După o probă de viteză, am luat un bilet și am zburat spre peronul doi, de unde urma să plece trenul. Nu găsisem loc pentru că era vineri seara și toată lumea pleca acasă. Prin urmare, atmosfera pe holul din tren era sufocantă. Nu o luasem bine din loc, că a și venit Nașul. El este șmecher, e puhav, câteodata ironic și întotdeauna șmenar.

În fața mea s-a desfașurat o scenă minunată: un bărbat i-a dat 10 RON în loc să îi arate biletul, Nașul a întrebat binevoitor: ”Până unde mergi?”, călătorul a răspuns șovăind: ”Dragănesti Olt”, iar Il Padrino Controlore s-a înfuriat, a aruncat banii și flegmatic a scos pe gură: ”DOAR O SUTA DE MII?”. A urmat la control un tovarăș al drumețului, nici el nu avea bilet, dar spre surprinderea Nașului, nu avea nici bani. Era să mor de râs cand i-am vazut fața controlorului după ce bărbatul acesta îi spusese ”Pur și simplu nu am…”. L-a lăsat așa și a trecut mai departe. Nu s-a mai intors, nu l-a dat jos, nu i-a facut nimic pentru că nu avea ce câștiga din asta.

Trenul plecase din București și se îndrepta spre Craiova. La Roșiori au coborât navetiștii și s-au eliberat câteva scaune. Prin urmare, am ocupat unul și m-am apucat sa lucrez pentru că nu mai suportam să stau degeaba. În compartiment se afla o femeie de 36 de ani necăsătorită, după cum ea însăși a spus, o studentă la Drept, una la Academia de Politie și un milițian.

Foarte profundă, intelectuală și importantă, studenta la Drept a început să ne povestească despre colegul ei, fiul lui Năstase Adrian, care nu trece pe la școală și are 10 în examene. Ulterior ne-a spus că ea nu are pile, că mama ei lucrează la amărâtul de Minister al Agriculturii unde nici nu sunt mulți bani și matușa ei, care este judecător și s-a ocupat de cazul fraților Cămătaru a avertizat-o că o așteaptă multe sacrificii. Ea, salvatoarea justiției și militanta reformelor a ales meseria aceasta dificilă tocmai pentru binele, EVIDENT, al poporului.

Despre femeia de 36 de ani pot să spun că am înțeles de ce încă nu s-a căsătorit: nu cred că o poate suporta cineva.

Când studenta de la Academie era dornică să afle ceva de la milițian în legătură cu facultatea, iar eu lucram de zor, viitoarea judecătoare a continuat discuția interesantă legată de promovarea examenelor: ”Ce să înțelegi când vine unul la examen care tace și ea 10, iar alții vorbesc foarte mult și iau 5 sau 6?”. La o asemenea intrebare nu am putut să nu răspund: ”Dacă tăceai, înțelept rămâneai.”.

Tot făcând haz de oripilarea femeilor din compartiment, cu fața șocată a Nașului în minte și cu laptopul în brațe am ajuns în sfârșit în Craiova.

Acum mi-am amintit de ce îmi plăcea atât de mult anul trecut să merg cu trenul.

Pentru CFR cu dragoste,
Adriana

Crema tenisului mondial masculin a descins in Londra, cu ocazia barclays ATP World Masters Tour. Primii opt in ierarhie, duelandu-se in grupe parca importate din competitii sportive pe echipe, si cu un britanic printre ei. Andy Murray, un fiu al Scotiei.

Tabelul competitiei masculine domina curtea interioara de la Wimbledon, intre Central Court si Court 1.

Care a si dat la o parte cortina turneului, 6-3, 3-6, 6-2, dupa ce demarase cu un 5-0 in 22 minute, in fata argentinianului Del Potro, locul 5 mondial. Un insular in varsta de 22 ani, dispunand de un sud-american de 20, nu intr-o reeditare a razboiului Malvinelor…

Ce-i interesant despre aceste zile de tenis la cel mai inalt nivel tine insa si de localizarea evenimentului. Nu la All England Lawn&Tennis Club, sediu situat in sud-vestul Londrei, in inverzitul si traditionalul Wimbledon, ci la O2 Arena, acea labartata cupola cu tepi din ecranizarea cu James Bond, campata aidoma unui cort extraterestru, undeva pe malul sudic al fluviului, in tuguiul peninsulei Greenwich.

Ce aduce nou aceasta repozitionare a tenisului, de pe iarba Wimbledonului in sala complexului cu nume de furnizor de servicii de telefonie mobila? Beneficii atat pentru spectatori, cat si pentru jucatori.

Pentru jucatori!? Cum asa? Ei bine, e o lege nescrisa partizanatul in favoarea simpatiilor gazdelor de la Wimbledon de a oferi Central Court si in general terenurile principale celor mai bine clasati dintre britanici. Avantajul de a juca pe iarba proprie. Asta pe cand alde Dinara Safina, la vremea verii numarul unu mondial intre femei, era azvarlita pe terenurile periferice ale complexului de inalta tinuta. Un Murray probabil nici nu mai stie prea bine cum arata alte terenuri decat cel Central.

In O2 in schimb, fiecare tenisman isi asteapta randul si democratia e impartita si pentru purcei, si pentru catei. Pe acelasi teren de sub o cupola atat de mult blamata, atat de nefunctionala in opinia multora, la ora cumpenei dintre milenii, cand, intr-adevar, megainvestitia parea a fi devenit un “elefant alb”, un proiect muribund din fasa, miliarde aruncate pe malul Tamisei.  

Iata insa ca i s-a gasit utilitatea, fiind de fapt multifunctional. De la concerte de muzica, incluzand cel al Madonnei, pana la recentele Campionate Mondiale de gimnastica, iar acum, o noutate, tenisul.

Madonna, "aterizata din spatiu", intr-o coreografie scenica de exceptie, in timpul concertului din vara in O2 Arena

E bine si pentru spectatori. Putini muritori de rand isi permiteau luxul de a prinde un bilet la Wimbledon, ale carui destule meciuri se derulau si cu suficiente locuri lasate libere, pentru ca angajatii sau simpatiile ori prietenii angajatilor ori simpatiilor diverselor companii ce-si asigurasera pe cai comercial-corporatiste locurile lor in jurul dreptunghiurilor verzi nu catadicsisera finalmente sa onoreze cu prezenta.

In plus, Wimbledon e cochet, capsuni cu frisca si sampanie, bonomie de moda veche, dar nu intr-atat de extins. E oarecum exclusivist. O2 in schimb e pentru norod, mai mare, cu 17.500 locuri, si extrem de putine dintre acestea de un alt rang. Uniformitate si incluziune prin diversitate. Si un baietel dintr-o familie nevoiasa, de pe-acolo, din estul Londrei, dar de pe malul nordic, atat de “mai altfel” decat inverzitul Greenwich, poate prinde cu taticul sau un loc, inspirandu-se din arta cu racheta a urmasului lui Henman si intrebandu-si parintele cand incepe si el orele in preajma fileului.

Indirect, un imbold pentru regenerarea tenisului la nivelul juvenil si in general al maselor, in Regatul Unit. Atat de zgarcit in oferta de campioni pe scena mondiala. Atat de optimist acum, cand intre aspirantii la glorie suprema se regaseste si un britanic, fie el scotian si nu englez.

Acest turneu la O2 e in pas cu tendintele evidente ale globalizarii, tenis pentru mai multi, o nivelare prin devalorizare, sapand incet la temelia unui emblematic Wimbledon, atat de inradacinat in malul de care incet-incet ne indepartam.

Iar in crema jocului se va remarca Roger, ce ne zambeste cu crema pe fata si Gillette la purtator, nu ca Napoleon, cu o mana folosind racheta de tenis si cu cealalta ingrijindu-se de aspectul sau facial, aparandu-si concomitent amicul din reclama TV cu cei trei muschetari, Thierry cel cu mana pe lama de ras dar si pe minge.

Vom afla curand cine va triumfa, cine va lua potul, acolo unde recent si Marian Dragulescu sfida legea acceleratiei gravitationale si dadea Romaniei si mai mult aur. Unii aduc aur, cu sudoare si repetitie, altii iau aerul romanilor intr-o tara cu munti ca ai nostri care aur poarta. Iar noi?

Cladirea terenului principal de la Wimbledon, Centre Court, vazuta dinspre poarta 5. Wimbledon inseamna traditie, istoria jocului dar si emfaza. Nu e multora accesibil... De aceea Murray se poate astepta in O2 sa fie incurajat de un spectru mai larg de suporteri

Ma bucur ca s-a descoperit apa pe Luna…Stiu ca a trecut o perioada de la anuntul oficial, insa putem sarbatori oricand si mai ales cu melodia Intergalactic Laxative, cantata de Donovan:

I was impressed like everyone,
When man began to fly,
Out of earthly regions,
To planets in the sky.
With total media coverage,
We watched the heros land,
As ceremoniously
They disturbed the cosmic sand.

In awe with admiration,
We listened to the talk.
Such pride felt they,
Such joy to be
Upon the moon to walk.
My romantic vision shattered,
When it was explained to me,
Spacemen wear old diapers
In which they shit and pee. (more lyrics)

În luna noiembrie, Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la o călătorie în Estul şi Vestul Europei, pentru a descoperi cultura şi arta bretonă faţă în faţă cu modernismul în Balcani.

Vizitatorii pot beneficia de un bilet combinat, în valoare de 10 lei pentru cele două expoziţii temporare: Ipostaze ale modernismului. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940 şi Călătorie în Bretania. Biletul este valabil în perioada 11 – 29 noiembrie 2009.

Cele două proiecte propun vizitatorilor ilustrarea dialogului Est-Vest, prin preluarea şi interpretarea unor influenţe de natură tematică sau conceptuală în spaţiul Europei centrale şi răsăritene. Lucrările pictorilor români sunt alăturate în mod sugestiv celor semnate de artişti francezi, bulgari şi greci, articulând similarităţi între spaţiul estic şi cel vestic.

Expoziţia “Călătorie în Bretania” aduce în atenţia publicului lumea bretonă ca subiect al creaţiei pictorilor români şi francezi. Tradiţiile orale, credinţele populare şi pitorescul peisajului breton au inspirat nu numai creaţiile artiştilor francezi, dar şi pe cele ale pictorilor români care au călătorit prin ţinuturile Bretaniei.

În cadrul expoziţiei “Ipostaze ale modernismului. Pictura în Bulgaria, Grecia, România, 1910-1940″, vizitatorii se pot familiariza cu modul în care diverse curente – simbolism, post-impresionism, cubism, futurism, expresionism, suprarealism, abstracţionism – au fost preluate şi particularizate în Bulgaria, Grecia şi România, în raport cu centrele artistice din vestul Europei.

Cele două expoziţii sunt realizate în parteneriat cu operatori culturali din Franţa, Grecia şi Bulgaria: Muzeul Departamental Breton din Quimper, Fundaţia B&M Theocharakis din Atena şi Galeria Naţională din Sofia.

De cand sunt in Cluj am tot circulat cu troleul pentru ca n-am masina, n-as putea sa am masina la cum conduc si nu in ultimul rand pentru ca am distante mari de parcurs. Asta nu e asa de interesant totusi.

Ieri cand ma intorceam linistita de la cumparaturi m-am gandit sa iau un 43 (un autobuz pe care nu am abonament). Am tot cautat prin portmoneu stiind ca sigur am un bilet necompostat. Nu l-am gasit nicicum si m-am gandit sa-mi cumpar. Am vazut ca trebuie sa schimb 50 de ron pentru 3 lei cat costa un bilet de care dupa parerea mea ma puteam lipsi. Am hotarat sa nu-mi mai iau pentru ca oricum nu aveam numai o statie de mers. Am asteptat ceva dupa mirificul 43 si cand a venit am urcat la mijloc pentru ca un tip care a urcat in fata mi se parea suspect de a fi controlor. Ma uit si in spate… Alt tip suspect de a fi controlor. Si acum … surpriza: Chiar am prins control pentru prima data pe 43, bineinteles cand nu aveam bilet.

Fiind putina lume in autobuz si statia destul de lunga era clar ca unul din ei o sa ajunga si la mine. Am intrebat-o pe o tipa daca nu are un capat de bilet necompostat si mi l-a dat. Cred ca i-am multumit de vreo 10 ori si am tot insistat sa-i dau bani pe bilet si nu a vrut sa-i ia. Vreo ora dupa inca ii tot faceam urari de bine in gand. De fapt si acum cand ma gandesc la treaba asta inca ii mai fac urari. Am pastrat biletul salvator si mi l-am pus chiar langa calc .

Sa mai zica vreodata cineva ca nu atragi evenimentele doar gandidu-te la ele…

A fost odata ca niciodata….

Un bloc de 10 etaje, intr-un cartier dubios respectabil. Mai mare dragul sa il privesti, asa, falnic cum se inalta el, imbracat in coji de var si acoperit cu o manta facuta din cel mai pur grad de prabusire in caz de cutremur… In acest minunat bloc vietuiesc cele mai variate specii de bipede, diversificate atat dupa varsta, sex si etnie, cat si dupa nivelul de cocalarizare. Una din familiile de bipede si-a luat calabalacul si s-a mutat, lasand un apartament gol in asteptarea de noi chiriasi.

Asa…

Cei 4 fantastici care este, se afla si se gaseste – adicatelea io, za love, sora lu’ za love si al ei izbit – au purces fericiti la aflarea vestii catre acest rai de la etajul 8  pe pamant. Ca in orice poveste, sperau si asti fantastici sa traiasca fericiti pana ii da proprietarul afara la adanci batraneti in sus-numitul apartament.

Pana cand, intr-o minunata seara de noiembrie, soseste taica Faraonu’ [ izbitu' lu' sor-sa lu za love; are fatza de faraon, sa stiti!] acasa. Obosit, dupa munci si alte alea, cu o mutra de parc-ar fi mancat cacat pe batz, incepe sa imi povesteasCA CA azi a gasit in cutiuta postala din dotare un bilet pe care scria cu litere de om scolit in vremea comunista: ” NU MAI FACETI GALAGIE DUPE ORELE 10!”. Si ramane Faraonu’ nostru putin intr-o rana, asa. Ca el credea ca biletul e declaratie de imensa dragoste de la baba de la 9, care cam are caii plecati din grajd de felul ei.

Booon!

Si pleaca Faraonu’ la munca. Si munceste ca apucatu’. Si se intoarce acasa. Si in hol da cu bobarnacu’ deeee…cine credeti?!?!? De His Almighty Highness, Herr Administrator. :->

“Buna seara!” [Zise Faraonu' cu un zambet usor gripat. Timp in care il plesneste beculetu' din cap si isi da seama de la cine era de fapt scrisorica de amor gasita de dimineata.]

“Buna seara! Dvs. locuiti la 8, nu-i asa? [Si fara sa mai astepte raspuns, ca era evident ca stia..] Stiti, as avea ceva de discutat cu domnia voastra. Dom’le, eu unu’ ma culc devreme. Pe la 9-10 asa. Si voi astia de stati deasupra mea, imi deranjati somnu’. Chiar azi-noapte nu am putut sa adorm decat dupe ora 12. [Faraonului deja ii crapase vezica de cat rasese in gand.] Dom’le, nuj ce scaune, ce aparaturi aveti in camera de deasupra mea, da’ nu se mai poate! M-am foit de pe o parte pe alta ascultand la scartaiala scaunului vostru! Sa nu mai zic ca stiu cand plecati,cand veniti,ce vorbiti,etc etc. Ar fi bine daca ati face liniste dupe orele 22, ca sa fim oameni cu bun simt fata de asti mai batrani!”

Faraonu’ deja fierbea. I-ar fi zis el ceva de muma si de morti combinat cu “Iti mai amintesti ba boule cand erai tanar si te futeai pana rupeai patu’??? E, si noi suntem tineri si sa fie a dracului de treaba daca nu ne futem, cum ai facut si tu!”, dar s-a abtinut, ca sa nu iasa scandal. In schimb:

“Da, inteleg. O sa incercam sa umblam mai usor!” [ Sa vezi ce usor i-as fi umblat eu cu shutu' in coaiele alea seci...!!! X( ]

Eu, Tiwi, dupa ce am ascultat cele povestite de taica Faraonu’, am pufnit intr-un ras d-ala isteric, cu batai de pumn in masa si picioare aruncate in podea [asa,ca pt linistea lu' herr administrator]. Mai aveam un pic si incepeam sa am spume la gura si sa intru in criza. :|

Dupa care m-au apucat ucenicii lui Hades de creier si au inceput sa scuture. Asa se face ca a urmat o culegere de mame, tati, surori, frati, morti, raniti si alte neamuri, bagari, scoateri, infigeri si retrageri, cacari, pisari, matarangi si paduri amazoniene[ambele dintre picioare].

V-ati prins cred, ca respectivul scaun era patul meu. Si ca nu se dadea nimeni la 12 noaptea cu scaunul prin dormitor, ci ca aveam si io treaba, ca mai toti oamenii, si ca nu e vina mea ca patu’ plange. Acuma io cred ca omu’ a vrut sa fie discret, da’ nu i-a iesit si sa zica ceva de scaun, nu de faptu’ ca doi deasupra lui se jucau de-a Adam si Eva. L-as intreba io pe omuletu’ asta fara creier: Herr Administrator, tu cand te futeai cu nevasta-ta, i-o dadeai la tanti Mitza levitand, ca sa poata sa doarma vecinii?!? Si iti faceai program de secs, totdeauna inainte de 10 pm? Ai pretentia ca si noi sa ne fericim levitand ca sa sforai tu si sa-ti lasi balele pe perna?

N-AI SA VEZI, CUAIE! Si invata in pula mea ca se zice “dupa”, nu “dupe”, coshcorog dat cu naftalina in cur!!!

Ieri dimineata, iesind din apartament, am zarit o vecina care statea pe canapeaua de pe sala. Era 7 dimineata.  Salut si eu ca tot omu, si o vad alergand dupa mine. Avea mai bine de 60 de ani si o voce distrusa de atata fumat.  O vad ca baga mana in buzunar si scoate o bancnota de 1 leu si 5 monede de 10 bani. Gafaia tot. Ma gandeam, na, asta o vrea sa merg sa-i cumpar paine, pastile sau stiu eu ce si ma grabeam la serviciu.
Imi da banii si ma roaga insistent sa-i cumpar ghici ce?! – un bilet la bingo. La urma, imi baga urarea aia cu “Sa-ti dea Dumnezeu sanatate” si pleaca.

Un bilet la bingo.. pentru un batran flamand.
La ce bun sa alimentezi o speranta falsa?

- No ile mogą trwać te głupie reklamy? – myślisz podczas przerwy w filmie. Przeskakujesz po kanałach w poszukiwaniu czegoś bardziej interesującego i zastanawiasz dlaczego reklamy trwają tak długo, przecież i tak nikt ich nie ogląda. Wyobraź sobie teraz, że siedzisz całą noc w kinie, a na ekranie lecą non stop tylko reklamy. Tortura? A właśnie, że super impreza!

Noc Reklamożerców

Mam  na myśli Noc Reklamożerców, jeden z największych międzynarodowych festiwali reklamy, który organizowany jest od 28 lat, w 40 krajach na świecie. Jednak nie jest to zwykły pokaz reklam jakie możemy zobaczyć w telewizji. Podczas Nocy Reklamożerców wyświetlane są filmy z ponad 60 krajów. Co roku możemy oglądnąć około 400 nigdy dotąd nie pokazywanych reklam, w tym reklamy zakazane, wycofane, nieudane, czy takie, w które nie ingerowała żadna cenzura.

Noc Reklamożerców to sześciogodzinny, podzielony na cztery półtoragodzinne bloki pokaz filmów reklamowych, ale nie tylko. To także wyśmienita impreza, gdzie w przerwach grają DJ-e oraz organizowane są różne konkursy, degustacje i wystawy. Dobra zabawa przenosi się również na sale kinowe, gdzie podczas projekcji reklam każdy reklmożerca może głośno wyrażać swoje emocje, a jeśli jakaś reklama mu się nie podoba, zasygnalizować to gwiżdżąc w gwizdek, który dostaje się przed rozpoczęciem całej imprezy.

W Polsce Noc Reklamożerców organizowana jest od 18 lat, od 7 w Multikinie i co roku cieszy się coraz większą popularnością. Tegoroczny festiwal reklamy odbędzie się podczas dwóch najbliższych weekendów w 12 większych miastach Polski. We Wrocławiu będą mieć mijesce dwa pokazy, pierwszy 21.11 w Multikinie w Pasażu Grunwaldzkim, a drugi 28.11 w Multikinie w Arkadach Wrocławskich.

Bilety, w cenie 39zł/29 zł (z kartą Multikinomaniaka i Silverclubowicza) można nabyć w kasach obu kin.

W tegorocznym programie zobaczymy:

• najlepsze reklamy samochodow we współpracy z festiwalem Satcar
• najbardziej zadziwiające, najoryginalniejsze filmy ze zbiorów reklamoteki Jean Marie Boursicot
• gwiazdy w reklamie: John Travolta, Omar sharif, Paul Newman, Kim Bassinger, Brad Pitt, Antonio Banderas, John Cleese, Jackie Chan, Leonardio di Caprio, Richard Gere, Gerard Depardieu
• Pan Prosper powraca
• saga reklamy Cadbury
• “sen amerykański” w reklamie 1950-82
• reklama francuska w czasach kolonialnych
• reklama japońska
• najlepsze reklamy społeczne i humanitarne
• twórcy reklamy śmieją się sami z siebie i kultowe filmy Nocy Reklamożerców: Bob i jego Fiat 131, czekolada LEO, Super Timor

Więcej informacji na stronie: www.nocreklamozercow.pl/

Plec in Londra. Iau viata de la capat, invat dreptul englez, studii, job, breakfast englezesc cu bacon si cafe latte.
Ma duc in Italia, vreau sa vad Vaticanul, job, chirie, esspresso, paste. Nu, Londra, vorbesc engleza.
Italia, Roma, mai multe legaturi.Nu ploua la fel de mult.
Londra: nu stiu italiana.
Italia. Londra. Italia. Londra. Londra e oras, deci a pierdut…

Plec sau nu. Maine am avion! Peste 26 ore ar trebui sa plec spre aeroport. Peste 29 decoleaza avionul! Valiza, 15 kg, deschisa pe parchet, iar alaturi ursuletul(il iau in mana) si mingea de rugby de la varul meu.Cafea….ma gandesc: plec sau nu?

Unde??

Deschid televizorul, zappez, il inchid la loc. Il scot si din priza, ca sa-l bag din nou, sa-l redeschid si inchid, scot din priza. Ies in balcon, la aer; pare linistit afara, vizualizez o plimbare. 3 minute mai tarziu ma plimb prin camera…Plec sau nu?

Dupa 1 ora: in pijamale, in pat, cu parul valvoi caut telecomanda, o gasesc, tv-ul scos din priza. Sa-l ia naiba.

Dupa 1 ora si 32minute ma joc cu ursuletul, ii asez papionul in dungi maro de la gat, il fac, il desfac, il fac, il desfac, il fac…E sambata,ce daca-i 6 si n-am dormit deloc? Dorm toata ziua, am nevoie de odihna, pentru la noapte, cand…ce fac? Plec sau nu? …I need a drink…

Sadık Şendil’İN ünlü eserinden Gürsel Korat’ın senaryolaştırdığı filmin başrollerinde Nurgül Yeşilçay, Gülse Birsel, Haluk Bilginer, Erkan Can, Memet Ali Alabora, Sarp Apak, Cengiz Küçükayvaz, Öner Erkan, Cem Karakaya, Ezel Akay, Müjdat Gezen, Erol Günaydın, Zihni Göktay, Halit Akçatepe, Betül Arım yer alıyor. Ezel Akay’ın yönettiği film 20 Kasım’da gösterime giriyor.

Tür : Romantik / Komedi / Tarihi
Gösterim Tarihi : 20 Kasım 2009
Yönetmen : Ezel Akay
Senaryo : Gürsel Korat Sağlamöz
Görüntü Yönetmeni : Haik Kirakosyan
Müzik : Ender AKAY , Sunay Özgür
Yapım : 2009, Türkiye

Oyuncular

Nurgül Yeşilçay , Gülse Birsel , Haluk Bilginer , Erkan Can , Memet Ali Alabora , Sarp Apak , Cengiz Küçükayvaz , Öner Erkan , Cem Karakaya , Ezel Akay , Müjdat Gezen , Erol Günaydın , Zihni Göktay , Halit Akçatepe , Betül Arım , Pınar Çağlar Gençtürk , Nihal Menzil , Görkem Ece Ercan , Dilek Yorulmaz , Selen Görgüzel , Selahattin Taşdöğen , Çetin Sarıkartal , Aral Seskir , Vokaliz , Shaman (danslar)
1800′lü yılların sonlarında İstanbul Taşkasap’ta yaşayan Hürmüz, değişik mesleklerden altı kişiyle hiçbir yasal yanı olmadan evlenmiştir. Her kocasını haftanın bir günü ağırlamakta, gönüllerini hoş etmekte, onlardan hediyeler almakta ve ekonomik sorunlarını çözmektedir.

Ancak, onun gönlü berber eşinin dükkânında gördüğü doktordadır. Bir hastalık uyduran Hürmüz doktoru da evine getirtir. Doktor da ona âşık olur… Bu andan sonra doktor ve Hürmüz, kendilerini karmaşık olduğu kadar, gülünç gelişmeler karşısında bulurlar.

Mi-e dor de cineva. Nu conteaza cine, ci faptul ca mi-e dor.
Si asta ma face sa ma gandesc la toate persoanele carora la un moment dat le-am simtit lipsa chiar daca ele n-au banuit, macar, lucrul asta. Si ca imi pasa si mie uneori, oricat as parea ca nu simt. Sau oricat as vrea sa par…

Ma uit la bagajele mele facute deja de o saptamana. Camera arata goala, fara suflet. Si trista. Inca imi ascund motivul si starea, inca am ganduri despre cat de fericita as putea sa fiu daca…(ganduri care ar trebui avortate). Sunt multe pe care le-am facut si azi le-as face altfel, sau nu le-as mai face, sau ,desi mi-am dat silinta, n-a iesit cum am crezut. Vise pe care le-am uitat si de care nu mi-a mai pasat atunci cand s-au indeplinit tardiv. Sperante care au murit inainte de-a da o sansa destinului sa mi le onoreze. Si multe, multe amintiri. Despre oameni, locuri, sentimente care si azi imi dau fiori, de acolo de unde sunt si le regasesc, intr-un parfum, intr-o carte, sau pe o anumita strada. Mai si rad, mai si plang, ma mai si uit in spate sau la vreo fereastra unde candva imi tresalta inima cand priveam si azi pare rece si parasita. Mai si scriu lucruri fara rost in ideea ca poate intr-o zi imi va fi drag sa le recitesc, sa-mi amintesc si sa simt melancolia altor timpuri la o cana de ceai in sufrageria mea victoriana de cand voi fi bogata si aproape fericita.
Nu visez povesti cu happy-ending, si nu cred in “au trait fericiti pana la adanci batraneti”, dar cred intr-o viata asa cum mi-o dorec, cu liniste si ceaiuri si discutii interesante.
Cu carti, arta si cunostinte alese la cafeaua de dimineata.
Cu stil. Cu clasa. Si daca atunci nu voi fi fericita, voi sti sa imi culeg fericirea din ce am invatat, din ce-am iubit, din ce am creeat.

Am impachetat haine si carti si vise. Ma uit la ele si parca ma intreaba ‘Unde ne duci?’
Unde ma duc? Acolo unde ma cheama niste vise, alte vise. Unele care ieri nu erau, si poate ca maine nu vor mai fi. Dar le urmez cu seninatatea celui ce se intoarce la ce are mai drag, fiindca stiu ca numai asa voi putea lasa in urma ceea ce iubesc desi nu ma face fericita! Nu stiu spre ce ma indrept, doar spre unde. Si nu stiu nici ce sper sa gasesc. Tot ce stiu e ca sunt dispusa sa caut, ceva, orice. Si sa lupt cand am gasit!

Imi place sa ma trezesc dimineata si sa vad raze jucause de soare ca danseaza pe plapuma purpurie. Instant, mirosul de cafea din bucatarie imi inunda narile si imi patrunde in creier. Ma ridic in capul oaselor si inspir aerul rece-intepator al zilei de Noiembrie. Prin geamul intredeschis intra racoarea diminetii si ma cutremura putin. Imi lipesc un zambet si ies din camera. Pe masa se afla o farfurie cu paine prajita, bucati de ciocolata amaruie si felii de portocale, iar alaturi un bilet :

Sunt prea rare momentele cand iti vad sufletul fericit, asa ca m-am gandit ca daca iti dau un inceput bun, ai sa zambesti pana la asfintit. Si da, te iubesc si azi!

Ma infrupt din painea prajita si desertul pregatit si ies pe balcon. Nu era niciun nor pe cer, iar afara se mai incalzise. Ma imbrac repede, imi parfumez esarfa rosie carouata pe care o pun la gat si ies in graba. Ajunsa sub ploaia de frunze aurii, imi incetinesc pasul si imi raresc respiratia, pentru a lasa toamna sa-mi umple fiinta. Ajung in cafeneaua cu biblioteca si ma proptesc in fata unui raft plin de carti cu titluri atragatoare. M-am limitat la una si am inceput a citi la o masa intr-un colt, la fereastra, cu un cappucino Starbucks langa mine. Dupa ce am terminat de baut, m-am dus sa platesc si am achizitionat si cartea.

Apoi ma duc in parcul din centru, ma opresc in mijlocul platoului verde si imi pregatesc aparatul de fotografiat. Imortalizez emotii si idei, pe care ulterior le editez cat sa fie ideale. Am pastrat in aparat existenta mea, a naturii si a altor oameni care m-au lasat sa le colectionez spiritul. Am plecat spre casa, sub un cer cenusiu acum, prin cartierul cu magazine. Ma hraneam cu bucuria copiilor mici ce primeau un mic cadou asa, ca de week-end fericit.

Aproape de apartament, imi scot cheile si privind in jos, raman impietrita. Erai tu, pe trepte, cu o chitara in mana si fredonai “I’m yours”. Am cantat impreuna refrenul si am ras de privirile uimite dar dragastoase care ne inconjurau. Am urcat in camera in aplauzele trecatorilor. Am ascultat ultimul CD al trupei tale preferate pe care mi l-ai adus si am povestit despre ziua noastra “libera de tot”. Ti-am cantat la pian versurile unor sentimente si ti-am recitat o poezie a lui Nichita Stanescu.

La final, in pijamale, ne-am dus pe balcon si am asteptat pana au aparut mai multe stele. De aici, nu mai tin minte decat ca acele luminite ale cerului mi-au cantat un cantec de leagan si am adormit zambind in bratele tale.

Urmatoarea zi am completat biletul precedent cu:

Misiune indeplinita!

*Pur fictiv, dar asta e ceea ce as numi eu o zi perfecta. Sau cel putin una din variante. Asa as vrea sa ma trezesc intr-o zi, bucurandu-ma ca traiesc. Si majoritatea chestiilor astora se numara printre lucrurile marunte care m-ar face fericita. Pentru ca viata consta in detalii. Si pentru ca sunt o visatoare incurabila cand ajung in acel sector al mintii inundat de sentimentalism.*

Today I'm gonna try a little harder
Gonna make every minute last longer
Gonna learn to forgive and forget
'Cause we don't have long, gonna make the most of it
(Today) Today I'm gonna love my enemies
(Tonight) Reach out to somebody who needs me
Make a change, make the world a better place
'Cause tomorrow could be one day too late
(Skillet - One day too late)

©Lorena.

   Saptamana trecuta mi-am luat amenda de la RATB. Partea proasta e ca eu aveam abonament dar il uitasem acasa. Si pentru ca stiam ca pot anula cumva amenda i-am dat controloarei buletinul sa imi faca procesul verbal. Dar cand ajung la judecatorie (pentru ca acolo mi-a zis controloarea sa merg ca sa imi anulez amenda) aflu ca de fapt amenda nu se anuleaza pur si simplu ci trebuie sa dai RATB-ul in judecata deci sa stau sa umblu pe la procese si sa imi platesc avocat chiar daca aveam abonament si era valabil. Se pare ca in Romania e mai bine sa mergi fara bilet si sa te iei la cearta cu controlorul ca sa scapi de amenda. Am vazul multi facand asa si au scapat. In schimb eu care luna de luna platesc abonament si nu merg cu RATB-ul nici macar o statie fara bilet(cei care ma cunosc stiu asta) trebuie sa platesc amenda pentru ca mi-am uitat abonamentul acasa. Nu zic ca e vina controloarei ca ea saraca nu avea cum sa verifice daca sunt sau nu sincera cand zic ca am abonament acasa, dar problema e la RATB care nu are alt sistem de anulare a amenzilor.

    Se pare ca va trebui sa platesc amenda.

ps: cred ca o sa incep sa circul cu metroul.

PKS – Przedsiębiorstwo Komunikacji Samochodowej. Mój “ulubiony” środek transportu międzymiastowego. Nie to, żebym był jakimś masochistą, ale lubi się to co się ma. Czy jakoś tak. Miesięcznie spędzam około 20 godzin w autobusie. Średnio 3h 37min w jedną stronę. Przeważnie przez 95% tego czasu mam w uszach słuchawki, słucham muzyki i obserwuję to specyficzne środowisko jakim jest autobus. Większość pasażerów to ludzie wracający z pracy czy studenci jadący na weekend do domu. Ot, zwyczajni i niczym nie wyróżniający się ludzie. Są jednak rodzynki, które można podzielić na parę kategorii.

Pierwsza, najczęściej występująca i najbardziej wkurwiająca – tzw. “fastfoody”. Przyjdzie taki 5 minut przed odjazdem z kebabem/hamburgerem/zapiekanką w rozmiarze XXXXL. Oczywiście w 5 minut nie zdąży zjeść, to schowa posiłek do plecaka czy torebki, usiądzie gdzieś na końcu (albo na początku, zaraz za kierowcą – są też tacy) i wyjmie z nieukrytą radością przeszmuglowany towar. Oczywiście jebie tym na cały autobus. Przez jakieś 80 kilometrów. Niedługo Makłowicz zrobi nowy odcinek z serii “W podróży: PKS – kuchnie świata”.

Kolejna grupa, druga, to staruszki. Nic do nich nie mam, ale po to jest bagażnik, żeby można było tam włożyć te wszystkie toboły, torby, kartony i chuj wie co jeszcze. Przez to przywiązanie do całego posiadanego bagażu, najczęściej cierpi osoba siedząca obok. Poza tym wiadomo – mleko ze sklepu sama chemia, a jajka ze sklepu to z fermy są. Trzeba wieźć swoje, bo swojskie to najlepsze.

Czas na numer 3. Ta cyferka wędruje do nadgorliwych studentów. Niezależnie od ilości światła oni czytają jakąś książkę lub notatki. Czytają nawet wtedy jeśli panuje już półmrok przechodzący w ciemną noc, w autobusie nie ma lampek nad siedzeniami, a jedynym źródłem światła są uliczne latarnie. W dużej części są to ludzie z “Medyka” – nie uczą Was tam, że czytanie przy słabym świetle psuje oczka?

Czwarta kategoria – super trendi dżezi i cool laski. Tutaj praktycznie istnieją dwie subkategorie. Pierwsza – białe kozaczki (to powinno już wyjaśniać wszystko) oraz druga – gwiazdy. Druga subkategoria charakteryzuje się tym, że nawet w zimę, o godzinie 17 czy 18 potrafi paradować w okularze przeciwsłonecznym. Do tego jeszcze czytać jakieś Cosmo czy Avanti, bo trzeba być na topie, nie? Oczywiście miejsce obok zajęte przez torebkę, żeby żaden plebs nie usiadł. No i Ajfon czy inny dotykowiec obowiązkowy.

5! Na sam koniec zostawiłem sobie ulubioną część podróżnych. Muzykanci. Przeważnie gimnazjum albo liceum. Często występują w stadach razem z “białymi kozaczkami”, które są zapewne ich groupies. Z mojej obserwacji wynika, że muzykanci pochodzą przeważnie z terenów wiejskich. Wsiądzie takich trzech czy czterech i już mamy koncert. Najczęściej miks techniawki, dance’u i techniawki. No i techniawki, żeby urozmaicić repertuar. Irytujący w takim samym stopniu jak “fastfoody”, ale jeżdżą na krótkich odcinkach więc współczynnik wkurwiania raczej mają średni. Wspominałem już, że uwielbiają wiocha-techno?

Na pewno każdy spotkał chociaż jedną z tych grup, ale coś czuję, że istnieją jeszcze inne, nieodkryte gatunki, które będę miał okazję spotkać podczas moich studenckich wojaży.

Pune aici pariul tau din sport ! Spune-ne exact ce meciuri ai pus la biletul de astazi.

Astazi: Madame Tussauds, muzeul figurilor de ceara din Amsterdam. Te-ai imaginat vreodata cantand cu Beyonce? Eventual lipiti unul de celalalt intr-o imbratisare? Sau in pat cu Robbie Williams? Aici totul e posibil. Chiar si sa stai la masa cu George Clooney care-ti ofera o floare. Multi alti prieteni te asteapta sa te fotografiezi alaturi de ei.

Daca am imparti figurinele pe categorii, iata ce ar iesi:
- Regi si regine, printi si printese, deci figuri regale dintre care iese mult in evidenta Printesa Diana;
- Cantareti arhicunoscuti printre care Tiesto care munceste la platane, Justin Timberlake, Elvis Presley, Kylie Minogue, Bob Marley;
- Lideri mondiali: Barack Obama, Nelson Mandela, Dalai Lama, Hu Jintao presedintele Chinei;
- Celebritati de la Hollywood: Anthony Hopkins, Julia Roberts, Daniel Craig (va amintiti.. James Bond);
- Oameni de cultura si stiinta precum Albert Einstein, Pablo Picasso, Mona Lisa;
- Vedete din lumea sportului: Ronaldinho, Lance Armstrong, David Beckham sunt doar cativa dintre ei;
- Olandezi celebri, printre ei domnul Heineken, magnatul berii.

Muzeul a fost deschis in 1971 fiind primul muzeu Tussauds din afara Angliei dar in locatia actuala, ultra-centrala, e deschis din 1991. Fiind la acest capitol, muzeul se gaseste in Dam Square (piata Dam) locul cel mai cunoscut din oras, la capatul Dam Rack (bulevardul Dam), la cativa pasi de Neue Kerk (biserica noua) si la cateva sute de metri de cartierul rosu si mall-ul Magna Plaza.

Despre modul de realizare al figurinelor de ceara s-a scris si s-au facut documentare (cel putin pe Discovery Ch), o sa mentionez doar durata medie – 3 luni, locul – Londra – de aici ele fiind transportate la Amsterdam si cate ceva despre intretinerea lor – hainele sunt spalate la curatatorie, parul spalat cu sampon, machiajul refacut periodic iar accesoriile de genul ceasurilor si bratarilor sunt bine prinse de figurine, desi n-ati zice. Insa toate sunt accesibile pentru a te apropia de ele, eventual fotografia iar impresia ca figurina de fapt este vie e incredibila.

Rezervarea on-line a biletelor pe site-ul muzeului, www.madametussauds.nl, va asigura o reducere de 10% fata de pretul normal dar daca in cadrul calatoriei la Amsterdam v-ati cumparat Cardul IAmsterdam, beneficiati de o reducere de 25% la cumpararea biletelor la ghiseul muzeului Tussauds. Cele doua discounturi nu sunt cumulabile, fiind oferite de companii diferite.

Succesele in deplasare ale campioanelor Romaniei in grupele UEFA Champions League sunt cadouri surpriza in octombrie, insasi oportunitatea de a da piept cu grupari mai puternice din Europa si de a invata mai ales din esecuri primenind incet-incet competitivitatea in fruntea fotbalului romanesc de club. 

“Bilete? Vrea cineva bilete de meci? Nu-i vorba in acest caz de oferta unui vanzator stradal ilicit, ci a unui posesor de abonament anual la Arsenal, intrebandu-se daca ar fi doritori printre colegii sai de la Daily Telegraph pentru jocul cu Olympiakos de pe Emirates. Sorry old boy, dar ma spal pe cap la ora jocului”.

Astfel incepea Kevin Garside, desemnat in noiembrie 2008 redactor-sef pe sport la Daily Telegraph, editorialul publicat exact acum o luna sub titlul “Michel Platini omoara vise aruncand stridiile marilor pesti”,  ziaristul glumind in continuare ca “nu exista un motiv evident de a nu pune mana pe sampon oriunde pe continent” in serile meciurilor din grupe, faze incipiente pe care le considera balonate, “invaluite de inertie”.

O “bomba” gen Barcelona – Rubin 1-2 nu e nici primul, nici ultimul rar soc si poate nici nu va genera improbabila calificare a “buturugilor mici” in dauna favoritelor, care intr-adevar, intr-o covarsitoare majoritate, finalmente se redreseaza, insa dovedeste anumite merite ale formatului competitiei in viziunea presedintelui UEFA.

Lasand la o parte tachinarile lunare intre editorialisti insulari si Platini, la urma urmei un… francez, este fortata pretiozitatea respectivilor formatori de opinie de a atribui scena Ligii Campionilor doar “elitelor prestigioase”, carora le-ar cadea nasul prin “fundaturile estului Europei”, pentru a-l cita pe acelasi jurnalist, care a adaugat: “Va puteti imagina fata lui Jose Mourinho cand Inter a cazut in aceeasi grupa cu Rubin Kazan?”

Ei bine, n-avem imaginatie ci doar am vazut fata lui Guardiola martea trecuta, aducandu-ne aminte ca Rubin e campioana tarii semifinalista la C.E. 2008 si care a dat Europei castigatoarele Cupei UEFA in 2005 si 2008, CSKA respectiv Zenit, triumfuri ce au inaltat Rusia in ultimii 5 ani in ierarhia coeficientilor UEFA pe locurile, in ordine, sapte, iarasi 7, zece, patru si din nou 7. Comparativ, Albionul a pus tot de doua ori mana pe Cupa UEFA in ultimii 28 de ani, prin Spurs in ’84 si Liverpool in 2001 dar mai sugestiva e treapta urcata cu hotarare de Sevilla, o recenta dubla castigatoare a competitiei “verisoare”, ce acum troneaza in grupa Unirii.

Din insula si alte cateva campionate puternice, grupele par plictisitoare. Dar Platini a intuit ca prin formatul cu iz populist ofera outsiderelor mai multe sanse sa se puna la incercare cu “greii” si implicit sa castige experienta competitionala la cel mai inalt nivel, daca nu cumva chiar si puncte aducatoare de venituri, eventual chiar si de calificari, sume ce ar putea fi reinvestite in cresterea valorica a loturilor reprezentantelor, ridicand stacheta competitiei interne.

Daca tot a alterat initial formatul democraticei Cupa Campionilor Europeni, dand Cezarului cate 3 si 4 reprezentante in Liga Campionilor, forul european incearca macar sa dreaga busuiocul cu zaharele financiare pentru nevoiase, la masa bogatilor. S-a scris despre paguba facuta de Poli lui Shakhtar, eliminand-o din drumul spre grupe, “gaura” sugestiva in privinta foamei unor cluburi suficient maturizate pentru a lua Europa de coarne macar pentru un an, doi.

Rangers, creditata de bookmakers cu 7/1 sa castige cu 3-0 finala Cupei Scotiei din mai 2009, pe care o transa cu 1-0 contra lui Falkirk, nu si-ar fi putut imagina ca va sfarsi umilita pe Ibrox de necunoscuta din Urziceni, Romania. Europa Centrala, adaug...

Timisoara nu e inca in respectiva categorie dar succesele campioanelor CFR si Unirea la Roma respectiv Glasgow ofera speranta ca o invingatoare pe drept a competitiei interne, fie ea si a Romaniei, poate nadajdui la ceva puncte si bani in plus pe drumuri europene si mai ales creste importanta castigarii unui loc de acces in UEFA Champions League si intensifica disputa la varf. Cu efecte pozitive infiltrandu-se in josul ierarhiei. Deci mai ales in campionat e o paine de mancat, prioritatea revenirii macar in calificari, daca nu direct in grupele competitiei, fiind mai mult decat evidenta.

Iar victoriile si fiecare banut in plus cucerit de alde CFR, Unirea sau Timisoara le intaresc incet-incet in disputa deseori inegala cu Triunghiul Bermudelor bucurestean. Triumful lui Dan Petrescu cu 4-1 acasa la finalista de anul trecut a Cupei UEFA este si un raspuns indirect ignorantei mai sus amintitului editorialist, care, folosind numele Urziceni drept corolar al deranjului cu “fundaturile”, “inertia” si “balonarea” din grupe, a intrebat ironic daca “este Urziceni acea acceptabila contractie, Michel?” Contractia are aceeasi functie ca si abrevierea, in limba franceza in particular mentinand fluenta sunetului.  In fond, Kevin, Urziceni e doar un nume ca oricare altul, si-atat, nu-i asa? Un nume de oras… Aproape impronuntabil de presa insulara dar… urzica a dat furnicaturi vicecampioanei Scotiei.   

Franta, cap de serie la baraj, fata in fata cu Given, o data invingator si alta data invins in noiembrie la baraje        

Si vorbind de surprize in grupele cu finaluri totusi previzibile, de urmarit confruntarile de baraj, care pe care in dubla mansa, ce au suferit modificari de format pe ultima suta de metri, prin introducerea de catre FIFA a capilor de serie. Se va infaptui vrerea oficialilor, de a le vedea calificate in noiembrie pe europenele mai bine clasate in ierarhia forului mondial, sau revolta verbala a unuia ca Shay Given va naste oarece surprize?

In 18 noiembrie, la Paris, portarul Irlandei ar putea stropi egalarea la 102 selectii in nationala a recordmanului “verzilor”, Steve Staunton, cu eliminarea Frantei, desemnata cap de serie, din drumul barat de sarbi spre Africa de Sud. Given, un scolar pe cand acum doua decenii, in 15 noiembrie ’89, Irlanda se califica in premiera la Campionatul Mondial, cu un 2-0 in Malta, a fost insa in poarta la mansele de baraj pentru descinderea la Coupe du Monde ’98 respectiv in Coreea de Sud si Japonia.     

Mai intai, in 15 noiembrie ’97, rata prezenta in Franta cu un esec la Bruxelles, 1-2 cu Belgia, venit dupa un 1-1 la Dublin. Apoi, in 15 noiembrie 2001, se califica pentru mondialul asiatic la Teheran, desi dupa un esec cu Iran: 0-1. Fusese insa 2-0 in Irlanda…

Cert e ca irlandezii i-au dat prompt credit septuagenarului Giovanni Trapattoni, confirmat in post pana la finele urmatorului turneu preliminar, iar Signor i-ar putea surprinde pe vicecampionii mondiali asa cum ii “intindea”, chiar si cu baieti “doar” de la Stoke ori Boro, si anume Lawrence, Whelan si St. Ledger, pe campionii lumii.

Mingea rotunda poate asculta si tineri antrenori de “buturugi mici” in Champions League, si seniori ai nationalelor non-cap de serie la baraj, si se poate rostogoli nastrusnic fie si in ultimele nici 15 secunde ale minutului 90, cum se intampla odata la Paris, intr-un 17 noiembrie, in ’93, cand Kostadinov rapunea “Cocosul galic” la finele “snurului” desirat dintr-o lovitura libera de Ginola in coltul opus de teren, uluiala ce se rasfrangea pe ecran cu eroarea Franta – Bulgaria… 2-1, Platini fiind eliminat dintr-un drum spre SUA acontat la aceeasi ora de micuta Irlanda, cu un 1-1 in Nord.

Si-atunci, sa dai o potentiala surpriza pe-un spalat pe cap!?! Sfidare.