Asta este una dintre scenele mele preferate din filmul „Bitter Moon”(1992) și mi-am amintit de ea de când cu tevatura cu arestarea lui Roman Polanski.  La 76 de ani renumitul regizor este pe cale să înfunde pușcăria pentru o greșeală pe care a comis-o acum 31 de ani, totuși o faptă urâtă (a violat o minoră de 13 ani) și de care probabil se considera exonerat.

2007. 29 ianuarie.

Manager se desparte de Artist. Cu-i pasă?

Lumea ascultă muzica şi vede artistul pe scenă.

…

Altceva nu contează la noi, unde nu există o tradiţie a showbusiness-ului… la noi, unde legile sunt departe de a avea o formă finală … implementabilă. Munca celor din culise nu este luată în serios la noi … nici măcar în fotbal, unde numai pe aceştia îi vezi la ştiri, dar dintr-o motivaţie complet greşită!

În industria muzicală anglo-saxonă, există reviste despre Industrie, pentru oamenii din Industrie, precum Music Week sau Billboard.

La noi, când m-am despărţit de artist (Autorul acestui Blog a fost Underdog Management, iar înainte de 2005, Zulu Management, pentru Luna amară), am vrut să merg la presă, ca să se afle că nu mai lucrăm împreună şi să nu mai fiu contactat sau deranjat, de diverşi, pentru cântările lor. În general, în afară de Ziarul Clujeanului sau Monitorul de Cluj, care au luat ştirea pe panta veselă, de bârfă şi scandal, nimeni nu a fost interesat de ştirea în sine.

…

Mai mult de atât, Mihnea & Co. mi-au blocat încercările să fac publică despărţirea noastră în presa centrală. Nu am înţeles niciodată motivele lor.

…

Povestisem, spre exemplu, cu Metalhead.ro, şi aşteptam întrebările pe acest subiect. Într-un târziu, mi se explică faptul că de fapt nu se vrea să se lezeze relaţia cu artistul în vreun fel şi trebuie să renunţăm la acest subiect cu totul. Din punctul meu de vedere, aceasta a fost o reacţie foarte neprofi din partea unui website muzical, pentru care aceasta trebuia să fie o ştire importantă, cum am citit acum o lună (într-un website muzical străin) despre despărţirea Managementului Four de Tokio Hotel …

…

Din cauza asta, pe parcursul acestor doi ani şi ceva, am continuat să primesc telefoane, emailuri, smsuri de la organizatori pentru concerte, de la fani pentru informaţii legate de cântări, şi de la patroni de club – care mă întrebau  “la ce oră sosim”!?

…

Trebuie să înţelegeţi că am muncit şapte ani pentru această formaţie. În 2009, la aproape trei ani de la despărţire, unele persoane încă mă mai asociază cu formaţia Luna amară şi mai sunt întrebat de persoane cu care nu m-am mai întâlnit de mult, despre ce mai face trupa!

…

Manager se desparte de Artist. Cu-i pasă?

Organizatorii au fost în delir. Cota trupei a scăzut, pentru că nu se mai împărţeau câştigurile la 6, ci la 5 persoane. În 2007, organizatorii de festivaluri puteau negocia Luna amară la 1.000 euro înloc de 1.200, cluburile se puteau înţelege cu ei la 500 înloc de 600, şamd.

…

TEORETIC Artistul câştiga la fel de mult (pe cap), dar PRACTIC Cota formaţiei a scăzut!

…

Datoria de Principiu

Sărim un pic etapele cronologice ale articolului.

Descriem aici datoria morală a artistului.

În momentul despărţirii, am explicat cvintetului faptul că mai am pretenţia la recuperarea unor sume investite din buzunarul meu pentru imaginea şi moralul formaţiei în ultimul an de zile împreună. Nu sunt sume importante, dar pentru mine contau, mai mult decât orice, ca PRINCIPIU. Nu era vorba de banii în sine (care oricum vin şi se duc), ci de respectul pentru mine ca om, dedicaţia de câine ce am avut-o faţă de ei şapte ani de zile, implicarea mea de a ridica cota formaţiei de la încă o altă trupă necunoscută clujeană cu la un brand naţional în domeniul rockului românesc. Asta am făcut pentru Luna amară, iar pentru asta, mai aveam pretenţia la final să mi se înapoieze nişte bani, ca să rămânem prieteni.

1. Am făcut o serie de 30 de tricouri imprimate “Bitter Moon” pentru cele şase cântări susţinute în diverse ţări din Europa în 2006. Un tricou imprimat costa 20 de lei. La un an după ce le-am făcut din iniţiativă şi investiţie proprie, nu recuperasem banii din vânzarea lor (povestea o găsiţi mai jos). De ce le-am făcut eu? În primul rând, pentru că la Luna amară, când este vorba de investit în ceva pentru binele tuturor, există persoane, precum Mihnea Blidariu, care sunt greu de convins – şi nu era timp de stat şi convins pe toată lumea. În al doilea rând, pentru că aceste tricouri RĂMÂNEAU în urma noastră. Purtate pe stradă, ele deveneau o reclamă vizibilă, palpabilă, că formaţia există, iar unii, poate din curiozitate, ar fi tastat acasă să caute formaţia “Bitter Moon” pe net (domeniul bittermoon.ro a fost cumpărat şi realizat din banii mei, altă investiţie făcută în scopul proiectului lor; după despărţire, nu am mai avut motiv să achit plata de găzduire a saitului. El nu mai există on-line, dar eu deţin drepturile asupra lui în continuare). Tot ce am scris în acest paragraf şi tot ce am făcut în acest sens se leagă de Imagine, Imagine care pe mine, în situaţia în care nu mai fac parte din echipă, nu mă mai interesează.
2. Am achitat o TZEAPĂ Artistului din buzunarul meu, la Arad. Asta se întâmpla în 19 ianuarie 2006, la clubul Papa Joes. Era vorba de o diferenţă de 900 ron. Am reinvestit bani care îi aveam de la primele două cântări de pe acest traseu cu formaţia (ca să vă daţi seama cât putea câştiga Luna amară din cântări de club acum 3 ani!). Scopul acestui gest a fost să avem moralul crescut înainte de prima noastră ieşire în Europa de Vest. Peste o săptămână aveam trei cântări confirmate în Germania şi Olanda. Banii aceştia nu i-am mai văzut niciodată, nici de la patron, nici de la Luna amară. Am dat banii de la mine pentru moralul artistului.

…

Detaliile. Tricouri. 

Am făcut nişte tricouri pentru prima ieşire în Germania. A fost investiţia mea pentru trupă. Din adaosul preţului de vânzare, trebuia să recuperez banii de drum ce-i pierdeam faţă de cei de la Luna amară, care au călătorit până în Germania cu o maşină, în care nu au fost de acord să ne înghesuim toţi şase. Astfel, am mers separat de formaţie, am luat diverse autobuze şi trenuri ca să fac drumul de la Cluj până la Koln. Fiind făcut pe bucăţi şi cu diverse ocazii, drumul a costat mai mult decât credeam iniţial.

…

Tricourile nu s-au vândut.

În vara aceluiaşi an, le-am dus la un magazin de tricouri la Costineşti, lângă clubul/terasa White Horse. Acolo, aceste tricouri au trecut; am dus TOATE acolo (rămăseseră 25), urmând să recuperez banii ulterior. … Dar patronul magazinului, Robert-Cristian Ilie, nu mai răspundea la telefoane; din punctul meu de vedere, am luat tzeapa din partea lui. Vara următoare, când formaţia a ajuns la White Horse, lor le-a dat toată suma; deşi tricourile au fost investiţia mea personală, eu am fost cel care s-a înţeles cu el la preţuri, şi s-a folosit de bani timp de un an de zile. Nu existau secrete sau treburi la negru. Explicaţia lui a fost că el avea impresia că banii erau ai artistului, fiind vorba de tricouri cu logoul lor, iar această problema probabil nu ar fi existat, dacă nu mă despărţeam de Luna amară.

Acest patron de magazin de tricouri furate de la fabrica aduse din China, Robert-Cristian Ilie, este subiectul unui alt articol pentru Zoom. TZEPE. Să mergem mai departe.

…

Detaliile. Papa Joes. Arad

Am cântat prima dată la Arad. Eram foarte încântat că am ajuns şi aici. Mai făcusem drumuri la Arad, mergând spre Timişoara sau venind de la socrii mei din judeţul Hunedoara, ca să rezolv o cântare pentru Luna amară aici (constant investeam bani în proiectul în care eu credeam că îmi va fi sursa mea constantă de venituri până la pensie; am avut mereu impresia că mă înţeleg foarte bine cu artiştii de la Luna amară). Arad a fost un oraş greu de abordat, deşi mereu au existat cluburi unde se cânta Live.

Am ajuns la Papa Joe’s. Stabilisem o sumă fixă pentru această cântare. Discutasem condiţiile cu patronul, Zsoltan Bencsik (din păcate, în perioada asta, încă nu obişnuiam să fac poze cu patronii la sosire). Zsoltan Bencsik este patronul fostului Club Bizar (înfiinţat în 1994), care a fost primul club de muzică rock din ţară, după Revoluţie. Îmi făcusem un obicei să mă plimb prin centrul oraşului înaintea fiecărui concert … nu am văzut afişe lipite în oraş. Au fost în total 74 de plătitori în sală. La finalul concertului, desigur, patronul m-a luat la o parte să îmi explice cum stă treaba. Eu am înţeles din prima subiectul şi în timp ce el îmi explica una-alta, mă concentram cum să fac să ieşim cu bine din acest eşec … băieţii aveau nevoie de bani înainte de drumul în Germania peste o săptămână … nu aveam chef de scandal şi discuţii inutile cu artiştii la hotel în dimineaţa respectivă. Mi-a picat fisa! Aveam la mine banii adunaţi de la ultimele două cântări. Patronul mi-a dat jumătate din sumă, cu promisiunea că luni, când se deschid băncile, îmi va transfera restul în cont. Am scos banii din buzunar, i-am arătat patronului (am făcut asta ca să dovedesc că Luna amară are public în ţară şi câştigă bani; am epatat şi pentru că mă enervează mereu aceleaşi discuţii cu patronii de club care se plâng în continuu că nu au bani, nu au bani, dar stau în cluburi decorate sofisticat, cu candelabre, pian, şi aplici suflate în aur), şi am zis că pun diferenţa de la mine. I-am explicat şi lui (că dacă m-a ţinut el, să-l ţin şi eu un pic) cum stă treaba cu plecatul în străinătate şi nevoia acestor bani în preajma plecării, etc.

Au urmat luni de zile în care dădeam telefoane la patronul, Zsoltan Bencsik, şi la chelnerul lui, Ionică … făceam drumuri de Arad când aveam ocazia … am povestit cu un artist local să meargă pe capul patronului Zsoltan Bencsik, să explice că este împuternicit să primească banii în numele meu … am pus câtă presiune am putut pe el, în mod civilizat, dar fără nici un rezultat.

Am rămas fără acei bani, ca să ajut Artistul să meargă mai departe.

…

În seara TZEPEI la Arad, am povestit cu Sorin Moraru de la Luna amară şi i-am explicat TOTUL. El mi-a dat cuvântul lui că el mă va achita dacă cumva nu mai primesc banii de la patron, şi va explica şi celorlalţi din formaţie să facă la fel.

…

Despărţirea amară

Acum, citesc în diverse locuri pe net comentarii legate despre Luna amară că formaţia a renunţat la serviciile Managerului (Managerul fiind poreclit “un frustrat” de către liderul formaţiei). Cum să renunţe trupa la omul care a făcut totul posibil pentru ea de-a lungul anilor? Datorită acestor declaraţii, corelate cu faptul că majoritatea publicului nu cunoaşte adevărul, am înfiinţat rubrica de TZEPE cu acest caz particular, care aş putea zice că este unic la noi. Nu cunosc alt caz după Revoluţie, unde o persoană se angajează ca Manager să ridice o trupă Rock din anonimat, să lucreze pentru ea şapte ani de zile, să o scoată în Europa, să ajungă în deschidere la artişti consacraţi, pe toate scenele mari de festival ale genului din ţară, doar ca să fie înlăturat din schemă când lucrurile încep să funcţioneze din punct de vedere financiar.

Astfel, nu exista termeni de comparaţie, la noi.

…

În toamna 2006

• formaţia a început să refuze cântări în ţară (trompetistul, Mihnea, nu mai vroia să se cânte în cluburi mici, precum El Comandante Bucureşti; sau nu vroia să mai cânte în oraşe mici, precum Deva

• formaţia a început să refuze cântări afară. Când am ajuns cu două cântări de club în Ungaria (6.10 Eger, 7.10 Pacs), Mihnea a fost luat împotriva voinţei lui de restul din trupă, a stat bozumflat tot drumul în spatele maşinii şi a încercat să convingă pe restul să plecăm acasă seara, după prima cântare.

• se anulează turnee confirmate cu greu în străinătate (am muncit 8 luni la realizarea unui turneu de trei date în Bulgaria: 21.09 Varna, 22.09 Asenovgrad, 23.09 Sofia, şi cu două zile înainte de primul concert acolo, am fost obligat de circumstanţe – şi dezinteresul lui Sorin şi Mihnea pentru această ieşire spre sud, să anulez concertele, care deja erau promovate prin afişaj şi la radio, şi pentru care s-a închiriat o sală în una din localităţile de pe traseu)

• nu se repeta deloc de când Mihnea se mutase la Bucureşti, de şase luni de zile – într-o formaţie la care acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată

• nefiind repetiţii, a) nu compuneau piese noi şi când se mai accepta câte o cântare, b) Artistul făcea Managerul de ruşine cu vocalize false, chitară şi trompetă dezacordate … cântare după cântare după cântare.

…

În tot acest timp, Artistul desigur dădea vina pe Manager pentru orice necaz şi nereuşită (stilul tipic mioritic este ca artistul “din underground” să se plângă la o bere cu colegii de breaslă şi de a vorbi pe la spate de rău pe orice persoană care se luptă în interesul lui).

…

Acel Manager (este vorba de Autorul acestui Blog), avea o strategie, a ridicat cota formaţiei an de an în mod constant şi calculat, şi ajunsese să lucreze cu luni înainte la trasee şi programul unor cântări în străinătate … practic, componente cheie dintr-un plan de dezvoltare a unei afaceri. Astfel, era inadmisibil ca de la o zi la alta Artistul să se răzgândească asupra unor parametri de turneu. Am devenit un pachet de nervi, fiind la cheremul unui grup de artişti deveniţi mediocri ca şi muzicieni, şi care nu îşi mai cunoşteau interesul. M-au prins în ofsaid prin faptul că ani de zile am crezut că Artistul de fapt asta îşi doreşte, să cânte şi să trăiască din această meserie!

…

Cu Luna amară, o formaţie de muzică Rock, în România, am ajuns la punctul, în 2006, unde fiecare artist căştiga 100 de euro pe concert, în mână … Acesta a fost momentul în care aşteptam ca Artistul să se decidă să se dedice muzicii 100% (la fel ca mine). Acesta ar fi fost pasul normal pentru întreaga echipă, dacă asta visau toţi cei de la Luna amară să facă cu viaţa lor. Dimpotrivă, unul avea grija afacerii din familie, altul şi-a găsit o slujbă mai bine plătită în acest interval de timp, iar Mihnea îşi găsise şi el ceva de lucru, prin imaginea lui ca Artist (imagine la care eu am avut o contribuţie majoră).

Asta-i viaţa.

…

În momentul despărţirii

După toate lunile de stress şi nervi, când mi-am dat seama că nu pot să depăşesc acest moment, nici cota la care ajunsesem în această etapă cu formaţia (şi m-am convins că ei nu îşi doresc să încerce să se impună mai departe în Europa), am vrut să le-o plătesc, şi pur şi simplu nu m-am dus cu ei la o cântare de Bucureşti (cam aşa s-au comportat şi ei când a fost vorba să plecăm în turneul din Bulgaria).

…

Am primit un telefon de la Sorin, care îmi explica, într-un mod distant şi dur, necazurile avute datorită lipsei mele la acea serie de cântări (nu aveau om la bilete, nu aveau nici un control la intrare, trebuiau date telefoanele de asigurare a condiţiilor stabilite în prealabil, etc.). Sunt detaliile la care nimeni nu se gândeşte, cu atât mai puţin o formaţie care ani de zile a fost ferită de aceste probleme. Atât de mare a fost supărarea lor, încât Sorin mi-a transmis că nu mai văd nici un ban de la ei.

…

(Acum mă întorc de unde am pornit, la subiectul cu Tricourile pentru Europa şi Tzeapa de la Arad.)

…

Lipsa de responsabilitate faţă de o datorie de principiu, indiferent că este vorba de o mie, sau de un singur Euro, pentru mine, după şapte ani dedicaţi Artistului, a fost dovada clară că eu nu am contat pentru ei ca şi om, ci doar ca şi catalizator. Odată ajunşi la nivelul pe care şi-l doreau ei, am devenit dispensabil. De pe scaunul co-pilotului, am ajuns a cincea roată la căruţă.

…

Artiştii s-au dovedit la fel de Tzepari precum orice patron ordinar care deschide o crâşmă pentru vănzările de la bar, şi nici nu iese din birou în timpul concertului, să se convingă dacă o formaţie are public sau nu.

…

Cu banii de pe tricouri s-a rezolvat, dupa nouă luni, DAR NUMAI pentru că aveau nevoie de videoclipurile originale în format Beta, să poată să le dea mai departe la emisiunile unde sunt invitaţi. Omul cu magazinul de tricouri aflase că nu mai lucrez cu trupa, şi le-a dat lor banii, când au ajuns la Costineşti. Oricum, am ieşit în minus cu acest schimb, pentru că videoclipurile erau înregistrate pe casete Beta cumpărate de mine. Acestea m-au costat fiecare 60 de lei şi cum Luna amară nu ştia să investească într-un bun comun, nu m-am certat cu ei în 2003-2005 să luăm aceşti bani din veniturile de la concerte …

…

A DOUA PALMĂ ce mi-au dat-o a fost când i-am chemat la Festivalul Live No Lies 2008, ce-l organizez la Chişinău. VIZITAŢI PAGINA MYSPACE AICI (anul acesta nu cred să se organizeze, din cauza problemelor politice din Moldova). M-am înţeles clar cu Nick că nu amestecăm capra cu varza. Le achit cei 300 euro onorariu (vedeţi cât de mult le-a scăzut cota? … la Festivaluri în 2006 negociam de la 1.200 euro în sus pentru ei şi nu mă bag în aceşti bani să îmi recuperez datoria ce o consideram morală din partea lor. Nick m-a asigurat în schimb că în cel mai scurt timp recuperez şi banii de la tzeapa de la Arad de la restul trupei.

…

La Chişinău au venit cu o hârtie de la casa de discuri Roton, care trebuia semnată şi de mine (eu fiind trecut în contractul original, cu semnătură, ca Manager al formaţiei), ca să se rezilieze contractul … şi să poată lansa al treilea album … Let Your Dreams Fall Asleep, în primăvara asta. Nu am comentat nimic; nu i-am amânat cu semnătura. Am avut încredere în cuvântul lui Nick.

…

A TREIA PALMĂ ce am primit-o a fost în preajma Crăciunului 2008. M-am văzut cu Nick să le dau … că ei nu aveau … copiile de la diverse filmări TV, poze din turnee, articole scanate, înregistrări audio şi filmări din concerte, etc. etc. În total au fost 70 de DVD-uri cu materiale înregistrate audio şi video de pe întreg parcursul formaţiei. Practic, mie nu îmi folosesc la nimic, doar ocupau spaţiu în rafturi. Am zis că le cedez, având în continuare încredere că primesc şi restul banilor după Tzeapa de la Arad şi vom putea netezi relaţia dintre noi … Am ţinut desigur copii la toate astea (mereu este bine să îţi faci câte două exemplare la documentele importante la care ţii, şi să le pui în locuri diferite) şi nu am dat chiar TOT ce deţin din activitatea mea cu trupa lor … practic, toată activitatea de pe acele DVD-uri este şi munca mea şi se reflectă şi în CV-ul meu.

…

ULTIMA PALMĂ a venit în ianuarie, când am avut un schimb de sms cu Nick să aflu dacă au de gând totuşi să se achite moral faţă de mine, după doi ani de zile, sau nu. Răspunsul prin sms a fost că nu e de fapt treaba lui să se ocupe de asta pentru mine. El a insistat … cât a putut. Mihnea, Răzvan şi Vali nu vor să dea înapoi banii de la Arad (Nick se achitase primul, după un an, iar Sorin, la Chişinău, după ce am semnat pentru rezilierea contractului lor cu Roton, după aproape doi ani) …

Nu vreau să fiu considerat fraierul nimănui.

…

În acel moment am hotârăt că încep să scriu istoria mea cu Luna amară în limba engleză pe Blogul settingsun.wordpress.com şi am început acest Blog în paralel, ca să transpun materialele de ziarist (recenziile şi interviurile făcute de mine între 1995 – 2001, care adunau praf în dulap), pe net, ca să afle lumea de ele.

…

Am întors obrazul de patru ori, dar dacă “oamenii” care mă calcă pe coadă nu merită treaba asta … eu pur şi simplu nu-i mai pot considera artişti.

…

Nu este vorba de bani, ci de gest.

…

Byte. CITATE. Luna amară. După despărţire

• Mihnea: Fuck You!
• Nick: Eşti un gunoi!
• Sorin: Copilul tău are un tată Idiot!
• Răzvan: Deoarece nu mai eşti Managerul meu, nu mai eşti nici Prietenul meu.
• Vali: Îţi mulţumesc că mi-ai dat şansa să văd o parte din lume şi să cunosc foarte mulţi oameni noi. Nu o să uit niciodată Istanbulul.

…

Mihnea este cel care m-a lucrat pe la spate, după ce şase luni de zile a dispărut din Luna amară. De disperare, ajunsesem să mă gândesc la variante de a-l înlocui în formaţie (aşa cum se face la case mai mari cu nume de succes din străinătate, când au probleme cu colegi din trupă care fac ca proiectul să stagneze). În perioada iunie 2006 – ianuarie 2007, Mihnea nu venea la Cluj, nu venea la repetiţii, nu exersa la trompetă (instrumentul prin care a devenit cunoscut şi instrumentul care era amprenta trupei Luna amară). A refuzat să mai cânte în cluburi mici, a refuzat să mai cânte în oraşe mici. Vroia să cântăm numai pe sume fixe într-o perioadă în care aceste cântări se puteau limita la două pe lună – şi într-o perioadă în care aveam potenţialul de a câştiga mai mult din bilete decât ne ofereau patronii de club ca sumă fixă. Pe parcursul a patru luni, în toamna 2006, m-am luptat din răsputeri cu Mihnea, să-l conving să vină cu noi la Chişinău, la două concerte în Ungaria, şi a venit pentru că ceilalţi 4 din grup l-au obligat. În noiembrie – decembrie, cu voia celorlalţi din trupă, am rămas cu o singură cântare la Bucureşti şi a mai fost o petrecere particulară la Ploieşti şi o cântare de club, discutată de prea mult timp, la Tg.Mureş. Au fost printre singurele cântări unde nu m-am prezentat cu formaţia, motivul fiind că dacă Mihnea mă evita la Cluj, atunci nici eu nu vroiam să-l văd între două trenuri.

…

Eu vroiam să-l văd în primul rând la Cluj, în sala de repetiţie.

…

A fost o toamnă de coşmar pentru mine, ca Manager de formaţie. Absolut peste tot unde mergeam, Mihnea gafa constant la trompetă. Eu eram persoana care reprezenta formaţia şi care trebuia să o laude la toată lumea … şi nu mai puteam să fac asta, îmi pierdusem încrederea în muzicalitatea lor; îmi pierdusem încrederea în puterea lor de a compune şi interpreta. Din punctul meu de vedere, apogeul Luna amară a fost atins undeva între anii 2004-2005.

…

Despre Vali Deac (chitaristul) nu am scris nimic. Vali a fost acceptat rapid în trupă de către Mihnea Blidariu, pur şi simplu pentru că, având doar 18 ani, nu avea suficientă experienţă de viaţă să îşi impună punctul de vedere. Mihnea vroia să fie persoana care să-l muleze. Nu mai vroia să coopteze alţi artişti sau muzicieni cu personalitate, precum Petru Gavrilă.

Mihnea a urmărit mereu să se impună.

…

Vali era singurul student şi am avut diverse probleme (inclusiv discuţii cu ai lui), pentru că nu se puteau corela orele de şcoală cu zilele de concerte şi turnee posibile în această etapă la Luna amară. Vali a adăugat o picătură foarte importantă în paharul meu de probleme cu Luna amară la finalul anului 2006. Datorită lui, turneul din Bulgaria a fost pus sub semnul întrebării. Turneul putea fi făcut şi fără Vali la chitară. La Underworld Bucureşti, în toamna 2005, am mers fără el, pentru că avea ceva curs în aceeaşi zi la care nu avea voie să facă absenţe. Treaba a ieşit foarte bine (Luna amară mereu a avut prea mulţi chitarişti). Bulgaria putea fi făcută dacă artiştii erau hotărâţi. O mare problema în ecuaţia acestui traseu de cântări la sud de Dunăre a fost şi faptul că nu se câştiga nimic. Practic, mergeam la zero. Artiştii au uitat când făceam concerte în minus la început de drum, iar pentru mine Bulgaria reprezenta un nou început de drum.

…

În 2009 am aflat că în cele şase luni în care Mihnea a stat în Bucureşti [iunie – decembrie 2006: ca să fie cu prietea lui de atunci; ca să înceapă a treia sau a patra facultate (de care s-a lăsat, ca şi primele); şi ca să îşi facă dinţii (rezolvase să meargă gratis la un dentist, prieten de familie cu prietena lui ... iar când s-a terminat tratamentul, a încheiat şi prietenia cu ea)], de fapt, mergea prin cluburi, îşi dădea contactele personale şi se dădea drept Noul sau Adevăratul Manager la Luna amară … asta după cei şase ani de zile în care eu am bătătorit toate drumurile posibile şi imposibile pentru o formaţie de acest gen muzical prin România şi la primele ieşiri în străinătate (după ce s-au deschis graniţele). Timp de şase ani de zile am promovat Numele, Muzica, Imaginea artistului, Faţa lui Mihnea … prin sute de drumuri şi mii de telefoane

…

Există expresia Săracu’ artist. În cazul nostru, în 2006, săracu’ artist:

• a călătorit şi a promovat muzica lui în şase ţări din Europa
• a cântat pe scenele tuturor festivalurilor mari din ţară
• a cântat la două festivaluri internaţionale din Europa
• a avut patru deschideri importante pentru artişti de talie mondială
• a câştigat, în medie, minim 100 Euro pe concert, chiar şi atunci când mergeam pe bilete

…

Byte. 2006 a fost anul cel mai prolific ca număr de cântări, cu peste 80 de date confirmate. Dacă faceţi calculul matematic, am câştigat fiecare aproximativ 700 euro pe lună, în mână.

…

La trei ani după ce mi-au dat papucii, Nick îmi spune că el a investit mii de euro în sculele lui şi implicit ale formaţiei, iar eu am cules numai roadele de pe urma lor!

Artistul nu mă crede sau nu îşi dă seama că, în şapte ani de zile, am investit:

• Sute de euro în CDuri bulk pentru promovarea primelor lor piese înregistrate

• Mii de euro în telefoane (în medie, factura mea a fost minim 50 de Euro pe lună cât timp am lucrat cu ei, înmulţit cu 81 de luni = 4.050 Euro)

• Peste o mie de euro în filme şi poze developate (făceam poze la fiecare concert cu ei; cinci ani de zile am lucrat cu aparat analog … developarea costa minim 8 Euro. Au fost cel puţin 150 de filme = 1.200 Euro. Mai trebuie avut în vedere costul filmelor, copii făcute pozelor mai bune în perioada în care nu puteam trimite jpg prin email la presă, etc.)

• Mii de Euro investite în drumurile de promovare, independente de traseele cu formaţia. Doar în 2006, drumurile făcute de mine, independent de formaţie, pentru a extinde rutele de cântări în Europa (cele două drumuri de Istanbul din care nu am recuperat nimic din banii câştigaţi la cântarea din Istanbul; pentru că am lăsat totul formaţiei ca să nu am scandal cu ei – pentru că nu am primit întreaga sumă promisă acolo, Salonik, Praga, Viena, Budapesta … au însemnat peste o mie de euro din banii mei, şi zile suplimentare pe drum, departe de familie.

• Ceea ce vă expun acuma nu o face nimeni … am achitat în mod egal cu membri formaţiei chiria sălii de repetiţie. De la început am dorit să sprijin Artistul în munca lui şi să împart orice cheltuieli în beneficiul formaţiei în mod egal cu artistul (asta şi pentru ca să pot avea pretenţia la partea egală din toate şi orice câştiguri ale Artistului pe termen lung). Asta a însemnat încă o mie de euro investiţi în formaţie.

Totalul (doar pentru ce este expus aici): 7.500 Euro

…

Asta înseamnă mai mult decât datoria de Impresar sau Manager. Mi-am depăşit atribuţiile mereu şi am făcut-o din pasiune. Mie îmi place să călătoresc şi să merg în necunoscut, să cunosc lume nouă şi să descopăr culturi noi. Din păcate, nu mi-am dat seama că acest elan şi aceste pasiuni nu erau împărtăşite şi de către cei de la Luna amară (în cei trei ani de când ne-am despărţit, au mai fost o singură dată la Budapesta – deşi am încercat să le anulez acestă cântare, o dată la Viena şi o dată la Chişinău … în cel din urmă oraş a fost un concert organizat de mine).

…

Realizările mele pentru formaţie, ca Manager, care nu pot fi estimate în bani sunt:

• Implementarea unui Nume pe plan naţional în domeniul lor de activitate

• Ridicarea din Anonimat a unei formaţii de studenţi care cânta sub numele Tanagra Noise

• Relaţiile ce le-am pus în mişcare pentru formaţia Anonimă la început, ca să-i aduc la Bucureşti, ca să îi filmeze o televiziune, primele două clipuri difuzate pe vremea când nu aveam o casă de discuri în spate … etc.

• Ridicarea Cotei formaţiei la un nivel la care se putea renunţa la slujbe. În 2006, Artistul se putea dedica întru-totul Artei, dacă asta ar fi fost menirea lui.

• Impunerea formaţiei pe plan naţional în aşa fel încât orice club nou de gen o mai are în vedere pentru concertul de deschidere, chiar şi după doi ani în care formaţia nu a mai avut nici un proiect cu strategie de promovare a imaginei.

• traducerea în engleză a tuturor textelor de la toate capitolele din primul şi al doilea websait (valabil până în februarie 2009) au fost realizate de Management, necondiţionat.

• Am realizat machetele de afişe din primii ani ai formaţiei

• Toate orele de stat la bilete, probabil la 200 de concerte; soluţionarea contractelor şi a contabilităţii acolo unde a fost nevoie.

• Toate pozele făcute la început de drum (şi până la finalul lui 2006), prin care am reuşit să promovez imaginea artistului (ca amator, am realizat multe fotografii reuşite cu Artistul).

Totalul : ??.???

…

Unii de la trupa amară m-au întrebat cu răutate, dacă am fost capabil să fac asta o dată, de ce nu am mai reuşit în cei doi ani după ce am terminat cu ei. Răspunsul este evident, doar că ei au uitat de unde au plecat; este vorba de ani de zile de muncă şi răbdare. Am ajuns şi eu la o vârstă unde nu mai am aceleaşi condiţii de lucru şi aceeaşi inocenţă şi ambiţie să pornesc din nou la luptă cu un alt Anonim … numai ca să ajung să fiu trădat din nou.

…

Îmi zicea un prieten zilele trecute că problema mea în primul rând a fost că eram mereu acolo pentru ei, 24 de ore, 7 zile, 52 de săptămâni pe an (eu nu aveam duminică, nu respectam sărbătorile, munceam constant pentru Luna amară). Ei ştiau asta. Orice aş fi făcut, nu se aşteptau să plec sau să-i părăsesc. Prin atitudinea lor, m-am simţit jignit şi umilit în ultimul an. Am crezut că o să reuşesc să depăşesc momentul prin rezolvarea primelor ieşiri afară, pentru că de fapt asta îşi doreşte orice artist român de rock. Atitudinea nu s-a schimbat. M-au adus la punctul unde eram cu nervii la pământ şi am început să-i înjur. Aveam nevoie de o pauză, şi când am luat-o (anunţând din timp perioada de trei săptămâni în care lipsesc – îmi aduc aminte clar de camera de hotel de la Oradea, în care am adunat TOŢI trupeţii, în seara de 5.10.2006), Mihnea s-a impus în trupă, întorcându-se la Cluj la o zi după ce am plecat şi plecând din nou la o zi înainte de a mă întoarce.

…

Mai era mult de lucru. În primul rând, totul porneşte de la repetiţii.

În afara graniţelor, intram din nou în Anonimat, şi trebuia răbdare şi muncă, pas cu pas, aşa cum am bătut toată ţara în timp, aşa trebuia făcut şi în Europa, ţară cu ţară, până în momentul când convingeam un producător de afară să ne semneze şi să investească în imaginea noastră pentru a merge mai departe. Putea dura ani de zile şi etapa asta … dar artistul şi-a pierdut răbdarea, a dat de un bine relativ la el în ţară, avea acei 20 de fanatici printre organizatori şi directori de firme din Bucureşti care le acorda prea multă atenţie pentru valoarea lor reală.

În lumea lor, pe felia lor, s-au ajuns.

Din păcate, este tot un fel de anonimat, într-o lume paralelă cu Industria muzicală din România. Aici, vor exista comentarii din partea unor apropiaţi şi Fani, de genul … Industria este de câcat. Nu contează TV şi Radio, etc.

Da, dar cum am mai scris şi cum o să mai exemplific, este foarte important ca o formaţie să spargă barierele. O formaţie de muzică Rock va trage după sine alte formaţii Rock. Rock-ul nu este acceptat pentru că nu a apărut încă acel artist de Rock care să se adapteze sistemului atâta cât trebuie ca să iasă şi Rock-ul la suprafaţă. Vina nu o poartă producătorii şi publicul, ci artiştii, care sunt arţăgoşi când nu trebuie şi care de fapt nu îşi cunosc interesul.

…

Cea mai mare Tzeapă posibila?

Da. Pentru că nu este vorba doar de nişte bani. De bani avem multe alte poveşti ce vor urma la rubrica Zoom. TZEAPĂ. Este vorba de trădare. La nivel spiritual … energia, anii, dedicaţia. Toate sunt foarte importante pentru a clădi renumele unei formaţii, pornind din Anonimat, din Underground. Toate sunt noţiuni abstracte care nu pot avea o valoare calculată în bani. Pur şi simplu, prin faptul că formaţia şi-a dorit să se întoarcă definitiv în Underground-ul de unde a pornit, pentru mine este o jignire.

…

Încrederea mea în talentul şi înţelepciunea lor a fost trădată; lipsa achitării datoriei morale în momentul în care drumurile noastre s-au bifurcat, a pus sare pe rană.

…

Părerea mea este că, la orice oră, Roşu aprins şi Gri dorian puteau fi Hituri la nivel european, dacă ajungeau să fie promovate prin căile potrivite.

…

De ce am insistat pe acest subiect? Pentru că eu cred că este un caz unic la noi unde cineva se ocupă de o formaţie, luând-o de la zero, reuşind să o scoată din anonimat şi să o impună pe plan naţional.

Aici este vorba de un gen de muzică neagreat de producători şi mass media în general.

Aici este vorba de un gen de muzică şi un spirit dezorganizat unde poate există prea puţini oameni care poartă cu mândrie titlul de Impresar sau Manager, care cu asta se ocupă, şi care îşi fac treaba bine.

…

O formaţie fără Impresar nu are cum să depăşească un anumit prag de activitate.

Aici lenea şi lipsa de încredere în sine trag multe formaţii înapoi la noi.

W polskich kinach zapowiada się prawdziwy wysyp filmów z udziałem Kristin Scott Thomas. Na ekranach można oglądać już “Largo Winch” Jerome Salle, oraz komedię “Wojna domowa” Stephena Elliota, gdzie Angielka gra rolę pani Whittaker zwalczającej swoją nowo upieczoną synową (Jessica Biel). Nietrudno zgadnąć, że Thomas swoim dyskretnym urokiem przyćmiewa występ Amerykanki. Kolejny film z jej udziałem wejdzie do naszych kin 18 września i to najsilniejsza pozycja – “Kocham Cię od tak dawna” w reżyserii Philippe’a Claudela. Tu aktorce powierzono rolę byłej więźniarki przystosowującej się na nowo do realiów współczesnej Francji. Krytyka uznała tę rolę za najlepszy występ w jej karierze, a prasa rozpisywała się o tym, że Thomas wystąpiła w filmie zupełnie bez makijażu. To prawdziwy aktorski popis:

Nominowana do Oscara za rolę w “Angielskim pacjencie” Anthony’ego Minghelli (1996), pamiętna Fiona z ”Czterych wesel i pogrzebu” Mike’a Newella (1994) i Lady Sylvia z ”Gosford Park” Roberta Altmana (2001).  Pojawienie się Thomas  na ekranie zawsze jest znaczące. Jej nazwisko to gwarancja jakości z najwyższej światowej półki, a także symbol gwiazdorstwa w prawdziwie europejskim stylu – z powodzeniem występuje zarówno w filmach angielskich, jak i francuskich (tak jak w ciekawym, wyświetlanym i u nas, “Nie mów nikomu” Guillaume’a Canet, 2006). Warto też sobie przypomnieć, że tak naprawdę wylansował ją Roman Polański, powierzając początkującej wówczas aktorce rolę w “Gorzkich godach” (1992). Poniżej pamiętna scena tańca:

by: Adam Kruk 2009

QUANDO embarquei naquele navio rumo a Istambul não imaginei que minha vida passaria por tamanha reviravolta. Convidado pelo casal de amigos ingleses Nigel e Fiona e saindo da experiência de um relacionamento traumático, a idéia de passar um período em alto-mar observando o horizonte sempre distante acalmava minha alma perturbada. Mal sabia que ao conhecer aquela francesa e aquele americano, tantas vidas estariam em perigo. Oscar tornou-se amigo de Nigel e pude participar das primeiras histórias envolvendo a sua bela esposa francesa Mimi. Senti algo de muito estranho naquela aproximação, mas invejei profundamente o meu amigo pela tentativa explícita de Oscar de oferecer-lhe sua bela e jovem esposa. Mas compreendi que talvez Fiona fosse a cantrapartida exigida por oscar, e eu nada poderia dar-lhe em retribuição.

Participei das primeiras conversas e odiei aquele homem da cadeira de rodas. Com a sua riqueza de detalhes eu quase pude ver os olhos suplicantes de Mimi, diante da frieza de um homem tão arrogante.

Voltei mais duas ou três vezes à cabine de Oscar, e quase nunca  sabia distinguir se a náusea que eu sentia era devida a tanta insensibilidade por parte daquele homem, ou pelo balançar do navio. Foi o suficiente para saber que aquela que parecia tão sofredora havia conhecido o seu momento de retribuir tanta maldade que havia experimentado. E essa nova Mimi, capaz de atrocidades até piores também passou a dominar meu pensamento e eu pude visualizá-la assim:

Senti que aquela história não terminaria bem. E tentei dissuadir Nigel e aconselhar Fiona, mas o encanto de Mimi e Oscar já havia se tornado uma obsessão para ambos. Horas depois, na virada para um novo ano que eu esperava que poderia ser muito melhor prá mim, antevi toda a tragédia enquanto Mimi e Fiona escandalizavam a todos dançando voluptuosamente ao som de ´´Slave to Love´´, do Bryan Ferry.

Nada pude fazer para evitar o desfecho trágico. e pude perceber que minha amargura não tinha sido a única a embarcar naquele navio. E não era a única sob aquele luar que a todos denunciava…

i can’t say i’m a very big fan of “sarmalele reci”, but I have always enjoyed the felling of their concerts … is like returning somewhere back in time, into an other life you wished you lived! 

I went last night to see them in “Clubul Taranului Roman”, for a couple of reasons … first because i wanted to see them; second because it was saturday night … and i got bored at home …third …. because i wanted to take revenge on him …. it made me feel better …is stupid and i know … is just that made me feel better to start moving on, and trying to leave the memories behind …. together with a long list of unsuccessful attempts to have a relation. I have made a decision last night … that i will never be tolerant again, i think this was the main mistake i made! i was too tolerant, and i have accepted less, when i should have asked for everything. i have made a decision last night. i will never accept compromise anymore. it should be everything or nothing. i will never trust anyone anymore (not that i have trusted someone by now … but it seems i was right not to trust); and no sentimental involvement … but return to “Sarmalele Reci”, because they were the topic for my post.

So, i have went for the concert which was supposed to start at 21.00 hours … but it only have started somewhere at 22.00 maybe few minutes before 22.00. there were few persons in the club … at first less then 20 persons … until he end i think there were around 40 persons … maybe 50 … but it was quite ok, there ore mainly rockers and people that you usually met in fire or at rock concerts! the sound was surprisingly good … the room has also a good acoustic … but i think maybe the sound for the instruments was a little too loud …. louder then the voice of Zoltan … but i think this is a professional defect, because i’m used to analyze the details of a concert, because of my job . i am very sorry i didn’t take my camera … it would have seemed i had a reason for being in there – i came for the performance and had to take some pictures for an article that i should have write for a magazine – this way i wouldn’t have looked like i would have searched for company …from anyone … I don’t get it … why anytime i try to get out alone … someone will think i would need any company … i got out alone, because i wanted to be alone with my thoughts …. for the next week i will definitely take my camera … I can’t wait … Luna Amara will have a concert for promoting their new album in Silver Church on Friday! I will definitely be there … probably still alone … i don’t think Sandra would like the music … but maybe adi would come …. but then again … i don’t think i would like to go with adi … but back to sarmalele reci … actually i didn’t expected to be this good! It was very nice … very noisy … not that it should have been a problem … en contraire … i missed this kind of performances …. this reminds’ me about nine inch nails …….. I’m thrilled … i can’t express it in words … and i can’t wait to get there ….  in the end , i think i’ll be fine … i kind of got used to having relations that doesn’t work … i can’t wait the next one …. fuck … at least now i know what to expect from it …. and should buy lots of ice cream … or tickets for noisy rock performances 

well after a very hot night with a portion of sarmale reci i’ll come with the update from luna amara or bitter moon or however they want to call themselves! it’s funny … eventhought they are one of my favorite bands, the last performance i have been to … it was somewhere in the first year of faculty it was in a Saturday, I had a class of informatics, when my sister called me and told me there will be a performance of luna amara in Targoviste … i was thrilled … I run from the class directly into the train and been at home just before the performance … it was so beautiful …. then we were still the four of us with roxi and corina … i miss those times … i remember the times when me and roxi were staying on the ruins in the park … and promised we would be best friends for ever … i haven’t seen her since the 4 years …..

miercuri 29 apr, ora 18 / Casa de Cultura “Mihai Ursachi” – Parcul Copou / intrare libera

Luna amara de Roman Polanski | drama | cu Hugh Grant, Kristin Scott Thomas | Franta | 1992 | color | 138 minute

Sinopsis: Fiona si Nigel Dobson fac o calatorie cu vaporul, din Turcia in India. Pe vas, ei fac cunostinta cu o tanara si fermecatoare femeie si cu sotul ei Oscar, invalid. Pe masura ce se cunosc mai bine, Oscar ii povesteste noului prieten dramatica lui poveste de dragoste, dominata de o pasiune distructiva, care incepe ca o feerie, dar sfarseste ca un cosmar. Un film impresionant despre pasiune si ura, despre dragoste si moarte. (cinemagia.ro)

Tolong kalau memang ini berguna bagi anda, luangkan sedikit waktu untuk kasih vote atau komentar. Thanks…

Please visit http://www.bisnis-dasyat.com

Bitter Moon

DOWNLOAD

Bitter Moon (1992) On a cruise to Istanbul in celebration of their seventh wedding anniversary, uptight British couple Nigel (Hugh Grant) and Fiona (Kristin Scott Thomas) encounter American expatriate Oscar (Peter Coyote), a wheelchair-bound unpublished novelist traveling with his young French wife, Mimi (Emmanuelle Seigner). Nigel is immediately drawn to the sexy but distant Mimi, and Oscar, sensing the other man’s fascination with his wife, takes him aside to recount in exhibitionistic detail the sordid tale of their once-passionate love affair, which gradually deteriorated into a series of increasingly sadistic and degrading sex games. In flashback scenes, it soon becomes clear that the self-serving Oscar represents the corrosive element in the couple’s relationship–though the tables will eventually be turned. BITTER MOON provides several jarring twists, the last of which is especially unexpected, and no one escapes unscathed from this titillating yet excruciating menage-à-quatre. Polanski’s erotic melodrama received mixed reviews but earned ardent praise from fans who appreciated the filmmaker’s return to the themes (first treated in 1962’s KNIFE IN THE WATER) of dark sexuality and thinly veiled violence in intimate relationships. http://us.imdb.com/title/tt0104779/ Code: http://www.megaupload.com/?d=QIRSCUTS http://www.megaupload.com/?d=JWMOJK7Y http://www.megaupload.com/?d=FKLLDH8Y http://www.megaupload.com/?d=Z1TYNE3T http://www.megaupload.com/?d=AW5K8CWG http://www.megaupload.com/?d=A7XLCOCY http://www.megaupload.com/?d=9N9GO79A http://www.megaupload.com/?d=LW1689K4 http://rapidshare.com/files/110284814/BITTER_MOON.part1.rar http://rapidshare.com/files/110280985/BITTER_MOON.part2.rar http://rapidshare.com/files/110281196/BITTER_MOON.part3.rar http://rapidshare.com/files/110281336/BITTER_MOON.part4.rar http://rapidshare.com/files/110281275/BITTER_MOON.part5.rar http://rapidshare.com/files/110281749/BITTER_MOON.part6.rar http://rapidshare.com/files/110281519/BITTER_MOON.part7.rar http://rapidshare.com/files/110281428/BITTER_MOON.part8.rar

Blogumda genelde özel günleri büyük soğukkanlılıkla pas geçmekteyim. Aslında tam o sıralarda işim olduğundan dolayı istediğim yazıları yazamıyorum. Mesela 2008 biterken bir 2008 değerlendirmesi, ya da diğer sinema blogları gibi 2008′in en iyi filmlerinin yazıldığı bir liste hazırlayamadım. Vakit yoktu. Ama şu an hazır zamanım varken, ve takvime baktığımda 14 Şubat‘ı gösterirken, konuyla ilgili kısa bir yazı yazayım dedim. Ayrıca bu yazıyı daha önce de yazmak istiyordum, güzel oldu.

Aşk filmlerinden herkesin beklentisi farklı tabi, kimisi romantik/komedileri, kimisi kaybeden hikayelerini, kimisi de adamı allak bullak edenleri sever benim gibi.Sözünü ettiğim filmlerde sıralama aranmamalı, hepsi birbirinden güzel, hepsi birbirinden bayıldığım filmlerdir çünkü.

Bir çok kişiye tavsiye edip izlettirdiğim filmlerin başında, Ingmar Bergman’ın meşhur “Scener ur et aktenskap” (Bir evlilikten manzaralar) [1973] filmi geliyor. Gözümü bir an olsun ayırmadan izlediğim bu film, gerek Liv Ullmann ve Erland Josephson’un karakterlerle muhteşem özdeşleşmesi ve gerek Bergman’ın hayatının tecrübesiyle yazılmış müthiş senaryosu olmasıyla, en iyi aşk/tutku filmleri arasında yer alıyor.

İkinci filmimiz, 37°2 le matin olarak da bilinen Betty Blue [1986] filmi. Beatrice Dalle, büyüleyici cazibesiyle filmi çekip çeviren isim. Bir kitap uyarlaması olan bu filme verdiğim değer çok büyük. Jean-Jacques Beineix’in yönettiği filmin iki versiyonu var, bir versiyonu daha uzun ve kesilmemiş sahneleri barındırıyor.

Üçüncü filmimiz, bir çoğumuzun Hollywood filmlerinden tanıdığı Paul Verhoeven’ın, Hollanda dönemine ait olan Turks Fruit [1973] filmi, yine anlatım tarzına hayran kaldığım, kadın karakterine aşık olup (Monique van de ven) ısrarla diğer filmlerini aradığım film, sinemasal zevkin doruk noktasına ulaştığı bir çok çarpıcı sahneyi barındırıyor.

Dördüncü filmimiz True Romance [1993].. Quentin Tarantino’nun senaryosunu yazdığı ve Tony Scott’un yönettiği bu suç filmi de, tarantinoya has her türlü enteresanlıkları barındırması bir yana, benim için çok önemli bir yere sahip aşk filmidir.

Beşinci filmimiz Dekalog serisinin 6. filmi olan, ünlü polonyalı yönetmen Kristof Kieslowski’nin Krotki film o milosci [1988] (Aşk hakkında kısa bir film) filmi. 86 dakikalık bu filmde Kieslowski sevginiz tavan yapabilir.

Altıncı filmimiz, Bitter Moon [1992], eski filmlerinin hayranı olduğum Polanski’nin az bilinen bir filmi. İzlediğinizde yukarıda saydığım bir çok filmle ortak tatları alacağınız, yine çok çarpıcı anları olan yeri doldurulamayacak güzellikte bir film.

Yedinci filmimiz, David Lynch’in en farklı işlerinden biri olan Wild at Heart [1990], Nicolas Cage ve Laura Dern’in müthiş performansı, komedi, macera, dram gibi bir çok alt türe giren bu film, yine izlediğim en güzel aşk filmleri arasında yer alıyor.

Listeyi çok daha fazla uzatabilirdim. Ancak sözünü edeceğim diğer fazla bilinen aşk/ilişki filmleri, bu listedeki konsepte tam uymayabilirdi. Varsın onlar başka bir yazının konusu olsun. Şöyle bir baktığımızda türün bende en fazla iz bırakan filmlerinin 70-80-90′lı yıllardan çıktığını görüyorum. Ayrıca saydığım filmler de yönetmenlerin kariyerlerinin doruk noktasında olduğu dönemler olmasının dışında, yapmış oldukları yegane güzel işler de değil. Kısa da olsa bayıldığım bu filmlerden bahsedebildiğim için bu gece rahat uyuyabileceğim. Bu arada önerdiğim filmlerin bazı insanları rahatsız edebilecek şiddet ve cinsellik sahneleri içerdiğini de hatırlatma gereği duyuyorum. İsteyenler bu filmleri google’dan aratır hakkında bir çok Türkçe,İngilizce inceleme yazısı okuyabilir. Ekşi sözlükte de bunlar hakkında yazmış olabilirim, bakabilirsiniz.

Sau ce se mai intimpla in proaspatul “club de lectura”, caruia i-am pornit motoarele pe 10 decembrie. l-am numit “clubul celor 13″ ca sa ne poarte noroc, dar si pentru ca in loc de 12 persoane, sint… 13.

buun! intrucit am convenit cu totii sa nu anuntam dinainte ce carti vom primi luna de luna de la partenerii nostri de club, asta pentru a nu strica surpriza deschiderii plicului primit prin posta (sau dezamagirea : D), am mers mai departe si ne-am promis ca nu vom scrie despre cartile acestea nici pe bloguri. ajunge ca le facem recenzii in notebookuri. Nick (singurul barbat din harem) a avut ideea sa trimita si 38 de filme, salvate pe 8 dvd-uri, dintre care doar zece le vazusem, iar unul nu l-am putut deschide, ca mi-a dat eroare.

o sa fac niste scurte log line-uri pt cei din club, ca sa-si astepte rindul mai cu drag, dar nici sa nu piarda vremea cautindu-le pe cele mai bune, fiindca chiar e de lucru sa stai asa in virful patului in plina iarna si sa lenevesti la filme. bine, unii dintre voi le veti primi vara, dupa cum veti avea norocul, dar ca pont major, cel mai bine de vazut in doi.

1. “L`auberge espagnole” – cu Romain Duris, cel care face un rol exceptional in “Moliere” si in mai vechiul “Gadjo Dillo”, joaca aici un student care-si continua studiile in Spania, mai precis in Barcelona (unde voi fi si eu peste fix cinci zile!!), si are un fel de dolce vita printre ceilalti studenti straini cu care imparte o casa.

2. “L`amant” – un film dupa cartea lui Marguerite Duras (revazut) – povestea unei adolescente sarace (15-16 ani) care are o aventura cu un tinar chinez foarte bogat si care adolescenta se pacaleste pina la final ca l-a ales numai pt bani.

3. Notting Hill – cu Julia Roberts si Hugh Grant, ceva siropos, previzibil, stil americanesc, chiar daca totul se petrece la Londra. Mesajul pe care l-am priceput: vai ce viata grea are Julia Roberts ca actrita… mai evident de-atit nu putea fi. Nu inteleg de ce in toate filmele Hugh Grant joaca rolul indragostitului idiot, mereu incurcat de situatiile in care-l pune tipa (a se vedea si „Bitter Moon”, unde era mai tinerel, si de-a dreptul papleaca, si cum se mai rusina el la discutiile despre scatologie, apoi in „Patru nunti si o inmormintare”, unde Carrie (Andie McDowel) il tine pe jar timp de trei nunti si o inmormintare, ca la a patra renunta amindoi (dulce, dulce si-acolo, atit de dulce ca a incasat British Academy Awards long time ago). Memorabila replica lui Peter Coyote din Bitter Moon spusa cu naduf „don`t be so British”…

4. “Le fabuleux destin d`Amelie Poulain” – un scenariu superb, unde Audrey Tatou joaca rolul unei tinere nu chiar atit de inocente daca luam in calcul strategiile ei de punere in scena a unor farse, filmul asta imi aminteste de cartea cu melcul buclucas al lui Eduard Tone. ceva luminos si crud in acelasi timp, ca o dimineata de aprilie.

5. “Snowcake” – sau Sigourney Weaver interpretind un personaj autist, ale carei actiuni au mai multa logica decit cirdul de vecine de peste drum.

6. “Zbor deasupra unui cuib de cuci” – l-am revazut numai pentru ca Jack Nicholson semana cu tata in perioada cind a jucat in filmul acesta. Unde McMurphy se preface ca e nebun si-i iese de minune, dar pina la urma ii arata sistemul in ce s-a bagat. Evaluarea lui se termina cu transformarea sa in leguma, asta nu-l impiedica pe the Big Chef sa-i redea demnitatea si sa demonstreze lumii ca indienii chiar stiu ce inseamna prietenia. Memorabila scena in care Nicholson fura autobuzul cu nebuni si se duce acasa la amica lui Candy s-o ia si pe ea la plimbare, de ce nu? Iar aceasta urcindu-se in autobuzul cu pricina intreaba: „si… sinteti cu totii nebuni?” Si toti dau din cap…

7. “Amy`s O” – o porcarie tembela, dar am suportat-o pina la final, merge dupa ce-ti faci mina cu alte siropuri de Craciun.

8. “Lolita” – pedofilie, ce sa mai… Jeremy Irons la aparate…

9. Music & Lyrics – unde Hugh Grant schimba registrul si devine cintaret, cu o miscare de hips de lasa late mii de fane. Putem spune ca e ceva in toate astea cu priza la public, mereu incurcatul actor are farmec si pe la 40 de ani, in toate siropurile unde dragostea invinge, cu nelipsitul cliseu, ei ramin impreuna la sfirsitul filmului, au succes si everybody loves Hugh.

10. Imediat dupa asta simti nevoia sa te intorci in „Somewhere in Time” si sa iubesti in contratimp cu Christopher Reave si Jane Seymour, pe cind ei erau foarte tineri si atit de frumosi si erau dispusi sa gaseasca o bucla a timpului in care sa-si potriveasca ceasurile pentru a fura citeva clipe de intensitate.

11. “Das Experiment” – un film german, daca esti satul de americanisme si vrei sa experimentezi nebunia la care te imping conditiile impuse de niste medici psihiatri. Sau cum jocul se transforma in mercenarie curata. Un big brother scapat de sub control, din cauza unora care au impresia ca sint testati chiar si cind li se spune: „opriti-va!”

12. „Tinerete fara tinerete” – o varza cu ciuperci, un scenariu care incepe bine si se termina prost, dind-o in comunisme, hitlerisme si identitati duble. Repetitio mater studiorum, chiar nu inteleg de ce s-au extaziat unii la filmul asta. Pacat de nuvela si de trandafirii romantici, rosii ca singele… Sigur ca daca e Coppola n-are voie s-o dea in bara, dar pina la urma ce-a vrut sa zica???? A vrut sa foloseasca toate datele din nuvela lui Eliade, le-a urmat cu sfintenie, dar a uitat sa creeze atmosfera de fantastic… ceea ce conta cu adevarat, ma rog…

13, 14. Despre „August Rush” si „I am David” am zis acum citeva saptamini. Nu mai reiau.

15. „Henry & June” (revazut) – triunghiul amoros Henry Miller, Anais Nin si June something… erotism si viata de scriitor. Mi-ar placea sa cred ca unii scriitori fac amor asa cum scriu, dar mai bine sa te feresti de cei lucizi, chiar daca-ti ofera cele mai mari placeri, la pachet, fireste, cu neplacerile cuvenite, hahaha….

16. Pe urma poti sa te intorci la „Sleepless in Seatle”, revazut si asta, unde oamenii iubesc cuminte si daca tot se cauta atit, pina la urma ar fi pacat sa nu se si gaseasca. Chiar daca Meg Ryan e dulce si ea, n-o vad alaturi de Hugh Grant, probabil ni s-ar strepezi dintii, ajunge ca am adormit la parteneriatul ei cu Nicolas Cage in „City of Angels”, dar Tom Hanks are ceva tonic, asa ca ii poti urmari si indragi pe amindoi chiar daca nu se intilnesc decit la final, dar deja stii asta inca din prima parte a filmului, si relaxat fiind cu gindul asta, n-ai decit sa te hlizesti pe masura desfasurarii actiunii.

17. Apropo de Meg Ryan o mai poti vedea in „Kate & Leopold”, iar o alergatura de-asta in timp, numai ca de data asta totul se termina cu bine, film facut pentru despletirea sprincenelor, dar poti la fel de bine sa-l si sari, ca n-ai pierdut mare lucru.

18. „Habla con Ella” – in regia lui Pedro Almodovar (care pare inepuizabil) adica mie chiar imi place asistentul ala care violeaza o balerina in coma, dupa ce-a avut grija de ea timp de 4 ani, cu masaje, si cremuieli si spalat bullshituri, si-apoi o lasa insarcinata de-si revine tipa brusc dupa ce pierde copilul. Nimic moral in toate astea, ca doar de-aia e si bagat la zdup, dar pe urma te gindesti: si daca altfel nu-si revenea? Acest infirmier Benigno care spera pina in ultima clipa ca semi-moarta isi va reveni si care-i povesteste tot ce vede, tot ce face, ca si cum ar vorbi cu un prieten invizibil, dar atit de real, o masa de piele si carne si oase care nu se misca. Si atita tandrete peste toate astea incit violul este aproape justificat. Si disperarea lui Marco, al doilea personaj principal masculin, cu alta poveste muribunda in alta camera a clinicii de recuperare, cind Benigno i se destainuie ca: „vreau s-o iau de nevasta”, fiindca isi da seama ca e pointless sa-l faca sa priceapa ca o balerina in coma nu ar putea sa spuna „da” in fata ofiterului starii civile. Acest Benigno pe care nu-l intereseaza cit de vie sau moarta e mireasa aleasa, sau daca iubirea lui e macar impartasita… final imprevizibil??? Cel putin Almodovar te tachineaza cu ce crezi ca stii ca se intimpla sau se va intimpla. Unul dintre regizorii mei preferati.

19. „Miss Potter” – Renee Zelwegger in rolul unei autoare de carti pentru copii, a fost foarte funny filmul asta pentru mine, mai ales la partea financiara, cind autoarea noastra dupa prima carte avea bani sa cumpere paminturi in Anglia, ba chiar primea corect. Si banii si paminturile. Si replica unei mame catre fiica sa: „de ce nu poti sa vb si tu despre vreme ca toate fetele normale de virsta ta?” Nu poti pricepe ironia decit dupa o vizita prelungita in Essex. Pacat ca… dar nu mai zic, si-asa am zis destul. Si totusi, Britishii au farmecul lor tocmai in aceste mici imperfectiuni care tin de conservatorismul lor pe seama carora fac toti bascalie cind ii prind la inghesuiala… Doriti un ceai? J)

20. „The Unbearable Lightness of Being” – dupa romanul lui Kundera. Cu o Juliette Binoche, un Daniel-Day Lewis si o Lena Olin cu 20 de ani mai tineri, replica memorabila a doctorului interpretat de Lewis „take off your clothes” cu un anume zimbet sagalnic, un fel de chicoteala a amoralitatii in sex, unde poti sa ti-o tragi fara sa te gindesti la consecinte si fara sa aduci un prejudiciu femeii. De ce nu? Sigur ca nevasta interpretata de Juliette Binoche, ca orice nevasta corecta, trebuie sa sufere, asta nu-l impiedica pe chirurg sa-si vada de aventurile sale sentimentale. Va mai trece multa vreme pina cind femeile vor invata ca sexul extraconjugal e cea mai putin importanta forma de inselaciune cu care te poate cocosa un barbat si pina la final gasesc in personajul interpretat de Daniel-Day Lewis mai multe virtuti decit intr-o sleahta de preoti care vorbesc despre iubire fara s-o fi experimentat-o in vreun fel.

21. „What Dreams May Come” – ceva full de clisee, raiul, iadul, morti, raniti, viata dupa moarte, Orfeu si Euridice, o ciorba fantastica spre SF si nelipsitul copac al vietii… plus Robin Williams care sufera, sufera, sufera… blajinul domn Williams.

22. „Labirintul faunului” – nu am vrut sa-l mai revad, plus c-am mai vb despre el si in alte parti.

23. „A walk in the Clouds” – la fel nu mai rezist sa-l vad inca o data, dupa atitea reluari pe toate canalele. Mai bine revad Matrix cu Keanu Reaves.

24. „Va, vis et deviens” al lui Radu Mihaileanu – nu l-am mai revazut nici pe acesta, as fi fost deja la a 5-a vizionare, de unele filme chiar nu poti sa te saturi.

25. din „Trois culeurs” – merge de vazut doar „Blanc” (celelalte Rosu si Bleu sint slabute). Si asta chiar daca prefer filmele europene celor americane, mai ales de cind am vazut cea mai mare porcarie a anului „Quantum of Solace”.

26. „Young People Fucking”- sinistru!!! L-am vazut pe sarite, in 10 min era gata tot filmul.

27. Sa zicem ca pe registrul fucking avem si povestea de amor dezlantuit, cu amestecuri de sado-masochism, a lui Pascal Bruckner (care a fost cindva unul din autorii favoriti, pina cind am citit „Hotii de frumusete” si mi-a trecut). Revazut si acesta dar numai primul CD, la al doilea mi-am pierdut rabdarea, mai ales ca stiam cum se termina. De vazut totusi, mai ales daca ati citit si cartea „Luni de fiere”, carte citita la o virsta prea frageda. Si nici atunci n-am facut atita caz de ea. Am citit de asemenea o recenzie la acest film scrisa de un amator, ce-si ridica, sarmanu, tot felul de probleme existentiale si intrebari la fileul moralitatii, de ma cutremura imaginatia numai cind ma gindesc in ce hal ar putea sa-i fie astuia minutele de sex. Si ce se mai implica unii cu atita de violenta in actiunea unei carti sau in constructia unui film, ei, astia, care si-o trag iepureste, cu lumina stinsa si cu verighetele in dinti : )))

28. „Secretul” n-am rezistat decit un sfert de ora. O ceata de ezetorici doreau sa dezvaluie secretul fericirii, implinirii si a ce mai vrei sa intelegi din cuvintele astea abstracte si atit de mari. Cind te gindesti ca mi l-au recomandat atitia care au crezut in implinirea mea sufleteasca J)))

Si mi-au mai ramas de vizionat: „Andrei Rubliov”, pe care l-am lasat la urma fiindca e regizat de Tarkovski si trebuie sa imi impus o anumita stare ca sa rezist la el, „The Legend of 1900”, „Milarepa”, „The Green Mile” – pentru ca tin minte actiunea, dar nu mai tin minte mesajul (dupa un roman de-al lui Stephen King), „The Truman Show”, „Kinsey” si „Waking Life”.

Iar „What a Fuck Do We Know”, unde Nick a scris pe DVD cuvintul fuck cu stelute, adica f**k, hahaha… ce-mi plac barbatii delicati! Probabil de aceea nu am putut sa deschid filmul. Eroare, dom`le!

Vizionare placuta! : D

Din categoria filme revazute cu alti ochi am vazut aseara Bitter Moon, realizat de Polanski in 1992. Nu este un film despre care sa ma exprim in termeni de “mi-a placut…” (actorii, scenariul, decorurile, regia etc), ci este unul in timpul caruia m-am pus in pielea fiecaruia dintre cele 4 personaje pentru ca sunt atat de bine construite si au niste trairi atat de profund umane (desi uneori degradante si irationale) incat ajungi sa intelegi pana si absurdul si obscenitatea din unele scene.  

Cel mai probabil Bruckner are o parte importanta din merite, insa trebuie sa recunosc ca nu am citit cartea de la care porneste acest film. “Luna de fiere” este partea intunecata a relatiei dintre Mimi si Oscar (Emmanuelle Seigner si Oscar Coyote), cand atractia sexuala s-a mistuit insa ramane pasiunea nemasurata care nu-si mai gaseste debuseu. O intalnire perceputa ca o “farama de paradis care s-a intredeschis pentru o clipa unui muritor” aduce doua suflete artistice impreuna. Mimi si Oscar traiesc o “luna de miere” nebuna, in care orice este permis si care apare ochilor spectatorului ca o goana dupa senzatii, extaz si experiente ce largeste mereu bariera posibilului. Totul se petrece atat de repede,  ca si cum eroii si-ar trai ultimele zile si ar vrea sa experimenteze o viata intreaga.

Inevitabil, dar cam singura parte predictibila, componenta sexuala a relatiei (pana la un punct suprapusa total peste relatia in sine) isi epuizeaza capacitatea de fascinatie. Cei doi se trezesc unul cu altul in absenta magnetismului sexual. Mimi, isi hraneste relatia cu dragoste si gaseste resurse sa mearga mai departe. Oscar insa nu poate renunta la instinctul sexual, simte nevoia de confirmare si de succes caci este un scriitor ratat de aproape 40 de ani care traieste din renta unui unchi decedat. Amintirea zilelor petrecute intr-un continuu si devastator erotism,  il face sa deteste si mai mult punctul in care a ajuns relatia lor. 

Amaraciunea ii cuprinde pe amandoi: pe ea pentru ca iubeste si este respinsa, pe el pentru ca vrea sa-si recapete liberatatea si nu are de la inceput suficient curaj sa calce peste cadavre. Cei doi ajung la compromisuri degradante locuind impreuna, Mimi se transforma din femeia cu un incredibil magnetism ce putea avea orice barbat intr-o depresiva neingrijita. Cu cat ea pleaca mai mult capul, supunandu-se umilintelor cu atat Oscar loveste mai puternic, transformand relatia intr-una sado-masochista. Punctul culminant este in acelasi timp eliberator – un ultim act de cruzime ii pune pe cei doi pe drumuri diferite. Un accident stupid prin care trece Oscar o aduce pe Mimi inapoi insa nu mai este aceeasi persoana. O izbucnire de ura il condamna pe Oscar la o viata dusa intr-un scaun cu rotile si de data aceasta agresorul si victima isi schimba rolurile. 

Desi relatia lor este punctul central al filmului, este doar o povestire cu care Oscar il intretine pe scortosul englez Nigel intr-o croaziera catre India. Cuplul Oscar-Mimi (uniti de suferintele provocate unul altuia) intalneste pe sotii Dobson (Nigel si Fiona, casatoriti de 7 ani si plecati in vacanta pentru a reaprinde pasiunea relatiei lor) interpretati de Hugh Grant si Kristin Scott Thomas. Nigel este atras imediat de erotismul amestecat cu vulnerabilitate pe care il emana Mimi. Desi povestile obscene ale lui Oscar ii lezeaza bunul simt si decenta inradacinate prin educatie nu poate sa renunte sa le asculte. Tot ce are legatura cu ea il fascineaza, chiar cu pretul sacrificarii devotatei sale sotii. Kristin Scott Thomas joaca excelent rolul unei sotii care, desi capabila pe pasiune si gelozie, se poarta cu o admirabila eleganta si stapanire de sine. In final are curaj sa-si depaseasca simtul decentei pentru a nu-l pierde pe Nigel, pentru ca intelege ca ei doi nu au fost decat un incident ca oricare altul in destinul tragic al ciudatului cuplu.

O relatie se sfarseste dramatic si una merge mai departe. Nu le diferentiaza iubirea si pasiune investite, ci cunoasterea si acceptarea limitelor si regulilor. Un film potrivit pentru meditatie in legatura cu psihologia cuplului si as spune ca nu atat de departe de realitate pe cat  l-ar cataloga cei care se refera la iubirile care nu respecta tiparele conventionalului cu sintagma de “iubiri bruckneriene”. Cu precizarea ca bariera dintre sanatos si bolnav tine de echilibru in orice sistem; in absenta unui punct de referinta si a unor reguli de functionare, sistemul tinde spre haos si nefiinta.

Trailer mai jos: