care papa numai facturi fiscale

Când eram un căţelus, te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele şi te făceam să râzi. Ziceai că sunt copilul tău, şi indiferent de câte perechi de pantofi ţi-am distrus şi de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun. Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, imi arătai degetul arătător şi imi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai şi mă mângâiai pe burtică…Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat, însă într-un final, împreună, am reușit. Îmi amintesc acele nopţi în care mă strecuram lângă tine în pat, şi cu boticul lipit de tine, îţi ascultam confidenţele şi visele secrete. Erau clipe în care credeam că viața e perfectă.Împreună făceam plimbări lungi, fugeam prin parc, călătoream cu maşina, ne opream să mâncăm împreună o îngheţată (eu doar cornetul pentru că “îngheţata era rea pentru căţeluşi”, imi spuneai). Mergeam împreună chiar şi la mare…Cât moţăiam eu la soare în timp ce te aşteptam să te întorci acasa la sfârşitul zilei!

Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă şi în afara casei pentru că îţi căutai un partener uman. Te aşteptam cu rabdare şi te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ţi-am judecat niciodată deciziile şi ţopăiam de bucurie de fiecare dată când te întorceai acasă. Şi m-am bucurat când te-ai îndrăgostit…Ea, acum soţia ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), şi totuşi eu am primit-o cu drag în casa noastră. Am încercat întotdeauna să îi demonstrez afecţiunea şi supunerea. Eu eram fericit pentru că vă vedeam fericiţi. Curând au apărut “puiuţii umani” şi eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioşia lor, mirosul şi culoarea lor rozulie… Vroiam să îi îngrijesc aşa cum îi îngrijeaţi voi… Doar că voi eraţi îngrijoraţi că aş putea să îi rănesc.Şi îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cuşca de câini. Numai eu ştiu cât îi iubeam! Şi am devenit un “prizonier al iubirii”.

După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Se agăţau de blana mea şi mă trăgeau, imi băgau degetele în ochi, îmi cercetau curioşi urechile şi îmi dădeau sărutări pe nas. Eu îi adoram, şi le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în cemai rare. I-aş fi apărat cu preţul vieţii mele dacă ar fi fost necesar. Mă strecuram în patul lor şi le ascultam preocupările şi visele secrete. Aşteptam răbdător la fereastră să aud maşina ta când te întorceai de pe strada. A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel şi le povesteai mandru despre mine. Au trecut câţiva ani şi apoi le răspuneai doar “da” şi schimbi repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.

Acum ti-e greu sa-mi faci capricii şi te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreţinerea mea.

Ţi s-a oferit şansa să te muţi cu serviciul în alt oraş. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că aşa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu maşina până am ajuns…La adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare…Ai completat documentele şi ai spus: “ştiu că veţi găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri şi te-au privit cu tristeţe. Ştiau destinul ce-l aşteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”. A trebuit sa îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând: “Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele! M-am întristat pentru ei, pentru lecţia pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viaţă. Tu m-ai mângâiat uşor pe cap evitându-mi privirea, şi ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda şi lesa mea. Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, aşa cum aveam şi eu una…

După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu ştiai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauţi altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum ai putut…?”

Altfel, erau foarte drăguţi cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cuşca mea, mă uitam sperând că eşti tu, că te-ai răzgândit, şi că totul a fost doar un vis urât…Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă ingrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguţi care atrageau toată atenţia, m-am retras într-un colţ şi am aşteptat… La sfârşitul zilei am auzit paşii cuiva care venea după mine…M-au dus până la sfârşitul coridorului, într-o cameră separată. O cameră suspicios de liniştită. M-a ridicat pe masă şi în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse:“Nu-ţi fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârsit zilele. Aşa cum era normal pentru mine, am simţit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredinţată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Ştiam acest lucru la fel cum ştiam atunci când fiind un căţeluş îţi cunoşteam toate stările tale.

Mi-a pus cu grija un garou pe laba din faţă. I-am lins lacrima de pe mână, aşa cum te lingeam şi pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simţit înţepătura şi lichidul rece împrăştiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit… Privind-o în ochi i-am şoptit:
“Cum ai putut…?”

Probabil pentru că înţelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei şi că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină şi iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viaţă pământească. Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut…?”

Nu îi era dresat ei, ci ţie… Îţi era adresat ţie, bunul şi iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. şi la tine mă voi gândi şi te voi aştepta mereu. Fie ca toţi cei dragi ţie să te iubească şi să-ţi fie loiali, cel puţin pe cât te-am iubit şi ţi-am fost eu.

Nu te voi uita niciodată…

Nota autorului

Dacă “Cum ai putut?” ti-a adus lacrimi in ochi pe măsură ce ai citit-o, aşa cum mi-a adus şi mie pe masura ce o scriam, este pentru că aceasta este povestea a milioane de animale de companie care mor in fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale, atâta timp cât este atribuit în mod corespunzător dreptul de autor.
Vă rog sa-l folositi pentru a ajuta la educarea publicului larg, pe site-uri web, în buletine de stiri, la adăposturile de animale şi in cabinetele medicale veterinare.

Spuneţi oamenilor că decizia de a adopta un animal de companie este foarte importantă şi pe viaţă, că animalele merită toată dragostea şi atenţia noastră. Dacă nu îl poţi îngriji, este de datoria ta să îi găseşti altă familie care să o facă. La orice adăpost de animale puteţi găsi sfaturi bune în acest sens. Orice fiinţă vie este preţioasă. Te rog, fa ceva pentru a opri sacrificiile şi sprijină campaniile impotriva abandonului fiinţelor necuvântătoare.

Mulţumesc.

Jim Willis

via Tomata

Pentru toate vanatoarele de preturi mici: REDUCERI de sarbatori pana pe 21 decembrie!!!

Mai jos:

MULTI CERCEI LA 9 LEI!!!

Cercei “Anticariat” (~ 5 cm lungime, margele turquoise alb si margele cu efect de ochi de pisica) – 18 lei     15 lei (o pereche a zburat, inca doua te asteapta)

Cercei “Verde de colectie” (~ 6, 5 cm lungime, element cuprat, margele sticla verzi) – 19 lei     16 lei (o pereche data, grabeste-te s-o prinzi pe ultima!)

Cercei “Rauri patrate verzi” (~ 8 cm lungime, margele patrate si plate din sidef) – 17 lei     14 lei

Cercei “Roadele” (~ 4 cm lungime, margele portelan si lemn) -  18 lei     15 lei

Cercei “Aur albastru” (~ 4, 5 cm lungime, sticla cu foita) – 17 lei     14 lei (o pereche data, a mai ramas una singura)

Cercei “Apusul de odinioara” (~ 5, 5 cm lungime, margele sticla cu model, elemente cuprate) – 20 lei     17 lei (ultima pereche te asteapta!)

     Cercei “Triunghi tripolar” – 17 lei     12 lei

     Cercei “Ursuletul astronaut”/”Ursuletul teleportat”- 15 lei    10 lei

     Bratara “Inima mea nu ti-o dau” – 24 lei     16 lei

      Cercei “Bomboana de aur” – 18 lei  (optishpe)   13 lei

     Colier “Frunzulita” – 32 lei     22 lei

     Cercei “Frunzulita” – 16 lei     10 lei

 
     Bratara “Millefiori galben” – 22 lei     18 lei
     Cerceii “Millefiori galben” – 13 lei     10 lei

     Bratara “Cadre negre” – 23 lei     18 lei

     Bratara “Vartej albastru” – 25 lei     20 lei

   Cercei “Ochiul lui Allah” – 16 lei     12 lei

Dis de dimineata am intrat pe blogul Tomatei si am citit un articol care m-a intristat cumplit. Mi-am amintit de cainii abandonati, caini ce cauta o mangaiere, protectie, un adapost in sanul unei familii care sa-l adore.

Când eram un căţelus, te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele şi te făceam să râzi. Ziceai că sunt copilul tău, şi indiferent de câte perechi de pantofi ţi-am distrus şi de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun. Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, imi arătai degetul arătător şi imi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai şi mă mângâiai pe burtică…

Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat, însă într-un final, împreună, am reușit. Îmi amintesc acele nopţi în care mă strecuram lângă tine în pat, şi cu boticul lipit de tine, îţi ascultam confidenţele şi visele secrete. Erau clipe în care credeam că viața e perfectă.Împreună făceam plimbări lungi, fugeam prin parc, călătoream cu maşina, ne opream să mâncăm împreună o îngheţată (eu doar cornetul pentru că “îngheţata era rea pentru căţeluşi”, imi spuneai). Mergeam împreună chiar şi la mare…Cât moţăiam eu la soare în timp ce te aşteptam să te întorci acasa la sfârşitul zilei!

Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă şi în afara casei pentru că îţi căutai un partener uman. Te aşteptam cu rabdare şi te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ţi-am judecat niciodată deciziile şi ţopăiam de bucurie de fiecare dată când te întorceai acasă. Şi m-am bucurat când te-ai îndrăgostit…Ea, acum soţia ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), şi totuşi eu am primit-o cu drag în casa noastră. Am încercat întotdeauna să îi demonstrez afecţiunea şi supunerea. Eu eram fericit pentru că vă vedeam fericiţi. Curând au apărut “puiuţii umani” şi eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioşia lor, mirosul şi culoarea lor rozulie… Vroiam să îi îngrijesc aşa cum îi îngrijeaţi voi… Doar că voi eraţi îngrijoraţi că aş putea să îi rănesc.Şi îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cuşca de câini. Numai eu ştiu cât îi iubeam! Şi am devenit un “prizonier al iubirii”.

După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Se agăţau de blana mea şi mă trăgeau, imi băgau degetele în ochi, îmi cercetau curioşi urechile şi îmi dădeau sărutări pe nas. Eu îi adoram, şi le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în cemai rare. I-aş fi apărat cu preţul vieţii mele dacă ar fi fost necesar. Mă strecuram în patul lor şi le ascultam preocupările şi visele secrete. Aşteptam răbdător la fereastră să aud maşina ta când te întorceai de pe strada. A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel şi le povesteai mandru despre mine. Au trecut câţiva ani şi apoi le răspuneai doar “da” şi schimbi repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.

Acum ti-e greu sa-mi faci capricii şi te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreţinerea mea.

Ţi s-a oferit şansa să te muţi cu serviciul în alt oraş. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că aşa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu maşina până am ajuns…La adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare…Ai completat documentele şi ai spus: “ştiu că veţi găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri şi te-au privit cu tristeţe. Ştiau destinul ce-l aşteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”. A trebuit sa îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând: “Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele! M-am întristat pentru ei, pentru lecţia pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viaţă. Tu m-ai mângâiat uşor pe cap evitându-mi privirea, şi ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda şi lesa mea. Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, aşa cum aveam şi eu una…

După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu ştiai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauţi altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum ai putut…?”

Altfel, erau foarte drăguţi cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cuşca mea, mă uitam sperând că eşti tu, că te-ai răzgândit, şi că totul a fost doar un vis urât…Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă ingrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguţi care atrageau toată atenţia, m-am retras într-un colţ şi am aşteptat… La sfârşitul zilei am auzit paşii cuiva care venea după mine…M-au dus până la sfârşitul coridorului, într-o cameră separată. O cameră suspicios de liniştită. M-a ridicat pe masă şi în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse:“Nu-ţi fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârsit zilele. Aşa cum era normal pentru mine, am simţit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredinţată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Ştiam acest lucru la fel cum ştiam atunci când fiind un căţeluş îţi cunoşteam toate stările tale.

Mi-a pus cu grija un garou pe laba din faţă. I-am lins lacrima de pe mână, aşa cum te lingeam şi pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simţit înţepătura şi lichidul rece împrăştiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit… Privind-o în ochi i-am şoptit:
“Cum ai putut…?”

Probabil pentru că înţelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei şi că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină şi iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viaţă pământească. Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut…?”

Nu îi era dresat ei, ci ţie… Îţi era adresat ţie, bunul şi iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. şi la tine mă voi gândi şi te voi aştepta mereu. Fie ca toţi cei dragi ţie să te iubească şi să-ţi fie loiali, cel puţin pe cât te-am iubit şi ţi-am fost eu.

Nu te voi uita niciodată…

Nota autorului

Dacă “Cum ai putut?” ti-a adus lacrimi in ochi pe măsură ce ai citit-o, aşa cum mi-a adus şi mie pe masura ce o scriam, este pentru că aceasta este povestea a milioane de animale de companie care mor in fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale, atâta timp cât este atribuit în mod corespunzător dreptul de autor.
Vă rog sa-l folositi pentru a ajuta la educarea publicului larg, pe site-uri web, în buletine de stiri, la adăposturile de animale şi in cabinetele medicale veterinare.

Spuneţi oamenilor că decizia de a adopta un animal de companie este foarte importantă şi pe viaţă, că animalele merită toată dragostea şi atenţia noastră. Dacă nu îl poţi îngriji, este de datoria ta să îi găseşti altă familie care să o facă. La orice adăpost de animale puteţi găsi sfaturi bune în acest sens. Orice fiinţă vie este preţioasă. Te rog, fa ceva pentru a opri sacrificiile şi sprijină campaniile impotriva abandonului fiinţelor necuvântătoare.

Mulţumesc.

Jim Willis

Te mai poti speria si de cine nu trebuie…

Cum poate se stie sau nu, imi iau mult-meritata/asteptata vacanta, dar va las sa admirati cateva lucrusoare noi pana ma intorc.

Pentru comenzi - dati mail la adresa: adelinaloupou@yahoo.com, urmand ca acestea sa fie preluate in ordinea sosirii.

Cercei “Papucei de casa” (din plastic, dar voi posta in curand cercei si cu botosei din material, atat pentru fetite, cat si pentru baietei) – 13 lei (un singur exemplar)

Bratara + cercei “Creaturile” (bratara de ~ 19 cm lungime, din margele exclusiv de sticla – 24 lei; cercei asortati – 15 lei) (deocamdata UNICAT) (VANDUTE)

Bratara “Floare roz” (~ 19 cm lungime, din margele de sticla tip Murano, si jad roz) – 24 lei (UNICAT) (VANDUTA)

Bratara “Blue Stripes” (~ 19 cm lungime, din margele sintetice, si elemente metalice) – 22 lei (urmeaza si pe roz) (VANDUTA)

Bratara “Verde Flu-flu” (~ 19 cm lungime, din margele de sticla cu foita de argint la interior, pe nuante pe verde) – 24 lei (UNICAT)

Bratara “Green light” (~ 20 cm lungime, din margele de sticla pe nuante de verde si elemente metalice) – 22 lei

Bratara “Gold Lines” (~ 20 cm lungime, din margele de sticla, pe alb, cu diferite modele si culori) – 25 lei (UNICAT)

Cercei asortati – 17 lei (cu argint)

Cercei “Puppy” (din portelan, catelusii au doua feţe) – 17 lei (singura pereche)

Cercei “Funky Cucuiata” (sticla cu cucuie) – 16 lei (UNICAT) (VANDUTI)

Bratara “Alien” sau “Ciuperca de ureche” asortata la cerceii cu acelasi nume (~ 19 cm lungime, din margele de portelan si elemente metalice) – 24 lei (va urma si pe albastru, roz, galben)

Cercei “Wild Flowers” (margele sticla) – 17 lei (UNICAT)

Cercei “Green Cubes” (sticla verde) – 16 lei (ultima pereche) (VANDUTI)

Este cea din imagine , are cateva saptamani , este un labrador si este intr-un adapost pt caini .  Azi am facut toate formalitatile pt adoptie .  Nu-i asa ca este superba ??? Zilele astea ar trebui sa o am si o sa va tin informati ! Astept sfaturi in ceea ce priveste cresterea unei cateluse

Ideea mi-a venit dupa ce am vazut filmul Eu si Marley  . (despre film gasiti recomandari pe blogul lui  Nico )

Adica alb la blana…

Ma rog, cat poate si el… de curat, sa fie!

Dar… negru.

… in cerul gurii.

Sunt un exemplar masculin al speciei umane, locuiesc în mirifica Românie şi mi-am găsit numele contului de wordpress cu ajutorul unui generator de nume elfice. Asta e autobiografia mea în 2 rânduri şi 4 cuvinte.

Aşa, nici nu ştiu de unde să încep. De fapt, ştiu, dar totul va suna mult mai adânc dacă par un pic confuz la început. M-am hotărât să-mi fac blog, deci consider că e de datoria mea să vă explic de ce. Poate unii dintre voi vă gândiţi că nu e nevoie să dau explicaţii, că e o ţară liberă, că oricine are dreptul să se exprime liber. Dar nu e aşa. Un blog este postat pe internet, unde toată lumea are acces la el. Nu poţi începe un blog fără să dai explicaţii la fel cum nu poţi să-i povesteşti unei persoane necunoscute cum a murit căţeluşul tău(al meu a închis ochii şi nu a mai dat din coadă dacă vă interesează).

Ziua trecută nu am reuşit să-mi fac somnul de după-amiază, aşa că mi-am petrecut sâmbăta consumând diverse produse care conţineau cofeină. Din cauza cofeinei, nu am reuşit să dorm nici noaptea. Unii se întreabă care a fost primul, oul sau găina, eu însă mă întreb care a fost prima, cafeina sau insomnia? Ce legatură are asta cu un blog? Aveţi puţintică răbdare, domnii mei, voi explica totul.

Nu-mi place când nu pot dormi noaptea, sunt obligat să mă gândesc la diverse lucruri şi urăsc să fiu obligat să fac ceva, cu atât mai mult să gândesc. Revenind la problema noastră, am avut 8 ore lungi pentru a mă gândi la criza economică, la încălzirea globală, la faptul că nu ştiu ce aş alege între Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu. Tot gândindu-mă, am ajuns la concluzia că ideile mele sunt prea adânci pentru mine, şi m-am hotărât să le împărtăşesc şi altora. Aşa că primul lucru pe care l-am făcut duminică dimineaţa a fost să merg la badea Gheorghe şi să-i explic cum bieţii pinguini sunt ameninţaţi de topirea gheţarilor. Badea Gheorghe însă mi-a sugerat să termin cu prostiile şi m-a intrebat unde cred eu că e îngropată Elodia. „Aşa nu merge” mi-am zis eu. Apoi o imagine s-a conturat în mintea mea: eu, cu freza lui Cristian Tudor Popescu şi cu urechile lui Adelin Peştişor. Nici aşa nu mergea, pentru că nu aveam timp să aştept pănă se elibera un loc la un ziar sau la o televiziune din apropierea mea.

Apoi, un bec s-a aprins desupra capului meu(era un tub cu neon, ca fapt divers). Un blog. Acesta era răspunsul la toate frământările mele de-o via…ahem…de 9 ore. Îmi închei aici aberaţiile, şi vă salut, internauţi din toată ţara. Sper ca acest prim post să explice suficient de ce pe ecranele voastre a apărut încă un ciudat care îşi imaginează că are valenţe de jurnalist.

Un prieten scump eu am,

Nu vorbeste, zice “HAM!”

E voios, joaca mereu -

Este Bim – catelul meu!

• Una interesantă despre “colapsul financiar” în care a intrat lumea.Mi se pare interesant ce spune gagiul, şi personal am primit mici răspunsuri 

vezi [AICI], ASCULTĂ CU ATENŢIE!!!!!!!!

• A doua ceva mai funny şi mai relaxant.Prea tare căţeluşul, ca să nu fie băgat în seamă .CEA MAI TARE EVADARE!

Si sa ma apuc si eu de blogat cum zice gaga meu ). Eu am mai putine animale decat prietenu meu si anume: 7 pesti si sunt pe jumatate proprietare asupra 2 hamsteri . Oricum la Bradesti e gradina zoologica la cate sunt acolo;))…in  apartament nu ne putem permite asa ceva . Si acum sa va arat si pozele cu animalutele noastre.

Animal Glitter Graphics

Bula la scoala. Cum era ziua invatatoarei fiecare dintre copii vine pe rand si ii da un cadou.
Vine Ionescu, fiul brutarului, si ii itinde o cutie. Invatatoarea o ia, o agita putin si zice :
- Sunt franzele nu ?
- Da. Raspunde Ionescu.
Vine Stanescu, fiul macelarului, si ii intinde o cutie. invatatoarea o agita usor .. miroase cutia si zice:
- Cotlete de porc nu ?
- Da. Raspunde Stanescu.
Vine Bula , tatal lui avea un magazin de bauturi alcoolice, si ii intinde o cutie. Invatatoarea agita cutia de 2 ori si observa ca dintr-un colt incepe sa picure. Pune degetul pe cutie apoi il baga in gura si zice :
- E vin alb nu ?
- Nu.
Invatatoarea pune iar degetul pe cutie si apoi il baga in gura si zice:
- Hmmm… e sampanie nu ?
- Nu. Zice Bula.
- Ma dau batuta. Ce e ?
- Un catelus.

Căţeluş cu părul creţ
Fură raţa din coteţ
El se jură că nu fură
Dar l-am prin cu raţa-n gură

Azi m-a sunat mama sa-mi spuna ca trebuie sa ajung neaparat acasa, ca vine cineva si trebuie sa-l cunosc. Parea important, asa ca in jumatate de ora m-am prezentat la usa, intrebandu-ma cine oare e asa de important ca a trebuit sa plec de la serviciu sa-l cunosc?

Intru in casa… vopsitorii stateau la o tigara, mama pe balcon… (la ai mei acasa e santier pentru moment, ca renoveaza living si bucatarie si hol, pentru asta sunt diversi muncitori prin casa). Nimeni necunoscut si nimeni care sa para important. Daca nu cumva a descoperit ca unul dintre muncitori e de spita regala, nu inteleg pe cine trebuie sa cunosc…

 O intreb, imi spune ca acum s-a dus tata sa-l ia de la autogara. E si tata implicat? Hmmm… Dupa zimbet e ceva suspicios… Si mai ales ca am banuit ceva de la telefon, asa ca am intrebat daca e om, animal sau obiect, si a evitat intrebarea. Dar totusi, de la autogara? Oare vine de departe? Si de ce cu autobuzul/rata? Vine de la tara? Cine e frate?! Nu poate sa-mi spuna, dar mi-l prezinta tata imediat.

Si intra tata, cu o cutie sub brat. O cutie. Bun, am eliminat omul. Astept sa se apropie si ma uit plina de curiozitate in cutie – era dumnealui:

Are 6 saptamani, e ciobanesc german, sau caine lup, si inca nu are un nume, desi Cedric e o posibilitate. Teoretic va sta la curte, dar practic inca nu, fiindca abia are 6 saptamani Si e tare trist, fiindca abia a plecat de la mamica lui.

Dacă ți se pare ca ai monitorul murdar, dă clic aici.