“Fericirea este o alegere care cere mult efort, uneori.” – Anonim

Yaaay!!! A venit si sfarsitul anului, luna cadourilor….Va mai aduceti aminte, copii fiind, cat de mult ne bucuram ca vine Mos Nicolae si Mos Craciun si primim multe cadouri? Ancorati din ce in ce mai mult in orice inseamna “material”, acea senzatie am pierdut-o de mult. Nu mai stim sa ne bucuram cu acea inocenta extraordinara cand cineva ne face un cadou, si nu pentru ca nu am vrea, ci pentru ca pur si simplu am uitat CUM s-o facem. Avem o bucurie superficiala, de multe ori fortata, din dorinta de a nu supara cumva persoana care ne-a daruit cadoul. Si atunci, mai putem sustine ca suntem fericiti? Chiar deloc.

Nu imi place iarna in Bucuresti. Pe toata perioada iernii mi-ar placea sa fiu oriunde la munte, intr-o cabana calduroasa, sa privesc pe geam in timp ce sorb dintr-o cafea fierbinte sau un vin fiert cu scortisoara …Asta, poate, mi-ar readuce o parte din pierduta bucurie a copilariei pentru ca macar acolo nu m-as mai lovi de agitatia si aglomeratia Bucurestiului.

Acum, “adulti” fiind, ne “bucuram” enorm daca avem un job stabil, un salariu bun, eventual o casa…Dar de fapt, cat de fericiti ne fac toate aceste lucruri materiale, fara esenta? Stiu, o sa-mi spuneti ca altfel nu se poate, o sa-mi spuneti ca e criza, o sa-mi gasiti 1000 de scuze pentru a justifica aceasta “fericire” materiala si in mare parte veti avea dreptate. Si totusi…cand vom reusi sa fim cu adevarat fericiti?

“Fericirea poate fi intalnita intr-un simplu graunte de nisip din desert.” – Paulo Coelho

Ce simtiti astazi? Sunteti mai romani? Sunteti mai fericiti? A trecut cumva ca oricare zi? Poate unii dintre voi sunteti in concediu fara plata? ” Super tare!!!” “ZIUA ROMANIEI”. Spuneti un motiv de bucurie pe ziua de azi si… va cred.

O zi ca oricare alta, aceeasi neclintire in aer…

- hei, vino sa vezi!

- ce?

- nu stiu exact… dar n-ai mai vazut asa ceva in viata ta!

m-am apropiat cu teama sa vad nemaivazutul… fratele meu statea impietrit si se uita cu ochii mariti la batranul care se comporta extrem de ciudat: avea gura intredeschisa… i se vedeau dintii stirbi, colturile gurii erau indreptate nefiresc in sus, ochii i se micsorasera si parca straluceau iar el se tinea cu mainile de burta desi nu parea ca l-ar durea ceva, asta in ciuda sunetelor gatuite pe care le scotea, parea ca se simte bine… ba chiar parea fericit!?! Dar nu intelegeam ce semnifica manifestarea aceea stranie si mai ales ce anume o cauzase.

- bunicul vostru rade! mama aparuse pe neasteptate in spatele nostru si privea spre bunicu’ cu ochi calzi.

- ce-i aia? am intrebat cu neincredere.

- pe vremuri… oamenii simteau cateodata o mare bucurie… atat de intensa incat simteau nevoia sa-i dea drumul afara, sau ar fi explodat! atunci bucuria se spargea in rasete…

Am tacut si eu si fratele meu, si stiu ca am gandit atunci amandoi privindu-l pe batranul care spargea tacerea in hohote…

“ce vremuri periculoase erau acelea in care oamenii simteau inca BUCURIE!”

Una din cele mai frumoase melodii pe care le-am auzit in viata mea!

Trimite mai departe iubirea, bucuria si tot ce te face fericit. Acorda-i doar un moment de atentie celui de langa tine, si vei vedea ce se va intampla.

Disney Channel Stars – Send it on

Pentru ca impreuna putem schimba lumea!

♥ Joana

Cu acest slogan s-a dat startul unei campanii realizate de ziarul Libertatea.

Aşa cum  v-a obişnuit în ultima vreme, Libertatea nu uită de problemele cititorilor şi vine să-i  sprijine atunci când au cea mai mare nevoie de cineva.

De data aceasta, ne-am unit eforturile cu colegii noştri de la Libertatea pentru femei într-o campanie socială la nivel naţional, ce se va desfăşura în perioada: 16 noiembrie – 13 decembrie. Scopul va fi acela de a-i ajuta pe cei din jurul nostru, care din păcate nu aşteaptă pe nimeni de Sărbători.

Dacă şi voi cunoaşteţi bătrâni lipsiţi de ajutor, copii din familii numeroase care nu au primit niciodată un cadou de Crăciun, vă aşteptăm să ne furnizaţi informaţii despre ei.
Vrem să ştim unde îi putem găsi, pentru că vrem să mergem la ei şi să le ducem cadouri înainte de Sărbători . Merită să le vedem chipul vesel măcar pentru o zi!

Toate acestea se vor realiza numai cu sprijinul partenerilor noştri: Europa Fm, Kanal D dar şi cu ajutorul sponsorilor :Carrefour, Schwarzkopt & Henkel, Henkel şi Miniprix.

Aşteptăm de la voi să ne contactaţi şi să ne spuneţi cum putem să-i ajutăm . Pentru că împreună putem schimba ceva!

Pentru a afla mai multe informatii sau cum puteti ajuta cititi mai multe informatii aici.

Nu de putine ori s-a intamplat sa ne pocneasca subit o stare de depresie sau dimpotriva, o stare de bucurie pe care nu o putem explica. Cel putin mie asa mi se intampla mereu. La mine depresia se duce imediat, iar bucuria ramane pana vine alta depresie sau pana ma enerveaza careva

Pe de o parte avem depresia, care cred ca este o stare pe care ne-o alegem, in mod voit sau nu. Da, sunt persoane care isi aleg in mod voit aceasta stare pentru ca apoi sa incepapa sa se victimizeze. Depresia este mai mult decat o simpla deprimare si mai mult decat o stare trecatoare de rau, mai mult decat o lipsa de chef ori pofta de viata care se poate depasi prin propria vointa. Depresia nu e o slabiciune. Ea este o suferinta si o durere profunda, o tristete care imbraca sufletul saptamani si luni de zile. Este o tulburare psihica cu o frecventa in continua crestere, ce poate sa apara la orice persoana si la orice varsta.

Pe de alta parte avem bucuria/starea de bine care cred ca am putea sa ne-o cream singuri in functie de doza de optimism a fiecaruia. Trebuie doar putina vointa si automotivare. Automotivarea ne-o putem dezvolta prin simpla observare a ceea ce este bun si frumos in jurul nostru. De multe ori uitam sa facem asta.

“Bucuria e starea de spirit normală a omului. Cu cât dezvoltarea intelectuală şi morală a omului este mai ridicată, cu atât omul e mai liber şi viaţa îi dă mai multă satisfacţie.”- Anton Cehov

La mine una e ceva baltat, fie bucurie fie depresie/enervare.

Tie cum iti place sa traiesti? Intr-o continua depresie sau intr-o stare de bucurie, de bine?

   O bucurie mult prea tardivă, obosită, beteagă, bolnavă şi când mă gândesc câţi ani la rând am visat la aşa ceva … acest prea târziu mă amărăşte de tot – nu mai am timp să mă bucur de tot ceea ce mi se oferă acum în dar şi tensiunea dorinţei întinsă pe o perioadă atât de îndelungată m-a ostenit şi blazat peste măsură – de ce tocmai acum, de ce nu atunci când trebuia, cu mult timp în urmă, când totul era viu şi proaspăt, când flacăra ardea până la cer  ? Din cauza sorţii care este un monstru pervers şi aberant ? Totuşi, în pofida a tot şi a toate – mă bucur pur şi simplu !

,,La Multi Ani!” tuturor celor care azi isi sarbatoresc ziua numelui.

Sa fiti fericiti si iubiti!

Petrecere frumoasa.

Am motive de bucurie. Intemeiate. De cateva zile, A s-a intors in tara si e mult mai bine decat acum o luna si jumatate cand a fost ultima data acasa. S-a obisnuit cu ideea… au inceput sa-i rada ochii, a scapat de cateva kilograme bune, a inceput sa descopere ca viata poate fi misto, muuult mai misto fara … chiar nu are importanta fara cine. Mai are de lucru si mi-e ciuda ca n-o sa am cum sa fiu fizic langa ea…Apoi, o alta fata care mi-e tare draga, fosta colega, si cu care din nefericire, vorbesc cam rar (sa-mi fie rusine)…e insarcinata, e fericita si ieri am aflat ca s-a maritat. Ea intotdeauna a fost pentru mine un exemplu de femeie puternica. Am invatat mult de la ea, poate chiar fara ca ea sa stie. Apoi, aseara am revazut oameni de care-mi era dor, am redevenit pentru vreo cateva ore adolescenta, motiv pentru care acu’ ma doare ceafa, am febra musculara ca n-am exagerat cu alcoolu’…. Si mai exista un motiv de bucurie, da’ sunt egoista si-l tin doar pentru mine . Ma bucur acum, pentru ca stiu ca inevitabilul se va produce cat de curand… si o vreme… n-o sa fie usor. Mama tocmai a vorbit la telefon cu unchiu’, singurul ei frate care mai e in viata, si … care in curand va pleca dincolo…

Ni se intampla in viata unele lucruri de o intensitate sufleteasca atat de mare incat orice combinatii de cuvinte am folosi nu avem cum sa reusim sa redam intocmai ceea ce simtim… mii de explicatii si n-ajung. De ce, cand vrem sa explicam lucruri folosind superlative, cuvintele-s asa sarace? Ni se intampla uneori sa primim, chiar fara sa cerem sau, mai ales, fara sa meritam, o hrana sufleteasca atat de pretioasa incat simtim ca nimic altceva nu ne mai lipseste. Ni se intampla sa avem parte de gesturi de o noblete sufleteasca atat de mare incat ne simtim coplesiti si tot ce ne dorim e sa fim mai buni, sa facem, la randul nostru, pentru cei din jur, gesturi din suflet, adevarate. Si, daca reusim sa inapoiem macar o infima parte din ceea ce primim, da, suntem cu adevarat castigati…

Azi a fost o zi cu o incarcatura emotionala foarte puternica… azi, cum a zis un om drag, “cerul a fost mai luminos” pentru ca s-a produs in viata cuiva o mare bucurie. Un lucru necesar si totusi neasteptat… o impacare sufleteasca… si-o legatura pe viata.

   Se întrevede o oarecare uşurare pasageră, mi-ar plăcea să cred că va deveni definitivă, dar încă nu mă bucur cu adevărat – abia zilele următoare vor putea valida sau infirma această uşurare şi abia atunci mă voi bucura cu adevărat, nu de alta, dar ştiu gustul bucuriei înecată în amar în mod prematur .

Astazi e o zi unica, pentru că am șansa să fac ce îmi doresc, pentru că am libertatea să decid pentru mine…

Clipa de acum nu se mai întoarce niciodată…timpul nu mai poate fi recuperat!

Ce m-ar costa să mă bucur de viață aici și acum, indiferent de ceea ce este în jurul meu?!… Viața trece pe lângă mine fără să o trăiesc dacă sunt prea atentă la ce se întâmplă neplăcut lângă mine, dacă mă consum prea mult pentru atacurile celorlalți, dacă încerc să-i schimb pe ceilalți sau să-i influențez în vreun fel…Ce-ar fi să mă bucur pur și simplu de viață, chiar dacă la prima vedere nu am motive să fac asta?!…

Dacă stau și mă gândesc bine, am motive să mă bucur de viață și să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu: pentru că mi-a dat șansa să mă bucur și de această zi…puteam să nu o mai ajung! Ce-ar fi să trăiesc ca și cum aș muri mâine?!…Cred că aș avea mai mult curaj să-i iert pe ceilalți și să le cer iertare, aș avea mai multă rabdare cu ei, i-aș prețui mai mult, aș fi mai înțelegătoare, cred că aș trăi mai intens, pentru că sunt ultimele clipe, și măcar ultimele clipe trebuie să le trăiești intens și frumos!

Această zi e specială, pentru că este unică, nu se mai întoarce niciodată…

Ar fi bine să am mai multă grijă să nu-i rănesc pe ceilalți, s-ar putea ca mîine să nu am șansa să-i cer iertare…Ar fi bine să le spun mai des ce simt celor din jur, s-ar putea ca mâine să nu mai am această șansă…

Ar fi bine să mă bucur de fiecare clipă, s-ar putea ca mâine să nu mai am această șansă….De aceea, această zi este una specială!…

Alegerile reprezinta prima si cea mai importanta institutie a democratiei. Institutia in care eu decid… si tu… si el… toti romanii. De aceea, azi este o zi mare pentru democratie. Am votat, ca toata lumea, cu incredere si speranta. Pentru o viata mai buna. Pentru noi, pentru copii, pentru nepoti. Pentru Romania. Am vazut pe strazi puhoaie de oameni, curgand spre sectiile de votare, sub un cer senin si insorit de parca si Dumnezeu  s-ar bucura, binecuvantandu-ne cu aceasta zi frumoasa. Sa ne bucuram impreuna ! Votati !

De curand am avut bucuria sa apar pe paginile unei reviste care apartine Andreei Raicu, numita “Pe tocuri”. Revista este pentru femei, prezentand sfaturi de la cele cosmetice, frumusete, moda, familie, pana la cele legate de arta, cariera si societate. Pentru numarul lunii octombrie s-a dorit sa se dedice cateva pagini celor care detin un blog culinar. O sa va intrebati cum de tocmai website-ul meu a fost printre cei doar 5 “nominalizati”, gandindu-ne ca exista atatea website-uri foarte aratoase  care prezinta retete culinare. Sincer nu va pot spune, eu cred ca Dumnezeu si-a folosit influenta si de data aceasta.

Revista se poate vedea in intregime la site-ul acesta, iar pagina dedicata mie este 82. Sagetile se afla in partea de jos a imaginii, si din pacate trebuie sa treceti prin toata rapid, pana sa ajungeti la pagina 82.

Pentru mine includerea site-ului meu in revista a insemnat ceva: o bucurie si o multumire ca munca de pana acum n-a fost in zadar. Am scris acest post ca sa impartasesc bucuria si cu dumneavoastra, cei care mereu m-ati incurajat prin cuvinte frumoase sa continui.

M-am oprit pentru o clipa sa ma intreb ce sa fac. Nu stiu cum sa reactionez in continuare, daca sa merg mai departe sau daca sa raman aici, daca sa incerc sa schimb ceva sau daca sa las totul asa cum e, daca sa ma gandesc si la ceva nou, sau daca sa las banalul sa faca casa buna in continuare cu viata mea.

Nu am putut niciodata sa inteleg cum se poate ca un plan atat de perfect intocmit in minte sa devina atat de gol in momentul in care e pus in practica.Nu am putut niciodata a intelege de ce e atat de usor sa te entuziasmezi si sa te bucuri anticipat pentru ceva ce sti ca o sa fie un lucru cu adevarat benefic si totusi, de ce e si mai usor sa te descurajezi. Stiu ca nu putini sunt cei care prefera sa ramana la adapostul umbrei; le e teama ca odata iesiti in bataia razelor soarelui se va ivi si acel nor care le va lua toata seninatatea. Si mai stiu ca exista si persoane care prefera ca la primul obstacol sa se opreasca doborati; prefera sa stea decat sa incerce sa sara. Si ceea ce mai stiu e ca astfel de obstacole intalnesti la fiecare pas, la fiecare gand, in fiecare clipa. Aici exista de fapt o lupta: o lupta intre entuziasm si dezamagire. Se spune ca nu e de ajuns sa castigi o lupta pentru a castiga razboiul.Si totusi, chiar daca dezamagirea castiga o lupta minora, neinsemnata, la ultima intalnire, sau la ultimul proiect, sau poate la ultima ta incercare de a face ceva, suntem de fiecare data gata sa-I oferim, fara nici macar un minimum de efort, victoria. Suntem tentati sa uitam de entuziasmul care a condus totul pana atunci; suntem tentati sa lasam la o parte bataliile castigate de acesta. Ne atintim privirea asupra insuccesului, a lipsei de cooperare, sau poate a lipsei timpului.Incet, incet ne schimbam tabara; trecem de sub steagul “entuziasmului” sub steagul “dezamagirii”. Asa este, ea are o armata mai mare. Dar entuziasmul are o armata mai selecta. Toti se entuziasmeaza, dar nu toti raman asa.

A, mi-am amintit ca a trecut ‘clipa’.M-am intrebat; si mi-am si raspuns. Prefer sa fiu un ostas select, decat un ostas necunoscut. Asa ca ma ridic, ma uit in zare, departe, dincolo de orizontul intunecat de nori care mai de care mai negri, si zaresc soarele; soarele entuziasmului, ascuns de acesti nori ai dezamagirii. Fac un pas, mai fac unul si apoi altul. Parca soarele e mai aproape, parca e mai luminos, parca e mai frumos! Nu mai vad nori, nici albi, nici negri. Si asta nu pentru ca nu exista, ci pentru ca mi-am amintit ca nu e de ajuns ca acestia sa castige o batalie. Am ales sa tin la entuziasm.

Tu…care acum oscilezi intre dezamagire si entuziasm, intre bucurie si tristete, intre renuntare si a merge mai departe…Tu…care esti atat de tentat sa accepti toti acei nori care te inconjoara si sa uiti de soarele din spatele lor…Tu…adu-ti aminte ca totul depinde de tine: mergi mai departe spre varf sau te opresti.Dar nu uita: privelistea cea mai frumoasa se vede de sus…

où Laura est un chien.

“Unica bucurie pe lume este aceea de a începe ceva. E frumos să trăieşti pentru că a trăi înseamnă a începe mereu, în orice clipă.”

Iubesc atat de mult diminetile.

Fiecare dimineata este un miracol. E ceva nou, care nu a mai fost. E ca si cum ai asista la nasterea copilului cosmic si poti face parte din acest unic moment. Fiecare zi e noua, creata special, nu doar o succesiune calendaristica. Cand apar primele raze apar si primele triluri, din gura unor fapturi care nu au absolvit nici o scoala de muzica si totusi sunt maestre. Mirosul de iarba proaspat taiata, care se strecura prin geamul intredeschis si se amesteca cu parfumul cafelei “fumegand”, Scriptura deschisa pentru a vedea ce spune Creatorul fapturii Sale, la prima ora a diminetii, cand obisnuia sa mearga la intalnirea cu copiii lui in Eden. Nu e un miracol!? Primii pasi pe strada, primele cuvinte care se aud din gura trecatorilor, primul uruit de masina, si primul gand care imi vine: ce bine e sa traiesti. Ce mare dar e viata! Cat de bucuros sunt ca pot sa traiesc inca o dimineata! Unica si irepetabila! Numai una, caci maine nu va fi la fel!

Daca pleci, lasa-mi ceva, orice: lasa-mi parfumul tau, impregnat pe haine… lasa-mi caldura pielii tale, undeva pe coltul buzei… lasa-mi zambetul tau si bucuria din ochi, iar eu… eu o sa te iert ca ai plecat.

PS: “Please, please, stay with me. I am so in love with you… Please, don’t go!”