Înţeleptul Solomon spunea că nimic nu este nou sub soare. „Ce a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.” (Eclesiastul 1:9)

În perioada comunistă scopul central era formatarea fiinţei umane şi formarea ei după calapodul omului nou: o fiinţă umană desacralizată, sărăcită de tot ce este spiritual şi sfânt în ea, în mintea şi sufletul ei, din care să fie şters conceptul de Dumnezeu, aşa cum era definit el de la omul simplu, neştiutor de (multă) carte (care avea o mai mare valoare în închinare pentru românul absolut – Petre Ţuţea decât omul ateist, fie el şi format pe în mediul academic înalt) până la cel cu studii aprofundate.

Proiectat în teoria social ştiinţifică, omul trebuia golit de orice tendinţă transcendentă, de orice idee legată de Dumnezeu. Universul din perioada comunistă se dorea a fi un simplu univers mecanic cu dispoziţii ce purtau marca partidului comunist, univers care să conţină fiinţe umane cu o singură concepţie despre lume şi viaţă, cea materialistă, în care Dumnezeu nu exista, eventual, decât în persoana Preşedintelui partidului comunist. Orice tendinţă şi revoltă public exprimată ce se diferenţia de cea oficială era catalogată ca fiind nocivă poporului (cel puţin aşa era percepută în România), era reprimată rapid prin mijloace şi „fenomene” inumane, puţin cunoscute de generaţia fast (food, car, relation). Cel mai dramatic a fost aşa numitul „fenomen Piteşti”, „regele” terorii comuniste, un spaţiu destinat detenţiei şi „reeducării” persoanelor ce se diferenţiau de gândirea nivelată a majorităţii. Cred că acest loc al chinurilor provocate de comunism a întrecut cu mult prin dramatism teroarea celor zece valuri de prigoană împotriva creştinilor din perioada Bisericii Primare sau pe cea hitleristă.

Ceea ce au încercat lichelele comuniste să decapiteze a fost în special conceptul de Dumnezeu. Dar nu au reuşit, decât parţial. Cum puteau avea altă ţintă dacă părintele teoriei comuniste, Karl Marx, a fost iniţiat în biserica satanistă? Cum ar fi putut fi altfel marxiştii dacă creatorul teoriei puse în practică de ei era un instrument al Satanei?

Va urma…

Ted Olsen, Christianity Today

Cultul relicvelor (moaşte sau alte obiecte presupuse că ar fi aparţinut martirilor şi sfinţilor creştini), care este practicat de catolici şi ortodocşi, este o pricină de poticnire pentru mulţi protestanţi şi pentru aproape toţi evanghelicii.

Ted Olsen, un talentat editor de ştiri şi jurnalism online al revistei Christianity Today, mărturiseşte într-un articol de pe Christian History Blog că nici pentru el acest subiect nu este comod din punct de vedere teologic.

În acelaţi timp, totuşi, autorul explică faptul că cercetările lui istorice legate de această temă l-au condus la concluzia că convingerile lui (evanghelice) asupra acestui subiect ar fi fost în dezacord extrem cu convingerile creştinilor din primele secole.

Sper că aceste câteva consideraţii să vă fi motivat suficient pentru a da câteva minute lecturii acestui interesant text. Sunt curios ce credeţi voi despre aceste lucruri.

Dacă vă interesează subiectul, puteşi găsi AICI o informaţie despre descoperirea recentă a unor relicve ale Sf. Bededict.

Poporul nostru incepe in a pasi in istorie odata cu Biserica primelor veacuri de dupa Hristos. Biserica primara a cunoscut inceput si pe meleagurile noastre. O mare cinste dar si o mare raspundere! Suntem datori sa aparam credinta crestina asa cum ne-a fost lasata de Sfintii Apostoli. Am inaintat pe culoarul istoriei plini de ravna crestina si plini de credinta in Dumnezeu. Credinta neschimbata de peste 2000 de ani sta marturie faptului ca Dumnezeu a purtat de grija poporului roman.

Sa aparam valorile natioanale si morale! Sa ne intoarcem cu fata spre trecut si vom vedea jertfa, sfintenie si curaj crestin. Conducatorii tarisoarelor romanesti au fost oameni cu frica lui Dumnezeu si au pazit acest pamant sfant pana la moarte.

Sunt multi voievozi romani care au ajutat Sfantul Munte, au ctitorit sfinte biserici si manastiri, au aparat credinta crestina si au fost si au ramas modele vrednice de lauda. Cunoastem cutremuratoarea mucenicie a Sfintilor Brancoveni care si-au dat viata pentru Hristos.  Constantin Brancoveanu care era domnitor cu putere multa nu a ezitat cand a fost vorba sa moara el si copiii lui pentru Hristos. Cata daruire si cata credinta sfanta! Au asemenea frica conducatorii nostri de azi?

Sirul exemplelor ar fi unul foarte lung. Avem exemple! Pamantul romanesc este plin de sfinti. Cineva spunea odata ca ” nu sunt biserici pe cati sfinti a dat Romania”. Remarc cu o durere in suflet indiferenta ce se instaleaza treptat in inimile romanilor. Trebuie sa ne trezim caci nepasarea este cea mai nesuferita in fata lui Dumnezeu!

Ce s-ar fi intamplat daca primilor crestini le-ar fi fost indiferenta propovaduirea de Sfintilor Apostoli, ce s-ar fi intamplat daca voievozilor romani le-ar fi fost indiferent faptul ca am putea fi cuceriti de o lume pagana… ce s-ar fi intamplat daca toti cei care s-au sfintit prin suferinta in inchisorile comuniste ar fi cedat in fata unei puteri satanice de dominare si torturare continua? CE? Sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a invrednicit de cinstea de a fi crestini drept-maritori! Sa ii multumim ca ne-a descoperit lumina si ca avem promisiunea fericirii vesnice. Pai si daca avem toate acestea…. de ce stam si nu facem nimic?

Lumea noastra zace intr-o incultura apasatoare si se incarca pe zi ce trece cu multa indiferenta. Romania trezeste-te!! Ai in fata viata vesnica!! Intoarce-ti fii nepasatori fata de iubirea si milostivirea lui Dumnezeu! Sa vedem darurile adevarate si sa nu mai alergam dupa cutii stralucitoare dar goale!!