Suntem la mijlocul saptamanii, dar am fost foarte lenes pe inceputul de saptamana sau cum se scuza unii : am avut multa treaba la serivici. Nu e vorba despre asta totusi, este vorba de weekendul trecut in care am stat mai mult prin teatre si muzee decat in pat sa dorm.

Vineri seara aveam bilete la opera. Imi doream de mult timp sa merg, dar pretul destul de ridicat si ignoranta m-au facut sa nu ajung pana acum. Superb, un show extraordinar a meritat pretul biletului si chiar mai mult, vazand la sfarsit pe scena un numar de actori cat 1/4 din numarul oamenilor din sala am realizat ca e normal ca biletul sa coste atat. Ce am vazut? Macbeth de Giuseppe Verdi, dupa opera lui Shakespeare evident. A durat cam 3,5h cu tot cu cele doua pauze. Nu pot sa spun foarte multe despre asta pentru ca e destul de greu de transmis in cuvinte emotia si energia pe care piesa o transmite atunci cand esti in sala.

Singurul impediment, nu prea mare ce-i drept au fost locurile pe care le-am avut in sala. La balcon in penultimul rand. De tavanul salii e agatat un imens candelabru, iar subtitrarea operei e scrisa pe un display ce era partial acoperit de candelabru din pozitia in care stateam. Problema e ca organizatorii sunt idioti. Si eu din penultimul rand de la balcon am platit aceiasi bani ca si cei din primele randuri din sala. Se puteau gasi si alte modalitati de a afisa subtitrarea astfel incat sa poata fi vazuta de toata lumea. E foarte adevarat ca nici cine a luat biletele nu-si face mare cinste pentru ca nu era pentru prima data in sala de la ONB si intr-o vizita anterioara avusese aceiasi problema cu locurile. Deci fie ii place sa ma chinuie, fie a vrut sa testeze cunostintele mele de italiana, fie cele de a face integrame (am spus ca acoperea doar partial),fie etc. etc. etc… Oricum acesta a fost cel mai putin important detaliu.

Sambata m-am trezit destul de dimineata pentru a prinde bilete la Odeon. Nu am prins! Nu din vina mea, a fost vina sortii si a obrazului prea subtire pe care il au unii, a obrazului prea gros al altora. Nu are rost sa intru in prea multe detalii. Seara, inarmati cu rabdare ne-am indreptat spre sala Toma Caragiu a teatrului Bulandra. Eram intre primii ajunsi deci nu am avut nici o problema in a primi bilete. Mare aglomeratie in a gasi bilete, lume buna, lume care sigur si-ar fi permis sa cumpere bilete, nu sa mearga gratis cu ocazia zilelor bucurestiului. E de inteles de ce erau acolo, din moment ce biletele se gasesc foarte greu si spectacolele se joaca cu casa inchisa tot timpul.

Piesa jucata: Richard al III-lea se interzice. Drama regizorului Meyerhold, ce pune in scena in timpul regimului stalinist piesa Richard al III-lea. Progresul sau de la a scoate personajul din epoca sa pentru a evidentia trairile, drama sa de a il considera un personaj negativ, dar fara dimensiune ideologica, pana la a realiza ca Richard si Stalin sunt facuti din acelasi material. (“Richard il iubeste pe Richard. Putearea iubeste puterea.”). Bineinteles ca Meyerhold moare, ucis de plutonul de executie, iar piesa se interzice. Este prezentata si o dimensiune ironica, adresata serviciilor secrete rusesti. Orice persoana de alta nationalitate din URSS este un spion, oamenii sunt deranjati ca Shakespeare este o fantoma a literaturii, regizorului ii este cerut sa identifice portretul autorului ca pe cel al unui criminal in serie, iar cea mai mare drama a angajatilor serviciilor secrete este ca au fost nevoiti sa citeasca toata opera dramaturgului englez (inclusiv sonetele).

Dupa aproape doua ore de suferinta interioara alaturi de Mayerhold, intr-un ropot de aplauze nu am mai putut zambi la fnalul piesei nici noi, nici actorii. Regizorul rus a fost reabilitat la sfarsitul anilor ‘50, la aproape 20 de ani de la executia sa. Halal consolare…

Dupa piesa am urmat un traseu pe la muzeele ce si-au lasat portile deschise in noaptea alba a Bucurestiului. Cel mai interesant a fost sa admir privelistea de pe Arcul de Triumf. In rest muzeele erau ticsite de oameni, iar la ce a mai ramas din tezaurul national am fost aproape de a ne sufoca. Pentru un total de 20-3o RON, muzeele merita vizitate in zilele normale nu la ocazii speciale, cand “consumatorii de arta” se linseaza pentru a fi mai aproape de vitrina exponatelor.

Duminica am primit in dar bilete la Odeon la Pyramus &Thisbe 4 You (multumesc celor ce au stat la coada pentru a le procura). O piesa draguta si amuzanta, in care am vazut cat de diversa poate fi punerea in scena a unei opere, cat de mult conteaza interventia regizorului chiar si cand scenariul este identic. Nu pot spune ca m-a dat pe spate, dar a nici nu m-a dezamagit. M-a incantat la sfarsit sa vad ca am stat la cateva scaune distanta de Marcel Iures si alte cateva nume importante din teatrul romanesc.

Weekendul s-a prelungit pana luni, cel putin din punct de vedere al teatrului. Dupa servici am fost in Club Control unde se juca Fericirea e marca inregistrata. O piesa scurta de aproximativ 1h, cu doi actori, una mai talentanta, unul mai putin talentat. A meritat pentru ca mi-a placut ideea piesei, o adaptare dupa romanul 99 de franci de Frederic Beigbeder. Tagline: “Omul este un produs ca toate celelalte. Cu un termen de garantie.” M-a enervat ca nesimtitul de la bar mi-a facut un cocktail de rahat si nu a avut nici macar intentia sa-mi dea restul de 3 lei.

Am uitat sa mentionez ca dupa piesa de la Odeon, ea, mi-a facut cinste cu o prajitura geniala la Chocolate (Calea Victoriei nr. 12A), pentru a se revansa de la incidentul cu biletele din fata candelabrului. Si daca vreti o alta parere, probabil mai interesanta si mai frumos formulata decat a mea, puteti clicka pe ea cu incredere.

Marea atractie a sarbatorii de anul acesta a fost teatrul; intrarea libera la teatre; in limita locurilor disponibile, desigur; pe baza unor bilete ridicate in prealabil, si mai evident. Lista cu piesele care intrau in acest program era cuprinzatoare si ademenitoare. Cand ceva suna prea frumos pentru a fi adevarat, de obicei nu este adevarat. Gandul asta pesimist mi-era confirmat de experiente trecute, dar nici dezamagirile noi nu intarziau sa apara: la Metropolis erau deja toate biletele rezervate de persoane mai prevazatoare decat mine, iar la Teatrul de Comedie – nu mare mi-a fost mirarea cand am aflat ca nici ei nu mai au bilete disponibile. Asa ca mi-am intors atentia catre oferta destinata celor care lasa totul pe ultima suta de metri, celor care nu reusesc sa-si planifice mai nimic din timp: Odeon si Bulandra (sala Toma Caragiu).

Zic asta pentru ca aceste teatre urmau sa imparta biletele in ziua spectacolului. Eram chiar nerabdatoare sa ma duc sa stau la rand, voiam sa fac si poze, sa transform acest eveniment intr-un proiect de cercetare: un studiu antropologic. Ce fel de oameni stateau la coada pentru teatru? Cei care inteleg ca timpul e o resursa irecuperabila si, cu toate acestea, prefera sa-l sacrifice pe altarul culturii, sau dintre aceia care nu sunt constienti de conceptul economic al costului de oportunitate si pe care-i atrage doar faptul ca nu trebuie sa dea bani? Cum se comporta ei stand acolo? Agresiv, ca la piata, sau cavaleresc, demn de niste consumatori de teatru?

Din pacate, sambata dimineata am intarziat (cum imi este obiceiul), asa ca am uitat sa-mi iau aparatul de fotografiat, n-am prins nici bilete (la Odeon)… insa am prins nervozitatea oamenilor care mai ramasesera in fata casei de bilete, in conditiile in care invitatii nu prea mai erau. Se respecta, totusi, o lista, alcatuita de primii veniti; “cate 2 bilete pentru fiecare de pe lista, ai auzit?”, strigau cei care se furisau in fata, ca sa vada cum merge treaba, catre prietenii lor din spate. Si toti erau hiper-atenti, ca nu cumva cineva sa ia mai multe sau sa-si strecoare o cunostinta, care nu era pe lista, in fata casieritei, pentru “a fura” inca 2 bilete. Stateau la panda, doar-doar sa prinda vreun nesimtit care le ignora legile de functionare a cozii si-o sa vada el… o sa-i arate ei lui… sa se gandeasca de 2 ori inainte de a se purta asa miseleste. Un barbat ii explica prietenei lui: “N-ar indrazni nimeni… iti dai seama ca l-ar linsa?”. M-am enervat auzind ca aici, la teatru, se vorbea despre linsat, asa ca mi-am permis sa-i raspund, in calitate de colega de asteptare: “Nu si daca alearga suficient de repede.” Nesimtirii i se raspunde cu nesimtire.

Spre seara, o noua provocare: obtinerea biletelor la Richard al III-lea se interzice. Deja aveam experienta, ma simteam mai increzatoare si nu voiam sa-mi treaca ziua fara sa vad o piesa; era totul sau nimic. De asta data, eram in fata, ar fi fost imposibil sa nu prind; casiera ne-a dat niste emotii, era foarte dubioasa si secretoasa, parea ca face aranjamente pe la spatele nostru cu oamenii de televiziune care se perindau pe-acolo. Nu i-am dispretuit prea tare, stiam ca nu din cauza gratuitatii intrarii se aflau acolo; la astfel de teatre, nu prea gasesti bilete nici cand sunt de vanzare.

Am stat in primul rand; niciodata n-am avut locuri atat de in fata pentru ca biletele cu pret redus, pentru studenti, corespund mai mereu celor mai dosnice fotolii (exceptie face teatrul ACT si il apreciez pentru asta; in plus, ei nici n-au fotolii). Piesa reda ultimele fragmente din viata regizorului care a introdus o noua forma de expresivitate in teatru (biomecanica), Vsevolod Meyerhold; incercarea lui de a monta “Richard al III-lea”, de William Shakespeare, se loveste de represiunea ideologica instituita de Stalin. Timp de mai bine de 2 ore, suntem martorii chinului interior al lui Meyerhold, caci actiunea se petrece atat intr-un plan concret, al realitatii, cat si in mintea regizorului. Absurdul pretentiilor agentilor meniti sa persecute artistul si libertatea sa este un pretext formidabil pentru replici pline de umor; insa piesa este genul de piesa ai carei actori nu pot zambi la sfarsit, chiar daca au jucat extraordinar, totul a iesit bine si sunt aplaudati indelung de public pentru performanta lor.

Pe langa faptul ca vine in completarea imaginii despre perioada comunista, spectacolul este un prilej de reflectii ce privesc si prezentul, cu atat mai mult pe cel din Romania, unde nu de mult a avut loc o revolutie; insa a fost intr-adevar aceasta revolutie adevarata si de fond, sau a fost mai mult un formalism? Esti “liber in capul tau”, asa cum nazuieste si personajul lui Meyerhold? A avut loc si o schimbare a mentalitatii?

Richard al III-lea (interpretat de Radu Amzulescu) se confunda pe parcurs ba cu un actor caruia ii e frica de moartea garantata de rolul sau, ba cu “omul nou”, ba cu adevaratul Richard, din capul regizorului, pentru ca la sfarsit sa-si convinga creatorul ca nu este un personaj pozitiv doar pentru ca n-are “dimensiune ideologica”, ci, din contra, seamana foarte bine cu Stalin. “Richard il iubeste pe Richard. Puterea iubeste puterea.”, ne da el verdictul, ce parca va fi adevarat de-a pururi; si anume ca tine de natura umana sa fie viciata de beneficiile puterii si ca omul ajuns sus este capabil, astfel, de foarte multe netrebnicii pentru a se mentine acolo.

Si, de aceea, noi trebuie sa fim vigilenti precum cei care stau la coada de bilete gratuite. Piesa aceasta e un apel de trezire si, prin simplul fapt ca exista si ca se joaca de vreo 3 ani, sala fiind mereu plina, ea reprezinta un semnal pozitiv; de revolutie fundamentala, adica. Caci, la fel cum am ras la scenele ce noua, tinerilor, ni se par comice (pentru ca n-am trait acele vremuri), asa am ras si la emisiunea de duminica a lui Mircea Badea, cand acesta persifla dorinta presedintelui Romaniei ca noi, cetatenii, sa fim mandri de tara noastra: si naiul ar trebui interzis; cum sa “nai” (“n-ai”)?

Va mai urma.

Sorry, piesa de teatru ce îi are ca protagonişti pe Iuri Zvonariov (Ion Caramitru) şi pe Inna Rassadina (Mariana Mihuţ), este o încercare de a evada dintr-o lume în care banul nu poate cumpăra decât atenţia şi favorurile corupţilor săraci; o evadare care nu garantează drumul spre fericire, pentru că, mai presus de asta, sunt lucruri care identifică unul din personaje cu o Rusie ce anulează orice formă de libertate.

Spectacolul s-a ţinut cu sala doar pe jumătate plină, în mare parte bătrâni. Restul spectatorilor erau tineri ce probabil au confundat sala de cinema cu cea de teatru, susţinuţi parcă de micul fast-food de pe holul teatrului Bulandra.

Colegul, prietenul si vecinul Toni si-a luat jumatatea de-o mana si au mers impreuna sa vada “Scaunele”. Nu ca n-ar avea si ei cateva pe-acasa, dar piesa lui Eugene Ionesco, in regia lui Felix Alexa, le-a atras atentia si au zis ca e musai sa ajunga la spectacol.

Teatrul Bulandra, sala din Gradina Icoanei, fostul amfiteatru al Scolii Centrale sau Palatul Curvelor (dupa cum se exprima elevii de Bucuresti). Lume pana la refuz. In dreapta lui Toni, un nene tinerel (maxim 30 de ani), cu gagica-sa. Si a-nceput piesa. Dupa primele 10 replici, individul de langa Toni a devenit critic de teatru. “Ce-i asta? Cine-a scris asa ceva? Era sanatos la minte? Io nu inteleg nimic. Ia, uite, ala cred ca a gresit replica. Mergem acasa, ca mi-e o foameee?… Vezi ca io plec, draga. Iar a gresit replica; ce treaba are boul cu cadoul?!” Toni se impartea intre spectacolul de calitate vazut pe scena si spectacolul grotesc trait in compania vecinului de scaun. Scaunele din sala erau toate ocupate, ca s-ar fi mutat. Scaunele de pe scena erau ale actorilor, din partea lui Eugene Ionesco. Asa ca a ramas pe loc pana la final.

Pentru cei care nu au vazut niciodata textul pus in scena, piesa e un discurs despre singuratatea in doi, despre ratarea in cuplu si moartea de unul singur.

Cand totul a fost gata, vecinul idiot s-a ridicat in doua picioare si-a inceput sa aplaude mai furtunos decat tot restul lumii. Ori era ipocritul campion, ori voia sa para ironic la adresa unui spectacol din care nu intelesese absolut nimic. “Auzi, draga? Data viitoare mergem la discoteca, da?”

TEATRUL TINERETULUI, PIATRA NEAMT

• Miroiu – Steaua fără nume, regia Ion Cojar (1994)

TEATRUL BULANDRA

• Desmoulines – Moartea lui Danton de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei (1966)
• Candidatul – D’ale carnavalului de I. L. Caragiale, regia Lucian Pintilie (1966)
• Cliff – Priveşte înapoi cu mânie de John Osborne, regia Alexandru Blaier (1967)
• Epihodov – Livada cu vişini de A.P. Cehov, regia Lucian Pintilie (1967)
• Hugo – Meteorul de Friederich Durrenmatt, regia Valeriu Moisescu (1968)
• Choubert – Victimele datoriei de Eugene Ionesco, regia Crin Teodorescu (1968)
• Oswald Alving – Strigoii de Ibsen, regia Marietta Sadova (1969)
• Valerio – Leonce şi Lena de Georg Buchner, regia Liviu Ciulei (1970)
• Ivan – Revizorul de Gogol, regia Lucian Pintilie (1972)
• Edgar – Suferinţele tânărului W de Plenzdorf, regia Olimpia Arghir (1973)
• Malvolio – A douăsprezecea noapte de William Shakespeare (1973)
• George – Ferma de David Storey, regia Sanda Manu (1975)
• Baronul – Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei (1975)
• Tesman – Hedda Gabler de Ibsen, regia Cătălina Buzoianu (1975)
• Mahomed II – Răceala de Marin Sorescu, regia Dan Micu (1977)
• Ugarov – Anecdote provinciale de Alexandr Vampilov, regia Valeriu Moisescu (1977)
• La lilieci de Marin Sorescu, regia Virgil Ogăşanu (1978)
• Jim O’Connors – Menajeria de sticlă de Tennesse Williams, regia Ioan Taub (1978)
• Angelo Baldovino – Voluptatea onoarei de Luigi Piirandello, regia Valeriu Moisescu (1980)
• Alceste – Mizantropul de Moliere, regia Valeriu Moisescu (1989)
• Josef – Forma mesei de David Edgar, regia Ion Caramitru (1991)
• Tonino – Teatrul comic de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete (1992)
• Harry – Home de David Storey, regia Ion Caramitru (1992)
• Domnul Gherman – Somnoroasa aventură de Theodor Mazilu, regia Tudor Mărăscu (1995)
• Tatăl – Şase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1995)
• Pantalone – Scandal la Palermo de Carlo Goldoni, regia Cătălina Buzoianu (1997)
• Ducele d’Antin – Petru de Vlad Zografi, regia Cătălina Buzoianu (1998)
• Altoum – Turandot de Carlo Gozzi, regia Cătălina Buzoianu (1999)
• Zeus – Odiseea 2001, scenariul şi regia Cătălina Buzoianu (2001)
• Domnul – Roberto Zucco de Bernard Marie-Koltes, regia Benjamin Walther (2002)

TEATRUL NATIONAL I.L.CARAGIALE, BUCURESTI

TEATRUL LUCIA STURDZA BULANDRA, BUCURESTI

• Closca – Procesul lui Horia de Alexandru Voitin, regia Liviu Ciulei ( 1967)
• Corbea – Luceafarul de Barbu Stefanescu Delavrancea, regia Ion Cojar (1967)
• Iasa – Livada de visini de A. P. Cehov, regia Lucian Pintilie (1967) (Citeste!)
• Kurt – Dansul mortii de August Strinberg, regia Iannis Veakis (1968)
• Tournel – Puricele de Georges Feydeau, regia Emil Mandric (1969)
• Valentine – Love for Love de William Congreve, regia Emil Mandric (1969)
• Dobrisor – Acesti nebuni fatarnici de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric (1970)
• Ofiterul – Patru oameni fara nume de Radu Badila, regia Petre Popescu (1971)
• Lorenzo – Anuntul la mica publicitate de Natalia Gingsburg (1973)
• Damian – Între noi n-a fost decât tacere de Lia Crisan, regia Petre Popescu (1973)
• Trigorin – Pescarusul de A. P. Cehov, regia Liviu Ciulei (1977)
• Gicu Crucescu – Alibi de Ion Baiesu, regia Cornel Todea (1978)
• Roman Romanovici – Infidelitate conjugala de Leonid Zorin, regia Petre Popescu (1979)
• Reporterul – Ancheta asupra unui tânar care nu a facut nimic de Adrian Dohotaru, regia Petre Popescu (1980)
• Gines Pardo – Judecata în noapte de Antonio Buero Vallejo (1981)
• Gilu – Mormântul calaretului avar de D.R. Popescu, regia Mircea Marin (1981)
• Timofei – Rezervatia de pelicani de D.R. Popescu, regia Valeriu Moisescu (1983)
• Knapp – Passacaglia de Titus Popovici, regia Mircea Cornisteanu (1984)
• Serebreakov – Unchiul Vanea de A. P. Cehov, regia Alexa Visarion (1985)
• Polonius – Hamlet de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu (1985)
• Ioan – Io, Mircea Voievod de Dan Tarchila, regia Alexandru Tocilescu (1986)
• Nichi – Dimineata pierduta de Gabriela Adamesteanu, regia Catalina Buzoianu (1986)
• Oronte – Mizantropul de Moliere, regia Valeriu Moisescu (1989)
• Tezeu – Visul unei nopti de vara de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1991)
• Petronio – Teatrul comic de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcarete (1992)
• Oscar Kroge – Mephisto de Klaus Mann, regia Alexandru Darie (1993)
• Corifeu – Antigona de Sofocle, regia Alexandru Tocilescu (1993)
• Antigonus – Poveste de iarna de William Shakespeare, regia Alexandru Darie (1994)
• Ferapont – Trei surori de A. P. Cehov, regia Alexandru Darie (1995)
• Octavius Caesar – Julius Caesar de William Shakespeare, regia Alexandru Darie (1995)
• Primul interpret – Sase personaje în cautarea unui autor de Luigi Pirandello, regia Catalina Buzoianu (1995)
• Senecus – Caligula de Albert Camus, regia Mihai Maniutiu (1996)
• Contele Lieuville – Vânzatorii gloriei de Marcel Pagnol, regia Eli Malka (1996)
• Colonelul – Mutter Courage de Bertolt Brecht, regia Catalina Buzoianu (1999)
• Profesorul – Exista nervi de Marin Sorescu, regia Puiu Serban (2001)
• Muhoianov Ivan Matveevici – Oblomov dupa I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu (2003)

FILMOGRAFIE

• Furtuna, regia Andrei Blaier, Sinisa Ivetici, 1960
• Setea, regia Mircea Dragan
• Partea ta de vina, regia Francisc Munteanu, 1962
• Tudor, regia Lucian Bratu
• Cartierul Veseliei, regia Manole Marcus, 1964
• Neamul soimarestilor, regia Mircea Dragan
• Sah la rege, regia Haralambie Boros, 1965
• Camera alba, regia Virgil Calotescu
• Haiducii, regia Dinu Cocea
• Rascoala, regia Mircea Muresan
• Fantomele se grabesc, regia Cristu Polucsis, 1966
• Castelul condamnatilor, regia Mihai IAcob, 1970
• Mihai Viteazul, regia Sergiu Nicolaescu
• Asediul, regia Mircea Muresan, 1971
• Atunci i-am condamnat pe toti la moarte, regia Sergiu Nicolaescu
• BD în alerta, regia Mircea Dragan
• Printre colinele verzi, regia Nicoale Breban
• Puterea si Adevarul, regia Manole Marcus
• Bariera, regia Mircea Muresan, 1972
• Ciprian Porumbescu, regia Gheorghe Vitanidis
• Sageata capitanului Ion, regia Aurel Miheles
• Ultimul cartus, regia Sergiu Nicolaescu, 1973
• Vifornita, regia Mircea Moldovan
• Actorul si salbaticii, regia Manole Marcus, 1974
• Agentul straniu, regia Savel Stiopul
• Nemuritorii, regia Sergiu Nicolaescu
• Pacala, regia Geo Saizescu
• Un comisar acuza, regia Sergiu Nicolaescu
• Cantemir, regia Gheorghe Vitanidis, 1975
• Muschetarul român, regia Gheorghe Vitanidis
• Toate pânzele sus, regia Mircea Muresan – serial TV, 1976

• Împuscaturi sub clar de luna, regia Mircea Muresan, 1977
• Doctorul Poenaru, regia Dinu Tanase
• Ratacire, regia Alexandru Tatos
• Cianura si picatura de ploaie, regia Manole Marcus, 1978
• Revansa, regia Sergiu Nicolaescu
• Ion, blestemul pamântului, blestemul iubirii, regia Mircea Muresan, 1979
• Mihail, câine de circ, regia Sergiu Nicolaescu
• Ultima noapte de dragoste, regia Sergiu Nicolaescu
• Lumini si umbre, regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu,
Mircea Muresan – serial TV
• Santaj, regia Geo Saizescu, 1980
• Drumul oaselor, regia Doru Nastase
• La rascrucea marilor furtuni, regia Mircea Moldovan
• Capcana mercenarilor, regia Sergiu Nicolaescu, 1981
• Convoiul, regia Mircea Moldovan
• Duelul, regia Sergiu Nicolaescu
• Un echipaj pentru Singapore, regia Nicu Stan
• Mult mai de pret e iubirea, regia Dan Marcoci, 1982
• Padurea nebuna, regia Nicolae Corjos
• Caruta cu mere, regia George Cornea, 1983
• Fructe de padure, regia Alexandru Tatos
• Misterele Bucurestilor, regia Doru Nastase
• Viraj periculos, regia Sergiu Nicolaescu
• Horea, regia Mircea Muresan, 1984
• Masca de argint, regia Gheorghe Vitanidis
• Ziua Z, regia Sergiu Nicolaescu
• Colierul de turcoaze, regia Gheorghe Vitanidis, 1985
• Noi, cei din linia întâi, regia Sergiu Nicolaescu
• Racolarea, regia George Cornea
• Sper sa ne mai vedem, regia Dumitru Dinulescu
• Secretul lui Nemesis, regia Geo Saizescu, 1986
• Totul se plateste, regia Mircea Moldovan
• Francois Villon, regia Sergiu Nicolaescu, 1987
• Mircea, regia Sergiu Nicolaescu, 1988
• Kilometrul 36, regia Anghel Mora, 1989
• Polul Sud, regia Radu Nicoara, 1991
• Subspecii, regia Ted Nicolau
• Aceasta lehamite, regia Mircea Danieliuc, 1993

TEATRUL LUCIA STURDZA BULANDRA

• Lucius in “Iulius Cezar” de William Shakespeare, regia Andrei Şerban (1968)
• Fleance in “Macbeth” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1968)
• Aurel in “Sfârşitul pământului” de Victor Eftimiu, regia Zoe Anghel-Stanca (1968)
• Băiatul in “Transplantarea inimii necunoscute” de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter (1969)
• Camille in “Puricele in ureche” de Georges Feydeau, regia Emil Mandric (1969)
• Collin Talbo in “Harfa de iarbă” de Truman Capote, regia Crin Teodorescu (1970)
• Jeremy in “Iubire pentru iubire” de William Congreve, regia Emil Mandric (1970)
• Licheaua in “Aceşti nebuni făţarnici” de Teodor Mazilu, regia Emil Mandric (1970)
• Arlechino in “Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Sanda Manu (1971)
• Valentin in “Valentin şi Valentina” de Mihail Roşcin, regia Adrian Georgescu (1972)
• Feste in “A 12-a noapte” de William Shakespeare; regia Liviu Culei (1973)
• Alencon in “Elisabeta I” de Paul Foster, regia Liviu Ciulei (1974)
• Alioska in “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei (1975)
• Traian in “Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, regia Toma Caragiu (1975)
• Edmund in “Lungul drum al zilei catre noapte” de Eugene O’Neill, regia Liviu Ciulei (1976)
• Radu cel Frumos in “Răceala” de Marin Sorescu, regia Dan Micu (1977)
• Piotr in ”Mici burghezi” de Maxim Gorki, regia Ioan Taub (1978)
• Ariel in “Furtuna” de William Shakepeare, regia Liviu Ciulei (1978)
• Leonard Brazil in “Cum se numeau cei 4 Beatles” de Stephen Poliakoff, regia Florian Pittiş (1980)
• Patriciu in “Anchetă asupra unui tanar care nu a făcut nimic” de Adrian Dohotaru, regia Petre Popescu (1980)
• Regele Ludovic cel Mare in “Cabala bigoţilor” de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu (1982)
• Domnul Loyal in “Tartuffe” de Moliere, regia Alexandru Tocilescu (1982)
• Olcica in “Rezervaţia de pelicani” de D.R. Popescu, regia Valeriu Moisescu (1983)
• Laertes in “Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu (1985)
• El însuşi in “Cântec despre mine însumi” de Walt Whitman, regia Florian Pittiş (1985)
• Teodoro in “Câinele grădinarului” de Lope de Vega, regia Florian Pittiş (1988)
• Philinte in “Mizantropul” de Moliere, regia Valeriu Moisescu (1989)
• Dr. Frank Bryant in “Meditaţiile Ritei” de Willy Russell, regia Florian Pittiş (1989)
• Mortimer Brewster in “Arsenic şi dantelă veche” de Joseph Kesselring, regia Grigore Gonţa (1991)
• Sonnenstich in “Deşteptarea primăverii” de Frank Wedekind, regia Liviu Ciulei (1991)
• Tiresias in “Antigona de Sofocle”, regia Alexandru Tocilescu (1993 )
• Jack in “Totul în grădină” de Edward Albee, regia Tudor Mărăscu (1997)

TEATRUL NOTTARA

• Mihai in “Scoica de lemn” de Fănuş Neagu, regia Dan Nasta (1979)

TEATRUL RADIOFONIC

• Xantias in ‘Broastele‘ de Aristofan
• ‘Lovitura‘ de Tristan Bernard, 1981

FILMOGRAFIE

• “Gioconda fără surîs”, regia: Malvina Urşianu (1967);
• “Adio, dragă Nela, regia: Cornel Todea (1972)”;
• “Veronica se întoarce”, regia: Elisabeta Bostan(1973);
• “Serenada pentru etajul XII (1976);
• “Mama” (1977).
• “Înnebunesc şi-mi pare rău, regia: Ion Gostin (1992);
• “Maşini” (Regele, versiunea în limba română) (2006)

it’s a play i’ve recently seen at bulandra theatre, in bucharest. although i have to admit, i mostly enjoy comedies, this drama really shocked me in a pleasant way. it’s the drama experienced by a family, involving craziness, rapes, sacrifice and eventually murder. i found it a bit complicated, probably not suitable for a first date thing.

however, throughout the development of the plot, things started to make sense and to penetrate my mind. it was actually absorbing. each word thrown out was full of meaning, full of emotion and passion. the actors are stunning – their performances, spectacular. but what made this play completely worthwhile, from where i stand, was the final sound. the eldest child of the family, an early-matured teenager gave me a shiver by a deadly laughter. it sort of made the whole play stand in a different light. it was thought-provoking and somehow scary. if you have the chance, make sure you go see it.

Cred ca acest spectacol este unul scoala pentru regizori si actori deopotriva. Pentru ca ne confruntam cu un text monstruos, ca nivel de interpretare, introspectie, filozofie, o tema controversata si subiectiva.

Pentru ca este regizat de unul din cei mai buni regizori care a montat la noi (din cate spectacole am vazut eu pana in prezent) si pentru ca Sorin Leoveanu face un rol cat toti actorii scenei romanesti la un loc.

Pentru ca acest om complexeaza orice actor cu gandul profund si atent lucrat, tehnica fara cusur si logica de care se foloseste atunci cand isi creioneaza personajul.

Pentru ca anchetatorul lui Sorin Leoveanu este matematic, pentru ca el calculeaza orice, inclusiv pe el se dozeaza in asa fel incat la final sa ramana pe plus… de energie creatoare.

Viziunea regizorala a intruchipat cele trei ipostaze ale lui Raskolnikov. El, un copil bantuit de idea crimei, pe care o credea in stare latenta, care iubeste un alt copil care isi ucide la randul ei viata si judecat cu sufletul fiecare pas pe care il face aproape inconstient.

Un alt Raskolnikov este calaul , cel care ucide “o babornita nenorocita de care nu are nimeni nevoie” si care poate fi in stare sa omoare orice calut cu mana lui caci el este stapanul.

Raskolnikov filozoful, pe umerii caruia se opreste viata este poate cel mai impovarat personaj. Miza lui nu isi gaseste sprijin in nimic material. El decade doar la picioarele sufletului lui, el este cel care s-a sinucis odata cu batrana camatareasa.

Imi amintesc groaza, spaima crimei pe care Dostoievki o descrie cu lux de amanunte… Atat de amanuntit, profund, adevarat si introspectiv incat iti dai seama, numai citind romanul, ca fiecare dintre noi suntem criminali.

Fiecare isi pateaza mainile de ceva, de o povara, de o decizie pe care o curma. Toti suntem inconjurati de “de ce”-urile noastre care nu ne dau pace si ne bantuie pana la epuizare.

Aceasta este esenta pe care regizorul Yuri Kordonski a deslusit-o atat de bine incat la final iti dai seama ca acest spectacol este ca o carte deschisa a caror slove sunt mari, apasate, dar drepte si fara virgule.

Tot spectacolul se desfasoara dintr-o respiratie. Oasele nu le mai simti la pauza pentru ca nu le poti misca. Totul este impietrit si asculta tacerea… durerea tacerii cu care fiecare sentiment/tablou/gest este redat.

Totul este calculat. Si zbuciumul si regretul si cainta si iubirea. Totul… pana si scularea lui Lazar din mormant este plasata exact in momentul in care Raskolnikov cauta o cale de a se elibera.

Toti actorii sunt buni. O Sonia care te face sa recitesti scularea lui Lazar din mormant, o Sonia care nu stie decat sa ierte si sa traiasca pentru altii este atat de bine zugravita…

Nu se poate vorbi despre acest spectacol…. Odata vizionat iti dai seama ca tacerea este mai semnificativa si cretoare decat toate vorbele din lume. Tacerea este cel mai pur izvor al creatiei, cred eu si da… valoreaza mai mult chiar si decat un “dor”.

Splendid spectacol! Pentru actori este o lectie care nu vrei sa se incheie. Pentru spectacorii care au citit romanul este o dovada a unui talent imens, regizorul Yuri Kordonski, iar pentru cei care nu au citit romanul este un spectacol care demonstreaza inca o data, daca mai era nevoie, ca generatia noua de aur a actorilor romani exista, doar ca este umbrita de bijuteriile vechi.

“Crima si pedeapsa” – adaptare dramatica dupa romanul omonim al lui Feodor Dostoievski.

Regia: Yuri Kordonski

Raskolnikov – Richard Bovnoczki

– Relu Poalelungi

– Vlad Logigan

Anchetatorul – Sorin Leoveanu

Sonia – Rodica Lazar

Aliona – Anca Androne

Mai multe amanunte aici…

Vreti sa vedeti cum ar arata o lume fara barbati? O lume in care fiecare om, de la rege la ultimul homeless e de genul feminin? Vreti sa vedeti prinzand viata visul feminismului radical? Atunci mergeti sa vedeti Lear, dupa Shakespeare, premiera de la Bulandra, pusa in scena de Andrei Serban. In rolul regelui Lear, Mariana Mihut.

Sigur, Andrei Serban vrea sa socheze. A vrut intotdeauna. Stie ca in felul asta spiritele se vor incinge, cerneala va curge si astfel piesa va fi in centrul atentiei, asa ca surprizele nu se opresc la distributie. Daca accesul barbatilor e interzis pe scena, de ce nu ar fi interzis si accesul publicului in partea centrala a salii de la Gradina Icoanei? Zis si facut. Scaunele sunt scoase si in locul lor e montata o scena in panta, continuare a celei principale. Si spectatorii unde stau, ma veti intreba. Lor le raman doar locurile de pe lateralele scenei principale si wow, cata darnicie, cele de la balcoanele laterale. Acolo unde sunt invitati toti cei care stau in picioare din lipsa de locuri, invitatia fiind facuta chiar de Andrei Serban, aflat pe scena. Accesul la balcon se face prin spatele scenei, asa ca maestrul ii indruma, recomandandu-le sa se tina de maini.

Cum e piesa? E…complexa. Sunt momente in care te captiveaza si, ca barbat, recunosti ca doamnele joaca impresionant. Admiri compozitiie realizate de Mariana Mihut, Valeria Seciu, in rolul blandului si nefericitului duce de Gloucester si Dorina Chiriac, un bufon tragic si plin de forta. Ioana Pavelescu-Edmund, fiul nelegitim al lui Lear si Daniela Nane, una din fiicele lui Lear,  fac si ele roluri bine inchegate, dar care nu ating totusi maiestria primelor trei.

Sunt si momente mai putin inaltatoare. Se tipa cam mult iar agresiunea decibelilor pe tonuri inalte e amplificata de difuzoare, caci unele doamne au microfoane la lavaliera. Mult sange prelins pe fete, pe haine si pe spectatori, insistenta pe scene de tortura, ochi scosi si beregate taiate. Ducele de Kent se sinucide tragandu-si un glont in gura cu un pistol care face un “pac” destul de caraghios, amintind de recuzita studentilor de la Cassandra si starnind rasete la galerie.

Revenind la distributie, Andrei Serban spune, intr-un interviu, ca dupa 5 minute spectatorul uita ca piesa e jucata doar de femei. Se inseala. Spectatorul nu uita asta nicio clipa, iar daca sa intampla cumva sa uite, ii aduc aminte gesturile fortat masculine ale doamnelor care au roluri de barbati duri si agresivi. Andrei Serban spune ca nu e un spectacol de gen (gender) ci doar un spectacol jucat de femei, care au “o sensibilitate si o deschidere catre emotie pe care barbatii nu o au”. Opps, sorry dar:

1. asta deja este un statement de gen, sau sexist, cum preferati sa ii spuneti

2. daca nu e un spectacol de gen, de ce trebuie folosita presupusa sensibilitate si emotie feminina pentru a contura niste personaje definite de Shakesopeare ca masculine deci, conform definitiei, lipsite de sensibilitate si emotie?

Cred ca deabia daca anunta spectacolul ca pe un statement de gender, Andrei Serban punea un as pe masa. Asa, ne transmite un mesaj confuz:  e o piesa cu personaje barbati si femei, jucata doar de femei, dar nu conteaza ca sunt femei, pentru ca pot juca roluri de barbati chiar mai bine ca barbatii, dar asta nu inseamna feminism, nu inseamna nimic, decat ca regizorul a vrut femei pe scena, pentru ca au sensibilitatea si emotia pe care barbatii nu o au, drept care ele pot juca mai bine orice rol, dar asta nu inseamna ca barbatii nu sunt barbati si femeile nu sunt femei si ca barbatii si femeile nu sunt egali, doar ca ele joaca mai cu feeling si noi vrem feeling adevarat, nu doar la personajele feminine, ci si la cele masculine…

Ce reactie poti avea dupa o asemenea piesa? Cea mai sugestiva imagine pe care v-o pot oferi e cea a unei doamne mai in varsta, care dupa terminarea spectacolului s-a dus la bufet si a cerut cu hotarare o bere Carlsberg, la cutie, de la frigider. A luat cutia din mana vanzatorului, un pic contrariat si si-a pus-o pe frunte…

E o piesa grea, care pune la incercare, chiar agreseaza, mintea si simturile. Daca vreti sa o vedeti, e bine sa va inarmati cu dispozitia necesara si sa fiti mancati si bauti, pentru ca dureaza 3 ore si jumatate.

In perioada 11 octombrie-21 decembrie 2008, va avea loc, in paralel, la Bucuresti si Cluj-Napoca, Festivalul Uniunii Teatrelor Europene. Un eveniment major al artei teatrale europene, la care vor lua parte nu mai putin de 17 teatre din 13 tari, 18 regizori si peste 600 de actori care vor da viata unor personaje celebre, intr-un numar de 26 de spectacole. Din 1990, anul infiintarii, Uniunea Teatrelor Europene, care in prezent numara 19 teatre membre, organizeaza anual acest festival, de fiecare data in alta tara membra. In Romania, festivalul de anul acesta se va desfasura pe scenele a doua teatre de renume: Teatrul “Bulandra” din Bucuresti si Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Programul complet al festivalului il puteti vedea aici.

In sfarsit cineva a filmat o bucata din Elisaveta Bam (Bulandra). Am fost de trei ori anul trecut si probabil ca se apropie vertiginos a patra :]
PS: Clipul de pe YouTube e uratel; in realitate e de vreo 10 ori mai spectaculos.

Ar fi mult prea greu sa incep cu prima piesa pe care imi aduc aminte sa o fi vazut. Asa ca incep cu ultima, care a fost “Crima si pedeapsa”, la Bulandra, in regia lui Yuriy Kordonskiy. Imi doream de mult timp sa o vad, si momentul in care am gasit bilete, desi pe afis scria clar “Vandut”, a fost unul special.

Intr-un moment in care aproape toate spectacolele de la Bulandra ma dezamagisera, asteptam cu mare curiozitate spectacolul asta, si asteptarea a meritat. In primul rand, de cum intri in sala te izbeste stranietatea decorului. Tu nu esti in sala, linistit si adapostit la locul tau. Esti la cativa centimetri de “scena”, de fapt un spatiu patrat, ce aduce aminte de o camera dintr-o cladire veche (ai impresia ca pasesti printre daramaturi: vezi tot ce se intampla, si doar colturile cu ferestre si usi aduc aminte ca de fapt este un spatiu locuit de oameni). Totul este alb si simplu, aproape trist de simplu. Dar cum altfel ar fi putut fi cand este vorba de Dostoievski?

Dupa primul soc, al senei care parca te includee, urmeaza cel de-al doilea. Cand apar actorii, ai impresia ca vorbesc direct cu tine, ca oricand ti se va cere un raspuns. Cel putin eu asa am simtit. Intr-un fel, aproapierea asta de scena obliga, responsabilizeaza. Nu doar sa stai mai drept si mai serios, ci si sa privesti si sa asculti altfel.

Despre ideea de a il reprezenta pe Raskolnikov prin trei voci diferite am tot citit, si intr-adevar, a fost o inovatie binevenita si spectaculoasa. Asta, plus jocul foarte bun al celor trei actori par sa transmita exact framantarile si zbuciumul personajului. Ce m-a bucurat foarte mult la aceasta piesa a fost distributia. Fata de multe alte spectacole, in care unul, doi actori din rolurile principale sunt foarte buni, iar restul par doar sa umple fizic scena, aici fiecare a fost, in felul lui, foarte bun. Nu vorbesc de fiecare in parte, pentru ca as repeta niste laude pe deplin meritate. Ma gandeam la cat de greu poate fi sa iti joci rolul la 10 centimetri de un spectator, fara adapostul scenei. Mai spun doar ca am vazut piesa cu Marius Manole, si jocul lui foarte bun (ca de obicei) m-a facut curioasa sa vad si cealalta varianta.

Sfarsitul piesei este la fel de incarcat emotional pe cat de simplu este decorul de inceput. De fapt, parca toata piesa apasa asupra ta cu intrebari, cu provocari, nu te lasa in pace, te hartuieste si nu te lasa sa intorci capul cu nepasare.

Daca aveti ocazia, mergeti sa o vedeti, dar nu va asteptati la ceva usurel de sambata seara. In acest spectacol este moarte, vina, chin, dar si speranta.

Nume: Crima si pedeapsa

Regie: Yuriy Kordonskiy

Distributie:

Primul Marius Manole / Relu Poalelungi

Al doilea Richard Bovnoczki

Al treilea Vlad Logican

Porfiri Sorin Leoveanu

Sonia Rodica Lazar / Anca Androne

Aliona Anca Androne /Rodica Lazar

Cine vrea să vadă un spectacol de lecturi publice cu texte din peste 30 de bloguri româneşti să meargă pe 3 februarie, ora 20.30, la Teatrul Bulandra.

Blogurile au fost alese în cadrul proiectului “Blog the Theatre” şi ar putea fi ulterior dramatizate pentru a participa la festivalul BlogTheTheatre din Graz, în Austria, între 21 şi 25 mai 2008.

Interesantă iniţiativă, eu merg.