Aveti nevoie de cazare in zona Cheia pentru sejurul de iarna?

Vin sarbatorile si aveti nevoie de un loc unde sa va puteti bucura impreuna cu cei dragi de liniste si de peisajele frumoase.

Ei bine…noi te putem ajuta…

Vila Maria iti ofera cazare la Cheia, la cele mai mici preturi din zona si toate acestea la standarde inalte de calitate.

Vino pe site-ul nostru si fa acum o rezervare.

Vila Maria te asteapta!

CHEIA

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu-o scanteie,
Cu o apa, c-o papusa…
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa .

Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand… luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care iti deschide perspectiva spre infern..

Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita.

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei, si… basta!
Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal,
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa , liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta sau sparta …
Ca broasca atat e buna, pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa..

Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
“Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui”?

Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta – dai un ban, mai tragi odata
Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.

Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata.
A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
“Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata.”

Ce te temi mereu de usa ? o sa-mi spuneti cu temei,
Habar n-am. Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia..

Si exista chei… o groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei..
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.

Principalul nu-i marimea, important – la orice usa -
E sa se loveasca cheia si sa fie…. jucausa.
Sa nu se indoaie-n broasca si sa tina la-nvartit..
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la Turnul Londrei sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de… sardele?

Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!

‘Geaba-ncerci, ‘geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia “sol” si cheia “fa”,
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.

Si… zicind cum zic batranii… la o tinerete noua,
Zici… privindu-ti amintirea… “AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA!”

de Adrian Paunescu

Caci trebuie sa mai si zambim, nu-i asa?

Todos os dias somos inundados com informações e mais informações a respeito das inundações que assolam algumas cidades brasileiras após as chuvas. O problema é que a informação vem incompleta, nos dizem apenas uma parte do problema,  que somente o grande volume de chuva é o responsável pelas inundações, colocando a chuva como a grande vilã da história.

Projeto Manuelzão explica:
Entenda porque as chuvas e inundações não são catástrofes naturais, mas sim efeitos da ocupação humana: Clique aqui e ouça o programa da rádio do Projeto Manuelzão

Vreau sa vorbesc despre viata, despre ce reprezinta si despre ceea ce este ea defapt. Dar cu ce sa incep, cum sa o definesc? Singurul lucru care-l stiu cu siguranta e ca se scurge. Se scurge in neant…spre moarte. Daca te intreb: “Ti-e frica de viitor?” imi vei raspunde mirat ca “nu”, dar daca o sa te intreb “Ti-e frica de moarte”…privirea ta o sa ramana blocata,iar vocea ta tremuranda va sopti..:”Da”. De ce? ma intreb deseori, de ce oamenilor le este teama de moarte, de ce nu constientizeaza ca este unica certitudine a viitorului nostru? Omul…o fiinta atat de lasha…de neinteles. Ce pacat ca si eu sunt om…ce pacat ca nu am avut nimic de spus atunci cand m-am nascut om. Viata este doar momentul in care lumina a fost pentru prima data absorbita de trupul si privirea noasra, este doar acel moment suprem in care inghtim pentru intaia oara aer. Din momentul acela toti avem un viitor: moartea, fie ca vrem sau nu, fie ca ne temem sau nu. Cu timpul mai dobandim ceva la fel de cert ca viitorul: trecutul. Din pacate chiar daca el,odata cu viata, se scurge si ramane in urma nostra, multi il nega, multi isi neaga trecutul…le este tema sa recunosca faptul ca, intr-un moment erau altfel. Fara trecut nu existi, deoarece el tine incuiate cu cheia cerului cele mai dulci fructe ale vietii: Amintirile. Chiar daca in ele sunt inglobate iubiri apuse, rani neinchise, suferinte amare, chiar daca regretam secvente ale acestuia, chiar daca ne incendiem sufletul cu lacrimi cand ne intoarcem in camera amintirilor, nu avem cum si nici de ce sa le Negam. Sunt in urma noastra dar vor face vesnic parte din prezentul si viitorul nostru.

CORNELIA CĂRPUŞ, LEONID CĂRPUŞ - Aşezarea eneolitică de la Cheia – studiu ceramologic (Archaeologycal Site from Cheia – Ceramics Study) (pag. 35-63)

minha jangada vai sair pro mar
vou trabalhar, meu bem querer
se Deus quiser quando eu voltar do mar
um peixe bom eu vou trazer

meus companheiros também vão voltar
e a Deus do céu vamos agradecer

adeus, adeus
pescador não se esqueça de mim
vou rezar pra ter bom tempo, meu bem
pra não ter tempo ruim
vou fazer sua caminha macia
perfumada com alecrim

alguns jogam capoeira, com seu cigarro torto na boca

outros cambaleiam das pernas, mas não derrubam sua pinga

aqueles não se acalmam de soluços, TRUCO!

mas nada é mais sinuoso que seu andar pela areia em noite de lua cheia, nessas noites na beira d’água se juntam todos os marujos e marinheiros, vivos ou mortos no canto da praia curvo para festejar mais uma noite que precede a boa colheita dos peixes.

Celor care vor sa mearga la munte le recomand ca alternativa pentru statiunile de pe Valea Prahovei, statiunea Cheia. Zona este frumoasa, la fel ca toate zonele de munte din Romania, dar si mai linistita.

Daca ajungeti la Cheia trebuie neaparat sa parcurgeti cateva trasee catre Masivul Ciucas si spre Muntele Rosu. Puteti urca pana la Cabana Ciucas aflata la 1595m sau Cabana Muntele Rosu aflata la 1280 m.

In zona va recomand manastirile Cheia, Suzana si Ghighiu.

Ofertele de cazare in Cheia au preturi accesibile pentru oricine.

Volto para casa

Depois de um dia de trabalho

Na janela, a Lua cheia

Sambata seara m-am intalnit cu un prieten si am iesit prin Biker’s, cu motorelele. Toate bune si frumoase… un mic, o bere, un suculets si multi oameni de calitate pasionati de masinariile pe doua roti.

Vorbeam, radeam, dezbateam… moment in care se opreste o masina in fata intrarii terasei. Coboara un tip, doi, trei, patru insi si O MIREASA. Oamenii furasera mireasa si o adusesera la Biker’s, pentru o bere si un mic. Camere de filmat, lumea aplauda, ii ura fetei numai de bine, “casa de piatra” si toate cele, la care tovarashul Gumi, vazand ca tipa a ajuns langa el si era filmata, se gandeste sa ii ureze si el de bine: “SA STII CA INCA MAI AI TIMP SA TE RAZGANDESTI!”. Tipa bufneste in ras, ca toata terasa, de altfel. Nu, din pacate nu mai avea cale de intoarcere – suna mirele si o rascumpara.

Pleaca mireasa, ramanem fara idei… Bingo: “Hai maine la Brasov!”. Zis si facut, astfel incat duminica dimineata, la ora 9, ma gaseam la Arcul de Triumf, dupa doar doua ore de somn, dar gata de drum.

Ne adunam toti trei, oprim la benzinarie pentru a ne face plinul cu benzina, tigari si apa si pornim la drum. Iesim pe DN… aglomeratie si nervi… fiecare se strecura printre masini cum putea mai bine. Gumi era primul, Andrei al doilea, iar eu ultimul. Nu cred ca mergeam de mai mult de 20 de minute, ca-l si vedem pe Gumi sicanandu-se cu un conservar (termen folosit de catre motoristi in referire la cei care conduc masini) cu o Astra neagra. Care era faza: pe prima banda era un amarat care abia se tara, asa ca Gumi l-a lasat pe soferul Opel-ului sa depaseasca, dupa care acesta nu s-a mai intors pe prima banda, desi era libera. Da-i cu claxoane, flash-uri… nimic. Vazand asta, tovarashul intra pe prima banda, merge paralel cu dobitocul si il injura… la care tipul se face cu masina spre el. Mare greseala… Gumi trage putin dreapta, se redreseaza si apoi se apropie de masina… SI II FUTE UN PUMN IN OGLINDA DE SE IMPRASTIE JUMATE PE SOSEA. Noi, cum eram in spate si am asistat la toata faza, ii dam gaz, iar tipul cu Astra se ia dupa Gumi, probabil sa-l darame. Asta opreste motorul pe prima banda, ala opreste masina pe a doua si se da jos. Vine spre Alex, asta descaleca motorul si il intampina cu un pumn in figura, de ii taie genuncii. Coboara din dreapta si tatal soferului (un respectabil domn pe la 60 de ani) si se implica si el in altercatie, receptioneaza o zmetie de ramane mut, moment in care ajungem si noi, oprim si sarim sa ii despartim. Ar fi fost totul ok, daca fata soferului nu cobora si ea: era o pitipoanca pe la vreo 20 de ani, care intai urla ca il omoram pe tac-su, dupa care, cand a vazut ca s-au calmat lucrurile si tac-su nu e mort, a inceput cu gura mare: ca va bagam in puscarie, ca suntem familie de avocati, ca vedeti, ca patiti, ca etc. Gumi, tot nervos: “Taci fa, parasuto, din gura, ca-ti dau una de te intind pe-aici!”. Tac-su aleia aude si IAR sare la bataie, iar ii despartim si iar revenim doar la injuraturi si amenintari (asta in timp ce blocasem ambele benzi ale DN-ului de vreo 10 minute). Conservarul da telefon la politie, iar noi il anuntam cu cateva injuraturi ca ne continuam drumul spre Brasov. Vazand asta, tipul ii ia cheile din contact lui Gumi, iar asta se intinde si ii ia cheile din masina. LA FAZA ASTA ERAM PE JOS DE RAS!!! Mai tinem DN-ul blocat inca 10 minute, pentru cateva telefoane la Politie, organele anuntand ca nu se vor prezenta, deoarece a avut loc un accident cu victime putin mai departe de locul unde ne aflam noi. Astia fac schimb de chei si plecam.

De la Ploiesti incepe distractia… vreme ideala, asfalt perfect si serpentine care-ti taiau respiratia. Oprim la Cheia pentru o tigara si un shushu mic ( ), iar eu catre Andrei: “Frate, chiar mi-au placut serpentinele… ne oprim si noi pe la un restaurant sa bagam o ciorbitsa?”, la care pe asta il bufneste rasul: “Pai cum sa ne oprim, frate?!?!?… ABIA ACUM INCEP SERPENTINELE ADEVARATE, PANA LA BRASOV!!!”.

A avut dreptate… ce-a urmat de la Cheia pana la Brasov putea fi confundat cu un circuit de MotoGP: asfalt perfect, curbe largi, stranse, ace de par, turnante de cate 200 de metri… toate astea asezonate cu cate un zid de stanca pe dreapta, o prapastie pe stanga, zone intunecate de padure, aer curat si racoros si placerea de a mai intalni cate o masina si a forta depasirea… de cele mai multe ori pe interiorul curbei, ca la TV .

Ajunsi la Brasov, am servit cate o pizza, o bere (cu sau fara alcool) si am plecat inapoi, spre Bucuresti. Am mai gasit pe drum un tip cu un KTM 690 care se indrepta tot spre capitala, asa ca l-am luat cu noi… pana in Balotesti, unde ne-am oprit la sectia locala de politie pentru explicatii referitoare la incidentul de dimineata.

Una peste alta, a fost superb drumul… intr-adevar un traseu pe care poti sa conduci sportiv si sa obtii satisfactia dorita.

For a couple of years, due to working round-the-clock, I became a weekend traveler. It hurts! I am telling you the truth… being able to only exit madness in weekends is killing me.

Sunday we just came back from Cheia, Brasov, an amazing place… not far away from home [130km] and one place I craved to go for a long time! When I mentioned to a friend of mine last week the idea of going to Cheia for a quick escape, I knew this is going to become a reality soon. Not headed there in the first place, and due to lack of accommodation in Slanic, I had the GENIUS idea to go to Cheia, to sleep for the night.

We found an amazing place in Cheia, and rented an apartment for the night… and right after check-in we jumped in the car and headed for the mountains. Since 2000 I have a “thing” for Ciucas. It was love at first sight-climb, you name it. Being surrounded by truly amazing friends made it even cooler! I still remember the Ciucas chalet [now dead and buried... thing that makes my heart ache!], the heat inside it and the tones of snow outside… the birthdays celebrated in advanced and with delay, the stories we heard that night and the view from the peak the next day. Also the “bear” we saw, that after a while we realized that it was “only” Marius, the HUGE chocolates, and the snow-fight that turned us girls into snow-queens…

So, here we went up to Muntele Rosu Chalet by car [yeah, we really suck!] and just fainted in the grass at the bottom of the mountains. GOD, what a view! Oh, the memories…

The view from the apartment was incredible… a green hill with beautiful houses and forest and horses and a little river and the pouring rain and hail and all…

I do not have to mention I was the first one up the next morning, at 7:30 all dressed up and fed I was hanging from the balcony [4th floor] to capture the mist and the horses by the river.

Just a few of the hundreds of photos taken these two days. Wonderful place and amazing people!

And there is one thing I have to say before the photos… Sorry Mi was not with us, she would have loved it!

Dudi, sorry for your loss and sending HUGE HUGS!

*wishing Bucharest had mountains one more time!

***

De vreo doi ani, din cauza serviciului, am devenit calator de sfarsit de saptamana. E naspa! Va spun sincer, sa poti sa iesi din nebunia asta doar in weekend ma omoara cu zile!

Duminica ne-am intors de la Cheia, un loc unde imi doream de mult sa mai ajung. Cand am vorbit cu un prieten acum cateva saptamani de Cheia, am stiut ca trebuie sa ajungem acolo cat mai repede. Desi nu acolo am vrut initial sa stam, dar pt ca nu am gasit locuri de cazare in Slanic, si datorita ideii de geniu pe care am avut-o, am ajuns sa dormim la Cheia peste noapte.

Am gasit cazare intr-o super-pensiune si am inchiriat un apartament la ultimul etaj. Am fugit imediat dupa ce ne-am cazat spre munti. Din 2000 am facut asa o pasiune pentru Ciucas, ca nu va pot povesti. A fost dragoste la prima vedere-urcare… Inconjurata de prieteni si de voie buna, asa o sa imi ramana in suflet zona aia. Inca imi amintesc de cabana Ciucas, acum moarta si ingropata … de caldura din cabana si de zapada de afara, de zilele de nastere sarbatorite in avans si cu intarziere, povestile auzite noaptea de la Andrei si ursul vazut pe creasta, care s-a dovedit a fi Marius la o a doua vedere… de ciocolatele imense si de bataia cu zapada de a doua zi!

Asadar, iata-ne la Muntele Rosu, cu masina [stiu, suntem mai mult decat ...] unde ne-am tavalit la propriu prin iarba moale. Privelistea aia si amintirile…

De asemenea, vederea din camera de la pensiune e fantastica, un deal verde, da’ verde… cu niste casute frumoase si padurea aia deasa di caii de la rau si ploaia de seara care s-a dat cu grindina cu tot…

Nu trebuie sa mai zic ca la 7 jumate imbracata si mancata atarnam de balcon sa fotografiez ceata si caii de la rau.

Astea sunt cateva din sutele de poze facute acolo in doar 2 zile. Superba zona si extraordinari oameni!

* iar imi doresc ca Bucurestiul sa aiba munti!

From Slanic where we ate. Amazing food at Grota Miresei Restaurant as always!!

The lovely forest on the way to Muntele Rosu.

This is the Green Mountain, viewed from the car. Still amazing!!

Room with a view…

Next morning view, after the night rain, it was sunny and silence and the smell of the wet grass and earth, what a pleasure to wake up being there.

And here you have just a tiny little part of the Ciucas mountains.

Love,

Rose