Noi pretindem a fi depozitarii legii lui Dumnezeu și ca popor ce pretinde a avea o lumină mai mare și  a trăi la un standard mai înalt decât orice alt popor de pe pământ, ar trebui să dăm pe față o mai mare desăvârșire a caracterului, un devotament mai profund, înălțând lucrurile sfinte și veșnice. Cea mai solemnă solie a fost încredințată celor care au primit lumina adevărului  și lumina noastră ar trebui să strălucească în raze clare pentru a lumina calea celor ce sunt în întuneric și astfel să slăvim zilnic pe Dumnezeu în viețile noastre.

Fiecare membru al bisericii are o responsabilitate individuală ca membru al bisericii vizibile și lucrător în via Domnului, și ar trebui să facă tot posibilul pentru a păstra armonia, unirea și dragostea în biserică…

Dovada că Dumnezeu a trimis pe Isus ca Răscumpărător este unitatea bisericii. Este o dovadă pe care lumea n-o poate tăgădui și nici nu-i poate rezista. Unitatea și armonia este argumentul convingător. De aceea Satana este mereu la lucru pentru a împiedeca această armonie și unitate, pentru ca fiind martori la lupte, certuri și disensiuni, necredincioșii să devină dezgustați de creștinism și să se întărească în necredință și lipsă de religiozitate. Dumnezeu este dezonorat de către cei care mărturisesc adevărul în timp ce sunt în dușmănie unul cu altul.

Dacă mărturisirea noastră… [de a avea] adevăruri mai mari decât alte denominațiuni nu conduce la o consacrare mai adâncă, la vieți mai curate și mai sfinte, la ce ne ajută acest adevăr? Ar fi fost mai bine pentru noi să nu fi văzut niciodată lumina adevărului, decât să mărturisim că îl acceptăm și să nu fim sfințiți prin el.

Ca să  determinăm cât de mult este implicată o chestiune în convertirea sufletului de la eroare la adevăr, trebuie să apreciem valoarea nemuririi, trebuie să simțim durerile morții a doua. Trebuie să înțelegem onorurile și slava care așteaptă pe cei răscumpărați și să înțelegem ce înseamnă să trăiești în prezența Celui care a murit ca să poată înălța, înnobila și să dea biruitorului o diademă regală.

Valoarea unui suflet  nu poate fi estimată pe deplin. Cât de recunoscători vor fi cei răscumpărați și glorificați când își vor aminti de cei care au fost instrumentele salvării lor. Niciunul nu va uita lucrarea sa neegoistă, eforturile perseverente, răbdarea și stăruința sa, dorința arzătoare a inimii pentru aceste suflete care ar fi putut fi pierdute, dacă și-ar fi neglijat datoria sau ar fi obosit în facerea binelui. – Manuscris 1, 18 februarie 1880, ʺDificultățile bisericii.ʺ

Devoționalul face parte din cartea Priviți în sus de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul www.egwwritings.org  și alegeți versiunea în limba română.

Dumnezeu a dat lui Daniel și tovarășilor săi ʺştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate viseleʺ(Daniel 1:17)… Babilonul era pe vremea aceea cea mai mare împărăție a lumii. Dumnezeu a permis ca Daniel și tovarășii săi să fie luați captivi pentru ca să poată duce regelui și nobililor Babilonului cunoașterea Sa, a singurului Dumnezeu adevărat, Creatorul cerului și al pământului. Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete trecere  înaintea căpeteniei famenilor  pentru că se purta cum trebuie. El a păstrat în fața ochilor frica de Domnul. Tovarășii săi n-au văzut în viața lui niciodată ceva care să-i conducă pe un drum greșit. Cei care răspundeau de el l-au iubit, pentru că purta cu el  mireasma unei dispoziții asemănătoare cu a lui Hristos….

Dumnezeu cooperează cu efortul omenesc. Daniel ar fi putut să spună: ʺDesigur trebuie să mănânc așa cum poruncește regele.ʺ În schimb, el  s-a hotărât să asculte de Dumnezeu, și de îndată Dumnezeu a început să-l ajute. Deci, când ești hotărât să asculți de porunca divină, Dumnezeu va coopera cu tine, făcându-te un martor aprobat de cer…

Nu știi în ce poziție poți fi așezat. Dumnezeu te poate folosi așa cum a folosit pe Daniel pentru a duce cunoașterea adevărului la cei puternici de pe pământ. Depinde de tine dacă vei avea cunoștință și  pricepere. Dumnezeu poate să vă dea pricepere în tot ceea ce învățați. El vă poate ajuta să vă adaptați la acele studii care vă vor duce în sus. Așezați-vă într-o relație corectă cu Dumnezeu. Faceți din aceasta principala preocupare…

Dumnezeu dorește ca voi să fiți martori pentru El. El dorește ca voi să croiți cărări drepte. Atunci când faceți aceasta, El vă va da pricepere și înțelepciune și înțelegere. Veți avansa pas cu pas, căci Dumnezeu nu dorește să stați pe loc. El dorește ca să umblați în calea poruncilor Sale, mergând mereu înainte și în sus.

Dumnezeu este conectat cu firele existenței noastre. El cunoaște fiecare gând, fiecare acțiune a vieții. Așa că, străduiți-vă să trăiți în armonie cu El. Căutați să atingeți un standard înalt…. Îngeri cerești vă vor ajuta, și mai mult decât atât, Hristos vă va ajuta. Prințul vieții este mai interesat decât oricine altcineva în mântuirea voastră. Puteți să-L onorați arătând că apreciați ceea ce a făcut pentru voi. Puteți să-L slăviți și să bucurați îngerii  descoperind prin viața voastră că El n-a murit în zadar. Fiți hotărâți ca  în dreptul numelor voastre în cărțile din ceruri să fie scris cuvântul ʺBiruitorʺ. Atunci orice nemulțumire și orice nefericire vor dispărea. Inimile voastre vor fi umplute cu pace și bucurie în Duhul Sfânt. – Manuscrisul 13, 2 februarie 1900, ʺCuvinte către studenți.ʺ

Devoționalul face parte din cartea Priviți în sus de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul www.egwwritings.org  și alegeți versiunea în limba română.

Parcă toate aceste texte despre Noul Ierusalim, despre pământul frumos recreat se înmulţesc acum, la sfârşit de an… Trebuie să recunosc că, înainte de a-L cunoaşte pe Isus Hristos şi mântuirea Sa (căci doar prin El putem să ne încadrăm în categoria celor ce vor birui), eram o persoana obsedată de timp, mai cu seamă de trecerea timpului. Mă simţeam neputincioasă pentru că nu-L puteam opri; deveneam melancolică la fiecare sfârşit de an sau la fiecare zi proprie de naştere (ocazie în care vedeam cum mai pierd încă un an…).

Domnul fie lăudat pentru că vrea să ne scoată de sub timp! Avem înainte o veşnicie, un timp fără de timp, fără trecere şi fără oprire. Avem înainte o cetate veşnică – frumoasă, nouă, plină de lumină. Ce ne mai putem dori?

Aş vrea să închei cu nişte versuri pe care le-am scris în legătură cu această eliberare de sub timpul-egzemă.

Cine sunt eu în Hristos?

Eu sunt un copil al lui Dumnezeu, mântuit prin Har, prin Credință, răscumpărat din mâna vrăjmașului, un moștenitor al Vieții Veșnice, iertat, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, o faptură nouă, răscumpărat de sub blestemul Legii, ocrotit oriunde merg, întărit în Domnul și în tăria puterii Lui, trăind prin Credință și nu prin ceea ce văd cu ochii, izbăvit de sub puterea întunericului, neprihănit, moștenitor împreună cu Hristos, binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești. Sunt un biruitor prin sângele Mielului, și prin Cuvântul mărturisirii mele, lumina lumii, o copie al lui Dumnezeu, vindecat prin Rănile Lui, transformat prin înoirea minții mele, moștenitor al binecuvântarii vestită lui Avraam si făcând totul în Hristos care mă întărește sunt mai mult decât biruitor! Așa spune Biblia că suntem în Hristos! Slavă Domnului!

Încă de mic am informat şi educat că sunt diferit de ceilalţi. Diferenţa dintre mine şi ceilalţi copii nu era dată de cine ştie ce abilităţi ieşite din comun pe care le-aş fi posedat, diferenţa nu era de valoare cât de statut, eram copilul lui Dumnezeu prin urmare trebuie să fiu şi să mă comport exemplar.

Crescut mare am încercat pe cât posibil să nu uit lucrul acesta şipot spune că mă mândream cu „poziţia” mea, de multe ori spuneam şi altora cine sunt şi ce Dumnezeu am.

Pe parcurs am constatat însă un fenomen neplăcut. Am ajuns fie să mă îngrijesc mai mult de educaţia mea decât de educaţia celorlalţi, fie să traversez numeroase perioade de dezinteres faţă de lucrurile spirituale.

După înălţarea la cer a Mântuitorului principala funcţie a ucenicilor a fost cea misionară. Desigur, ucenicii înfiinţau şi organizau biserici, făceau acţiuni umanitare, de strângere de fonduri şi multe altele, dar slujba principală era de a învăţa pe ceilalţi că venirea Domnul Iisus este aproape.

Recunosc, de prea multe ori am pierdut din scopul şi intenţiile copilăriei, şi tocmai de aceea mă bucur acum că mi se reaminteşte cine sunt şi misiunea la care am fost chemat.

Da, este foarte important, e capital să nu uităm cine suntem, ce avem de făcut şi încotro ne propunem să mergem.

Sergiu-Adrian ADAM.

“Atât de aproape e Domnul, / Aud râul vieţii curgând…”

Versurile acestei cântări mi se par (printre) cele mai frumoase versuri care se pot fi puse pe muzică.

Râul vieţii, pomul vieţii, cetatea sfântă…

Atât de aproape e Domnul, atât de aproape de a ne da veşnicia. Atât de aproape suntem noi de a primi, nemeritând, un nume nou, de a ajunge în Ierusalimul cel plin de lumină! Atât de aproape suntem de a primi cununa, de intra “pe porţi în cetate”, ca nişte învingători. Şi nu noi am dus lupta…

Atât de aproape însă de a fi învinşi, atât de aproape de a cădea în capcanele lui Satana, dacă nu ne încredem în Dumnezeu, dacă nu Îl lăsăm să ne conducă şi să ne ajute. Acum, când zarurile au fost aruncate, când lupta a început deja de mult, când El a plătit şi jertfa a fost adusă, haideţi să eliminăm partea aceasta şi să păstrăm doar apropierea de cer!

“Atât de aproape e Domnul, / Zăresc ai Edenului zori…”

Cristina CISMAŞ