Avem un nou membru în familie (dacă reuşeşte să treacă de taică-miu). N-are încă nume, din moment ce nu are nici un viitor cu noi încă. A fost abandonat sau poate nici măcar atât; poate că de la început a fost al nimănui. E mic-mic-mic, numai oase şi blană, o blană frumoasă, gri deschis, mai puţin coada, labuţele, vârfurile urechilor şi boticul, care sunt un gri mai închis şi care se asortează perfect cu albastrul – bleu al ochilor.Are un apetit grozav de a miorlăi fără niciun motiv aparent (zic aparent, pentru că o şti el ceva) şi o slăbiciune pentru Jessie, pe care o urmăreşte prin toată casa (a observat şi el – e un el – că amândoi fac parte din aceeaşi grupă a îmblănitelor). Oricum, Jessie nu se supără, pare chiar amuzată de prezenţă (asta în măsura în care un câine se amuză) şi cred că îl vede ca pe o jucărie, din moment ce îl smotoceşte într-una.

               Nu are deloc stare, dar la un moment dat am reuşit să-l păcălesc să stea locului şi să se culce. Şi apoi, cu riscul de a-l trezi, i-am facut poza asta: nu m-am putut abţine .

Oricum nu l-a ţinut mult, o mişcare a fost de-ajuns să trezesc bestia – iar a început să miorlăie. Simpatic a fost mai târziu; după ce s-a jucat puţin cu el, sor-mea s-a apucat de citit, şi el se cuminţise pe umărul ei de unde urmărea caraghios urmele pixului, lăsate pe hârtie când sor-mea mai nota câte ceva. Acum când scriu postul, a adormit iar, în poală.

               Nu ştiu dacă o să rămână multă vreme prin preajmă, oricum, o săptămână jumate,  cât mai stau în Buzău, o să mă bucur de el. Şi dacă taica-miu nu-l vrea, ei bine, o să-l iau cu mine la Cluj (ştiu că n-am cum, da’ până una-alta, lasă-mă să spun aşa!  – Încep să descopăr tot mai multe lucruri pe care nu le mai pot face… prea curând… şi tot mai multe pe care abia acum le pot face .)

                                                           Noapte bună, pufulici!

… pentru că a trecut atâta timp de când am scris ultima dată. Dar posturile nu trebuie să aibe continuitate, nu? Pentru că nici stările, de multe ori, nu au.

O vreme nu s-a mai întâmplat nimic notabil, şi nici eu nu eram în starea de a observa lucrurile mărunte. S-o numim  perioada de amorţire. (Nu mi-a plăcut clasa a 12-a. Şi nu din cauza bacului; bacul a fost ghiontul care m-a scos, totuşi, din starea de “nu se întâmplă şi nici nu am chef să se întâmple  nimic”. Motivul e altul..în alt post, poate). Apoi s-au întâmplat prea multe şi prea mari lucruri.  Iar despre lucrurile importante (am descoperit eu că) nu-mi place să scriu; e mai uşor şi parcă sunt mai multe de spus despre nimicuri – cum sunt mai lipsite de adâncime, nu mă tem că aş putea să nu le surprind profunzimea.

Lucrurile importante îmi stârnesc sentimente complicate şi ambigue, pe care nu le pot exprima cât de cât coerent, cărora nu le pot surprinde corect “amplitudinea”. Aşa că aleg, într-un mod semiinconştient,  să nu scriu despre ele. 

Şi nici n-ar fi atât de multe de spus. Din vacanţa la Ionuţ, ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că am putut fi toţi împreună, că ne-am revăzut, că orice am fi făcut, eram toţi. Nici plimbarea prin Barcelona n-ar fi contat dacă nu am fi fost amântrei. Mai mult decât oraşul mi-a plăcut că eram doar noi, cutreierând străzi, vizitând, certându-ne sau râzând, descurcându-ne, dormind pe rând ca nu care cumva să rămânem desculţi iar ).  Fiind împreună, oraşul nu ne mai era străin, pentru ca devenise doar un cadru în care noi să putem interacţiona (n-am mai avut niciodată senzaţia asta de familiaritate într-un oraş care să nu fie al meu; acum devenise al nostru).

Cât despre facultate, încă nu s-a întâmplat nimic. De la toamnă începe totul (şi la fel cum vara a început la Cluj, toamna tot acolo va veni ). Admiterea a fost doar un mod de a crea energie potenţială. Cinetica – de la 5 octombrie încolo.

Iar marea, ei bine, marea a fost tot o stare de spirit, nu o întamplare.  A fost fericire. Aş strica senzaţia pe care mi-a creat-o şi care încă staruie (deja îmi e dor să mă întorc la Costineşti) dacă aş începe să o povestesc.  

Asta mi-a fost vara până aici, şi descopăr că ce a rămas din ea sunt senzaţiile şi sentimentele şi nu întâmplările… şi îmi place aşa. Este o vară nemaipomenită după care va urma un an asemenea. Presimt şi promit.

Zilele trecute ma intrebam cu Andreea la ce fac teasing palariile de pe stalpii din Bucuresti? Nu am realizat pe moment ca erau in culorile Pro TV, iar raspunsul a aparut astazi cand postul de televiziune a lansat campania Jos Palaria! prin care se doreste promovarea respectului, bunului simt, valorilor s.a. Initiativa mi se pare laudabila, trebuie sa urci pe acel site filmuletele cu oamenii in fata carora merita sa faci o plecaciune, nu am inteles foarte bine cat de des apar la TV. Daca sunt tari pot da dupa pasionalele lor stiri cu crime o astfel de stire. Mi se pare important sa nu fie doar o campanie prin care urci un filmulet si atat pentru a avea Pro TV trafic.Inca am dubii referitoare la reusita si durata campaniei avand in vedere ca tocmai Pro TV promova incultura, manelele, dar poate ca s-au trezit si vor face mult buzz in jurul ideii. Cred ca un mod de a avea o campanie de succes este ca si celelalte televiziuni comerciale sa preia trend-ul si poate ca asa nu ne mai vaitam de specimenele gretoase de la tv…

Despre ce persoana ai face un film? Eu as folosi un batran.Care? Sunt destui geniali.

Eram în primul semestru al anului 4 de facultate când am fost întrebat: ce vrei să faci în continuare?

Simplu: pe la începutul anuluii viitor vreau să găsesc ceva de lucru temporar, ca nu am bani deloc, ceva sa nu fie nici rău, dar nici prea bine, şi după ce termin facultatea găsesc un job real.
Absolut total din senin, fără ca au să caut deloc, la sfârşitul lunii ianuarie un prieten trimite un mass-mess: cine e interesat de un post de grafician, să dea un semn. În 1 februarie eram angajat.
Am terminat cu licenţa în iulie, în august am căutat de lucru şi am şi găsit. Şi m-am gândit aşa: aici stau ceva mai bine de un an, un an si jumătate poate, apoi vreau să plec din ţară, să fac ceva experienţă de lucru internaţională. Evident că n-am căutat dar clar vroiam. Şi hop, se iscă o oportunitate chiar în firma în care lucram. Am fost primul pe lista de plecare. După întoarcere a fost situaţia de aşa natură încât a trebuit să rămân în ţară, deşi aş fi vrut să plec. Am zis în gândul meu, clar, trebuie să lucrez la altă firmă. Din nou nu am căutat, dar la mai puţin de o lună primesc un telefon, că mi-a fost găsit cv-ul pe un site de recrutări, să merg la interviu.

Sunt vreo 9 luni de când sunt angajat aici şi începe să mă îngrijoreze situaţia în care mă aflu: nu am nici un plan, ce urmează să fac în continuare? Dacă nu ştiu, cum pot să fac ceva? Dacă nu ştiu unde vreau să ajung, de unde ştiu încotro să mă îndrept?
Mă loveşte un gând: oare e cazul să schimb domeniul? Să renunţ la slujba de programator pentru a porni pe un nou drum? Oare e deja timpul să mă orientez spre un post de vânzări?

Ştiu că la un moment dat asta o să fie direcţia, că o să fac vânzări, apoi consultanţă şi într-un final profesor universitar, dar, oare e deja timpul să mă îndrept spre vânzări? Mă gândeam că mult mai încolo în timp. Dacă ar fi să împart viaţa mea în bucăţi de timp, oare cât aş aloca pentru a fi programator? Când vreau să mă apuc de altceva?

Dacă vreau să fie în curând trebuie să mă străduiesc serios. Ştiu că o să implice efort imens nu doar din punct de vedere teoretic, pentru că am foarte-foarte mult de citit şi de experimentat. Efortul cel mai mare o să fie cel intern, pentru că momentan nu am personalitatea orientată în direcţia aceea, nu sunt deshis către oameni, către discuţii, către negociere. Acum dacă discut cu cineva o chestiune, fie e aşa, fie invers, fără prea multe nuanţe. În vânzări nu exista decât nuanţe, nimic nu e precis, nimic nu e stabil. E cu totul altă lume. O să renunţ la statul în faţa monitorului de calculator pentru agitaţia din mediul de afaceri.

Ştiu că asta vreau să fac, întrebarea e când?

Cum iti poti da seama daca furia ta incontrolabila, isteria, senzatia de bomba cu ceas este justificata, sau doar hormonii iti joaca feste? E “pana aici, m-am saturat de situatia asta” sau doar SPM?? Daca pana azi ai putut suporta o situatie neplacuta cu zambetul pe poze, inghitindu-ti frustrarile si cautand motive de consolare, atat de multe si variate, incat ajungi sa crezi ca si tie ti-e bine, daca lui ii este, iar azi ti-ai dat seama ca NU, nu ti-e bine, ce stare este de luat in seama?? Starea de azi va trece. Si starea de bine va trece. Astea alterneaza si iti pun nervii pe bigudiuri.

Nu stiu pe care sa o iau in seama. Pot gresi daca iau o hotarare la furie sau pot gresi daca NU iau.

Acum citesc “Mananca, roaga-te, iubeste” de Elizabeth Gilbert. Am terminat partea cu India, meditatia, cautarea lui Dumnezeu, a binelui, a linistii, a echilibrului. M-am regasit in multe pasaje, in multe tare de comportament, in lipsa crasa de spiritualitate. Cred ca, pe undeva, L-am pierdut. Mi-e dor de El, de puterea pe care mi-o dadea sa trec peste toate. De seninatatea cu care acceptam lucrurile care nu se potriveau cu vointa mea, in numele vointei Lui. Nu stiu daca frustrarea, ura si nervii sunt o baza buna spre a-L cauta, desi acum am cea mai mare nevoie de El. Doar ca acum, incrancenarea de a obtine CE VREAU ingroapa alte alternative pe care mi le-ar putea oferi . Alternative mai bune, sunt convinsa. Poate chiar mi-ar putea oferi ce vreau, daca rugaciunea mea n-ar mai fi inchistata (atunci cand este) si unilaterala. Si incoerenta, dezlanata, dezechilibrata. Am nevoie sa fiu iar senina. Am nevoie sa pot accepta ce mi se da. Cu zambetul pe buze si convingerea ca El stie mai bine ca mine. Stiu ca stie, dar mi-e greu, cu sufletul atat de incarcat, sa accept asta.

Am nevoie sa ma regasesc. Sa aflu cine sunt si sa FIU asa cum sunt. Am nevoie sa ma linistesc din vartejul asta de a incerca, prin metode atat de terestre, de mici, de neinsemnate, sa ma regasesc si sa ma concentrez mai mult la ce SIMT. Nu stiu ce simt. Habar nu am. Stiu ce trebuie sa simt si alerg de nebuna sa indeplinesc asta.

Am nevoie sa stiu daca pot trece peste ce ma framanta, daca sufletul meu considera ca merita (si nu alte metode de masurare exterioare) sa merg mai departe. Am nevoie de El sa imi spuna asta. Dar am nevoie sa accept ce imi spune.

M-am regasit in multe pasaje “de viata” din cartea asta. M-am regasit in frustrari, in neimpliniri, in furie, in dezechilibru. Mi-a facut bine sa o citesc. Inca nu am terminat-o, urmeaza capitolul “Iubeste”-Indonezia.

Era , in carte, o fraza care suna cam asa: ” Mai bine iti traiesti propriul destin imperfect, decat o imitatie perfecta a vietii altcuiva!”. Eu cred ca trebuie sa fii foarte curajos sa faci asta!

Vreau sa zambesc sincer exact acum, in momentul asta de furtuna… Sa zambesc si sa nu caut nici un raspuns.

Poate ca nu va plac aceste sporturi, dar macar pentru filmul de mai jos despre Formula 1 din sezonul 2008 puteti sa pierdeti cateva minute pentru ca sunt niste secvente genial filmate la care se adauga o muzica pe masura.Daca va intrebati de ce e atat dramatism in el puteti sa scrieti un comentariu. Dupa filmulet gasiti niste poze cu Rafael Nadal de la Australian Open imbracat de Nike intr-un mod foarte diferit fata de ce ne obisnuise pustiul,  imi place foarte mult costumul si vreau si eu , fara bandana verde.

Nadal @ AusOpen via

( Mai intai da play melodiei)

Uneori imi doresc sa fiu doar eu in piata Constitutiei si sa fiu inconjurat de muzica.

Uneori imi doresc sa am un papagal care sa vorbeasca.

Uneori imi doresc sa fi fost jucator de tenis de performanta.

Uneori imi doresc sa am o idee precum Google.

Uneori imi doresc sa stau in casa Big Brother sau sa fiu in Survivor.

Uneori imi doresc sa-mi traiesc toata viata pe un ponton sau intr-o rulota.

Uneori imi doresc sa stiu web design pentru a face tot felul de siteuri.

Uneori imi doresc sa fi trait intre anii 1700-1800.

Uneori imi doresc sa plec in New York fara nimic la mine.

Uneori imi doresc sa citesc enorm de mult.

Uneori imi doresc sa organizez un festival de muzica imens in fiecare metropola a lumii.

Uneori imi doresc sa fiu mai destept.

Uneori imi doresc sa stau.

Uneori imi doresc sa detin Coca Cola.

Uneori imi doresc sa simt toti oamenii mai aproape de mine.

Tu ce iti doresti uneori?! Leapsa pentru oricine vede postul . ( E prima data cand fac asta )

Vorbeam in posturile trecute de Word Of Mouth. Am simtit pe propria piele ce inseamna WOM, dar ce inseamna WOM amplificat cu lipsa lucrului despre care se vorbea. Sa o luam cu inceputul – 15 Decembrie, incepe febra pentru cumparaturile de sezon, in ASER se organizeaza Secret Santa, auzisem de la Deea, care auzise de la o prietena ca la Bam Boo au ochelari cu 2009, american style.  19 Decembrie – Party ASER de Craciun, ochelarii de la Bam Boo nu apar pentru ca se terminasera. Intre 20 si 30 Decembrie cred ca am ajuns de minim 1o ori in Bam Boo-urile din Plaza Romania, Baneasa Shopping City, Orhideea si rezultatul a fost de fiecare data ZERO …Nu cred ca lumea s-a dus in acest magazin special pentru ochelari, cozile imense erau pentru alte cadouri..Din pacate nu au mai aprovizionat cu alti ochelari si am ramas fara ei. Asa ca daca vrei sa ai parte cel putin de oameni care sa iti vina in magazin, ofera o cantitate mica dintr-un produs si da zvon intr-un grup de prieteni .

Pot sa gasesc in alta parte? 

La multi ani si va doresc sa ajungeti aici!

Gogule, o vreau pe mata de Craciun.

De ce? Pai pentru ca nu a mai venit de 16 zile..si nu inteleg cu ce am gresit.

Am plecat chiar vioaie de la şcoală azi [paranteză: vioaie pentru ca  am scăpat de teza la română ("penultima voastră teză la română")! şi nu e vorba de scăpat de teză, că de asta oricum scăpam, cu 4, cu 10, tot scăpam, cât e vorba de stresul de dinainte de teză. După atâţia ani (12!! aproape o viaţă de om, mai ales dacă omul are 18-19 ani) tot nu reuşesc să fac astfel încât datul tezei la română să mă afecteze cam cât m-ar afecta ieşitul cu Jessie pe afară când mă întorc de la şcoală: nu-mi place mereu, da' hai s-o fac şi p-asta, dacă trebuie! închid paranteza;] însă n-am mai ajuns şi acasă…vioaie.

Mi-a spus Irina că nu ştie dacă mai dă la medicină, că o tentează să devină profesor – pentru timpul liber pe care ţi-l oferă meseria asta – şi asta mi-a dat un tembel sentiment de tristeţe; nu pe moment, ci pe măsură ce mă apropiam de casă şi rumegam noua situaţie. Sentiment tembel, pentru că habar nu am de ce a apărut (sau poate eu sunt cea tembelă, că nu-mi dau seama, iar el e foarte îndreptăţit să existe): eu oricum mă duc la Cluj iar ea la Bucureşti, deci nu s-ar pune problema că nu am mai facem aceeaşi facultate, nu sunt tristă nici pentru că mi-am dat seama că o să trebuiască să îngrămădesc toate lucrurile pe care vreau sa le fac în cele câteva ore de după program şi în cele trei săptămâni de concediu de peste an, pentru că deja mi-am asumat neajunsul ăsta în momentul în care m-am hotărât pentru a doua oară să dau la medicină, şi nici pentru că….şi aici se cam epuizează motivele care m-ar putea bosumfla. Tembel-tembel!

Totuşi … cred că m-am întristat pentru ea, pentru că există posibilitatea să nu mai devină doctor, şi pentru că, pentru mine, cuvântul medicină intră în definiţia fiinţei ei. Pentru că m-am pus în locul ei, şi m-am imaginat pe mine renunţând la medicină…şi pentru că lucrul ăsta m-ar face într-adevar nefericită…

A spus că se mai gândeşte..

10 zile pana la marea depresie

Luni m-a mancat in buricul degetelor si i-am dat mesaj bursucului evreu “Cum te mai simti?” Asta pentru ca duminica spusese ca e bolnav. bla bla bla. Si din sms in sms, eu, tot cu mancarimea in buricu degetului “Pai bea o supica”. Si, desigur, reactia asteptata “N-are cine sa-mi faca, poate….”. Si eu am ras cu gura la urechi si nu i’am mai raspuns.

Ieri…nici un sms, nici un telefon, nimic.

Azi ma suna pe la 10. Dupa ce vorbim banalitati si pretexte, ma intreaba de supa. Am zambit.

Mi-am luat carti de tarot. Nu ca as sti vreo secunda sa ghicesc sau astea. Era si carte ajutatoare cu cartile. Am facut cum au zis ei si am pus intrebarea referitoare la el. Si mi-a iesit ca tre sa astept si sa nu’i ofer nimic daca vreau sa iasa lucrurile pe placul meu, ca el e intr’o competitie cu mine si ca reprezinta concurenta. Well, ce inseamna “pe placul meu?” Adica e clar ca nu am putea avea ceva serios din moment ce el vrea sa se insoare si evreii se casatoresc in religia lor din cauza copiilor(copii iau religia mamei) si atunci nu ar putea dezvolta ceva cu mine in sensul asta. Si atunci, mai bine ma lasa in pace. Dar nu’mi doresc sa ma lase in pace, ca daca asta imi doream, nu’i mai ziceam “si tu pe mine (ma atragi)”. Si nici nu vreau sa mi’o traga si gata.

CE VREAU?

…ar trebui să adaug la pagina “Despre”, e important!

Aşadar: iubesc ochii negri! Nu căprui, nu căprui închis – negri! Nu culoarea maronie a îndoielii ci culoarea (non-culoarea) misterului – negru! Aş vrea să am ochii negri..negri…

Am descoperit, spre dezamăgirea mea, că purtătorul unei asemenea perechi de ochi poate sa nu fie demn de o asemenea onoare. Păcat, nu-i aşa? Oricum, nu generalizez. Nu sunt eu atentă în mod normal la detalii, aşa că probabil mi-au mai scăpat, dar ştiu trei astfel de persoane (vorba vine că ştiu, una m-a fermecat pur şi simplu şi de atunci n-am mai văzut-o) şi dintre ele una e cea “nedemnă”. Adică 1/3..nu-i chiar rău, dar nu e destul de bine, având în vedere că eu voiam ca raportul să fie de genu’ 0/n.

La polul opus se află ochii verzi, fără a însemna că nu-mi plac persoanele cu ochi verzi, după cum nu e musai să-mi placă o persoană cu ochii negri. Eu vorbesc acum numai de ochi; mă fascinează!

Am spus deja că voiam să am ochi negri, nu? Eh, poate într-o viaţă viitoare!

          Hai că acum pot spune că am început şi noi şcoala, că ne-am întors de-a binelea din vacanţă, am avut azi primul test, am cam dat-o în bară, da’ nu-i nimic! “Dă-i înainte cu tupeu”, nu? )
A trecut şi vacanţa asta…Nu pot să spun că-mi pare rău, nu pot să spun nici că-mi pare bine, eu sunt bine!(Ba nu, ar fi mai potrivit să spun că-mi pare şi rău, îmi pare şi bine! Invers sună că s-a întâmplat Nimic) :D Proiectele de vacanţă? Multe au rămas la nivelul de proiecte de vacanţă, după cum era şi normal(sau măcar de aşteptat), altele au suferit mici modificări şi încă supravieţuiesc, altele s-au împlinit şi s-au aşezat cuminţi pe rafturile experienţei.

Ce vreau să fac de acum încolo? Da’ ce nu vreau să fac?! Un exemplu (că n-aş avea timp, loc şi idei să le înşir pe toate[a se citi că nici eu nu ştiu exact ce vreau]): vreau să învăţ limbajul surdo-muţilor! Roxana mi-a dat ideea..oarecum…în sensul că eu doream de multă vreme să fac aşa ceva, doar că nu m-am gândit că aş şi putea face chestia asta (cum e şi cu zburatul: vrei să faci asta, mai bine spus visezi să faci asta, da’ nu te şi aştepţi ca într-o zi să zbori), iar Roxana mi-a deschis ochii asupra realităţii: chiar putem face chestia asta!! ))

O să anunţ momentul în care voi(vom) stăpâni acest limbaj. O să fie un eveniment!

in caz ca nu stii engleza nu`i bai. vei inlocui, cu siguranta, timpul pierdut citind, cu o manivela scurta si intr`un final vei intelege care`i faza si vei fi de acord . daca stii engleza probabil ai sa fii pretentios si ai sa ma intrebi de ce nu scrie sex

Bani. Carieră. Sex. Succes. Faimă. Ce ne dorim azi. Dar oare asta este tot? Unii spun că ne dorim dragoste, afecţiune, stabilitate.

Ce vrem de fapt? Habar n-am…eu vreau o îmbrăţişare.

Cred că-i adevărată vorba aia cum că totul se plăteşte. Sau că roata se întoarce. Şi exact ceea ce nu te-aştepţi se-ntâmplă. Bun sau rău. Ştiu că şi eu plătesc. Sper doar ca până la urmă, să fie bine.

Succes tuturor elevilor care dau Bacalaureatul şi…ne mai citim.

(nota bene: ordinea nu are relevanţă, fiind absolut întâmplatoare)

• Vreau un job de vară.
• Vreau să plec la mare.
• Vreau ca o săptămână să lenevesc după bunu-mi plac.
• Vreau ca vacanţa asta să învăţ multe chestii noi(zic “chestii” pentru că nu vreau să acumulez doar noi informaţii, ci şi aptitudini [ vara asta am şansa să învăţ să croitoricesc şi pe o maşină de cusut bună - că pe asta de acasă :-j... - şi de la o persoană care asta face de o viaţă! ] şi experienţe şi sentimente. )
• Vreau să găsesc o persoană care să mă facă să mă simt “eu” , care să mă înţeleagă şi iubească şi care să mai fie şi de sex masculin ) .
• Vreau să cresc .       

          Şi pentru că nici de Revelion, nici de Paşte şi de nicio altă astfel de ocazie în care îţi doreşti un viitor mai însorit nu am avut pretenţii şi doleanţe, acum am dreptul, zic eu, nu numai să vreau mai mult (că nu am nevoie de drepturi pentru a vrea ) ) ci şi să mi se împlinească cererile formulate cu acest optimism dus aproape până la naivitate; şi nu negociez!