Îmi pare un lucru bun că actorii (români) au început să scrie cărţi de reflecţii. Fiind printre puţinii oameni care trăiesc zilnic şi conştient fertila experienţă de a fi altul, au ce ne învăţa.

Ceva, totuşi, nu poate să nu mă mire. Dan Puric (“Cine suntem”, “Omul frumos”) gândeşte “grande”: el ne vorbeşte de fiinţa naţională, de sufletul profund al României, de nevoia patriotică de a atrage si reforma moral tinerimea română de azi “în spiritul valorilor tradiţionale ale neamului” (asta e sintagma corectă, da?). Avem de-a face cu o perspectivă istorică, o schemă mare, de largă respiraţie.

Asta în vreme ce Oana Pellea (“Jurnal”) scrie că trebuie să se întrerupă din scris ca să facă mujdeiul de usturoi. Că a spălat geamurile şi-acum e o minune să te uiţi la soarele de iarnă prin ele. Că îi dau lacrimile. Adesea. Oana Pellea este cam ţăcănită. Pe faţă. Imposibil s-o suspectezi de marketing sau de vreun rol patriotic (nu pare să aibă habar de “destinul istoric al Patriei”). Totuşi: autentică şi zăpăcită (sau invers), ea îmi atinge sulfetul. Cu mujdeiul ei de usturoi şi cu geamurile spălate iarna, cu degetele probabil înroşite de frig.

De ce-or gândi bărbaţii (români) aşa, la scară largă, în discursuri complexe, peste capetele oamenilor din carne şi oase? (Nu, nu cred să generalizez pripit.) E-aproape caraghios să fii atât de important şi totuşi să nu-ţi dai seama că, dacă lumea a mers înainte în aceste zeci de mii de ani, e, până la urmă, fiindcă în fiecare căsuţă a continuat să se facă, periodic, câte-un mujdei de usturoi. Şi că ăsta-i tot adevărul, toată grandoarea, tot eroismul, mare scofală: să faci din când în când câte-un mujdei de usturoi. Restul e… “fapte mari”.

1. Simptom: Picioare reci si umede.
Cauza: Paharul tau e inclinat sub un unghi incorect.
Solutie: Intoarce paharul; incearca sa faci astfel incat partea deschisa sa fie indreptata in sus.

2.Simptom: Picioare calde si umede.
Cauza: Ei… asta e: te-ai pisat pe tine.
Solutie: Du-te si usuca-te la cea mai apropiata toaleta. (

3. Simptom: Tejgheaua e din email alb.
Cauza: Inca nu ai iesit de la toaleta.
Solutie: Mai bine chemi ajutoare. >:)

4. Simptom: Nu mai vine berea pe care ai cerut-o de juma’ de ora.
Cauza: Tejgheaua e in spatele tau.
Solutie: Intoarce-te, berea ta e cu siguranta acolo. [-(

5. Simptom: Peretele din fata ta este plin de lumini.
Cauza: Probabil ai cazut pe spate.
Solutie: Pozitioneaza-ti corpul la 90 de grade de sol! >-

6. Simptom: Gura iti e plina de chistoace.
Cauza: Ai cazut cu nasul in scrumiera.
Solutie: Scoate-le afara si clateste-ti gura cu o dusca de gin tonic. =:)

7. Simptom: Vederea tulbure.
Cauza: Te uiti printr-un pahar gol.
Solutie: Mai cere un rand din bautura ta preferata.

8. Simptom: Se deplaseaza solul sub picioarele tale!
Cauza: Doi bodyguarzi te scot afara din local.
Solutie: Intreaba-i cel putin unde te duc… b-(

9. Simptom: Reflexii multiple ale unei fete te privesc din apa.
Cauza: Esti la WC, incercand sa vomiti.
Solutie: Baga-ti degetul in gat… :-&

10. Simptom: Oamenii din jurul tau vorbesc si au un ecou misterios.
Cauza: Ti-ai pus paharul la ureche.
Solutie: Incteaza sa mai faci pe prostul… :-w

11. Simptom: Ringul se cam deplaseaza, oamenii din jur sunt imbracati in alb, iar muzica e cam monotona.
Cauza: Esti intr-o ambulanta.
Solutie: Nu misca. Posibila coma alcoolica!

12. Simptom: Tatal tau are un aer cam ciudat, iar fratii te privesc perplex.
Cauza: Ai gresit casa.
Solutie: Intreaba-i daca nu cumva stiu unde e casa ta…

13. Simptom: Un spot enorm de discoteca te orbeste.
Cauza: Esti intins pe spate si s-a facut deja ziua.
Solutie: O cafea si o “gura” mica, ca sa-ti revii…

asta am luat-o de la dece?, super funny..

Justitia

*sursa aici

Tot am amanat sa vorbesc despre acest subiect caci pot sa va marturisesc ca nu-mi face nici cea mai mica placere sa-l dezbat, ba chiar pot spune ca ma scarbeste. Si totusi imi pare ca justitia de la noi este din ce in ce mai handicapata; nu cred ca exista vreun cunoscut care sa fi avut (chiar si tangential) legaturi cu o instanta de judecata sa nu aibe o parere proasta, sa nu zic o atitudine de dezgust.

Intamplarea face ca de cativa ani (buni) sa am de-a face cu cea de-a treia putere din stat  – la inceput tangential si acum direct – la inceput eram un tanar care credea in corectitudine, in dreptate si toate aceste valori indispensabile unei societati ce se vrea europene, civilizate si democratice; destul de repede am inteles ca nu are niciun sens sa mai fiu credul, as putea spune chiar prost, si sa mai ma “agat” de asemenea principii complet false si inexistente in practica.

Primul contact direct cu aceasta lume duhnind a putregai a fost una cat se poate de definitorie pentru tot ce inseamna judecata in Romania. Sa fie cam un an si jumatate cand m-am trezit pentru prima data singur singurel intr-un tribunal – murdar, urat mirositor,  ticsit de oameni ce se imbulzeau: sa-si faca loc in salile de judecata, sa ajunga dupa ore de asteptare la dosarele aflate la arhiva, sa-si gaseasca un “avocat bun“, ori sa negocieze un deal de culise cat mai “profitabil” acolo in “casa dreptatii“. Mi-a luat ceva vreme sa ma obisnuiesc cu tot acel haos, cu mersul tantos al avocatilor, cu sictirul cu care esti tratat TU ca biet plebeu de catre toti functionarii. Totusi cel mai greu a fost sa ma imunizez impotriva atitudinii de superioritate – etalata emfatic si nonsalant – de catre magistrati, incepand cu grefierii si ajungand pana la stimabilii “mirunsi ai Legii” (amantii cei mai viril ai tinerei si frumoasei Iustitia [gr. Themis]): judecatorii.

Nici “locul” in care judecatorii impart dreptatea nu este mai breaz: sali arhipline, caldura nadusitoare, oameni stand in picioare prin fiecare spatiu neocupat al salii ore in sir, zapuseala (se lesina in salile de judecata mai rau ca la concertele lui Michael Jackson, parol) si sarjele cavaleresti ale avocatilor ce sunt intr-un continuu dute-vino (aplicandu-ti in trecere cate un ghiont bine plasat sau cate o imbranceala ticluita). Toate acestea pentru a ti se face dreptate si pentru a aparea 3 minute in fata “fetelor sfinte” ale dreptatii.

De cele mai multe ori odata ajuns acolo m-am abtinut cu greu sa nu ripostez violent la lipsa de interes si atentie, si poate cel mai rau in fata acelui miserupism general. Odata ajuns acolo te simti prins in rotile macinatoare ale unui angrenaj corupt si profund imoral, nimanui nu-i pasa catusi de putin de tine si de problemele tale (cu care intr-un moment de slabiciune le-ai externalizat si te-ai tarat in fata “onoratei instante”). In cele 3-5 minute “de glorie” nu esti altceva decat o marioneta aflata in mana unui papusa infernal. 2-3 replici de o parte si de alta date aparatorii dreptatii si o decizie rapida ce pica precum lama unei ghilotine. Gata! Asta a fost tot! Fara sentimente si in mod cert fara nicio slabiciune… Te retragi incet la locul tau si asisti alaturi de cei asemeni tie la acest spectacol grotesc. Uneori te mai trezesti abordat de oameni ca si tine, de pioni in acelasi joc, care incearca sa “empatizeze” cu dreptatea ori nedreptatea ta.

Am asistat in toti acesti ani, vreo 14 la numar (intai indirect, mai apoi direct), la o gramada de nedreptati, de judecati subiective si partinitoare, de incercari/reusite de fortare a mainii legii, fapt pentru care ma simt nevoit sa imbratisez pozitia unui om scarbit si neincrezator. Urasc modul in care merg lucrurile pe la noi, de multe ori stau si ma gandesc carui fapt ii datoram aceasta situatie ingrata?!? Justitia a depasit categoria tragicului si a devenit comedie (expresia cea mai inalta a creatiei artistice umane, dupa Heidegger). In ultima vreme am inceput sa fiu amuzat de acest spectacol, caci suntem cu totii niste pierzatori: si cei care castiga (oricum ar face o), cat si cei care pierd – pierdem timp, calmul, bani, rabdarea, neuronii  si poate cel mai rau increderea si corectitudinea.

P.S. M-am hotarat sa scriu acest articol dupa ce am primit cretina, dar in acelasi timp amuzanta citatie prin care sunt anuntat ca brusc sunt chemat (ca parat alaturi doar de parati [?!?!]) intr-un proces cu tatal meu [?!?!] should i mention that he’s actually dead?!?! Nu ma credeti look for yourselves (click pentru a o mari):

]]> http://agnusstick.wordpress.com/2009/09/27/in-lanturi/ Sun, 27 Sep 2009 16:53:31 +0000 agnusstick http://agnusstick.wordpress.com/2009/09/27/in-lanturi/

Prometeu
Miron Cozma
Max
François Villon
Eu
Eu, Altul
Eu, Eu
Eu, eu, eu,…
Altul, eu, altul, eu, …
1
I, N, R, I
1,2,3,…
1,1,1,…,1,1,1,…1
Veriga lipsă
Veriga lipsă, Lanţul absenţelor
Lanţul absenţelor, Prezenţă
Absenţă, Prezenţă, Absenţă, Prezenţă,…, Absenţă, Absenţă, … Absenţă
Prezenţă, Prezenţă, Prezenţă…
jertfă, Milă, Jertfa, Milă, Milă, Milă, …Viaţă
Mihai I, Dej, Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Iliescu, Băsescu, …Băsescu, Dumnezeu
Veriga slabă
Munţii
Necazurile
Zăpezi, Gheţuri, Asfalt
Magazine
Fram
-Farm
Corăbiile (uneori)
Cămile
Molecule
Nucleotide
Păcatul
Boala
Eu, tu, noi
Fier
Căluşei
Pământ, Iarbă, Ciută, Lup, Om, Dumnezeu
Dumnezeu, Cuvânt, Pământ, Om
Dumnezeu, Big Bang, Dumnezeu, … Dumnezeu
Dumnezeu, Totul
Eu, păcat, păcat, păcat,…
Sufletul meu, sufletul ei, sufletul ei

În primele cinci luni ale anului 2009, în Bucureşti s-au produs 699 de accidente rutiere în care au fost implicaţi pietoni.

Principalele cauze ale acestor accidente au fost:

-traversarea neregulamentară a pietonilor (446 de accidente soldate cu 18 persoane decedate, 143 rănite grav şi 296 rănite uşor);

-neacordarea priorităţii de trecere pietonilor care traversează regulamentar (253 de accidente soldate cu 8 persoane decedate, 67 rănite grav şi 192 rănite uşor).

În aceeaşi perioadă de timp, lucrătorii Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei au sanctionat 10.848 de pietoni care s-au angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis ori la culoarea roşie a semaforului electric.

Totodata au fost aplicate şi 1.798 sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare, dintre care 1.475 conducătorilor auto barbaţi şi 323 conducătorilor auto femei.

Pe categorii de vârstă, situaţia conducătorilor auto sancţionaţi pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor se prezintă astfel:

- 18 -20 de ani: 43 sancţiuni;
- 21 – 30 ani: 684 sancţiuni;
- 31 – 50 ani: 773 sancţiuni;
- 51 – 70 ani: 275 sancţiuni;
- Peste 70 de ani: 23 sancţiuni.

Neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului se sancţionează cu 4-5 puncte amendă (240 – 300 lei) şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioada de 30 zile.

Traversarea neregulamentară a drumului public de către pietoni se sancţionează cu 2-3 puncte amendă (120 – 180 lei).

Având în vedere accidentele produse, Brigada de Poliţie Rutieră recomandă conducătorilor auto:
- să reducă viteza de deplasare atunci când circulă pe un carosabil umed sau în condiţii de vizibilitate scăzută;
- să fie atenţi când circulă în zona trecerilor pentru pietoni şi atunci când observă persoane în vârstă care intenţionează să travereseze.

Pietonii trebuie să fie precauţi atunci când intenţionează să traverseze, chiar şi pe trecerea pentru pietoni, şi să se angajeze în traversare doar când sunt siguri că au fost observaţi iar autovehiculele au oprit pentru a le acorda prioritate.

POLITIA CAPITALEI – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Poze: dinmasina.ro

It’s my birthday today. And that of children worldwide. I wish you all HAPPY BIRTHDAY on the international children’s day – June 1st ! It’s a day of joy and celebration, but at the same time it could be one of mourning…for the many, many lives that are everyday lost or compromised. There are so many children around the world whose suffering should not get a blank answer. Just think of the myriad problems children come across: extreme poverty, diseases, domestic violence, child labor, child trafficking, sexual abuse,  lack of access to safe water,  horrific conditions in war-torn zones, mental and physical disabilities etc. It is maybe hard to internalize the suffering of  others, but it is not that hard to imagine how would your childhood have been were it affected by these issues. And especially how would  “the-now-YOU” be after having gone through such harsh experiences. If you did manage to picture that, then don’t remain silent, because indifference has proven to be the first step in the destruction of mankind. To quote the person I probably most admire, Martin Luther King:

“Our lives begin to end the day we become silent about the things that matter”

Regarding some of the most pressing issues children are currently facing, I have been studying several reports and below you have some of the data and a couple of brief conclusions:

Child mortality…

Goal 4 of the MDGs (millenium development goals) is to reduce child mortality. The specific target is to reduce by two thirds, between 1990 and 2015, the under-five mortality rate. But what is the current situation? In 2007 only, roughly 9.2 million children died before their fifth birthday. Most of them lived in developing countries and died from a disease or a combination of diseases (mostly treatable) and as well from malnutrition, as poverty accounts for around one third of the death rates. Below a view on child mortality according to world zones. Sub-Saharan Africa accounts for half of the total, with around 4,5 million children dead in 2007.

Global child mortality (2007)

Source: www.childinfo.org

Education…

Goal 2 of the MDGs is to achieve universal primary education, that is – to ensure that, by 2015, all children have access to and complete primary education that is free, compulsory and of good quality. Unfortunately, in 2007 around 101 million children of primary school age were out of school. Below the region-based percentage.

Number of primary-school-age children not in school, by region (2007)

Source: UNICEF global databases, 2008, and UNESCO Institute for Statistics Data Centre, 2008.

Health…

Goal 6 of the MDGs is to combat HIV/AIDS, malaria and other diseases. The target: to have halted by 2015 and begun to reverse the spread of HIV/AIDS. A very challenging target, taking into account that global estimates show that the number of children living with HIV is increasing steadily.  From 2001 to 2007, the number of children living with HIV increased from 1.6 million to 2 million (see graphic below). Sub-Saharan Africa stays the region most heavily affected by HIV, accounting for 67 per cent of all people around the world living with HIV and for 75 per cent of AIDS deaths in 2007.

Source: UNAIDS, Report on the global AIDS epidemic, 2008.

Trends in the global spread of the AIDS epidemic (1990-2007)

Source: UNAIDS, Report on the global AIDS epidemic, 2008.

Could a water pistol be dangerous? If water kills, then it can. And water does kill. A very interesting ad raising awareness about the lack of access to safe water: the problem of millions worldwide.

Advertising Agency: Jung von Matt, Sweden for UNICEF

A campaign of the German UNICEF branch, raising awareness about education in Africa. Basically, what the ad says is: “In Africa children never come too late to school. Instead, they don’t come at all”. The image of a German girl apparently smeared in mud, resembling an African kid suggests that children facing this problem could be symbolically substituted by any child in this world. Thus, we should not take it as an impersonal or supra-personal issue, but as a very personal one.

Advertising Agency: Jung von Matt, Sweden for UNICEF

Dear readers, please support the work of UNICEF ! You could post a link & banner on your website or blog so as to raise awareness, you could contribute financially, volunteer in their campaigns or just promote the protection of children among your acquaintances !

Contribute to a cause that impacts our world and thus us all !

www.unicef.org

116. 000… Nu mă uita !!!

25 Mai – Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi :

Din 1986, la initiativa Crucii Rosii Internationale, pe fondul inmultirii alarmante a cazurilor de disparitii in randul copiilor.

Prima Zi europeana a copiilor disparuti a fost organizata in 2002, la initiativa organizatiei britanice “Child Focus”, patronata de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii si Irlandei de Nord si a organizatiei olandeze “Vermist”.

In toata lumea, la 25 mai, sunt organizate mese rotunde pe tema copiilor dati disparuti, sunt raspandite mesaje de solidaritate cu familiile acestora, prin mass-media sau pe strazile marilor orase, sunt inaltate baloane colorate, semnul sperantei. Simbolul acestei zile a fost ales floarea de “nu-ma-uita” (Myosotis sylvatica), din pricina numelui ei dar si din cauza abundentei acesteia in luna mai. De aceea, la 25 mai, organizatiile care se ocupa de manifestarile din aceasta zi obisnuiesc sa distribuie populatiei aceste flori (fie naturale, fie artificiale).

Sursa : www.copilul.ro

Felicitări şi admiraţie Doamnei Măriuţa Simionescu – Organizaţia ” Salvaţi Copiii ”, filiala Caraş-Severin, pentru întreaga activitate desfăşurată, dăruire, implicare !Da, Măriuţa Simionescu este un OM căruia-i pasă !

Există şi Oameni, se poate, doar să crezi, să dărui, să pui suflet !

Există şi-o mare diferenţă între specialişti, ” specialişti ” şi profesionişti. Există oameni şi ” oameni”, există creştini şi farisei, există jurişti şi ” jurişti ”, există din nefericire prea mult politic în toate , numai competenţă, dăruire, suflet, conştiinţă, NU ! Şi, mă refer la personaje şi specimene de pe plaiurile mioritice pe care le numesc ” volvure ”, căci Zâne Bune ale copiilor, NU sunt, oricât ar poza !

Menţinerea în funcţii a responsabililor ce desfăşoară activităţi decizionale de mântuială de către tartori din mediul politic ce consimt la răstignirea, hărţuirea avertizorilor, spune limpede mai mult decât se crede şi, are un preţ. la un moment dat… căci, banul te ridică şi tot el te doboară. Atenţie la Ochiul Nevăzut !

Autorităţile, preocupate cu, multe cele afaceri în interes personal, conturi, abuzuri de influenţă şi funcţii, NU acordă suficient suport, NU se implică precum trâmbiţează teorii ce ” dau bine … ”, Nu alocă suficiente resurse, timp, şi, măsurile de prevenire, preîntâmpinare a cazurilor de dispariţii ale copiilor sunt… precum ” practica ”, nu teoria de faţadă ! De aceea, societatea civilă, trebuie să se implice ! Fiecare din noi, putem face ceva, trebuie ! Organizaţiile neguvernamentale se implică, noi, ca părinţi, cetăţeni, haideţi să punem umărul, ne stă-n putinţă ! Pentru copiii noştri, pentru că mâine poate fi pe lista copiilor dispăruţi, copilul tău, fratele, nepoţica, vecinul, colegul, oricine… Pentru că, Nu Mă Uita, micuţa, delicata floricică albastră, e Strigătul Copiilor Dispăruţi, din lumea întreagă…

“Cu totii suntem responsabili de protejarea copiilor nostri, cu totii avem obligatia de a le oferi o copilarie fara traume. Tuturor ar trebui sa ne pese ca numarul copiilor disparuti este in crestere si ca de prea multe ori siguranta copiilor este pusa in pericol”…

“In calitatea sa de membru al Federatiei Europene pentru Copiii Disparuti si Exploatati Sexual – Missing Children Europe, Salvati Copiii se alatura celorlaltor 22 de organizatii neguvernamentale din 16 tari membre UE care organizeaza evenimente tematice si campanii de informare referitoare la problema disparitiei copiilor. In Romania este ingrijorator procentul extrem de ridicat al copiilor care parasesc domiciliul de bunavoie. In consecinta, este foarte important sa derulam o campanie de informare asupra motivelor care ii determina pe copii sa plece de acasa, de constientizare a riscurilor la care se expun si de identificare a mijloacelor de prevenire si diminuare a fenomenului” , declara Gabriela Alexandrescu, Presedinte executiv Salvati Copiii Romania. Campania organizatiei Salvati copiii se desfasoara la nivel national si in Timisoara, Iasi, Suceava, Targu Mures, Dolj, Brasov, Neamt, Vaslui, Hunedoara, Caras Severin, prin activitati de informare in scoli si licee, dezbateri, mese rotunde cu reprezentanti ai institutiilor si campanii stradale.

Telefonul unic pentru copiii disparuti – 116.000

Comisia Europeana a decis in urma cu doi ani, si a recomandat tuturor tarilor membre UE, sa aloce un numar telefonic unic pentru pentru copiii disparuti. Acest numar este 116. 000 si este deja operational in Romania, Grecia, Ungaria, Tarile de Jos, Portugalia si urmeaza Belgia si Slovacia. “E cunoscut faptul ca, atunci cand copiii sunt ucisi in urma unei rapiri, peste 70% dintre ei sunt ucisi in 3 ore, iar 90% in 24 de ore de la disparitie. Drept urmare, este indispensabila interventia imediata a serviciilor specializate” a declarat Margarida Barroso, membru independent in Consiliul Missing Children Europe. “De aceea numarul de telefon european pentru copiii disparuti poate salva vieti. Nu exista nici o posibila scuza de a nu lua toate masurile posibile pentru ca numarul sa fie operational in toate statele membre ale Uniunii Europene”, a mai spus Margarida Barroso.

Sursa : www.ziua.ro

Da, NU există scuze pentru cei ce nu pricep că dispariţia unui copil instituţionalizat din unitate nu se anunţă imediat, telefonic organelor de poliţie din teritoriu, NU există scuze pentru că încă se procedează aberant ca abia după 24 de ore să se emită adresă scrisă pentru semnalarea unei absenţe, n-am să pricep niciodată această sminteală patronată direct de cei ce-şi zic cu nesimţire ” autorităţi abilitate ”… argumentul meu e limpede : de ce după 24 de ore, timp în care se poate întâmpla orice, timp în care putem interveni, preveni ceva mai grav… ?

Da, în România anilor 2009, protejăm imaginea instituţiilor, ”divelor ” şi ” prinţişorilor ”, menţinem pe funcţii falşi specialişti, etc. … ” protecţia ” copilului…

Da, spun lucrurilor pe nume : NU se iniţiază controale inopinate în teritoriu, se continuă cu practica anunţării acestor ” controale ” de la centru pe diverse căi de către diverse secretare şi nu numai, de multe ori şefii ierarhici de la centru habar nu au cum se desfăşoară de fapt lucrurile… nu-i aşa, ” stimabili ” farisei proţăpiţi pe nişte biete scaune, voi, cei din teritoriu, numiţi politic ?

Şi dacă mâine-poimâine dispar copiii, nepoţii voştri, ca să vă spălaţi din păcatele nesimţirii, indolenţei, neimplicării, a rapoartelor care numai realităţi NU reflectă… căci Doamne, Doamne, ironic, ne mai ia şi de mânecuţă, doar, doar ne trezim ! Ştiu că sună dur şi aparent a altceva, e însă un Semnal de Alarmă, un Mesaj pe care Sibilla-Sfinx îl urlă de ani de zile urechilor surde tot sperând că… poate într-o zi… Pentru mine, florile de nu-mă-uita, au… Nume, cu tristeţe o spun,dar, răspicat !

Impunerea Legii Tăcerii de către nişte jalnici jurişti ce nu gândesc, de către nişte ” stimabili ” ce ţin cu dinţii de scaune, contrazic realitatea, care realitate nu e roz şi necum precum cea zugrăvită pe… hârtii… Asumarea responsabilităţilor, prevenirea, preîntâmpinarea, să accepţi şi să agreezi mai degrabă o alarmă falsă decât să te faci părtaş, complice prin neimplicare la absolut orice se întâmplă, sunt priorităţi, ar trebui să fie atitudini, modele… nu-i aşa, ” inocentă protecţie ” a copilului ?

Este alarmant şi îngrijorător numărul copiilor dispăruţi de la domiciliu sau din instituţiile de ocrotire… NU contează nici măcar dacă o fac de bună voie ! Sunt copii, NU conştientizează riscurile grave la care se expun, cum să conştientizeze copilul dacă Adultul NU o face dar, a deprins ” abilitatea ” de-a se preface… factorii responsabili şi de decizie sunt mult mai atenţi la ambalaj, glazură, să nu răsufle,să nu pută, să nu transpire, NU la siguranţa şi securitatea copiilor… oricât s-ar minţii, nu se va putea continua la nesfârşit, statistica spune una, rapoartele de activitate alta… că există nereguli, disfuncţionalităţi, mitomanie, abuz în serviciu, trafic de influenţă, nu e o acuză gratuită ci, o mare problemă, una care trebuie Asumată şi Rezolvată, Recunoscându-se că Există, ca prim pas ! ” primul pas în rezolvarea oricărei probleme e să recunoşti, conştientizezi, că există… ” Valabil pentru familie, aparţinători, instituţii de ocrotire, autorităţi abilitate ale Statului , etc.

Dincolo de Zidurile Tăcerii, impuse, se petrec multe, duhnesc multe din ele… şi mai multe, din nefericire, prea târziu ! Acesta e unul din motivele pentru care, voi continua să îndemn la denunţarea neregulilor, tartorilor, chiar dacă în România avertizorul îşi plăteşte preţul ruperii tăcerii, chiar dacă avertizorul devine ţinta unor scenarii diabolice menite să ascundă mizerii sub preş şi să apere imagini, să fardeze zulufii unor diavoli/diavoliţe cu chip uman şi NU să fie sprijinit în Demersuri cum ar fi firesc, chiar dacă la asemenea mascarade ieftine consimt să se complacă inclusiv personaje marcante şi-n scurt timp avertizorul devine din victimă, voce, fiinţă… devine ” abuzator ”, c-aşa doreşte câte-o fâţă, fustă, şi aşa ” înţelege ” autoritatea, profunzimea expresiei : a proteja… rezultatul, copii dispăruţi, deveniţi victime mai apoi, victime ale haitelor străzii, ale exploatării sexuale, ale traficului de minori !

Părinţii, societatea, Biserica, organizaţii, asociaţii, Statul… se impune să consimtă la colaborare, la asumarea responsabilităţii faptic, nu limitându-se la teorii şi-atât, ci, prin implicare, prin trezirea conştiinţei fiecăruia din noi, prin renunţarea la minciuni, prin sancţionarea incompetenţei, prin renunţarea la promovarea non-valorilor şi numirile aberante pe criterii politice şi nu al competenţei, prin a spune lucrurilor pe nume şi-a lua măsuri care să vină-n întâmpinarea evenimentelor şi tristeţilor cu care ne confruntăm zilnic, prin schimbarea legislaţiei dacă e cazul. Repet, în speranţa că poate cineva aude, într-o zi, şi nu mă refer doar la cazurile de copii dispăruţi din instituţiile de ocrotire, ci şi a copiilor dispăruţi de la domiciliu : de ce semnalarea scrisă către autorităţi abia după 24 de ore ? Multe din actele ce ţin direct de Legislaţie în domeniul protecţiei copilului, familiei, se impune a fi regândite, reformulate, să se aducă îmbunătăţiri, să se acopere lacune, goluri, să se preîntâmpine, să nu se mai permită ” loc ” de interpretări şi jonglări la o adică prin hăţişurile legilor, căci, în cazul petrecerii unor tragedii, se practică încă ” o mână spală pe alta ”, vinovaţi sunt oricine numai şefii nu, stabilirea vinovaţilor uneori, chiar NU mai încălzeşte cu nimic…

Chiar dacă tineri, copii, pleacă de la domiciliu, şcoală, din instituţie, de bună voie, din teribilism, ademenit de anturaje dubioase frecventate, ispitit de mirajul ” libertăţii depline ”, fără să conştientizeze ce poate urma, riscurile la care se expun… rolul nostru al tuturor, datoria noastră morală e să prevenim prin implicare directă, efectivă ! Altfel, mai târziu poate devenii prea târziu şi… ne vom trezi cu tot mai puţini copii, dar cu turme, haite, tone de… Şefi şi ne vom fi meritat destinul !

Sibilla

Sunt născut în Braşov, dar o parte din copilăria mea mi-am petrecut-o într-un sat transilvănean. Bunicii mei – care acum sunt plecaţi în lumea îngerilor – erau nişte giganţi ai muncii. Se trezeau de dimineaţă să aibe grijă de animale, să facă de mâncare, să aibe grijă de curte, grădină, să cultive ogoarele. Eu îi ajutam. Îmi plăcea să fac treabă. Îmi aduc aminte ce plăcere nebună de a face una sau alta aveam, îmi aduc aminte câte curiozităţi aveam, îmi aduc aminte de meciurile de fotbal pe care le făceam cu băieţii din sat… şi câte şi mai câte nu faceam; îmi era milă de miei când era treaba de a fi tăiaţi şi făceam foarte urât (mă ataşam de ei ca orice copil inocent, nici acum nu pot să manânc carne de miel), dacă-mi pica ceva scris în mână, citeam tot… nu conta că era carte, ziar sau bucata de ziar cu care bunica înfăşurase vreun ou. Ascult şi acum cu plăcere muzică populară (în special, ardelenească) şi m-aş băga oricând la o învârtită.

De aici am eu respect pentru ţăranul român, pentru munca bine făcută, respect pentru adevăratele valori. De aceea, nu sunt fiţos şi nici nu cred că voi fi, nu sunt jmeker şi nici nu vreau să fiu. Lumea privită de acolo părea simplă, eu aveam vârsta pe care o aveam, aveam familia mea, preocupările şi visele mele.

Dar eu nu voiesc să scriu amintiri din copilărie. Motivul sau intenţia acestei postări este de ce iubesc/nu iubesc ţara în care trăim.

Îmi iubesc ţara pentru că aici trăieşte familia mea, îmi iubesc ţara pentru că tot aici sunt şi cei mai mulţi prieteni ai mei. Îmi iubesc ţara pentru cei câţiva campioni şi olimpici care mai fac să se audă de bine şi de noi. Îmi iubesc ţara pentru că e atât de frumoasă. Mă bucur pentru că încă mai avem libertate de exprimare (sau măcar iluzia acestei libertăţi). Îi mulţumesc lui Dumnezeu că trăim în pace. Iubesc România pentru acei oameni care şi-au mai păstrat valorile, omenia şi bunul simţ nealterate.

Urăsc România pentru că în decembrie 1989 au murit nişte oameni ai căror asasini nu au fost prinşi şi pe nimeni nu mai interesează. Urăsc să ştiu că minerii lui Cozma şi Iliescu au omorât atâţia studenţi în Piaţa Universităţii pentru că au îndrăznit să se manifeste şi lumea a uitat. Urăsc să văd că în România totul este pe bază de şmechereală, urăsc să văd că atâţia sunt bogaţi, dar nu au produs nimic în viaţa lor şi au făcut doar afaceri cu statul, urăsc să intru în spital din cauză că niciunui doctor nu-i pasă de tine şi trebuie să-ţi goleşti buzunarele şi conturile dacă lei ai doar pentru a te băga în seamă. Urăsc să ştiu că românii care au probleme în ţări străine, nu sunt apăraţi de ambasadorii plătiţi să fie la dispoziţia acelor cetăţeni, urăsc să văd că legea se interpretează întotdeauna în favoarea celui care are partea leului, urăsc felul iresponsabil în care votează românii şi modul în care se lasă păcăliţi. Urăsc faptul că la sarmale şi mititei din bani publici ies în străzi românii cu sutele/miile, dar pentru cauze adevărate cum ar fi condiţii de muncă mai bune, protecţia mediului sau alte multe cauze nu iese mai nimeni. Urăsc faptul că avem cele mai multe impozite şi una dintre cele mai mari fiscalităţi. În acelaşi timp, noi avem printre cele mai puţine firme pe cap de locuitor din UE, nu avem nicio economie şi nu producem nimic. Urăsc că avem ţara plină de bănci străine care înrobesc de-a dreptul pe românul naiv ce-şi face credit la oricare dintre ele, urăsc că au comisioane şi dobânzi pe care în ţările lor de origine nu le au şi le pot modifica după cum vor muşchii lor, iar statul nu face nimic. Urăsc magazinele moderne care ne vând legume, fructele şi carnea injectate cu coloranţi şi alte chimicale la preţurile pe care le vor ei, preţuri care mai tot timpul sunt mai mari decât în Germania sau Spania. Urăsc că nu avem nici agricultură, nici turism. Îi urăsc pe politicieni că promit mereu, nu fac nimic din ce promit şi-i urăsc pe alegători pentru naivitatea lor. Urăsc să ştiu că avem cel mai scump metru pătrat de autostradă din lume, dar nu avem nicio autostradă. Urăsc să văd tineri absolvenţi de facultate capabili angajându-se vânzători la tarabe şi urăsc să văd oameni fără studii şi care nu ştiu nici să scrie corect româneşte ocupând funcţii importante. Urăsc să văd televiziuni care au doar programe de îndobitocirea populaţiei. Urăsc vedetismele. Urăsc  ziarele  care transformă orice subiect în pornografie, urăsc noile coduri juridice conform cărora actul de viol cu un bebeluş este considerat la fel cu actul de viol cu un minor de 17 ani. Urăsc că ne-am vândut şi resursele şi depindem de alţii. Urăsc faptul că nu s-a construit nimic din ‘90, iar când cineva vrea să facă ceva, intâmpină sute de piedici (cazul aeroportului de la Braşov). Urăsc faptul că am preluat muzica şi limbajul ţiganilor. Urăsc să văd politicieni care-şi asumă răspunderea, dar nimeni nu plăteşte nimic. Urăsc faptul că singurele idei de a trece peste această criză sunt concedierile şi creşterea taxelor şi impozitelor. Urăsc faptul că România este într-o criză continuă de aproape 20 de ani. Urăsc sentimentul că orice ai face, nu prea ai nicio şansă dacă nu eşti de-al lor. Urăsc faptul că tot mai mulţi români îşi pierd omenia şi bunul simţ.

Romanul s-a nascut filozof… Isi da cu parerea despre orice, chiar daca nu se pricepe la subiect. El insa filozofeaza si este convins ca el si numai el are dreptate! Cei care incearca sa il convinga de contrariu, aducand argumente puternice in aceasta privinta, sunt niste prosti. Asta e, nu ma deranjeaza, sa filozofeze omu’ daca asta vrea, de ce l-as opri eu? Dar cand il aud ca filozofeaza la diverse emisiuni, nu mai e ok… De ce? Pentru ca sunt oameni care il aud filozofand si chiar il cred!

Si am auzit niste aberatii in ultimul timp de ma ia durerea de cap, mai ales in legatura cu criza economica, doar e la moda subiectul si toata lumea s-a gasit sa-si dea cu parerea. As putea sa fac un top al celor mai stupide motive invocate:

1: Lacomia

Dom’le, din vina noastra s-a ajuns la aceasta situatie; cine ne-a pus sa ne luam masina si casa pe credit? Acum sa strangem din dinti si sa suportam situatia, ce mai comentam atata?

CUM sa dai vina pe consumatori pentru criza economica? Si noi chiar sa fim asa fraieri sa inghitim galusca? Refuz sa cred ca exista persoane care dau crezare acestor fabulatii. Consumatorul, monser, este rational – nu este nevoie sa aduc argumente in aceasta privinta (pot sa fac trimitere la cateva carti, if necesarry). Consumatorul este rational si actioneaza cu unicul scop al maximizarii utilitatii. Bun, si in acest caz, cum sa il acuzi de lacomie? Eu nu am auzit vreo persoana spunand ” Eu nu imi iau credit sa imi cumpar casa/masina, desi mi-ar folosi, pentru ca acest lucru ar putea afecta economia pe termen lung.” Daca omul cugeta si realizeaza ca ar fi mai bine sa isi ia credit isi ia si gata! Atat timp cat PIATA ii ofera aceasta oportunitate nu putem da vina pe el.

2. Este bine ca statul sa pompeze bani pentru a “salva” economia/ in acest mod se alege raul cel mai mic.

Guvernul SUA intentioneaza sa refaca economia cu ajutorul unui plan in valoare de $2000 miliarde. Activele toxice vor fi cumparate de catre stat, se vor nationaliza companiile in prag de faliment, ca sa nu sufere americanu de rand, cica. Se tot vorbeste de o “criza de lichiditati” – in acest caz, cresterea masei monetare de catre Banca Centrala ar trebui sa rezolve problema, nu? Surpriza: nu o rezolva! Oare de ce?

Banca centrala poate decide oricand extinderea masei monetare – banii de hartie pe care ii produce nu costa nimic. Statul salveaza bancile de la faliment pentru ca nu are nimic de pierdut; insa, dupa cum stim, falimentul este expresia economiei de piata, cu ajutorul falimentului resursele ajung in proprietatea celor care pot sa le administreze mai bine; daca statul cumpara activele toxice ale companiilor cu probleme, companiile respective sunt protejate de faliment… Statul si Banca Centrala sunt parintii risispitori ai copiilor risipitori, solutiile pe care ei le propun sunt solutii pe termen scurt, ei produc non-valoare – bani de hartie , atat! De ce sa ii tina statul sub aripa sa protectoare pe cei care au gresit? Daca stii ca orice ai face statul te salveaza si pierderile cauzate de tine vor fi nationalizate, ai tendinta sa te comporti nesabuit.; Costa mult prea mult sa faci o companie in stare de faliment sa mearga. Din nefericire acestii $2000 de miliarde nu salveaza economie, si ce investitor doreste sa actioneze pe o piata instabila? Cat a mers a mers… acum investitorii stiu ca nu mai merge si ca trebuie sa astepte o stabilizare a economiei, iar pomparea banilor in economie adanceste dezechilibrele, sub nici o forma nu aduce o stabilizare a economiei.

3. Se mai gasesc unii sa afirme ca noi nu suntem in criza economica, ba chiar ca vom fi printre putinii care vor reusi sa o evite. Poftim?? Domnilor, criza economica inseamna “un declin vizibil al activitatii economice”. Oare nu se observa deja declinul? Uitati-va in jur, n-aveti cum sa il ratati; e mare, negru si ne urmareste, se ascunde in spaima pe care o traim zi de zi de a nu ne afla pe urmatoarea “lista neagra” a disponibilizarilor. Traim in secolul “globalizarii”. Daca eram izolati de restul lumii, poate exista posibilitatea sa nu fim atinsi de criza. Insa gandindu-ma la politica economica dusa in ultimii ani la noi in tara, putin probabil sa nu fi ajuns intr-un final in “criza” – mai bine zis, starea reala a economiei romanesti. “Criza economica” mi se pare o denumire pompoasa pentru starea reala a economiei. Ne ascundem sub aceasta denumire pentru a mentine vie speranta : o criza parca dureaza mai putin… Daca spunem adevarul, ca de fapt asta e starea reala a economiei, nu “da” bine.

Nimeni nu spune insa cine sunt adevaratii vinovati : statul si Banca Centrala – si bancherii ei, bineinteles. Banca Centrala pentru ca emite bani dupa bunul plac, in functie de interesele politice. Statul pentru ca este paternalist; bancherii pentru ca sunt complicii Bancii Centrale. Dar despre aceste lucruri vom vorbi intr-un post viitor (maybe??).

Fraților, e de nașpa. Arde super noul nostru bazar. Marfa cea de toate zilele turcești s-a dus pe focul iadului. Aiurea pentru cei care chiar trăiesc din afacerea asta și păcat pentru că în sfârșit a fost reabilitat, acoperit, etc.

1. CLASIFICARE

-Boli coronariene: angina pectorala, infarctul miocardic.

-Tulburari de ritm cardiac: tahicardii, brahicardii, aritmii.

-Hipertensiune arteriala, hipotensiunea arteriala.

-Tromboze cerebrale.

-Arterita arterelor periferice.

2. CAUZE

-Colesterolul: valorile crescute ale L.D.L. ,si scazute ale H.D.L.( datorat alimentatiei bogate in grasimi animale)

-Trigliceridele care depasesc1,4 g/l( datorita excesului de dulciuri, zahar, miere, bomboane, dulceata, biscuiti, aluaturi, prajituri, consumului de alcool in exces, tratamentului estrogenic-anticonceptionale, tratamentul menopauzei, anumite diuretice, cortizonului)

-datorita obezitatii,

-datorita diabetului gras.

Scaderea nivelului trigliceridelor la obezi si diabetici: prin simpla scadere in greutate.

PESTELE GRAS: SOMON, MACROU, SARDINA, TON-30g peste pe saptamana-este singurul aliment care amelioreaza  procentul de trigliceride.

-Hiperglicemia: nivelul zaharului in sange poate fi scazut prin: activitati fizice moderate( plimbari), consumul de cereale fara zahar, paste fainoase din grau integral, paine GRAHAM, orez integral( nedecorticat), legume uscate( linte, naut, bob, soia, fasole), fructe si legume verzi -zilnic.

-Hiperuricemia- o valoare a acidului uric peste 70 mg/l, favorizeaza modificarea peretilor arterelor. Persoanele bolnave de guta, fac mai des infarct moicardic.

-Deficitul de antioxidanti: ingeram prea putine vitamine: A, C, E sau Seleniu, Zinc, Cupru, polifenoli. Nu se recomanda consumul de tablete cu astfel de substante, ci procurarea lor din alimente.

-Tabagismul: creste tensiunea arteriala, creste colesterolul “rau” si il scade pe cel “bun”, micsoreaza calibrul vaselor, creste vascozitatea sanguina, scade oxigenarea celulara.

Fumatorul are o perceptie alterata a gustului, de aceea abuzeaza de grasimi si sare.

-Stresul: sunt doua tipuri de raspunsuri la stres: tipul 1: persoana nervoasa, se misca neincetat,mereu surmenat-risc crescut de boli cardio vasculare.

tipul 2; angoasat, anxios, lipsit de comunicativitate: predispus la ulcer, colita.

In functie de grupa sanguina a persoanelor, se vor alege exercitii fizice sau metode de relaxare( vezi REGIMUL GRUPA SANGUINA O SI GR. A)

-Sedentarismul: lipsa de activitate fizica, specifica persoanelor pensionate, este un factor agravant in boli de inima. Faceti plimbari de 45-60 minute cel putin 1 data pe zi, urcati scarile pe jos, in ritmul vostru-si inima va va multumi!

Se pare că ziarul Cancan a devenit în ultima vreme un fel de “necrolog” al relaţiilor. Aşa cum ne mirăm de multe ori că “uite, s-a dus şi ăla… ce om bun era”, cam la fel e şi în cazul ăsta: “Uite ce pereche potrivită, ce fericiţi PAR.” Corect spus “par”.

Speculaţii despre despărţirea dintre cei doi au fost multe în ultima perioadă. Zvonul a fost confirmat de Andreea Raicu. Tudor Chirilă în schimb nu a răspuns la telefon. Nici pe blogul lui nu apare nimic. (paranteză- Şmecheria acum este să termini relaţia atunci când eşti întrebat de ziariştii de la cancan? Asta înseamnă să fii un om ocupat, să nu ai timp nici să îţi închei oficial socotelile…)

Frânturile relevante din declaraţia smulsă de reporter de pe buzele Andreei Raicu:

Ne-am despartit si atat… cum ti-am spus. Am avut o discutie civilizata, matura, asumata si eu sunt foarte fericita cu aceasta decizie

Cum Andreea e o tipă care vrea să fie în tendinţe a preluat şi ea modelul despărţirilor “civilizate” gen Miahela şi Elan. Doar nu era să o copieze pe Ana Maria Ferenţ care a spus şi cui nu a vrut să ştie de certurile cu fostul ei soţ. Erau lucruri mai plăcute şi mai utile de aflat… Comparaţia e  întâmplătoare, am vrut cel mult să dau un contraexemplu, şi ca persoană, şi ca situaţie. O stimez pe Andreea Raicu.

[...]eu imi doresc o relatie profunda si temeinica. Eu mi-am dorit totdeauna si imi doresc, in continuare, un copil. El are alte planuri individuale, asa incat mi s-a parut mai intelept sa ne separam destinele

Andreea Raicu a recunoscut în repetate rânduri că îşi doreşte un copil iar în ultimul timp lucrurile s-au precipitat destul de mult în această direcţie: renunţarea la fumat, vizitele destul de dese la ginecolog (se pare că nu erau doar cerneală pentru umplut paginile cu poze supradimensionate). Tudor nu a manifestat acelaşi interes. Mai mult decât atât, cred că insistenţa fostei sale iubite pe această temă chiar l-a speriat. (Să fie oare spiritul specific Vama Veche (staţiunea) – carpe diem (trăieşte clipa)? …hehe…)

Bărbaţii au acest obicei enervant, cei care nu s-au maturizat suficient mai bine zis. Propoziţii precum “Pot să-mi las periuţa de dinţi la tine?”; “Vreau să fiu aleasa ta (by Andra…)” şi “Ceasul meu biologic a început să ticăie” au acelaşi efect cu a trage cu praştia către un stol de vrăbiuţe. Cele mai multe îşi iau zborul. Femeile foarte tinere îşi mai permit să îmblânzească “bestia” cu vorbă bună şi cu multă răbdare dar cele care nu vor să ajungă la 40 de ani fără să fi întemeiat o familie trebuie să pună “biciul” pe animalul confuz, să-l privească direct în ochi şi să evalueze dacă sunt sau nu şanse să-l aducă acolo unde vrea ea, acolo unde ar trebui de fapt toate relaţiile serioase să ajungă.

Pierderea unei persoane care a însemnat enorm pentru ea poate că a grăbit lucrurile, astfel de momente te fac să îţi reevaluezi întreaga viaţă, confruntarea cu moartea lasă răni adânci şi de multe ori dorim să grăbim cicatrizarea lor printr-o direcţie mai bună în care să meargă existenţa noastră privilegiată …prin simplul fapt că noi putem să conjugăm verbul “a fi” la persoana I iar alţii… nu.

Pentru un conflict ai nevoie de doua parti. Eu nu sunt un om conflictual, asa incat scenele la care te referi au avut un singur protagonist in trecut. Iar viitorul meu, il exclude

Aceasta este de departe cea mai interesantă dintre declaraţii. Cu subtilitate şi fineţe, Andrea Raicu ne spune că el era cel cu gura mare, că el punea paie pe foc, că el isca cearta cu alte cuvinte. Faptul că imediat după aceea răspunde că acum “e liniştită” la întrebarea “dacă este tristă” confirmă acest lucru (Nu, nu am descoperit roata, dar unii pur şi simplu nu pot să citească printre rândurile unui discurs elegant).

Eu una nu am avut sentimentul de “linişte” decât atunci când legături foarte zbuciumate s-au sfârşit. Dar la fiecare e diferit. Important e că relaţia respectivă îi făcea rău şi că s-a debarasat de ea. Iar pentru cine se întreba ce se va întâmpla cu acea casă despre care toată lumea spunea că va fi căminul LOR, ei bine, va rămâne la Andreea, din simplul motiv că ea a proiectat-o, ea a finanţat-o şi se pare că NUMAI EA avea de gând să locuiască acolo. Mai relevant este faptul că a dărâmat un castel poleit cu aur dar cu încăperi friguroase şi neprimitoare, iar pentru noi s-a mai dărâmat un mit.

De vorba cu superiorii:

Subconstientul reactioneaza fara acceptul constientului si fara dare de seama la o multime de factori. Dintre acestia voi lua in discutia din acest articol doar ceea ce ma intereseaza, i.e. negatiile, diverse forme de refuz, interpretabilele. Efectul acestora creeaza intre interlocutori piedici mai mari sau mai mici in functie de felul si momentul in care sunt folosite. Fireste un “nu” strasnic si verde in fata nu mai lasa loc de indoiala si bullshit subconstient.

Sa vorbim despre “nu stiu”. Nu stiu asta este o expresie fireasca a nestiintei. Un nonraspuns.

De ce ai putea sa nu stii ceva?

a) nu te-ai mai intalnit cu situatia in trecut;

b) nu te-a interesat, deci n-ai avut cum sa te intalnesti cu situatia in trecut (exceptie: ai dat peste situatie din greseala – nu se ia in calcul);

c) iti trebuie ceva timp sa te decizi asupra unui lucru si pana cand decizia e luata “nu stii” care o sa fie;

d) pur si simplu “nu stii” (si te-ai chinuit sa afli).

Ei bine, toate aceste situatii nu inseamna nimic in momentul in care de la tine se vrea un raspuns. Nicio explicatie nu te salveaza pentru ca nu ti se cere asa ceva, ci raspunsul la o intrebare. Daca il stii, te-ai scos si nu trebuie sa te mai stresezi cu reactii din cele mai variate dintre care niciuna nu te avantajeaza.

Daca nu stii, oricare ar fi a-ul, b-ul, c-ul sau d-ul tau e bine sa eviti aceste doua cuvinte. Printre alternativele tale se inscriu:

- daca ai o banuiala, daca ai auzit un zvon, aici este salvarea ta, trebuie sa le formulezi intr-un raspuns: din cate stiu/am auzit eu …. (ia in considerare “adunarea” informatiilor din mai multe surse este din ce in ce mai apreciata);

- daca nu esti in situatia mai sus numita dar iti trece prin minte o presupunere, baga, DAR, nu oricum. Nu zici: presupun ca. Corect: cred ca e bine sa procedam in felul urmator (la asta ar cam trebui sa stii si de ce, mai presupune si tu ceva). Nota: nu exagera;

- daca nu ai habar despre ce e vorba si n-ai cum s-o dai la intors: o sa mai interesez si va anunt cat mai repede posibil (optional: de fapt chiar am citit/auzit zilele trecute de problema asta…);

- cand te incadrezi la punctul c, cel mai “elegant” mod de a evita este: ma gandesc si va dau un raspuns cat mai repede (si ar fi bine sa nu astepti vreo 2 luni).

Spor la treaba.

Un sat îsi dorea un preot care să fie deosebit de credincios. Atunci când se va ruga pentru ploaie să plouă, când se va ruga pentru soare să fie soare. Episcopul era în încurcătură. Nu era nici un preot care să vrea să meargă în parohia aceea. Într-un târziu, un tânăr absolvent a zis: „Mă voi duce eu.” Mirat episcopul l-a întrebat: „Cum, ai curajul să te duci? Poţi ?” „Da, mă voi duce si mă voi ruga pentru ploaie sau pentru soare, cu o singură condiţie: atunci când vor vrea ploaie, tot satul să vrea să plouă, iar când vor soare, tot saul să vrea să fie soare.”
Aplicatie
Lipsa unităţii duce de cele mai multe ori la pierderea libertăţii. Dictonul roman „divide et impera” – „împarte si stăpâneste,” este revelator în privinţa aceasta. Pe de altă parte unitatea crestină nu este numai un acord de principii, care să ţină împreună o comunitate în faţa vrăsmasului, ea este o unitate a credinţei si în mod special una a dragostei.

Toată lumea știe că o echipa este eficientă atunci când este unită. Nu asta am încercat să transmit prin acest articol. Mai degraba la fel ca și acel preot tânăr îmi dau seama că este foarte greu în ziua de azi pentru o echipă să poată să rămână unită. Fiecare dorește să urce, să fie șef. “Spălarea picioarelor” s-a demodat, esti un nimeni dacă nu esti șef. Mai sunt și alti factori care distrug unitatea și pe care va las pe voi să îi găsiți după experientele (placute sau mai puțin plăcute ale fiecăruia).

De ce e greu să avem unitate în diversitate ?

Aștept de asemenea să gașim atât cauzele cât și rezolvarea. Cred că o să va ajute acest articol (cel puțin pentru mine înseamna mult acest aspect).

De ce e greu să avem unitate în diversitate ?