oaaau!  acesta este castelul huniazilor ! magnific! n-am ajuns inca dar promit k ma duc cu prima ocazie! initial pozele m-au dus cu gandul la Harry Potter! mi se pare minunat, sper sa fie la fel in realitate! si de la Pitesti la Hunedoara sunt doar 265 km!

Es una mena de puèg (pichona sèrra o còla) just a costat de la catedrala e de l’ostal de la comuna. Ara, es un lòc de passejadas, de fèsta : i a de camins entre los arbres per i pujar, e a la cima, un espaci bèl per jogar o se pausar. I anam de còps, passam per un camin fait de còdols que se ditz “crabotin” o camin de las crabas. D’amont, vesèm fòrça plan la vila tota, los campanals e l’usina metallurgica, e de l’autre costat, las montanhas.

Aqueste endreit se ditz le castellar per çò qu’autres còps, a l’edat mejana, i èra le castèl.

Una part del departament d’Arièja es la montanha : los Pirenèus, e lo pic mai naut es lo mont Valièr.

I a 3500 caunas en Arièja : i a caunas pichonas e grandas caunas, la mai bèla d’ Euròpa es Lombriva. N’ia plan d’autras, fòrça visitadas per çò qu’i a de pinturas o d’escalpraduras : las de Nhaus, pròche de Tarascon, de La Vaca, la del Mas d’Asil… La de Nhaus se pòt pas pus tròp visitar, alavetz ne fabriquèron una còpia pas luènh amb un musèu e plen d’activitats : se sona lo Pargue de la Preïstòria. I a tanben mantunes dolmèns (e pèiras levadas) e de tombas d’òmes preïstorics.

Lo castèl de Foish es pas en roïnas, es estat restaurat. Es fòrça polit sus son pic e fòrça mond lo visitan. Un autre castèl d’Arièja plan famos  es lo castèl de Montsegur : èra un castèl catar e a la fin de la crosada contra los Catars, los crosats lo conquistèron.  Ara demòra pas que qualques roïnas del castèl que los franceses construiguèron apuèi.

A Masèra, i a un “domèni dels ausèls” : son de lacs pichons que plen d’ausèls migrators s’i arrèstan. I a de pòstes d’observacion per observar sens los desrengar los ausèls : tirons, cambaruts, aucas, cigonhas… I trobam plan d’entressenhas suls ausèls migrators.

Escrit per Pèire B amb l’ajuda d’Aimeric e Lucas

Il consigliere Gargano Simone sarà presente in data 27 novembre 2009 ore 11,00 presso la rotatoria di Castel di Leva alla “Inaugurazione dell’ampliamento da due a quattro corsie di via Laurentina del GRA a Trigoria” presieduta dal Presidente della Provincia Nicola Zingaretti e dall’Assessore alle Politiche della Viabilità e dei Lavori Pubblici Marco Vincenzi.

22 decembrie

Iulia era ieri in troleu… Iulia mea (100%).. si eu eram cu Andreea. Nu ne-a aruncat nici macar o privire.. dar a coborat cam repede si cam rece din trolebuz.  Cand nu sunt cu Andreea, n-o iubesc. Ma rog.. o sa ma descopar din nou.. pe lumea cealalta… nu pot sa vad castelul, este prea intunecat in jur.. ce o sa se intample?

24 decembrie

I-am luat Andreeai un colier cu Moonspell (ii place mult mult mult si o iubesc si mai mult pentru asta). M-a luat in brate si m-a sarutat scurt si adormit, ca tipa din American Beauty. Ce mai, m-a linistit. Ceva in place in ea, de la cum isi poarta blugii la culoarea fetei. Si stiu, spre deosebire de Iulia, ca n-a facut-o pentru colier.
Poate ca pot sa ma indragostesc si de altcineva. Dar daca se va dovedi ca nu voi putea, voi cadea foarte adanc. Niciodata n-am mai avut un Craciun pe Wolfheart pana acum

26 decembrie

Andreea a plecat din viata mea pentru totdeauna. I-am cerut-o eu. Nu suport. Oamenii sunt atat de usor de manipulat. Corbule, te urasc pentru ca ai dreptate si pentru ca esti cel mai bun prieten al meu. Nu o sa pot sa ma bazez decat pe tine, intotdeauna.

Vedere din centrul vechi spre actualul combinat. In stanga se vede Castelul si turla unei biserici iar in centru in plan indepartat, pe deal, biserica fostei manastiri franciscane, pe teritoriul careia s-a construit mai apoi combinatul. Amplasarea fostei manastiri se vede mai bine in urmatoarea imagine luata de pe dealul Sanpetru:

25 septembrie

Fuck i hate being in love. Si ce pot sa fac?? Nimic. A se observa ca nu scriu decat foarte putin adica aproape nimic despre Iulia aici. Nu vreau sa las impresia ca sunt o jigodie de sentimentalist. Castelul a inceput sa decada pe la colturi. Se si vad cariile din spatele copacilor.
Radio Erevan: Poate sa ramana o femeie gravida vorbind la celular?
Raspunsul nostru este Da, insa depinde pe ce sta.

26 septembrie

Vesti rele din centrala de la o gasca cu care mai sprijineam peretii odata la universitate. Ma suna Andreea: Oana nu mai e cu alex ca:vezi stii suntem
diferiti,tu esti mereu in sex pistols iar eu…La faza asta alex o intreaba care e
baiatul ideal pt. ea.Si ea raspunde sa fie Loaded Cu BANI.Alex s-a ofticat
si a decis cu mihai ca ziua ce urmeaza sa se imbete.Viata continua alaturi
de Andreea si Adina, pe care le-am mai vazut de trei ori dupa faza asta (care s-a petrecut acuma trei saptamani). Ce aflu peste o ora de la Alina ca de fapt Oana n-a mai vrutsa fie cu alex ca ii place de mine si ca s-a codit s-a nu stiu ce daca sa vorbeasca cu mine, si ca pana la urma a trimis-o pe Alina de iscoada .M-a durut undeva si i-am zis Alinei asta, si Alina imi zice atunci o faza de la ziua lui Tepusa. Corbul aflase tot de la Andreea, care-i cea mai buna amica a lu’ verisoara-sa, o vede pe Oana ca e invitata so scoate un teanc de monezi de 100si zice uite Oana sunt loaded.”haha ha”
E viata continua,pana-n ziua de azi cand Mihai imi spune ca Adina a acceptat sa fie cu el.Tralalalala.Eu le dau maxim 5 zile azi e 26 pana pe 1.
E si cam asta e.

27 septembrie

” Raresu’ e o treime bani gata, o treime garcons de garcons si o treime prosti”. Dixit Prunacvariu, ca sa nu uit. Si inca una buna: “Suntem o generatie fara optiuni, deci alegem totul”. Asta, mai dura si mai filozofica, vine de la Spadasinu’, eminenta cenusie a gastii de rockeri greu infiripata printre lungile vizite ale lui Mihai la Fundatie (80,000 lei/gram) si CD-uri pocite cu Sx Pstols (cum zicea Corbul).
Am innebunit dupa Fenomental, nici nu ma mir e povestea vietii mele garnisite cu cacat impropriu numit in multe feluri:
Si nu mai suport* vreau sa se termine odata*
si sa scap viu*, cu mintea curatata*
sa nu-mi mai spuna ce sa iau*, ce sa fac si cui sa dau
simt ca innebunesc*, n-am nevoie de stapan sa-mi spuna cine sunt
si cum sa gandesc
mai vreau un pic de liniste* in atata neliniste*
vreau un pic de nimic*

si incep sa cad*, sa curg in iad*
ma adancesc* si nu ma mai opresc*
si cad in iad* si ochii imi ard*
sunt mult* si greu* si cad mereu*

*= coca.

Edificiul putin cunoscut bucurestenilor, “Castelul Tepes” a fost construit in anul 1906 cu ocazia organizarii Expozitiei Generale Romane, prilejuita de jubileul a 40 de ani de domnie a regelui Carol I.
Din 2004 , ” Castelul Tepes” a devenit sediul Ofociului National pentru Cultul Eroilor, dar din cand in cand si loc de photoshooting .

Mi-am revãzut la televizor scoala, fosta scoala, azi o ruina. Ar fi o postare cât un roman, dar eu, de câteva zile mã concentrez pe esente, pe PA-uri. Sã vedem ce iese…  În anii ‘60, scoala satului era in castelul nobilului local. Trecusera vreo 20 de ani de la nationalizare, dar inca se vedea bun-gustul nobiliar. Singurul mobilier salvat era in cancelarie . In cancelarie parchetul nu era dat cu motorina, ca in salile de clasa,  ci cu ceara, marca “VAX”. Castel, castel, dar WC-urile elevilor erau tot in curte, respectiv in parcul imens; WC-uri de socializare, din scanduri rare, si cu atmosfera controlata…Pentru singurul WC functional din castel, profesorii trebuiau sa ceara cheia de la tovarasul director. Aripa castelului cu turnul, buduarul si baia erau inca de atunci nefolosite; erau locuri de joaca, de exersare a distrugerii. N-am mai vazut niciodata o baie mai mare si mai elaborata. In baie ne chinuiam sa scoatem faianta de pe pereti pentru a o folosi ca suport pentru ghivecele cu flori, pentru paharul de la fantana… Faianta pe tavan era cea mai frumoasa, dar randamentul de scoatere era una din zece. Acum , multi nu cred cã, era faianta si pe tavan…Imi amintesc perfect cum am pus teancuri de carti  legate in piele, ca sa ajungem la tavan.Patru ani am admirat, in lungile ore de clasa, desenul parchetului innegrit de motorina, stucaturile  tavanelor, vitraliile si cremoanele ferestrelor, feroneriile aurite. Cineva le vazuse in Viena, le-a achitat, le-a asteptat cu nerabdare, le-a mangaiat cu drag…Apoi au venit altii si au dat cu motorina si vopsea  “DUCO”… Am fost, inca vreo zece ani,  in scoli cu linoleu si vopsea de ulei. Cand  “mi s-a dat”  garsoniera eram deja obisnuit cu ambientul standard, deci n-am avut surprize de trecere de nivel. Dupa niste ani,  la trei camere, intr-un bloc mai vechi, am beneficiat de parchet. Parchet dat deja cu motorina…Mi-e martor frate-meu Vasile, pe atunci student, ca am incercat sa-l lustruiesc. Am pus si oglinzi pe pereti si pe unele usi. Apoi m-am mutat… Inca dinaite de ‘89 m-am hotarat sã nu ma leg sentimental de case si continutul caselor, sã nu personalizez locuinta. Mai precis, mai clar:   caut sã nu oblig urmasii sa locuiasca in visul meu.  Evit, cât pot,  sa fac modificãri, modernizari, dotãri. Nu-mi va aprecia nimeni capriciile, extravagantele, fanteziile…As vrea sã clarific, cât mai curând, inventarul mobil:  cãrti, tablouri, icoane, servicii de masa…;  mi-e foarte clar cã, cea mai mare parte  au valoare numai pentru mine si pentru sotie…  Poate gândesc astfel,  deoarece  am vazut marile demolari, am fost detasat de la slujba sã ajutam, ca salahori,  la demolari; parcã asistam la zeci, sute de piese de teatru ce se terminau simultan, dar fara sa traga cineva  cortinele…Multi recuperau ultimele lucruri in paralel cu demolarea; erau sobe din faianta, vitralii, glasvande cu cristal…Poate mã determinã si faptul cã, din gospodaria pãrinteasca, din satul cu castelul, nici unul dintre frati  n-am putut pãstra lucruri; ne bucurãm cã mai avem locul…Locul nostru…  Povestile nu s-au terminat… Multi mostenitori de case si terenuri nationalizate se mai zbat sa-si recupereze averea. Am toata admiratia pentru ei; eu consider cã executa un testament moral, lãsat de parintii lor; au de dus mai departe ceva…De multe ori o mare povara.

Afara ploua. Toata lumea a intrat in casa si sta invelita bine, cu cate o cana de ceai fierbinte in mana. Altii beau ciocolata calda, in timp ce doar cativa un whiskey bun. Atmosfera de toamna tarzie imi da o stare de melancolie.

Stau in pat cu o durere de burta incredibil de nebuna. Langa mine am cana cu ciocolata calda si rola de hartie igienica. Da, sunt si racita. Astept sa se incarce un film, un horror chiar, ca sa intru cum trebuie in starea impusa de natura prea perfecta a sezonului. Telefonul mort de pe birou sta singur si asteapta sa fie dus la reanimare, dar nu pot. Nu acum. Mai e timp destul.

Anuntul unui nou mail ma scoate pentru cateva secunde din starea ce incepe sa puna stapanire asupra mea. Imi place toamna la fel de mult cum imi place si ploaia. Soarele se ascunde prin nori, tunetele fac pe oricine sa tremure un pic, iar fulgerele, cu frumoasele lor forme, incanta privirea mirata sau speriata a multora. Toamna e stapanita de sentimente puternice si diverse, dar nu prea insorite. Melancolie, tristete, apasare, frica, teama si chiar spaima. Pentru cativa in schimb, toamna aduce zambete, fericire, buna-dispozitie. Sunetul stropilor de ploaie, ce se aud cazand pe asfaltul dur sau pe frunze de tei si prin petale vestede de trandafir te fac sa te gandesti. Simti ca vrei sa faci o mie de lucruri si, totusi, e un ceva care nu te lasa. Nu e constiinta ta, ci amorteala ce ti s-a scurs in tot corpul. Brusc, iesi din starea asta, dar nu sti ce e cu tine. Este doar toamna, care ca un demon, te ia de mana si te duce in adancul casei lui din mijlocul padurii, unde vei intra intr-un alfel de lume. O lume din Evul Mediu. Intrand in salon, vezi o masa de stejar, deloc finisata, multe scaune la fel de nefinisate, dar vrei sa te asezi… par confortabile. Dar demonul nu iti da drumul. Intri trasa de el, intr-o noua odaie. E destul de mica si foarte slab luminata. Doar focul din semineu arunca umbre rosiatice pe peretii de un bej murdar. In fata focului nelinistit simti cum cazi, si de data nu te mai tine nimeni de mana. Deschizi cu greu ochii. Esti din nou in casa ta, bine invelita. Cana cu ciocolata a scapat din prinsoarea mainii tale si acum doarme pe podeaua ta intr-o mare de ciocolata… acum adormi si cum intri in vis esti din nou in castelul medieval.

Premier livre de la trilogie romanesque d’Ernesto Sabato, Le tunnel est l’histoire d’une obsession meurtrière du peintre Juan Pablo Castel pour Maria Iribarne, femme dont il tombe éperdument amoureux lors d’une exposition de ses toiles. On sait dès la première page que Castel tuera Maria Iribarne, mais nous ne savons pas pour quelle raison. Le meurtrier fait le récit des évènements qui l’ont conduit à assassiner la femme qu’il aimait (et la seule personne qui comprenait ses toiles, selon lui) de façon ‘objective’: le lecteur se rend vite compte que Castel et son récit sont tout ce qu’il y a de plus subjectifs; le récit commence en effet par une prétérition: “Il suffira de dire que je suis Juan Pablo Castel, le peintre qui a tué Maria Iribarne; je suppose que le procès est resté dans toutes les mémoires et qu’il n’est pas nécessaire d’en dire plus sur ma personne.” Tout le reste du roman se concentrera à décrire la personnalité tortueuse et paranoïaque de Castel.

Il est intéressant de voir que Castel est attiré par Maria parce qu’elle voit un détail dans une de ses toiles que personne d’autre n’a vu, et qui lui l’obsède, car il ignore pourquoi il l’a peint. Pensant que tous les deux partagent quelque chose de commun, qu’il avaient ‘vécu dans des galeries ou des tunnels parallèles’ (p.134), qu’ils étaient ‘des âmes semblables suivant un rythme semblable’ (p.134), il cherche à la retrouver pour qu’elle s’unisse à lui, corps et âme: Castel est en effet avide d’absolu, d’une relation absolue entre lui et Maria. Il ne supporte pas qu’elle le quitte, ou tout simplement qu’elle rentre chez elle. Lorsqu’il s’aperçoit qu’elle est mariée à Allende, un vieil aveugle, commence la première désillusion, et le début de sa paranoïa maladive qui le conduira à assassiner la femme qu’il aime. Mais l’aime t-il vraiment? Dans le fond, Castel ne s’est intéressé à Maria que parce qu’elle s’intéressait à ses toiles, donc à lui-même, et qu’elle pouvait lui accorder une réponse au détail de sa peinture qu’il ne comprenait pas. Nous nous rendons également compte que Maria n’a été fasciné par la toile que parce qu’elle retrouvait dans le détail en question (une jeune femme qui regarde la mer par une fenêtre) qu’un reflet de sa propre vie (p.106).

Ainsi, et paradoxalement, ces deux être qui pensaient s’unir parce qu’ils se reflétaient chacun l’un en l’autre (Castel cherche la réponse de sa peinture chez Maria qui semble avoir la réponse; Maria qui croit trouver un écho de sa vie dans l’oeuvre de Castel), en réalité ne pensent chacun qu’à eux-mêmes. Le tunnel est le roman de l’incommunicabilité: Castel restera pour toujours dans son tunnel, coupé du monde et ne trouvera jamais cette ‘âme semblable’ qu’il croyait avoir trouvé dans Maria, et que seul un ‘mur de verre’  séparait de lui. Le livre fonctionne ainsi comme une mise en abîme de cette métaphore de Castel: en pénétrant dans le livre, le lecteur pénètre aussi dans le tunnel intime de Castel, et découvre ses obsessions, ses jalousies morbides, sa misogynie et misanthopie. L’oeuvre d’art est ainsi présentée tacitement comme le seul remède contre l’incommunicabilité – mais, dans le cas de Castel, l’écriture ne vient qu’après que l’histoire fut terminée et que la violence ait fait son oeuvre destructrice.

Il y aurait tellement d’autres choses à dire (la relation de doubles entre Castel et Hunter, le dernier mot du roman (‘hermétiques’), la perte du principe de réalité dans le roman, le lien entre ce livre et les deux romans suivants, et bien évidemment le motif de la vue (l’aveugle Allende et la myope Mimi)) que l’on ne pourrait jamais s’arrêter de gloser sur ce monument de la littérature argentine  et mondiale. Le tunnel est décidément une lecture essentielle, tout comme les deux autres romans de Sabato, Héros et tombes et L’ange des ténèbres, dont je traiterai dans deux prochains articles.

Iulia Hasdeu s-a născut pe 14 noiembrie. La 8 ani a terminat şcoala primară, la 11 ani colegiul. A scris poezii, a murit la 19 ani de tuberculoză, a transmis din lumea de dincolo tatălui său, Bogdan Petriceicu Hasdeu, planurile castelului din Câmpina…

odontoblast  catalige ecologie iris  împrăștiere  ferestrui

incremental adenocarcinom cosmodrom portbaionetă  portavoce  hipo

aromitor ecliptic fonologie maniament  eolian almintere

oftare  făuriște  hidronim  inerent homopter  integra

protomă  fîsăitură buiestru plămădeală  primăriu ponderabil

întortochere  șampon mina anagnost orb țiteră

marsupializare  pus plinișor bimbașă  chimen corodare

îndrăzneală  asonantă

Halloween , ( sau altfel scris Hallowe’en  literar “noapte sfanta” ) cunoscut si sub numele de All Hallows’ Eve sau All Saints’ Eve este o sarbatoare anuala celebrata pe 31 octombrie. Isi are radacinile in festivalul Celtic Samhain si are acest nume fiindca este seara de dinainte de sarbatoarea crestina a celor din vest All Saints celebrata pe 1 noiembrie ( cei din est sarbatoresc All Saints in Iunie ).

Culorile negru si portocaliu au fost asociate acestei sarbatori, poate din cauza intunericului noptii si culoarea focului si al dovlecilor, sau poate din cauza contrastului de merchandising pe care il au aceste culori.
Alta asociere o are Jack’o'lantern ( un dovleac taiat cu ochi , nas si gura reprezentand Halloween-ul ).

Activitatile Halloween-ului includ Trick’or’treating ( Ne dati sau nu ne dati ), invesmantarea cu costume care mai de care mai infricosatoare , petrecerile tematice , vizitarea unor diverse locuri ce se presupun a fi bantuite , focuri de tabara , glume, povesti de groaza si vizionarea de filme horror.

Istoricul Nicholas Rogers, explorator al originilor Halloween-ului ne spune : unii folcloristi cred ca aceasta sarbatoare provine de la festivalul roman Pomona, zeita fructelor si a semintelor, sau de la festivalul Mortilor intintulat Parentalia. Cel mai clar este legat de sarbatoarea Celtica Samhain sau Samuin ( pronuntat Sow-an sau Sow-in ). Numele este derivat din vechea irlandeza si inseamna “sfarsitul verii”. Un festival asemanator a fost sustinut de vechii Britanici intitulat Calan Gaeaf ( pronuntat kalan-gayf ). Festivalul Samhain celebreaza sfarsitul “partii luminate” a anului si inceputul “partii intunecate” supranumit si Anul Nou Celtic.”

Acest festival seamana in anumite aspecte cu Festivalul Mortilor ( Festival of the dead ). Celtii credeau ca de Samhain , granita dintre taramul nostru si cel al mortilor este mai slabita astfel permitand spiritelor ( bune si rele ) sa patrunda in lumea noastra. Stramosii familiilor erau onorati si primiti cu caldura in casele acestora , in timp ce spiritele rele erau renegate si trimise inapoi. Se crede ca inlaturarea spiritelor rele a dus la crearea si purtarea de masti si costume. Scopul acestora era deghizarea intr-un spirit rau si astfel evitand atacurile din partea acestora. In Scotia, spiritele rele erau infatisate de baieti tineri, invesmantati in pelerine albe , purtand masti negre pe fata. De asemenea , aceasta sarbatoare era nelipsita de focurile de tabara in jurul carora se adunau toti locuitorii orasului/satului pentru a dansa si a canta , cat si pentru a pregati si strange proviziile pentru iarna. Oasele animalelor macelarite erau aruncate in flacari. Cateodata erau ridicate chiar si doua focuri de tabara imense prin mijlocul carora oamenii si animalele lor puteau trece savarsind un fel de ritual de purificare.

In ziua de astazi, de Halloween multe persoane isi pun la bataie casa pentru petreceri mascate si multe  locatii ce se cred bantuite sunt deschise publicului pentru a fi vizitate sau pentru diverse petreceri mascate.
Copii de toate varstele se deghizeaza si ies pe strazi la colindat , batand la fiecare usa si spunand celebrul Trick’or’treat ( Ne dati sau nu ne dati ) si primind bomboane , ciocolata, placinta de dovleac , suc de dovleac , mere caramelizate, popcorn caramelizat si desigur nelipsitele dulciuri in forma de cranii , viermi , dovleci , lilieci si altele.

Un obicei ce persista chiar si acum in Irlanda de azi este coacerea Barmbrack-ului ( paine cu drojdie , struguri si alune de padure ), in care o moneda , un inel sau alte bijuterii de acest gen sunt puse  inainte de coacere. Se spune ca cel sau cea care gaseste inelul isi vor gasi adevarata dragoste in anul ce va veni.  Aceasta traditie este similara cu cea a festivalului Epiphany si anume The king cake ( prajitura regelui ).

~~~Faclie de Halloween ( jack’o'lantern) traditionala irlandeza datand de la inceputul secolului 20, expusa la Museum of Country Life , Irlanda. ~~~

Mai multe pe Wikipedia.com

In Romania Halloween-ul este luat in serios de multi oameni desi este o sarbatoare imprumutata, pana si Palatul Parlamentului o celebreaza. Anul acesta acestia au organizat un bal de caritate cu ocazia acestei sarbatori ajutati de Asociatia Ovidiu Rom si Leslie Hawke , mama actorului Ethan Hawke care a fost invitatul de onoare al acestui bal.
Acesta a sosit ieri in Romania, la 14:40, fiind preluat de pe aeroportul Baneasa de un trimis al Parlamentului si de sofer. Acesta a fost dus cu un Maserati Quattroporte în valoare de 140.000 € la hotelul Hilton, unde s-a odihinit pentru ca pe seara sa participe la balul de caritate. nvitaţii – oameni de afaceri, politicieni şi vedete – au licitat pentru diverse obiecte, în scopul strângerii de bani necesari demarării proiectului “Fiecare copil, în şcoală”.

In alta parte a Romaniei si anume in Pasul Tihuta, la Castelul Dracula unde peste o sută de turişti din SUA, Anglia şi Serbia vor petrece noaptea de Halloween.

“Americanii şi englezii şi-au luat inclusiv cazare şi vor dormi o noapte la hotel, iar cei din Serbia vor pleca mai departe după petrecere. Grupul din Ucraina nu mai vine, au contramandat pe ultima sută de metri rezervările făcute” au declarat reprezentanţii Castelui Dracula, citaţi de Mediafax.

In fiecare an , Castelul Dracula din pasul Tihuta este vizitat de sute de turisti staini in perioada Halloween-ului parte din cauza mitului lui Dracula, cat si din cauza programul plin de distractii organizat de conducerea acestuia. Acestia se distreaza la Hotel in asteptarea Contelui Dracula , care nu ii lasa sa astepte prea mult, incat la ora 00:00 noaptea isi face aparitia in salonul mare , iesind din subsolul hotelului şi îngrozindu-i pe toţi cei care se află prin apropiere.

Organizatorii pregătesc un program încărcat, care culminează cu petrecerea de Halloween din Pasul Tihuţa.

Informatii preluate de pe Libertatea.ro

In Bucuresti, cluburile si barurile din centru organizeaza si ele diverse petreceri cu ocazia acestei sarbatori , acestea fiind asaltate de clienti costumati care participa la diverse concursuri de genul “cel mai bun costum ” sau “cel mai ingrozitor costum” ( acum, nu se stie care e mai castigat ).

Din pacate anul acesta nu am reusit sa ajung la una din aceste petreceri din cauza ca am plecat din Bucuresti catre o alta locatie , care nu se afla in spiritul sarbatorii , dar anul viitor nu voi pierde o astfel de petrecere. Cu putina speranta si un cont bancar ceva mai plin poate voi reusi sa ma alatur turistilor de la Pasul Tihuta si sa sarbatoresc in stil romanesc la Castelul Dracula.

Eu mi-aş cumpăra castelul în care a locuit Carla Bruni-Sarkoz. Nu pentru că prima doamnă a Franţei obişnuia să alerge desculţă pe holurile interminabile ci pentru că are nişte imense grădini cu orhidee şi multe terase cu flori. Are chiar şi o fermă şi o căsuţă pentru administrarori şi muncitori, plus o grădină cu legume în toată regula.

Cei care au fost acolo au spus că domeniul pare rupt dintr-un basm cu prinţi şi prinţese şi, dacă ne gândim că este al unui veritabil prinţ din Arabia Saudită nici nu ne mai miră descrierea.

Eu rămân cu gândul la prinţi, rochiţe din mătase, orhidee şi zâne bune, ia pe voi vă las să citiţi varinata serioasă a povestioarei.

Sa fim patrioti pentru cine merita si pentru cine ne-a reprezentat pozitiv in lume , reala parere a tuturor este ca astazi pulea ar mai vrea sa fie patriot , datorita conducerii , bineinteles . Respect si apreciere pentru cei care ne-au facut un renume in lume , si un sex nedorit in gura conducerii .