Am vazut pe blogul lui Tolontan urmatoarea stire:

Cu putin timp in urma, la Ministerul Turismului s-au deschis plicurile cu ofertele finalistilor procesului de brand de tara. Ofertele, in ordinea deschiderii, au fost:

Saffron (Wally Olins) – Brandient (Aneta Bogdan) – Acacia 1,6 milioane de euro
TBWA Bucuresti – GfK Romania – 990.000 de euro
THR, Turismo, Hoteleria y Recreacion – Taylor Nelson Sofres – 890.000 de euro

Au cistigat, asadar, cu cea mai buna oferta, spaniolii de la THR, care nu sint o firma de branding, ci consultanti in turism si proprietari de hoteluri!

Speechless!

Învăţată la şcoală odată cu primele ore de geometrie în spaţiu, piramida îşi dezvăluie secretele: purifică apa, ascute lamele de bărbierit, stimulează dezvoltarea organismelor vii, vindecă boli nervoase, creşte viteza conexiunilor neuronale etc. Un singur lucru nu-l face: nu ne scapă nerozie, nici de hoţie şi şmecheriile şarlatanilor. De altfel, dimensiunile furăciunii sunt întotdeauna invers proporţionale cu nivelul de civilizaţie şi educaţie.

Efectul priramidal se confundă adesea cu acela al bulgărelui de zăpadă. Diferenţa dintre ele e legată doar de calcul matematic şi de envizajare metaforică, ambele denumind fenomene în evoluţie, fie exponenţială în primul caz, fie previzibilă, în al doilea. Avalanşa e altceva.

În România postrevoluţionară, efectul piramidal a căpătat formă şi conţinut prin implementarea celebrelor jocuri / circuite / scheme financiare de tip Caritas, aducătoare de câştiguri de 8, 10… ori mai mari decât propria contribuţie. Cele mai grozave tunuri le dau iniţiatorii, ultimii înscrişi rămânând cu buza umflată. Cu cât poziţia jucătorului e mai aproape de începutul listei, cu atât încasează o pradă mai grasă.

Situaţia era tipică malversaţiunilor cu „produse derivate, sofisticate”, cele ce au generat bancruta frauduloasă a câtorva mari concerne, companii financiar-bancare începând de anul trecut. Au intrat în colaps când, încercând să plătească vechilor clienţi cu banii noilor depunători, conform efectului piramidal – schema Ponzi, din cauza propagării undei de şoc a crizei şi a retragerii banilor de către jucători, ultimii intraţi şi-au pierdut agoniseala. Atari „investitori speculativi” au asediat în aceşti ani şi sistemul bancar românesc, dând importante lovituri leului. În prezent comunitatea internaţională caută cu înfrigurare o cale de ieşire. Cu faţa curată nu mai e posibil.

Cum pe meleag natal orice stratagemă aducătoare de gologani nemunciţi stârneşte imediat entuziasmul, milioane de creduli au fost escrocaţi în văzul lumii şi al organelor puse să păzească legea, iar recuperarea sumelor „dispărute” s-a dovedit curată idioţenie. Partea bună este că mulţi s-or fi învăţat minte, iar partea rea, că principiile piramidale au ajuns să infesteze nu doar comunicarea, PR-ul şi advertising-ul, unde oricum înfloriseră mai demult, ci şi marketing-ul politic. Partea şi mai rea este că necunoaşterea, nesesizarea efectelor de piramidă duc la risipe uriaşe din bani publici. Ce altceva vrea să însemne pasiunea bolnăvicioasă pentru brandul de ţară, pentru promovarea unor „eterne şi fascinante Românii”, când cei mai mulţi turişti, atraşi cu mari eforturi pecuniare, nu mai revin pe plai mioritic din cauza unor stări de fapt greu de modificat de azi pe mâine: căi de comunicaţie, calitatea serviciilor, responsabilitatea turoperatorilor, înşelăciuni ordinare? Fiindcă fiecare turist nemulţumit ne alungă zeci de posibili clienţi. Cu fondurile aruncate aiurea s-ar fi putut construi sute de WC-uri moderne, ca să dispară closetele de după tufe, mizeria din parcuri, aglomerări urbane şi trasee montane – miasma asta nu e specifică decât României.

Un rol nesimţit de important îl are efectul piramidal în PR-ul de campanie electorală. Văzând că expunerea planurilor, a ideilor înnoitoare nu aduce destule voturi, experţi, de obicei străini de ţară, angajaţi pe sume astronomice, au inventat tehnici, strategii demne de stadiul  civismului nostru precar: sentinţa denigratoare, eticheta-poreclă, pervertirea semnificaţiilor prin exagerare, minciuna sfruntată, (dez)inserţie tendenţioasă şi contextualizare a informaţiei, toate propagate exponenţial cu ajutorul răspândacilor de partid şi al oficinelor mediatice. În ultimii   4-5 ani, efectul piramidal e utilizat masiv pe Net, unde se bălăcăresc „haitele de internauţi”, detaşamente de postaci de diferite coloraturi politice. Se speculează masiv psihologia ţăţească, dornică de linşaj public, de tăvălire a adversarilor în mocirlă, de desfigurare a aspiranţilor la acelaşi post deveniţi duşmani de moarte. Se ştie că răul se propagă infinit mai repede decât bunele intenţii, iar gâlceava, batjocura, limbajul violent, gestul descalificant creează rating, produc remanenţă în mentalul colectiv, asigurându-se creşterea notorietăţii. Numai că, prin astfel de acţiuni, efectului piramidal i se atribuie consecinţe perverse, ca victoria împotriva propriului popor, a propriului electorat. „Încă o victorie ca aceasta (à la Pyrrhus) şi suntem pierduţi!”, după d. H.-R. Patapievici,  Pyrrhus fiind modelul politicii româneşti.

Un alt vector de propagare al aceluiaşi efect, mult mai insidios, este transmiterea zvonului din om în om, sau „door to door”, numai că, pentru a-i spori viteza de circulaţie, el trebuie să şocheze într-o măsură categorică, iar lansatorul să fie un personaj important, cunoscut. Mai toţi actanţii principali se descalifică în direct utilizând atari procedee. Prind bine născociri în cascadă, care au şi o doză de adevăr, făcând aluzie, ori dând de-a dreptul, la relaţii nepotrivite, evenimente ieşite din comun, bârfe joase etc. Dau apă la moară făţiş naivităţii şi aplecării mulţimilor spre „radio şanţ”. Se introduc prin: „am văzut cu ochii mei”, „am auzit eu”, „ştiu din surse” etc.

Funcţionează şi o variantă soft a efectului: lansarea scenariilor, cu cât mai gogonate, cu atât mai credibile, decriptarea de către „iniţiaţi” a unor semnale ascunse, chiar ezoterice, complotul masoneriei, conspiraţia geopolitică…

Din aceste cauze, lehamitea de politicieni de teapa celor de mai sus îi îndepărtează pe electori de urne, iar absenteismul cronic indică lipsa de aderenţă a maselor la actul de conducere, semn urât prevestitor. Nu se întâmplă pentru prima dată.

Acum fenomenul încă are bază populară. Probabil e ultima campanie în care mai ţine la cote înalte. Până la urmă va trebui să învăţăm şi carte.

Petru Tomegea

Personal, cred că, mai ales în probleme atât de delicate precum promovarea ţării sau a unei regiuni, toate eforturile trebuie să meargă în aceeaşi direcţie. Dacă există multe eforturi mici, disipate, fiecare încercând să creeze o altă imagine, nu obţinem nimic decât confuzie. Ce mai înţelege publicul? Condiţiile de bază ale unei campanii de succes sunt coerenţa şi continuitatea, cel puţin când vrem să obţinem efecte pe termen lung.

Iar clientul nostru vrea efecte pe termen lung. Percepţia se formează în timp şi se schimbă foarte greu. Ce e frapant este că, nici la ora actuală, cu toate încercările disipate ale autorităţilor locale, nu s-a creat o imagine distinctă a litoralului. Sau cel puţin aşa văd eu lucrurile. Corectaţi-mă dacă greşesc, dar mi se pare că fiecare trage în altă direcţie. Sau trag cu toţii în aceeaşi direcţie, dar separat. Dacă şi-ar uni forţele şi ar încadra toate eforturile pe care le fac în ceva unitar, într-o iniţiativă mai amplă, efectele ar fi cu totul altele.

Sună cunoscut? Vorbim de branduirea unei regiuni. Dar de brandul de ţară ce spuneţi? “Eterna şi fascinanta Românie”, “simply surprising”, aşa cum o ştim, a devenit astăzi “The land of choice”. Adică, mai nou, mergem pe diversitate. Numai că, dacă daţi un search pe Youtube, găsiţi şi The End of Choice… (melodii pe care le-am ascultat de prea multe ori în ultimele zile; Mădă a ajuns să le cânte la facultate).

Ce cred eu? Românii, în primul rând, au o părere proastă despre ţara lor. Dacă vrei să construieşti un brand de ţară, trebuie să îl faci credibil şi în faţa locuitorilor acelei ţări, vectori de imagine cât se poate de importanţi. Făcând paralele cu a noastră campanie, mă bucur că propunerea unei schimbări a percepţiei interne asupra litoralului a venit din partea clientului. Foarte rar un client gândeşte astfel. Noi suntem un caz mai fericit..

Ete ca a reinceput cursa pentru brandul de tara! Elena Udrea vrea sa lanseze proiectul cu finalizare in septembrie, si nu oricum, ci sustinut de 75mil euro pentru creare si promovare. Ca doar pe timp de criza, tre’ sa ne promovam dom’le, sa ne stie lumea, sa vina mai multi bani la buget. Tre’ sa sustinem Romanica, sa vina strainii sa arunce cu euroii (ori sa-i furam noi), sa ne consolidam imaginea in lume, dom’le! Ca asa nu se mai poate! Sunt curioasa cine se va infrupta din milioanele alea. Ca cica licitatia se anunta luni, dar eu miros ca-i gata deja. Cat despre brandul de tara, nu cred ca mai avem nevoie. Avem unul, si bine consolidat. La ce bun sa ne tot promovam, daca n-avem ce? Cu ce sa ne facem reclama? Cu hotii, OTVizarea, preturile exorbitante in turism, care nu reflecta nici pe jumatate conditiile oferite, jegul din statiunile de orice fel, saracia, copiii vanduti pentru organe, pensii si salarii de nimic etc. etc.? N-avem nevoie de brand, avem nevoie de civilizare, de cultura, curatenie. Avem nevoie de oameni capabili in structurile de conducere, nu hoti care sa-si cumpere pixuri de aur cu 33 de milioane (lei vechi), ca de!, tre’ sa semneze documente importante, nu Elene, Boci, Basesti si alti hoti de-astia. Eu va propun domnilor, de 75 milioane de euro sa cumparati oameni capabili (fara pix). Faceti o afacere infinit mai buna. Spun “Nu, multumesc” astui brand de tara.