Am primit acum ceva vreme un link de prezentare pentru Romania si am ramas placut impresionata. De atunci a ramas in history la browser si de fiecare data cand il vad imi aduc aminte de lucrurile faine care sunt spuse despre tara noastra. Parta urata este ca sunt atat de multi romani care nu stiu ce se povesteste acolo, altfel n-ar mai spune ca Romania nu e o tara frumoasa. Uite cateva lucruri care ne reprezinta si pentru care ar trebui sa ne multumesca o lume intreaga :

- Primul stilou a fost realizat de Profesorul Petrache Poenaru

- Stefan Odobleja este parintele Ciberneticii Moderne

- Nicolae Paulescu a inventat insulina

- Henri Coanda a inventat primul avion

- Nadia Comaneci a luat primul 10 in istoria gimnasticii

- Vlad Tepes a devenit Dracula in literetura si cu acest nume a facut inconjurul lumii

- Mircea Eliade a scris “Enciclopedia Religiilor”

- Suntem prima natiune din lume care a creat “Cimitirul Vesel”

- Helmuth Duckadam a respins 4 penalty-uri la rand, Steaua Bucuresti castigand Cupa Campionilor

- A doua limba vorbita in corporatia  Microsoft este romana

- Portile lucrate manual din Maramures sunt unice in lume

- Tara noastra se mandreste cu cele mai frumoase femei din lume – romancele

- Vinurile si gastronomia romaneasca sunt recunoscute la nivel international

- Lucrarile lui Brancusi au demonstrat talentul unui tanar roman cu idei artistice moderne

- Avem o culoare inventata de noi, ce nu a fost repetata de nimeni pana acum – Albastrul de Voronet

- O contributie adusa arhitecturii este stilul brancovenesc recunoscut la nivel mondial

- Romanii au inventat jocul “Oina” care este parintele Baseball-ului

- Berea excelenta facuta in Romania a depasit granitele tarii

Dupa ce urmariti acest filmulet, poate spuneti ca si mine : Sunt mandra ca sunt romanca! (si olteanca pe deasupra).

Constantin Brâncuși a îndrăznit să măsoare infinitul și ne-a lăsat dovada că acesta poate fi atins și chiar depășit. Infinitul este atât de aproape de noi, ne trebuiesc mai puţin de 17 pași, 17 trepte, 17 etape identice. Coloana Infinitului are aproape 17 module, nu sunt exact 17, sunt mai mult de 16 și mai puţin de 17. Brâncuși a atins infinitul, l-a depășit și a lăsat acest mesaj în eternitate.

Odată ce-am depășit această limită, am intrat în infinit … sau altfel spus un nou univers se deschide, pentru a începe un nou drum spre un nou infinit, mai frumos și mai provocator. Un nou infinit cu o valoare superioara.

Fibonacci a descoperit magia numărului 1,618, multiplicat cu 10 acesta ne dă 16,18, pragul la care un infinit este atins pentru a permite începutul unui nou infinit.

Toujours Brancusi…”Muza Adormita”

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

*

- La Chimera -

Non so se tra rocce il tuo pallido
Viso m’apparve, o sorriso
Di lontananze ignote
Fosti, la china eburnea
Fronte fulgente o giovine
Suora de la Gioconda:
O delle primavere
Spente, per i tuoi mitici pallori
O Regina O Regina adolescente:
Ma per il tuo ignoto poema
Di voluttà e di dolore
Musica fanciulla esangue,
Segnato di linea di sangue
Nel cerchio delle labbra sinuose
Regina de la melodia:
Ma per il vergine capo
Reclino, io poeta notturno
Vegliai le stelle vivide nei pelaghi del cielo,
Io per il tuo dolce mistero
Io per il tuo divenir taciturno.
Non so se la fiamma pallida
Fu dei capelli il vivente
Segno del suo pallore,
Non so se fu un dolce vapore,
Dolce sul mio dolore,
Sorriso di un volto notturno:
Guardo le bianche rocce le mute fonti dei venti
E l’immobilità dei firmamenti
E i gonfii rivi che vanno piangenti
E l’ombre del lavoro umano curve là sui poggi algenti
E ancora per teneri cieli lontane chiare ombre correnti
E ancora ti chiamo ti chiamo Chimera.

(D. Campana)

*

*

Ch’io fossi allora – o sia: tu muovi sopra

di me, infinita tenebra di luce.

E il Sublime che nello spazio appresti, io irriconoscibile

sul mio volto che veglia lo accolgo.

Notte, sapessi come io ti guardo,

come il mio essere nella rincorsa arretra

per osare slanciarsi fino a te;

e come potrò credere che bastino due cigli a contenere

questi fiumi di sguardi che s’incalzano.

(R. M. Rilke)

*

Sunt sigur ca fiecare dintre noi a avut un coleg in liceu, care facea numai tampenii, numai farse de prost gust, care nu invata bine…dar care din cand in cand facea cate ceva “funny”, care ii facea pe toti sa rada, care avea momente in care, ori prin naivitate, ori prin carisma te facea sa uiti de toate tampeniile pe care le facuse pana atunci…pe care nu aveai cum sa nu-l iubesti… Cam asa vad eu Romania. O tara populata de cele mai ciudate specimene umane, dar si de cele mai inventive. Traind in aceasta tara inveti zilnic cate ceva, nu te plictisesti niciodata si mai mult, orice s-ar intampla rau, ai tot timpul o scuza…”Asta e, daca traiesc in tara asta de cacat!” 

Dar tara nu este de vina, nu are nici cea mai mica logica afirmatia de mai devreme, care sunt sigur ca toti o folositi cel putin o data pe luna   Vina o avem noi, pentru ca nu reusim sa integram in peisajul mioritic sistemul occidental, nu reusim sa transformam acest haos intr-un hibrid functional, in care sa ne pastram identitatea, sa ne pastram lenea, neseriozitatea, dar sa ni le pastram doar in masura in care sa ne dea un strop de farmec…SI ATAT. Aratati-mi in Germania sau in Austria sau oriunde in occident, o batrana care sa isi tricoteze emlema adidas pe pulover sau cineva care face gratar pe zabrelele cosului de la supermarket??? Astea-s niste detalii… la fel cum sunt si Brancusi, Eminescu, Enescu, manastirle din Moldova…etc. Hai sa gasim o formula de simbioza intre “sacru si profan”! Cred ca rezultatul ar fi impresionant!!! Nu cred insa ca se poate… trebuie sa existe vointa sociala si, cel mai important, vointa politica… sa existe un sistem de management si un plan de dezvoltare pe termen lung care sa tina cont de TOT. Poate-l importam!!! Hai sa-i punem pe specialistii europeni la treaba, sa ne gaseasca ei formula simbiozei!

Si totusi… “…n-ai cu cine…” sau “…daca s-a furat tot, acum ce sa mai faci…” sau “…poate maine…” sau “…eee, las’ ca se putea si mai rau…”

O sa lansez un anunt oficial cat de curand: “Caut putina initiativa, consecventa si chef! Ofer recompensa substantiala: O viata mai vesela si mai increzatoare!”

“HAI CA SE POATE”

Événements culturels

• Mihai ŞORA: conferinţă la Teatrul Naţional Bucureşti

| 25 octombrie 2009, ora 11, sala Atelier |

Partea dăruită a jocului

Brâncuşi văzut de Fondane

„Dumnezeu, care a creat lucrurile, vieţuitoarele, formele, a căzut pradă unei nemaipomenite lenevii; a face lumea în şase zile e semn de pripeală; cu dalta, cu ferăstrăul şi cu mâinile sale, Brâncuşi reia, una după alta, făpturile neduse până la capăt: a îndreptat până acum cocoşul, pasărea, ba chiar şi pe Socrate l-a redat sieşi. Căci Brâncuşi este un logician, un logician înfocat, pe care nicio sclipire nu l-ar putea mulţumi, pe care nu l-ar descuraja nicio beznă, care tinde mereu spre mai adunat, mai inefabil, mai avântat. La el, mişcarea – strânsă în chingi, fremătând de nerăbdare – se înverşunează să-şi ia avântul: până şi mănuşile îi sunt bătute-n cuie, ca să nu-şi poată lua zborul. «Străveziu gheţar de zboruri ce n-au fost»: la Brâncuşi s-a gândit Mallarmé! Niciodată, aici, schimonoseala unui unghi deschis, niciodată scară fără capăt. Cine-l va fi învăţat pe acest ţăran de la Dunăre toate regulile jocului său, cine-i va fi îngăduit să-şi găsească limitele jucându-se, şi să atingă cea mai profundă expresie a unei arte care, de milenii încoace, se află în căutarea a ceea ce o defineşte şi o singularizează? Laocoon nu are ce-l învăţa.“

Benjamin Fondane, „Brancusi“, în Cahiers de l’Étoile, II, 11, septembrie-octombrie, Paris, 1929 (cu două fotografii de Constantin Brâncuşi). Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc şi Mihai Şora.

Miza lui Fondane, în acest eseu publicat în anul 1929, este deopotrivă filosofică şi estetică. Postura lui poate părea, la o primă lectură, aceea a lui Candide, faţă de filosofia tradiţională a artei – în orice caz, a unui nespecialist, a cărui singură ambiţie ar fi de a verbaliza câteva nedumeriri, probleme şi ipoteze susceptibile să întâlnească (şi) preocupările „experţilor“. Dar întrebările lui Fondane sunt fals naive. Într-o oarecare măsură, putem desluşi – în subteran – o paralelă între gândirea obsoletă, ameninţată de osificare sau scleroză, şi dispozitivul mental, artistic pe care îl articulează Brâncuşi. Ea traduce totodată o nelinişte în faţa crizelor de legitimare care afectează, în modernitate, criteriile şi valorile reperelor tradiţionale, iar arta lui Brâncuşi nu scapă nici ea, la începutul secolului, de o punere sub semnul întrebării a propriei întemeieri ontologice.

Inventio înseamnă, la Brâncuşi, descoperire: a da formă unei idei. Aşadar, nu tradiţia platoniciană în sens strict, care neagă „puterea“ creatoare a artistului (cu numele ei generic de mimesis), ci o interiorizare a prototipului. Nu copie, decalc, transcriere, transpunere, ci restituire a esenţei.

Acest „model“ esenţialist nu i-a scăpat, desigur, lui Fondane. Dar tot el face observaţia că Brâncuşi nu creează ex nihilo; el nu este un artifex divinus – acel moştenitor al lui Deus artifex medieval; nu face, aşadar, brâncuşi bărboşi mai mici sau mai mari. Invenţia este neîncetat readusă, la Brâncuşi, în matca etimologică a lui a găsi. De aici şi imposibilitatea de a reduce formele sale la statutul de replică: nu mimesis, ci esenţializare. Cu alte cuvinte: preexistenţa unui conţinut.

„La Fondane [...] există o căldură a relaţiilor interumane care emană din toate textele sale. Apoi, felul în care şi-a cultivat prieteniile, fidelitatea faţă de maestrul lui, toate au o bază foarte puternică în această capacitate de dăruire care se numeşte iubire. [...] Există, la el, o contrafaţă a nădejdii, care se numeşte deznădejde; una extraordinar de puternică în legătură cu propria soartă şi cu soarta semenilor săi.­ [...] Credinţa e capabilă de dragoste, de o îmbrăţişare a semenului care poate merge până la propria autosacrificare senină. Există alt tip de credinţă care este chinuită de problema mântuirii: nu pentru sine, ci pentru lumea întreagă. Sunt multe forme ale credinţei. Or, dacă judecăm în profunzimea a ceea ce crede şi a ceea ce face, Fondane este un credincios autentic.“

Fragment din volumul Mihai Şora – O filosofie a bucuriei şi a speranţei, de Leonid Dragomir (Bucureşti, Editura Cartea Românească, colecţia „Hors collection“, 184 p. in-octavo, 2009).  

Le pot de fer contre le pot de terre

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916. După studii de filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934–1938), a plecat la Paris, devenind cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Constrâns să revină în ţară în anul 1948, se dedică unei vaste activităţi editoriale, regândind din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi“, în care vor apărea, în deceniile şapte, opt şi nouă, cele mai importante cărţi ale culturii universale. Din anii ’70, a început să publice dialoguri filosofice în revistele literare, dialoguri care vor alcătui cărţi de referinţă în filosofia românească. După 1990, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice. A fost ministru al Învăţământului în primul guvern de după revoluţie, funcţie din care a demisionat, în semn de protest, imediat după mineriada din 13-15 iunie 1990.

Opere: Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique (Gallimard, 1947 – trad. rom. Humanitas, 1995; 2006: Despre dialogul interior. Fragment dintr-o antropologie metafizică); Sarea pământului. Cantată pe două voci despre rostul poetic (1978, Premiul Uniunii Scriitorilor; reed. Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; reed. Humanitas, 2006); Eu & tu & el & ea sau Dialogul generalizat (1990; reed. Humanitas, 2006), Firul ierbii (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor), Câteva crochiuri şi evocări (2000); Filosoficale. Filosofia ca viaţă (2000); Locuri comune (2004); Clipa & timpul (2005) etc. În 2007, lansează, împreună cu Luiza Palanciuc, programul „Restitutio Benjamin Fondane“, de publicare, în traducere română, a operelor complete franceze ale autorului emigrat în Franţa în anul 1923. Numeroase apariţii ale traducerilor din cărţile lui Fondane în periodicele româneşti preced apariţia editorială, considerată, după mărturia iniţiatorilor programului, drept un demers izvorât din „urgenţa restabilirii unor valori şi idei care ar trebui să intre în conştiinţa publică şi în deontologia imediată“.

 I enjoy the massacre of ads. This sentence will slaughter ads without a messy bloodbath.

The cream of new contemporary art I hear you cry! Why yes here it is, the Turner Prize. And this year we have one oldie, a Mr Wright who has given a rather restrained response, Lucy Skaer who has given a mathematical, clean-cut, cultural experience, Ernesto David who will hurl us deep into the dark realms of his subconscious and Roger Hiorns who has continued to nurture his modern day momento mori theme into several distinguished pieces.

An interesting foursome then, and a difficult decision for the judges. Skaer has given us works in a variety of mediums. Brancusi’s ‘Bird in Space’ is reproduced 26 times in coal and resin to create ‘Black Alphabet (2008)’. The sculptures are placed carefully into rows, but some of the individual sculptures are clearly missing from the lines, in a sort of diminishing sequence. The remaining are placed in the corner, stacked up sideways like freshly cut logs hacked away from the regimented cubed forest in front of them. An antique wooden chair is displayed near by. Below the chair is a pile of bank notes with a printed image of glasses of water on them, a red triangular object in on the floor next to them. The chair’s parts have been deconstructed and printed in black ink onto a sheet of white paper forming illegible words, confirmed as such by the use of commas and apostrophes as something you could almost grasp as readable language but not quite. She has also been loaned a real sperm whale’s skull from a Scottish museum which is displayed through small openings in white walls, displacing the viewer’s experience, giving us just a glimpse of something impressive. She is reordering the museum experience and restructuring but not dislocating it from what it was. She has not violently ripped apart culture but has restructured the logic behind it.

Richard Wright’s main piece is a wall painting in gold leaf with detailed rococo swirls and sunsets, divided from the middle outwards creating a mirror image on both sides. It took him three weeks of hard labour to create it and you might suspect there to be a print underneath which he covered over with the hand painted gold, but material described is solely gold leaf, in which case it is an impressive effort. The affect of the whole is sumptuous and detailed but resembles nice bespoke wallpaper which is a little disappointing. Previous works on walls have had more innovation to them. They had movement and they worked with the environment and layout of the space. Here we get a block square. On the opposite wall above the door there are four red star-like shapes which do little to make a further impact to the room. Could he have not at least used a corner? His work since he rediscovered painting seems to be like a picturesque version of street art, but this is not one of his better examples.

Skaer has reconstructed the meaning behind objects but Hiorns has literally ground them down into a pulp. A passenger jet engine has been pulverised into dust, a symbol of what everything in the entire world will become one day. He admits he has a fear of flying and this piece contains obvious connections between airplanes and death. The layout of the dust with peaks and troughs and light and dark patches is reminiscent of an aerial view of mountains you might get from a plane. Hung on the walls are three sculptures, two of which are ivory coloured plastic casts injected with ground-up cows’ brain. They make a free-form grouping that look like slices of vertebrae from an alien animal. The other contains cows’ brain smudged into rectangular openings to create a regimented pattern in a stainless steel frame.

The materials’ previous identity has been removed by the industrial processes Hiorns has put them through. The only thing any of his work now still posses to their past self is the tenuous connotations of death, fatality and perhaps rebirth. Hiorns’ art here is a quiet and thoughtful conceptualism.

Ernesto David who some would describe as a latter-day Surrealist has made a long black stage stretching across the span of the room. A black cloth doll stretches across the entire length, its legs fall over various canvases and props, painted with eerie figures outlined in white and red on black. The doll could represent himself asleep and the props around him his dreams. Papier-mâché balloon men with faces resembling a young pouting George Michael, and a painting of faceless builders showing their arses provocatively are just some of the other motifs involved in creating this semi-nightmare world. It would help you to know that David is ‘in’ to gay pornography if you didn’t already. Inventive and slightly disturbing like all our dreams this piece is totally subjective to the viewers own experiences. If the Turner Prize is a good indication of shifts in trend then you could say that like the other three artists this year, David’s art is not sensationalist, the aim is not to be shocking or commercial, although it is an ‘uneasy’ consumption.

All of which asks the question are we moving into a subtle and more aesthetically appreciative period, with less emphasis on the sensational?

Incerc sa descifrez cite ceva din personalitatea lui Adrian Marino. Nestiind mai nimic despre domnia sa, nu stiu daca am gasit chiar ‘calea de acces’, cum ar spune Lucian Raicu. Dar, cum am la indemina “Prezente romanesti si realitatile contemporane –  jurnal intelectual” / A. Marino / Polirom / 2004 , incerc. Primele pagini imi releva un Adrian Marino cu un acut simt al autoironiei, care abordeaza destul de agasat chiar problema “jurnalului” ca specie literara. Domnul A.M. pare destul de agasat de criticile unor critici care fara sa publice ei personal asa ceva, ii condamna la desuet pe cei care o fac.Paginile acestei carti, scrise in anii ’70 sint impregnate de autocenzura care musteste printre rinduri. Triste vremuri. Chiar ieri ( 26 ian ) o mina de imbecili nostalgici au comemorat la cimitirul Ghencea ziua de nastere a lui N. Ceausescu. Mde! Dar seara, am fost oripilat sa vad cum indivizi de teapa lui Petre Roman se straduiau sa demonstreze cite lipsuri sufereau ei si familiile lor in acele vremuri. Nerusinare in stare pura ! Revenind la carte, citesc stupefiat p33 : “ Se poate mentiona – in trecere – ca G. Calinescu nu credea nici in autorii care fac ‘cariera’ publicind direct in limbi straine ( Panait Istrati ) , in artistii care s-au realizat exclusiv in strainatate ( C. Brancusi ), etc.Iarasi zic : MDE ! Sa nu fi auzit A. Marino de Complexul de la Tg. Jiu ? Si mai ales cum au incercat comunistii sa distruga acel ansamblu ? Sa nu fi auzit de Cioran ? Nu insist … Dar nu ma pot impiedica sa nu citez putin in continuare p34 : “Politica culturala (sic!) actuala a statului nostru si noile conditii ale vietii internationale nu mai pot accepta viziunea idealist-romantica, obstructionista, dezarmanta, dublata de cel mai cras si neconstructiv izolationism”. Concludent ? DA! Arta cu tendinta domnilor tovarasi nu arta decadenta pentru arta inutila! Hm! Despre Mircea Eliade, citeva consideratii de bun simt; inca nu pierise de tot speranta ca prin intermediul lui Noica, maestrul Eliade  putea fi atras sa revina in tara … Noica, despre care Conu’ Alecu spunea – si credea – ca daca n-ar fi fost un geniu, ar fi fost un prost. Noica,  filosoful inca atit de controversat, dar insuficient cunoscut. In fine …

M-am cam lamurit ce este cu aceasta carte. Las totusi ceva loc pentru A. Marino. Poate voi citi si altceva scris de domnia sa. Cartea asta imi redesteapta prea multe revoltate amintiri despre epoca anilor ’70 si ’80 . Aceasta carte trebuie cel mult frunzarita. Las specialistilor deliciul de a o aprofunda. Eu nu mai am timp ( sau chef ) pentru asa ceva :  idei desfigurate de teama cenzurii si ridicari de osanale temeinic ( desi fals ) argumentate la adresa vajnicei orinduiri socialiste si Bla si Bla si Blablabla. Am propriile mele amintiri despre neghioabele vremuri de atunci, in care s-au pus bazele dublului limbaj si temelia ipocriziei care a schilodit sufletul poporului roman. Schilodire care se vede pregnant chiar si acum, cind tocmai sintem in cel de-al douazecelea an brucanian. Vremuri care au ridicat pe cele mai inalte culmi mitocania, impostura, rinjetul sinistru al politrucilor la adresa obiditului popor roman. Vremuri care au scos o natie intreaga de pe matca istoriei. Istorie care iata, chiar si acum, este puternic sabotata de urmasii politrucilor si securistilor de atunci, perpetuati de esaloanele doi si trei din toate structurile statale, desi in acest moment, Romania ca stat are cea mai buna pozitie din istoria ultimelor doua veacuri, prin apartenenta sa la UE si la NATO.

Ieri a plouat mocaneste toata ziua si n-am reusit sa-mi hranesc vrabiutele; dar ma revansez astazi. Cerul este tot mohorit dar macar nu bate vintul si nici prea frig nu e. Privind la zborul vrabiutelor, gindul imi zboara la sora mea Adriana, care este in plin zbor iar, catre tarimul tuturor fagaduintelor.

Fiecare avem o lista cu personalitati demne de admiratie. Este o listã deschisã; mai adaugãm, mai stergem…Deoarece dispar ordonat, pe rând, ni-i putem imagina încolonati, câte unul, pe calea uitãrii. Brâncusi i-a vazut pe eroi sprijinind cerul…. Sau urcând spre cer…Pe vremea lui Brâncusi,  existau eroi  in viata. Existau repere, existau oameni credibili, oameni cu demnitate dobanditã înainte de-a ajuge demnitari, bugetari… La inaugurarea Coloanei Infinite trecusera doar douazeci de ani de la Razboiul de Reintregire. Tot in douazeci de ani, mai exact în ultimii douazeci de ani, au fost reduse la tacere si uitare rânduri, rânduri, de mari personalitati. Un pesimist mi-a spus azi, cã monumentul lui Brâncusi este coloana celor sugrumati de sistemul democratiei originale!

From contemplation to an imagined utopic reality, Manuel Rodríguez’s work, through sculptures, installations and modified found objects and inventions, intends to reconcile possibilities with impossibilities. The idea of flight and of molding air are some of these improbable proposals. In his most recent work, he tackles ideas of gravity, energy, space and speed, referencing artists such as Brancusi and Panamarenko. Manuel maintains that his work “depends a great deal on the relationship between the linguistic and the visual, generated by the juxtaposition of my objects, always keeping the paradox of uselessness and the range of illusion.”

Manuel Rodríguez received a BFA from the Escuela de Artes Plásticas (EAP), San Juan, Puerto Rico. His most recent solo show was  titled  Alaire, in #610 Hipódromo Street, a space run by Charles Juhasz in Santurce, Puerto Rico.               

Images courtesy of the artist

Buna tuturor,
trimiteti si prietenilor dumneavoastra Apelul pentru Constantin Brancusi, vedeti mai jos, macar sa il “impingem” in top 10.

Galeriile de arta Saatchi fac un clasament cu cei mai renumiti artisti din sec XX…. BRANCUSI era pe locul 2 la 300 de voturi distanta de Picasso dar a fost depunctat cu 2000 puncte initial pe motiv ca NU era votat din Romania.
Trimiteti link-ul tuturor prietenilor dumneavoastra.
Votati si dumneavoastra.. Sa le aratam ca ne pasa de artistii nostri, sa le aratam ca suntem ROMANI!
Va ia doar 30 secunde (acum e pe locul 18, inca poate fi “salvat”).
Parcul Retezat l-am ratat din cele 10 minuni naturale ale lumii, nu lasati sa se intample la fel si cu Brancusi!

Click aici pentru vot – http://www.saatchi-gallery.co.uk/artvote

Votati Brancusi!
Din cati artisti sunt acolo…500 la numar, doar Constantin Brancusi este din partea Romaniei…chiar merita sa il votam….e doar un click.

Toamna trecută, într-un vagon în trecere prin Polonia, se vorbea despre România ca: Ţara lui bacşiş – bacşiş. Expresia, cât ar fi fost ea de umilitoare, nu mi s-a părut prea aspră. [...]Văzută de departe, politica noastră culturală şi propaganda noastră în străinătate se dovedeşte o creaţie de inconştienţi sau de demenţi. Nici nu vom şti pe cine să tragem la răspundere. Se fac greşeli atât de grave şi întreaga noastră propagandă este atât de ridicolă  încât generaţiile viitoare ne vor taxa, pe toţi, drept inconştienţi, tâlhari sau demenţi. Încercaţi şi vă imaginaţi ce ar fi ţara românească după ce Liviu Rebreanu şi Papadat-Bengescu ar fi traduşi şi lansaţi în toată lumea; după ce universităţile noastre ar fi încăpute în mâini tinere; după ce ataşaţii de presă din străinătate ar fi înlocuiţi cu oameni harnici şi pricepuţi  imaginaţi-vă toate acestea şi veţi înţelege ce vor crede generaţiile următoare despre noi. Ar fi atât de simplu ca roumain, rumenian, rumane şi rumeno să nu se mai lege  în memoria europenilor  numai de Skoda, de bacşiş – bacşiş, de incapacitate politică şi de conştiinţă ieftin de cumpărat  ci şi de opera unui Rebreanu, Blaga, Brâncuşi sau Enescu. Ar fi atât de simplu… Un ministru inteligent ar înţelege că, în starea de lucruri de astăzi, singura ofensivă ieftină şi eficace împotriva insultelor legate automat de numele neamului nostru  ar fi ofensiva valorilor maxime şi specifice. Dar nimeni nu înţelege. Şi pe fiecare zi noroiul ne stropeşte mai direct şi numele de român e mai compromis.

Mircea Eliade, Profetism românesc. Vol. II. România în eternitate, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1990, pp. 92-94

Chemarea Sfântă!!!

Nu uita să-ţi păstrezi sângele rece în nenorocire. (Horatiu)
Un om tare, când e lovit, îşi sporeşte puterea. (Seneca)
Când marea este liniştită, oricine poate fi cârmaci. (Syrus)
Nenorocirile fug (departe) de cei curajoşi, ca şi cum le-ar fi frică de aceştia. (Somadeva)
A învinge fără primejdie înseamnă a triumfa fără glorie. (Corneille)
„Noroc”- ăsta-i numele pe care cei slabi îl dau curajului. (G. Duhamel)
Când exista voinţă, există şi cale bătătorită. (Shaw)
Remediul nenorocirii este echilibrul sufletesc. (Syrus)
Greutăţile se înmulţesc când ne apropiem de ţintă. (Goethe)
N-am nimic de oferit decât sânge, muncă, lacrimi şi sudoare. (Sir Winston Churchil)
Universitatea dezvoltă toate aptitudinile, inclusiv şi prostia. (A. P. Cehov)
Logica este arta de a face greşeli cu fermitate. (J. Kratch)
Dacă vrei să-ţi învingi o slăbiciune nu o hrăni. (William Penn)
Dacă taci atunci când ar trebui să vorbeşti, să ştii că eşti fricos. (Abraham Lincoln)
Dacă nu înţelegi un anumit cuvânt dintr-un articol tehnic, ignora-l. Articolul va suna foarte bine şi fără el. (Legea lui Coperfield)
Nu am aflat ce este fericirea decât în momentul în care m-am căsătorit. Dar atunci era deja prea târziu. (Max Kauffman)
Sfatul meu este să te căsătoreşti. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof. (Socrate)
Fiind întrebat „Cum ar fi bărbaţii fără femei ?”, Mark Twain a răspuns: „În primul rând fericiţi! Apoi puţini, puţini, din ce în ce mai puţini!” (Mark Twain)
Nu poţi să cunoşti o femeie până nu o întâlneşti la tribunal. (Norman Mailer)
Hoţii îţi cer banii sau viaţa; femeile le vor pe amândouă. (Samuel Butler)
O măsură a oamenilor şi a lucrurilor este propria lor umbră. (T. Maiorescu)
Păzeşte-te a doua zi după un succes. (T. Maiorescu)
Care e folosul artelor? Dar care e folosul folosului? (T. Maiorescu)
Guvernele cad prin aceleaşi mijloace prin care au ajuns la putere. (T.Maiorescu)
Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici. (T. Maiorescu)
Păstrează-ţi emoţiunile pentru lucrurile ce le merită. (T. Maiorescu)
Nu e nimic mai primejdios decât a întemeia o formă statornică pe simţiri trecătoare. (T. Maiorescu)
Durerea înalţă pe omul de valoare şi coboară pe cel de rând. Nu în orice noapte se arată stelele, numai în noaptea cea senină. (T. Maiorescu)
Când se află omul în momentele hotărâtoare ale vieţii, nu-l mai conduce mintea; ea arată numai alternativele. Direcţia finală o dă inima. (T. Maiorescu)
Numai Dumnezeu are privilegiul să ne abandoneze. Oamenii nu pot decât să-ţi întoarcă spatele. (Emil Cioran)
Nu contează decât un singur lucru: să înveţi să pierzi. (Emil Cioran)
Dacă ar fi cu putinţă să ne privim cu ochii celorlalţi, am dispărea pe loc. (Emil Cioran)
Am toate defectele celorlalţi şi totuşi ceea ce fac aceştia mi se pare inadmisibil. (Emil Cioran)
Nu e profund, nu e autentic decât ceea ce ascundem. De unde forţa sentimentelor abjecte. (Emil Cioran)
Ţi-ai dori uneori să fi canibal, nu atât din plăcerea de a-l devora pe cutare sau cutare, cât din aceea de a-l vomita. (Emil Cioran)
Frumosul este echitatea absoluta. (Brâncuşi)
Trupul omenesc este frumos numai în măsura în care oglindeşte sufletul. (Brâncuşi)
Eu as vrea să creez – aşa cum respir. (Brâncuşi)
Nimic nu se înalta la umbra măreţilor arbori. (Brâncuşi)
O sculptură desăvârşită trebuie să aibă darul de a îl vindeca pe cel care o priveşte. (Brâncuşi)
Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr ultim. (Brâncuşi)

Păcatul este un bumerang pe care știi când îl arunci dar nu știi când se întoarce și te lovește (Robert Frost)

+în numărul 10 al Yareah Magazine

Yareah magazine

Arta Populara Romaneasca: Tapiserie de Ana Maria Popa

Literatura: Daniel D Marin (http://danieldmarin.wordpress.com) si Ofelia Prodan

Arta: Bogdan Ater (http://ro.wordpress.com/tag/bogdan-ater/)

http://www.yareah.com

Martin Cid, scriitor si directorul revistei Yareah

Constantin Brancusi (Hobita, 1876- Paris, 1957) realizó tres esculturas gigantescas de piedra en 1937 en Targu-Jiu (también se escribe Tirgu-Jiu). Simbolizan el curso de la vida:
-La Mesa del Silencio. Doce sillas en torno a una mesa redonda sin gente introducen a los visitantes en este fantástico lugar: árboles y calma.
-La Puerta del Beso está realizada en mármol y representa el triunfo del amor y el comienzo de la vida.
-La Columna del Cielo superpone diecisiete piezas romboidales para conformar una columna de 30 metros de altura que dirige nuestros pensamientos al Cielo.

Leer más:

http://www.yareah.com/magazine/index.php/arts-arte/436-sculptural-ensemble-in-targu-jiu-romania-by-constantin-brancusi-conjunto-escultorico-de-targu-jiu-rumania-realizado-por-constantin-brancusi

Voteaza-l pe Brâncuşi AICI, ca sa poata aparea in galeriile Saatchi.