fait-du-pain/ Wed, 02 Sep 2009 14:02:49 +0000 pascalbourgois2 http://mneaquitaine.wordpress.com/2009/09/02/orges-de-syrie-petanielle-noire-de-nice-petit-rouge-du-morvan-ce-sont-plus-de-300-varietes-de-ble-que-cultive-jf-berthelot-et-avec-lesquelles-il-fait-du-pain/

sudouest.com, BS, le 23 Juin 2009

LA LUTTE POUR LA BIODIVERSITÉ. Paysans et chercheurs se réunissent  jusqu’à vendredi à Port-Sainte-Marie

En quête de blés

Orges de Syrie, pétanielle noire de Nice, petit rouge du Morvan, ce  sont plus de 300 variétés de blé que cultive Jean-François Berthelot  et avec lesquelles il fait du pain.

Du bleu, du rouge, du noir, du vert, des petits, des grands, des  moins grands, des plus petits, des barbus, des pas barbus. Le champ  de blé de Jean-François Berthelot ne ressemble en rien à l’image de  ces étendues blondes et lisses des plaines céréalières de Beauce. «  La biodiversité, c’est ça ! », dit-il tout émerveillé encore  d’embrasser du regard son conservatoire du blé créé voilà huit ans et  qui compte aujourd’hui plus de 300 variétés.

C’est ici, dans cette ferme de l’Épi Roc, juchée sur les coteaux de  Port-Sainte-Marie, en bordure de ce champ où poussent des épeautres  dont la culture remonte à plus de 10 000 ans, qu’aujourd’hui, des  paysans d’horizons lointains, « des explorateurs de la biodiversité  », viendront débattre de leurs savoir-faire. Baptisé Renabios pour  Renaissance de la biodiversité céréalière et savoir-faire paysans,  cette manifestation, une première en Europe, va réunir durant quatre  jours une centaine de paysans venus d’Italie, d’Espagne, d’Allemagne,  de Hongrie, de Roumanie, de Suède, de Bulgarie, du Portugal, de  Grèce, ‘Iran, de Palestine, de Géorgie, de Syrie et de Jordanie.

« L’idée de ce rassemblement, c’est que les paysans nous montrent ce  qu’ils cultivent et les usages qu’ils en font. Entre autres, les  Italiens vont nous parler de pâtes et de polenta, les Roumains de  mamaliga, les Belges de l’utilisation qu’ils font des grands  épeautres et les Géorgiens vont construire un four afin d’y cuire  leurs traditionnels pains plats », explique Patrick de Kochko, du  Réseau semences paysannes, coordinateur de l’événement. Mais au-delà  de ces échanges que l’on présage fructueux et sympathiques, il y a  une démarche qualifiée de « résistante ».

Des blés interdits à la vente

« C’est important d’inciter ces paysans à conserver cette  biodiversité et à lutter contre le verrouillage du marché tel qu’on  peut le voir aujourd’hui en Europe. Pour exemple, les trois quarts de  la surface exploitée en blé sont accaparés par une dizaine de  variétés françaises alors qu’il en existe plus de 200 ! », déplore  Jean-François Berthelot. « Ces variétés répondent en outre quasiment  aux mêmes critères de sélection : elles sont destinées aux bonnes  terres et nécessitent l’emploi de béquilles chimiques. Voilà comment  les semenciers qui commercialisent les semences mais également tous  ces engrais et produits phytosanitaires exercent un véritable  monopole sur l’agriculture », dénonce l’agriculteur bio engagé  également en tant que faucheur dans la lutte anti-OGM. « C’est la  même logique.

Pourquoi aujourd’hui créer des OGM soi-disant pour  lutter contre la sécheresse quand il existe déjà des variétés dans la  biodiversité qui consomment très peu d’eau ? » Le hic, c’est que  l’écrasante majorité de ces variétés aujourd’hui méconnues sont  interdites à la vente parce qu’elles ne correspondent pas aux  critères édictés par l’administration. « La réglementation se durcit  de plus en plus », avoue Patrick de Kochko. « On ne cesse de nous  mettre des bâtons dans les roues, de vouloir nous étouffer parce  qu’on propose une alternative au système agricole actuel qui est  subventionné à l’insu du citoyen. Ce citoyen qui ne veut plus que ses  sols et ses grains soient pollués. »

Domnul Adrian Bucurescu semnează în Aldinele ziarului România liberă din  26 Iunie 2008, articolul Cezar Petrescu, la Busteni /80 de ani de cand a aparut romanul “Intunecare”, vezi

http://www.romanialibera.ro/a128217/cezar-petrescu-la-busteni.html .

 Vreau să comentez doar excerptul:  [Cezar Petrescu] Este intemeietor al ziarelor “Cuvantul” si “Curentul”, in anul 1928.

Cred că trebuie făcută o distincţie între revista Cuvântul şi ziarul Cuvântul. La 1926, Nae Ionescu era deja directorul revistei Cuvântul. Pe care o foloseşte ideologic. În sens de idei care înfloresc în cadrul unei societăţi.

Un general francez venit în România în primul război mondial, Berthelot, a folosit literalmente învăţătorii şi profesorii noştri, ofiţeri rezervişti care învăţau foarte repede tehnici occidentale de luptă, drept ‘carne de tun’. A fost atunci  o primă hecatombă a ‘dascălilor de rumânie’ (altă hecatombă va fi în cel de al doilea război mondial). Prin prelegerile de filosofie din 1926 şi revista Cuvântul, metafizicianul Nae Ionescu recreează naţionalismul rumânesc pentru mase şi felul de a gândi în Limba Română respectând primul verset al Evangheliei după Ioan: “La început era Cuvântul…”. Versetul continuă definind pozitiv Absolutul, tema centrală a Teologiei şi Metafizicii. De aici se recreează învăţământul românesc de mase ca o Mişcare Naţională. Romancierul Marin Preda va fi format de această mişcare.

Titus Filipas

Vendredi dernier, se tenait à mon lycée, le gala de fin d’année. Au programme plein de concert plus ou moins merdiques, du coca-cola, et du bla-bla avec les copains et copines de la classe

Mon coup de cœur revient au groupe de Clément, élève de ma classe, ayant interprété “Muse”, “The raconters”… Les seuls ayant travaillé vraiment leur representation, qui était franchement pas mal du tout.

J’ai pu dégainer mon iPhone et faire quelques photos, malgré des pogos et des briqués agités dans les mains…

Ouah, les lasers, c’est trop beau :

]]> http://blogideologic.wordpress.com/2007/12/27/romania-in-primul-razboi-mondial/ Thu, 27 Dec 2007 23:21:18 +0000 blogideologic http://blogideologic.wordpress.com/2007/12/27/romania-in-primul-razboi-mondial/

Winston Churchill  a primit premiul Nobel literar în primul rând pentru Memoriile  sale, text lipsit complet de calităţi literare, nici un editor nu s-a aventurat să-l publice în româneşte, socotind pe bună dreptate că e o pierdere sigură, având însă o valoare incontestabilă ca document istoric. În Memorii, analizând greşeala tactică a unui general britanic în campania din Africa de Nord, cred că era vorba despre Claude Auchinleck, Winston Churchill menţionează la un moment dat, prin contrastul cu o situaţie similară, geniul tactic al generalului turc Osman Pasha, demonstrat în războiul din 1877-1878. Când am citit prima oară afirmaţia aceasta, fiind educat şi edificat  asupra temei numai din textele româneşti, remarca mi s-a părut de-a dreptul surprinzătoare! De altminteri, deşi Memoriile sunt dedicate celui de al doilea război mondial, Churchill nu ezită să menţioneze şi performanţele proaste ale armatei române în primul război mondial, cu toate că intrarea României în război de partea puterilor Antantei fusese aşteptată cu o anumită speranţă, întrucât armata română făcuse până atunci  bună impresie. Să fi fost o aluzie indirectă la războiul din 1877-1878 ? Comentariul acela, pentru mine chiar neaşteptat, la un eveniment militar întâmplat cu trei sferturi de veac înaintea faptelor relatate şi implicându-l pe Osman Pasha, mă îndreptăţeşte să cred că, realmente, campania unei armate române ce se îndreptase odinioară către Sud într-un superb efort de război a lăsat un anumit siaj şi a jucat apoi un rol în gândirea lui Winston Churchill ca lider de război. Când era lord al Amiralităţii şi a proiectat campania militară balcanică şi debarcarea nenorocoasă de la Gallipoli, unde a murit Henry Moseley (1887 – 1915), unul dintre cei mai promiţători tineri fizicieni britanici, probabil că omul Winston aflat în disperare aşteptase un ajutor de la acea armată, dacă România, ce efectiv negocia participarea ei, s-ar fi hotărât să intre în război într-un moment mai timpuriu. Ceea ce ar fi fost un act extrem de stupid, într-adevăr, la care pleiada de oameni politici geniali care au făurit România Mare nu s-a angajat, cel puţin nu în prima fază a războiului, când Germania părea să fie atât de puternică, şi chiar era, înainte de instaurarea defetismului provocat de refuzul bancherilor lumii de a-i mai avansa fonduri pentru finanţarea efortului de război, -criză pe care Germania s-a amăgit că a rezolvat-o prin inventarea economiei planificate, pe care marioneta lor Vladimir Ilici Ulianov a copiat-o, luând-o ca bază pentru construirea economiei comuniste în Rusia de după Romanovi şi Kerenski. Însă resentimentele lui Churchill faţă de România s-au forjat atunci, în prima fază a războiului, iar Winston ne-a plătit până la urmă acea poliţă, pentru faptul că armata română nu l-a ajutat la greu; s-a văzut aceasta spre finalul celui de al doilea război mondial, în cabinetul lui Stalin, la împărţirea sferelor de influenţă de după al doilea război mondial, atunci când a oferit URSS – ului o pondere de 90 % asupra României (ce s-a dovedit în fapt a fi de 100 %, iar subiectiv aş spune chiar mai mult, daca lucrul ar fi şi matematic posibil), mâzgălind neglijent un document istoric pe care chiar şi crudul dictator roşu îl considera ruşinos.În  primul război mondial,  jucând bizar de mult pe frontul otoman, Winston Churchill s-a lăsat furat de inspiraţia  glorioasă că ar fi  posibil să folosească modelul succesului debarcării veneţiene la Gallipoli (1366),  în beneficiul imperiului britanic.Turcia se raliase  Puterilor Centrale chiar din anul 1914. Forţele Antantei considerau această ţară inamică a fi punctul slab, care putea fi atacat uşor. Deschizându -se  un culoar din Gallipoli în Cadrilater,  forţându -se  alianţa cu  o Românie până atunci reticentă să intre în război. Mă  rog, aceasta este  o interpretare. Alt înţeles  dădea însă Petre Carp, politicianul ieşean,  acelei acţiuni militare: anume că Anglia şi Rusia vor şterge împreună Romania Neoacquistica de pe chipul  pământului.  Din fericire pentru neamul nostru,  Winston Churchill nu a fost  un al doilea Amedeo de Savoia, generalul veneţian care asigurase victoria din 1366.  Corpul expediţionar al imperiului britanic (englezi, australieini, neo-zeelandezi) s-a întâlnit cu iadul la Gallipoli, în anul 1915. Fizicianul englez Moseley, în vîrstă de 27 de ani, era ucis de un glonţ  turcesc pe data de 10 august 1915. El ar fi primit în mod sigur premiul Nobel pentru tot ceea ce realizase până atunci.  Moseley lucrase la Universitatea din  Manchester  sub conducerea profesorului Ernest Rutherford (1871-1937),  colaborase de asemenea cu fizicianul Charles Darwin Galton (1887–1962). După uciderea lui Moseley pe câmpul de luptă, guvernul britanic hotărăşte să oprească trimiterea oamenilor de ştiinţă pe front. Francezii nu vor proceda la fel. Comunitatea lor ştiinţifică va suferi o hecatombă în primul război mondial, similară decimării ‘dăscălimii române’. După război, stilul intelectual francez se schimbă foarte mult, pentru a crea printr -un nou stil de educaţie, o nouă comunitate de cognoscenti. Matematicienii  francezi vor inventa un personaj virtual, un fel de geniu  policefal chemat Nicolas Bourbaki  care folosea teoria mulţimilor cantoriene pentru externalizarea cunoaşterii. Străpungerea pe uscat din Dardanele în Dobrogea s-a dovedit a fi fost imposibilă la 1915, spre deosebire de ceea ce se  întâmplase  la anul de graţie 1366. La Gallipoli, în anul 1915,  decidentul militar suprem din partea Puterilor Centrale era un general german, absent în momentul debarcării surpriză a forţelor Antantei.  Trupele prezente erau cele turceşti, conduse de un colonel, care va fonda ulterior statul turcesc laic modern. Motiv pentru care va fi cunoscut sub numele Gazi Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938). Când eram copil, tata mi-a dat să citesc un volum mare, pe româneşte ! despre Atatürk. Două lucruri am înţeles din acea carte. În primul rând, anume ce însemna la anul 1938 “România Mare”. În seria de fotografii  de la  funeraliile preşedintelui Atatürk, apărea extrem de  impresionantă şi onorantă prezenţa  unui echipaj din Marina  Regală Română. Faptul biografic că la şcoala militară cadetul  Gazi Mustafa dovedea  un talent remarcabil la matematici, pentru care a fost supranumit Kemal, însemnând Perfecţiunea, nu m-a impresionat. Dar detaliul aparent insignifiant al vieţii sale de tînăr ofiţer, anume  că reflecta îndelung (exact în spiritul contemplării sufite), asupra cărţilor de ideologie primară pe care le citea, mi-a ghidat  înclinaţia ontică a lecturilor.  La Gallipoli, colonelul Mustafa Kemal îşi arată personalitatea de excepţie: cumpăneşte corect evenimentele atunci când ordinul cazon superior nu venea, şi ia decizia corectă. Or, lucrul acesta nu a fost fructul pur al hazardului. Prea puţin se ştie la noi, că după războiul ruso-turc din 1877-1878, Osman Pasha a fost în mai multe rânduri, şi pe o lungă durată de timp, ministrul de război al imperiului otoman. În această calitate,  reorganizează şcolile militare, şi organizează asigurarea liniştii interne a imensei împărăţii a sultanilor. De exemplu, întregul teritoriu acoperit de Irakul actual era menţinut în stare de linişte  numai cu 400 de soldaţi ! Iar în şcolile militare depăşeşte principiul formării de caractere, punând accentul pe formarea personalităţii. Şcolile militare constituie  ‘rezerva de cadre’  pentru organizaţia  “Tinerii Turci”, iniţial formată exclusiv din cadeţi. Dintre politicienii români,  se pare că numai junimistul Petre Carp a urmărit cu atenţie, chiar cu simpatie, evoluţiile din imperiul otoman după 1877-1878. Surprinzând şi elementele pozitive. Chiar dacă mulţi nu dădeau crezare strigătelor de alarmă pronunţate de  Petre Carp, a fost totuşi un merit incontestabil al oamenilor politici români de la 1915 faptul că nu au mers orbeşte pe  „conexiunea engleză”, soluţiunea  propusă de Winston Churchill. Păguboasă din start, de altminteri ca orice soluţiune hotărâtă  de  englezi  pentru România.  Petre Carp  ştia multe lucruri. În virtutea  faptului  că au hotărât să nu atace Turcia în primul război mondial, marii oameni de stat români din  anul 1915 reînnoiau de facto  valabilitatea capitulaţiilor otomane decurgând din hrisoavele  bizantine pentru Romania. Pe lângă incompetenţa lui Winston Churchill, am fost poate ajutaţi atunci şi de competenţa colonelului T.E. Lawrence, trimis să câştige Ierusalimul. Pentru cine? Ştim doar acum. ‘Lawrence al Arabiei’ scria că lumea arabă a trecut prin secolele ei  de istorie fără să înveţe nimic. Implicată în această alegaţie a lui T.E. Lawrence era viziunea despre istorie ca o  categorie ontică. Însă deja în ‘Ştiinţa cea nouă’, napolitanul  Giambattista Vico ne învăţa că istoria nu este  categorie ontică. Şi urmându-l  pe Nicolae Iorga, noi, românii, îl credem pe Vico: Istoria este conjecturală, fiind un construct epistemic prin care omul ajunge să înţeleagă lucrarea umană. ‘Materialismul istoric’ al lui Karl Marx s-a străduit să ne ascundă acest adevăr. După deciziile de la Gallipoli, ofiţerul Gazi Mustafa Kemal a cărui personalitate se formase în şcoala de cadeţi reorganizată de bătrânul ministru de război Osman Pasha,  — un fel de Petre Carp al turcilor—, va lua alte decizii independente, inspirate şi de mare succes. Dar care determină un foarte venal ministru de război otoman să îl trimită forţat într-un fictiv concediu de boală, deşi  era avansat în gradul de general. Abia după ce  britanicii şi marionetele lor,  –din care provine şi actuala familie regală saudită –,  formate de ‚Lawrence al Arabiei’  ocupă Ierusalimul, noul şi energicul ministru de război turc  îl recheamă la datorie pe Gazi  Kemal. Generalul  Kemal înţelege că nu mai poate face nimic altceva  pentru imperiul turcesc, decât să comande  retragerea  ordonată  a  rămăşiţelor forţelor otomane care asiguraseră până atunci pacea şi prosperitatea în  Marele Orient Mijlociu. Oricum, cred că tocmai acea ocupare a Ierusalimului va slăbi presiunea predatorială asupra României de atunci (dar nu întrutotul). Astfel, prin alegerile lor  inteligente,  politicienii români reuşeau să dea concreteţe unei  foarte  mici   extensii a conceptului de Romania Neoacquistica, numită în mod exagerat şi total eronat: România Mare. La Trianon, occidentalii acceptă România Mare numai pentru că  vedeau partea de răsărit  din Romania Neoacquistica ca pe o felie de tort de pe un menue rezervat pentru altcineva. Unii dintre tinerii intelectuali români din perioada interbelică  resimt totuşi  condiţia de colonie a unor interese străine pe care o poseda România Mare de facto. Unii tineri români, organizaţi ca o mişcare de eliberare din colonii (observaţie  de substanţă aparţinând  politologului Ion Varlam, strănepotul istoricului Radu  Rosetti)   îşi vor da viaţa  ca să incendieze foaia pe care era tipărit acel menue. Aveam cenuşă în România, dar ei nu ştiau că existau copii ale condamnării noastre  în cancelariile occidentale, din Londra şi până la Washington D.C., copii  ale unui   menue păstrat just in case. Deşi România a fost tratată precum ţările baltice în 1939, ei nu i s-au mai restituit drepturile istorice după 1989. Ţărilor  baltice le-au fost asigurate drepturile întrutotul.  Din cauza aceasta, putem caracteriza drept bizară şi ignară declaraţia preşedintelui României făcută pe data de 6 august 2007 la Mărăşeşti : “Începutul ostilităţilor din Primul Război Mondial ne-a găsit cu o armată nepregătită, din cauza politicienilor inconştienţi.” Domnul Cristian Oprea, jurnalist la  Cotidianul, vine cu următoarele detalii în ediţia din 07-08-2007 a ziarului  său: “Surse apropiate şefului statului ne-au precizat că, la alcătuirea discursului, el a avut în vedere activitatea guvernului liberal al acelor vremuri, care a cumpărat tunuri ruginite, nefuncţionale, de tip Skoda.”  Consilierii în istorie ai   preşedintelui României au caracteristica generală de a fi manipulatori şi ignoranţi. Astfel, uzinele Skoda aparţineau Puterilor Centrale împotriva cărora lupta  România. Maiştrii militari din armata română ştiau că tunurile erau ruginite, şi le- au transmis imediat acea informaţie politicienilor români. În consecinţă, ei vor decide să intre în război de partea Antantei, condiţiile preliminare stipulând în mod expres ajutorul Antantei în  dotarea României cu tehnică militară nouă.  Antanta nu s -a ţinut de  înţelegere decât foarte târziu. Conferenţiarul Armand Goşu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti comentează: “Corpul ofiţeresc era slab pregătit. A trebuit să vină misiunea militară franceză, condusă de generalul Berthelot, ca să repare situaţia.” (am folosit aceeaşi sursă Cotidianul). Majoritatea corpului ofiţeresc din primul război mondial era constituită din învăţători şi profesori, –dăscălimea română–, care erau ofiţeri rezervişti. Obiectivul  major al strategiei generalului Berthelot în România  a fost acela de a-i  folosi pe aceşti învăţători şi profesori care învăţau foarte repede. Dar ei erau folosiţi drept carne de tun. Aşa se explică hecatomba dăscălimii române în primul război mondial. Titus Filipas

Le professeur français Bernard Berthelot défend l’école des savoirs contre celle des compétences.