”Cum ai spus?
― Un picnic. Închipuieşte-ţi o pădure, un drum, o poieniţă. De pe drum vine o maşină şi se opreşte în poieniţă. Din maşină ies tineri; apar sticle, coşuri cu mâncare, fete, tranzistori, foto şi cineaparate. Se face un foc, se pun corturile, se dă drumul la muzică, iar dimineaţa o întind. Animalele, păsările, insectele, care toată noaptea au privit cu groază la tot ce s-a petrecut, ies din adăposturile lor. Şi ce văd? Pe iarbă s-a scurs ulei de motor, benzină vărsată, bujii şi filtre de ulei aruncate ici-colo. Peste tot zac cârpe, becuri arse, cineva a uitat o cheie (…).
- Am înţeles, zise Nunan. Un picnic la marginea drumului.”

Trebuie sa recunoastem ca uneori raspunsul sau rezolvarea pe care o cautam ajung sa fie apelate doar printr-un procedeu nebanuit, inedit; nu putem deschide o usa decat dupa ce am inchis-o in prealabil.

Cartea propune un exercitiu de imaginatie deosebit de elocvent pentru ideea pe care vrea sa o transmita. Vizualizati in locul acelor animale inspaimantate, dar totodata impinse de curiozitate sa cerceteze locul, oameni pusi intr-o ipostaza similara, de a incerca sa inteleaga un adevar decopertat in mod brutal, neanuntat de nimic, insa care se cere in mod imperios asimilat. Acest exercitiu se va transforma intr-o analiza condusa in adancimile mintii umane si determinata in mod ironic de un element exterior, prin definitie neuman.

“Picnicul” unei civilizatii superioare lasa in urma sa Zona, teritoriu straniu, care gazduieste in mod halucinant fenomene si artefacte nepamantene, mascate insa de un mediu perfect normal. Tocmai aceasta includere a inexplicabilului in banal potenteaza mult felul in care oamenii vor invata sa inteleaga “darul” primit. Vizitele in Zona oscileaza la inceput sub auspiciul studiului stiintific, apoi al jafului pentru ca in final sa se reduca la vesnica si inutila cautare a fericirii absolute.

Stalkeri/Calauzele sunt cei inzestrati cu capacitatea de a intelege intr-o anumita masura Zona, cei care poseda un simt deosebit si care ii face capabili sa faca fata caracterului ei imprevizibil si totodata sa supravietuiasca. De ce o calauza? Pentru ca din instinct oamenii simt permanent nevoia de a fi ghidati, de a li se arata drumul cel mai scurt si mai lipsit de greutati. Ei poarta frica de a se rataci, de a se abate de la ce conteaza cu adevarat si de a esua. Nu intamplator pentru a fi calauza intr-un taram atat de straniu si de neomenesc trebuie sa fi cunoscut tot raul imaginat si facut posibil de om, sa te fi lepadat de povara ambitiile inutile, sa fi devenit un proscris. Caci umanitatea nu poate avea ca avanpost in aceasta confruntare decat ce are mai urat, mai rau si mai putin demn de mila.

“Trebuie sa faci binele din rau, caci nu ai altceva din care sa-l faci.“

Cartii ii este continuat mesajul intr-un mod mult mai artistic si mai incarcat de simbol in filmul “Calauza”. Stalker-ul aduce in Zona doua personaje, Profesorul, un om al stiintelor, al concretului, al dovezilor si al obiectivitatii si Scriitorul, un om al credintei, al inspiratiei si al idealismului. De fapt cei doi nu sunt decat disocierea fundamentala a omului in minte si suflet. Scopurile diametral opuse ale celor doi vor fi dezvaluite, pe masura ce incursiunea lor in Zona se apropie de acel punct 0, Camera, locul unde dorintele se materializeaza. Daca Scriitorul tanjeste dupa acea inspiratie, paradis pierdut sau fericire desavarsita, Profesorul cauta fie sa inteleaga, fie sa distruga tot ce este necunoscut.
Generalizand, Calauza tinde sa poata fi privita ca destinul omului, iar Zona, insasi viata. Daca stai sa te gandesti viata chiar este ciudata, te poarta pe cai ocolite, niciodata drept si fara posibilitatea de a te intoarce pe acelasi drum.

Revenind la carte, aceasta a propus in final o solutie vizavi de a carei materializare am unele indoieli:
“Fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat!“

Pe de o parte fericirea unuia este potentata doar prin prisma nefericirii altuia. Cantitatea de fericire ramane constanta, insa ea nu se va imparti niciodata echitabil tuturor. Pe de alta parte exista mica posibilitatea ca ajungand in fata dorintei de indeplinit sa fie fiecare din noi capabil sa nege instinctul care le impune satisfacerea celei mai arzatoare dorinte si se multumeasca cu acel putin care mai lasa si pentru altii.

Nu! Nu vorbesc despre macao, poker sau Popa de Rosu! Vorbesc despre romane, nuvele..opere literare.

Despre carti. Dupa cum vedeti, undeva in dreapta va ofer posibilitatea sa descarcati cateva din cartile pe care eu le consider bune (gratuit desigur).Deci, daca nu aveti cu ce sa va ocupati timpul, nu aveti ce lectura, incercati o capodopera din cele propuse de mine.

Pentru inceput, se pare ca in secolul tehnologiei, lumea a prins viteza.Prea mare viteza. Atat de mare incat avem din ce in ce mai putin timp pentru a ne opri si a…citi! Televizorul, calculatorul iar in ultimul timp INTERNETUL, au monopolizat pe rand din ce in ce mai mult timp. Copii din ziua de astazi cred ca vaca are culoarea mov.In aceeasi idee, sunt multi care au impresia ca “romanul” este o pierdere de timp.

O carte este o colecţie de hârtii, pergamente sau alte astfel de materiale, tipărite şi legate sau broşate într-un volum. O carte este de asemenea o operă literară sau ştiinţifică, sau o parte semnificativă dintr-o astfel de operă.

Definitie preluata dupa binecunoscutul web-site Wikipedia.  Despre carti, in cazul in care vreti sa aflati mai multe, va propun un articol interesant aici . Cat despre cartile pe care le puteti descarca, sper sa va inspire. E cineva acolo?!  Intereseaza pe cineva? Daca un singur om, persoana, maimuta, cefalopod… citeste MACAR o carte … ma declar multumit.

Lizibil.

Uau, a fost cel mai frumos Gaudeamus din toți anii și trebuie să fiu conștientă că au fost, cred, trei în afară de acesta. Repet. A fost cel mai frumos Gaudeamus din toți anii. Și să vă spun cum a fost.

Trec peste drum – am luat greșit autobuzul – și ajung la ora 12 30 la Tritonic, mă mai învârt trei sferturi de oră pe la Nemira și mă întorc la Tritonic. Nu știu dacă a fost trac sau nu, având în vedere că aveam gura până la urechi, dar eu mă știu mai ciudată, astfel încât acel zâmbet ar fi putut însemna mai multe. Am vorbit cu Oana. L-am întâlnit pe Balin Feri și m-a binedispus lucrul acesta. Am întâlnit-o pe Lucia Verona. Liviu Radu. Din nou binedispusă. Autografe + alte chestii. Și a venit momentul lansării Reginei elfe. Aș putea spune că îmi tremurau mâinile înainte de asta, dar tot nu cred că erau emoții, pentru că eu… de obicei nu am așa ceva. De obicei. Și e destul de greu să vorbești despre un sentiment pe care nu știi în care sferă să îl poziționezi. Ar fi putut fi, la fel de bine, nerăbdare. A vorbit mai întâi Bogdan Hrib, apoi i-a pasat ștafeta Oanei, care mi-a pasat-o mie. Dacă reușesc voi pune un filmuleț și câteva poze – pozele sigur le voi pune, nu îl las pe Doru fără .

Eu sunt sigură că puteam spune mai multe, dar nu faci mereu ceea ce vrei, mai ales când propria minte ți se pune împotrivă. Asta îmi amintește de asta: „Mintea comandă trupul și acesta se supune imediat. Mintea își ordonă sieși și întâmpină rezistență.” Dune – Jihadul butlerian – Brian Herbert & Kevin J. Anderson. Sper că, oh, sper că nu am dezamăgit pe nimeni. Una peste alta, cred eu, nu m-am bâlbâit și, cred eu, nu au fost acele enervante ă-uri pe care le auzi pe la televizor și care mă scot din sărite. Și nici nu cred că am vorbit foarte repede, ha!, punct în plus pentru control punct în minus voi, genelor!

După asta, la Rao. Și, de acolo, peste tot. O anumită presiune în picioare am început să simt la 15:40. Peste o oră plecam. Erau o groază de invitați. Herta Muller, nu am văzut-o:(. La Polirom a fost la un moment dat o coadă și o îmbulzeală nemaipomenite și am bănuit că era acolo, dar nu am rămas. În schimb, l-am văzut pe Neagu Djuvara. Oana Pellea. Andrew Davidson, autorul romanului Gargui. De ce nu era și Martin???

Am luat… 24 de cărți:)) o să pun în curând poze.

Ce frumos.

UPDATE: Vai, am uitat să vorbesc despre ce nu mi-a plăcut. Cum, Doamne, să iei, să găsești, doar 17 semne de carte. 17, pentru Dumnezeu, 17 timp de șapte luni, până la Gaudeamus. Păi sunt mai puține decât cărți. Acum, e și vina mea pentru că nu am căscat ochii, dar 17? Chiar așa? Erau vreo 64 de la fostul Gaudeamus. Ce urât!

Targul de carte Gaudeamus. Scriitori, cititori, jurnalisti, oameni de toate felurile. Eu, cu rochita mea neagra decoltata, cizme si geaca de piele moto, ca o floricica. Si cu 4 pungi mari cu carti in brate. Toti barbatii se uitau in decolteul meu. Ba chiar mi-au trecut pe la urechi si aprecieri soptite cum ca si fetele frumoase (a se citi “cu sani” in viziunea lor, a soptitorilor, ca sigur la asta se refereau, dupa intonatie) citesc, si alte blablabla-uri cocalaricesti venite de la oameni destul de cunoscuti (a se citi persoane publice)…

Se pare ca pana la urma, chiar si cei mai pasionati de citit barbati aleg sanii in fata cartilor. Sau cel putin ar alege sanii mei.

Astazi o sa lansez un serial de posturi prin care imi rezerv dreptul de a recomanda o carte.. pe care poate unii o sa o citeasca pe care altii mai mult ca sigur nu…Dar instigarea la cultura nu e un pacat si chiar daca e, asta sa fie singurul meu pacat.

SA-i dam drumu…

Arthur Conan Doyle : Cainele din Baskerville

Poate va intrebati ce legatura au cartile cu pantofii. Ideea e ca zilele astea au fost targuri de carte, respectiv Kilipirim si Gaudeamus, si am fost si eu prezenta, ca “cascator de gura” mai mult sau mai putin. M-am minunat la noile aparitii Terry Pratchett ale editurii RAO, pe care le-am comandat cum am ajuns la camin…si m-am minunat la editura Nemira, ca de fiecare data . Au aparut noile volume din “Cantec de gheata si foc” pe care o sa le comand dupa ce imi apare recenzia:), pentru ca nu dispun de fonduri nelimitate . Si Tritonic avea niste super-oferte, drept urmare mi-am luat “Nicaieri” de Neil Gaiman si al treilea volum din seria “Amber” de Roger Zelazny.
Tot acolo am dat si de editura Nautilus, care este exclusiv in engleza, si primul meu salariu o sa il cheltuiesc acolo. Aveau atat de multe serii fantasy care imi pareau minunate, incat m-am pierdut si am plecat visatoare.In concluzie, eu sunt cu cartile cum sunt altele cu pantofii. Nu ma pot abtine sa nu imi cumpar macar una . (2, 3 4).

era o vreme cand maria sa cartea era la mare cinste in casa omului, cand omul avea nevoie de hrana spirituala. S-au dus acele vremi! Nu peste tot, doar acolo unde oamenii din”varf” considera cartea un balast, care trebuie scos din locul sau de veacuri. Daca ei nu citesc, considera ca nu citeste nimeni si atunci este”necesar” sa se debaraseze de carte.

Vara trecuta, adica cea din anul 2008, am imprumutat 4 carti in limba engleza de la o biblioteca locala. Acum e [aproape] iarna 2009, si inca nu le-am intors. Le-am citit pe toate, dar imi era lene sa ma duc pana la biblioteca sa le intorc… Acum, nu doar ca mi-e lene, imi mai este si rusine.

Am niste prietene care se duc regulat la biblioteca asta, si mi-au zis ca bibliotecara a intrebat de mine, si a zis sa-i aduc cartile ) Dar nu vreau sa dau cu ochii de dumneaei ! Ma tem !

Problema e ca as vrea sa mai iau niste carti de acolo, fiindca e unul din putinele locuri unde se gaseste literatura in limba engleza (sunt donatii de la membrii Peace Corps, de fapt…), dar nu pot; mai intai trebuie sa le intorc pe cele vechi si, dupa cum am explicat, nu sunt sigura cum as putea face asta…

Din aceasta cauza, la moment nu citesc nimic. Ma incapatanez sa iau carti in engleza, dar nu am de unde ! Singura mea speranta e Bazaarul de Caritate de Iarna care va avea loc pe 5 decembrie; stiu sigur ca acolo in fiecare an se vand carti in engleza.

Daca tot am ajuns la Bazaar – anul trecut mi-a placut foarte mult. E interesant. Dar foarte aglomerat =| Totusi, presupun ca asta inseamna ca a avut succes.

Ah, dupa cum spuneam – de ce nu-mi plac bibliotecile. Fiindca niciodata nu intorc cartile, si am constiinita incarcata apoi ! In clasa a doua am fost cu clasa intr-o excursie la o biblioteca, si fiecare si-a ales cate o carte. Eu am luat ‘Coiful Magic’ de nu-stiu-cine.

1) Asa si n-am citit-o.

2) Inca nu am intors-o.

De aceea e mai bine sa-mi cumpar cartile, probabil… Altfel, risc ca bibliotecarii din Moldova sa infiinteze un Anti-Fan Club impotriva mea… =|

bine,pana la urma s-a renuntat la office 2003 pentru office 2007. senzorialitatea inca e prea aiurea, iar proiectul cred ca e de cacao, cam asa ca mine. eu tin cu egiptul, desi a castigat algeria. lui aidan ii e teama. am dat teza la romana unde am fost cam superficiala cu conflictele alea interioare. ma scuz pentru cacofonie. maine carti, finally. urmeaza mate. urarea mi-a prins bine, chiar am avut o saptamana teribila. inca ma doare muschiul trapez, sincer. si si mai sincer, imi place cum suna muschiul trapez. suna a mate. baza mica plus baza mare ori inaltimea supra doi. da, semnele de plus si de ori sunt prea departe. mi-e prea lene sa ma-ntind dupa ele. de-abia astept sa termin zori de zi ca sa ma apuc de sade.

pentru ca habar nu am daca l-am mai postat anterior sau nu. daca da, foarte bine. daca nu…:

O poveste scurta si frumoasa in 74 de pagini, cateva lacrimi si un noian de ganduri. Foarte frumoasa ideea vietii traite pe repede inainte, personajele aproape ca de desene animate cu nume haioase, figura materna si calda a lui Tanti Roz.

Multumesc, Dana.

Am fost lepsuita \:D/! Petronela m-a provocat sa spun ce am, in momentul de fata, adica acum, in timp ce butonez, pe birou. Maaaare greseala =)). Sunt cea mai dezordonata persoana in viata :”>/. Partea buna e ca stiu foarte bine ordinea in dezordinea mea.

Buuun…sa incepem inventarierea:
1. Cana din care ACUM sorb un amestec a la nnonny: 1 ou crud, 1 pliculet de vanilie, 3 pastilute de zaharina +300ml lapte clocotit
2. Suport special pt pixuri care cuprinde : pixuri, creioane, markere, creion dermatograf, pasta corectoare
3. Una bucata tubulet cu scobitori (ajuta si la pictat), ata dentara
4. Doua tipuri de dizolvant pentru stergerea lacului de unghii
5. O cutiuta cu bijuterii
6. Pliant cu oferta ClickNet
7. Camera Foto
8. imprimanta
9. incarcatorul pt acumulatorii camerei foto
10. O cutie cu CD-R (blank-uri)
11. O cutie cu DVD-R (blank-uri)
12.O poza inramata cu mine si puiul meu (Ionut)
13. Banda izoliera
14. Web-ul
15. chaia de la masina, cu tot cu brelocul ei pufos, care arata a soarece si bag lumea in sperieti cu el =))
16. Servetele (umede si uscate)
17. Cataloage Avon ( Editiile 17/2009, 1/2010 si Mini-Brosura e Craciun)
18. Vreo 10 caiete
19. Ultimele numere ale revistelor PopCorn, Bravo, Bravo Girl, Cool Girl
20. Catalogul Produselor 2009-2010 de la Walmark
21. Cateva desene, doar pictate de mine
22. Acuarele Guase
23. Pensule pt pictat, diferite tipuri, modele, dimensiuni
24. Vreo 3 dosare
25. O Agenda
26. Cartea Jane Eyre de Charlotte Bronte, pe care tocmai am citit-o
27.Cartea La rascruce de vanturi – Emily Bronte, pe care am adus-o din biblioteca pentru a-mi reaminti ceva
28. Un dictionar Roman-Englez/ Engelz-Roman
29.Un volum al lui Vasile Voiculescu – Nuvele si Povestiri
30. O alta carte, Mituri fundamentale – Mitologia tracilor de Sorin Paliga
31. Romana BAC – Eseuri de Margareta Onofrei
32. Limba si literatura romana pentru elevii de liceu de prof. Mariana Badea
33. Personaje literare pentru elevi de prof. Mariana Badea
34. Limba romana – Gramatica pentru liceu si admiterea la facultate de prof. Mariana Negru si prof. Mariana Badea
35. Limba si literatura romana pentru testarea nationala 2005
36. Teste de limba si literatura romana pentru capacitate 2002
37. Un calendar, in care notez tot felul de minunatii, gen “mamaie a venit la noi” sau “am fost la X/Y”
38. Ultima factura venita de la Cosmote
39. Se pune si faptul ca MONITORUL este pe birou?
40. Catalogul nr. 6 de la Metropolitan Selection
41. Un semn de carte
42. Un balsam de buze
43. Minunea din care controlez volumul decibelilor care au voie sa iasa din boxe

Huh! Am terminat inventarul. Am crezut ca nu se mai termina. Dupa cum v-am spus, si apoi, am si demonstrat, sunt un om dezordonat. Nu va imaginati ca aceate lucuri stau aruncate in toate directiile pe birou. Biroul meu este enorm, astfel, fiecare lucursor mai sus mentionat este destul de vizibil. Cartile, dosarele, revistele, stau foarte dragalas, asezate teanc, neincurcand cu nimic. Deci, in mare, sunt dezordonata pentru ca am obiceiul de a-mi ingramadi tot felul de lucruri, utile, in zona in care imi petrec cea mai mare parte a zilei, desi nu lucrez cu toate odata.

De la mine, leapsa merge mai departe la Criss , la Sarilla si la cine mai doreste sa o preia .

Un an în Provence, de Peter Mayle (oct. 2009)

Din nou în Provence, de Peter Mayle (nov. 2009)

Lecţii de franceză. Aventurile mele cu furculiţa, cuţitul şi tirbuşonul pe meleagurile Franţei

Autor: Peter Mayle

Aici, cu multe lincuri spre multe biblioteci online sau pachete de informație gratuită.

Pentru rockerii mei favoriti si pentru toti cei care imi citesc blogul in fiecare zi : Va multumesc!

Pentru ca iubesc cartile scrise de Stephenie Meyer si cam orice are legatura cu vampiri , am ales o melodie draguta (compusa de un mare fan Twilight – Candace Charee), si care sper sa va placa .

Candace Charee & Josh Leon – Never Erase

Joana ♥

De când m-am luat cu blogăritul, am lăsat-o mai moale cu cititul, care la mine are rol de igienă mintală. Aşa că m-am reapucat de el, încercând să scap de zoaiele care ni se toarnă pe gât, la televiziuni, şi de miştocăreala care ţine uneori loc de cultură, pe bloguri. Şi-mi zic că să încerc cu o carte mai subţirică şi mai uşor de digerat, cu titlu promiţător: M-am hotărât să devin prost, de Martin Page. Acum, nu că aş avea nevoie să depun prea multe eforturi să ating ţelul lui Antoine, personajul principal al romanului, dar mi-am zis că o încercare în plus nu strică. O dată sfârşită, intru eu pe Google să caut un poză de-a copertei, şi dau peste o mulţime de cronici, care de care mai haioase şi mai interesante, care exprimă doar parţial părerea mea despre carte, dar care nu fac decât să mă ducă, din nou, la concluzia că, odată eliberată în lume, opera literară încetează a mai fi a cuiva anume, şi devine o parte din gândirea colectivă.

Aşa că, de data asta, o să mă abţin să-mi dau cu presupusul şi o să zic doar că m-a ajutat să-mi petrec o după amiază agreabilă şi să-mi pun anumite întrebări. Bune cărţile astea subţirele în care s-au specializat, mai nou, francezii! O sută şi ceva de pagini, ca o conversaţie spumoasă între prieteni, la un pahar de calvados. Nu te marchează pe viaţă, dar lasă unele urme, ca un melc pe trotuar. Acum mă apuc de alta, despre un tip care simte nevoia să-şi petreacă din ce în ce mai mult timp în propria baie. Dar nu ca să se spele… Hmmm!

Cărțile de bază despre codependență sunt cele pe care le știți deja: 

1) „Labirintul codependenței” și 

2) „Ieșirea din labirint” ambele scrise de Dr. Robert Hemfelt, Dr. Frank Minirth și Dr. Paul Meier;  

  Apoi, mai sunt bune și acestea:  

3) “Cum sa ne purtam cu personalitățile dificile” de Fr. Lelord și Christophe Andre 

4) “Cum să te iubești pe tine însuți pentru a te înțelege mai bine cu ceilalți”   de aceeași autori  

5) “Femei care iubesc prea mult” – Robin Norwood, Editura Amaltea, București, 2001;

6) “Dragoste sau dependență”  – Brenda Schaeffer, Editura Trei;  

7) “Copiii noștri și drogurile” – Ross Campbell, editura Curtea Veche, 2002 (orice codependent se află în pericolul de a ajunge să consume substanțe adictive);   

8) “Ca sa trăiești mai bine în prezent, împacă-te cu trecutul” de Andre Moreau, editura Trei (tot din categoria psihologie practică, cu ceva rezerve pentru terapia propusă în această carte);

9) “Te cunoști pe tine însuți? Viața duhovnicească și problemele psihologice” Arhim. Simeon Kraiopoulos, Editura Bizantină, București, 2008 (descrie probleme de codependență, chiar daca nu o numește așa).