Imagineaza-ti o carte care te transporta prin aventuri fantastice din istoria antica! “Cartea Cartilor” a educat copii din intreaga lume, urmarind aventurile lui Chris, Joy si robotelul lor de jucarie Gizmo prin calatoriile incredibile ale acestora.

Vizionare placuta!

În aceasta insolență a naturii

topindu-ne ferestrele dimineților

stă încifrat și semnul destituirii noastre,

simbriași fără simbrie, risipiți în umbra setei,

zăcem toți în capul viei

și prin veșnica îndurare și cu trupuri  scâlciate

suntem doar decorul biblic din vitraliul închisorii.

Citessc o carte scrisă de C. Sumner Wemp, numită Ghid de păstorire practică. Sunt uimit de cât de puternică este influenţa în mediul evanghelic al tehnicii mâinii ridicate şi a rugăciunii de primire.

Vă redau pe scurt un paragraf tulburător – tulburător pentru că nu sunt de acord cu el în nici un caz, dar mai ales pentru că este scris în cadrul unui serviciu de ordinare a păstorului:

Mesajul se încheie cu rugăciune. Înainte de a începe rugăciunea, în timp ce capetele sunt plecate şi ochii închişi, este bine să fie lansată o invitaţie ca oamenii să ia o hotărâre în inimile lor. Cei care nu sunt mântuiţi ar trebui să fie îndemnaţi să se roage să-L primească pe Hristos. Li se poate spune cum să se roage, iar ei să repete rugăciunea în inimile lor. Celor care s-au rugat li se poate cere să indice prin ridicarea mâinii faptul că au luat o decizie. Este obişnuit faptul că în astfel de ocazii unii oameni să fie mântuiţi. Pot fi luate hotărâri de predare şi mărturisire, iar cei ce o fac pot indica lucrul acesta prin ridicarea mâinii!

O, NU! Şi asta este o prescripţie pentru organizarea unui serviciu de ordinare! NU! Toată chestia mi se pare o blasfemie grosolană şi afront respingător adus la adresa lucrării autentice a Duhului Sfânt care regenerează păcătosul necofirmându-i asta prin tot felul de practici introduse de oameni.

Am scris cândva despre dovada faptului că eşti mântuit şi recent despre ce ar trebui să faci ca să fii mântuit. Am de gând, până primesc o altă propunere sfântă, să lupt împotriva acestor practici nebiblice.

1. Capetele plecate şi ochii închişi nu au nici o treabă cu regenerarea făcută de Duhul Sfânt. Pentru Numele lui Dumnezeu cum pot oamenii manipula într-un astfel de mod insolent lucrarea lui Dumnezeu? Nu spun că ar trebui să stăm cu ochii pe pereţi când ne rugăm ci doar că într-un astfel de caz îndemnul nevinovat poate contribui la o stare mistică nu la una autentic creştină.

2. Dacă mesajul Evangheliei a fost predicat şi Duhul Sfânt a lucrat – omul este regenerat fără nici un fel de invitaţie şi fără nici o prescripţie pastorală superstiţioasă şi înşelătoare. Regenerarea nu este o lucrarea sau decizie umană, nu este o hotărâre a voii unui om şi nici confirmarea rostită de vocea unui predicator pentru că ţi-a auzit rugăciunea.

3. Unde există în Biblie mesajul acesta: Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie apoi primiţi-Mă în inimile voastre! A predicat Hristos aşa ceva? A predicat Ioan Botezătorul, Pavel sau ceilalţi apostoli o astfel de prescripţie în vederea regenerării inimii?

4. Nu-mi vine să cred ochilor că citesc aşa ceva “cum să se roage”. Asta nu este altceva decât erezia catolică potrivit căreia omul poate fi regenerat printr-un act fizic. Rostirea unei superstiţioase rugăciuni repetate mecanic nu mântuieşte pe nimeni. Diavolul e în extaz la astfel de aberaţii. Nu există nici un fundament biblic pentru astfel de practici! Este o altă forma eretică a regenerării prin botez. Oamenii sunt înşelaţi că dacă au făcut o rugăciune sunt cu adevărat mântuiţi – cine îi poate apoi lămuri că nu sunt mântuiţi şi că vor merge în iad pentru că nu sunt transformaţi?

5. Este obişnuit ca oamenii să fie mântuiţi în astfel de ocazii? Pe ce criteriu s-a tras această concluzie? Probabil că rugăciunea şi ridicarea mâinii este confirmarea mântuirii. Falsă, falsă, falsă deducţie! Şi un îndrăcit se poate ruga şi face o rugăciune ritualică. Nicăieri în Scriptură nu este găsită această practică şi Hristos nu a spus niciodată tu care crezi … ridică o mână sus.

6. Decizia nu este punctul care face mântuirea inevitabilă în viaţa unui om. Regenerarea aplicată de Duhul Sfânt naşte din nou, mântuieşte, eliberează, sfinţeşte, păstrează un om în credinţă şi îl proslăveşte şi regenerarea nu este făcută şi nici justificată de o decizie. Idolatria decizionismului – întoarce-te în trecut şi gândeşte-te la decizia pe care ai luat-o cândva nu este o practică biblică ci Biblia te îndeamnă să te testezi în lumina Scripturii! Uită-te la roadele vieţii tale!

Ceea ce se întâmplă la un astfel de program este sărbătorirea unor oameni ca şi cum ar fi mântuiţi dar care cel mai probabil după necesitatea îndemnurilor ei nu sunt şi totuşi sunt declaraţi ca fiind aşa.  Avem câţiva oameni care s-au “convertit” la un cult pentru că au ridicat mâna şi noi declarăm că a venit o trezire spirituală.

Iau parte la servicii de închinare în care astfel de lucruri se întâmplă. Cât de falşi suntem.

O confirmare acidă a lui Paul Washer împotriva acestei practici nesănătoase şi nebiblice o găsiţi în clipul de mai jos.

n-am înţeles pe loc

şi-am luat-o la fugă prin parc

cu pantofii înotând prin

noroi şi prin apă

fără săgeată sau arc

se luaseră mai întâi

după mine

două biciclete

apoi trei submarine

asta trebuie să fie mi-am zis

din parcul ăsta se vedea în alt vis

am început căutarea prin buzunare

n-aveam decât un chibrit

şi două pahare

pierdusem biletul de urcare-n

nacelă

din fugă vedeam cum se prefac

în ruine toate străzile unde

mă plimbasem cu tine

am traversat înainte ca trenurile

să se încrucişeze nerăbdătoare

lăsasem în urmă oraşul

goneam călare

spre poarta cetăţii

unde aş fi putut

să mă prefac înapoi

într-o bucată de lut

gândul la tine abia

m-a atins când

am înţeles că

mă trezisem din vis

în mână ţineam

o jumătate de măr

am muşcat enervat

uite ţi-am zis

am scuipat în palmă

şi ţi-am întins

bucata din mărul învins

invincibila armă.

Înger rebel alungat după ce a căzut în păcat, adversarul lui Dumnezeu.

Un vrăjmaş al lui Dumnezeu, care vrea răul întregii omeniri, un spirit rău ce vrea să pună stăpânire pe cei naivi şi proşti, tatăl minciunii, personificarea râului în creştinism şi nimic mai mult? Este un simbol mitologic sau un alt mod de a filosofa (cunoaşterea luciferică – cea ascunsă, Lucian Blaga)?

Plecăm de la premisa că există atât Dumnezeu, cât şi Satan. Binele nu poate exista în absenţa răului, aşadar, ca să crezi în Dumnezeu trebuie să ştii şi de cine să te fereşti. Satan – ebraică – adversar, oponent -, despre care am stabilit că există în aceeaşi măsură în care există şi Dumnezeu, este prezentat în Vechiul Testament drept un fel de procuror ceresc.

În fişa postului scria, pe când încă era în cer, că testa integritatea umană, însă cu limite. Doar Dumnezeu avea puterea să stabilească până unde putea ajunge Satan.

Între timp, îngerul creat de Dumnezeu cade din cer, iar în Noul Testament este prezentat că un balaur sau că un şarpe, care acum are puterea de moarte, guvernând cu minciuni şi înşelăciune.

Imaginea lui Satan din Noul Testament a fost preluată de creştini: ei îl văd pe Satan ademenitor, asupritor, conducătorul îngerilor căzuţi, cel care conduce iadul, regatul plin de foc de sub pământ, unde vor arde păcătoşii.

“Ducă-se pe pustie”, “întunecatul”, “stăpânitorul morţii”, “potrivnicul”, “mincinos şi tată al minciunii”, “cel viclean”, “urătorul binelui”, “înşelător”, “şiret”, “vrăjmaş”, “ucigaş”, “leu care răcneşte”, balaur”, “Belzebut”. Aşa apare Satan în Biblie.

În speranţa că nu purtaţi ochelari de cal, cine este Satan? O să câştige vreodată vreunul dintre ei, Dumnezeu sau Satan, sau totul va continua, la fel ca şi acum, astfel încât să nu strice echilibrul existent şi să nu fie nevoiţi să o ia iar de la început? Şi ce o să primească câştigătorul? Lumea, care nu poate exista fără balanţa dintre bine şi rău?

Pe de altă parte, să nu uităm că atât Satan, cât şi Dumnezeu fac pare din fiinţa umană, aşadar se poate spune că în fiecare dintre noi se da, zilnic, o luptă între bine şi rău. Deşi omul este capabil să dea viaţă, la fel poate să distrugă tot ce îl înconjoară.

Vocea Duhului Sfant este ceva ce mi-a schimbat viata complet. Cred ca de cand am o relatie cu Dumnezeu, vocea aceea a fost prezenta, doar ca am reusit foarte bine sa o innabus ani de zile. Privind in urma vad ca am ratat enorm de multe ocazii in care Duhul Sfant a venit cu calauzirea, si eu nu am ascultat, prima data pentru ca habar nu aveam ca El imi vorbeste si apoi cand am inceput sa dibuiesc ca ceva se intampla, am crezut ca e mai bine sa fac lucrurile asa cum stiu eu decat sa ascult de El. Abia de vreo 2 ani am inceput sa constientizez ca Duhul Sfant chiar ma calauzeste in tot adevarul, mi-e rusine si trebuie sa recunosc ca au fost nenumarate situatii in acesti doi ani in care nu L-am ascultat si am putut vedea rezultatul neascultarii mele. Vorbesc de lucruri marunte, de calauzirea zilnica, de sugestia Lui de a face sau nu un anumit lucru. De multe ori am putut sa imi justific cu Biblia intentiile si asa am facut in felul meu lucrurile, desi El mi-a spus NU.

Am obervat ca El are timpul perfect pentru fiecare lucru, ca El cunoaste lucrurile pe care noi nu le cunoastem si stie cel mai bine cand trebuie facut un anumit lucru si cand nu. Chiar daca noua ni se pare normal, corect, biblic o anume actiune, s-ar putea sa nu fie momentul potrivit, si calauzirea Lui este extraordinar de importanta.

Acum mi-e teama sa Il mai ignor, m-am aruncat de prea multe ori inainte, facand lucruri care mi se pareau corecte si trecand peste avertizarea Lui, am putut sa vad cat de redusa sunt in cunostinta si cat de mult pot gresi in hotararile luate de capul meu. As putea sa enumar o gramada de situatii in care El a spus : Nu suna acum, nu spune asta, nu darui lucrul acela, nu merge acolo, si eu am sunat, am spus, am daruit, am mers si a iesit rau de tot. Nu a fost nimic incorect in actiunile mele la prima vedere, doar ca nu a fost momentul potrivit si Dumnezu a stiut si m-a avertizat.

Ma veti intreba cum Il aud pe Duhul Sfant ? E tare greu de explicat, dar daca L-ai auzit si tu, cu siguranta ca stii despre ce vorbesc. Este acea voce din interior, care nu striga, care sopteste, uneori mai vehement ; acea voce pe care nu o sa o auzi daca nu faci liniste in interiorul tau si daca nu incerci sa anulezi propria ta voce. Mi-a trebuit multa vreme sa inteleg care e vocea Lui si care e vocea mea, ma mai lupt cu asta si acum uneori, dar vocea Lui are o nuanta aparte si trebuie doar sa fii atent si vocea aceea te va calauzi in tot adevarul, nu doar adevarul teologic, nu doar adevarul invataturii Bibliei ci chiar adevarul despre fiecare eveniment din viata ta, adevar pe care tu nu il precepi in mod natural, dar Duhul Sfant e acolo sa iti faca de cunoscut adevarul care sta in spatele aparentelor.

Cu ceva vreme in urma am avut o zi in care am vrut sa fac mai multe lucruri si Duhul Sfant a zis « NU » la fiecare dintre ele pe rand. La ultimul « Nu » am avut o izbucnire si am zis : « Doamne, dar eu chiar nu sunt in stare sa fac nimic bun azi, chiar daca as putea justifica cu Biblia ca e bine ce vreau sa fac, vad ca Tu nu esti de acord »…..Si mi-a venit imediat in minte versetul care spune : cat de departe e cerul de pamant atat de departe sunt gandurile voastre fata de gandurile Mele. Am cazut asa intr-o deznadejde : « Doamneee, dar e groaznic, fiinta asta umana e infioratoare, tot ce vrea sa faca face pe dos, si cand crede ca e bine, nu e bine, ce-i de facut ? Si aceeasi voce blanda si minunata mi-a spus ceva de genul : « Dana, stiu, de asta ti l-am dat pe Duhul Sfant, sa te calauzeasca in TOT adevarul, nu trebuie decat sa asculti de El, stiu ca esti facuta din carne si ca nu ai cum sa faci lucrurile perfect, dar El e cu tine sa iti spuna la fiecare pas ce trebuie sa faci »

Crede-ma, am simtit ca ma topesc la auzul acestor vorbe, trebuie doar sa ascult, atat !!!

Omul este „după chipul lui Dumnezeu” şi dacă Dumnezeu este iertare infinită după cum s-a manifestat de-a lungul întregii istorii biblice, singura cale care îi îngăduie omului să devină om este iertarea. Nu există împlinire posibilă pentru om, nici vindecare trupească sau psihică, fără iertare. E o realitate care începe să fie recunoscută în lumea medicilor şi a psihoterapeuţilor. Dar cauza tuturor relelor fiind spirituală, adevărata vindecare a omului este înduhovnicirea, îndumnezeirea lui. Chipul lui Dumnezeu în om este destinat să se împlinească în asemănare (Facerea 1, 26). A fi asemenea cu Dumnezeu, iată adevărata naştere a omului. Atâta timp cât iertarea nu este pâinea pe care o mâncăm în fiecare zi, rămânem avortoni, vegetăm în planul animal, fără să cunoaştem viaţa în plinătatea ei (Ioan 1, 16, Ez. 3, 19).

Hristos a venit ca să-l nască pe om cu această nouă naştere. Şi a spus că ucenicii Săi, adică cei ce se află pe calea pe care este El şi asemenea Lui, sunt cei care trăiesc iubirea Lui iubindu-se unii pe alţii, precum El ne-a iubit (Ioan 13, 34-35). Totul se află în aceste cuvinţel „precum” şi în această formidabilă insistenţă:” iubiţi!”. Iertarea – darul desăvârşit – fără măsură, pentru că merge până la iertarea vrăjmaşilor, este culmea oricărei iubiri. Numai în această iubire face omul experienţa lui Dumnezeu, „cel ce iubeşte Îl cunoaşte pe Dumnezeu!” (1 Ioan 4, 7) adică se naşte cu Dumnezeu şi în El, într-o veşnică naştere, devenind fiu în Fiul Cel Unul născut din Tatăl.

Iertarea nu este, aşadar, o condiţie prealabilă a unei vieţi noi, cum s-ar putea crede din necunoaşterea deplină a acestei realităţi, ci este Viaţa însăşi, Iubirea în act. Iertarea ocazională este esenţială pentru că ne guvernează toate relaţiile: cu noi înşine, cu ceilalţi, cu Dumnezeu, dar ea traduce ceea ce este în adâncul inimii unei fiinţe: „Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.” (Matei 18, 35).

Parintele Alphonse Goettmann “Vindecare prin puterea iertarii”

Au fost noua luni de asteptare. Luni frumoase si linistite. Miercuri dimineata ma trezesc si imi vad sotia deja in picioare. “A sosit timpul!”. Aproape in fiecare zi din cele noua luni m-am gandit la momentul acesta. Cum va fi ziua nasterii? Ce emotii voi simti? Cat vor fi de intense? Ce va simti sotia mea?  Spunea Domnul Isus: “Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul…” Si da, este adevarat, in dimineata aceea tristetea intrase si in casa mea.

In  posturile viitoare o sa va vorbesc despre bebelus, despre ce am simtit eu, ca proaspat tata, in legatura cu venirea in lumea mea a unui om nou… dar acum vreau sa ne gandim la altceva.

Nasterea inseamna suferinta. Intrebati-va mamele si va vor certifica lucrul acesta. De cele mai multe ori o suferinta extinsa care nu isi gaseste leac pana in momentul nasterii, o suferinta grea (stiu ca exista si metode de anestezie si nasterea la cerere prin operatie cezariana dar nici aceste metode nu pot inlatura definitiv suferinta). Diferit insa de multe alte suferinte umane, nasterea aduce o suferinta anuntata, asteptata. O lege dumnezeiasca ce salajluieste in mame.  Dumnezeu i se adresa cu tristete femeii in gradina, imediat dupa caderea in pacat, spunandu-i  „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii…” si aceste cuvinte mi-au staruit in minte de miercuri pana acum. Ce inseamna suferinta umana reala in viziunea lui Dumnezeu? Ruperea unei maini sau o forma de raceala acuta? Cat de intensa trebuie sa fie? Cand a fost vorba de nastere Dumnezeu a trasat o lege: ” sa se faca cu suferinta” si nu s-a jucat deloc cu vorbele. O stie sotia mea, o stie mama, o stiu si mamele voastre, incerc sa o inteleg si eu.

Faptul ca Dumnezeu a pus o suferinta atat de mare in nastere (abia suportabila) m-a pus pe ganduri. De multe ori am auzit, legat de o anumita lege a lui Dumnezeu cu privire la noi, ca poate nu este chiar asa, poate ca avertizarile sunt oarecum exagerate, facute sa ne sperie pe noi, sa ne determine la ascultare. Ca un bogat va intra greu in Imparatia lui Dumnezeu poate ca este o exagerare… si toti incercam sa ne imbogatim. Neascultarea este mai grava decat inchinarea la idoli? Poate este o comparatie putin extremista? sa fie oare asa? Si cate alte avertismente sau legi nu am primit cu usuratate! Cat de mult vom castiga daca vom intelege ca Dumnezeu nu se joaca cu vorbele! Vom invata sa Il credem pe cuvant si sa nu mai alergam precum copiii indaratnici, repede la soba, pentru ca a ne incredinta ca intradevar arde.

Exercitiu interesant: deschideti Theophilos sau acest link si cautati cuvintele din familia substantivului nastere (naste nastem nastere nasterea nasterii nasterilor nasteti nasti). Incercati sa remarcati legatura dintre nastere si suferinta precum si momentele variante in care acest cuvant este folosit in editia Cornilescu (care are si ea limitarile ei)

Dacă aţi descoperit un lucru de care creştinul trebuie să se păzească, împărtăşiţi-l cu ceilalţi. Totodată încercaţi să oferiţi şi modalitatea în care creştinul se poate păzi de lucrul respectiv!

Paza bună! – un nou subiect propus de Marius Chiciudean