Sarbatorile vin …

PREGATIRI DE SARBATORI

In Sibiu s-a montat în Piaţa Mare bradul care va fi împodobit de Crăciun. Pomul înalt de 20 de metri a fost adus din Avrig, iar luminiţele vor fi aprinse pe 28 noiembrie.
Nici primăria din Botoşani nu se lasă mai prejos. Edilul a dat 100.000 de euro pentru a aduce un patinoar din Italia

Noiembrie nu e îndeobşte darnic cu lumina, ori terestrele sale ceţuri o ascund prea adesea… Accesul la (cerul) albastru se întâmplă rar, iar când se petrece toamna târzie se colorează subit, o sonoritate specială animă frunzele şi un galben ca de candele toropeşte…

Contorul blog-ului spune că dacă adaug şi textul acesta s-au adunat 200. Aş vrea să cred că nu sunt efemere notaţii, că sunt paginile unei cărţi… De vreo 300 de ori cei care au răsfoit-o au notat gândurile lor, aşa cum fac şi eu cu litere minuscule, din loc în loc, pe chenarul alb al câte unei pagini, când lectura îmi coboară în inimă sau când urcă în profunzimea gândului. Lor şi celor mai bine de 26000 care în treacăt sau mai pe îndelete au răsfoit printre texte, le mulţumesc!

Se numeste Andrei Vieriu, are 21 de ani este din iasi.
Face parte din TSD iasi, Tinerii Sociali Democrati ieseni sunt alaturi de el.

Botosaneni sunt si ei alaturi de tine,frumoase miscari, bravo!

Oxygen from Christopher Hendryx on Vimeo.

©razbointrucuvant.ro

Click – Inregistrare audio

Nu e un “conspirationist”, nu e un “profan”, nu e nici macar un specialist de rand sau cineva care ar avea vreun interes impotriva Big Pharma. Pentru ca este el insusi managerul general al unei astfel de companii din Canada, Sterigen. Asadar vorbeste din interior si stie cel mai bine despre ce este vorba in legatura cu interesele companiilor farmaceutice si cu isteria gripei porcine. Este microbiolog de top si este roman, originar din Botosani. Spune multe lucruri pe fata, chiar daca este evident ca nu poate spune chiar tot sau nu poate merge pana la capat… Ascultati-l pe Vania Atudorei si incercati sa faceti cunoscuta si altora inregistrarea. Este o marturie absolut limpede si inatacabila, care zguduie toata constructia de nisip a terorii “pandemice” care incearca sa ne bulverseze acum vietile si sa ne faca sclavii vanzatorilor de medicamente si de vaccinuri.

VANIA ATUDOREI, microbiolog roman, specialist de top, Directorul Companiei Sterigen din Canada – ADEVARUL NEPLACUT DESPRE INDUSTRIA FARMACEUTICA ROSTIT DE UN INSIDER. DEMASCAREA MINCIUNII GRIPEI PORCINE!

(emisiune Radio Cluj, 14 august 2009)

Doar cateva extrase din interviu:

- Se face o afirmatie referitoare la cancer, cum ca, de fapt, industria farmaceutica din intreaga lume este cea care nu permite rezolvarea cancerului, pentru ca ar exista deja medicamente, dar industriei farmaceutice ii este mai profitabil sa produca citostatice.

- Partial este adevarat. Industria farmaceutica este si o industrie necinstita, este si o industrie ipocrita, este si o industrie care vrea sa faca profituri si le face din plin. Pot sa va dau un exemplu. Tratam sinuzita cu antibiotice – se folosea la inceput tetraciclina si s-a descoperit un alt antibiotic de 10 ori mai puternic, iar industria farmaceutica nu voia sa-l fabrice, desi era mult mai eficient si trebuia luat numai o data pe zi, iar nu de 3-4 ori pe zi ca tetraciclina, iar industria farmaceutica a zis: “Eu deja am instalatii care m-au costat milioane si miliarde de dolari, eu ce fac cu instalatiile astea si cu vechile antibiotice?”. Este si o industrie care vrea sa faca profituri si care este conservatoare. La un moment dat, sigur ca exista boli pentru care sunt tratamente care, daca sunt prea ieftine, nu le convine pentru ca nu fac profituri.

Medicamentele nu sunt totdeauna eficiente. Si sa va dau un exemplu. Vaccinul pentru gripa care s-a fabricat anul trecut a fost eficient numai in 40-45% din cazuri. Deci sa nu ne facem iluzii ca este o industrie sfanta, careia nu avem nimic sa-i reprosam, impecabila… Etica e departe de asta. In fond, industria asta, in general, este privata, este pe mana unor oameni de afaceri, si ce-i intereseaza pe ei sunt castigurile.

- Se vorbeste tot de mana unor oameni de afaceri si cand este vorba de acest virus AH1N1, gripa porcina. Care este punctul dvs. de vedere, ca microbiolog? Cat este adevar si cat este neadevar?

- Adevar este, sa zicem, 30%, neadevar este 70%. Sunt convins ca unii ziaristi au fost PLATITI ca sa faca mult zgomot pentru nimic.

- De cine au fost platiti?

- De companiile farmaceutice care fabrica vaccinurile gripei si care fabrica medicamente pentru gripa. Pentru ca exista numai doua companii farmaceutice in lume care fabrica niste medicamente pentru gripa, medicamente care sunt mai mult sau mai putin eficiente… nu sunt eficiente nici macar pentru 50% din populatie. Este vorba de compania Hoffmann-La Roche din Basel, Elvetia, care fabrica Tamiflu si este vorba de cea mai mare companie din Anglia, GlaxoSmithKline. Iar aceste companii au tot interesul sa-si vanda medicamentele si sa faca profituri foarte mari. Foarte multe tari, in paranoia [psihoza, n.n.] asta, au cumparat cantitati extraordinare, de milioane si milioane de dolari, care vor expira si vor fi aruncate. Si medicamentele astea sunt cumparate din banii publici, din impozitele si taxele noastre.

(…) Va dau ca exemplu gripa aviara. Acum doi ani a fost paranoia [psihoza, n.n.] cu gripa aviara? Da. Au fost prognosticuri ca aceasta gripa se va transforma intr-o pandemie? Da. N-a fost nici macar o epidemie la nivelul unei tari, dar o pandemie [iar anul acesta este stiut ca OMS a schimbat definitia pandemiei, reducand conditiile, ca sa o poata declara, n.n.]. Gripa la pasari si la porci exista de cand au aparut speciile acestea pe pamant. Nu este ceva nou. Gripa vine in fiecare an din Hong-Kong, pentru ca acolo sunt sate unde chinezii dorm in aceeasi camera cu ratele, cu gainile, cu porcii, iar virusurile acestea animale se transmit la om, uneori sufera mutatii. Si astazi cu traficul de avioane transportand peste un miliard de pasageri in fiecare an, ceea ce reprezinta mult raportat la populatia planetei… Deci in fiecare an avem gripa, nu este ceva nou. Stiti dvs. ca in fiecare an mor mult mai multi oameni de gripa decat de SIDA? Si cine mor? Mor persoanele in varsta care au o imunitate scazuta, bineinteles, mor cei care au imunitate deficienta…

Se face mult zgomot pentru nimic! Daca era, intr-adevar, sa fie o pandemie, cum a fost in anul 1918, cand se estimeaza ca au fost intre 10-20 milioane de morti de gripa… o pandemie se propaga repede, nu se propaga asa, ca azi au murit 10, si maine mai mor 5, poimaine mai mor 2, s.a.m.d. …

(…) Se iau si niste masuri. Problema este sa nu se cada in paranoia si intr-o extrema, sa nu se exagereze. Pentru ca in cazul gripei aviare s-au cheltuit miliarde de dolari. Au fost tari care au cumparat medicamente, care au cumparat vaccinuri, intre timp toate acestea au expirat si au fost aruncate. Or, banii astia erau din buzunarele noastre si nu erau justificati! Au fost niste exagerari. Uneori este o paranoia care este dorita. De ce? Pentru ca in acest timp… toate companiile care fabrica masti isi vand mastile… Si mastile astea au o eficacitate ZERO! Mastile astea sunt praf in ochii nostri, n-au nicio eficienta! Si totusi sunt tari care cumpara miliarde de masti ca sa protejeze populatia. Hai sa fim seriosi! (vezi, la noi, stirea de acum 2 zile: Vor fi distribuite 7.000 de măşti şi 60.000 de litri de dezinfectanţi în şcolile din Bucureşti si comunicatul CSAT-ului in care “s-a luat decizia suplimentarii fondurilor pentru achizitia de echipamente, medicamente, mijloace de protectie si vaccinuri”. ). (…)

Politica farmaceutica o fac oamenii de afaceri, milionarii si miliardarii, in cardasie cu guvernele…

Industria farmaceutica este pe primul loc (ca profit), pentru ca ei pot sa fabrice un medicament cu un dolar si sa-l vanda cu 20 de dolari…

(…) Pe glob, la ora actuala, exista 40.000 de medicamente diferite. Organizatia Mondiala a Sanatatii a facut o lista de medicamente esentiale. Stiti cate a retinut? 300. Va dati seama, din 300, care sunt esentiale, si tu ai ajuns la 40000? Daca mergem in farmacii si aruncam la gunoi jumatate din medicamentele care sunt acolo, populatia va fi mai sanatoasa, asta pot sa v-o garantez.. “

ASCULTATI INTEGRAL DECLARATIILE INCENDIARE ALE PROF. ATUDOREI

Alte subiecte importante tratate in interviu:

- Romania nu trebuia sa vanda fabricile de medicamente, este o industrie strategica. Investitiile se fac pentru a inchide fabricile competitoare si a deveni apoi dependenti de produsele vandute de companiile mari.

- De ce cumparam serul fiziologic, in loc sa-l producem in continuare, fiind foarte ieftin si indispensabil?

- De ce nu se investeste in cercetarea si producerea medicamentelor pentru vindecarea infectiei cu stafilococul auriu, desi posibilitatea exista, iar un savant stabilit in Georgia, pe timpul lui Stalin, a gasit acest remediu si acolo se si aplica?

- Despre bolile inventate si despre medicamentele cu efect pur placebo.

- Despre experimentele si testele clinice pe oameni din tarile mai sarace.

Cine este Vania Atudorei?
Vania Atudorei s-a nascut pe 9 decembrie 1953, la Botosani. In anul 1978 a absolvit Universitatea din Iasi, specialitatea Biologie Medicala. Face stagii la Universitatea din Chisinau si la Universitatea Friedrich Schiller din Jena.

Dupa o scurta cariera didactica, devine cercetator-biolog la Institutul de cercetari stiintifice din Iasi (1979), apoi lucreaza ca biolog la Fabrica de medicamente Terapia din Cluj-Napoca. Din 1981 devine sef al Laboratorului de Microbiologie Farmaceutica din Cluj-Napoca, fiind, totodata, membru al Uniunii Societatilor de Stiinte Medicale si al Asociatiei Oamenilor de Stiinta din Romania. Intre anii 1990 si 1992 lucreaza la Oficiul Protectiei Apelor si Naturii din Cantonul Jura, Elvetia (unde elaboreaza o noua metoda de analiza a poluarii apelor) si la Laboratorul de Microbiologie al Spitalului din Delemont.

In 1992 emigreaza in Canada. Dupa o scurta sedere la Quebec, se stabileste la Montreal. Intre 1993 si 1996 a fost directorul Departamentului de microbiologie al Companiei farmaceutice Biopharm. In aceasta calitate, a condus proiecte de cercetare privind utilizarea radiatiilor in decontaminare, farmacodinamica antibioticelor in patologia umana si veterinara precum si testarea de noi medicamente contraceptive si anti-SIDA. A lucrat si pentru compania Neopharm.

Efectueaza cercetari privind bacteriile implicate in ulcerul si cancerul gastro-duodenal. Pana nu demult, Vania Atudorei lucra pentru o companie montrealeza de analize biologice.

Aici a fost remarcat de-a lungul anilor de catre conducerea unuia dintre clientii companiei, si anume firma de produse farmaceutice Sterigen. Care i-a propus, la prima strigare, nici mai mult nici mai putin decat postul de… director general.

Acceptand oferta, Vania Atudorei devine nu numai primul roman ajuns in fruntea unei companii farmaceutice de mare prestigiu din Canada, dar si primul microbiolog care conduce o astfel de institutie. Pentru ca, pana acum, pentru astfel de posturi erau preferate persoane cu pregatire manageriala, economisti sau posesori de MBA.

Sterigen este practic un “pionier” al deciziei de instalare in functia de director general a unui specialist microbiolog. Atudorei considera ca printre atuurile de care a beneficiat in frumoasa sa ascensiune profesionala canadiana se afla scoala din Romania si perioada lucrata la Terapia Cluj.

Pe langa slujba de director general la Sterigen, el preda la doua colegii, unul in Montreal si unul in Ontario, si este consultant al ACDI (Agence Canadienne de Developpement International).

La o universitate din Montreal, el preda cursuri in domeniul fabricatiei medicamentelor sterile (o premiera in domeniu), cursuri terminate de peste 400 de absolventi pana acum, dintre care vreo 60 de romani.

©razbointrucuvant.ro

Scolile din judetul Botosani se inchid de luni. Toate federatiile sindicale din invatamint au anuntat declansarea grevei generale incepind din 7 noiembrie. Profesorii considera ca alocatia bugetara acordata de Guvern este nesatisfacatoare, motivind ca majorarea cu aproximativ 1800 miliarde lei noi, reprezinta doar 0,06% din PIB, drept pentru care bugetul alocat pe 2006 este de aproximativ 3,76% din PIB si nu 4,3% asa cum s-a anuntat. Greva generala se va desfasura cu inchiderea unitatilor de invatamint si pe termen nelimitat. Reprezentantii Sindicatului Invatamintului Preuniversitar (SIP) Botosani au inaintat in cursul zilei de ieri adresa catre Inspectoratul Scolar Judetean, prin care instiinteaza ca, incepind de luni, cadrele didactice nu vor mai veni la ore. �Membrii nostri de sindicat au fost consultati inca din luna septembrie cu privire la declansarea unei greve generale in invatamint. Unii dintre acestia s-au pronuntat deja pentru intrarea in greva, altii urmeaza sa se pronunte. Noi gindim ca vom participa la greva intr-un numar cit mai mare. Este libera alegere a cadrelor didactice la greva generala. Noi nu fortam nota”, a precizat Maria Tiprigan, liderul SIP Botosani. Celalalt sindicat din invatamintul local, respectiv Liga Sindicatelor din Invatamint Botosani, va anunta decizia de intrare in greva generala, vineri, 4 noiembrie, dupa o consultare cu liderii de sindicat din scoli. Gheorghe Constantinescu, liderul LSI Botosani, a declarat ca vor fi contactati telefonic toti liderii de scoli, pentru a vedea daca confirma participarea la aceasta ampla forma de protest. �La federatie s-a votat pentru intrarea in greva generala. La nivel judetean vom consulta intii liderii de sindicat din scoli cu privire la acest aspect. Vineri vom sti daca intram sau nu in greva generala”, a mentionat Gheorghe Constantinescu. O greva generala in invatamint a avut loc in anul 2000, cind, dupa o luna de proteste, dascalii au obtinut o majorare salariala de 85%.
Sursa: botosaninews.ro

Vraja scenei stă în forţa expresivă a grupului, a celor care dau unitate spectacolului tocmai prin micile diferenţe. Dinamica mulţimii de pe scenă este cea care face ca senzaţia de viaţă să încălzească întregul spaţiu, scenă, sală, scaune, uneori şi holuri… Altfel spus, transmutând în teatru o vorbă cunoscută, dacă grupul nu e (la înălţime), nimic nu e… Personajul colectiv poate fi uneori simplu element de decor, dar cât de expresiv, alteori element scenografic, alteori abajur pentru lumină, alteori pădure, alteori mare, câte nu poate fi în iluzia reprezentării… Şi toate depind de suprarealul pe care regizorul, cu forţa creaţiei sale, îl reuşeşte sau îl ratează… Nu am vorbit până acum despre cât de mult am văzut că înseamnă pentru fiica mea, Andra, vraja teatrului, contopită în vraja Drama Club… Acel miraj face să radieze întreaga ei fiinţă, atunci când e contopită în grupul-ecran. Iată jocul expresivităţii de pe chipuri, surprins într-o succesiune de imagini, diferenţiate şi prin lumini: verde, roşu, galben, albastru,  în musicalul Laurian, Laurian… jucat pe scena Teatrului Eminescu pe 30 octombrie. Ecran pentru că, am impresia, menirea grupului este să asigure proiecţia gesticii, mişcării, cromaticii, mimicii fiecăruia dintre actori în lumea de contraste a spectacolului, de la momentele stop-cadru la cele dinamice… Nu am mărturisit-o, însă surpriza mea a fost să văd pe scenă, integrată personajului colectiv, o cu totul altă Andra. Şi pentru asta mulţumesc teatrului…

Nu există iubire de creaţie fără suferinţă. Iubirea pe care o trăieşte personajul interpretat, dar şi iubirea pură pentru teatru, determină suferinţa adâncă a actorului-creator, aşa cum am văzut-o iradiind pe faţa Emei Done. Ea are vocaţia de a pune pe chipul de tragediană, ca pe acela al unei statui modelată de un sculptor de geniu, o furtună de sentimente…

(Decupaj dintr-o fotografie publicată de ziarista Carmen Moraru pe blog)

De cum am văzut pantomima Drama Club, Statuile, mi-a revenit în minte o melodie a lui Alifantis, Dacă tu ai dispărea. M-au fascinat întotdeauna versurile cântecului, îmi era cât se poate de clar că sunt ale unui poet mare, însă tocmai de aceea eram încredinţat că nu sunt scrise de… Adrian Păunescu… Am vrut să fac o trimitere cât se poate de firească, în articolele anterioare referitoare de pantomima Drama Club şi astfel, căutând versurile într-o bibliotecă virtuală am dat, de necrezut pentru mine, peste:    

Adrian Păunescu – Dacă tu ai dispărea

Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee !

Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.

Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă…

De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumi !

În versiunea cântată de Nicu Alifantis, poate şi din raţiuni de ritm muzical, creatorul este sculptorul mitic Pygmalion. Dar şi trimiterea poetică la Hyperion, în a treia strofă a poeziei, e cât se poate de motivată… Pentru poezia asta şi alte câteva, omului (cu toate demnităţile sale) Adrian Păunescu i se pot ierta toate, pus în ordinea creaţiei şi nu a mundanului. Cu doar câteva versuri şi nu cu excesiva Cartea cărţilor de poezie (1999), autorul şi-a dăltuit – spre a rămâne în termeni sculpturali – locul în literatura română. Poezia are această calitate subtilă de a fi perceptibilă în dozaje fine, e energie fără masă, nu are nimic de a face cu densitatea brută a cărămizii, fie ea şi de hârtie…

Reflectând la rumoarea frumoasă de la vernisajele prilejuite de Laurian 150, din holul de granit al corpului nou al liceului (30 oct. 2009), mi-am spus, de ce nu ? E cât se poate de verosimil, ca spaţiul dintre coloane, cu lumina înălţimii lui neobişnuite, să devină unul al unei permanente galerii de artă, Galeria Laurian, cu atât mai mult cu cât intrarea, oarecum separată, din Bulevardul Eminescu direct pe aleea din „inima verde a Laurianului”, face din acea sală una cât se poate de abordabilă vizitatorilor. Condiţia expunerii: artistul expozant să doneze o lucrare pentru Pinacoteca Laurian. Poate că e o idee care va fi găsită atractivă… E, dacă vreţi, proiectul care să facă legătura între momentele jubiliare… e şansa unei posibile expoziţii retrospective şi colective Laurian – 200. Unde ar fi găzduită colecţia? În sălile de clasă, lângă inimile tinere. Fiecare clasă ar putea căpăta un nume, Horia Paştina, Liviu Suhar, Corneliu Dumitriu, Liliana Grecu, sunt câteva proiecţii la întâmplare…

De fapt e mai degrabă firesc să nu-ţi pară că o aniversare are ceva cu totul special în ea. Însă privind mai cu luare aminte, constaţi cât de special e jubileul… E, pentru cei mai mulţi dintre noi, unic. E ca trecerea unei comete, spre exemplu, ţi se întâmplă o dată în viaţă să o vezi. Am căutat printre cometele care revin, spre a „luci vederii noastre”, una caracterizată de o cifră care se împarte la 5, cum s-a încetăţenit printre muritori să împartă viaţa în praguri de 5 şi 10 ani, iat-o, e Swift Tuttle care se apropie de pământ la câte 125 de ani… Aşa că într-o seară de vineri, 30 oct. 2009, în sala Teatrului Eminescu mi-am dat seama că e până la urmă  o mare şansă să-l fi sărbătorit împreună pe el, Laurianul – o stare de spirit! La 150 de ani au sărbătorit cei care îi sunt elevi, absolvenţii de la tineri la vârsta senectuţii, profesorii şi, din fotografii, chipurile luminoase ale unei venerabile istorii…

Spectacolul de final al manifestării, parodic, a fost gândit şi regizat de elevul Alex Sârbu (http://www.live.botosani.ro/#top, selectare transmisii înregistrate în meniu coloană stânga, LAURIAN ANIVERSAR – 150 de ani de învăţământ, de la 2:05:40 la 2:47:20)

Trupa de teatru Drama Club îşi asumă temele grele, ce lovesc în suflet ca într-un gong. Şi nu e uşor să încerci a te juca în marginile profunzimii lui a fi, se poate rata, pentru că, nu-i aşa, de la sublim la ridicol… e doar o piruetă a lui Ianus. Însă până acum Drama a privit mereu către faţa sublimului! Iar multe dintre încercările Drama, mai ales cele scurte, deşi complexe, sunt happening-uri şi astfel au şansa de a fi jucate ca o temă de jazz, ocupând orice spaţiu. Am văzut spectacolul Statuile de trei ori în 2 zile, mai întâi în Aula Magna a Laurianului vechi (29 oct.), apoi în Holul de granit al celui nou (30 oct., la amiază)…

Fiecare reprezentaţie e unică şi prin spaţialitatea ei. Însă când a fost jucat la Teatrul Eminescu (30 oct., seara), spectacolul a primit toată frumuseţea specială a scenei, locului inventat pentru a da şansă iluziei să salveze iluzoriul, trecerea noastră prin lume…

Căutând să văd modul cum a fost reflectată în media întâlnirea aniversară Laurian 150, am dat de înregistrarea de bună calitate, de pe situl live.botosani.ro. Pantomima Statuile a deschis manifestarea (http://www.live.botosani.ro/#top, selectare transmisii înregistrate în meniu coloană stânga, LAURIAN ANIVERSAR – 150 de ani de învăţământ, min. 0:00 – 12:25)

Aşa cum fiecare dintre noi purtăm, mai mult sau mai puţin vizibil pe chip, bagajul însângerat al existenţei noastre, în viziunea Drama Club şi statuile ascund, în posturile lor împietrite, sensibilităţi pe care le putem imagina, dar pe care nu vom şti niciodată să le percepem… Forţa iubirii umane nu e capabilă să depăşească în măreţie iubirea pe care o poate aduna, în cămaşa de piatră a sufletului ei, o statuie. Spectacolul Drama Club reuşeşte să facă transparentă, pentru câteva clipe, cortina rece dintre statui şi oameni.  Aşa s-a întâmplat la Balul Sarmis (29 oct. 09, seara) în cadrul manifestărilor Laurian – 150. Bravo celor care dau viaţă statuilor, bravo Drama Club!

Printre manifestările aniversare Laurian – 150 se vor petrece vineri, 30 octombrie, două vernisaje de expoziţii. Locul expunerii este holul intrării noului corp al liceului şi câteva imagini ale galeriei a publicat Elena pe blog. Dincolo de valoarea intrinsecă a demersului poeticesc-foto-grafic-pictural, incontestabilă de altminteri, expoziţia se remarcă prin ceva cu totul special – vorbesc deja de reunirea într-un tot a lucrărilor şi nu numai spaţială. Readuce în liceu, la maturitate, doi dintre foştii lui elevi, Cristian Bădiliţă şi Sorin Agachi. Şi mai are ceva neobişnuit această expoziţie, ea va fi una permanentă, lucrările urmând a rămâne liceului să însufleţească şi să integreze într-un ritm sacru spaţialitatea albă. Prin urmare, expoziţia are un anume rost, de fapt abia în aceste zile am înţeles că ea marchează simbolic punerea între paranteze a comunismului ca mod de a gândi, şi e cu totul semnificativ că această închidere se întâmplă în lumea şcolii, însă nu oriunde ci în Laurian. În sensul celor spuse e util să ne imaginăm cum ar fi fost umplută, cu numai o generaţie în urmă, tentaţia albă: cu flamuri roşii şi tricolore, în primul rând, un hidos baroc de pânzeturi ieftine şi inscripţii tăiate, cu măiestria pictorului, din polistiren. Peste tot, pe cel mai mic petec alb ar fi stat un panou cu extracte din pseudoistorie şi pseudoreuşite. Într-un colţ poate s-ar fi strecurat fotografiile mici ale câtorva olimpici… E o atmosferă reconstruită din oroare, însă ea ne-a marcat.

Acum, în spaţialitatea albă stă nu o ficţională utopie roşie ci frumuseţea unui întreg demers poetic şi plastic. Mi-am amintit cât de firească a fost strădania de anul trecut a copiilor care, într-o superbă joacă de-a privirea atentă şi sensibilă, au surprins imagini pe care şi le-au adus aproape, pe holurile prea lungi ale liceului… Libertatea nu se predă de la catedră, este starea de spirit a fiecărei zile. Ea se exersează cu toate simţurile, dar în special cu privirea.

®«MOTTO: uita jignirile, dar nu uita bunatatea

Cristina Liliana Dinu (pentru a afla mai multe despre ea click aici ).

cristina liliana dinu

Pe Cristina nu o cunosc, dar mi-ar face placere sa o cunosc. La fel de mult m-as bucura sa o vad vindecata complet. In urma cu cateva luni viata ei decurge normal, treburi pe acasa, dus la serviciu. La 26 de ani se simtea implinita. Dar nemernicul viscol din soarta fiecaruia a aruncat-o in ghearele mortii, medicii descoperind ca aceasta sufera de cancer limfatic. O boala din care putini scapa. Dar Cristina vroia, vrea, sa traiasca. Si ne-a aratat tuturor cat e de puternica. Cand majoritatea apropriatilor erau debusolati, Cristina Liliana si-a adunat gandurile si a pornit intr-o lupta teribila cu boala, A inceput sa bata la usi. Unele s-au deschis, altele nu. Dar A

Cristina Liliana Dinu - Omul lunii

crezut in ea, in demersul ei si ajutorul nostru, a crezut in dreptul la viata si pana acum a castigat toate bataliile. Mai are una, ultima speram noi. Pentru ca banii s-au strans iar Cristina si-a vazut visul cu ochii. A dovedit ca lucrurile care  ne par/sunt imposibile sunt asa pana cand vine cinev care nu cunoaste aceste lucruri si le face.

In tot acest timp, Cristina a uitat jignirile, dar nu a uitat bunatatea. Si, in timp ce strangea bani pentru ea, Cristina mai spunea  povestea altor bolnavi, aflati pe moarte, posta linkuri care posta catre acesti bolnavi. Pentru acest lucru, Proiectul COPIII MARII o declara pe Cristina Liliana Dinu omul lunii.

Sa iti dea Dumnezeu multa sanatate!!!

Sursa: suceavasport.ro

Aproximativ 300 de sportivi din judeţele Suceava, Bacău, Botoşani, Neamţ şi Buzău s-au reunit sâmbătă pe Stadionul „Areni”, unde au participat la cea de-a treia ediţie a Grand Prix-ului „Cristina Casandra”, competiţie organizată de atleta numărul unu a judeţului, în colaborare cu CSM Suceava, Direcţia pentru Sport a Judeţului Suceava şi Asociaţia Judeţeană de Atletism. Grand Prix-ul „Cristina Casandra” s-a desfăşurat la categoriile copii I, copii II, junori III şi open, ultima categorie fiind deschisă tuturor celor care au dorit să alerge. Au fost prezenţi printre alţii şi câţiva sportivi consacraţi, cum ar fi Cristina Frumuz, Erzilia Ţâmpău, Ionuţ Ghiţă, Vasile Gheorghe ori Cristi Prâsneac.

Rezultatele înregistrate la ediţia a III-a a Grand Prix-ului Cristina Casandra:

Open – feminin – 2000m plat
1 Cristina Frumuz Botoşani
2 Erzilia Ţîmpău Câmpulung Moldovenesc
3 Iuliana Coşarcă Gura Humorului
4 Giulia Dragomir Piatra Neamţ
5 Marta Pleşu Botoşani
6 Andreea Giredariu Botoşani

Open – masculin – 3000m plat
1 Ionuţ Ghiţă Buzău
2 Vasile Gheorghe Suceava
3 Alex Corneschi Botoşani
4 Răzvan Strâmbu Botoşani
5 Luis Lăcătuş Suceava
6 Răzvan Andrei Piatra Neamţ

Copii I – 900m plat
1 Iulian Laslău Bacău
2 Laurenţiu Ţîmpău Câmpulung Mold.
3 Costin Bandiu Botoşani
4 Sebastian Iftimescu Fălticeni
5 Andrei Gafiţa Suceava
6 Augustin Bentea Fălticeni

Copii II – 900m plat
1 Alexandru Lostun Vatra Dornei
2 Mihai Glăvan Vatra Dornei
3 Daniel Crihan Suceava
4 Teddy Bobu Suceava
5 Liviu Morariu Suceava
6 Andrei Fiatescu Gura Humorului

Copile I – 900m plat
1 Ioana Pascar Suceava
2 Cornelia Puşcaşu Vatra Dornei
3 Alexandra Bogdan Fălticeni
4 Alina Apetroaiei Botoşani
5 Otilia Strutinschi Gura Humorului
6 Andreea Jetaru Bacău

Copile II – 900m plat
1 Roxana Brânduşă CSM Dorna
2 Loredana Tcaciuc LPS Suceava
3 Daiana Stratan Fălticeni
4 Andreea Ronţu Bacău
5 Andreea Golea Bicaz
6 Lavinia Stan Roznov

Junioare III – 1000m plat
1 Alexandra Giurgă SCM Bacău
2 Petronela Simiuc SCM Bacău
3 Bianca Budăieş SCM Bacău
4 Sabina Rotariu LPS Botoşani
5 Romina Bruşor LPS Botoşani
6 Iuliana Chelaru Suceava

Juniori III – 1500m plat
1 Bogdan Macovei CSM Suceava
2 Mihai Romaş LPS Suceava
3 Marius Honceriu CS Botoşani
4 Marius Hascioschi CSS Gura Humorului
5 Stefan Ciocan Ceahlăul Piatra Neamţ
6 Andrei Alexandru LPS Botoşani

În cadrul manifestărilor care marchează 150 de ani de la înfiinţarea Liceului Laurian din Botoşani, holul generos al noului corp i-a oferit lui Sorin Agachi, absolvent din 1989 al Laurianului, prilejul unei expoziţii. Poate că cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui grafician este să (re)vină la substanţa însăşi a artei imaginii, la pictură. Sau poate cel mai rău, în sensul probei supreme a talentului său, până la urmă a destinului său artistic. Dintre valenţele artei, numai aceea în care suprafaţa se umple de culoare seduce privitorul şi artistul deopotrivă, indiferent cât de fluidă sau păstoasă este magma picturală. Graficianul Sorin Agachi nu a rezistat tentaţiei de a păşi dincolo de grafism, tuşă, desen, către demiurgia umplerii vidului. Sorin Agachi a făcut actul trădării ar spune unii, al venirii smerite de la desen la culoare spun eu – vorbesc in extenso, în fond graficii actuale, dominată de print-uri şi colaje, nu-i este străină policromia – de la formule restrictive, cel puţin tehnice, către libertatea însăşi a plasticii.

Sorin Agachi s-a format la Academia de Arte din Iaşi la secţia de grafică, prin urmare, în privinţa tehnicilor, are calificarea de grafician. Ori tocmai viziunea aceasta dinspre tehnică spre conţinut îi oferă acum posibilitatea reevaluării. Am fost un timp tentat să cred că pictorii sunt „diferiţi”, ca şi poeţii, prin forţa intrinsecă a talentului lor… Însă nu pare a fi aşa, la un restaurator pictura „de şevalet” are un ceva diferit, foarte subtil, un fel de alb sau cenuşiu de var, care i-a rămas în memoria privirii. Schiţele şi picturile unui sculptor sunt cât se poate de sculpturale şi creează volume şi umbre…

La graficianul Sorin Agachi pictura este mai întâi de toate haşură de culoare, tuşă de un cromatism intens, imagine, reprezentare. Pictura lui Sorin Agachi este una în răspăr faţă de formula cultivată de pictorii generaţiei sale sau de mai tineri. Anacronismul său nu ţine de stare, ci de încrederea în integralitatea demersului plastic. Cum cei mai mulţi dintre artiştii din generaţia sa, Gili Mocanu, de pildă, Felix Aftenie, vin spre pictură cu o reducţie brutală, refuzându-i nuanţele, tonurile, subtilităţile cromatice în favoarea forţei (neo)expresioniste oarecum fov (în alte medii artistice o astfel de abordare a picturii s-a consumat prin anii 70 – 80 ai secolului trecut) Sorin Agachi se îndreaptă către formule postmoderne care repun pictura în matricea picturalităţii, Grupul Prolog fiind posibila sa legătură cu smerenia în faţa naturii şi, implicit, a picturii.

Laurianul este special pentru Botoşani. Fără a fi preţios, aş spune că e una dintre puţinele mărci identitare ale oraşului. Nu cred că în diacronia şi actualitatea sa, oraşul ar putea fi imaginat printr-o brutală reducţie, altfel spus fără Laurian, fără uriaşul portofoliu de sentimente, de imagini, de viaţă, ale celor care i-au stat în bănci sau la catedre. 150 de ani ai Laurianului şi ai istoriei recente a oraşului se pot povesti doar împreună. În fond, oraşul nu mai are foarte multe repere monumentale, Popăuţii, bisericile din vatra târgului ale Elenei Rareş, câteva sinagogi, două biserici armeneşti, câteva biserici din veacurile XVII-XIX, Primăria şi Laurianul. Iar liceul i-a reunite pe elevii oraşului şi ai zonei într-un caleidoscop etnic şi confesional, români, evrei, armeni, ortodocşi şi catolici… De la începutul acestui an şcolar, Laurianul pare a da în fierbere: în ultima săptămână din octombrie se vor petrece manifestările omagiale pentru Laurian 150. Probabil că există familii în oraş a căror număr de generaţii de laurieni are rezonanţe istorice. Nu ţin neapărat să epatez, însă nu pot să-mi reprim superba impresie că liceul cu istoria sa fabuloasă ne uneşte, sentimentul de Laurian este de altfel singurul sentiment comunitar la care subscriu.

“Monitorul de Botoşani” bate câmpii în stilul tabloidelor de Bucureşti.
Adică, neavând ce scrie o pune de un subiect care începe cu deja celebra sintagmă “cercetătorii britanicii au descoperit…”
În această categorie a Einstein-ilor de ocazie intră şi un nene care a primit finanţare de 100 000 de lire, asigurându-ne că în 2 ani va creea pelerina care te face invizibil. S-a uitat omul la Harry Potter şi s-a inspirat. Bine că nu s-a uitat la “Ice Age” că cerea bani ca să reînvie mamuţii.
Ceea ce nu ştiu cei care au finanţat drăcia asta este că acest material invizibil a fost inventat de români după revoluţie şi este folosit la noi cu foarte mare succes. Din acest material este confecţionată o husă imensă care acoperă câteva sute de kilometri de autostrăzi în România (deci staţi liniştiţi că cele câteva sute de milioane de euro alocate pentru drumuri în ultimii ani s-au folosit corespunzător, adică să nu cumva să credeţi că nu s-a făcut nimic cu ei).
Acesta acoperă cu succes nivelul de trai, de aceea la prima vedere, Rromania este printre fruntaşe la “life sucks”.
Totodată acest material acoperă bani, obiecte de partimoniu, piese de muzeu, rafinării…etc. Adică o grămadă de lucruri pe care noi, ca nişte proşti le credeam pierdute, furate sau vândute. Staţi liniştiţi, toate sunt la locul lor, ţara merge bine….
Eu aş inventa un material care să facă prostia să lumineze noaptea. Cred că s-ar vedea Rromania din avion ca si cum ar fi al – II – lea soare.
P.S. Din acest “material invizibil” are şi Elodia un trening pe care îl poartă cu succes de aproape 2 ani.

Sursa: http://www.aluflick.blogspot.com/

De 7 ani încoace, un copil nu are parte de nici măcar o păpuşă. Este o fetiţă din Botoşani. Acum are 13 ani. A înţeles. Mereu a înţeles. De la 6 ani tot înţelege. Că banii sunt prea puţini.

Şi că puţinii bani din buzunarele mamei ei, vreo 500 RON pe lună, au o valoare mult mare dacă se transformă în medicamente, nu în păpuşi şi în cizmuliţe.

Copilul a renunţat şi la cizme. O pereche de pantofiori „a mers” şi vara, şi iarna. Pentru că banii trebuiau pentru medicamentele care să îi salveze tatăl de la moarte. Ca să mai aibă un tată. Când avea 10 ani, copilul avea grijă de tatăl său, tocmai intrat în comă.

Un tată bun. Nu bogat, dar bun. Iniţial i-au spus că are cancer. Avea 33 de ani. Apoi că are ciroză. Când avea 37 de ani a făcut un credit la bancă şi a plecat în Italia. A fost operat. Aici i s-a pus diagnosticul real: Sindromul Budd-Chiari. Şi i s-a spus că fără un transplant urgent de ficat nu va trăi. Acum Cătălin are 40 de ani şi nu mai ştie ce să creadă…

V-am povestit despre „slalomul” dosarului său medical prin „meandrele” sistemului nostru iubit aici – „Rapid”.

Pe 22 septembrie 2009, Oana mă anunţa cu bucurie că jurista super (o cunosc, chiar e super) de la Asociaţia „Salvează Vieţi” a reuşit să câştige în instanţă. Lui Cătălin i-a fost aprobat dosarul (nr. 9163/24.06.2008) după 2 ani de luptă şi a primit banii pentru transplant de la Minister, 80.000 de euro.

Ca să nu o mai lungesc, mai avem nevoie de 2.000 de euro pentru ca tatăl copilului fără cizme în picioruşe şi păpuşi în mânuţe să poată pleca în Italia.

Banii sunt pentru transport şi cazare. Din 3.000, au reuşit să strângă 1.000 de euro.

Dacă reuşim să strângem banii, iar Cătălin va pleca urgent la transplant, fetiţa va avea parte şi ea, în sfârşit, de bănuţi pentru ea, în loc de medicamente pentru tatăl ei.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

BRD – Agenţia George Enescu, Botoşani

Titular: Mihaela Cătălina Grădinaru

RON: RO 69 BRDE 070 SV 2043 2750 700

EURO: RO 61 BRDE 070 SV 2043 2910 700

Cod SWIFT: BRDEROBU

Telefon: 0740 166 109

Toate documentele lui Cătălin sunt aici:

http://salveazavieti.ro/cazuri/?page=catalin

Am fost la Botosani, la noua editie a festivalului de taekwondo. Numai cuvinte de bine am pentru ce s-a intamplat acolo. Nota 10 pentru civilizatie pentru participanti. Aceeasi nota pentru organizator, aflat la prima “abatere”. Se pune suflet din nou in taekwondo la noi. Se pune suflet si se acorda din nou respect. Trebuie s-o tinem tot asa. Abia astept sa ne vedem la urmatoarea editie.