Este doar una din zilele acelea… Scot televizorul din priză, îmi vine să iau ciocanul şi să „muţesc” modemul „for good”. Îmi mai fac o cafea, al doilea ibric, a trei-a şi a patra cană. Ritualul mă calmează, mă mai relaxează. Cafeaua la ibric e bună, nu e mare şmecherie, dar necesită puţină atenţie. Înainte să înceapă apa să fiarbă, pun cafeaua, apoi învârt linguriţa în ambele sensuri, înmulţesc caimacul, îmi place spuma, culoarea, aroma ei, dau focul foarte încet şi prelungesc cât se poate de mult „tensiunea”, este aproape ca un act sexual. Începe fierberea, trag ibricul de o parte şi-l stropesc cu puţină apă rece din cană, apoi îi pun capacul. În câteva minute e numai bună de turnat în cană, sunt nerăbdător, mă învârt prin bucătărie, şterg cu cârpa pete numai de mine văzute de pe masă, mă asigur că bricheta este lângă pachetul de ţigări, spăl linguriţa. Îmi torn cafeaua, sorb cu sete din ea, îmi aprind ţigara şi sunt tentat să-mi pun măcar ceva muzică…

Este „cool” să fi anti, să fi contra. E o treabă care la 16-17 ani dă bine, te face special, ai impresia că eşti „altfel”, ieşi în evidenţă, ai o mie de motive, vrei să te placă fetele sau în special o fată, eşti un dur, un revoluţionar, Che Guevara nu-i ca Che Gue…iarna.
Nu-ţi dai seama, dar totul este previzibil, este perfect integrat în sistem, furtună într-un… ibric.  Anti-sistem, anti-comunist, anti-cip, anti-manele, anti-orice, anti… patic. E nasol însă când şi la 40 de ani tot Gigi-contra eşti, Gigi duru’, rebelul fără cauză.
Încerc să înţeleg de ce căutăm mereu lucrurile care ne dezbină, ne separă, de ce credem că acelea ne aduc şarm, ne fac deosebiţi? Când se creează un curent anti, se adună o gloată şi strigă “huo”, parcă-mi vine instinctiv să fiu… pro.
Într-o lume care aparent se duce tot mai dracului e al naibii de greu să mai construieşti poduri de comunicare, să întinzi o mână, să oferi un zâmbet, să dăruieşti o floare.
Parcă suntem turbaţi, căutăm cu disperare conflictele, adrenalina confruntării, ura este carburantul primordial care ne ţine în mişcare.
Nu, să nu dăm nicio şansă normalităţii, simplicităţii, bunului simţ. În spatele fiecărui zâmbet cu siguranţă este o capcană, suntem toţi câte o Albă Ca Zăpada şi toţi oferim şi primim numai mere otrăvite. Şi avem nu 7 ci 777 de pitici pe creier.
Mă uit iar la modem, pâlpâie conştiincios şi n-are de unde să bănuiască faptul că i-am pregătit pe sub birou ciocanul ucigaş, îl aşteaptă şi pe el mărul otrăvit.
Afară soarele zâmbeşte cu blândeţe, este o zi incredibil de frumoasă, este linişte, anormal de normal…

Filmuleţul acesta l-am văzut ieri seară la Antena 3, la finalul unei emisiuni plictisitoare despre politică, campanie, coaliţii şi alegeri şi a fost şocant să vezi, să realizezi că lumea merge înainte, trăieşte, că normalitatea nu este deloc gri, nu este nimic în neregulă să fi un om obişnuit, cu o viaţă obişnuită, cu griji normale şi bucurii normale, că la doar câteva sute de kilometri oamenii trăiesc fiindcă asta au ales, a fost şocant să realizez că noi mereu şi mereu alegem să fim încruntaţi, să ne urăm unul pe celălalt, să fim în dezacord şi suntem foarte-foarte departe nu doar de ei, dar şi unul faţă de celălalt şi asta fiindcă aşa ne place.

Îmi beau cafeaua, privesc deasupra blocurilor gri printre crengile teiului desfrunzit şi îmi vine să-mi pun bocancii, haina, să-mi pun ceva muzică pe mp3 player şi să plec. Unde văd cu ochii.
Fără să trântesc uşa, fără să las un bilet patetic, fără regrete… să dispar.

În drum spre gară (poate) mă opresc la o bere AICI.  (Îl recomand.)

Heute ist Thanksgiving und ich würde diesen besondern Tag gerne nutzen, um kurz inne zu halten und mir darüber klar werden, wofür ich dankbar bin.

Ich bin dankbar dafür, dass es meiner Familie und meinen Freunden gesundheitlich gut geht, wir alle ein Dach über dem Kopf habe, wir nicht Hunger leiden müssen und wir in einem Land leben, in dem kein Krieg herrscht.

Ich bin dankbar dafür, dass ich eine Familie habe, die vielleicht nicht immer einfach ist, die jedoch immer und zu 100% hinter mir steht.

Ich bin dankbar dafür, dass ich eine Frau an meiner Seite habe, die mich so liebt wie ich bin – mit all meinen positiven, als auch meinen negativen Seiten.

Ich bin dankbar dafür, tolle Freunde zu haben. Freunde, die man vielleicht nicht jeden Tag sieht, aber genau weiß, dass sie da sind. Freunde, die zu einem stehen und das Leben so oft um so viel schöner machen.

Ich bin dankbar dafür, dass wir dieses Jahr einen gesunden und absolut niedlichen Sohn bekommen haben. Ein kleiner Kerl mit (derzeit) 57 cm der unser Leben seitdem völlig auf den Kopf gestellt hat – und wir nicht glücklicher darüber sein könnten.

Ich bin dankbar dafür, dass ich eine Arbeitsstelle habe, die zwar nicht immer Spaß macht, mir bzw. uns jedoch ein gutes Leben ermöglicht.

Ich bin dankbar dafür, dass ich letztes Jahr den „anderen Teil“ meiner Familie kennenlernen durfte und seitdem tolle Beziehungen aufbauen kann.

Ich bin dankbar dafür, dass ich gesund bin.

Ich bin dankbar dafür, dass ich das nächste Jahr zusammen mit unserem Sohn zu Hause verbringen darf und ihn beim Heranwachsen begleiten kann.

Ich bin dankbar dafür, dieses Leben zu leben. Nicht immer einfach, nicht immer schön, näher betrachtet jedoch wundervoll. Sich an den kleinen Dingen des Lebens zu erfreuen, das ist es, was ein Leben lebenswert macht. Zumindest in meinen Augen.

Ich bin dankbar dafür, jeden Morgen aufstehen zu können, die Augen zu öffnen und die Schönheit dieser Welt zu sehen. Ich bin dankbar dafür, meinen Sohn lachen zu hören und abends vor dem Einschlafen einen letzten Blick auf meine zu Frau zu werfen.

Das ist mein Leben. Dafür bin ich dankbar.

the party is over… and i’ll have a new beginning..

————————————————————-

huaaah gak kerasa banget, hampir 3 minggu jadi bagian dr event penting dunia persilatan arsitektur di Indonesia…!!

JAT 2009 alhamdulillah udah terlaksana.. sukses?! pastinyaa.. sebagai event yang pertama kalinya diadain, udah bisa dibilang cukup bergaung dan akhirnya punya nama… Lecturernya oke2..!!

sebagai bagian dr panitia (tp tetap berstatus volunteer! hahaha) gw pribadi ngerasa bangga bisa jadi ikut andil menyukseskan.. biarpun bisa dibilang sangat multitasking dan siap jadi apapun itu..

and i have a new family : the JATWATI!

i’ve been there as mediawati, logowati, iklanwati, sampe jd kuliwati angkut2 barang dr mangdu!! buahaha.. fenomenalnya lagi, ikut2an hunting foto sm arsitek thai.. what a great experience!

hmm… mission accomplished! and suddenly i got a new job! woohoo..

JAT bawa berkah nih, tiba2 jd dipanggil 3 interview.. 

so, see you in Jakarta Architecture Triennale 2012!!

kiamat ga kiamat, tetep ke JAT lah yaaa )

JAT Abeeeesss gitu looh!!

megkockáztatom, hogy eljátszom a jó (gasztroblogger)hírnevemet, mely szerint mindig friss alapanyagokból fözök, egészséges dolgokat fogyasztok, a kész kajára rá sem hederítek. ez kb. az esetek 95%-ra igaz is, de hösiesen bevallom, ha este röviddel kilenc elött hazaesek, 12 óra munka után, nem mindig van kedvem salátát vagdosni, esetleg még be is vásárolni. ilyenkor nagyon jól esik egy dr-oetker-pizza. és olyan jó, hogy nem kell vele csinálni semmit: a sütö bemelegszik, a pizza megsül, míg átöltözöm és a többi esti szokásos rituálét elintézem. megbízható minöség – 15 perc alatt. döntse el ki-ki magában, ennyi belefér-e…

gastroblogger sind auch nur menschen. menschen, die auch ihre schwächen haben. und die nicht unbedingt abends um neun noch lust haben, knackige salate oder sonst was noch so gesundes auf den tisch zu zaubern. die aber ohne schlechtes gewissen zu haben, den herd auf 200 °C vorheizen und eine wohlgeformte dr.oetker-tiefkühl-pizza  in den ofen schieben. auch wenn es nicht so wahnsinnig gesund ist. auch wenn es gar nicht gesund ist. immerhin weiss man, was auf den tisch kommt. möge jeder selbst entscheiden, ob so viel “ungesund” drin ist…

I found that perfect table today! And it was less than £30!!

Tomorrow is my 22′nd birthday.. These are some of my birthday wishes!

“searching for higher meaning
i stumble to a fall
laid you back and forth between the innocence
and the frail days that started on
and the beginning was never this frightening
and nobody warned you of that
and you never thought something this beautiful
could send you deeper into the abyss

nobody’s there”

Acordo com o despertador, tropeço no computador e corro para o banho. O dia começa sem ruído, sem o barulho comum de todos os outros dias e não sei porque, parece que acordei noutra vida, noutro lugar, tem dias assim, que acordo ausente de mim, como se estivesse noutra vida, noutro corpo. Componho o dia mentalmente e ele parece me uma seca hoje, mas temos que viver os dias todos, mesmo aqueles que gostaríamos de ser mais livres e simplesmente seguir o sabor das nossas vontades, como as vezes apetece me arrastar me de pijama pela casa, entre revistas e com o comando da tv a mudar canais, entre comer nada e comer tudo o que só faz mal, sem regra, sem hora e com o pijama mimoso que já não tenho idade para usar. Volto a realidade, trabalho, compromisso, responsabilidades, damn…sento me a tomar um chá e comer uma torrada e penso, organizo e lá ganho forças para começar mais um dia, tão diferente e tão igual aos outros…hoje é dia de blá, blá, blá…aquela vontade de escrever a tentar explicar e não sai nada, apenas este sentir que de repente devia escrever.

O să râdeţi sau nu, dar când scriu despre ceva, chiar mă preocupă problema. Da, da, îmi este jenă, asta este situaţia, admit, mi-a rămas – nu mâna – şi mintea la subiectul de azi dimineaţă (este baza platformei program, trebuie CITIT!). Am obosit de la cât m-am gândit azi, mă doare şi capul. Capul cap, să nu vă gândiţi la altceva!
Bun. Niciodată nu este prea devreme! M-am gândit, am întors-o pe toate părţile, mi-am măsurat – gândurile – ce altceva? şi într-un final, ceas de seară, nimic la aşternut, m-am decis:
Vreau să fiu preşedinte!
Mai sunt 12 zile, se termină cumva actuala campanie şi pot să dau startul pentru cea mai înaltă funcţie din stat pentru anul 2014. Ştiu, lumea se sfârşeşte – îmi place cum sună – în 2012, dar la ce ghinionişti suntem, nu m-aşi baza pe asta, altfel făceam de mult un împrumut masiv la bancă! Ha ha ha!
Deci, pe 7 decembrie, la o zi după ce Moş Nicolae ne îndeasă facturile în cizmuliţe, mă lansez în campanie.
Ca independent.
Poate fac totuşi şi un partid, dar asta mai rămâne de analizat. Poate că nu o să am foarte mulţi membrii, dar sunt convins că cu atât mai mulţi simpatizanţi. Sloganul spune tot: Fă-ţi-o pentru tine!
E? Nu ştiu cum nu s-a gândit nimeni sau cum de nu m-am gândit „io” mai repede? Probabil că treaba era prea la îndemână.
În sondaje cu siguranţă nu voi avea cifre impresionante, dar alegătorul, singur în cabină, relaxat, rupt de inhibiţii şi dornic de plăcere, cu siguranţă o să pună ştampila unde-l trage… inima (mâna?).
Dacă nici acum nu v-aţi dumirit pe cine mă bazez, vă spun: pe cei 98% dintre adulţi care ca şi mine ne-am masturbat măcar o dată-n viaţă! LABA LA VEDERE!
La ce benefică este treaba-n cauză, clar o să trăim bine, o să fim relaxaţi, o să dormim bine.
Sloganuri pot să mai schimb pentru efect maxim pe parcursul campaniei:

- Ultima soluţie, încă o masturbaţie!

- Cu mâinile curate!

- Să aveţi mâna sănătoasă!

- Dreapta mea e stânga ta!

Etc – mai găsesc cu siguranţă pe parcurs.

Suntem mulţi, trebuie să fim reprezentaţi pe faţă! Sus mâinile, jos tabuurile! Sau invers. Ha ha ha! Promit, nu o să mai fie nicio sămânţă de scandal, toţi o să umblăm cu rânjet larg pe faţă şi… pe faţă!
Am ales rapid şi un imn adecvat, vă aştept la vot în 2014!

Ein Mensch, ein Ziel,
und eine Weisung.
Ein Herz, ein Geist,
nur eine Loesung.
Ein Brennen der Glut.
Ein Gott, Ein Leitbild.

Ein Fleisch, ein Blut,
ein wahrer Glaube.
Ein Ruf, ein Traum,
ein starker Wille
Gibt mir ein Leitbild.

Nicht falsch, nicht recht.
Ich sag’ es dir das Schwarz
und Weiss is kein Beweis.
Nicht Tod, nicht Not.
Wir brauchen bloss
ein Leitbild fuer die Welt.

Ein Fleisch, ein Blut,
ein wahrer Glaube.
Eine Rasse und ein Traum,
ein starker Wille.

So recht mir eure Haende,
und gebt mir eure Herzen.
Ich warte.
Es gibt nur eine Richtung,
eine Erde und ein Volk.
Ein Leitbild.

Nicht Neid, nicht Streit.
Nur die Begeisterung.
Die ganze Nacht
feuren wir Einigung.

Ein Fleisch, ein Blut,
ein wahrer Glaube.
Ein Ruf, ein Traum,
ein starker Wille

Gebt mir eine Nacht.
Gebt mir einen Traum.
Nichts als das:
ein Mensch,
ein Mann,
ein Gedanke,
eine Nacht,
ein-mal.
(Jawohl.)
Nur gebt mir
gebt mir gebt mir
ein Leitbild.

Ukradłam. Kiedy patrzę na ten słoneczny obrazek moje oczy stają się dziwnie szkliste. Fala ciepła wzbierająca w sercu, i tak dalej, i tak dalej.

Mimo to wiem, doskonale: nie powinnam korzystać z cudzej… własności.

Zaśmiecony francuski autobus czy może tramwaj. Tak, raczej tramwaj. On siedzący z psem wtulonym czule w jego kolana. Pies czuje się bezpiecznie, wie że jest kochany. Jeremy wgapia się w ostatnie promienie jesiennego słońca, pewnie mruży oczy i wystawia twarz żeby się ogrzać. Ma śmiesznie przykrótkie spodnie i równie śmieszne buty.  I plecak na plecach. Wygląda jak dzieciak powracający ze szkoły. Kochający, zmierzający do mieszkania gdzie czeka na niego spokój i miłość. I ona. Ukryta gdzieś w kącie po drugiej stronie obiektywu, robi mu zdjęcie, z którego będą śmiać się wieczorem. Bo wygląda tak ckliwie. Dałabym głowę, że ma go ochotę teraz przytulić, musnąć jego policzek. Co w tym takiego dziwnego? Przecież go kocha. A ja… czuję się gorzej niż ten pies u jego nóg. Nie mogę liczyć na tyle uczucia i zainteresowania, nie mogę liczyć nawet na kopniaka. Nie równam się z nim. Jestem gorsza od psa.

Wszechogarniająca miłość panująca w tramwaju w połączeniu ze słońcem bijącym przez okna, dającym nadzieję na ostatnie ciepłe dni, może na coś jeszcze.

Nadzieję… Ja nie mam nadziei. Na nic i nigdy.

I still try holding onto silly things

I’ll never learn…

Czuję się chora na tle psychicznym. Nie jest to miłe uczucie.

I słaba. Tak bardzo słaba…

gehen wir zum Pink-Konzert.

Was bedeutet, dass wir Zwergie heute Abend das erste Mal in fremde/bekannte/liebevolle Hände abgeben und für gute 5 Stunden wieder “nur” Eheleute sind.

Oh wie aufregend.

Wir freuen uns sehr darauf Pink zu sehen, haben aber dennoch ein komisches Gefühl. Obwohl wir wissen, dass Zwergie sehr gut aufgehoben ist, sind da leichte Bauchschmerzen.

Loslassen kann ja soooo schwer sein. Ist eben alles ein Lernprozess

Avem viaţa condimentată de tot felul de tabu-uri. Despre prea multe lucruri nu se cade să vorbim, sau o facem cu perdea, fără subiect şi predicat, în termeni abstracţi sau în plan strict teoretic, nu vorbim despre ele la persoana a-ntâia. Cum am putea să admitem că ne masturbăm? Vai!

Deşii îmi place să spun că nu sunt genul meu, da, dă bine, sună amuzant, eu recunosc (public): m-am masturbat. Nu o dată. Nu sub egida strigăturilor fecioreşti: „cât am mâna sănătoasă, nu-mi intră femei-n casă”, ci în urma unor situaţii „extreme” de circumstanţă. Eu ţin minte însă o altă vorbă spusă de un prieten mai bătrân: cine nu admite că se masturbează, cu mare probabilitate este un labagiu.

Despre sex se scrie mult, sexul vinde, sexul aduce trafic pe blog, o fac mulţi, sub anonimat, sub o mască, în mod misterios, dar rar asumat. Îmi amintesc de ce nebunie era când a apărut Curvette (care s-a săturat să fie curvă), eu o apreciez pe Thanata pentru francheţa cu care povesteşte lucruri tulburătoare, cum reuşeşte să ambaleze sentimentele şi trăirile profunde în spatele vulgarităţii dezinhibate, o avem pe Asaseya (care nu e Curvette!) ascunsă după o mască şi subiecte verticale, îmi place cum pune problema de multe ori Ana din Meşterul Manole şi mai sunt bloguri interesante, picante.
Surprinzător – sau nu? – majoritatea autorilor sunt femei – sau bărbaţi care se pretind femei – şi o fac sub voalul anonimatului misterios. Bărbaţii se dovedesc mai sfioşi sau mai ipocriţi. N-are legătură directă, dar nu pot să nu o amintesc, este ca atunci când un bărbat spune despre o femeie că ar fi curvă, de obicei ascunde faptul că şi-a dorit, dar n-a reuşit să i-o tragă. Ha ha ha!

Despre „treburile murdare” nu se vorbeşte… Use your fist and not your mouth…

Masturbarea este un act de auto-satisfacere sexuală. Amuzant găsesc faptul că tema apare mai frenetic pe pagini sfinte gen Orthodox Photos decât la păcătoşii muritori.
Acolo am găsit şi răspunsul la frământările multora: este sau nu dăunătoare masturbarea?

„Masturbarea este anormală şi dăunătoare sănaţatii omului – atât în cazul bărbaţilor, cât şi a femeilor. Există cazuri reale de oameni care au practicat această formă de auto-satisfacere sexuală şi care au avut de suferit din pricina unor boli şi afecţiuni provocate de ea. Lucrul acesta este cea mai mare dovadă că masturbarea nu numai că nu este normală, ci că are şi repercursiuni grave asupra sănătăţii omului, cu cât ea este practicată mai des şi pe o perioadă mai lungă de timp.”

Am citit cuminte tot, dar n-au exemplificat nici cu „cazuri reale de oameni” şi nici n-au precizat bolile şi afecţiunile precis.
Ce am mai reţinut – deh, se pare că nu mă masturbez suficient de des şi pe o perioadă mai lungă – a fost asta: „Masturbarea duce la probleme ale memoriei, ale puterii de concentrare şi ale ‘ascuţimii’ minţii.”
Totuşi mai este ceva genial: „Cum se poate stopa masturbarea? În primul rând trebuie voinţă şi perseverentă.” Perseverenţa e mama masturbării! Asta, dacă lăsăm treaba pe mâna bisericii… ha ha ha!

M-am mutat cu o pagină mai în-colo şi la New Girls m-a izbit direct asta: „Da, poţi să o faci!”
Acum – sincer – sunt derutat. Să mi-o (mai) fac, să nu mi-o… fuck?!
„Data viitoare când cineva îţi va spune că numai rataţii se masturbează adu-ţi aminte de mărturisirea pe care ţi-o facem noi acum: conform majorităţii studiilor şi sondajelor, 98% dintre adulţi s-au masturbat măcar o dată sau continuă să o facă.
Masturbarea nu-ţi face rău din punct de vedere fizic, sexual sau emoţional, ci este chiar un lucru bun pentru oricine.”
Partea cu ratatul am bifat-o de mult, unii ţin morţiş să-mi reamintească, adult sunt, vreau-nu vreau şi de prima oară am trecut de mult. Nu-mi face rău şi chiar este un lucru bun? Sigur nu le-a scăpat nimic scris mărunt ca la contractele cu banca? Ştiam că tot ce este bun este măcar nesănătos şi imoral…

După principiul una caldă, una rece, următorul popas m-a aruncat pe pagina Profetul adventiştilor de ziua a şaptea Ellen G. White. Cuvintele m-au izbit drept în figură: „abuzul de sine”!
„Copiii care practică masturbarea înainte de pubertate sau de perioada de tranziţie spre maturitate, trebuie să sufere pedeapsa pentru că au încălcat legile naturii în această perioadă critică.”
Păi tot în tranziţie mă aflu – şi cu mine încă 22 de milioane de români – şi da, acum îmi este clar: suntem pedepsiţi! Nu ştiam că de la labă ni se trage. Ha ha ha!

Treaba e groasă! „A practicat abuzul de sine până a ajuns o epavă umană. Mi s-a arătat că acest viciu e o urâciune în ochii Domnului. … Rezultatele pe care le are abuzul de sine asupra lor apar sub forma diferitelor boli, cum ar fi cataracta, inflamaţiile generale, durerile de cap, pierderea memoriei şi a vederii, slăbiciuni ale spatelui şi şalelor, afecţiuni ale coloanei vertebrale iar creierul se deteriorează adeseori. Umorile canceroase care rămân latente în sistem în timpul vieţii se inflamează şi îşi încep lucrarea distructivă. Mintea se deteriorează şi îi ia locul nebunia.”

Simt că o iau razna! Mă doare capul, şalele, nu văd bine.

Sper să-mi găsesc salvarea – nu, nu în mâna stângă ci – în SexDex, tre’ să aibă orice şi o explicaţie ştiinţifică!

„Definirea: Masturbarea constă în atingerea, mângâierea sau frecarea uşoară a organelor genitale, indiferent că aparţin fetei sau băiatului şi este un comportament extrem de întâlnit la copii, adolescenţi sau adulţi.”

Bun. Acum dacă stau să mă gândesc, prefer să ating, mângâi sau să frec uşor organul genital al unei fete. Dacă tot e pe alese… În schimb foarte precisă stabilirea segmentului de vârstă: „copii, adolescenţi sau adulţi.” Ha ha ha!

”Un bărbat se va masturba frecându-şi penisul, mângâindu-şi scrotul sau atingând alte părţi ale corpului său. O femeie se va masturba prin mângâierea vulvei, prin frecarea clitorisului, iar uneori prin introducerea degetelor în vagin. Masturbarea este cel mai adesea însoţită de o fantazare intensă (concentrare asupra unor gânduri sexy).”

Cam tehnic şi „io” sunt profund atehnic. Niciodată n-am ştiut dacă femeilor le place sau nu să le bagi degetul în vagin. Cumva mereu mi s-a părut o chestie brutală, o violare a intimităţii. Da, ştiu, să-mi introduc penisul n-am nicio jenă… Ha ha ha! Însă ceva tot am învăţat: fantazare. Eu – ca prostul – îmi puneam un film porno.

Ajungem la partea proastă, căci de partea proastă nu scapi niciodată. Never!

„Consecinţe negative :
Atunci când masturbarea are loc fără a mai exista şi alţi martori, nu există nici un fel de consecinţe fizice negative sau de pericole. Ar putea apărea uneori nişte urmări mentale negative, mai ales atunci când părinţii sau biserica i-au inoculat ideea că masturbarea este un păcat. Totul se rezolva însă când tinerii află că de fapt majoritatea oamenilor practică acest gen de autosatisfacere. Masturbarea te poate pune într-o postură jenantă dacă ai ghinion şi eşti surprins sau întrerupt.”

„Fără a mai exista şi alţi martori”? Woau! Acum, treaba stă aşa: toţi o facem, dar nu recunoaştem nici în ruptul capului, dar să mai avem şi martori! Însă. Mi-am amintit că o dată mi-am rugat prietena să se masturbeze puţin parte a preludiului şi vă zic eu a fost ceva aproape la fel de intens ca atunci când priveşti două femei iubindu-se!
Tare asta cu „dacă ai ghinion şi eşti surprins sau întrerupt”!

Ruşine! Ruşine! Ruşine să ne fie! Ha ha ha!

Ei, dar de asta ce să mai zic?

„Consecinţe pozitive :
Se pare că dintre toate comportamentele sexuale, masturbarea are cea mai lungă listă de beneficii….”

Victorie! Sunt salvat!

„…prea multe pentru a putea intra în detalii aici. Pe scurt, masturbarea este modalitatea cea mai sigură de a face sex, şi este o excelentă supapă pentru tensiunile sexuale, pentru hormonii adolescenţilor şi pentru toate tensiunile în general. Mai este de asemenea şi foarte relaxantă şi îi ajută pe oameni să adoarmă mai repede şi să aibă un somn mult mai bun, mai odihnitor. Va permite unei persoane să devină mai intimă şi mai familiară cu propriul său corp, cu răspunsurile sale sexuale, cu ce părţi ale corpului sunt cele mai sensibile la atingeri şi va da posibilitatea obţinerii primului orgasm într-o atmosferă relaxată şi plăcută. La bărbaţi ea va asigura şi o împrospătare a spermei, făcând-o să fie permanent proaspătă şi aptă de a fertiliza ovulele.”

Acum fug la medicul de familie – e o ea, by the way – să-mi prescrie o reţetă dublă! Scap de griji, mă relaxez, am să dorm mult-mult mai bine, o să fiu mai odihnit şi măcar sperma o să fie proaspătă şi aptă!

„Riscuri specifice:
Ar putea apărea o stare de oboseală şi deprimare dacă este practicată în exces, vinovăţie dacă cineva a fost învăţat numai lucruri negative despre masturbare iar uneori poate apărea jena când persona este surprinsă asupra faptului. ”

Acum, dacă am recunoscut în mod public este ca şi cum aş fi fost prins asupra faptului şi ar trebuii să mă simt… jenat? Tocmai acum când m-am relaxat şi eu, am scăpat de tensiune şi mai că am alunecat într-un dulce somn? Naşpa… Naşpa că nu simt nicio vină.

Am făcut-o (iarăşi) lată. In a manner of speaking: labă pe tavă.

Pe Softpedia găseşti tot ce vrei. Şi ce nu vrei.

„Unii spun ca aceasta este solutia cand nu ai pe cineva langa tine sau can ti se scoala la cineva trebuie neaparat sa vi-o faceti.”
„Am incercat candva, dar nu a functionat (inhibitie corticala).” – Ratat!
„eu nu fac asa ceva.”
„La mine nu e cazul: sunt casatorit.” – Mincinos!
„O sa observi ca nu functioneaza cum trebuie, deoacece te-ai obisnuit cu”ritmul mainii”
„Am amici care o fac inainte de actul sexual, pentru ca sufera de ejaculare FOARTE precoce, caz in care masturbarea este … o solutie, daca nu cumva vrei sa superi fata.” – Cum să superi fata? Doamne fereşte!
„Un intelept chinez spunea: Exista doua categorii de barbati: Unii care se masturbeaza si ceilalti, care nu recunosc.” – Prietenul meu nu era nici înţelept, nici chinez. Asta aşa, să nu avem discuţii!
„Eu cred ca asa ceva fac doar cei disperati.” – Care era procentul? 98%? Aha. Păi ce să-i faci, aşa e rasa noastră, suntem o specie de disperaţi!
„care a incercat ceva gonflabil, ca am unu in clasa care ma tot abureste.” – Băi, nu fiţi mârlani, să nu o poştiţi!

Nu vreau să conving pe nimeni de nimic. Nici să mergeţi la vot, nici să votaţi cu unul sau cu altul şi… nici să puneţi mâna. La treabă.

Trebuie să mai şi râdem fiindcă altfel o luăm la goană (din reflex era să scriu Geoană)… sau la labă?

O zi bună. (Şi spor la… treabă.)

Jeg har kort hår! For første gang på mange år. Jeg liker det.

]]> http://jovemcriativo.wordpress.com/2009/11/24/jogos-musica-rock/ Tue, 24 Nov 2009 21:53:12 +0000 jovemcriativo http://jovemcriativo.wordpress.com/2009/11/24/jogos-musica-rock/

Oii ,

Nem todas as pessoas gostam de rock´n roll , mas para quem gosta , tem vários jogos que além de escutar um bom repertório , te ajudam a conhecer outras bandas e assim você poderá aumentar o seu conhecimento musical , um dos jogos mais conhecidos são :

- Guitar Hero
- Jam legend

Que tal você olhar esses jogos , se não gostar pode ver algumas músicas e colocá-las na sua playlist !

Sau, să înţeleagă şi Gigi de la colţu’ blogului, „dezbină şi stăpâneşte”.
Asta ne-a dat domn’ Traian în locul zemosului „să trăiţi bine” şi asta ne dă şi acum. Eu aud aceeaşi melodie care sună tot mai fals… Disperare mare: dacă pierde funcţia, s-a scufundat şi partidul, se duc de râpă şi afacerile şi bate la uşă şi DNA-ul. Cine o mai salvează pe Ridzi, Udrea… cine mai muşamalizează debandada pe bani publici al clicii portocalii? Ei! Nu plângeţi, nu plângeţi! “Unde-i flota, nu e flota” (la a 3-a expertiză, produsă sub mandatul domniei sale, cum altfel?) s-a blindat cu dosare, nici el nu ajunge la mititica cum n-a prea ajuns nici un jupân de după ‘89…

Nu-mi place nici politica, nu-mi plac politicienii, nu-mi place nici bâlciul care vreau-nu vreau îmi penetrează şi perturbează şi mie existenţa zi de zi, dar nici nu pot rămâne impasibil când toate acestea mie mi-au futut 40 de ani din viaţă şi tare mă tem că dacă o lăsăm aşa, o să le fută ani buni şi din viaţa copiilor noştri. Tot spun că nu mai scriu despre asta şi tot timpul apare ceva care mă scoate din pepeni, chit că n-am. Pepeni. Portocalii.

Cu toate acestea am fost solicitat să-mi exprim părerea vis a vis de candidaţii rămaşi în cursă pentru fotoliul de la Cotroceni şi ca să nu mă repet, am scris ASTA şi l-am postat AICI.

Drept răspuns, Pappy mi-a spus asta:

„Dupa 20 de ani tot nu v-ati invatat minte. Orice numai comunisti capabili de crima sau educati de comunisti capabili de crima nu.
Daca ai interese personale e altceva. Dar nu o mai dati ca PSD e mai bun ca PD-L. PSD-ul a fost fondat pe crima. Si daca ii sustii esti la fel ca ei.
Mi-e rusine mie de rusinea celor care gandesc asa. Du-te pana la cimitirul eroilor. Te rog. Si daca ai un pic de constiinta cere-ti scuze. In mod public!”

În mod public mai spun odată: sunt foarte dezamăgit că demagogia lui Băsescu prosteşte cu succes în continuare, că în numele poporului oricine poate spune orice, că suntem ba mai egali, ba mai deştepţi unul decât celălalt, nu ştiu cum pula mea toţi sunt anti-comunişti de 20 de ani, chit că unii n-au nici 16 în buletin, toţi au păreri, dar la vot n-au fost nici jumătate – şi asta, vrem-nu vrem este profund democratic! –, în toţi fierbe sângele când e vorba de vorbe pe blog, dar – şi asta am spus-o de mii de ori – dacă e să o punem de o bubuială, nu ştiu dacă ne adunăm 100 în faţa guvernului…
Aşa că: mucles!
După prosteala cu referendumul, Băsescu vrea să dezbine încă o dată tabăra liberală şi dreapta în general. Şi – evident – oameni fără coloană se găsesc, galbenii sau şantajul funcţionează.

Mai spun o dată: să gândim raţional şi nu emoţional. Vrem ca Băsescu să dezbine, să facă bâlci şi la umbra discursului populist să se pună la adăpost cu Ridzi, Udrea, Videanu, Blaga şi toţi ceilalţi, să fure şi să-şi acopere urmele încă 5 ani, vrem haos, vrem să facem pasul de la „democraţia originală” a lui Iliescu la „dictatura originală” a lui Băsescu sau să acordăm o şansă unui guvern susţinut de mai multe partide, partide cu majoritate parlamentară – deci legitimă, votată de acelaşi popor despre care tot aminteşte Băsescu -, unui guvern girat de Antonescu şi liberali.
Antonescu a afirmat înainte de turul întâi că dacă nu intră în turul doi, votează cu oricine, numai cu Băsescu nu. Deci este vertical. Lucru foarte rar în politica noastră şi eu apreciez verticalitatea. Dacă câştiga Antonescu alegerile, matematic şi cinic vorbind, tot această alianţă PSD-PNL se prefigura. Hai să nu fim nici ipocriţi, nici mai sfinţi ca papa!

Mai bine să-mi fie scârbă de mine 5 minute, decât să ne mai dispreţuiască Băsescu 5 ani. În cel mai rău caz, o să fie ca o labă, dar despre asta…. mâine. Totul e să nu confundaţi stânga cu… stânga.

Uma das perguntas que as pessoas se fazem, algum dia, é quanto pesa alguma coisa. Bom, hoje, eu tenho uma pergunta, você sabe quanto pesa a internet? Isso mesmo, não é o alcance dela, não é o numero de sites dela, e sim o peso dela!

Mas como alguém pode responder isso? Muito simples, o blog Crave consegui! é só somar e multiplicar:

Bom, temos 570.937.778 computadores online, sendo cada um pesando uns 40kg, contando monitor, impressora, entre vários outros periféricos. Temos ainda 175.480.931 servidores no mundo e temos cerca de 100 milhões de Blackberries/iPhone/iPod Touch, e contando uma gigantesco cabo transatlântico de 15.000km, pesando 87.000.000kg.

Bom, agora vou fazer uma projeção desse calculo de como foi feito:

Bom, agora eu não creio que isto está certo, pois temos notebooks, além de redes pessoais nas casas e empresas, ou seja, a internet tem uns 500 bilhões de kg!

Via: Gizmodo

Para comemorar os 10 anos do curso de publicidade e propaganda da UFC, a instituição está promovendo uma série de debates e oficinas sobre publicidade nos dias 1 a 5 de dezembro na Casa Amarela Eusélio de Oliveira (Av. da Universidade, 2591 – Benfica – Fortaleza – CE). Os cursos são, no mínimo, irados para todos aqueles que desejam ser publicitários de sucesso. Os assuntos abordam desde o processo criativo, até 3d e produção de bonecos de durex.

Vale a pena relatar que o profissional que vai ministrar a oficina de “Processo Criativo” é o nosso coordenador André Nogueira, que também aparece nas peças publicitárias do evento que seguem abaixo.

A programação do evento pode ser encontrada no site do evento e cada oficina custa R$10,00 para estudante e R$15,00 para profissional. Então corre pra se inscrever, porque só tem 15 vagas.

Bom, se você quer um celular que faça as mesmas coisas do que seu PC, essa pode ser um sugestão:

Bom ele custa US$ 70, se funciona, eu não sei.

Via: Gizmodo

Umas das duvidas mais presentes nas mentes dos Geeks brasileiros, é qual computador comprar, um Mac ou PC. Bom, se você tiver a mesma duvida, esta imagem, deve resolver o caso:

Via: Anderssauro

Really I can’t believe it! I’ve seen the Muse live!!! They’re amazing!

Here they are, some photos of the concert!

My Love and me @ the concert!

• My daughter woke me up this morning to tell me it was time to go to her bus stop. Now. Right now. Apparently I’d ignored my cell phone alarm and gone right on sleeping. So I rolled out of bed, threw a sweatshirt over my pajamas, stepped in to my flip flops and stumbled out of the house, putting my hair in a pony tail as I went. For future reference, other moms will always want to chit chat with you on the one day you didn’t brush your teeth and are still picking the crust out of your eyelashes.

• Before I got woken up by a slightly irritated teenage girl, I was dreaming a guy I went to high school with was standing on the side of a grassy hill dressed in an owl costume. He was singing some kind of operatic tribute to the feathered creature, except nobody could hear it because the speaker system was malfunctioning. When he was finished I did that slow clapping thing that builds as everyone else starts clapping along. It got him a standing ovation. Then I looked over at my refrigerator, which was for some reason in the corner of the room and water was pouring out of the freezer in buckets. Then I woke up.

• ?????

• My toilet broke while my husband was at work yesterday. The little arm that connects to the flush switch snapped in two, so that now every time I need to flush I have to reach my hand in to the tank and yank the little chain that holds the stopper in place. It’s annoying but as I was doing this yesterday my six year old walked in, saw the rust ring along the inside of the tank and assumed I was thrusting my arm in to some kind of toxic diarrhea water and freaked the hell out. Of course I did what any other parent would do, I chased him around the house with my contaminated arm held aloft and threatened to touch his face with it. Because inside I am still twelve years old.

• Stupid toilet.

• I have cramps. Just thought I’d throw that out there for you. You’re welcome.

• For those of you that read the last post, my daughter survived her barfing date ordeal and her bus friend was very sweet about the whole thing. He didn’t mention it again except to say it was no big deal. My daughter, on the other hand, told every single person she knew about the entire thing, in explicit detail. Go figure. Apparently reliving your worst humiliation in an effort to drum up sympathy for yourself is therapeutic. Who knew?

• Seriously, I feel like crap on a stick right now, plus all my comfy fat pants need to be washed which means I have to do laundry. Now. Right now. Even though I just want to curl up in to the fetal position and watch TV and eat copious amounts of baked goods.

• I was going to say something. If I remember it, I’ll get back to you.

—–

Tuesdays – Cause nothing is better than having verbal diarrhea up on the screen and calling it a post. Thank Keely. Now. Right now.

Să pui acum problema în termeni dreapta-stânga este aberant. Ţara merge într-o singură direcţie: la fund.

Înainte să-mi daţi în cap, să mă scuipaţi şi toate cele, spun un lucru simplu: cred că ţara trebuie scoasă din groapa în care s-a afundat. Dacă un guvern, o înţelegere între partide – acestea care sunt, le avem, le-am votat – reuşesc să o facă, ar fi cel mai mare lucru realizat în ultimii 20 de ani.

Când economia revine măcar pe linia de plutire, putem relua lupta politică, ne putem certa, bate până la moarte. Dar acum NU ne ajută o astfel de bătălie cu absolut nimic.

De 20 de ani, de când ne chinuim să re-învăţăm democraţia, n-am avut nici o stângă, nici o dreaptă clar conturată, partidele au probleme mari în ceea ce priveşte conţinutul doctrinal şi verticalitatea, ideologia şi discursul se schimbă în funcţie de context, de împrejurări, socialiştii nu o dată au propus măsuri de dreapta, liberalii măsuri de stânga, avem un talmeş-balmeş şi nu vreau să spun – deşii aşa este – că mi-e scârbă de clasa politică, să gândim în termeni politici – şi teoretici – situaţia actuală, este ca şi cum când am vedea un om înecându-se în lac, ne-am apuca să citim o carte despre cum se construiesc bărcile cu vâsle.

Mi-a spus ieri un prieten legat de postarea „Reforma clasei politice”, citez: „Nu-mi prea place cum gândeşti.”
E ok, ideea – cred – este de a avea un dialog, de a aduce argumente, de a vedea lucrurile din cât mai multe perspective.

Problema este când cineva aterizează aleatoriu pe blogul meu şi dintr-o postare, dintr-o frază, trage concluzii greşite. Dar când ai un blog, te expui şi la acest risc, te expui şi la scuipături şi n-am nicio problemă cu asta. Nu-s nici complet idiot, nu trăiesc într-un turn de fildeş, nu cred că am mereu dreptate şi nu mă aştept nici să fiu periat, nici pupat în cur.

Am tot auzit aruncându-se (în vânt) ideea de „revoluţie”, am scris o notă mică despre asta ieri seară AICI. Uneori scriu cam mult…. Pe viitor am să mai arunc câte o vorbă şi acolo. Probabil cam tot în vânt. Vânt, dar nu Vântu, nu Videanu. Ha ha ha!

Dar să revin! Mulţi tineri votează cu Băsescu… discursul de (pseudo) dreapta a prins, Băse pare un tip cool, să nu spun Emo, şpriţ, gagici, el se ia la trântă cu bandiţii, cu trântorii din parlament, e un Don Quijote de Cotroceni, vocea poporului. Mai că-mi vine să-mi suflu nasul în monitor…
În termeni reali, mandatul lui Băsescu la Cotroceni este un dezastru, dezastru ce a aruncat România înapoi cu mulţi-mulţi ani, nu cred că putem calcula acum exact cu câţi.
N-am să fac acum radiografia celor 5 ani, dar punctez câteva aspecte. După dubioasa afacere „răpirea ziariştilor în Irak”, axa Washington-Londra-Bucureşti a murit, este suspectă răceala dinspre America, mă întreb ca prostul, ştiu ei ce noi nu? Băsescu a reuşit să strice complet relaţia cu Chişinăul şi despre o ameliorare a unei relaţii vitale cu Moscova nici nu se pune problema. În ceea ce priveşte Rusia iar discuţiile se poartă în termeni emoţionali ci nu cum ar fi normal, în termeni logici. Inexplicabil, tov. Iliescu a întors spatele Moscovei şi România a pierdut cea mai mare piaţă de desfacere pe care o avea, a pierdut cel mai bun partener economic pe care-l avea. Aşa cum a pierdut şi China. Politica proastă a fost perpetuată inexplicabil şi de Constantinescu şi de… con’ Băsescu. Nu mai exportăm nimic, avem cel mai scump gaz. Asta ca să nu detaliem discuţia.
Guvernările. Băsescu nu s-a înţeles nici cu liberalii, nici cu socialiştii, PD-L este cel mai izolat partid de pe scena politică românească, în fapt, este doar o gaşcă de interese şi după ţepele date partenerilor, nimeni nu mai vrea să aibă nicio afacere cu ei. De dragul celor ce nu mă citesc regulat – nu e un reproş! – mă repet: clasa politică în linii mari este doar faţada unei caracatiţe ce nu ţine de partide sau ideologii ci are strict interese economice, însă în afaceri există o conduită mult mai strictă ca-n politică, dacă în mod repetat te dovedeşti un partener de neîncredere, ajungi să fi exclus. Nu are rost să ne ascundem după degete: toţi au furat, toţi fură, toţi vor fura. N-am adus politicienii nici de pe Lună, nici din altă parte, cum suntem noi, aşa şi ei. Pe mine să mă scutiţi de fraze gen „popor harnic”, „ne-am născut poieţi” şi „frate cu codrul”, că nu ţine! „Descurcăreţi” da, dar asta acoperă şi faptul că ne place să fentăm munca, ne pricepem la toate, dar facem numai fuşerai-uri, ne caracterizează-n permanenţă sintagma: „merge şi aşa”.
Din punctul meu de vedere, un om de onoare, un preşedinte european, după incidentul „ţigancă împuţită” trebuia să-şi dea demisia imediat! Şi a mai fost şi acel „găuzar” la fel de inadmisibil într-o democraţie şi un stat ce se pretinde civilizat. Scuzele în astfel de cazuri sunt obligatorii, dar nu şi suficiente.
Nu putem uita nici de afacerile dubioase din jurul familiei Băsescu şi al apropiaţilor acestuia. Băsescu a promis că o să explice implicarea fratelui său Mircea în afaceri cu armament, dar a… uitat. Uităm de cazul Ridzi, de Udrea şi Cocoş, de Videanu, de Popoviciu şi lista e lungă… La confruntarea televizată de vineri seara, cred că Antonescu a greşit intrând în jocul lui Băsescu: nu despre flotă a fost întrebat ci fix despre afacerile necurate mult mai recente din preajma lui iar domn Băsescu iar a evitat bibace răspunsul.
Uităm că Traian Băsescu a fost membru PCR şi FSN, a fost ministru în guvernul FSN, a pus umărul la distrugerea acestei ţări în anii cei mai negrii – 1990-1996 – când sub aripa oblăduitoare a lui Iliescu am ratat şansa să fim o ţară prosperă, normală şi democratică, Băsescu a făcut parte din sistemul „ticăloşit” despre care acum vorbeşte şi s-a cam îmbogăţit în mod dubios în acel sistem. A admis-o chiar marinarul şef în confruntarea cu Adrian Năstase în alegerile anterioare şi a şi confirmat adevărul pe parcursul actualului său mandat.
Marea „realizare”, „Condamnarea Comunismului” este un alt balon de săpun. Parcă suntem tâmpiţi şi uităm că a existat o presiune publică, mai ales din zona organizaţiilor civice, pentru această condamnare. Aşa a apărut Comisia Tismăneanu şi a rezultat un Raport sublim, dar irelevant. „Condamnarea” a fost strict formală, pe hârtie, fără recursiuni asupra torţionarilor, asupra securiştilor şi comuniştilor vinovaţi de nenumărate crime.
Şi închei iar cu referendumul. E tot un balon de săpun. Băsescu iar călăreşte un val populist, jonglează un fapt incontestabil, scârba şi ura populaţiei vis a vis de clasa politică, a mizat în mod demagogic pe acest fapt şi a reuşit să ameţească alegătorii. Dar nu pot să nu spun că-n spatele referendumului dorinţa lui Băsescu este să-şi mărească puterea în defavoarea parlamentului, fapt pe care nici măcar Iliescu nu şi l-a permis.
Mă obligaţi să repet: nu cantitatea parlamentarilor este problema, ci calitatea lor. Parlamentul nu funcţionează bine, ar trebuii luate măsuri pentru eficientizarea legislativului, dar nu cred că parlamentul unicameral este soluţia optimă. Cred şi în faptul că este necesară o revizuire a Constituţiei, o decizie asupra formei de stat şi guvernare foarte precisă: vrem stat prezidenţial sau parlamentar? Dar nu despre asta vorbeşte Băsescu. Băsescu s-a ascuns în spatele unei sintagme populare şi încearcă să-şi salveze pielea şi clica, încearcă să-şi sporească în mod nejustificat puterile.
Referendumul a fost una din cele mai mari mârşăvii din ultimii 20 de ani fiindcă deja prin enunţ a pus problema fals şi le-a luat posibilitatea politicienilor – buni, răi, aşa cum sunt – să atingă subiectul raţional fiindcă riscau să piardă voturi. Pe de altă parte revin şi spun că un referendum fără o campanie masivă de informare în prealabil, este mai mult decât dubios şi absolut incorect.

Sincer, mă depăşeşte cum discursul său strict populist, are atâta priză şi la oameni pe care îi consider inteligenţi şi mai ales la tineri. Tinerii poate au o scuză: nu ştiu adevărul. Dar asta eu nu o consider o scuză. Votul nu este doar un drept ci – cred – include şi obligaţia de a vota în cunoştinţă de cauză, nu doar emoţional şi „cum ne dictează conştiinţa”.

Nu-l demonizez pe Băsescu. Pun problema şi mult mai simplu: a avut un mandat de 5 ani în care în afara conflictelor şi scandalurilor n-am avut nimic, în termeni reali Băsescu nu are nicio realizare. Tot ce spune este demagogie, faptele spun altceva…
Mă îngrijorează posibilitatea a încă 5 ani sub semnul haosului băsescian. Am ratat în 20 de ani prea mult, în primul rând economic, nu ne permitem încă un luft.

Noua teză lansată de Băsescu este una la fel de falsă şi demagogică ca toate celelalte. A pune alegerea preşedintelui în perspectiva alegerii între PSD – stânga – şi falsa dreaptă reprezentată de Băsescu, este mai mult decât un joc murdar şi mincinos. PD-L nu a reprezentat şi nu reprezintă dreapta. PD-L a încercat din răsputeri să dezintegreze dreapta, PNL-ul. A făcut-o prin ruperea din partid al lui Stolojan, a încercat să îngroape dreapta în perioada guvernului Tăriceanu. Acum ţipă despre vinderea voturilor contra posturi al liberalilor câtre PSD, dar uită că doar acum câteva zile ei ofereau posturi liberalilor contra aceloraşi voturi… Unde este demagogia? De ce atâta disperare de a rămâne la putere împotriva intereselor ţării? De ce mint poporul, de ce îl prostesc cu atâta demagogie? Este dezgustător… Dacă intrăm în acest joc demagogic o facem jucându-ne cu viitorul ţării, cu viitorul copiilor noştri. Să spui că dacă nu-l votezi pe Băsescu trădezi dreapta este cea mai mare prostie pe care am auzit-o de când m-am născut.

Dacă acum PSD, PNL, UDMR, PRM, PNG şi cine o mai fi îşi dau mâna şi propun un guvern de specialişti, fac o înţelegere dincolo de barierele ideologice şi politice pentru a scoate ţara din rahat, cred că avem obligaţia să le dăm o şansă. Eu unul o am. Nu pentru mine ci pentru copilul meu, pentru viitorul lui.
Şi pentru asta – pe moment – sunt dispus să trec cu vederea şi basca lu’ Iliescu. Nu îmi este uşor. Faţă de mulţi din cei cu gura (cam) mare azi, eu eram în arestul securităţii în 1988, revoluţia am trăit-o în stradă, nu am văzut-o la televizor şi sunt din tot mai puţinii care încă mai speră ca Iliescu şi la 90 de ani dacă îi apucă să-şi primească meritata condamnare la puşcărie pe viaţă pentru tot ce a făcut.
Dar acum România se scufundă şi cred că avem alte priorităţi.

PUNCTUL DOI. (dedesubt urmează o imagine NU rubrica de răspunsuri! blogul continuă DUPĂ!)

Liberal la 19, socialist la 30 şi conservator după 40 în cazul meu nu se aplică. Democraţia dăunează grav proştilor fiindcă nici nu o înţeleg, nici ce să facă – sau să nu facă – nu ştiu.

Săptămâna trecută m-am pricopsit cu un „prieten nou”, în mod inteligent îşi spune „Eu” (am publicat prima şarjă din „mesaje”) şi şi-a făcut un obicei din a vomita pe blogul meu. Eu nu mă dau gazdă bună şi nu ţin minte să fi afirmat vreodată că aş fi un mare iubitor de oameni. Îmi plac câinii.
Când vine cineva şi-mi spune că-s prost, nu-i nicio problemă, părerile noaste coincid, însă când cineva insistă cu dejecţii şi „adevăruri” strâmbe, chestii auzite cu jumătate de ureche şi răstălmăcite, devine agasant. M-am plictisit să-l tot trec la „spam” fiindcă schimbă IP-urile mai des decât respiră omul normal, aşa că m-am văzut nevoit să schimb regulile jocului:

Vrei să laşi un comentariu, nicio problemă, completezi nume (poate să fie şi poreclă, nu e nicio problemă) şi adresa de mail. Adresa nu apare la vedere. Comentariul o să fie salvat şi dacă nu conţine dejecţii, îl aprob fără nicio problemă. Repet, mă puteţi şi înjura le aprob fără ezitare. Atâta tot, introduc regula din cârciumile civilizate: îmi rezerv dreptul să nu servesc şi să dau afară pe cine vreau. E blogul MEU, fac ce am „io” chef, nu-s obligat să citesc afirmaţii jegoase la adresa mea pe el.

It’s my way or the highway.

Vorrei andare in letargo fino al 5 gennaio.