Acuarelele sunt fun!
“Carton Prajiti” yummy!

cautam azi ceva pe un site. si mi-a atras atentia o reclama la un restaurant-cred-care ofera servicii de catering si de delivery.

am zis ca nu e adevarat, ca asa ceva nu exista, ca nu se poate ca niste oameni de publicitate sa fi venit cu o asa idee sau daca n-au venit ei, sa fi acceptat sa faca realizarea.

reclama e asa:

nici nu stiu cu ce sa incep. cu faptul ca-desi au imaginile alea cu animale care, in mintea lor, ii salveaza-e absolut jignitoare reclama?  in primul rand, nu toate gagicile comanda salata. si chiar daca ar fi asa, reclama asta cu “salata, desigur” o faci la un restaurant care e axat pe lean cuisine, pe produse usoare, dietetice. da’ cand bagi reclama cu “ceafa” dup-aia, nu merge.

asa…si am ajuns la “ceafa, vita!” cum, cum sa faci asa ceva? ok, e discutie intre porcusor si vaca, bun. dar…cat de fara creier sa fii sa te prezinti potentialilor clienti cu o reclama in care clientul (porcusorul) e intrebat “Tu ce vrei ma?” (mai lipseste si virgula dintre vrei si ma, dar deja asta e ceva minor, in conditiile de fata). pe bune, cum? stiu ca ma repet, dar de cand am vazut reclama, numai intrebarea asta o am in minte.

si “vita” ala (din nou, chiar si cu imaginea) da rau. e urat, zgarie si vizual si auditiv si cum vreti. desi, se potriveste in contextul creat. tu, reprezentant al restaurantului iti intrebi clientul “Tu ce vrei ma?,” deci de ce nu ti-ar raspunde “Ceafa, vita!”

si asta nu e tot. vine partea finala, vine sloganul. “Vorbim pe ‘limba’ ta.” aici deja ar trebui dati in judecata (exagerez, evident, dar nu atat de mult pe cat se pare) pentru afirmatii calomnioase. cum adica vorbesti pe ‘limba’ mea? (nu inteleg de ce cuvantul limba e intre ghilimele, dar fie).

adica eu, potential client, ori sunt o pitipoanca (nu incerc aici sa jignec doamnele care comanda salate, dar la noi in batatura-din pacate-comandarea unei salate la restaurant este asociata cu fandoseala, cu atitudinea de pitzi/fufa care pe langa salata, cere si apa plata cu lamaie, deci e clar ca- intentionat sau nu, tot la imaginea asta fac si ei apel prin reclama) ori un/o needucat(a), care habar n-are de maniere si nu stie sa se comporte, sa vorbeasca etc.

a, si am intrat si pe site. si acolo au o pagina care se cheama “la zid,” unde zic ei ca vor enumera persoanele/companiile (nici nu stiu) cu care nu au colaborat bine si pe care nu le recomanda. fratioare, din nou..proces, calomnie etc. daca ai dovezi (facturi neplatite la timp sau mai stiu eu ce), sa zicem ca ar fi oarecum ok. dar daca te-apuci si zici de nu stiu care ca e de tot rahatul asa, in gura mare…nu cred ca o sa-ti fie bine. plus ca daca n-ai colaborat eficient, poate sa fie si vina ta…si la ce reclame ti-ai facut, mai degraba l-as crede p-ala care te-ar pune pe tine intr-o lista d-asta.

si inca ceva si gata. au doua tipuri de meniuri : cu porcusor; slogan: face matzu mare. ce sa mai zic? si cu gaina; slogan: ceva mai fin. ei, si la acest “ceva mai fin,” cateva din produse sunt:

-Piept de pui pane servit cu cartofi prajiti, sos de mustar cu miere si sos barbeque;

-Cartofi prajiti acoperiti cu branza topita, costita crocanta, rosii, ceapa verde, serviti cu dressing taranesc;

-Burger de vita la gratar cu costita si branza, servit in chifla cu susan si cu cartofi prajiti.

ma intreb pentru o ultima data in post-ul asta…CUM?

Deschide ochii. Pentru o clipa nu isi aminteste absolut nimic. Se sperie putin, apoi se deschide ceva acolo, in inima, mai apoi in ratiune si ar vrea sa isi traiasca viata doar in momentele scurte in care nu stie nimic. Implora o amnezie. Sa uite cumva ultimii doi ani. Acestia au contribuit cel mai mult la persoana ce este acum. Si tine mult la ceea ce este. Dar ar renunta la acesti doi ani.

In astia doi ani a mintit mai mult ca totdeauna, s-a temut de lucruri pe care inainte le-ar fi luat in ras. In astia doi ani nu s-a rugat vreodata, a reusit sa planga dintr-un singur motiv… A tradat atatia prieteni, a ramas alaturi de atatia care au tradat-o pe ea. Si reuseste si acum sa iasa pe usa, sa radieze de exuberanta, sa rada atunci cand trebuie si sa dea o imbratisare exact atunci cand e nevoie. Si regreta ca nu paote sa isi propuna anumite lucruri: ce si cum sa iubeasca, cand si pe cine sa iubeasca.

S-a comportat cu tot in functie de starea de moment. Si totusi trebuie sa fie ceva, nu? De ce reuseste sa ii faca mereu si mereu sa se intoarca? De ce ii alunga , ca mai apoi sa ii fie atat de bine cu ei alaturi?  De ce atunci cand se ridica de la masa si pleaca nu ii vin in cap toate astea?

Avea un fel ciudat de a fi. Privit din exterior era amuzant… Cand stai o viata in pielea ta nu mai poti sa razi de fiecare dovada de tampenie. Se impiedica des pe scari si se loveste la cap. De fiecare data se ridica, se controleaza sa nu ii curga sange si 10 minute spune in gand tabla inmultirii ca sa se convinga ca nu are amnezie.

Isi vorbeste mult in gand. De multe ori s-a gandit ca daca oamenii ar auzi ce gandeste ar sfarsi exilata pe o insula.  Ramane nostalgica dupa ce citeste anumite carti. Scapa mereu de melancolii uitandu-se la Gossip  Girl, dvd-uri imbibate acum in antiperspirant de la Garnier.

O enerveaza cand nu e singura in casa.  O enerveaza sa ii se spuna ca “nu ar trebui”. Daca totusi i se spune cum ca “nu ar trebui” se incapataneaza sa faca lucrul ala si la sfarsit il ia de maneca pe ala care a sfatuit-o si ii arata tampenia pe care a facut-o.

E agasanta si iritanta, enervanta si absolut toate adjectivele in care este vorba de a freca oamenii la cap, uneori intentionat si cu o anumita satisfactie, rareori fara sa vrea si atunci nelamurita si incocenta.

Nu iti va spune vreodata cat de mult tine la tine pentru ca nu vrea sa ti se urce la cap. Te adora daca ii faci o portie de cartofi prajiti si uraste sa spele vasele. Are oroare de orice fel de produse de curatat , sau mai bine spus, de mirosul acestora. Ii place cum miroase vopseaua si pasta corectoare.

Indiferent daca sunteti certati sau nu, in metrou va sta langa tine, nu pentru ca te simpatizeaza sau pentru ca vrea sa iti arate ca ii pare rau. I se pare firesc sa nu renunte la locul ei dintotdeauna.

Poate obtine multe lucruri din ceea ce isi doreste si daca nu poate avea un lucru , fix pentru acela face o obsesie. Obsesie concentrata de cele mai multe ori pe persoane, desarvarsita in momentul in care ajunge sa isi urasca telul.

Deloc complexa si prea copil. Indragostita de aproape orice, aparent nepasatoare si  ignoranta. Adesea snoaba si stupida…

Adesea vesela si deloc fericita.

Poza by anna.

Okay… so, n-am mai scris de… hm.. marti.

Funny…

*nu stiu de ce m-am oprit, oricum nu pentru ca nu as avea despre ce sa scriu… poate ca am doar o retinere in a scrie… daca va gasi vreodata blogul asta si va citi tot ce-am scris… nu cred ca ar reactiona ciudat sau ceva; doar ca va stii(acum, mult mai sigur ca inainte) eu inca ma gandesc la el si va stii absolut tot ceea ce nu am indraznit si nu voi indrazni sa ii spun vreodata faca-n fata. Banuiesc ca i-ar da -cred- second thoughts… ca el a trecut atat de repede si de firesc peste t o t iar eu… eu sunt, poate, mai prinsa ca la inceput… Mi-e frica ca se va inderpata de mine. Singura chestie care ma tine cat de cat pe picoare este prietenia lui… ne leaga o prietenie perversa, Oricum, nu imi pasa… Si chiar daca ar afla, ce?!*

S-au intamplat destul de multe ciudatatenii in astea 48 de ore. Ma mir cat de multe combinatii de sentimente si macinari si aprehensiuni si trairi interioare si inchipuiri imobilizate in ireal  si fantezii fara credibilitate si vise si rasete si ganduri fara fir s-au putut regasi imbarligate in constiinta, in cugetul si in sufletul meu in atat de putin timp…

Ieri m-am dus la el. Nu era pentru prima oara dar inca imi tremura carnea pe mine si imi simteam bataile inimii in fiecare oscior; monstrul sinistru din stomacul meu se trezise si mi se raspandea si ma consuma iarasi, mult mai intens si mai chinuitor ca data trecuta. Tot drumul fu asa dar parca, undeva pe langa catedrala, se dezlantui si o durere mistuitoare imi sfarteca fiecare bucatica din stomac. Mi-am pus mana pe el si mi-am varat unghiile in stomac si asta paru ca-l linistise… un pic.

M-am intalnit cu el pe drum. Sarpele se trezi iar. Am repetat miscarea inca de vreo doua-trei ori, sparand sa nu fi observat; n-a bagat de seama. Cand am ajuns m-a luat in brate; mi-am incolacit mainile in jurul gatului lui in timp ce bratele lui imi striveau pieptul si abdomenul meu de al lui. Creatura batea literalmente in stomacul meu acum; i-am dat repede drumul ca sa nu sesizeze si am inceput sa mergem.

Desi, probabil, ca monstruletul si-a continuat jocul, n-am mai perceput nimic. Vorbeam, radeam, ne ciodaneam, ne ironizam si iar radeam…  Vantul caldut de vara imi tot batea in fata, facand ca suvitele mele sa se tot innoade… El isi trecu atat de firesc mana prin parul meu iar el, ca hipnotizat, se aseza normal si se potoli; mi-a fost destul de greu sa-mi opresc un tremurat ce ma cuprinse cand mana lui ma dezmierda usor. M-am uitat in ochii lui atunci. Big mistake. Puteam sa simt cum privirea lui imi cerceta fiecare parte din trupul meu alintat de vantul, care incetini si se transforma in martorul nostru. Ochii lui cercetatori se oprira apoi in ochii mei. Daca nu ar fi fost atat de multa lume in jur, mai mult ca sigur ca am fi sarit unul pe altul, lasandu-ne prada unui sentiment de deliciu agonic.

Auzeam foarte indepartat o melodie ce-mi parea cunoscuta. Nu m-am chinuit prea mult sa-mi dau seama ce era cu ea. Mi-am mutat privirea inspre cerul ce capata usor, usor o tenta de magenta. Apoi l-am auzit zicand:
-N-ai de gand sa raspunzi?
Mi-am dat seama ca acea melodie era sunetul meu de apel.

-Ba da, normal,i-am raspuns ca si cum as fi stiut ca era sunetul meu de apel dar vroisem sa-l las sa sune un pic mai mult; el rase usor. Alo?! Da, tata… Nu, ma plimbam… cu Stefana – m-am uitat la el zambind in timp ce el isi stapani un hohot de ras-… nu stiu exact, ma duc la ea sa vedem un film. Am mancat, nu-ti fa griji. Pai, mai pe seara. -imi dadeam deja ochii peste cap de cat de seci devenisera conversatiile mele cu tata… mda, probabil in jur de 8.jumate-9 sau 9.jumate.Da’, da’…… Da, bine… Am grija. Da, bine. Bine. Pa. Okay. Pa!

Cu cat de multa usurinta si naturalete puteam sa-i mint pe ai mei, pe langa el; nu aveam nici macar o secunda de remuscari dupa ce inchideam. Nu le zic cand ies cu el doar pentru ca nu am chef de intrebari enervante sau de dat explicatii sau de stat de la palavre cu maica-mea de fiecare data cand ma intorc acasa dupa ce-am iesit cu el.

Butonam morocanoasa telefonul ca iar trebuia sa vin la 9 acasa; ii scriam Stefanei ca daca suna ai mei sa zica ca-s la ea sau nu le raspunda. Ma prinse de incheietura si ma trase spre el; m-am impiedicat si am ajuns cu capul pe pietul lui. Rase. Ma bosumflasem.

-Ai si uitat? zise el printre chicoteli. La stanga.
-Da, bine.
-’ai, ma,  si dupa asta isi baga mana usor in parul meu, jucandu-se incet in el, masadu-mi usor scalpul.

Mi-am inchis ochii, in timp ce el isi continua miscarile.

La el a fost super. Luasem un pachet de Marlboro, o sticla de Cola si una de bere. Am fumat impreuna pe balcon si in bucatarie, langa hota. Sunt sigura ca a fost doar imaginatia mea dar a fost atat de psihedelic sa vad cum fumurile din tigarile noastre se rasuceau ca un surub, unul pe langa altul, contopindu-se apoi intr-un nor perfect de fum, care va fi fost inspirat apoi de hota sau va disparea in vantul de afara. Mi-am imaginat scena din Fight Club cand Tyler si Marla fac sex, inconjurati de fum. I-am zis si lui asta si am ras amandoi pe  tema asta, batand niste apropouri faine dupa.

Am facut cartofi prajiti in timp ce ne uitam la Chowder. L-am zgariat de vreo doua ori cu cutitul in timp ce curatam cartofii si cu cat eram eu mai panicata, cu atat radea el mai mult. Pana la urma, am facut si cartofii si ne-am uitat la Eurotrip, din nou. Am ras atat de mult ca la un moment dat imi iesise ketchup-ul pe nas. Niciodata n-o sa incetez sa ma minunez cat de mult pot sa rad cu omul asta. Ne-am alergat pana la bucarie; trisam amandoi: ori ma prindea el si ma tragea inapoi, ori ma puneam eu in calea lui, ori ma punea el pe perete, ori il trageam eu de tricou; am castigat amandoi normal(desi eu tot cred ca am intrat prima in bucatarie iar el crede contrariul). La el in camera ne-am uitat la cel mai amuzant si cel mai ciudat film ever. Dar nu de film povestesc.

Avea tentinda sa isi lase capul pe umarul meu sau pe genunchiul meu sau radeam amandoi unul pe altul; cand a oprit filmul, mi-a luat piciorul stang si mi l-a prins intre picioarele lui si batea ritmul melodiilor usor pe genuchiul meu sau ma gadila prin gaura din blug… he was not only tickleing me but, also, giving me the shivers… if you get my point. He was fucking with my subconscious and he fucking knew it… and still, he did not stop.

Stiu ca ma agat, ca un nebun de ultimul dram de ratiune ce i-a ramas, de aceste chestii puerile si insignificate si fara niciun inteles dar parca… nu stiu… parca ma instiga… parca ma provoaca… si sunt sigura ca intr-o zi nu voi mai rezista si ma voi lasa prada sentimetelor… desi, s-ar putea sa regret amarnic dupa……Imi vine in cap pasajul din Frederic Beigbeder- “Iarta-ma!… ajuta-ma!…” : ”mai bine sa nu facem dragoste, fiindca, tinand cont de sexualitatea ta navalnica, simt ca ar fi extrem de placut, drept pentru care am adora sa ne futem, am face-o tot timpul, urland, si am avea intr-atata placere incat am risca sa fim fericiti, si atunci chiar ca am fi in cacat.”

Au fost multe situatii in care buzele noastre aproape ca urlau unele dupa altele, dar pe amandoi de tragea ceva inapoi…. o ezitare, o fluctuatie, o sovaiala irationala… oscilam amandoi intre a ne darui  si “consecintele” ce vor veni dupa…

Acum…. stau… si diger…. gandesc…. si re-gandesc….. si intorc pe toate partile tot ce s-a petrecut. Nu numai ieri, ci si alaltaieri… and the day before yesterday….

Imi cade destul de greu sa inghit toate astea momentan; capul meu e praf; e varza…iar monstrul din stomacul meu isn’t really helping much either…

De cand m-am mutat in Bucuresti, nevoia m-a invatat sa imi gatesc singura. A inceput sa imi placa. De vreun anisor, m-am apucat sa fac si retete mai complicate. Cel mai des fac chestii despre care stiu sigur ca imi plac: ciorbite de toate felurile, ardei umpluti sau copti, cu smantana, pizza, carne de pui in toate felurile, salate de toate felurile etc etc. Pe parcurs am invatat si retete noi si am inceput sa ma sparg in figuri cu feluri de mancare cu denumiri italienesti, frantuzesti and so on.

In seara asta mi-a fost lene sa gatesc. M-am apucat sa imi fac niste friptura cu cartofi prajiti. Good ol’ fashioned fries… Spre surprinderea si maxima mea dezamagire, mi-au iesit ca naiba. Jumatate erau arsi, iar jumatate erau cruzi. De ce oare? Nu inteleg unde am gresit. Am folosit tigaia buna, ulei bun, destul, incins, dar nu prea tare… Cartofii erau taiati la dimensiunea standard, feliute ca decupate din revista…

N-am mai prajit un cartof de nu stiu cand, dar nu ma asteptam sa dau chix de data asta. Asa ca am ales cei doi-trei cartofi ok din tigaie, iar restul de 90% au luat drumul galetii de gunoi. Deci nu-i bine nici sa faci prea des, ca te saturi de ei si te ingrasi, dar nici prea rar, ca uiti complexul procedeu de preparare. Lipsa de exercitiu si-a spus cuvantul. Bine ca n-am avut musafiri la masa

In urma cu cateva saptamani, cu ocazia unui concert Act – unplugged, am descoperit un nou bar pe Ferdinand. E nou pentru noi, dar el s-a deschis de vreo doua luni. E un bar de rock amenajat intr-o casa veche (Damigeana chiar spunea ca tin concertul in sufragerie), au scos usile, au aranjat niste mese si poti bea bere sau ce-ti doreste inimioara chiar langa soba. Atmosfera e faina, un pic cam intunecata din punctul meu de vedere, cromatic vorbind, dar pata de culoare e asigurata de fotografiile de pe peretii din fiecare camera.

Intr-o dimineata, cand Soni ne-a dat afara din Scanteia si noi nu aveam chef sa imbogatim un taximetrist ca sa ajungem acasa, am decis sa mergem la Deja fu si sa mai bem ceva. A fost o idee geniala pentru ca pe langa compania unuia dintre asociati am avut parte si de gogosi cu ciocolata din partea casei si de niste vodka neagra si rom si foarte mult Guns…

Important e ca mai e un loc unde putem sa ne bem mintile, sa ne debitam tampeniile si sa ne spunem glumele… Se pare ca, in curand, de teama concurentei (vezi La Scanteia) vor servi si mancare, deocamdata gratar, cartofi prajiti si salate, e bine si asa…. Pana atunci, bere si concerte la….Deja fu – Bd. Ferdinand 53-55, tel. 0767.233.335!!!

Chiar daca uneori imi vine sa-l strang de gat si el probabil ar spune “la fel” si unii chiar zic ca ne impacam precum cainele si pisica, fishucu‘, care e mai mult pirania, stie sa ma surprinda si sa ma faca sa-mi tremure genunchii de fiecare data cand sunt sau nu cu el :”> ceea ce nu a reusit nici un baiat pana acum [si nu mint]. Mi-a zis ca o sa ma ia la Galati, dar am crezut ca e o pacaleala de a lui, ca sa ma faca sa tac ))))) M-a surprins insa cand am citit comentariul de aici :”daca e cum vreau eu e bine. hai fa-ti bagajele ca maine te prezint parintilor.” Abia am putut sa dorm in noaptea respectiva, dar ce stie el…A doua zi, plecarea. Am inceput sa am incredere in felul in care conduce, dar inca imi da emotii la depasiri, dar pentru ca fata lui ideala nu trebuie sa se smiorcaie cand el conduce cu peste x km/h…[sincer, mi-e frica sa ma uit cateodata la indicator, deci nu pot sa spun exact]. Am cunoscut-o pe mama lui, Nina. Pe “tata socru” nu am avut ocazia, inca, deoarece era plecat la tzara :”> La plecare, mama lui m-a pupat pe ambii obraji, iar daca comenteaza ceva fishuc, am ca martori pe vecini ) I-am cunoscut si prietenii, pe Moghy si Adrian, cu care am iesit la restaurantul “La trei sarbi”, care mi s-a parut destul de dragut. Mi-a placut mult faleza din Galati si apa aia imensa, care se numeste Dunare :”> iar eu nu am stiut. Am fost impreuna la cumparaturi [am cumparat si un tv] si am gatit tot impreuna. M-a certat ca nu stiu sa fac cartofi prajiti, dar m-a laudat cand am facut ochiuri, aranjasem frumos pe farfurie=)) Am baut o sticla de vin in 2 si…A doua zi am mers cu el sa-si faca ceva la rotile de la masina: cred ca la vulcanizare, nu ma intrebati ) Seara, pe la 23 ne-am pornit spre Bucuresti impreuna cu un prieten. Am avut senzatia unui weekend minunat si, in ciuda micilor certuri, eu, cel putin, m-am simtit fishuleste cu el. Sunt sigura ca el o sa zica ca l-am stresat cand, in timp ce conducea, ne tineam de mana, ca l-am innebunit cu “pupa pe fishuca”, dar stiu ca ne-am simtit bine impreuna si abia astept sa merg de fiecare data cu el. Duminica facem o luna de cand suntem impreuna, sper sa am ocazia sa-i zic “la mult ani!” si stiu ca in timp ce citeste asta zice: fereasca Dumnezeu ))
P.S. mi-am uitat prosopul la tine )

fishuca

Azi m`a certat Darius că el nu apare , dom`le , pe blog. Voi vă daţi seama ce crimă ? Mno bine, miticule. Aici eşti. Te cunoaşte tot poporu` amu. Happy ?

Tot el m`a apostrofat (azi mi`am amintit de verbu` ăsta şi râd ori de câte ori mă gândesc la el ) că`i fac mereu poftă cu diversele şi numeroasele mele idei în ale artei culinare.

În altă oridine de idei, azi sunt dată dracu` şi vreau să vă fac rău. Da, mă, vouă, tuturor, aşa că, benoclaţi bine ochii şi salivaţi !

festinul ăsta l`am încropit (alt verb ce mă amuză la culme) pentru Ciupa mea, cu ceva vreme în urmă . a trecut muuult timp de atunci, ce`i drept.

azi am vrut să`i fac lu` ăsta micu` o surpriză şi să`i prăjesc o toooonă de cartofi ( o mâncare la el constă în cel puţin 4 porţii, exact rezultatul din imagine). da` pe dracu! ciuciu surpriza, că bună`sa s`a ocoşit şi i`a făcut ea culmea e că Ionuţ nu mănâncă prea des cartofi prajiţi ( ordine “De sus ” că nu`s sănătoşi), da` taman astăzi s`a trezit femeia să`şi amintească de nepotu`so. Uffff

V`am zis că întreaga operaţiune cu prăjitu` dureaza ,la mine, cam o oră ? de curăţat nu`i stres, că`mi umblă mâinile repede , plus că`s bună pretenară cu domnu` Cuţit. Trebuie să`mi hrănersc odoru` ( ce cuvinte am azi =)) daaaamn ), chit că treaba asta mă seacă de puteri. Cantităţi industriale ziceai, Ciupă ?!

Ar cam fi cazu’ să vă opriţi din salivat, nu credeţi ?

Voi ce pofte aveţi ?

Eu, personal, aş mânca nişte caşcaval pane cu salată mexicană , după care , la desert, alune glazurate-n ciocolată . Parcă, parcă nici o prăjitură cu cocos n-aş refuza.

Gata, gata .. e timpu’ să mă întorc la supa mea alfabet

O doză de Pepsi Twist de la mine pentru toţi cititorii fideli şi…infideli

A doua zi de cand am  blogul si ma mir cum de nu m-am saturat de el [adica ori ma plictisesc de el ori uit parola ] oricum azi la sc  a fost ok,am vb cu mai multe persoane care pot spune ca imi face o mare placere sa vb deoarece am ce discuta cu ele si chiar devine interesant o “comunicare” intre noi [nu de fiecare data bineinteles] ,ala de geografie [a.k.a galeata]azi sa gandit sa ma asculte din simplu motiv ca am intrat in acelasi timp cu el  in clasa dar daca intra dupa el o fata care are si un decolteu generos nu numai ca nu zice nimica dar ii intinde si covorul rosu ,eh lasa nu mia facut placere sa fiu ascultat la aceasi lectie de 4 ori iar la harta imi da si el niste tari de toata frumusetea [Rusia ,Cuba ,Japonia,etc ] adica macar dami ceva mai interesant decat astea .La dirigentia am fost respins de “comisia de evaluare” care totusi nu inteleg ce inteleg ei prin redactor la o televiziune de gaming [adica am spus clar ca am relatii in cele mai tari campionate [cs,dota,cod4,cod2,w3,fifa]din diferite tari [Corea ,Japonia , Germania,America,China] si mai spun ca am lucrat si la Arenatv si la Level care momentan sunt singurile in acest domeniu [mai era unu care trebuie sa apara e unu care partine de Mtv dar sunt sigur ca va iesit un nimica] tin minte ca m-au respins din cauza ca “nu am seriozitatea necesara pentru acest post” ok radeam cu toti deoarece eram la costum si tu ma intrebi niste intrebari de genu cum ma cheama si cati ani am si dupaia ma intrerupi si o intrebi si pe diriga ceva [ii dadusem CV-ul meu in care scria clar cam tot ce vroia sa afle ] orcum nu conteaza .Alta chestie care ma pus sub semnu intrebari azi a fost faza ca ,cu criza asta financiara lumea a ramas fara servetele umede adica mi-am cumparat azi un pachet sa am la indemana totusi [am adidasi albi si se fac ca dracu ] iar in decursul a 4-5 ore sa dus un pachet intreg ,adica ok nus zgarcit imi dau dar totusi un pachet intreg? ce pula mea aveti adidasi puma,guci , nike ,armani si nush ce plm aveti voi si nu aveti un leu pt un pachet de servetele ? pffff lumea din ziua de azi .Acum 5 minute am primit o recomandare pt un film care cica este “mortal” filmul se chema  “twilight” poza imi place sa vad acuma la cat de bine se ridica filmul la asteptari [pe imdb a primit 6.1/10 cea ce nu e atat de bine] dar eu am incredere in gusturile acelei persoane si sigur filmul va fi excelent de bun si o sa il recomand [de fapt vil recomand de pe acuma aveti incredere in mn ],apropo pe voi nu va dispera faptul ca mesengeru asta idiot prost tampit nu ma lasa sa pun si eu ca tot omu la status link-ul de la blog ca sa vada si alcineva ceva la el si mass nu dau pt ca chair nu suport sa dau [dau numai in caz de urgenta ] totusi inceps a ma indragostesc din ce in ce mai mult de blogul meu dar… daca amr lasa anumi persoane sa scriu si eu mai mult dar eh ma multumesc si asa [apropo am injurat azi yahoo si EA? aaa nu sami bag pula in EA si in yahoo.(punct)] [pt aia care nu stiu ce e ala EA (electronic arts) este o companie care produce jocuri dar pot sa va spun clar ca scoate numai jocuri de kkt eee se mai dileste din cand in cand si mai screme un joc rezonabil (Mirror's Edge™)] cred ca am spus deja prea multe deja am 646 de cuvinte si cred ca lam si stricat de a ramas asa [aaa ba nu ) se schimba cand ma opresc din scris si asta isi bate joc de mine ] [bey incep sa intru in depresie cine e disponibil sa imi trimita si mie niste poopici si o portie de cartofi prajiti sa nu revin la normal .Hai ca va las ca mi sa terminat filmul de downladat si trebuie sa il admir si poate poate imi merge si mie mesu calumea craciun fericit la toata lumea si ne vedem maine

Obama a comandat specialitatea casei, un hot dog cu sos de ardei si cartofi prajiti

2008 a fost un an fain.

Cu bune, cu rele, mie mi-a plăcut.

Acum, e cazul să-mi iau rămas bun de la el şi să mă concentrez asupra lui 2009, cel ce tocmai a dat buzna-n viaţa mea.

Nu pot face asta înainte de a-mi aminti unele lucruri din ultimul an. Chiar nu pot sa le las aşa, de izbelişte.

Unii zic că nu le place să facă poze deoarece timpul moare în fotografii. Nu-s de aceeaşi părere cu ei. Când sunt supărată, sau când mi-e dor de acele momente ce-au trecut, mie-mi place la nebunie să mă uit în folderele mele cu poze. Am o grămada, sortate pe evenimente. Ţin foarte mult la ele.

Uitaţi-vă şi voi ce-am făcut eu în 2008 . . .

Cum era şi de aşteptat, nici în 2008 n-am avut răbdare, la fel cum nici lenea nu m-a ocolit. Suntem prieten chiar bune, aşa că nu putea ea să-mi facă una ca asta. Îm poza de mai joc eram în Cheile Turzii. Pe când mă aşezasem şi eu, să-mi trag sufletul, ca tot omul, iar le-a traznit ăstora să mergem la dracu-n praznic. Expresia feţei mele cred eu că spune totul. Era ceva-n genul ” ua dă faaaac ?! Ai vreau sau ţi-ai dori ? Tu te-auzi ce zici ? “

Am făcut alpinism. Pentru prima dată-n viaţa mea. Aş repeta experienţa asta oricând, chiar dacă mi-au tremurat muşchii de la picioare mai ceva ca gelatina. A fost mmmmmmmmminunat. Excitant de mmmminunat ( colegii ştiu de ce zic aşa ). În Cheile Turului, pe stânci, la 16 m deasupra solului, sta mândra Ale pe frânghie şi se gândea cum ar fi reacţionat maică-sa dacă ar fi primit un telefon în care să i se spună că a ei fiică cuminte s-a dezechilibrat, s-a lovit de peretele stâncos şi a căzut, iar în picajul ei, s-a lovit de stânci şi şi-a făcut ţăndări căpăţâna. Mno, poftim minte la mine. Ştiu că nu-s normală. Ziceţi şi voi dacă nu-i aşa. Ce om normal s-ar fi gândit la asemenea lucruri acolo sus ?!

Mulţi zic că eu sunt tot timpul contra curentului. Printre aceştia se numără şi mama mea. Ea zice la toată lumea că scumpa de fiică-sa tot timpul trebuie să comenteze. Daca tu zici că-i albă, Ale-ţi va zice-n secunda 2 că-i neagră. Dar asta neapărat. Acum, permiteţi-mi să vă zic eu un mic secret. Nu-s eu cu ass-ul meu sexos în sus, neeeh, ci voi sunteţi cu feţele prea în jos, dovadă fiind poza ce urmează, cea în care zici că-s un circar ambulant. This summer I’m gonna do it again. Zmuhaha.

Că tot veni vorba de vară. Ufff, I miss those days . . . dar cu asta cred că v-am bolunzit la cap deja. Îmi vreau bronzul sexos înapoi Nu-i corect. Voi da în judecată iarna pentru că mi l-a luat. Nu de tot , însă tot nu-i ca înainte. Ce negrotelă eram şi cum puneam cu ” tonele ” ( asta era doar în imaginaţia lui Daboc ) pe mine ulei de plajă, şi cum îmi dădeau apă ăştia, profitorii, ce fain mă lamentez eu acum…mdeah….

26 Iulie…vară…ziua mea…cadouri…flori…tricou cu mult verde şi puţiiiiiiiiiin galben…Ciupa mea….mama…Carino meu…ulala, I’ll never forget that day

Eu v-am mai zis să nu-mi prea place istoria, aşa că n-am avut nicio reţinere să dansez cu nebuna de Dany pe monumentul lui Mihai Viteazul, fix sub ochii călugăriţelor ( ce-au mai strigat astea, mamă, mamă, dar pentru noi n-a contat prea mult, căci ne simţeam prea bine pentru a le da mare atenţie lor)

Râdem şi glumim . . . nu, Ciupă, nu-i continuarea aia, . . . da’ mai trebuie să şi lucrăm

Am învăţat să montez un cort, aşa că acum nu mă va mai ploua . . . yupyyyy

Aşa arată o masă a la Ale atunci când mama nu-i acasă. Nelipsiţii cartofi prăjiţi cu muuuuuuuuuult ketchup. Încă-n poza asta nici nu am pus aşa mult, că mai aveam şi salată de castraveţi cu ardei într-un alt bol.

Am făcut până şi pizza. Nu singură, bineînţeles, ci împreună cu Ciupa, Cindy, Nico şi Daboc ( bine, ăsta din urmă mai puţin, numai că trebuia şi el amintit, altfel eu fiind acuzată de discriminare)

Tot la Nico acasă, eu m-am jucat cu aluatul. Am dat în mintea copiilor, ceea ce nu-i deloc de mirare, având în vedere că aici se vorbeşte de mine Mi-am amintiti de vremurile bune când mă jucam cu plastelina la cămin. Acum, plastelina a fost schimbată cu aluat ornamentat cu covreigei. Ce concentrată eram . . .

Nico numai prostii mă învaţă. Priviţi ce poze mi-a făcut. Ăsta-i un fel de halat pe care l-am transformat, zicem noi, în kimono

Ziceam eu de Nico, dar nici Cindy nu se lasă mai prejos. Fiţi atenţi numai unde-i umblă mâna. Noroc cu Ionuţ, că altfel, nu ştiu dacă mai tastem eu azi

însă nu-i nimic, că eu tot o tzooc, na ! aaa, am uitat să menţionez că Cindy a mea e majoră. Tanananaaaaaaaa! Orice vi se pare porno în imaginile astea, puteţi să sunaţi la 112 la departamentul Corupere de minori şi să o acuzaţi pe Cindy.

e logic ca trebuie să pun o poză şi cu Nico, nu ?! eu aşa zic. nu de alta, dar nu vreau să-mi înceapă să se mâţâie când mergem afară că am pus cu Cindy şi cu ea nu. Of, Of cum trebuie eu să mă gândesc la binele tuturor. ( hai c-asta-am zis-o)

staaaaaaaaaaaaţi, că mai pun o poză, să nu fie gelos bebe meu. pai cum, dom’le, pun poze cu iubirile mele, şi tocmai pe el, pe copilu’ ăsta răuţ nu-l prezint lumii ?? păi se poate aşa ceva ?!

^ ( poza-i recentă. mai exact, din ultimele minute ale anului 2008. aici eram în parc, unde am mers pentru a vedea artificiile. am zgribulit de frig – ţurţuri aş fi făcut dacă veneam în fusta aia- , însă asta nu mai conta în acele momente)

Până acum numai poze în care chefuiam aţi văzut. Cred c-ar fi cazul să mă şi laud ( aşa-s eu modestă din fire ) cu munca mea. Ce e drept, cam puţină, dar e bună şi asta, decât deloc . . .

Ca şi-n 2007, am participat la o acţiune de voluntariat din oraşul meu. Din păcate, n-a fost la fel de fain ca la cealaltă ediţie.

ce zici de-o şefă ca mine ?! eu zic că nu ţi-ai dori şi că ţi-ai ruga moartea în postura de subaltern al meu

hai, măăă, că nu-s aşa de rea. mai, mai că m-aţi lua la voi acasă, nu ?

de cuminte ce-am fost, a venit până şi Moşu’ la mine. . .a venit el de prin Octombrie, da’ nu-i niciun bai

am fost şi cu telescaunul la Păltiniş. apropo, mai nenea Nosfer, eşti tare nasolici în chestia aia galbuie. zici că eşti de la Drumuri şi Poduri. eu, bineînţeles, sunt mult mai sexoasă ca tine ( acum ştiu că el crapă un picuţ de ciudă, cu toate că nu vrea să recunoască )

la Sibiu m-am întalnit şi cu profa de română. sunt un picuţ supărată pe ea, căci am tot sunat-o şi nu mi-a răspuns

până şi-n parc cu Lore am fost şi, credeţi-mă, treaba asta îţi suprasolicită nervii

ş la colindat am fost împreună

, la fel cum şi Revelionu’ ni l-am petrecut tot împreună …

şi gata !

că nu mai pot

de o oră tot uploadez la poze

da’ nu mă plâng !

An Nou fericit tuturor.

să fiţi buni în anu’ ăsta

tzoocatu-v-am eu pe voi

Vine Craciunul, vin Sărbătorile de iarnă şi tot aşa curg lepşele la mine pe blog.

Am vreu 3-4 restante, însă nu le-am uitat. Le-am stocat pe toate în mintiuca mea tânără şi ele-şi aşteaptă rândul pentru a fi transpuse pe ghemotocul ăsta de hârtie virtuală.

Astăzi i-a venit rândul lepşei de la Dedeea , cea în care trebuie să zic minim 10 lucruri care-mi plac mie

daaar, cum mie-mi plac muuuuuuulte lucruri, vor fi mai mult de 10, însă voi puteţi citit atât cât vă ţin pupilele.

Envoy . . .

So, ca-n clasele mici . . .

Mie îmi plac / e . . .

. . . să fiu alintată. ( i-am promis lui carino meu că scriu asta prima acum îţi dai seama că trebuie să mă plăteşti pentru asta. între timp, Ionuţ îşi pune mâna la ochi ). Sunt ca o mâţă; mă linguşesc pe lângă om până ce obţin ce vreau, îl las să mă alinte niţel, însă nu prea mult , după care scot ghearele la înaintare. Zmuhaha !

. . . să mă joc cu cuvintele, să le stâncesc, astfel că au aparut noi cuvinte în lexicul meu propriu şi personal ca de exemplu ” căţăluţ “, ” tembeloid “, ” porcăciuni”, ” a futiliza” şi, clasicul, ” habărnabăr ” ( ăsta trebuie să recunosc că-i invenţia bunicii mele ). Un rezultat al acestui joc ” de-a cuvintele” este şi blogul de faţă.

. . . să mă plimb vara prin ploaie.E atâââât de fain să simt dansul suav al picaturilor zglobii şi calduţe de ploaie pe pielea mea moale.

. . . senzaţia plăcută ce mi-o dă bronzul meu. Vreau la ştrand. Vreau să mă înnegresc. Vreau să arăt iar ca-n poză .! Vreaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaau!

. . . ironia mea dură, exprimată verde-n faţă, fără pic de jenă , chiar dacă asta-i scoate din sărite pe unii .

. . . vara,anotimpul meu preferat. Îmi plac chiar şi zilele toride. Tare mă mai amuză ideea de a servi nişte ouă prăjite direct de pe autostrada încinsă.

. . . să mâzgălesc cu cariocile. Am primit de la Ciupa mea o carte de colorat cu Tom & Jerry ( revin mai încolo cu poze. până atunci, minunaţi-vă ce poate face omu’ ăsta cu nişte carioci. pe mine m-a fascinat de-a dreptul . . . . nenea vecinu’ din Cluj, dacă nu cer prea multe, aş dori tare mult şi eu o felicitare d’aia…ştii tu de care ) şi un set de 36 de carioci ( puşca-le-ar capu’ ălora ce le vând că toate erau uscate ). Probabil că vouă vi se pare ceva infantil ( poate şi prostesc) , însă pe mine m-a bucurat foarte mult acest cadou. Mulţumesc muuuult de tot !

. . . să cred că, într-o zi, ce nu va veni prea curând, voi avea un băieţel brunet ( aşa ca Ionuţ) cu ochi verzi ( aşa cum îi am eu în anumite momente . . . Ciupa ştie) căruia să-i spunem ALEX

. . . când fulgeră. Pe mulţi îi sperie fenomenul ăsta, însă nu şi pe mine . Mă captivează luminile alea scânteietoare ce brăzdează cerul.

. . . curcubeul de după vremea greau. Iar dacă am norocul să văd două curcubeie apropiate este ceva de viiiiiiiiiiiis .

. . . să lucrez în condiţii de stres. Atunci dau cel mai bun randament. Aşa cum Eminem a declarat că a compus cele mai multe melodii sub presiunea urei, aşa învăţ ( scris, citit, memorat) eu când simt multă presiune asupra mea. Mă descurc foarte bine în situaţiile limită şi reuşesc că-mi păstrez calmul şi mintea limpede.

. . . să fiu laudată, la fel ca orice alt Leu. Simt nevoia ca rezultatele muncii mele să fie recunoscute şi apreciate de către cei din jurul meu, în caz contrar tot efortul depus de mine fiind zadarnic.

. . . enervatul oamenilor. Îmi place la nebunie să mă joc cu nervii lor până ce-i aduc la capătul răbdării ca, mai apoi, aceştia să răbufnească, să li se îngroaşe venele, ochii să le iasă din orbite, să se înroşească la faţă, să le vină să să zgârie cu unghiile pe ea . . and so on.

. . . privirea de copil a lui Ionuţ atunci când îl văd bucurându-se pentru că i-am făcut câte 4 porţii ( mdaaaaaaaaa, e un gurmand! I try to deal with it.) de cartofi prăjiţi cu ketchup.

. . . florile, în special să le primesc. Orice în afară de garoafe şi gladiole. Pe astea le găsesc de-a dreptul dezgustătoare. Abia aştept să vină sezonul lăcrămioarelor, al narciselor şi al zambilelor. Uraaaaaaaaa!

. . . ciocolata caldă albă din Sibiu ( mi-e dor de librăria Humanitas de acolo )

. . . pizza pe care am făcut-o la Nico acasă. Mi-e tare dor de-o întâlnire-n grup. D-aia, aşa cum făceam odată. Ţin să precizez că Ionuţ şi Cindy au frământat atunci aluatul pentru pizza . Contribuţia lor a făcut-o aşa delicioasă. Yumyyyy!

. . . kebab-ul, Gogoaşa Înfuriată ( ambele din Cluj )

. . . să stau în pătuţul meu, la căldurică, sub plapumă, cu câteva pernoace sub mine, cu un cappuccino calduţ şi cu frişca şi cu o carte bună-n mână.

Şutez leapşa în terenul lui….ummmm…lui….oare al cui ?! Well, al copilei şi al unei alte copile ce se tot caută în trecut. ( mersi de blogroll you’re in too)