Printre carti si caiete, in fata calculatorului, cu cana mea cu gargarite plina cu cappucino aburind, stau si-ti privesc poza pe mess. Iti simt lipsa in masura in care te-am avut. Imi imaginez ca esti in fata mea si bei, alaturi de mine, din cana ta cu gargarite, din cappucino-ul tau cu spuma. Vreau sa impartim iar ciocolata in bucatele si sa iti dau tie patratelele cu Iubire, Emotie, Tandrete … Vreau sa ma tii iar in brate si sa-ti simt respiratia in ceafa mea. Vreau iar sa adorm pe pieptul tau. Vreau astea si inca altele .. vreau tot ce-a fost si ce-ar urma sa fie ..

Prezentarea video a unui proiect ce schimbă lumea. O lume fără hârtie, fără presă (ziare şi reviste) tipărite, fără cărţi tipărite, fără manuale şi caiete. Falimentul industriei hârtiei şi al tipografiilor. Salvarea pădurii.

Sa nu credeti ca nu am mai lucrat nimic, daca n-am mai postat nimic. Am lucrat. Nu am apucat sa fac la toate poze, dar ce am va las sa vedeti.

Photo session cu Roxa. Ce bine e sa ai prieteni buni, care nu te lasa sa te faci de minune la lume. A venit cu mine pe caldura sa imortalizam caietelele. Cam asta a iesit. Enjoy!

Neeeeeh….nu era de ajuns ca o gramada de muieri casnice frustrate isi spala creierele zilnic cu porcariile de telenovele de pe acasa. Neeeeeeh! Hai sa facem niste bani si de pe urma kinderilor! Ca sigur stau pe linga fusta mamei, in fata televizorului, cind aceasta are numeroase orgasme cosmice (singurele dealtfel), la vederea alui mai chipes si mai musculos din satra…nu stiu cum il cheama, iertata-mi fie ignoranta!

Haidi mincatias sa scoatem niste caiete cu poze din tiganie, sa aiba plozii aistia dupe ce sa nvete, nu zici? Ce? Sa scoatem caiete cu Brancusi? Cinei bre Brancusi asta? Caldarar, aurar, ce neam e? Cu Marin Preda? Eminescu? Aurel Vlaicu? George Enescu? Nu stiu mincatias ochii tai cines astia, de Eminescu ala am auzit da pa restu nu cred ca iam cunoscut! Lasa fratele meu ca scoatem cu Rozica, Aurica si don Armando del Ferentari si vezi ce parale faceeeeem….ca pastia ii cunoaste toti, ca sunt deai nostri!

Well…..astea ne sunt valorile, deci hai sa facem marketing cu ele. Copiii nu trebuie educati prea mult, pentru ei e ok si daca cel mai iubit dintre paminteni e bulibasa. Daca stiu prea multa carte cine se mai taie si se mai omoara peste 10 ani, ca sa cistige si Esca sau urmasele ei o piine cinstita?

Acum doi ani, cand am fost prima data in curtea scolii 67 din Bucuresti ( intrau fetele in clasa I), aceasta ( curtea scolii) arata ca si cum o cometa a cazut in mijlocul curtii si se formase acolo o groapa mare cu diametrul de cca 20m. Nu era nimic in curtea scolii in afara de groapa si tomberonul de gunoi. M-am speriat si le-am cerut copiilor sa nu iasa in curtea scolii sub nici o forma. Zona nu era imprejmuita cu nimic si ar fi existat riscul ca oricand un copil sa alunece in groapa. Mai tarziu am aflat ca la sfarsitul orelor copii trebuiau sa duca cosul de gunoi la tomberonul din curte . Din fericire nu au fost accidente.

Ieri la inceperea anului scolar curtea scolii era de nerecunoscut. Teren de fotbal cu gazon sintetic, teren de baschet si handbal cu gazon sintetic, asfalt in rest si cateva bancute. Sincer nu am vazut unde  mai e tomberonul de gunoi .

Pacat ca a plouat si nu am putut sta mai mult in curtea scolii dar este efectiv o placere sa  stai sau sa te joci acolo.

Am intrat in clasa care arata foarte bine ( asa a fost si acum doi ani) si am vazut ca parchetul era raschetat si lacuit proaspat. Pana si manualaele in marea lor majoritate au fost noi. Si invatatoarea era aceeasi

Scoala asa cum am gasit-o ieri mi-a lasat o impresie foarte placuta. Sper ca aceeasi impresie au avut-o si copii si asta o sa-i stimuleze sa invete si sa mearga cu drag la scoala.

Aseara am liniat caiete ( o linie albastra si una rosie ca asa vor fetele )  si am facut coperti de carte din hartie ( ca pe vremuri, numai ca acum hartia este cu nave spatiale si papusi barbie) pentru ca acum cartile nu au o dimensiune standard si nu se mai potrivesc copertile.

Gata a inceput scoala si tuturor celor care sunt inca la scoala le doresc un an scolar minunat plin  de realizari si peripetii, pentru ca nu-i asa, scoala fara peripetii nu prea are farmec

M-am hotarat ca saptamana aceasta sa adun proviziile pentru scoala, dar mi-am dat seama ca nu am unde sa le depozitez, asa ca m-am inarmat cu multa rabdare, am facut un playlist destul de lung pe calculator, am pornit boxele si am deschis usile dulapului care serveste ca adapost pentru caietele si cartile mele.

Cu Andreea si Alina la Castelul Bran

Am gasit acolo un “maldar” de amintiri. M-am simtit ca si cum as fi calatorit in timp. Mi-am amintit de orele de romana cand in loc sa invatam si sa stam cuminti, noi faceam poze sau ne certam pentru cine stie ce prostioara; de orele de tehnologie cand clasa noastra se transforma in aeroport; de bucuria pe care o simteam toti cand venea doamna profesoara de chimie si ne spunea ca nu mai putem face ora; de orele de matematica cand Ionut il imita pe Mircea Badea; de orele de engleza cand baietii veneau la mine si la Andreea si ne spuneau “hai ma, dati-ne si noua tema ca voi o sa ajungeti cineva in viata da’ noi cine stie ce ajungem, gropari sau gunoieri.” ;de pauzele din’naintea testelor cand brusc, toti ne transformam in niste ingerasi. Toate sunt amintiri ce-mi vor ramane adanc infipte in suflet.

La Poiana Brasov cu Ionut alias Mircea Badea

Am gasit in dulap toate portofoliile mele. Ce fericita am fost cand, la sfarsitul anului, am numarat paginile portofoliului de la Istorie si am descoperit ca avea mai multe pagini decat manualul.

Cu Narcisa la o terasa.

Am gasit culegerea de matematica, ale carei pagini imi foloseau uneori ca ciorna; caietele de chimie, materie la care tot anul m-am chinuit sa scriu cu stiloul si sa subliniez toate formulele cu culori, ca sa pot invata mai usor si am realizat ca nu-mi mai amintesc aproape nimic ; portofoliul de la franceza, cu compunerile care i-au salvat pe Elena si Cristi si care m-au ajutat atat de mult sa iau prima data in viata mea de scolarita media 10 la franceza si caietele de biologie cu paginile pline de desene la care munceam cateva ore si care tot nu o multumeau pe doamna profesoara.

Cu Andreea, Doamna Directoare, Madalina si Alina la Biserica Neagra

Am gasit intr-un sertar si toate testele pe care le-am dat si am retrait emotiile pe care le aveam atunci cand profesorii citeau notele. Cele mai mari emotii le-am avut intr-o zi cand am dat trei teste: la istorie, geografie si chimie. Doua zile n-am facut altceva decat sa invat pentru teste. La ora de chimie, profesoara le-a dat tuturor lucrarile, si la sfarsit, m-a chemat la catedra si mi-a spus “Silvia, m-ai dezamagit foarte tare. Ma asteptam mai mult de la tine.” In momentul acela am simtit ca mi se face rau, iar profesoara mi-a zis “ma asteptam mai mult decat 10.” Toti colegii au inceput sa rada iar mie nu-mi venea sa cred. Privind in urma imi dau seama ca nu a contat nota, ci faptul ca nu dezamagisem pe nimeni. Acum ma bucur ca in clasa a 7-a am avut parte de un Happy End si astept inceputul clasei a 8-a.

“Viata este plina de sfarsituri, dar fiecare dintre el devine de obicei un nou inceput.”