Ieri primesc un comentariu la postarea ‘Poporul dixit’. De la Claudiu Nitisor. Textul: “zarurile au fost aruncate”. Bun, zic. Omul a comentat la mine, un blogger incepator. Frumos. Si ce sa vezi, vizitand alte bloguri gasesc acelasi comentariu, scris de Nitisor: “zarurile au fost aruncate”. Dupa doua-trei bloguri descoperite, ‘marcate’ in acest fel, mi-a fost clar ca omul este in ‘actiune’. Vrea sa cucereasca cititori. Acum stau sa ma gandesc, oare in afara de ‘zaruri’ ce mai foloseste bloggerul nostru? Metoda ieftina si demna de dispret… daca comentezi undeva macar zi ceva original… nu te multumi cu copy-paste… te vede ‘opinia ta publica’… Ma duc sa-i ‘inapoiez’ zarurile.

Am ’sosit’ de putina vreme in lumea bloggerilor. Nu stiu prea multe lucruri despre acest domeniu dar am si eu cateva impresii la acest ‘inceput de drum’.

Prima este ca in blogosfera intalnesti oameni de toate felurile. Civilizati, vulgari, inteligenti, inculti, needucati, doctori, jurnalisti, doctori, ingineri, sportivi, politicieni, minori, visatori, optimisti, satanisti, crestini, etc. Daca trecem peste continutul uneori execrabil de pe anumite bloguri putem concluziona ca este admirabil ca oamenii, prin blogul personal, isi pot exprima parerile sau isi pot descarca sufletul. Este minunat ca poti naviga printre bloguri in liniste, avand posibilitatea sa te ‘apropii’ de cine vrei.

A doua impresie se leaga de definitia bloggerului autentic. Generalizand cu indrazneala am observat ca exista doua categorii mari de bloggeri. Sunt vedetele care tin si un blog. Ei sunt vestiti nu datorita blogului personal ci pentru ca au fost si sunt in atentia publicului prin activitatea desfasurata. Cred ca multi dintre ei sunt oameni de o calitate deosebita si blogurile lor deasemenea. Insa, ei n-au muncit pentru a deveni vizibili in blogosfera. Da, au ‘mmuncit’ altundeva… Adevaratii blogeri, sunt si ei vedete dar au capatat acest statut tocmai datorita site-urilor personale. Ei au inceput de ‘jos’, au ‘muncit’, au ‘transpirat’ in aceasta sfera si asa au ajuns vestiti, vizibili si chiar vedete. Pentru mine ei sunt bloggeri autentici, de rasa.

Aseara l-am ascultat la radio pe Dinu Sararu, o figura controversata. Vorbea despre  piesa “Take, Ianke si Cadar”, care a fost pusa in scena cand dansul era director al Teatrului National si felul cum a gasit solutii sa-i plateasca pe actorii care au jucat in aceasta piesa, respectiv: Beligan, Dinica si Moraru.

O piesa memorabila care s-a jucat cu casa inchisa. Biletele se epuizau la scurt timp dupa ce se puneau la vanzare.
Din principiu nu sunt de acord cu aceasta atitudine pe care o expune aici un blogger , care consta in  a nega tot ce a fost inainte. Lucrurile nu sunt  chiar atat de simple. Sunt o iubitoare de tara, de cultura, de arta, de teatru, de oameni in general. Ii stimez pe actorii romani si sustin faptul ca acesti oameni au avut dreptul sa traiasca si atunci, dar si acum. Consider ca nu avem dreptul sa-i tratam de sus, sa-i judecam, sa-i taram prin noroi, prin ziare, prin reviste, prin lumea virtuala. Mi se pare normal sa-i respectam pentru munca lor.
La urma urmei, dumneavoastra cine sunteti? Cine va da acest drept de justitiar?
Credeti ca puteti modifica realitatea?

Cu grijă, cu chef, cu nerv, cu toată fiinţa lor (ce poetic a sunat asta)!

Week-end-ul ăsta a început în forţă pentru mine, prin invitaţia Tomatei la clubul de joc. Memorabilă seară-prelungită-în noapte!

Îmi cer scuze pentru momentul meu antisocial din primele ore, dar acest lucru are drept cauză bestialul  joc de sudoku (din sticlă!) pus la dispoziţie de Rob. Atât ineditul pieselor, cât şi complexitatea grilelor m-au făcut, preţ de minute bune, să ignor aproape în totalitate mediul înconjurător. Pur şi simplu nu-mi putea lua ochii de la cifrele înşirate pe tablă. Şi întrucât această veritabilă acţiune de brain-fucking începea să mă vlăguiască,  mi-au sărit în ajutor Daciana şi Rob, în primă fază, iar ulterior Ily, Dani, Paul şi Richie. Din păcate, în ciuda numărului mare de capete luminate, tot n-am reuşit să-i dăm de cap ultimului joc, dovadă (din punctul meu de vedere) că sudoku tot cu hârtia şi creionul în faţă se joacă cel mai bine! Dar chiar şi aşa, a fost superb! (mersi, Rob!!)

La masa din dreapta, exact în momentul în care eu îmi luam în primire “drogul” cu cifre, o bună parte din cei prezenţi erau prinşi în febra unui joc de remi. În ordinea numerelor de pe tricou, din câte îmi aduc aminte, au fost Nuzzu, Dede, Rob, Tomata, Alice, Richie, Cătă şi încă câteva personaje cărora din varii motive nu le-am reţinut numele.

Iar la stânga, ceva mai târziu, s-au desfăşurat mai multe etape de “Nu te supăra, frate!”, “Sus jos” şi alte  joculeţe de copii mici, la care adulţi nu s-au sfiit să ia parte. Au participat Sirg, Ily, George, Richie şi Horia.

Deşi concentrată nevoie mare la grilele colorate de cifre, alături de Daciana, am mai aruncat când şi când un ochi la ce se întâmpla în jurul meu, ocazie cu care am observat că pe canapeaua din faţă începuse  campionatul de table şi cruce, la care într-un final, am participat şi eu*. Principalii piloni de susţinere au fost Andra, Camytzi, Clawd şi Cătă.

În principiu, jumătate de Funky era ocupată de domniile noastre, însă n-a durat mult până ne-am extins. Astfel, fix în faţa pultului de la bar s-a încins o partidă de UNO (?), iar juma’ de metru mai încolo, începea sesiunea de mimă.

Care mimă i-a acaparat în scurt timp pe aproape toţi cei prezenţi, lăsându-se cu masive hohote de râs şi chicoteli.  De departe consider că a fost cea mai mişto parte din toată întâlnirea. (we should do that again!)

S-a mai jucat lumea domino, scrabble, monopoly, yahtzee şi… [insert game here].

Lista completă a celor prezenţi nu o am, întrucât nu s-a mai întocmit celebrul zelist, dar ţin minte că au fost aşa: eu (d’oh!), Deme, Dede, Tomata, Alice, Ily, Richie, Horia, Cristi, Rob, Sirb, Corina, Andra, Dan, Nuzzu, Dani, Cătă, Camytzi, Clawd, George, Todo, Daciana, Sirg, Marius, Paul, Mircea Popescu cu prietena (care avea un păr lung, superb, de care m-am îndrăgostit pe loc) şi… şi nu mai ştiu. (me blushing)

*M-am băgat cu capul înainte şi la cruce şi la table. Am mâncat bătaie şi la una şi la alta. Daciana spune că eu pun prea mult suflet şi nu ştiu să pierd. Eu nu recunosc nimic, invocând ca scuză faptul că mintea îmi era blocată pe sudoku… Şi cu asta m-am scos!

ps: dragi fotografi amatori şi mai puţin amatori, vreau pozeeee!!!!!!

Cea mai mare reţea socială din România, hi5.com, care a înregistrat 4,22 milioane de vizitatori unici şi a generat peste două miliarde de afişări doar în luna octombrie, nu este, deocamdată, o maşină de făcut bani.

Teoretic, cifrele ar trebui să impresioneze orice agenţie de publicitate online. Practic, lucrurile nu stau chiar aşa.

hi5.com nu are o reputaţie tocmai fericită în România. „Manelizarea” acestei reţele sociale îi face pe marketeri să dea înapoi. Majoritatea utilizatorilor hi5.com din România (82,6%) sunt puşti sau puştoaice.

Nu există campanii online dedicate

L-am întrebat pe Călin Rotăruş, directorul general al ARBOInteractive, regia de publicitate online care reprezintă exclusiv hi5.com la nivel local, câte conturi active există în reţea din România. Mi-a răspuns că aproximativ două milioane. Deci, peste 1,6 milioane de utilizatori intră în categoria adolescentină.

Aceşti utilizatori nu sunt targetaţi în niciun fel. Nu am văzut până acum vreo campanie virală pe hi5.com care să-i vizeze.

Chiar şi aşa, rămân peste 400.000 de utilizatori „maturi”. Dar ARBOInteractive îi va targeta greu, din mai multe motive. În primul rând, hi5.com este recunoscută ca fiind o reţea socială despre tineri şi fun, iar asta va atârna greu în ochii advertiserilor.

hi5.com marşează pe gaming, dar utilizatorii români nu sunt pasionaţi de asta

Un alt motiv ar fi că deocamdată nu ştie cum. Poate că tocmai de aceea a înfiinţat un departament special, destinat doar activităţilor social media.

Publicitatea online din România va fi greu de obţinut pentru că piaţa locală nu este tocmai pe aceeaşi linie cu strategia globală a hi5.com, care marşează pe gaming, după cum a declarat chiar directorul executiv al companiei, Ramu Yalamanchi. hi5.com vrea să socată bani din gaming, dar utilizatorii români nu se înghesuie la jocuri.

Reprezentanţii ARBOInteractive au făcut feţe, feţe, când au fost întrebaţi câţi utilizatori români se joacă pe hi5.com. Au scos, totuşi, o cifră: 25%. Personal cred că sunt mult mai puţini, poate 5%.

Cu ce rămâne, atunci, hi5.com din cifrele ameţitoare? Cu perspectivă. Are de unde să trieze. Călin Rotăruş a făcut o estimare de bun simţ. A vorbit despre obţinerea unor venituri semnificative într-un orizont de doi, trei ani.

Deocamdată, puştii de pe hi5.com pot viziona reclame despre cum poţi să investeşti pe bursă sau ce GPS îţi poţi cumpăra cu 849 lei.

sursa: www.money.ro

Proiectul “Globuri cu suflet” se adreseaza tuturor persoanelor, in special bloggerilor ieseni dornici sa se implice in campanii de sensibilizare din preajma sarbatorilor de iarna. Scopul acestui proiect este de a aduce zambetul pe buze unor copii dintr-un centru de plasament din Iasi.

Obiectivele proiectului:
- oferirea de cadouri cu ocazia sarbatorilor de iarna (de Sf. Nicolae) copiilor din centrul de plasament (promit sa anunt in curand !)
- sensibilizarea bloggerilor ieseni in perioada sarbatorilor de iarna;
- dezvoltarea relatiilor de comunicare si cooperare dintre bloggeri si copiii nevoiasi;
- promovarea coeziunii sociale si a drepturilor sociale.

Perioada proiect: Aceasta campanie de sensibilizare se va desfasura pe durata a 4 saptamani (10 noiembrie- duminica 6 decembrie 09) si se va desfasura pe bloggurile personale. Pe 14 noiembrie se va organiza al 23-lea bloggmeet in Iasi, ocazie numai buna de a strange primele daruri pentru cei nevoiasi.

Mai multe detalii aici.
LE: Si primele donatii.

Pe 10 noiembrie, in Londra a avut loc comemorarea militarilor morti in razboiul international impotriva terorismului. Ziua a fost marcata de prezenta la Londra, capitala Angliei, a liderilor marcanti ai statelor membre NATO.
Mie, personal, mi-a placut foarte mult o initiativa deosebita care a dat posibilitatea fiecarui londonez sa-si manifeste respectul si consideratia fata de eroii cazuti pe campul de lupta, dar si sprijinul pentru famiile ramase in urma. Initiativa a constat in stabilirea ca simbol al acestei zile a unei flori rosii. Aceste flori puteau fi achizitionate de peste tot: din magazine, din saloanele de cosmetica, de pe strada sau de la receptiile hotelurilor londoneze. Pretul lor nu era fix. Fiecare dona suma dorita si cumpara floarea-simbol. Suma stransa de pe urma acestui demers a fost una consistenta si a mers catre familiile soldatilor cazuti pe campul de lupta din Irak.
La final, pe parcursul zilei, florile au fost aruncate in fantanile londoneze. Frumusetea fantanilor acoperite de acest simbol al sperantei si al respectului este greu de descris in cuvinte.
As avea o mare bucurie daca am putea noi, aici, in spatiul virtual, sa initiem un astfel de demers. Sa alegem o zi reprezantativa, sa ne mobilizam si sa putem arata, la randul nostru, respectul pe care il purtam pentru eroii nostri. Astept, in acest sens, propunerile voastre, chiar aici pe blog. Sa aratam impreuna ca ne pasa!

P.S. Am cumparat personal o astfel de floare si marturisesc ca nimic nu se poate compara cu frumusetea sentimentului pe care l-am avut atunci cand am tinut in mana simbolul respectului si al sperantei.

(Acum când scriu, forumul este pe sfârşite…îl urmăresc în paralel în timp ce scriu. Nu poate fi considerat live blogging, nu ? Deşi transmisia este de o calitate atât de bună încât am impresia că sunt în sala pe  care am părăsit-o de curând ).

Evenimentul este memorabil din  mai multe puncte de vedere. Mai întâi, nu este obişnuit să vezi bloggeri din atâtea ţări adunaţi la un loc.  Apoi, problemele tratate au fost complexe, de la bloguri ca instrument de marketing sau de promovare a imaginii de corporaţie  şi până la libertatea jurnalismului online şi viitorul blogosferelor. În continuare, am între(văzut) blogosfere atât de diferite, de parcă nu ar fi aparţinut aceleiaşi planete…În fine, că acest eveniment îndrăzneţ a fost organizat de o asociaţie studenţească, şi s-au descurcat admirabil.

Au fost şi minusuri: promovarea slabă a evenimentului şi folosirea lui insuficientă pentru promovarea imaginii României: unii dintre cei mai influenţi bloggeri din lume au fost la Bucureşti şi au scris despre forum, “în direct”. Dar poate mai erau şi alte posibilităţi de a folosi evenimentul, nu?

Să nu închei fără să observ reacţiile copilăreşti de pe unele bloguri (spuneam eu odată despre vârste diferite ale blogosferelor: ei bine, la acest forum au fost vizibile diferenţele). Am văzut obiecţii gen “de ce  Azerbaidjan are speakeri şi România nu are speakeri” sau “nu vin că nu am fost invitat”. Însă intrarea a fost liberă şi bloggerii puteau să participe şi să ia cuvântul. Fără invitaţie şi fără titlul de key speaker, ce să-i faci…

]]> http://tudorcutus.wordpress.com/2009/11/10/prima-si-ultima-leapsa/ Mon, 09 Nov 2009 22:23:17 +0000 Tudor http://tudorcutus.wordpress.com/2009/11/10/prima-si-ultima-leapsa/ http://edanielfloroiu.wordpress.com/2009/11/08/toata-lumea-i%c8%99i-trage-blog/ Sun, 08 Nov 2009 20:11:29 +0000 notidem http://edanielfloroiu.wordpress.com/2009/11/08/toata-lumea-i%c8%99i-trage-blog/

Dacă ar fi un argument foarte puternic care m-ar determina să nu-mi fac blog, acesta ar fi: Toată lumea își face blog. Și în ciuda faptului că toți își fac, m-am gândit să-mi fac și eu, probabil din iluzia pe care cred că o împart cu ceilalți bloggeri: iluzia faptului că avem ceva de spus. Nu mai e nimic nou sub soare, absolut nimic nou nu poate apărea într-un blog. Doar combinațiile de fraze și unele alăturări de idei noi mai pot interesa pe cineva, în rest, nimic nou nu mai poate fi spus. Ce vrei să spui, s-a mai spus, iar dacă nu găsești când sau cine a mai spus înseamnă că nu cauți îndeajuns de bine.

Toată lumea își „trage” blog … Blogurile nu mai sunt jurnale online prin care încerci să formulezi experiențele tale în așa fel încât cineva să tragă concluzii folositoare sau să servească unui scop neegoist, ci pur si simplu ne facem bloguri pentru a povesti nimicurile noastre de zi cu zi, ce mai vedem pe net, asta de parcă restu nu au google și bing și yahoo search … și restu. Majoritatea blogurilor nu urmăresc să pună informația în slujba celui care citește ci sunt forme de publicitate. Adică bloggeru își face reclamă și urmărește traficul și doar traficul, transpirând nervos la orice coborâre a curbei accesărilor. Trist… prea trist, dar adevărat.

Metamorfozatu-m-am aseară în Britney Spears, după spusele colegei Tomata, şi petrecut-am până aproape în zori de zi cu bloggeri de clasă din Timişoara, în două reprize.

În Dublin s-a consumat cea mai mare parte a chefului, cu felicitările (pentru costume) şi dansul. Acolo am constatat că pot coabita în condiţii umane, sub stricta supraveghere a lui Raka San, indieni şi vikingi, artişti plastici, buburuze sângerii, profesoare şi doftori, travestiţi cu codiţe şi bărbaţi în negru, ţigăncuţe cu fuste largi şi bănuţi aurii, cowgirls şi cowboys, şcolăriţe şi muncitori cu cască galbenă, detectivul Columbo şi suporterul României – Cezar (also known as Iubi lu’ Tomata), precum şi persoane necostumate dar tolerate anyway, printre care Jimmy & Bianca, Petre şi Raul*. Am râs de costumaţii şi de felul în care încercam toţi să intrăm (sau nu) în pielea “personajelor”, am dansat până ne-au lăsat articulaţiile şi încheieturile, am băut tequilla pentru ne lăsa cuprinşi de spiritul Halloween-ului, am comunicat prin cuvinte sau prin semne pe ritm de d&b, ne-am tras în poză pentru posteritate, după care ne-am mutat şatra în…

Beer & Bricks, adică o veritabilă pădure bântuită în miez de toamnă, judecând după noianul de frunze ce acoperea podeaua şi pânzele de păianjen de pe pereţi. Pădure în care Daciana ne-a fermecat cu un dans (mai ales pe Ily) şi ne-am scăldat (vorba vine) în metrii de bere şi tequilla. Întrucât era o ocazie specială, zelist-ul nu s-a mai scrijelit pe suluri de papirus, ci pe braţele de buburuză ale lui Bloodie. Care Bloodie mi-a dăruit o oaie, pentru care îi mulţumesc foarte şi îi promit că voi avea grijă să îi refac conturul după fiecare duş. Ne-au fost aproape şi Camytzi şi Clawd, care au venit şi ei costumaţi în înger decăzut şi… Clawd!

It was a night to remember, vorba lui Bilbo Baggins. La mai multe!

Fotografii graţie curtoaziei lui Sîrb şi a Tomatei.

*cu scuzele de rigoare în caz că am omis pe cineva; e din cauza gradelor acumulate…

Pana la urma am gasit niste bloggeri draguti cu care sa fac schimb de link! Ii gasiti la http://schimbdelink.ro/.

Multumesc!

Tocmai dupa ultimele 4 articole mi-am dat seama de ceva . Am realizat ca oferind “publicului” articole bune de comentat , primesti si rasplata bine meritata . Faceam comparatie intre alte articole de genul stirilor din lumea IT , si articolele scrise incepand de luni pana joi . Se poate vedea de la o posta diferenta dintre numarul de comentarii .

Si acest lucru iti ofera o satisfactie mare cu siguranta (cel putin mie) . Ma simt foarte mandru atunci cand vad ca articolele mele sunt criticate , comentate de alti bloggeri si ca nu sunt comentarii aruncate asa , doar de dragul de a lasa unul . Cred ca si voua vi se intampla sa “va creasca inima” atunci cand observati ca “prindeti la public” cu o insemnare pe blog .

Si drept sa va spus , mai mult ma incanta comentatorii decat traficul propriu-zis . Pentru ca unii intra , citesc putin si ies . Dar ca sa ai cititori fideli , care comenteaza de fiecare data cand postezi ceva de caliate , trebuie zic eu putina munca,nu? Nu ma dau mare blogger , dar asta ma bucura . Faptul ca am reusit sa imi adun bloggeri care ma citesc .

Voi la ce tineti mai mult? La ideea de a avea trafic sau de a fi comentat?

O zi din viaţa mea

De dimineaţă când mă scol ,mă doare tare gandu’

Că tre’ să scriu ceva,să fiu în lumea mea.

Am aşteptat o noapte ,să fiu cu tine,

Calculatorul meu,făcător de bine.

Acum sincer să fiu,nu ştiu ce să scriu.

Capul mi-e gol,de idei cu spor.

De scris n-am să scriu,

Un singur lucru îmi rămâne :

S-a  m-apuc de-un vin .

Aşa e mai bine, idei noi îmi vin

Şi-ncep să scriu ca să-mi revin.

Aştept vreo două ore să treacă efectu’

Şi-ncep din nou a medita,la nemurirea mea.

Acum că seara a venit ,sunt mai fericit!

Mă pot culca pe-o geană,

Şi s-aştept nerăbdător ,să revin din nou

Pe-ale blogului meleaguri, să mai scriu de zor!

Title: O zi din viaţă mea

Autor: EU

Ucigă-l toaca de Stavrache

Se lasa intunericul peste copacii nemultumiti de intarzierea toamnei. Doar cativa caini vagabonzi si tot atat de multi aurolaci isi fac veacul pe unde apuca, pe strazi. Te plimbi linistit, treci de cerberii puturosi care pazesc familii numeroase de hobiti de Ferentari si iti vezi de drum, multumind cerului ca inca te mai poti deplasa pe doua picioare(asta pana la urmatoarea strada mai putin luminata si ferita de ochii autoritatilor) si scuipi de 3 x 3 ori in san. Iti continui drumul prin labirintul capitalei ca soarecele dupa o bucata de branza(Bucurestiul a devenit, treptat, un veritabil labirint, si oamenii care locuiesc in el, rozatoarele care parcurg kilometri intregi pentru o bucata de branza- banii) si incerci sa te feresti de zonele ferite. Nu poti. Intunericul capitalei miroase a aurolac si-ti amesteste mintea, conducandu-te catre cele mai ascunse ghetouri precum o calauza imbrobodita in miasme. Mergi cum n-ai mai mers niciodata, continui sa mergi ca dupa o femeie ale carei fese te-au prins de nas si vor sa te atraga intre ele. Nu exista cale de scapare. Miroase ca in fundul curtii lui Aghiutza, te uiti in jur, cercetezi zona, vrei sa atingi intunericul si cauti cu disperare lumina. Nu poti. Strigi, nu te aude nimeni. Vrei sa auzi ceva, nu te striga nimeni. Stele s-au retras fiecare in intunericul lor. Mergi, iar mergi, pasesti cu nesiguranta introvertitului care isi da pentru prima data intalnire cu sfarcuri de muza neprihanita mirosind a lapte praf. Bucurestiul este de-acum o dimensiune uitata, lasata undeva intre angoasa si orgasm. Nicio poarta nu se deschide, nicio poarta nu se inchide si nicio poarta nu poarta mai mult de doua secunde amintirea ca ai pornit de undeva. Calauza strange tot mai tare din fese pentru a se asigura ca nu te pierde, ca n-ai cum sa scapi din prinsoarea imbatatoare, si nu scapi oricat te-ai zvarcoli. Doar doua lumanari se aprind de-o parte si de alta a labirintului de flori negre, si-apoi inca doua, si inca doua. Lumina incepe sa devina din ce in ce mai puternica pana cand nu mai vezi decat o mare de lumina. Astepti sa-ti recapeti vederea, un minut, doua, trei… si te-a lovit. Fesele de domnisoara ce te purtau printr-o bezna pe care o puteai taia cu toporul nu erau decat doi ochi albastri, unul mai mic decat celalalt, avand scris deasupra lor cu sangele si sudoarea romanilor: De ce iti e frica, nu scapi! Din ochi se deschide o gura de balaur care incepe sa-ti devoreze mintea si sa-ti aspire toti banii din portofel. Uciga-l toaca s-a reintors pe pamant in chip de muritor si pozeaza in rol de presedinte, dar si-n ipostaze incriminatorii cu blonde la purtator, uneori. Sa fie inceputul sfarsitului pentru fiecare dintre noi?

*

Sunt un fricos, deci nu scap de Al3xa

Mă duceam şi eu vineri spre casă ca tot omul obosit după o săptămână de lucru intens, gândindu-mă la ale mele, oricum la orice altceva decât la faptul ca tocmai începuse oficial campania prezidenţială. Când, deodată, de pe un afiş, văd că cineva îmi zâmbeşte mefistofelic. Cum eram adâncită-n gândurile mele, am avut un moment de cumpănă: nu ştiam dacă ceea ce văd e doar în imaginaţia mea sau e chiar realitatea obiectivă. Trăiam într-un fel de portret al lui Dorian Gray, îmi juca mintea cumva vreo festă (nu c-ar fi fost prima oară)? Până la urmă m-am dezmeticit şi mi-am dat seama că ceea ce vedeam pe afiş nu poate fi proiecţia interiorului meu. Eu nu am chelie şi eu nu am ochii strâmbi din câte ştiu.

Or imaginea care mi se înfăţişa înaintea globilor oculari era de-a dreptul grobiană. Un cap tăiat, butucănos, se afla în prim plan. Nişte ochi de-un albastru spălăcit, bulbucaţi, îmi dădeau fiori pe şira spinării. Omul încerca un zâmbet, dar rezultatul a fost o încrâncenare a maxilarului care, în contrast cu arcadele deformate, stârnea groaza. Era îmbrăcat într-un costum, semn elitist deci, totuşi bădărănia chipului nu şi-o putuse ascunde sub cămaşa de milioane de dolari. Era Băsel, da. Nu visam.

Dar ce-i mai rău abia acum vine. Mesajul său electoral: de ce le e frică, nu scapă. Iar în dreapta, trimitere spre referendum. De parca alegerile prezidenţiale au ceva de-a face cu referendumul. Am mărunţit nişte cuvinte nedemne de a fi trecute aici, şi m-am aşezat în faţa afişului să contemplu nebunia băsesciană în adevărăta-i splendoare. Eu eram mică, el era mare. Eu priveam la el cumva neputincioasă, el îmi arunca un zâmbet dispreţuitor. Eu eram cuprinsă de frică doar când îi priveam chipul, el îmi sugera subtil că n-o să scap de el. Pentru 3 minute am trăit groaza de pe la 2 ani jumate când încă credeam în Bau-bau şi-n faptul c-o să mă jupoaie de vie dacă nu pap toată supica.

Dup-aia m-am întrebat cum s-or simţi bieţii copii când or vedea asemenea afiş. Nu a trecut mult şi-am găsit răspunsul AICI. Apoi m-am mai întrebat ce-or simţi şi cetăţenii de rând când l-or vedea pe Băsel ameninţând la fiecare colţ de stradă, de bloc, de panou publicitar “de ce vă e frică, n-o să scăpaţi!”. Am avut revelaţia pentru a mia oară că Băsescu e nebun. Nebun patologic. Că vrea să acutizeze psihoza generală deja creată pe fondul crizei economice şi celei politice. Că avertizează românii printr-un mesaj subliminal că imaginea lui îi va urmări şi-n mormânt. Pentru că de ce altceva îi este mai frică unui om dacă nu de moarte? Ar fi putut să-şi pozeze doar mecla şi s-o facă afiş electoral, că doar moaca prin ea însăşi ar fi stârnit spaimă în rândul alegătorilor.

Apoi mi-am zis revelator: “ptii, drace, pentru prima oară-n viaţă ştiu că trebuie să merg la vot. şi să NU-l votez pe Băsescu.” Apoi, următorul gând venit prin regresie direct din nevroza infantilă: nu [mai] mi-e frică de Bau-Bau!

Super tare asta:)) Pacat ca nu sunt mai multi bloggeri de exemplu zoso sau badpitzi etc.Oricum interesanta idea.Bravo voua..

eftimie a dat tonul, voi aveți ocazia să umpleți portativul de azi, așteptăm propuneri pentru imnul campaniei. idei??

Ceaușescule, de ce ne bântui, by Bloghita

Există viață fără CET 2, by stiribrasov

Există viață fără CET, by Eftimie

Democrație, by Ionuțu

Atenție se întâmplă ceva, by prinbrasov

Azi am filmat, by Clau P