Reacţiile emoţionale sunt acele mişcări bruşte, gesturi, opinii, replici scăpate de sub control, la nervi, fără a sta mult pe gânduri, ca urmare a unor situaţii care ne iau pe nepregătite. Acestea îi caracterizează pe mulţi dintre noi, de regulă, fără o educaţie şi o instrucţie serioase, impulsivi, colerici, intoleranţi. Ele denotă gradul de civilizaţie a unor persoane, grupuri, societăţi.

Până acum câţiva ani, psihologia socializării nu a trezit decât interes conjunctural, însă, de ceva vreme, mass-media sunt foarte receptive la asemenea evenimente simptomatice, relevante pentru un anume interes, de obicei politic, asta drept consecinţă a prea multor ieşiri  comportamentale surprinzătoare aparţinând fruntaşilor politici, abdicări frecvente de la buna creştere, cu totul dezonorante ca să treacă neobservate.

Nu se poate face un inventar complet al acestor gafe pentru că ele continuă fără oprelişte. Oameni de vază, politicieni, guvernanţi, notabilităţi cu mari pretenţii de onorabilitate au uitat repede de unde au plecat, şi-au pierdut bunul simţ, cumpătarea şi toleranţa învăţate odată cu primele lecţii de civilizaţie. Pentru a scăpa din strânsoare şi a-şi arăta bărbăţia, sau cojones, „sângele din instalaţie”, cum zic ei, dau drumul injuriilor birjăreşti: măi animalule, boi, porci, vaci alături de celelalte creaţii sugestive ale mamei naturi, golani, huligani, netrebnici, neterminaţi, retardaţi, pleava societăţii, mitocani, găozari, păsărici, ţigănci împuţite, multe dintre ele căzând greu hârtiei. Atitudinea ireverenţioasă demonstrează cât de greu se ascunde mitocanul din sine. Se cam străvede apelativul „viermi” cu care ne gratula „savanta”. Trebuie „apreciat” totuşi nesaţul românesc pentru suduieli şi porcăire, limbajul mult mai grosier-violent ca al oricărei alte limbi. Trebuie să recunoaştem că multe sintagme injurioase constituie adevărate figuri stilistice sugerând un anume fel de agerime spirituală. Mai bine lipsă.

dezvoltat un alt tip de reacţii emoţionale, rostite golăneşte, scrâşnit şi răspicat, ameninţări cu „capul în gură”, „pumnul în bot”, cu ruperea „bărbătească” a oaselor, fapte de sorginte şi mai joasă venite unele din sfere foarte înalte, iar altele aparţinând celor cu mulţi bani, care şi-au „cumpărat”, pe lângă o bună bucată de ţară, chiar partide „la cheie”. Ca un blestem, românii au avut destui diriguitori analfabeţi, frânar de tren, cizmar fără diplomă, numai că „bagajul” acesta balcanic devine piatră de moară bine legată de gât nu numai pentru ei, ci şi pentru ţara din care provin. Nu vreţi să vă puneţi în pielea românului care îşi caută un loc de muncă în altă ţară?

Oricine încearcă să descopere cauzele fenomenului, puţin spus stânjenitor, cu care e clar că nu putem umbla prin Europa, va observa de îndată că frustrarea e determinantă. Frustrare fiindcă unii îşi manifestă neîncrederea în ceea ce face liderul, fiindcă nu recunoaştem cinstit că aproapele nostru are aceleaşi drepturi ca şi noi, iar uneori, culmea!, mai are şi dreptate, fiindcă încrederea în noi înşine încalcă fără obraz regula modestiei învăţată cândva la şcoală, fiindcă ni se pare că am merita mai mult de la semeni. Ea are un motiv specific românesc: teama că cineva „este mai şmecher şi ne ia de fraieri”.

Cu sinceritate, trebuie să recunoaştem că am ajuns cu toţii, mai mult ori mai puţin, o societate de frustraţi, iar vina, păcatul pot fi aruncate nu doar asupra conducătorilor, ci şi în propria ogradă. Nu ne place că nu ne vedem speranţele eşuate şi îi acuzăm mereu pe alţii de propriile eşecuri. Involuţia necontrolată a economiei, a industriei ne prinde pe picior greşit, într-o primă criză postdecembristă. Reacţiile finanţiştilor şi ale economiştilor se lasă încă aşteptate, dar reacţiile emoţionale la sărăcie şi şomaj pot mătura cât ai clipi bruma de libertate câştigată cu sacrificii. Chiar dacă tinerii cei mai destoinici lucrează pe bani buni în alte ţări, reacţia vârstnicilor ne-ar umple de oprobriu. Democraţia românească este luată peste picior în Occident, însă reacţia emoţională constructivă la aşa o atitudine ne lipseşte. Ca şi dorinţa de a ne corecta. Ne facem mereu că nu înţelegem. „Promovarea democraţiei prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie ar trebui să rămână pe un loc important în programele” de guvernare (Francis Fukuyama), iar „viziunea realistă (şi precaută) în ceea ce priveşte constituirea / evoluţia unei naţiuni” (idem) ne lipseşte. Văzând că instituţiile noastre democratice de abia funcţionează, ne-am declarat cândva democraţia „originală”, asta tot o reacţie emoţională, trezind hohote de râs în cancelariile ţărilor civilizate. Unele reacţii emoţionale stau pitite în sufletul fiecăruia: n-am recunoaşte în ruptul capului nici măcar la începutul mileniului al treilea că românii nu şi-au realizat încă idealul paşoptist de unitate naţională şi continuăm să ne minţim generaţie după generaţie…  În sfârşit, nu recunoaştem că şi alţii pot avea, la rândul lor, reacţii emoţionale la reacţiile noastre.

Multe lucruri trebuie schimbate şi în mentalul omului simplu. Însă ar trebui să ne întoarcem cu faţa spre şcoală. Bine ar fi să mai învăţăm şi de la alţii care au trecut prin vremuri asemănătoare. Astfel japonezii le bagă în cap pruncilor de mici că ţara lor este săracă şi că trebuie să trudească din greu pentru a avea de toate. La români nu e cazul: prima propoziţie pe care o repetă mândri şcolarii români: „Ţara noastră este frumoasă şi bogată”. Cine vrea să fie sărac într-o ţară bogată în care averi şi proprietăţi imense s-au constituit hoţeşte, chiar dacă proprietatea „e un moft” socialist? Este frustrare mai mare ca asta?

A nu se înţelege că reacţiile emoţionale nu apar şi în alte părţi, dar e greu de găsit un loc unde să aibă mai mare densitate şi înăcreală.

Petru Tomegea

]]> http://andaphotopia.wordpress.com/2009/06/23/celor-care-nu-cred-in/ Tue, 23 Jun 2009 13:53:28 +0000 Anda http://andaphotopia.wordpress.com/2009/06/23/celor-care-nu-cred-in/

Craiova Curata. Astazi a fost penultima zi a campaniei. Strengareste, am pus manusa la treaba in tricourile noastre verzi si rosii. Culori complementare. Simt estetic. Se aplica perfect in situatia de fata, presupun ca simtul nostru estetic ne-a indemnat si sa “aranjam” orasul. Ok, si spiritul civic. O chestiune problematica in Craiova (Romania?).

Pe de alta parte, poate ar avea si potentialii voluntari ceva mai multa tragere de inima daca ar sti ca, dupa ce aduna gunoaiele aruncate de altii, munca lor e respectata. Dar nu, pentru ca cei care isi lasa berile, televizoarele, farfuriile, pungile, maiourile (invelite in pungi, ca sa fie protejate in fata furiei naturii, ma gandesc), gresia, cartoanele, sacii de 2 metri sau bucatile de asfalt, pampersii ETC pe marginea drumului si nu numai .. vor continua sa o faca si dupa ce ALTII le sterg mizeria. Ca bebelusii care fac caca chiar si dupa ce ii stergi de nenumarate ori.

Ma indoiesc ca aruncatorii de gunoaie (sport la care cred ca s-ar gasi multi posibili campioni) se lasa atinsi de indemnurile la responsabilitate si BUN SIMT si ma indoiesc chiar si mai mult de faptul ca s-ar gasi unul care, intr-o dimineata, ar sta si ar asculta un spot radio care il cheama sa isi ajute orasul pe care EL l-a murdarit si l-ar apuca sentimentele de vinovatie.

Ma indoiesc pentru ca a trecut o campanie – cu machete zilnice intr-un ziar citit, cu spoturi zilnice la radio – si doar DOI oameni s-au gandit sa ajute. Dar a fost simetric. Unul in prima zi de chemare la arme, al doilea in ultima.

Intre timp, altii s-au amuzat ascultand pilulele radio cu sunete din desene animate, iar altii au comentat din banca lor: da, dom’le, e bine sa faceti! FACETI. Persoana a IIa nu prea mi-a placut niciodata. Sau au comentat pe marginea lipsei de voluntari, criticandu-i pe cei care nu se simt sa vina, in asta incluzandu-se si pe ei. Deja o dam in jenant.

Si ma mai indoiesc ca maine carutasii nu se vor mai opri sa isi arunce rebuturile in locurile pe care le-au transformat in recycle bin uzand de puterea lor misterioasa de a transfera o caracteristica a unui loc (gen PUBELA) asupra altuia (gen ORASUL).

Si totusi, orasul meu nu e pubela voastra.

LATER UPDATE: Fotografiile apartin lui Bogdan Danescu . (Scuze pentru omisiune, Bogdan!)

Dragi prieteni,

Zilnic trecem unul pe langa celalat, ne zambim, ne salutam, ne imbratisam si ne dorim toate cele bune. Cate din aceste gesturi sunt oare din toata inima? V-ati gandit vreodata ca tot ce gandim si facem da nastere unei reactii? Cu alte cuvinte, culegem ce am semanat! Daca am fi constienti de toate acestea, multe lucruri regretabile nu s-ar mai intampla. Totul depinde de vointa noastra de a invata, de a merge mai departe cu fruntea sus. Eticheta si protocolul ne vin in ajutor si abia asteapta sa fie insusite si folosite oriunde ne aflam – acasa, la serviciu, in parc, in mijloacele de transport, la scoala, intr-un cuvant peste tot si in tot timpul. Vreti sa cunoasteti acesti prieteni? Va astept cu drag sa va fac cunostinta cu ei! Pentru contact mentionez adresa mea de e-mail: mpwpop06@yahoo.com

Mariana Mion Pop,

autorul cartii Eticheta si Protocol

… am conduce maşina şi nu am auzi niciun claxon?

…. dacă am semnaliza că schimbăm banda şi am fi lăsaţi imediat?

…. dacă toţi ar şti să scrie şi să vorbească corect româneşte (fără englezisme, fără manelisme, fără messenger)

… dacă ar exista numai femei stilate, care nu merg la solar, cu unghii şi machiaj natural, cu o ţinută impecabilă, cu poşete şi pantofi din piele, fără logo-uri stridente?

…. dacă ar exista numai bărbaţi politicoşi, eleganţi, cu ceasuri fine şi fără alte zorzoane, mereu proaspăt bărbieriţi şi mirosind discret a … parfum fin?

…. dacă ar exista numai vânzătoare/taximetrişti/funcţionari amabili şi cu zâmbet sincer pe buze?

…. dacă am păşi în parcuri impecabile, cu iarbă deasă tunsă, imaculată, necălcată de copii bădărani?

…. dacă toată lumea ar arunca hârtiile la coşul de gunoi?

… dacă am munci 8 ore, am merge la teatru, la operă, în parc?

…. dacă ne-am iubi nebuneşte, ne-am vorbi mereu frumos, am saluta necunoscuţi cu zâmbetul pe faţă?

…. dacă am educa şi copiii că nu merită totul doar pentru că există?

…. dacă l-am iubi pe Dumnezeu în suflet şi-n gând, nu în icoane şi zorzoane agăţate în maşini?

…. dacă am fi cinstiţi şi frumoşi?

… dacă am fi curaţi şi nu ar mirosi a transpiraţie la 35 de grade în autobuz?

…. dacă nu ar exista politicieni?

… dacă am citi o carte pe lună?

Zic şi eu … dacă?

Am descoperit asta ieri în trafic.
Un domn din faţa mea scria mesaje şi a uitat că este la semafor. Îi dau un flash. El se uită în oglindă şi începe să mă înjure. De ce? Habar nu am. Era verde de ceva vreme şi eu chiar eram obosită şi vroiam să ajung acasă. Cînd am trecut în paralel cu el am observat că avea peste 40 de ani. RUŞINE!