http://romaniantipsd.ro

Decembrie 2009. se împlinesc 20 de ani de la căderea sistemului comunist în România. O dată cu primele manifestaţii din decembrie 1989, politica a intrat într-o nouă etapă de confuzie. Oare această cotitură a însemnat în acelaşi timp şi un nou început? Din punct de vedere istoric, anii acelei perioade sunt prea puţin documentaţi, iar părerile cetăţenilor români în ceea ce priveşte “revoluţia” par să fie cât se poate de diferite.

Mai ales generaţia tânără resimte o mare lipsă a informaţiilor privitoare la evenimentele din decembrie 1989.

În dimineţile lunii decembrie până la Crăciun, încercăm să redăm povestea personală a diverşilor artişti români. Tineri; în vârstă; renumiţi pe plan naţional, de succes sau debutanţi.

Începem cu Posset, solistul vocal de la Relative (metal funk, Cluj) mâine dimineaţă la 9.00.

În perioada Sărbătorilor, vom face şi o serie de interviuri cu artişti mai în vârstă despre cariera şi activitatea artiştilor pe vremea lui Ceauşescu.

Dragi tovarasi si pretini,

Leana mea a avut iar o criza in seara asta din cauza ca inca mai este geloasa pe Nina Iliescu. Ce a fost intre noi a trecut de multi ani, Ionel stie si a ertat!

Eu am spus ca aici, in Cuba, voi merge sa votez si voi vota cu Mircea Geoana pentru ca el este salvatorul tarii. Intre un prostanac si un marinar, aleg prostanacul pentru ca NU CRED CA ESTE UN FUTEVANT!

Ieste foarte nedrept ca tovarasul Ion Creanga sa zica despre futevant acestui suflet nobil, Mircea. Domnul Creanga sa nu uite ca datorita mie se afla in toate manualele si pe vremea mea a fost declarat mare clasic si ia-m pus poza in manualele scolare in Republica Socialista Romania! Tovarase Creanga, sa nu uiti asta data viitoare cand mai spui despre  futevant!

Si asa cum zice si Leana mea, o sa vina vremea sa nu mai stam ca sobolanii in Cuba si sa ne intoarcem in Romania – Crin era doar un student parlit cand am plecat noi, noroc cu Leana ca l-a trecut la examen. Ne ie dor si de Mircea si de Nelu si de Nina si de Adrian.

Singurul lucru pe care nu l-am inteles: cum a ajuns Marian, soferul de la noi de la unitate, sa fie sef la partid? Parca i-am zis lu’ Nelu sa nu ia gealati la partid. Dovada: Traean Basescu este cea mai mare amenintare pentru partidul nostru si pentru Romania neocomunista! Nelule, trebuie sa scapati de marinar! Vorbeste cu Dan, Sorin si Dinu sa dea totul saptamana asta ca mi-e tare teama ca inima ta nu mai tine inca 5 ani acum ca lu’ Oprescu ii tremura mana pe bisturiu!

Nelule, suntem amandoi batrani, daca nu cade marinarul acuma, e posibil sa nu mai prindem urmatoarele alegeri!

- Francesca – 2009 – ♥♥♥♥ -

di

Bobby Paunescu

Un cinema essenziale quello di Paunescu, cineasta rumeno al suo esordio con i lungometraggi. Un ritorno al neorealismo dei lunghi piani sequenza a telecamera fissa che rendono i dialoghi più naturali e veri e che costringono l’attore a dare una prova recitativa di gran lunga migliore. La storia riguarda tutti noi italiani da molto vicino. E’ un altro specchio della nostra terra vista dal di fuori, dagli occhi di un altro popolo (quello rumeno) che da una parte sogna il nostro paese e le sue prospettive lavorative ma dall’ altra teme i pericoli che potrebbero derivare dall’ intolleranza verso gli stranieri da parte degli italiani. Francesca (Monica Birladeanu) è una trentenne rumena che sogna di lasciare il suo tormentato paese per fare la maestrina d’ asilo nel nostro belpaese. Ma far accettare questo suo ideale dalla sua famiglia non è di certo cosa semplice. Soprattutto perchè gli stereotipi e le dicerie sul popolo italiano in Romania non sono di certo positivi. Ultimamente non si può di certo affermare che tra Romania ed Italia scorra del buon sangue, grazie ai frequenti atti criminali ad opera della comunità romena in Italia che di certo rappresenta più una fascia della loro popolazione ma non la sua globalità. Il film questo lo fa capire ampiamente. Mostrandoci un dramma, quello di Francesca, che ha luogo principalmente nella sua Romania nella quale è costretta a scontrarsi con gli stessi criminali che da noi provocano i pregiudizi sulla loro etnia e che non rendono onore al desiderio di operosità onesta che invece è presente in Francesca e nella sfera delle sue amicizie. In  Francesca sono descritti vari prototipi di personaggi della Romania moderna:  dai criminali, agli onesti lavoratori fino agli uomini sfaticati ( il fidanzato della protagonista) che desiderano trovar fortuna nella scommessa di un fatuo investimento piuttosto che nel sudore lavorativo. Il film è ampiamente contro una visione oggettiva delle cose e non intende per nulla offrire un punto di vista assolutistico dei Rumeni che risulterebbe quindi essere in contrasto con quello che molti mass-media italiani tendono ad offrire erroneamente al loro pubblico. Al contrario di quello che molti invece hanno sostenuto, limitandosi a giudicare le battute pesanti rivolte alla Mussolini o al sindaco di Verona Flavio Tosi, il film rumeno invita a riflettere sui pregiudizi in generale e intende trasmettere un messaggio contrario al comune detto di “fare di tutta l’ erba un fascio”. Pur mantenendo un punto di vista solamente rumeno il film è autocritico non solo verso gli Italiani ma anche verso gli stessi Rumeni, popolo che in maniera evidente non è ancora pronto al suo cambiamento che lo vede Paese membro dell’ Unione Europea. Una nazione che è costretta ancora a lottare constantemente con i retaggi culturali trasmessi dal post fallimento del regime comunista Ceausescu. E la protagonista Francesca capirà questa lacuna nazionale sulla propria pelle in una drammatica e fredda sequenza finale che ha da sola il merito di compensare l’ intero biglietto del cinema. Una storia dalla sceneggiatura semplice ma profonda al tempo stesso, con dialoghi forti e che funzionano in ogni loro dettaglio sono valore aggiunto in un film che sicuramente vale la pena di esser visto da ogni italiano che porta dietro con se pregiudizi o stereotipi sulle etnie e culture diverse dalla propria.

( Colloquio di lavoro artigianale)

( L' emblematica e drammatica sequenza finale )

Dragi tovarasi si pretini!

Mircea Geoana ieste cel mai bun om politic dupa ce l-am lasat in locul mieu pie Ion Iliescu. Daca il votati pe Geoana, tara o sa mearga bine, o sa fie diemocratie socialista, copiii si fiemeile vor fi fericiti si multilateral diezvoltati. Mircea Geoana nu ieste in stare sa ii faca rau nici macar unei muste deci nu va lovi calca cu bestialitate si nu va da bobarnace da pumni insangerati fiilor poporului asa cum a facut-o acest… democrat pe numele Basescu.

Votati Mircea Geoana! Eu voi vota die aici dan Cuba!

PS: nu uitati sa intrati si sa-i injurati pe studentii rasculati de aicea!

]]> http://nordichigh.wordpress.com/2009/11/28/interesting-articles-on-romania-20-years-later/ Sat, 28 Nov 2009 16:19:08 +0000 ellicsod1978 http://nordichigh.wordpress.com/2009/11/28/interesting-articles-on-romania-20-years-later/

Check out this one about Herta Müller from The Guardian and also this overview of the situation in Romania from The Huffington Post as the country faces a heated presidential election 20 years after the Revolution.

Da, alianţa anti Băsescu m-a convins până la urmă. M-a convins să votez. Să-l votez pe Băsescu. Şi ca mine sunt mulţi. În turul întâi nu m-am prezentat la vot. Era cât pe aci să-l votez pe Crin, dar am mirosit din timp blatul cu PSD-ul, şi mă felicit pentru asta. Acum mă simt ca în 2004. Atunci am dat un vot negativ. L-am votat pe Băsescu nu din dragoste, ci din ură pentru Năstase şi pentru regimul său ticăloşit şi dictatorial atât faţă de economie cât şi faţă de presă. După aceea l-am atacat şi criticat pe Băsescu, zic eu pe bună dreptate, pentru multele sale derapaje. Dar acum se pune problema  să aleg iar între el şi un produs al fostului FSN, PCR. Voi vota tot timpul împotriva celor care au preluat puterea în 1989 şi au omorât mai mulţi oameni după fuga lui Ceauşescu decât omorâse acesta, împotriva celor care au chemat minerii, împotriva celor care au condus România cel mai mult după 1990, împotriva celor care au creat cea mai puternică mafie teritorială, împotriva celor care au furat cel mai mult România. Dacă nu va ieşi Băsescu voi fi mulţumit că mi-am făcut datoria faţă de propria conştiinţă, iar dacă va ieşi, voi ascuţi din nou creionul pentru analize critice.

Aseara, in timp ce-mi vedeam de treburile lumesti, ignorand nonsalant rahaturile mediatice care vad ca au indobitocit atat romanul cat si ceilalti ceteteni globali am fost purtat de soarta, stomac si femeie prin pasajul de la Universitate. Acolo, pe langa expozitia de fotografie ce infatiseaza diversivitatea Bucurestiului au aparut 3 panouri noi, trei panouri ce afiseaza ideile castigatoare a concursului numit: “Schimbarea la Fata a Casei Poporului”.

Va spun din start ca n-am nicio treaba cu arhitectura, nu a fost un subiect care sa-mi starneasca interesul, stiu doar ce-mi place si ce nu-mi place. Imi plac caramizile, imi plac castelele si palatele, imi plac cladirile decorate cu ingeri, demoni, busturi si elemente medievale, imi place maroul, caramiziul si iedera, imi plac arcadele, stalpii, balcoanele si ferestrele mari, imi place piatra, imi plac turnurile si turlele. NU imi place sticla albastruie, nu imi plac exoscheletele metalice si nu-mi plac panourile ceramice stralucitoare. Datorita ratiunii ecologico-economice tolerez si incurajez dezvoltarea acestor cladiri ale viitorului si, cu suspinul de rigoare sunt dispus sa renunt la satisfactia estetica pentru eficienta ecologica.

Desi, cum am spus, n-am prea avut tangente cu arhitectura,  am avut deaface cu turismul si, vreti sau nu, cele doua sunt legate. Iar, acum, de dragul corporatistului am sa revin la acele 3 panouri:

Existenta unei asemenea initiative este total contraproductiva, sunt pentru jocurile de imaginatie, sunt pro exprimare artistica pe toate planurile dar ma enervez ingrozitor cand vad ca efectiv ne batem joc de resursele noastre. Uitati-va cum s-a pus problema:

“Tema a servit deopotriva ca pretext pentru dezbaterea statutului Casei Poporului ca simbol al spatiului urban bucurestean si a posibilitatii unei re-integrari coerente a acesteia in peisajul urban al orasului.” Gratie Ordinul Arhitectilor din Romania

“După ani şi ani în care Casa Poporului ne-a alimentat frustrările de zi cu zi (legate de spaţii prost utilizate, inutilizabile sau neintegrabile), simţim că a venit acum vremea ca tot Casa Poporului să ne servească drept supapă pentru aceste frustrări.” Gratie descrierii de pe situl Dupont

“Avem o mostenire, mare la propriu, mare (problema) si la figurat: CASA POPORULUI. O parte din popor a asimilat-o. Alta parte inca mai spera. Ce speram? Eu, unul, pot sa o asimilez impreuna cu un “aparat critic”. Concursurile, care au fost si care probabil vor mai fi, legate de CASA POPORULUI, ne ajuta sa ne insusim un astfel de “aparat critic” care s-o faca digerabila la figurat. Cu marimea greu de lucrat. Actualul concurs tocmai asta a incercat, sa faca ceva cu marimea: s-o articuleze, s-o dilueze, s-o decanteze. Ceva, sigur au reusit.”

[...]

Proiectele castigatoare, People’s Blob, Casele Poporului si O Incercare De A Te Face Curios, reprezinta  o critica arhitecturala a unei constructii careia ii lipsesc stilul si referintele si o extrapolare ironica a actului de pura megalomanie pe care il simbolizeaza; o abordare extrem de simpla a populismului contradictoriu al Palatului si o propunere de inapoia oamenilor o cladire care e a lor doar cu numele, respectiv un gestul matur de asumare a trecutului si o sugestie neasteptata – redescoperirea a ceea ce ar insemna o abordare contemporana a Casei Poporului, incepand de la zero. Gratie Feminis

Bai oameni, voi ati gresit undeva, mie imi este rusine pentru voi. Cum sa va fie rusine de Casa Poporului ? Cum s-o priviti cu ura si s-o prezentati gen “cicatricea comunismului” sau “monstrozitatea lui Ceausescu“. Da, e mare; da, e scumpa; da, pentru constructia ei au suferit oameni; da, poate era mai bine fara, DAR este acolo si mi se face scarba cand va vad acum luandu-va coaiele democratizate in mana si aruncand cu cacat. Voi astia cu o varsta si multe riduri, cum va permiteti sa mai deschideti gura? Cand s-a prezentat proiectul, cand s-a sapat fundatia, cand s-a pus prima caramida n-ati zis nici “pas”, ati mers pe statioane, v-ati aliniat frumos in spatele curului comunist si v-ati umezit cu grija buzele pentru a-i oferii placere maxima in timp ce-l sarutati. Acum ca ati inlocuit gustul cacatului cu cel al whisky-ului si al carnii de import ati prins si voce. Ce dracu… acum doar e gratis.

Casa Poporului este mostenirea generatiei mele si, spun asta fara pic de parere de rau, nu ma intereseaza de suferinta “supusilor comunisti”. Au tacut din gura si au primit ce au meritat. Vrand nevrand ne-au lasat o bijuterie monumentala, un asset impresionant pe care in loc sa-l utilizam la capacitate maxima ii vindem pana si imaginea sau sufletul corporatilor gen Dupont. Ei isi fac reclama denigrand munca unui popor, viziunea unei doctrine (taci si lasa-ma sa termin)  si imaginea Bucurestiului.

“Extrapolare ironica” ? Cum de-si permit asa ceva ? Piramidele, Sfinxul, Zidul Chinezesc, Taj Mahal, absolut toate catedralele catolice din lume, nu sunt si ele simbloluri a unor acte de “pura megalomanie” ? Diferenta dintre toate acestea si Casa Poporului este doar una a perceptiei umane. Am observat si in literatura, romanului ii place sa fie umil, sa lase capu’ jos si sa se lamenteze permanent. Ce-i cu voi bai oameni !? Fiti fratilor mandrii ca aveti de ce. M-am plimbat de atea ori prin cladirea aia si singurul lucru mai impresionant ca locul in sine este stralucirea din ochii fiecarui strain atunci cand vede ce s-a putut construii si amenaja acolo. Cladirea este atat de mare si impozanta de efectiv te dor picioarele dupa un tur de nici o ora… si abea de vezi 10 % din ea.

Este aberant ca in centrul Bucurestiului sa fie afisate niste panouri publicitare (pentru ca pana la urma se face o reclama incredibil de pe fata a firmei si a produselor Dupont) ce denigreaza imaginea orasului, a tarii, a oamenilor ce au muncit pentru a realiza acea cladire, a resurselor folosite pentru a construi cladirea in cauza (absolut tot este din interiorul granitelor, nici macar un cui nu a fost importat). Este incredibil faptul ca efectiv ne batem joc de resursele si imaginea noastra, in centrul Bucurestiului, in vazul tuturor…. in engleza. Noi asa promovam turismul !? Imi pare rau ca nu mai tin minte exact textul de pe panouri, este incredibil halul in care ne-am umilit noi ca popor. O sa merg diseara sa le fac o poza… trebuie sa vedeti in ce hal si-au vandut sufletele oamenii aia.

Arhitectura parca era o forma de exprimare artistica, o manifestare a sufletului, un mod de a personaliza spatiul pe care-l ocupam, parca trebuia sa fie pentru noi… nu pentru bani.

Ma bucur ca-i acolo, ma bucur ca pot s-o vad, inca ma impresioneaza, si, cel mai mult ma bucur ca acele caramizi, bucatile alea de marmura, matasea, aurul si cristalul sunt acolo si sunt acolo pentru a fi vazute si admirate. Ma bucur ca daca tot s-au scos din pamant le-am folosit pentru ceva de care se poate bucura toata lumea. Ma bucur ca nu le-am vandut pentru a creste cifra de afaceri a unor corporatii gen Dupont.

Uitati poze cu imaginile participante la acest minunat concurs al degradarii umane:

Multumim Adevarul pentru poze, o sa le fac si eu cateva diseara, dar pe mine mai mult textul ma deranjeaza.

La CEC aveam 1 milion de lei şi acasă vreo 60.000 de dolari, păstraţi în rezervorul de la closet. Un alt milion de lei l-am băgat în bunuri de valoare. Bijuterii de vreo 20.000 de dolari, ceasuri şi brichete de 35.000. Cu ce mai cheltuia familia, am reuşit să strâng cam 300.000 de lei / an şi să pun deoparte cam 17.000 de lei pe lună. Per total, bunuri, bani şi consumabile de 3,2 milioane lei RSR. Cam cât ar fi reuşit să strângă un profesor în RSR în peste 109 ani de muncă continuă. Şi mult mai mult decât economiile Elenei Ceauşescu, de numai 270.000 lei. După Ştefănescu „Bacchus” am fost al doilea milionar al României socialiste. Bacchus a fost executat în 1981, pentru avere ilicită. Ar fi fost bun în locul lui Pogea.

Mircea GEOANA - Presedinte al Romaniei

Mircea Geoana un fost ambasador,un diplomat de cariera,”un meserias”…va fi Presedinte al Romaniei in mod cert:sa-i ajute Dumnezeu !

Mircea Geoana vine intr-un moment de criza economica care se adanceste in Romania,odata cu aceasta si nemultumirea sociala .

Economia tarii e la pamint.Prerogativele lui Mircea Geoana la nivel executiv sunt restranse.Uneori nici cu parerea nu poate sa isi dea.

Ce poate sa faca diplomatul de cariera in acest caz ?

Ce trebuie sa imi promita mie in campanie ca sa il votez ?

Uite Mircea Geoana – Presedinte al Romaniei,ce trebuie sa imi promiti:

· Recuperarea tezaurului romanesc din Rusia,

· Recuperarea datoriilor din tarile cu care a facut comert Nicolae Ceausescu si intoarcerea acestor sume in vistieria tarii si nu in buzunarele unor ofiteri ai serviciilor secrete,

· Recuperarea conturilor secrete ale lui Nicolae Ceausescu sau ce a mai ramas din ele,(am facut personal investigatii la un procuror al Curtii de Conturi)

· Eliminarea vizelor de intrare in Statele Unite ale Americii pentru cetatenii romani

· Fortarea aderarii Moldovei la Nato si in Uniunea Europeana in scopul unificarii ulterioare.

Daca ai sa solutionezi macar 30 % din aceste promisiuni ma vei convinge sa te votez si pentru al doilea mandat caci acum iti dau sigur votul.

Succes!

Telegrama lui Traian Basescu pentru Nicolae Ceausescu
ziarul Scinteia, 3 ianuarie 1986

In aceasta noapte de la cumpana anilor, cei 40 de navigatori de pe aceasta plutitoare cetate de otel construita in Romania isi indreapta gindurile spre tara, spre conducatorul partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu, spre toti cei dragi de acasa. Dupa datina, cei aflati in cartul liber suntem in jurul pomului de iarna, frumos impodobit, si inchinam un pahar cu vin pentru succesele obtinute de poporul nostru in anul care a trecut, pentru rezultatele pe care le-am inregistrat si noi, marinarii, si care ne-au permis depasirea planului la trafic cu 17 la suta, pentru succese si mai mari in 1986.

PS: cam portocalie cravata tovarăşului Ceauşescu. Cu ceva nuanţe de maro, ca situaţia pedeleului. Planul de trafic trebuie depăşit, pentru succesuri ceva mai mari la turul 2. Comisia de Planificare condusă de tov. Lăzăroiu şi Comisia de Agitaţie şi Propagandă a tov. Boc trebuie să facă totul.

Şi dac-oţi vedea

O flotă bătrână

Cu frana de mână

Trasă-ntr-o rână

Să-i ziceţi curat

Că m-am înecat

În ultimul hal

Cu whiskey la mal.

Exponentul pseudo-liberalilor sans-culottes şi al analiştilor de extracţie şefangheorgistă, dihanie politică de o moralitate răpitoare, experimentat în aportul de valută în puşculiţele Securităţii, Stolojan are ca fost premier, ministru şi tehnocrat realizări cel puţin la fel de răsunătoare ca şi vâslaşul ordurilor demagogice, Băsescu. La o enumerare scurtă şi chiar orală, această pată maro de pe blazonul liberalismului românesc are trecut în palmares realizări demne de Ceauşescu:

• Confiscarea conturilor şi naţionalizarea valutei (ca premier)
• Ca să ajungă la Banca Mondială a mărit cotizaţia României de la o anumită sumă în sus;
• Participarea la fenomenul de extracţie containeristă Megapower. Desigilarea unui container destinat firmei Megapower, pe 17 noiembrie 98, le-a produs o vie emoţie până şi iniţiaţilor de la serviciile speciale. Pentru cei care nu-şi mai amintesc episodul, în containerul respective zăceau într-o dezordine intelectuală perfect armonioasă microprocesoare speciale, microfilme, instalaţii electronice, documente secrete, fotografii inedite cu înalţi demnitari români, imagini de neuitat cu anumiţi politicieni ş.a.m.d. Chestia super-mişto a venit din aceea că ministrul de Finanţe Stolojan a găsit sursa de finanţare a Megapower, prin Nota 2365 din 26 aprilie 1991 propunând Guvernului să cumpere dolari de vreo 2,5 miliarde lei (12,4 milioane dolari), lucru care s-a aprobat prin HG 365 din 27 mai 1991. Odată treaba făcută, Stolojan a avut grijă ca şi ca stolojenelul mic, Vlăduţ, să intre in CA-ul SC Rompower, cu obiect de activitate identic cu Megapower. Cum a venit ancheta, Rompower s-a dezintegrat în hăul tranziţiei ticăloşite.
• În anul de graţie 1992, o inginerie haioasă a dat naştere societăţii comerciale “DRAGON 2000” în care acţionar era şi Elena Stolojan (madam Turcan era prea mică la acea dată pentru portofoliul tehnocratului)…Scopul era unul nobil, uşurarea de niscai terenuri a Tutunului Românesc şi unele matrapazlâcuri în contul BTT-ului.
• Alte realizări de neuitat ale guvernării tehnocratului cu valoare extinsă de întrebuinţare:

1. Creşterea rapidă a infracţionalităţii cu caracter economic la toate tipurile de infracţiuni şi constituirea elementelor de crimă organizată din România. În acel interval în România se aflau aproximatv 130.000 de străini, din care aproximativ 30.000 cu termenul de şedere expirat şi aproximativ 1.500 de străini care au comis diferite fapte penale.
2. În politica externă: guvernul Stolojan nu a reuşit să normalizeze relaţiile româno-americane, fapt rezultat şi din votul negativ al Congresului SUA la 30 septembrie 1992, privind acordarea clauzei naţiunii cele mai favorizate.
3. ŞOMAJUL  a atins 4,7% în noiembrie 1992, însă adugând persoanele care nu primeau ajutor de şomaj procentul celor fără loc de muncă  era de 7,6% (procent din care aproape jumătate nu primeau absolut nici un ajutor de la stat). În acelaşi timp însă, pe ansamblul bugetului public naţional se înregistra un excedent de 7,7 miliarde lei (la nivelul anului 1992, pe o cotaţie de aproximativ 180 de lei la un dolar SUA), excedent datorat soldurilor pozitive de la fondul de şomaj, fondul pentru pensia suplimentară şi fondul asigurărilor sociale.
4. Dughenizarea economiei naţionale
5. Impozitarea profitului: în acest domeniu Guvernul Stolojan a pus în practică un sistem prin care profiturile de până la un milion de lei erau impozitate cu 30%, iar cele mai mari de 1 milion cu 45%.
6. Crize de neuitat: criza zahărului” indusă de corupţie şi jocurile de interese legate de subvenţionarea preţului la vânzare şi a importurilor.

Clar, Stolojan este un exponent al liberalismului demn de Băsescu. Alături de Văru Săndel.

Au mai fost doi şefi de stat, momentan decedaţi, care şi-au scris numele în alfabetul etilic, Dracula şi Ceauşescu. Ţin să anunţ electoratul că cei doi mă sprijină în demersurile mele.

…..

Domnule Presedinte Traian Basescu, am primit azi drept cadou promotional electoral un tricou portocaliu care pe fata avea inscriptionat sloganul “Sa traiti bine !”, iar pe spate, ca un fel de sigla sau semnatura, cuvintele “Base-Ceau”. “Base” stie toata lumea ce inseamna, dar “Ceau” ?! Vine de la Ceausescu din “Condamnarea comunismului” sau de la salutul de ramas bun “Ceau !”, adica “Pa, la revedere !” ???!!!…

Îmi aduc aminte perfect de o fază din fragedă copilărie. Bine, îmi amintesc de vreo trei, dar azi rămân la una.

Făceam căchiţa la oliţă (asta să vedeţi cât de mic eram), şi nu eram acasă, ajunsesem nu ştiu cum să mă cac în casă la nişte rude. Neamurile, deşi o duceau bine de atunci, nu aveau hârtie igienică sau n-au vrut s-o irosească pe curul meu finuţ. Aşa că maică-mea a rupt o coală dintr-un manual de abecedar al unei verişoare şi a mototolit-o punându-i gând rău, adică să mi-o vâre între bucuţe pentru îndepărtarea resturilor nedepozitate în vasul din plastic. Însă, eu, băiat vigilent de atunci, am oprit-o impunător pe cea care mi-a dat viaţă strigând cât mă ţinea gura plină cu dinţi de lapte: “Nu mă stielg eu cu Ceaucecu!”.

Ochiul meu căprui şi ager văzuse că doamna Radu rupsese prima pagină de după copertă din carte, exact aia cu portertul photoshop-uit al viitorului ciuruit.

Acum s-au mai schimbat lucrurile…

Cine are imprimantă?

100.000? şi ce?

Lucrez la un website, nu doar un simplu Blog!

…

Pentru un Blog poate fi o reuşită. Pentru un Website, este doar un început promiţător.

…

După reacţiile celor din jur, CZB poate fi perceput ca fiind un Website.

…

CZB face valuri!

…

Înloc să mă bucur, să invit cinci prieteni la mine şi să sparg o sticlă de şampanie că am ajuns la o cifra rotundă … de fapt, cinci cifre rotunde, eu mă gândesc la artiştii tineri (care au câte o cântare în Cluj o dată la două luni) care refuză să mai dea mâna cu mine … şi trebuie să fiu înţelegător cu patronii de cluburi care mă ameninţă şi urlă la mine prin telefon când scriu ceva ce nu convine. Poate acesta este preţul în vremurile prin care trecem pentru lupta ce o ducem toţi în presa scrisă (fie că e vorba de cuvânt tipărit sau bloguri nocturne) pentru libertatea de exprimare şi şansa de a avea democraţie.

Artistul cutare din Cluj a luat doar trei semne (da, aţi citit bine, DOAR trei semne …) şi îşi întoarce spatele la mine când calc în perimetrul de doi metri pătraţi din jurul lui.

Patronul de cluburi este o fiinţă obscură care nu pricepe faptul că o recenzie negativă se referă strict la ideologia instituţiei, ci ia totul la modul personal. Dar, domnule patron de club, nu vă daţi seama că este absurd să obligaţi pe toată lumea să vă scrie pe plac pentru că, poate, există şi o altă lume, în afară cercului Dvs. de prieteni, care nu are aceleaşi gusturi ca şi Dvs. Ce drept aveţi să condamnaţi aceste fiinţe?

Nu am evoluat cu nimic faţă de societatea dictatorială de pe vremea lui Ceauşescu. Omul (de fapt, din câte am înţeles, soţia odiosului) nu agrea muzica rock. O percepea ca o formă artistică de răzvrătire împotriva doctrinei impusă de el la nivel naţional, şi atunci acest gen muzical şi toate formele lui de exprimare (prin tunsoare, vestimentaţie, etc.) erau cenzurate, discriminate, izolate şi interzise.

Recent am fost obligat să retrag o recenzie a unui club clujean din Blogul personal. Acesta este primul semn că aici nu mai este vorba de un Blog personal! Consider această acţiune de cenzură la care am fost supus prin presiuni, împotriva voinţei mele, la fel de periculoasă şi subversivă, ca şi atitudine socială, ca acţiunile de cenzură iniţiate de reţeaua de turnători de pe vremea lui Ceauşescu.

Diferenţa de mentalităţi dintre noi şi Occident este de 50 de ani; aceeaşi 50 de ani ce ne despart de ideologia capitalistă din Occident, dezvoltată după finalul celui de al doilea război mondial. În occident, s-a depăşit etapa aceasta de mafie locală egoistă în lupta pentru îmbogăţire rapidă personală prin faptul că găştile au învăţat să comunice şi să colaboreze între ele la nivel de comunitate la nivel local, regional şi naţional.

De aceea la ei industria muzicală funcţionează, iar la noi nu.

Spre exemplu, la noi, dacă există trei formaţii care adună public pe plan local, ele niciodată nu vor avea iniţiativa de a se uni pentru un scop comun şi să împartă egal banii din bilete. În schimb, se ivesc situaţii ca în aceeaşi seară să cânte toate trei formaţiile pe plan local, în cluburi diferite, dar nici una să nu adune suficient public încât să fie mulţumită material. Frustrarea prinde amploare, situaţia se agravează, ura dintre ele creşte, iar la bere în Pub le poţi asculta cum se bârfesc între ele până în zori de zi.

Democraţia noastră nu este ameninţată de cocalari cu tupeu, de criză, sau de lipsa de solidaritate a breslei, pentru că, dragi cititori, NOI, CA ROMÂNI, ÎNCĂ NU AM AVUT PARTE DE DEMOCRAŢIE CA SĂ PUTEM FACE COMPARAŢII.

Occidentul trece printr-o criză economică care va trece în doi ani, dar NOI, ROMÂNII, trecem printr-o criză de mentalităţi care va dura tot atâţia ani cât a ţinut şi doctrina comunistă, nocivă şi imbecilizantă.

Efectul comunismului este evident şi VIU în România, la 20 de ani după INvoluţie.

…

1 MAI

În domeniul social, la 20 de ani după ce am scăpat de mentalitatea de preaslăvire a Muncitorului şi înjosirea Intelectualului, avem parte de o generaţie nouă de intelectuali care de abia aşteaptă 1 mai ca să iasă cu grătarul, masa şi scaune rabatabile, laptop cu wireless prin mobil, muzica de la casetofonul din maşină, la iarbă verde (asta la noi, că la sud de Carpaţi, există obsesia cu Vama Veche de un deceniu încoace) …

MAŞINA

Pe vremea lui Ceauşescu, circulaţia era restricţionată. O familie avea voie la o singură maşină. Aceea costa 100.000 lei (vreo 50 de salarii medii lunare). La sfârşit de săptămână, o săptămână circulau maţinile cu numere pare, a doua săptămână circulau cei cu numere impare. Fiecare cetăţean cu maşină avea voie la un număr limitat de bonuri de benzină pe lună … cred că 40 de litri, dar asta nu mai ţin minte exact. Drept urmare, la 20 de ani după Involuţie, avem un trafic de nedescris, bară la bară, cu semafoare din colţ în colţ, pentru că există această nebunie după maşini, într-o ţară mică europeană, care nu are autostrăzi şi nici sistem corect de acordare a permiselor (cei cu bani şi copiii lor oricum primesc permis şi calcă copiii pe trecerile de pietoni marcate, în timp ce intelectualii fără bani de şpagă pică în mod corect examenul şi îl dau şi redau de două-trei ori)! Există familii cu câte două maşini, pentru care nu au locuri de parcare. S-au construit garaje improvizate între blocuri, de tinichea şi traforaj, unde pe vremuri aveam spaţii verzi. Copacii de pe trotuare s-au tăiat, iniţial pentru a face loc pentru spaţii de parcare, pietonii fiind obligaţi să meargă pe stradă, pe lângă maşinile parcate până în zidul clădirilor … cam acelaşi lucru am văzut în Vamă acum 3 ani (ULTIMA DATĂ când am mai fost), că am văzut spaţii de parcare improvizate pe plaja cu nisip, care an de an la noi devine mai îngustă!

Dacă înainte maşina a fost considerată un lux, atunci, după Involuţie, toată lumea frustrată în acest sens, şi care şi-a dorit maşina, şi-a luat!

…

TELEFONUL

În epoca lui Iliescu-Constantinescu-Băsescu, avem TOŢI copiii din clasa a 2-a cu mobile personale la ei (deşi s-a dovedit că microundele emise sunt periculoase). Adulţii au chiar câte două mobile (unul la ei, altul acasă), nu pentru afaceri, ci pentru că un număr egal de prieteni sunt abonaţi la fiecare dintre cele două mari firme de telefonie mobilă europeană. Nimeni nu mai foloseşte telefonia fixă … şi de aceea beneficiem acum de bonusuri sau telefoane nelimitate în reţeaua de telefonie fixă prin cablu … Pe vremea lui Ceauşescu eram controlaţi prin numerele de telefon limitate sau cuplate. Acum suntem controlaţi şi mai eficient prin faptul că fiecare telefon mobil personal poate fi localizat prin sateliţi.

Dacă înainte telefonul era considerat un lux, atunci, după Involuţie, toată lumea frustrată în acest sens, şi care şi-a dorit telefon, şi-a luat!

…

TELEVIZIUNEA

Pe vremea lui Ceauşescu televizorul era un lux. Programul era limitat la două ore de propagandă, seara. Ţin minte după Involuţie programul TVR s-a scurtat de la 24/7 din cauza unor scrisori primite de la telespectatori, care, frustraţi de lipsa televiziunii şi a accesului la informaţie timp de atâtea decenii, nu se puteau dezlipi de ecran pentru a dormi noaptea, înainte de a pleca a doua zi la slujbă.

Dacă înainte televizorul era considerat un lux, atunci, după Involuţie, toată lumea frustrată în acest sens, şi care şi-a dorit televizor, şi-a luat! Am ajuns ca americanii, cu două televizoare într-un apartament de două camere şi cu o grămadă de posturi naţionale TV (toate difuzate de la Bucureşti) la care nu ai ce să vezi.

…

CONCERTELE

Pe vremea lui Ceauşescu, erau organizate o dată pe săptămână concerte cu formaţii care cântau LIVE la Casa de Cultură de la oraş şi Căminul Cultural la sat pe instalaţii improvizate sau construite de muzicieni cu mâna lor. Sălile erau mereu pline. Se plătea şi biletul, se intra şi pe uşa din dos. Sălile erau mereu pline. Acum, la Casa de Cultură cântă manelişti care fac playback, iar în cluburi cântă formaţii LIVE mereu la început de drum (cei mai în vârstă nu îşi depăşesc condiţia de underground, cu care ajung să se laude, că nu au ce face altceva; tinerii iau exemplu de la ei, dacă reuşesc să rămână împreună mai mult de doi ani sub acelaşi nume de scenă), pe instalaţii improvizate sau ieftine, defecte, cântând la o sală goală, unde ecoul nu ajută deloc pe chitariştii infatuaţi care îşi dau amplificatorul la maxim să se audă instrumentul lui mai tare ca instrumentele celorlalţi colegi de trupă, că, deh, poate îl aude şi cineva de pe stradă, să se oprească şi să exclame, vai, ce copil talentat!

Mai nasol este această scenă de DJ, care de fapt fac exact ceea ce făceam şi eu în camera de cămin, numai că pe vremea mea îi zicea petrecere cu prieteni şi nu puneam bilet la intrare. Aceşti DJ de fapt mixează ritmurile pieselor compuse de alţii. Unii câştigă bani grei din asta. Dacă sunt pasionaţi într-adevăr de ritmuri, se specializează pe anumite genuri muzicale şi bat anumite circuite de discoteci prin ţară, cu speranţa că munca lor devine apreciată şi poate îl vede în deschidere şi un DJ de afară care îl scoate din ţară sub aripa lui. DJ-ii mai şmecheri îşi deschid clubul propriu, dau bani grei la DJ de afară şi cântă automat în deschidere. Fiecare încearcă să arde etape la noi; unii o fac eficient.

Aici mai vreau să atrag atenţia la un nou fenomen vechi, unde, conform mentalităţilor patronilor de firme, televiziuni şi parveniţilor cu bani care lucrează în domeniul social, se încearcă peste măsura posibilităţilor să mulţumească pe TOATĂ LUMEA. Pentru că niciodată un client în plus nu strică. Pe lângă exemplul de la care am pornit acest articol, unde părerea CZB despre Clubul din centrul Clujului a trebuit retras din arhivă, postăm mai sus afişul din vară de la Club Marinarul din Bacău, unde îl vedem pe DJ Nick, care promovează un gen foarte interesant de muzică (sub numele lui de pe afiş scrie TOATE GENURILE DE MUZICĂ). Ne cerem scuze, dar nu am identificat şi scris definiţia la acest gen foarte complex despre care încă nu am auzit la Cluj. TOATE GENURILE DE MUZICĂ pare foarte interesant. Cred că s-ar putea să îmi placă şi mie … şi la mama. O să-i spun la mama când mai vine un astfel de DJ prin oraş. Dacă nu mă duc eu, poate merge ea.

Înainte, muzica rock a fost cenzurată. După Involuţie, generaţia mai tânără care a avut acces la MTV s-a învăţat cu dance şi house. Practic, nu există nici un fel de tradiţie rock la nivel de mase, cu atât mai mult cu cât industria muzicală autohtonă promovează strict proiecte sezoniere care aduc venituri sigure în timp scurt … deja de peste 10 ani de zile.

…

PROMOVAREA, CONCEPTUL DE IMAGINE

Pe vremea lui Ceauşescu, aveam un tip de afişe, cu poza de grup a unei formaţii sau bustul unui artist. Acelaşi tip de afiş îl regăsim şi acum în centrul tuturor oraşelor ţării noastre frumoase, la Fuego, la Tudor Gheorghe, la Byron, la Direcţia 5. Trei din aceste formaţii s-au lansat după 1989. Doi dintre artiştii amintiţi nici nu mai ştiu că a existat vreodată cartelă pentru pâine! De ce se perpetuează mentalităţile şi marketingul tipic comunist la noi în anul 2009? Pentru că suntem lipsiţi de imaginaţie şi ne este teamă să experimentăm. Eu cred că dacă pe un afiş Direcţia 5 aş vedea un Zeppelin (Led Zeppelin IV), sau un arc galben gen McDonald’s (U2, Pop), sau o mască de monstru (REM, Monster) sau ce alte imagini şi mascote bizare am putea născoci în teorie (acum mă gândesc la un Eddie de la Iron Maiden), cred că aş fi atras să merg să ascult ce au mai compus în ultimii 10 ani, de când nu i-am mai urmărit … DAR, problema rămâne că şi-ar pierde 80% din publicul fidel, pentru că acea imagine nu ar mai puşca cu realitatea în care s-a format subconştientul publicului lor.

Acelaşi lucru ar fi de observat şi la 95% din coperţile de albume făcute de angajaţii caselor de discuri din Bucureşti, care probabil au şi diplome în design sau de la şcoli de artă.  Să fie vorba de superficialitatea producătorului, superficialitatea consumatorului sau pur şi simplu pentru că suntem lipsiţi de imaginaţie şi ne este teamă să experimentăm.

…

DEMOCRAŢIA PROST ÎNŢELEASĂ = DICTATURĂ

La fel ca în comunism, după 20 de ani nu mai poţi să vorbeşti liber despre nimic. Eu, ca şi critic muzical sau formator de opinie, pe Blogul meu personal nu mai pot să scriu despre orice îmi taie capul, cu un anumit stil considerat incomod de unii?

De aia mi-am făcut un Blog personal în februarie 2009, pentru a critica tot ce nu funcţionează bine în scena muzicală autohtonă … nu ca să fiu îngrădit de unul şi de altul, până ce ajung să fiu o copie pe net a unor reviste frumoase, cu hârtie lucioasă şi complet lipsite de personalitate, sau a altor site-uri de muzică centralizate, unde toată lumea cântă bine şi toţi sunt frumoşi.

…

Deşteaptă-te, române!

…

Vrem Revoluţie, NU Involuţie

Ajutaţi mişcarea LOR, NU daţi acest weblink mai departe.

Asta vara toata mass-media a vuit de vestea ca echipa emisiunii Top Gear filmeaza un episod in Romania. Ziaristii s-au strans ca in fata unui mesia in jurul celor trei prezentatori: Jeremy Clarkson, Richard Hammond si James May, s-a zvonit ceva de niste filmari, undeva pe transfagarasan si in jurul Casei Poporului, publicul s-a extaziat de ideea ca un episod din cea mai vizionata emisiune auto se va filma in Romania, promisiunile unei editii interesante a Top Gear existau.

Cum a aratat Romania in viziunea celor de la Top Gear?
1. Clarkson: “You would imagine that coming here in a car that costs 168.000 pounds is like turning up in Sudan in a suit that’s entirely made of food”. 0-1 pentru Top Gear
2. Calatoria celor 3 incepe in Mamaia. Unde englezii raman inmarmuriti de colectia de masini de fitze din fata hotelului Rex. Scorul ramane acelasi.
3. Pe o harta aproximativa a Romaniei este aratat traseul pe care il au de urmat cei 3. Cateva orase principale sunt prezentate pe harta: Constanta, Bucuresti, Pitesti si destinatia… Transilvaniei. “Transilvaniei ce?” veti intreba. Ei bine, se pare ca englezilor le-a scapat din vedere si existenta genitivului din gramatica limbii romane. Scor egal: Romania – Top Gear, 1-1.
4. O dacia sandero intrece pe autostrada soarelui bolizii celor 3, un Aston Martin DBS Volante, un Ferrari California si un Lamborghini Gallardo Spyder. Romania 2 – Top Gear 1.
5. Pe sistemul GPS al masinii lui James May nu exista harta Romaniei. May se opreste sa afle indicatii de la cativa trecatori romani. Engleza acestora este execrabila. 2-2.
6. Nici romana lui May,invatata dintr-un ghid de conversatie englez-roman nu este prea recognoscibila. 3-2.
7. Clarkson si Hammond, ajunsi primii – evident – in fata Casei Poporului raman fara cuvinte la vederea Casei Poporului. 4-2. Reuniti cu May profita de ocazie ca sa faca niste ture cu masinile prin tunelele de sub edificiu.
8. Ajunsi intr-un bar, dupa prima zi de calatorie, cei trei vizioneaza la un ecran ceea ce ei denumesc “a local version of Top Gear”. Versiunea autohtona prezinta, din nou, Dacia Sandero, si este in limba bulgara ( ?!?!?! ). 4-3. In plus gagica care o prezinta e cam naspa si e imbracata prost. 4-4.
9. In ziua a doua, cei 3 englezi strabat si autostrada Bucuresti – Pitesti. Dupa care raman fara autostrada. 4-5 si felicitari pentru Ministerul Transporturilor!
10. Caravana opreste pentru ca Clarkson ii face cadou lui May o Dacia Sandero. Cadoul e apreciat foarte mult de May: “This is the essence of a car. That’s a superb gift!” Scor egal: 5-5!
11. Un tir face Sandero-ul nou al lui May praf. May intra intr-o discutie cu soferul tirului. “I don’t know what he’s telling me in hungarian ( ?!?!?! ) or whatever…” 5-6 pentru Top Gear.
12. Clarkson descopera un caine maidanez la cinci pasi de piciorul lui. 5-7.
13. Cei trei pasesc in “gipsy country”, dupa vorbele lui Hammond. Totul in jur devine rustic inapoiat ca in filmul Borat: carute, cai, șatre de țigani, drumuri neasfaltate, praf. 5-8.
14. Puradeii si localnicii inconjoara masinile de parca n-ar fi vazut una in viata lor. Brusc, comparatia cu Sudan-ul pare justificata. Clarkson li se adreseaza direct: “Gipsies, did you hit that man in the back?” 5-9 si mi-e rusine.
15. Dupa o noapte petrecuta in masini, pentru ca n-au gasit niciun motel sau pensiune ( sau asa pretind ), englezii strabat un drum plin de gropi si hartoape spre Transfagarasanul mult asteptat. Masinile trepideaza ingrozitor. 5-10 si inca o data multumiri Ministerului Transporturilor.
16. Cei 3 ajung in final la Transfagarasan. Imaginea ii copleseste. “This is the most amazing road I’ve ever seen”, exclama Clarkson. “It looks like every great corner from every great racetrack in the world has been knitted together to create one unbroken great ribbon of automotive perfection.” 6-10.
17. Cursa intre britanici incepe, totul in panorama impresionanta a transfagarasanului. Un “Oh, that’s havenly!” sincer iese din gura lui Clarkson. 7-10.
18. Soseaua e impecabila. “This road is getting better and better. THIS is the best road in the world!”
19. Clarkson incheie finalul traseului montan: “Romania! Thank you for having us. And can we stay… for ever?” 8-10.

Per total, Romania a iesit cu o imagine corecta, pe alocuri distorsionata voit, intr-o ignoranta sau nepasare fortata ( vorbim maghiara si slavona, suntem pe aceeasi pozitie cu Sudanul ), pe alocuri fiind accentuate partile negative ( tigani, comune uitate de tehnologie, gropi in mijlocul soselelor, carute cu fiare vechi, maidanezi – dar pe toate astea le avem, cu astea defilam in Europa ), pe alocuri fiind omise niste parti bune care ar fi meritat sa fie mentionate: peisajele care-ti taie rasuflarea, cladirile vechi ale Bucurestilor, romancele , etc.

Cu toate astea, e clar ca cei trei s-au simtit bine, si au facut pana la urma un lobby macar interesant, daca nu pozitiv, Romaniei. Astept acum cu interes sa vad cum o sa le strice Elena Udrea &co toata munca.

PS: cel mai tare m-a deranjat, in final, nu prezentarea facuta de emisiune Romaniei, ci un moment pe care cred ca am si vrut sa-l uit la modul subconstient. In timp ce Hammond si Clarkson stateau pe treptele Casei Poporului, un roman i-a anuntat ca in curand se vor intalni cu un demnitar roman, secretarul general al Camerei Deputatilor. Indiferent ca secretarul general era sau nu un pasionat de masini, ceea ce reiese din filmare este un alt “romanism”: un demnitar important roman ii primeste pe niste gazetarasi doar pentru ca sunt straini, atractia pentru straini a tuturor politicienilor romani fiind comparabila doar cu cea a nepotelului al carui unchi vine din strainatate cu cadouri. Cersetoria.

Daca s-ar duce Cristian Tudor Popescu in Marea Britanie l-ar gazdui prim-ministrul sau Regina? I-ar durea in fund de el.

Cică pe la Piteşti “portocaliii” ar fi încercat să cumpere votanţii cu sticle de vodcă de pe care le zîmbea, făcîndu-le cu ochiul, însuşi Traian Băsescu! De ce nu whiskey sau mai bine “Ochii lui Dobrin”, adică ţuică de prună de-a noastră, patriotică,nu se prea ştie.Oricum, să fie primit, căci s-a dat nu s-a luat.La dezbaterea – sau mai bine zis zbaterea – de la Cluj, Traian Băsescu a mai comis una, cît casa din Mihăileanu, trecută cu vederea pe fondul uriaşei mîrlănii cu care a abordat o întîmplare tragică din viaţa contracandidatului său, Crin Antonescu.Încercînd să convingă că nu este un personaj conflictual, belicosul încă preşedinte nu a ezitat să se identifice cu eroii de la Timişoara, cu cei care au riscat ieşind pe străzi şi în pieţe în 1989, pe cînd dumnealui molfăia “caşcavalul” cu care îl cadorisise, ca pe un comunist de nădejde, Elena, nu Udrea ci chiar Ceauşescu, cu victimele mineriadelor, cu “golanii” din Piaţa Universităţii, pe care a şi încercat să şi-o asume într-un moment de beţie evidentă, precizînd că şi despre cei amintiţi se spunea la fel!Astfel, eroul neamului devine numai bun de sanctificat, bineînţeles dacă va fi de acord şi prietenul Daniil.Ceauşescu se credea cînd Cuza, cînd Mihai Viteazul cînd Horia, Cloşca şi Crişan sau Traian şi Decebal, însă niciodată n-a zis că el ar fi Răscoala de la Bobîlna, Revoluţia de la 1848, Marea Unire sau Lupta de la Călugăreni. Traian Băsescu, ai cărui urmaşi a stabilit coana Nutzi că sîntem, a comis-o!Că a fost din cauza alcoolurilor, disperării sau paranoiei nici nu mai are importanţă!

“ Sa i se inchida gura. Nu trebuie ucisa. N-avem nevoie de anchete americane si franceze care ne-ar pune in situatii dificile. S-o facem zob. Sa-i spargem dintii, falca, sa-i rupem bratele. Sa nu mai poata niciodata vorbi sau scrie. Sa devina un exemplu de neuitat pentru ceilalti. Sa fie batuta la ea acasa pentru ca sa invete si ea si altii ca nu exista nici un adapost sigur pentru calomniatorii dictatorii proletariatului. Nici chiar in propria lor casa”.

Aceste vorbe au fost rostite de Ceausescu. In 1977. Catre seful securitatii din acea vreme, Ion Pacepa. Si relatate de catre acesta, unei ziariste franceze, in 1985, evident dupa ‘defectarea’ sa. Sunt adevarate aceste vorbe ? Greu de spus. Dar evidenta este mai limpede decit orice discurs. Monica Lovinescu, caci despre aceasta Mare Doamna este vorba, a fost atacata de un comando palestinian, in micuta gradina a casei sale din Rue Francois Pinchon 8 din Paris. Batuta cu salbaticie, a scapat numai datorita unei fericite intimplari : pe acolo, pe acea straduta linistita, au trecut din intimplare niste oameni. Atacatorii, s-au speriat si au fugit. Doamna Monica Lovinescu, a scapat cu viata, dar avind leziuni grave. A fost spitalizata, dar dupa cinci zile nu a mai suportat imobilismul. Insuficient refacuta, si-a reluat lupta – crezul sau de viata. Dar a iesit intarita din aceasta intimplare. Si a continuat sa lupte din rasputeri, cu regimul ilegitim si criminal, ceausist. Episodul din care am reprodus acest mic fragment, se gaseste in cartea lui Gabriel Liiceanu, cu acest titlu : “Declaratie de iubire” / Humanitas / 2001. Cred ca se cuvine sa amintim, ca astazi, pe 19 Noiembrie, a fost ziua de nastere a acestei Mari Doamne. Uitam ? Se pare ca incepem sa. Campania pentru alegerile prezidentiale, ne acapareaza total. Totusi, cred ca ar trebui sa ne mai amintim macar din cind in cind faptul ca, datoram foarte mult multor unor Oameni, care si-au inchinat intreaga lor viata pentru nobile idealuri. Uitam ? Se pare ca.  In aceste momente, ‘linsajul’ urmasilor lui Ceausescu, se indreapta catre Omul care a condamnat hotarit, regimul comunist ca fiind ilegitim si criminal – presedintele Basescu. La acest linsaj, participa si unii pe care ii credeam de aceeasi parte a barierei – Hurezeanu de exemplu. Ii lasam sa reuseasca ?