Eu n-am fost niciodata o persoana care sa evite sa spuna in fata anumite lucruri. Bine, poate au fost momente cand eram nehotarata si situatia era mai complicata, dar inafara de chestile de genul nu fac asa. Mie mi se pare cat se poate de logic si normal ca o persoana sa se exprime liber indiferent de cine este vorba. Ca-i coleg, ca-i vecin sau prieten. Trebuie sa fim sinceri unii cu ceilalti, dar (exista si aici un dar) nu trebuie sa exageram, eventual sa scoatem in evidenta. Nu sunt genul care sa ma supar daca mi se spune ceva, iar daca e de rau si vine de la o persoana care nu are nici cea mai vaga idee despre mine, atunci nici ca-mi pasa. Si de ce zic asta?

In primul rand toata lumea evita spusul asta in fata, ca vezi Doamne sa nu fie nepoliticos. Pai, din contra, mie asa mi se pare, ca esti nepoliticos daca nu lasi o persoana sa afle ce crezi despre ea. Si toata lumea se teme de ce reactie ar putea avea. Daca persoana careia vrei sa-i reprosezi ceva este o persoana intelegatoare si cat de cat inteligenta nu ai sa te trezesti cu vreo cearta sau ceva asemanator. Sunt doua urmari atunci cand te hotarasti sa-i spui ceva unei persoane. Daca e ceva ce te deranjeaza la ea ori va nega, ori va accepta si iti va cere ajutorul. Daca neaga, este posibil sa aiba dreptate, asa ca inainte sa-i reprosati ceva unei persoane, interesati-va macar cum se numeste. Iar daca accepta si daca va cere ajutorul, atunci credeti-ma ca veti fi extrem de multumiti.

Nu stiu ce-i cu teama asta. Am mai intalnit persoane care nu suportau colegul de banca, de exemplu. I-am zis bineinteles sa-i zica in fata, no harm feelings. Stiti ce-am primit ca raspuns? “Dar daca se supara pe mine, nu, nu.” Bine, atunci nu-i spune si prefa-te ca-l accepti, astfel devii o persoana prefacuta. Am I right?

Sau cand vreti sa-i reprosati ceva unei persoane nu incepeti cu fraze penibile de genul: “Vai, dar ce bluza draguta ai!” si dupa o injurati sau ce Dumnezeu faceti. E extrem de inutil. Mai ales daca nu ai la inima deloc persoana respectiva. Eu una n-as putea sa merg la o persoana pe care nu o suport sa-i laud intai obiectele de imbracaminte sau accesoriile si dupa sa-i reprosez. Mai ales daca nu-mi plac. Eu vad asta o chestie ilogica, dar asta ne face pe noi diferiti, nu-i asa?

.

…stiam ca intr-o zi o sa pleci, ca o sa-ti pui lucrurile in bagaje si o sa ma intrebi
daca vreau fotografiile.

Nu, poti sa iei si fotografiile, si amintirile, si cadourile, si visele noastre. Ia tot. Sa nu-mi lasi nici o farama din tot ce am fost noi. Ia zambetul meu, ia durerea mea, ia trecutul meu din ziua in care te-am cunoscut. Ia TOT!
Ia iubirea mea, ia ura mea,
sa-mi iei si dorul, si suferinta,
si cand iesi pe usa…
…ia-ma si pe mine!!!

Cum ar arata lumea daca ar fi condusa doar de femei?
Mai frumoasa, mai agresiva, mai filozofica, mai romantica…

Este greu sa multumesti o femeie???

[click poza pentru marire]

Cum se face ca la inceput eram asa si nu … ca acum? Cum se face ca tu pleci si eu tip la tine pe scara unde pleci? Cum? Cand am ajuns aici ? De unde porneste totul? De ce eu zic ceva si tu interpretezi altcumva? De ce eu interpretez? De ce ne ducem la dracu si nu in dormitor? De ce regresam in loc sa inaintam? De ce lucram separat si nu impreuna? De ce facem pe dos de cum vrem? Asta vrem? Aici vrem sa fim? E bine asa pentru amandoi? Pentru mine nu e, clar. Ce pot face eu? Nu pot face singura. Ce fac eu si ce faci tu si ce se intampla de fapt si de drept cu noi? Plutim in deriva sau asa e cursul lucrurilor? Daca asta e cursul lucrurilor as vrea sa ma dau jos din barca. Stiu, e apa rece, nici nu imi dau seama cat de rece si s-ar putea sa nu ma tina vesta de salvare, dar o sa inot, si mai stiu ca in barca nu prea am sanse sa ies bine din cascada ce urmeaza. Nu o vad clar, nu o aud , dar parca am certitudinea ca e acolo. Parca stiu ca ne apropiem de ea. Daca sar din barca poate e mai bine, poate ma apuc de vreun lemn, de vreo creanga de copac, de vreo buruiana, de ceva. Cu tine in barca nu fac decat sa adun si mai multe si in felul asta barca sa alunece mai repede la vale. Mi-e frica si de apa rece, dar ne repezim cu pasi mari spre cascada. Ma gandesc si la tine, dar si tu vezi ce se intampla. Plus ca mi se pare ca tu astepti sa sar eu ca sa sari apoi si tu. Poate avem mai multe sanse separate decatimpreuna. Nu vad ca stai in barca si ai incerca cumva sa vaslesti invers. Poate doar mai feresti niste bolovani. Nici eu nu cred ca vasleam cu intensitate si constant si sustinut contra. Parca dadeam si ma mai uitam cu coada ochiului si la tine. Sa vad daca chiar vaslesti pe bune, sau doar te prefaci. Mi-era teama sa nu ma apuc sa vaslesc pana obosesc si de abia atunci sa ma uit cum fumai linistit de ceva vreme intr-un colt. Nu mai vreau asta. Been there, took the postcard. Si acum ? Si acum ce? Cu vocea sugrumata de lacrimi, cu ochii incetosati de apa lor, cu pumnii stransi, cu inima batand numai in timpane, si creerul fierband in oala de inalta presiune vreau sa fac ceva. Vreau sa spun ca o sa fac ceva si pe urma sa fac. Vreau sa spun ca .. o sa fac .. si pe urma … Sunt incapabila, nu ma pot misca sa fac, nu ma pot concentra sa spun, nu pot sa fac nimic. De ce nu pot? Nu vreau asta? Ce vreau? Cine vrea asta? Credeam ca vreau, acum nu mai vreau? Ba vreau, dar numai ca nu pot … Lasa…Data viitoare…

Stiti de hi5, site-ul ala de matrimoniale, unde toate pitipoanele si cocalarii isi dau intalniri si comenturi libidinoase. Daar nu vreau sa insult acum hi5-ul, vreau sa scriu despre o chestie ciudata.

De curand, ma uitam la o emisiune in care se vorbea ca invitata fusese inselata de prieten cu prietena ei cea mai buna. Cica se presupune ca tipa care e invitata, era nu-stiu-ce vedeta, dar va jur ca n-am auzit in viata mea de ea. Eh, cine stie poate n-oi fi eu destul de cultivata. Trecand peste. Si cum tipa povestea in amanunt, cum ca prietena ei dadea semne suspecte si deodata aud “Ca am vazut ca m-a scos si din topul de pe hi5. Dar eu, o aveam in continuare pe hi5 si i-am trimis si mesaje pe hi5.”

Buun. Inteleg ca fiecare in parte are un hobby al sau, dar tu, ca femeie intreaga la cap (sau nu) de 25 , sau cat mama naibii ai, iti traiesti viata pe hi5? Eu inteleg, ca noi astia de 12-17 ani (intregi la minte) consideram doar asa o chestie cu care sa pierdem timpul, dar tu? Bine, tipa arata cam a piti, dar totusi. E strigator la cer! Ca a avut-o in top, ca a scos-o, ca nu stiu ce. Hai frate, cine mai tine cont de top acum? Daca ai prieteni adevarati nu se rezuma totul la un top.

Mai fusese mai demult, tot asa problema cu topul. Ca vai, daca nu ma ai in top, nu te am nici eu. Sau daca te am, trebuie sa ma ai si tu. Da ce-i asta frate? Politete virtuala sau ce Dumnezeu ? Pe bune acum, mi se pare penibil.

Aseara fratele meu m-a sunat ca sa imi zica ca nu fac aia, nu mananc aia, nu am grija de mine, ma consum prea mult…Dupa 10 minute m-a sunat din nou, si-a mai amintit cateva… Fishuc m-a certat toata ziua: ca nu mananc aia, ca nu ma culc la ora aia…Dimineata m-a sunat mama si dupa “iubita mamei” a urmat: ca tu nu mananci aia, ca tu nu te odihnesti indeajuns… Hey!!! Nu sunt bulimica si nici nu sufar de anorexie, iar despre oboseala si lipsa timpului: vorbiti cu statul roman! Apreciez totusi grija lor, azi ma duc la medicul de familie!

//later edit: il sun pe medicul de familie: *programare abia pt saptamana viitoare, **analize nu poate sa imi mai faca pt ca le-am mai facut o data anu’ asta, in februarie… Multumesc statului roman pentru asigurarea medicala si pentru faptul ca platesc un procentaj din salariul meu pentru aceste servicii de calitate! Huoo!!!

Eram blocată. [La propriu] Asteptam la o coadă infernală – pentru o piesă de teatru. Faptul că nu puteam să mă mişc prea mult mă enerva cumplit.
În faţa mea un tip vorbeşte mult la telefon. La fel de mult ca şi mine.
La un moment dat îi apare iubita, moment în care parcă i se schimbă mimica, mă gandeam că poate de prea multă iubire..[but i was wrong]
Imediat cum ajunge, începe să îi reproşeze chestii – iar el se blochează (probabil simte că cineva observă cum este călcat în picioare), nu ştie ce să zică, aşa că aruncă în aer o frază ‘magică’:
“Ce cercei frumoşi ai!”.
Pentru o clipă observ că este impresionată, chiar sunt surprinsă cât de uşor i-a fost să îi schimbe atitudinea.
Dar reacţia ei mă surprinde ce-i drept şi pe mine.
Îl “pălmuieşte” zicând că:
“Normal că cerceii sunt aici subiectul principal, eu sunt doar o chestie secundară, neimportantă”
Ma gândeam serios că tipa începe să pară că are ceva probleme, de natură psihică.
Cearta continuă. Mă rog, era doar vocea ei acidă şi rece care se auzea. Nu am cum să nu ma uit la ei, sunt fix în faţa mea şi sunt super aproape de ei, e aglomerat. [Şi cum de naiba aud aproape tot ce îi reproşează? Nu poate să îi reproşeze mai încet?]
Îi spune cât de mişto o să fie piesa şi cât de mult o sa îi placa lui. Dar în secunda doi îl articulează scurt pentru că nu a fost întrebată dacă mai vrea să stea la piesa, în contextul în care era aglomeraţie.
El preferă să mănânce în continuare pâine prăjită, cred că îl ajută să nu explodeze – timp în care ea vorbeşte. Non stop – reproşându-i variaţiuni pe temă.
Face un efort şi dă să o pupe, dar era refuză.
Această femeie, îmbrăcată într-un palton roşu, cu cercei roşii şi cu o privire roşie – scoate fum. Un ton dur şi aspru, aş putea să jur că lucreză în armată.
Încearcă să scoată un zâmbet, dar nu pare al ei, cearta continuă.
Nu se opreşte. Mă întreb ce naiba o opreşte?
Deja mă doare capul.
Eu în locul lui cred că m-aş fi abţinut cu greu să nu îi ard vreo 2 (verbal).
Îi şi văd peste ani, el fiind femeia din casă, ştergând praful, iar ea, uitându-se la tv şi spunându-i că a ratat un punct de şters.

Şi am zâmbit.

http://www.allposters.com

25 mai 2003. Bucuresti. Sonia se trezeste devreme incantata ca in 2 ore il vede pe Mircea. Se culcase gandindu-se la el, sperase sa-l viseze si dimineata tot cu gandul la el era. Nu conta pentru ea ca la 10 se vedeau si cu siguranta il va astepta la Romana, in fata la KFC, peste 20 minute, pentru ca Mircea obisnuia sa intarizie. Nu conta ca pe tot bulevardul Magheru, Mircea va fi nervos din cauza gazdei la care statea si toti nervii se vor descarca pe sarmana Sonia. Nu conta ca n-aveau bani nici pentru masa de pranz de la cantina Arhitecturii, ca isi luase bursa si o va impartii cu Mircea. Si daca ii mai ramane ceva, il va duce si la Cinemateca Eforie sa vada un film impreuna. Si daca nu va vrea, dupa cursuri, cu siguranta vor merge la BCU unde va sta langa Mircea, 3-4 ore, citind dar stiind ca e langa ea.

25 mai 2003. Bucuresti. Mircea se grabeste sa prinda metroul de la Victoriei. Altfel va intarzia si avea o zi lunga: s-o ia pe Sonia de acasa, sa manance ceva la cantina, si sa ajunga la timp la cursul de la 12, ca se puneau prezentele. Chiar daca nimic nu-l multumeste si cu atat mai mult Bucurestiul, acest jeg de oras, de cand a cunoscut-o pe Sonia lucrurile s-au schimbat. Isi petrec toata ziua impreuna, gata cu atacurile de panica, gata cu singuratatea din capitala. Toti prietenii lui erau acasa, dar nu le mai simtea lipsa de cand a cunoscut-o pe Sonia, care devenise in doar 3 luni iubita, confidenta si cea mai buna prietena a lui. Pe drum, Mircea se gandea ca n-ar fi rau ca dupa cursuri, sa ajunga si pe la Sonia pe-acasa, pana domnul Mihai, tatal, se intorcea. N-aveau prea mult timp la dispozitie dar isi dorea mult sa ajunga in camera Soniei.

25 mai 2009. Bucuresti. Sonia ajunsese ca de obicei, devreme, la servici. Munca si iar munca. Mircea era de ceva vreme pe mess dar nici macar n-o salutase. E prea ocupat ca sa-i adreseze macar un cuvant. “NU ACUM” ii scrie mereu cand ea incerca sa-l intrebe ce sa-i pregateasca la cina. Isi jura de fiecare data ca a doua zi nu-l va mai contacta ea, ca de fapt cel mai bine ar fi sa se desparta, cu nu mai merge nici cum. Se saturase de toata rutina in care traia. Simtea ca Mircea o insela sau ca cel putin nu-i mai pasa de ea, dar era convinsa ca trebuie sa suporte tot raul pe care-l traia, pentru a sti daca lucrurile se vor indrepta vreodata. Il iubise atat de mult. Seara, il suna pe mobil cu toate ca stia ca Mircea ii raspunde numai cand are el chef. Si-ar fi dorit o plimbare in Ioanid dar Mircea era mult prea obosit pentru un asemena moft. Ii placeau cainii si visa cum isi va plimba cainele impreuna cu Mircea, cu toate ca el i-a spus clar, de multe ori, ca isi dorea motan si oricum ce sa faca ei cu un animal, ca nu vor ramane impreuna.

25 mai 2009. Bucuresti. Mircea se trezea tarziu pentru ca se culca tarziu. Inainte sa plece la treaba, isi arunca in masina de spalat rufele stranse, trantea cana cu cafea pe masa, farfuria cu resturile de mancare o lasa in sufragerie. Nu mai avea timp. Deja era in intarziere. Inca o zi de serviciu. Se saturase de tot. Noroc cu colegele, ele ii luminau ziua. Erau amuzante si cand aparea, se strangeau in jurul lui Mircea si parca il rasfatau. Nu-l cicaleau asa cum face Sonia in fiecare seara cand ajunge obosit acasa. Si toate aratau bine. Aveai de unde alege. Si Sonia era ok, dar dupa atata timp, isi dorea ceva nou. Sonia il tinea pe loc. Mircea nu intelegea cum s-a ajuns aici, atat de departe. Niciodata nu-si dorise o relatie de lunga durata dar iata, ca de mai bine de 6 ani tot pe Sonia o vedea in fiecare zi.

In ultimul timp mi-a fost cam lene sa scriu pe blog.Deh ma mai ia si pe mine lenea cateodata,ce sa-i faci.In fine

Revenind la oile noastre.Vreau sa vi-o prezint pe Chuchy papusa ucigasa.Aceasta Chucky,pe numele ei adevarat Elena,este un speciment de om,sincer nu stiu daca-i fata sau baiat,foarte prost si cu multe fite si figuri in cap.Are niste dinti in gura,paravan anti-ploaie,e mica si grasa.De ce ii fac descrierea asta minunata?!In primul rand pentru ca asa e ea iar in al doilea rand e o panarama.

Acum vreo cateva zile s-a dus Myra la ea(de specificat ca Chuchy e in scoala cu mine)si i-a zis pe un ton,nu prea prietenesc,ca daca mai vede mesaje sau apeluri de la ea in telefonul prietenului ei o cafteste rau de tot.A facut Chucky niste figuri pe acolo,in fine am lasat-o amandoua in pace.

Asta Myra gaseste apeluri de la ea in telefonul lui A.I-a sarit mustarul si direct la Chucky s-a dus.A injurat-o ea ce-a a injurat-o si nu mai stiu ce intrebare i-a pus dar raspunsul papusei a fost ceva in genul Si care-i problema?!pai cum dracu sa nu te enervezi cand vezi ca mai face si figuri.Nu stiu cum dracu s-a intamplat cert este ca Chucky a noastra a primit un pumn de la Myra de a  ajuns cu capul in tomberon si inca un pumn in spate.Oricum telenovela asta va mai continua.

De specificat ca Myra a fost azi la A. acasa si a vazut apeluri ,nu ca ar fi si el in liceu cu noi.Asta ar fi fost prea de tot:))

http://www.youtube.com/watch?v=-Y-xjawEl5Q&feature=related

Ascult asta si ma gandesc la ce frumos era pe vremea cand boschetaream cu a mea gogoasa… Aveam 17 ani si totu’ parea roz. Imi amintesc ca stateam de vorba cu orele pe vreo banca, balustrada, sau margine de trotuar, cu o doza de Sprite din care beam amandoua, si o tigara pe care o posteam. Si nu ne plictiseam niciodata. Subiectele erau endless, glumele si rasetele la fel. Si nu ne pasa daca oamenii se uita ciudat ca radeam prea tare, sau ca topaiam ca nebunele de colo-colo, cu niste ranjete diabolice infipte pe fata…

La scoala stateam ca pe ace asteptand terminarea orelor, ca sa ne putem vedea din nou. Temele erau facute pe fuga, sau impreuna, sau nefacute. Si dupa vreo noapte de stat la povesti in camera ei, la un film sau o gura de Martini/Tanita, nu mai avea chef niciuna dintre noi sa mearga la scoala, asa ca chiuleam cu nesimtire, invocand vreo boala imaginara ca sa ne putem motiva absentele.

Prima zi de femeie, prima betie, prima indragosteala, primul sarut, prima partida de sex, prima tigara, prima dezamagire, primul sfat venit din inima, prima cearta, prima perioada de stat departe una de alta, primul regret, prima impacare, primul shooting, toate astea le-am facut fiind prietena cu ea. Am crescut impreuna, am invatat sa castigam, dar si sa pierdem, am ras, am plans, am facut tot ce e mai frumos in anii aia critici doar impreuna.

Ne datoram una alteia multe lucruri bune. Dar si rele. Lucruri rele de care ne vine sa radem cand vedem acum cat de copile am fost, cand situatiile se puteau rezolva si fara sa ne certam, fara sa aruncam cu noroi una in alta, fara sa fim orgolioase si fara sa ne ignoram tacit un an de zile.

Dar acum totul a trecut. Orgoliul a disparut, noi suntem mai mari si in momentul asta stim ca tot raul a fost spre bine. Ne-a trebuit un an sa ne dam seama de chestii evidente. Ne va trebui o viata sa radem de toate amintirile noastre frumoase. Care au fost, sunt si vor fi.

Gogoasa mea cu Finetti, merci.

Incepe. O simt pe strada. E senzatia pe care o aveam in primii ani de liceu cand la 6 dimineata, in drum spre scoala, mergeam acompaniat de lucratorii de la uzina. Ieseau cu ochii umflati de nesomn din scari de blocuri, teleghidati si absenti, formand un lung sir cenusiu cu destinatia statia de ratb. Observam atunci, in ratb printre ei,  nemultumiri, suparari, frustrari, neajunsuri, ratari, umor, haz de necaz, snobism, ipocrizie, incultura, resemnare, revolta, tensiune, caldura, frica, rabdare, griji, curaj, inteligenta. Toate la un loc. Un trolebuz intreg incarcat de sentimente contradictorii si o atmosfera de tic tac descrescator al unui ceas de bomba. La fiecare statie, toti cei din autobuz se intorceau parca spre usi, sa-l vada inca de la urcare pe cel care va dezamorsa tensiunea. Cel care va face o miscare gresita si se va impinge intr-unul din cei deja vechi ai trolebuzului. Toti asteptau provocarea ca niste hiene, in liniste, cu ochii plini de dusmanie, cu spatele drept si corpul teapan ca un resort intins la maxim pergatit pentru declic. “Greseala” venea intotdeauna. Nici n-ar fi avut cum sa nu vina. Acolo unde omul vrea neaparat sa vada o greseala, o vede chiar daca ea nu exista. Si atunci incepea “Uite-te domle pe unde mergi, ce dracu’? Ma uit domle, da’ dumneata de ce stai in usa, nu vezi ca e loc liber in spate si mai e lume care vrea sa urce..” . Cunoasteti momentele. Sunt certuri agresive, cu o incarcatura violenta a cuvantului “domle”, care de fapt in astfel de momente , impreuna cu ura din priviri, ascunde alte epitete subintelese instant de calaltori.  Sunt refulari care calmeaza, usureaza si spala tensiunea. Iti alegi in subconstient o tabara si astepti si tu ca o hiena ca reprezentantul tau sa loveasca dusmanul cu un cuvant care te va racori si pe tine….”bai taranule”…Si gata. Parca simti cum toata lumea trage aer adanc in piept. S-a dezamorsat. A trecut furtuna. Calatorii sunt lucizi si stapani din nou ca dupa o infuzie de cofeina. Nervii si tensiunea au disparut. Troleul continua drumul cu marea de calatori acum cuminte, linistita si-ntr-o liniste parca sfanta. Nimeni nu-ndrazneste sa mai vorbeasca acum. Colegi de drum comunica din priviri sau expresii ale fetei, poate cel mult vorbind in soapta. Asta pana la urmatoarea statie cand generatiile de calatori se schimba si nervii reapar in trolebuz purtati de alti restantieri la intretinere, alti angajati in somaj tehnic, someri, datori la banci, alti politicieni de ratb care vor fi pusi sa aleaga ceva ce nu cunosc, nu inteleg si-i sperie…

Incepe. O recunosc.

Euuu… sssunt Ion. Da … pppp…  Mama mea a fost talentata … da … de ce ? Pai toti cand o vedeau pe strada susoteau pe la colturi: “Ea e sonata!” Pfffoaaaaaa… Sonata… talent de mic copil a fost inseamna… stii ce inseamna sa fii considerata sonata? De altfel nevasta-mea canta foarte frumos …  stie sa cante la flaut… Chiar eu … da eu… am participat la un concurs de cantat… unde cred ca am obtinut locul 2. Da locul 2.  E drept ca erau numai doi concurenti. Eu si celalalt. Nu am apucat sa aud ce a cantat sau ce ar fi trebuit sa cante … dar stiu ca dupa ce juriul m-a auzit … au hotarat ca celalalt concurant a castigat locul 1.

Vai … nu va imaginati cat de trist am fost… cand ma gandeam ca am fost atat de aproape… da trist… trist tare de tot… simteam tristetea cum se strecoara printre scandurile scenei pe care stateam, si venea un curent puternic de tristete… ca am sa racesc la coae. Pur si simplu mi s-au umflat boasele de la atata curent de tristete … si chiar mi-a dat pula in lacrimi … cred ca tot de la curent a fost.

Anul asta au fost multe nunti … si inca mai sunt … asta cred ca a fost anul graselor … toate femeile grase s-au insurat. Da… s-au insurat… Cum adica ? De ce s-au insurat si nu s-au maritat ? Simplu … poi cum ai vrea ca sfrijitul de barbat`su sa reuseasca sa ii carpeasca vreuna la ureche … Vrei sa sti cine e barbatul in casa ? Grasaaaa…. ea e barbatul… te bate grasa de nu te vezi … si isi mai etaleaza si talentele de balerina … si numai bine te mai trezesti si cu o tata gigant in gura… de ai impresia ca te-a palmuit marele si atotputernicul zeus … Si cand vad toate astea … iar ma apuca o stare de tristete … da tristete mare ce se revarsa printre gaurile de la rochia de mire a grasei … pffff… si ma atrage asa spre ea… tristetea nu grasa… si ma da de ciment de nu ma vad…

Eu asa de felul meu sunt foarte certaret … ma cert cu cine am eu chef si cu cine nu am chef … Oricine are chef de cearta sa ma contacteze… ma cert cu el de placere … in momentul in care ma cert cu cineva… brusc ma paleste o fericire de nu s-a mai vazut pe suprafata pamantului … Ce e drept eu am inventat fericirea in momentul in care m-am certat prima data cu cineva … cu cine m-am certat prima data ? Pai sa iti explic draga cititorule… Pe vremuri … traia in bloc la mine o doamna sfrijita tare de tot … vai de steaua ei … ca umbla cu magnetii prin buzunare si cu pietrele de moara agatate de bikini ca sa nu o zboare vantu de pe strada… ce era mai interesant la femeia aceea era masa … masa semana identic cu ea… si avea o gura… vai … o gura de incapeam toti odata in gura ei … si cand intram greu mai ieseam curati … voiai sa te certi gasisei exact ce iti trebuie … Crezi ca te certai cu sfrijita ? Pai nu, ca sfrijita era calma ca un ingeras, te certai cu gura masi … da… te certai cu gura masi sfrijitei … o placere imensa sa te certi cu ea … Are sau nu dreptate, ea o tine pe a ei … nu se schimba nimic si pace…

Si ca sa nu ma las mai prejos … dupa ce am terminat scoala m-am dus in armata… armata era in spatele scolii … si m-am gandit sa ma duc in armata … Cu toate ca pe poarta la intrare scria: “Nu intra, nu veni! Nu ai moaca pentru armata noastra!” eu m-am dus… cand am ajuns acolo …imediat am si fost aruncat pe poarta afara… de ce ? Pai m-au intrebat de ce m-am inrolat in armata… si le-am zis ca am intrat in armata pentru ca am auzit ca aici se ia multa spaga… si brusc … m-am trezit inapoi afara pe poarta… Si uite asa au facut cei din armata doua coloane… pe o coloana toata lumea si pe celalalta eu. Prima coloana drepti … a doua coloana… acasa …

Si cum ziceam si altadata … cea mai mare prostie e presa… Te duci ca un bou vagon ce esti si cumperi o revista … si acolo la pagina 3 gasesti un articol care se numeste: “Casatoria previne sinuciderea!” Normal, ca din cauza vagonului pe care il cari in spate cauti sa te insori … ca sa previi sinuciderea… fara sa citesti mai jos … “continuare in pagina 9″, unde normal ca scrie… “si sinuciderea previne casatoria”. Daca ai fi citit direct la pagina 9 ai fi descoperit ca ai fi putut scapa usor de casatorie… cel mai periculos lucru de pe fata pamantului … Ce se intampla cand te casatoresti… In ziua nuntii esti cel mai fericit om de pe fata pamantului … gandestete ca aia e doar prima zi … urmand ca din a doua zi… sa te loveasca un val teribil de tristete de nu te mai vezi … si cand te loveste … te ia din plin… si asta din cauza ca tu esti singurul care stai in fata lui …

Va urma?

O discutie de acum ceva timp, cu o prietena, la un ceai, imi da si azi de gandit. Foarte bine intentionata de altfel, buna mea prietena a reusit sa-mi faca cel mai jignitor compliment pe care l-am primit vreodata.

- Esti ata de frumoasa, mi-a zis, si atat de nefericita! Nu mi-as dori viata ta!

Dar, bine, nimeni nu-ti cere sa traiesti asemeni mie, m-am gandit atunci, inghitind in sec vorbele care ma dureau.

Azi ma revolt, nu ma mai doare, azi sunt gata sa-mi apar al meu modus vivendi si sa-i spun ca, ba da, ti-ai dori viata mea ,dar nu ai curaj sa o traiesti. E atat de simplu sa te refugiezi in ce au toti si sa visezi la ce are doar unul.
Daca presupusa mea nefericire a devenit punct de reper sub care sa-si incadreze altii vietile mediocre, atunci imi respect nefericirea, aceea de a-mi apartine mie in totalitate chiar si atunci cand ma daruiesc.

Prefer sa ma cunosc eu pe mine decat sa ma cunoasca altii asa cum nu sunt, sa am incredere in mine in loc sa ma sufoc cu eschive puerile. Timpul petrecut cu mine a fost intotdeauna cel mai valoros, si asta nu ma face incapabila de sentimente nobile sau de cea mai pasionala iubire.
Viata mea? E asemeni unui vis. E cea mai frumoasa viata, e plina de pasiune, vise implinite si altele in curs de implinire. Singurul lucru care ma face nefericita e faptul ca-mi acord timp sa observ cum devin realitate gandurile pe care le-am avut dar nu le mai am si nu le mai vreau.

         Despre Internet s-a tot discutat, concluzia ar fi că Internetul e ca şi lumea: cu bune şi rele, important e ce alegi din ele. Dar ce părere aveţi despre messenger? E într-adevăr un mijloc de apropiere sau de înstrăinare? Mie mi s-a întâmplat, nu o singură dată, să constat că messenger-ul crează false indentităţi, că atunci când eşti faţă în faţă cu persoana respectivă nu mai e de fapt cum o “ştiai”. Ca să nu mai spun că în momentul în care am constatat că am peste 70 de persoane în listă, am rămas pe gânduri. Câţi dintre ei rămân la categoria ”friends”?

          Messenger-ul ne apropie mai mult, dar doar aparent, pentru că ne umplem lista cu multe persoane pe care le considerăm a fi “prieteni”. Dar ce se întamplă cu ele când le dăm ignore? Înseamnă că nu mai sunt “prieteni”? Nu. Messenger-ul leagă şi dezleagă prietenii. Aparent discutăm mai mult, ”ne cunoaştem” mai bine, ne înţelegem şi…ajungem să ne minţim şi pe noi şi pe ceilalţi stând pe invisible. Pe mess suntem prieteni doar când “avem chef”, când avem nevoie de o informaţie; în plus multe certuri pornesc şi de la faptul că pe mess nu există intonaţie, limbajul este diferit şi cei care nu au microfon se ceartă de la un cuvânt interpretat greşit şi încet-încet dispare şi respectul. Mi s-a întamplat de foarte multe ori să uit numele persoanei din cauză că mă obişnuisem cu id-ul… Culmea e că în oraşele populate singurătatea apare mai frecvent: ”Omul se simte singur chiar şi în mulţime” (scuze nu îmi aduc aminte acum cine a făcut această afirmaţie), dar este valabilă pentru cei care utilizează messenger-ul.

          Messenger-ul nu poate construi şi nici întreţine relaţii autentice.

Scris de Panty.

Mă cert, mă supăr şi mă iert în fiecare zi. Ascult inima şi mă daruiesc cu pasiune ştiind că în clipa secundă mă urmează deznădejdea în camera goală de voci, de sentimente, de tine… Închid uşa, închid inima. Respir şi plâng acea durere despre care nu ştii şi nu afli şi poate nu te interesează. Cine am fost şi cine sunt e doar o iluzie a gândurilor mele despre care mă încăpăţânam să cred că te ating, dar te resping.
Şi mă cert pentru ce nu pot să nu simt când insensibilă trec pe langă ce m-ar vrea, spre ce vreau numai eu.

Pana acum n-am fost pregatita sa ma mut cu Motanul. Imi placea libertatea de a decide ce fac in casa mea (chiar daca stateam cu mama, aveam independenta mea), nu aveam chef sa fac curatenie si sa gatesc pentru doi, aveam si am in continuare tabieturile, rasfatul si comoditatile mele. Mai mult, pasul asta mi se parea destul de important si prea mare pentru mine. Dar de curand, Motanul mi-a propus sa ne mutam impreuna si, rapid, pana nu dadea felina inapoi, am spus: da. Asa ca ne mutam de pe 1 octombrie.

Pregatirile deja au inceput. Cel putin cele imaginare. Si odata cu ele, au inceput si problemele.

Daca Motanul s-ar muta la mine, banuiesc ca ar reusi sa-si bage tot ce are nevoie in ghiozdanul lui negru. Eu inca n-am gasit o solutie, trolerul meu cred ca nu va fi suficient de spatios. M-am gandit ca as putea face mai multe drumuri dar in cazul in care nu voi ramane la el, cel mai bine ar fi sa-mi pot lua lucrurile deodata si sa nu ma mai intorc (adica sa nu mai am “scuze” de genul, “vezi ca mai am ceva de luat de la tine”).

In primul rand trebuie sa ma gandesc la haine. E prima data cand plec de acasa, n-am stat nici la camin, nici in chirie, asa ca exercitiul “sa iau doar hainele de care am nevoie” nu poate fi aplicabil. De toate am nevoie. mai ales ca vine si frigul. Trebuie sa am la indemana si tricouri dar si haine groase, rochii dar si pantaloni si jachete. Locul in dulap il am asigurat, dar mie nu prea imi place sa-mi pun lucrurile in dulap. Nimic nu mi se pare mai plictisitor decat sa-mi asez hainele pe umeras, frumos, ordonat si sa le pun la loc de unde le-am luat. E o pierdere de timp. Motanul, in schimb, e deosebit de ordonat. Cu siguranta imi va face observatii si imi va arata cum se pliaza frumos hainutele si se pun toate, una peste alta, pe verticala ca sa fie suficient spatiu pentru toate.

Apoi va trebui sa-mi iau “cosmeticele”: sampoanele (pentru par vopsit, pentru par cret si rebel, pentru volum), mastile de par (din fructe, cu vitamina A, E, C, de hidratare, pentru par blond, pentru par cret, pentru intretinerea culorii), mastile de fata (de hidratare, cu oxigent, cu fructe si ulei de masline), tot ce-mi trebuie pentru machiaj (fardurile, rimelurile, creioanele, rujurile), demachiantele, spuma pentru par, gelul pentru par ondulat, fixativul.

Este evident ca nu ma pot lipsi de nimic, sunt lucruri utile pe care le folosesc in functie de cerintele zilnice (culoare hainelor, nevoile tenului, etc). Deci Motanul va trebui sa inteleaga.

Apoi va trebui sa ma gandesc si la chestiunile gospodaresti, ca doar voi deveni stapana casei. Dar pe astea nu trebuie sa le aduca de-acasa de la mama ci sa ma duc sa le cumpar. Tot ce tine de curatenia casei. Motanul a intretinut curatenia dar in afara de Cif, restul produselor pe care el le-a folosit nu sunt pe placul meu. Ori de acum in colo eu voi deveni responsabila de cum arata casa. Deci va trebui sa cumpar toate produsele de curatat care stiu ca functioneaza cel mai bine.

In bucatarie, lucrurile deja sunt destul de aranjate pentru ca am mai gatit acolo. Dar va trebui sa umplu congelatorul de legume, sa facem un stoc minim pentru toamna, poate punem si niste gogosari la murat, un stoc de cartofi, ceapa rosie, ca nu stii cand vii de la servici obosit si poate nu mai ai chef de facut piata. sa am totul la indemna sa ma pot apuca de gatit si astfel sa-mi astept Motanul cu masa gata (Motanului  ii  place sa fie mancarea gata chiar atunci cand intra in casa-putina sclavie dar ce nu faci cand iubesti).

Partea cu decoratul casei o voi lasa pe mana lui. Ii face o deosebita placere si de ce sa nu-l las sa se bucure si el nitel.

Sunt sigura ca vom avea probleme cu tabieturile noastre. Motanul obisnuieste sa stea mult pe net sau sa joace conquistador. Asa se relaxeaza el. Nu pot sa-i iau aceasta placere. Seara se uita pe National geographic sau pe discovery. Asa s-a obisnuit el. Dar eu vreua sa vad un film bun, seara. Va fi dificil de negociat pe telecomanda. El noaptea adoarme cu televizorul deschis iar eu noaptea adorm doar cand e liniste. Dimineata nu ne vom intalni. Eu plec devreme la birou, el se trezeste tarziu. Asa ca voi putea sa ma lalai linistita la cafea in fata tv-ului fara niciun stres.

Lui ii place sa aduca prieteni pe acasa. Sa mancam ceva cu totii si sa stam la povesti. Mie nu-mi place. Ca tre sa fac curat si inainte si dupa ei, tre sa fiu gazda non-stop si mie imi place sa “bodegaresc”. Mie imi place sa ies la terase, sa ies in oras, nu sa stau in casa.

Curatenia e deja stabilita. Eu fac ordine si spal vasele in cursul saptamanii, iar el face sambata in dormitor, sufragerie si hol, si imi lasa mie bucataria si baia. dar sper sa nu insiste cu ordinea lucrurilor. Eu nu sunt ordonata. Chiar daca sunt dezordonata stiu de unde sa-mi iau lucrurile, nu le ratacesc, dar nu pot sa le pun la locul lor.

Banuiesc ca vor mai aparea si alte probleme: cum impartim banii, cand vin mamele in vizita, de ce ti-ai luat cercei cand deja ai peste 100 de perechi, de ce ai luat 4 beri cand aseara ai mai baut alte 4, etc.

dar sper sa ne si amuzam de toate astea si sa ne simtit bine, ca in fond de asta ne mutam impreuna. sa vedem daca un caine si un motan se pot intelege sub acelasi acoperis.

sursa; www.allposters.com